Sexlimpiadele

Unul dintre subiectele pentru elevii de clasa a V-a ar fi trebuit să aibă pătrăţel roşu, cu menţiunea „interzis minorilor“.

Elevii băcăuani de clasa a V-a talentaţi la limba română au avut o surpriză, săptămâna trecută, când au primit subiectele la olimpiada de limba şi literatura română. La subiectul al doilea, care ar fi urmat să le testeze creativitatea, li s-a cerut să prezinte continuarea unui basm în care să fie şi ei prezenţi: „A fost odată ca niciodată un împărat mare şi o împărăteasă, amândoi tineri şi frumoşi. Şi, voind să aibă copii, au făcut de mai multe ori tot ce trebuia să facă pentru aceasta“. Mulţi elevi spun că au rămas fără replică. „Nu am mai ştiut ce să scriu! Am încropit, acolo, câteva rânduri, dar nu cred că e bine. Ce să scriu, că îmi zbura imaginaţia departe“, a recunoscut hâtru Mihai C., unul dintre elevii de-a V-a care a participat la olimpiadă. La rândul lui, Mihai B., şi el elev într-a V-a în Bacău, ne-a spus ce a scris: şi-a imaginat că este un vraci care îi aduce împăratului „o pastilă Viagra“. Iar colegul său Laurenţiu C. susţine că el şi-a închipuit că este un personaj care se uită pe gaura cheii, să vadă ce fac în dormitor împăratul şi împărăteasa.

„Dacă s-au gândit la prostii, e treaba lor!“

Profesorii care au corectat tezele susţin că cei mai mulţi elevi au obţinut un punctaj mic la acest subiect, deoarece nu au putut continua basmul. „Cred că, în loc să scrie, ei au chicotit toată ora“, este de părere Maria Popa, profesoară aflată în comisia de corectare a tezelor. Profesorul de limba română Ghiorghi Iorga, organizator al fazei locale a olimpiadei, consideră că subiectul propus este unul normal.„Dacă s-au gândit la prostii, e treaba loc, a copiilor, nu a noastră. Să se întoarcă la poveşti şi să mai lase televizorul. Copiii care s-au gândit la prostii sunt victime ale sistemului. Sunt prea multe lecţii de sexologie, tot felul de simpozioane şi dezbateri despre SIDA, sex şi prevenirea unei sarcini nedorite. Sunt prea multe emisiuni care pun astfel de probleme. Toate acestea îi zăpăcesc pe cei mici şi ei încep să confunde lucrurile“, a declarat profesorul Iorga.

Ovidiu Cojocaru, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, a vrut să se ţină departe de scandal. „Nu am ce comenta! Întrebaţi-mă de matematică, că asta e specialitatea mea, nu româna. Aici nu mă bag!“, a declarat inspectorul Cojocaru. El a mai adăugat doar că subiectele au fost realizate, în colaborare, de un grup de profesori de la mai multe şcoli generale din Bacău. Potrivit programei şcolare în vigoare, elevii din clasele primare studiază disciplina „Educaţie pentru sănătate“, în cadrul căreia, la clasa a IV-a, există un capitol la care copiii roşesc mereu: „Cum am venit eu pe lume“.

Sursa 

Disney-ul satanic

Legendă…

A fost odată un ţăran sărac şi cinstit, român de-al nostru. (El putea însă tot la fel de bine să fie bulgar, bosniac, sîrb, slovac sau rus, importante fiind – în acest caz – sărăcia şi cinstea; de altfel, în variante, legenda circulă şi în folclorul nou al amintitelor popoare.) În sătucul său natal, izolat de lume, se zvonise că undeva departe, peste nouă munţi şi nouă ţări, s-ar fi aflat o baroneasă bogată foarte, cu dărnicie fără seamăn, pe care ar fi chemat-o Uniunea Europeană. Şi zvonul nu era numai zvon, căci văzuse omul, prin vecini, ba pe unul, ba pe altul fălindu-se cu darurile primite de la aceasta.

Într-o bună zi, şi-a luat omul toiagul şi a purces la drum. A bătut la poarta palatului şi i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit să şadă şi, fiindcă era peste măsura de ostenit, l-a îmbiat cu Coca-Cola şi cu gumă de mestecat. Ţăranul a gustat din ele cu măsură şi, nerăbdător, şi-a spus păsul: “Mărită Doamnă Uniune, am auzit că faci daruri celor nevoiaşi. Eu am acasă, slavă Domnului, pămînt bun, ape limpezi, ba şi păduri. Iarna însă-i cam lungă la mine în ţinut, aproape 7-8 luni pe an. Ca să lucrez bine aş avea nevoie de o pereche de încălţări. Sînt desculţ şi mi-e frig… Doar atît îţi cer”. Doamna Uniune Europeană l-a măsurat din cap pînă în picioare şi a rămas cu privirea pironită la degetele lui vineţii, înfrigurate, bătătorite şi prăfuite de drum. Apoi a glăsuit: “Omule, eşti desculţ şi eu te înţeleg. Dar tot ce-ţi pot oferi este o bască. Una nouă şi de calitate europeană – Armani. Ţine şi de frig, şi de ploaie, şi de vînt”. Omul a luat basca, a oftat cam descumpănit, a mulţumit şi a făcut calea-ntoarsă, spunîndu-şi: “Totuşi e doamnă bună… Putea să nu-mi dea nimic…”.

Despre “Unirea Bisericilor”

“Unirea Bisericilor este cu neputinţă de făcut, deoarece papistaşii sînt împotriva Evangheliei lui Hristos şi a Tradiţiei patristice” (epistolă de răspuns a Părintelui grec Fhilothei Zervakos către catolicul Morello, martie 1964)

Dragă domnule Morello,

Am primit epistola voastră şi am citit-o cu atenţie. Ne scrieţi să nu împiedicăm unirea cu cel ce şade pe tronul lui Petru, Papa Paul al VI-lea, fiindcă vom regreta veşnic. Vă răspundem că nu este adevărat. Noi vrem unirea şi ne rugăm încontinuu „pentru unirea celor de pretutindeni”. De fapt voi, papistaşii, sunteţi cei care o împiedicaţi. Şi dacă nu vă căiţi acum, în viaţa aceasta trecătoare, vă veţi căi în iad, unde însă „nu este pocăinţă”!

Noi, grecii ortodocşii, vrem unirea după cum o defineşte Hristos, pe când voi, latinii, o vreţi după cum o defineşte papa. Dacă papa ar fi fost de acord cu Hristos, să nu vă îndoiţi că şi noi, ortodocşii, care vrem credinţa dreaptă a lui Hristos, am fi primit unirea. Însă de vreme ce papa nu este de acord cu Hristos, nu este niciodată cu putinţă ca noi să fim de acord cu el. Când o să auzi, când o să cunoşti şi o să primeşti adevărul, îl vei mărturisi şi te vei despărţi de papa, unindu-te cu Hristos, cu noi, creştinii ortodocşi, care ne îngrijim să le facem pe toate după voia lui Hristos.

Creştinii palestinieni

Creştinii palestinieni trăiesc cu teamă în Fîşia Gaza, scria recent pr. Raymond J. De Souza în ziarul ‘National Post’ din Canada, informează Rompres. Recent, o bibliotecă creştină din Fîşia Gaza a fost aruncată în aer, doi paznici au fost răpiţi, a fost furat un autovehicul, iar 8.000 de cărţi au fost furate sau distruse. Asemenea gesturi nu sînt singulare. În ultimii ani, diferite grupări au revendicat mai multe atacuri asupra unor personalităţi şi instituţii creştine din Fîşia Gaza, unde trăiesc aproximativ 3.500 de creştini, în principal greci ortodocşi. Pentru islamişti, problema nu este credinţa, ci insăşi prezenţa creştinilor în regiune. Pe de altă parte, ziariştii străini care efectuează misiuni de presă în Fîşia Gaza au nevoie de însoţitor, deoarece nu cunosc limba, locurile sau pe liderii locali. Chiar şi aşa, creştinii de aici, de teamă să nu le ofere radicalilor islamişti motive pentru acţiuni violente, mărturisesc vizitatorilor străini că au relaţii excelente cu vecinii musulmani. Ei nu fac nimic din ceea ce i-ar putea ofensa pe islamişti: nu au legături cu presa creştină occidentală, nu ascultă slujbe şi nu fac prozelitism. Creştinii palestinieni o duc greu, şi le este cu atît mai greu cu cît foarte puţini ştiu sau le pasă de acest lucru.

Sursa 

Serbia şi Kosovo

Klara Zetkin, get lost !

• Dacă o pocneşti, se cheamă maltratarea femeii. Dacă te pocneşte ea, e autoapărare.

•  Dacă iei o decizie fără să o întrebi, eşti nesimţit. Dacă ea ia o decizie fără să te consulte, e femeie emancipată.

•  Daca îi ceri să facă ceva ce nu-i place, e dominare masculină. Dacă te roagă ea, îţi face o favoare.

•  Daca apreciezi formele unei femei şi lenjeria sumară, eşti pervers. Daca nu, eşti homo.

•  Dacă-i oferi flori, urmăreşti ceva. Dacă nu, eşti măgar.

•  Dacă eşti mîndru de realizările tale, eşti plin de tine. Dacă nu, eşti lipsit de ambiţie.

•  Dacă o doare capul, e obosită. Dacă te doare pe tine, n-o mai iubeşti.

•  Dacă vrei să faci dragoste prea des, eşti obsedat (şi eşti!). Dacă nu, ai pe altcineva.

Aceste rînduri au fost scrise nu pt. a fi pricină de sminteală, ci pt. a fi înţeles mai bine paradoxul politicii feministe propagate cu mult zel în vremurile noastre, care, cu ajutorul nostru, dă roade în mentalitatea moldovenilor.

Vedenia unui părinte sfînt

Un părinte cu viaţă sfântă, ucenic al Sfântului Nectarie din Eghina, părintele Filothei Zervakos, care a făcut foarte multe minuni în timpul vieţii şi după moarte, a avut câteva vedenii în care a văzut cât de grea este, din punct de vedere duhovnicesc, situaţia din vremurile noastre. El a spus :„Într-o noapte am văzut cum mă aflam împreună cu alţii departe de mănăstirea mea, pe marginea unei văi, în înaltul cerului fiind un nor întunecos, negru, care tocmai începea, puţin câte puţin, să se destrame. Şi de cum s-a luminat, s-a arătat desluşit fiara apocalipsei, având şapte capete şi zece coarne. La început, zbura ca un avion la înălţime, apoi a coborât şi s-a apropiat de mine ca la 15 metri. Şi am văzut, aşezaţi pe capetele şi pe coarnele ei, pe mulţi dintre stăpânitorii pământului, – zice cuviosul Filothei Zervakos – împăraţi, regi, prim-miniştri, precum şi dintre mai-marii Bisericii: Papa, patriarhi, arhierei [pe toţi aceştia i-a văzut pe fiara apocalipsei], îmbrăcaţi toţi în veşmintele lor, mai-marii popoarelor, cu coroane pe cap şi sceptre în mâini, iar mai-marii Bisericii în veşmintele preoţeşti, cu mitre, cu mantii, cu toate însemnele. M-a cuprins frica şi groaza şi mâhnit în inimă am zis: «Vai şi amar de vieţuitorii acestei lumi! Câtă întristare va să vină peste oameni, dacă stăpânitorii lor sunt slujitori şi robi ai Antihristului!»” (Din volumul Călător spre cer – Viaţa şi predicile fericitului Filotei Zervakos, Editura Biserica Ortodoxă, 2002, p. 243)

“Teologii” modernişti şi unii formatori de opinie (pseudo)ortodoxă spun că lucrurile merg din bine în mai bine. Aşa să fie?

Sursa

“Războiul Crăciunului”

În lumea anglo-saxonă, în special SUA şi Anglia, de vreo 7-8 ani s-a declanşat o dezbatere publică, numită „războiul Crăciunului” (vezi „Cotidianul” din 21 decembrie 2007). Ce înseamnă asta? Pe de o parte, Camera Reprezentanţilor, marile firme comerciale, consiliile unor primării de metropole, oamenii politici, guriştii în vogă pe sticla marilor canale de televiziune, alte persoane publice la modă au decis să nu mai pună pe felicitări „Crăciun fericit”, ci „sărbători fericite”, iar bradul împodobit să nu se mai cheme „pom de Crăciun”, ci „brad de sărbătoare”. Pe de altă parte, unele asociaţii creştine au susţinut intens ca primele expresii, cele care conţin cuvântul Crăciun, să reintre în actualitate. Aşa se face, că, de ani buni, ba se spune una, inclusiv la nivelul oficialităţilor, ba se foloseşte expresia contrarie. Fiecare tabără se bucură, pe rând, unii că au „biruit Crăciunul”, ceilalţi că au învins secularizarea şi „corectitudinea politică”.

Bâlciul acesta, că e una, că e alta, îl veseleşte, de fapt, pe Satana, pentru că nici bradul de Crăciun, nici bradul de sărbătoare nu au legătură cu Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, ci sunt găselniţe ale lumii moderne, secularizate. N-am aflat nicăieri nici o referinţă că, în Biserica primară sau în primul mileniu de creştinism, când toţi eram una în Hristos, dreptcredincioşii să fi împodobit bradul în cinstea Naşterii Domnului. „Datina” cu bradul, mai nou, făcut din bare de fier, cât mai înalt şi cât mai electrificat – seara, de-a dreptul monstruos – ziua, (arată ca un zigurat masonic!, de-a dreptul drăcesc), nu depăşeşte temporar limitele secolului XX. Aşa cum s-au înfiinţat şi lansat „pe piaţă” sărbători care nu au nici o legătură cu creştinismul, nici cu altă religie (8 martie, 1 iunie, 1 mai etc., etc.), cu scopul de a înlocui praznicele creştineşti şi a întoarce lumea la neo-păgânism, la fel s-a petrecut şi cu inventarea unui Moş Crăciun, înveşmântat în pelerină Coca-Cola, cu ciupilică asortată şi cu ho-ho-ho, dragii moşului, care nu poate apărea decât sub un brad împodobit cu globuri de sticlă colorată, ghirlande cu sclipici ţipător, şiraguri de becuri, stive de cadouri. Reclamă, consumism, artificialitate. Nimic despre Hristos! Nimic despre întruparea Lui!

La fel de străină de creştinismul ortodox este şi dezbaterea dintre „crăciunişti” şi „anticrăciunişti”: reclamă, maximum de vânzări, vâlvă mediatică şi un gol imens. În realitate, ambele tabere sunt antihristice, lucrează vârtos la ascunderea sensului praznicului de la 7 ianuarie, care constituie începutul mântuirii noastre. Încet, dar sigur, mentalitatea oamenilor este adusă la un numitor comun, să ne distrăm, să ne împlinim toate plăcerile, să consumăm cât mai mult, să fim fericiţi (adică ghiftuiţi trupeşte), ce importanţă are cum îi spunem bradului de sub care ne luăm cadourile sau Moşului care ni le dă. Totul e un joc (Moşul trebuie să fie bun actor!), o prefăcătorie, mai exact un circ uriaş, amplificat prin televiziuni şi feerii de lumini artificiale, aşa încât să-L uităm definitiv pe Dumnezeu şi să pierdem sensul vieţii noastre, fără nici o şansă de a-l regăsi. Atunci, înseamnă că ne-a biruit diavolul şi e vai şi-amar de sufletele noastre. Dar cine mai stă să cugete la lucrurile astea în vacarmul general? Fraţilor, Domnul se naşte, slăviţi-L, dar nu sub bradul de fier al masonilor, ci la Sfânta Liturghie, în biserică, nu la clacă împreună cu Moş Coca-Cola acela, ci în faţa Sfântului Altar, cu smerenie şi bună cuviinţă!

Cronica Antihristului 

cum să se păzească păcătosul după Mărturisire

“Dupa ce te-ai marturisit si ti-ai primit canonul de la duhovnicul tau, pentru ca sa te pazesti sa nu cazi din nou in acelasi pacat, sau intr-altele, foloseste-te de aceste cinci povatuiri, ca de niste leacuri care sa te pazeasca:

Intaia pazire: Aducerea aminte a pacatelor

Sa nu uiti, ci sa-ti amintesti pururea de pacatele pe care le-ai savarsit. Asa iti porunceste Dumnezeu, prin mijlocirea lui Isaia: “Eu sunt Acel Care sterge pacatele tale si nu isi mai aduce aminte de faradelegile tale!” (Isaia 43, 25-26). Aceasta sa faci – adica sa-ti amintesti pacatele tale – nu ca sa-ti chinuiesti cugetul, iti spune dumnezeiescul Gura de Aur (Omilia IV la Statui), ci sa-ti pedepsesti sufletul, ca sa nu zburde in patimi si sa nu mai cada iarasi intr-aceleasi. Ca sa cunosti, prin aducerea aminte, marele dar ce l-ai primit de la Dumnezeu, ca sa-ti ierte atat de multe pacate, precum si Pavel si-a adus pururea aminte cum a prigonit Biserica, pentru ca sa arate cat de mare este harul lui Dumnezeu pune Gura de Aur (Cuvantul 36 la I Corinteni).

Unul care a scapat dintr-o mare primejdie, cand si-o aminteste, tremura si se infricoseaza, si frica aceasta il face sa nu mai cada iarasi in aceeasi primejdie. Astfel David, si dupa ce i-au fost iertate pacatele, si le amintea intotdeauna si le avea inaintea ochilor lui. De aceea si zicea: “Si pacatul meu inaintea mea este pururea” (Psalmul 50, 14).

Daca voiesti – iti spune Sfintitul Augustin – sa-si intoarca Dumnezeu fata Sa de la pacatele tale, trebuie ca tu sa le ai pururea inaintea ta, sa le privesti si sa plangi pentru ele. Daca tu vei scrie si-ti vei aminti pacatele tale, dumnezeiescul Gura de Aur te incredinteaza ca Dumnezeu le va sterge si le va ierta. Iar daca tu le vei sterge de unde le-ai scris si le vei uita, Dumnezeu le va scrie si-Si va aminti de ele. Si iarasi, spune acelasi: “Caci nu este nici un alt asemenea leac, pentru iertarea pacatelor, precum neincetata lor aducere aminte si necurmata lor osandire” (Cuvantul 2, Cum ca spre folos este ca proorocirile nu sunt limpezi).

Te sfatuieste insa Sf. Marcu Pustnicul, ca atunci cand iti marturisesti lui Dumnezeu pacatele tale, sa-ti amintesti de ele nu dupa felul lor, aducandu-ti in inchipuire imprejurarile si oamenii cu care ai pacatuit, fie din pricina ca, fiind tu, inca, impatimit si iubitor de placeri, poftesti iarasi la ele si te tulburi; fie ca, aducandu-ti aminte de ele, dupa chipul lor si cu durere, sa nu cazi in deznadejde.

Poezii scrise de Valeriu Gafencu (I)

FRATE DRAGĂ *

Frate dragă, din grădină
Îţi trimit în dar un crin**
Să-ţi mângâie lin privirea
Cu veşmântul lui virgin.

Floare dragă, floare dalbă,
Cât de mult aş vrea şi eu,
Îmbrăcat în haină albă
Să mă duc la Dumnezeu.

Răsădit acolo, sus,
În grădina minunată,
Să-mi simt viaţa-mbălsămată,
Cu iubirea lui Iisus.

Plâng înăbuşit în noapte
Şi suspin cu glasul stins,
Dă-mi veşmântul alb de Nuntă,
Cu crini minunaţi încins.

 

18 februarie 2008 – 56 de ani de la trecerea la cele veşnice a lui Valeriu Gafencu

ASTAZI, 18 FEBRUARIE, ESTE SARBATOARE IN INIMILE TUTUROR CELOR CARE-L CINSTESC PE VALERIU GAFENCU ASA CUM SE CUVINE, ADICA ASA CUM ESTE EL IN ADEVAR: CA SFANTUL EXPONENTIAL AL NEAMULUI NOSTRU DIN ULTIMUL VEAC. Traitor filocalic de sensibilitatea, de finetea si de profunzimea unui Siluan Athonitul (se vede din scrisorile sale afinitatea pe care o are in Duh, fara sa-l fi cunoscut, cu acesta), Sfantul Valeriu l-a trait si l-a marturisit pe Hristos in cele mai cumplite conditii omenesti cu putinta: temnita grea, teroarea neincetata, tortura, boala lunga, teribila si mistuitoare… Dragostea lui pana la jertfa suprema a spart toate barierele firii si a raspandit inca din timpul vietii mireasma bogata si roadele neindoielnice ale sfinteniei.

Va impartasim, spre deplina incredintare si in cinstea zilei de pomenire a mutarii sufletului Fericitului Valeriu in cetele sfintilor, cateva fragmente din “Intoarcerea la Hristos” - documentul duhovnicesc scris de Ioan Ianolide ca testament al unei generatii de marturisitori – fragmente care dau seama cu asupra de masura despre cat de mare a fost, ascuns in maxima umilinta si simplitate, Sfantul Inchisorilor noastre. Mesajul Sfantului Inchisorilor catre noi, transmis prin Ianolide este simplu si puternic: SA NE INTOARCEM LA HRISTOS! DAR SA NE INTOARCEM SINCER, PROFUND SI PANA LA CAPAT!

Mărturia unei tinere

Am descoperit acest site (e vorba de siteul http://www.razbointrucuvant.ro) incercind sa gasesc niste muzica psaltica, dupa ce, timp de mai multi ani, am ascultat Nirvana si System of a Down si alte asemenea cu nerusinare si inconstienta. Cind am descoperit ce se scrie aici si cum este prezentata realitatea, m-am gindit ca am trait pe Marte atita vreme.

Acesta este un mesaj pe care ar fi trebuit sa il scriu cam in urma cu zece ani. Dar, poate ca tot ce mi s-a intimplat pina acum, trebuia pur si simplu sa se intimple.

Niciodata, cind privesc inapoi, nu pricep exact de la ce a inceput totul, care a fost ziua in care am inceput sa traiesc fara Hristos.

Cuvînt la Duminica vameşului şi a fariseului

“Doi oameni s-au suit la templu ca sa se roage. Unul din ei facea parte din rangul fariseilor, o categorie sociala respectata in lumea iudeilor, considerati ca oameni profund religiosi si buni cunoscatorii ai Legii. Celalalt era insa un vames, adica un perceptor ce lucra pentru stapanirea romana, considerat tradator de catre co-nationalii sai, un pacatos cu care nimeni nu vorbea si nici nu il primea in casa.
Cu toate acestea, Iisus ii pune pe acesti doi oameni atat de diferiti in aceeasi parabola, facand o paralela din care noi trebuie sa invatam multe.
Mai mult decat atat, spre deosebire de alte pilde spuse de Mantuitor, de data aceasta El ne face sa patrundem chiar in sufletele acestor oameni, asa ca ii vom urmari in timp ce ei se roaga, fara ca ei sa stie.

ce înseamnă avortul (în engleză)