Continuarea fragmentului precedent
Dar atunci când consideri că un anumit aspect al Tradiţiei (Predaniei) este lipsit de însemnătate, atunci cu prima ocazie vei considera lipsite de însemnătate orice alte aspecte ale Tradiţiei care nu-ţi sunt pe plac. Aşa s-a întâmplat cu iconografia, aşa s-a întâmplat cu psalmodia; şi aşa s-a întâmplat şi cu înfăţişarea preoţilor: acum, veşmântul li se pare prea negru; mai târziu, bărbile şi părul li se vor părea prea lungi. Vor să aducă instrumente muzicale în biserică. Desfiinţează stranele aflate la dreapta şi la stânga iconostasului, înlocuindu-le, după model apusean, cu şiruri de bănci confortabile. Tratează cu dispreţ viaţa monahală, calomniază călugării, confiscă proprietăţile mănăstirilor, duc o propagandă sistematică împotriva monahismului. Nu ţin seama de canoanele care se roagă împreună cu ei. Nu îi interesează părerea Liturghiei si elimină paragrafe din slujbele religioase „pentru ca oamenii să nu obosească”. Cu alte cuvinte, ei modifică tradiţiile ortodoxe în funcţie de preferinţele unei societăţi decadente, dominate de cultul trupului şi al materialismului. (mai mult…)
Cea mai importantă problemă cu care se confruntă lumea de azi este poziţia faţă de credinţă sau mai precis raportul nostru cu Dumnezeu. Ca urmare a unor propagande susţinute şi concertate, s-au întipărit în mintea noastră – de oameni moderni – nişte clişee, pe care cu mare greutate le mai poate schimba cineva. Astfel, noi suntem “o ţară mică”, “eu am Dumnezeul meu”, “toate credinţele duc în acelaşi loc”, “Dumnezeu e doar în sufletul omului” şamd., circulă ca un fel de cuvinte înţelepte, în toată lumea românească, ca un soi de proverbe care parcă se străduiesc să devină folclor.
Continuarea fragmentului
Continuarea fragmentului
Continuarea fragmentului
Continuarea fragmentului
Preiau de pe un
Un fragment dintr-o surlă antihristică, numită 

Din mărturiile Vlădicăi Antonie MĂRTURISITORUL,
de arhiepiscopul Averchie (Tauşev) de Jordanville
Experienţa tragică a ultimelor generaţii a făcut ca omenirea să dorească intens pacea. Pacea este considerată acum un bun mai important decât multe idealuri pentru care, în trecut, oamenii îşi vărsau de bună voie sângele. Acest lucru se datorează în mare măsură faptului că războiul nu mai este ceea ce era odinioară, şi anume un conflict între dreptate şi nedreptate, ci a devenit un conflict lipsit de sens, în care dreptatea diverselor părţi apare numai în ochii propriilor adepţi, fapt care a făcut ca oamenii să-şi piardă încrederea în existenţa dreptăţii şi să nu mai aibă nici o valoare care să merite să fie apărată. Astfel, războiul, sub orice formă, pare a fi ceva complet absurd.






