Pilda actuala a Sf. Maxim Mărturisitorul: ADEVĂRUL CREDINŢEI NU SE ASCUNDE DE DRAGUL PĂCII !
Motto: “Fiecare părticică din dogmele Bisericii s-a impus prin sângele celor ce au fost gata să-şi dea viaţa pentru mărturisirea ei, fiind o chestiune de viaţă, nu o simplă speculaţie teoretică” (Pr. Dumitru Stăniloae)
În cazul împăratului Constantin cel Mare avem de-a face cu o bună intenţie lipsită de cunoştinţă, datorită căreia un eretic a ajuns să dezbine o întreagă Biserică. În cazul împăratului Eraclie, avem de-a face cu un calcul politic, o încercare de subsuma Biserica unor socoteli de alianţe. În primul caz, blândeţea moale, care se lasă abuzată şi manipulată. În al doilea, cinismul “pragmatic” al diplomaţiilor.
Numai prin dorinţa arzătoare de adevăr a unui Sf. Atanasie, care, în ciuda prigonirilor la care a fost supus de către ereticii care atunci făceau jocurile în Biserică, având ajutor imperial, nu a făcut pace cu minciuna şi cu slujitorii ei, numai prin martiriul unui Sf. Maxim Mărturisitorul, căruia a trebuit să i se taie limba (cu o răutate proastă ca a fariseilor, care L-au ucis pe Mantuitor pentru a împiedica Adevărul…) pentru a inchide gura cea marturistoare... numai prin aceste pilde, Adevărul a fost perpetuat, după făgăduinţa lui Hristos.
În ciuda tuturor samavolniciilor şi a poziţiilor de forţă câştigate de slujitorii minciunii, Biserica a rezistat, prin jertfa celor puţini, dar aleşi.
Cat de mult ne poate ajuta sa cunoastem vietile Sfintilor si istoria Bisericii, pentru a avea sansa sa intelegem drept si ceea ce ni se intampla noua astazi, si ce atitudine trebuie sa (nu) avem…! Sa vedem ca sfintii nostri sunt vii, ca nu sunt niste exponate de muzeu pe care le cinstim cu buzele, dar pe care ii plasam undeva, hat, departe de noi, in spatii atemporale si cvasi-mitologice, fara legatura cu viata noastra si cu realitatea ce ne inconjoara. Dar oare mai vrem sa vedem si sa intelegem ceva sau ni se pare prea crud si respingator Adevarul? Asa ca mai bine sa-l respingem, sa-l rastalmacim si sa-i demonizam pe cei care-l rostesc?
Trebuie sa spunem cat se poate de direct cat de multa “voga” face astazi, din pacate, REAUA intelegere a supunerii fata de arhierei, acceptand inclusiv abaterile lor de la credinta si cat de grava - reiese limpede din viata Sf. Maxim Marturisitorul - a fi si simpla “trecere sub tacere” a Adevarului de dragul… “pacii”, care este exact ceea ce ni se propvaduieste si noua astazi.
Pe vremea Sfantului Mare Ierarh Atanasie (praznuit si el zilele trecute) Statul si conducatorii vremelnici ai bisericii l-au prigonit pe acesta pentru ca se impotrivea si impiedica unirea cu arienii, de dragul pacii si al dragostei… Sfantul Maxim Marturisitorul a fost si el prigonit pentru ca nu accepta sa taca, asa cum se daduse ordin si pentru ca se opunea “pacii” pe care mai-marii Bisericii o facusera cu ereticii monoteliti. A trebuit sa existe acesti “nebuni” pentru ca adevarul dogmatic sa nu moara in numele pacii FATARNICE.
Tot de dragul “pacii” cu catolicii si cu protestantii se face anual (si exact incepand cu ziua de praznuire a Sf. Maxim Marturisitorului !) o saptamana de rugaciune comuna cu ereticii, o saptamana de ascundere a Adevarului, de dragul unei paci si dragoste FATARNICE! Este o saptamana anuala prin care suntem invatati nimic altceva decat sa nu mai marturisim TOT Adevarul de credinta, ci numai pe acela comun intre toate confesiunile. Or, vedem cat se poate de clar din marturia Sf. Maxim si a celor impreuna-patimitori cu el (papa Martin si cei doi Anastasie) - ca a “trece sub tacere” un adevar de credinta, fie si formal, fie si pentru un timp, echivaleaza cu LEPADAREA de intreg Adevarul, din care nimic nu poate fi “ciuntit” sau acoperit fara ca mantuirea noastra sa ne fie primejduita!
Si astazi, din toate, partile, suntem indemnati sau chiar amenintati ca, in numele unei ascultari bisericesti abuzive, sa tacem si sa lasam minciuna sa creasca. Sa fim “ascultatori” si sa nu cartim la toate compromisurile “diplomatice” facute de mai-marii nostri in numele ecumenismului. Sa nu-i “judecam”, sa ne tinem capul in pamant, sa tacem…
Sf. Maxim ne este pilda vie ca ASCULTAREA CARE NU ESTE INTRU ADEVAR NU ESTE ASCULTARE DE BISERICA. Ereticii sau oamenii compromisului cu ereticii pot sa conduca la un moment dat Biserica, pot sa-si impuna vremelnic pozitia, pot sa-i prigoneasca si sa-i ucida pe insisi sfintii Ei (si asa s-a intamplat cu foarte, foarte multi sfinti mari ai Bisericii, care au devenit pildele noastre tocmai pentru ca au fost in sensul cel bun NESUPUSI minciunii si fermi pana la capat in atitudinea lor marturisitoare!). La fel ca si cu Hristos, Capul Bisericii, la fel se intampla si cu cei care reprezinta in Duh Biserica Sa. Sunt biruiti vremelnic, dar timpul restabileste Adevarul si se proslavesc dupa moartea lor. Dar atunci, la timpul acela, si ei au fost niste “marginali”, niste “ciudati”, luptau singuri impotriva tuturor, aparent pentru o cauza imposibila, erau acuzati ca sunt nesupusi Bisericii si Statului (Imparatului), ca sunt schismatici, ca fac dezbinare sau schisma in Biserica (!!!) sau ca nu au dragoste, s.a.m.d.
Marele Sfant Maxim a fost si el intimidat in toate modalitatile, precum am vazut, insinuandu-i-se si lipsa de smerenie si fiind acuzat de neascultare si de schisma! Cel care parea doar un contemplativ filocalic inofensiv a devenit cel mai fervent si mai incomod luptator pentru Biserica, dar impotriva mai-marilor acesteia apostati. Asa incat nu au putut sa-l reduca la tacere decat taindu-i limba si mana dreapta, ca sa nu mai poata fizic nici scrie, nici rosti cuvantul Adevarului!
Oare putem invata ceva de aici? Oare mai poate vreo pilda sfanta, vreun adevar sa ne faca sa fim mai putin lasi, mai putin fatarnici, mai putin dispusi sa cedam si sa acceptam orice, numai sa nu ne pierdem confortul nostru social, psihologic si duhovnicesc?
