martie 31, 2008
martie 30, 2008
“Repere” de Danion Vasile
Am bucuria să vă recomand cartea “Repere - Duhovnicul, Rugăciunea, Postul” scrisă de fratele nostru de peste Prut, teologul Danion Vasile. Vă mărturisesc sincer că această carte merită citită îndeosebi de cei care sînt proaspăt intraţi în Biserică, dar şi de cei care se simt “veterani” în ale credinţei. “Repere” conţine multe sfaturi practice privitor la viaţa duhovnicească a fiecărui creştin.
Puteţi descărca cartea în format digital din mica bibliotecă a blogului, ce se află în coloana din dreapta a paginii (se încarcă în cîteva secunde). Înger la lectură şi nu uitaţi, după ce citiţi cartea, să-i îndemnaţi şi pe ai voştri la lectură !
Apel la milostenie !
Postul este perioada cea mai prielnică milosteniei şi rugăciunii, căci acestea ne înalţă la Dumnezeu.
Însuşi Iisus Hristos spune în Sfânta Evanghelie: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii vor răspunde, zicând : Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit? Sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei : Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 34-40).
Hristos acum e şi la Azilul Republican de invalizi şi bătrâni din Chişinău şi are nevoie de noi: e gol, e flămând, e singur şi bolnav … Să mergem să-L cercetăm!
Portalul Tineretului Ortodox din R. Moldova LOGOS.MD, în perioada Postului Mare, organizează campania de binefacere pentru Azilul Republican de invalizi şi bătrâni din mun. Chişinău.
Facem un apel către toţi oamenii de bună-credinţă: ajutaţi aceşti bătrâni – cu un ban, cu un sfat, cu un zâmbet!…
Să alungăm tristeţea şi singurătatea bătrânilor abandonaţi de familie!
Să-i ajutăm şi să fim alături de ei, să simtă că nu sunt singuri.
Să le aducem bucuria apropiatei Învieri a lui Hristos!
Pentru mai multe informaţii puteţi intra pe Forumul Tinerilor Creştini-Ortodocşi din Moldova
De asemenea puteţi contacta pe:
Victor (administratorul LOGOS.MD)
tel. mob. (+373) 69077990
email: info@logos.md
ICQ #:226-516-313
Alexandru
tel. mob. (+373) 68270276
email: alexle1357@yahoo.com
ICQ #: 207-017-343
Ecaterina
tel. mob. (+373) 68180001
email: krodje@yahoo.com
martie 28, 2008
De la rătăcire la Adevăr
M-am născut într-o familie în care nu se vorbea despre Dumnezeu. În toată copilăria mea, nu-mi aduc aminte decât de o singură dată când am intrat într-o biserică, cred că era biserica Zlătari. Şi eu şi sora mea eram mici şi foarte, foarte emoţionate de preotul bătrân care ne-a luat în faţa altarului. Nu prea înţelegeam noi mare lucru, nu ne vorbise nimeni despre credinţă. La 16 ani am suferit o depresie puternică. Mă uitam la părinţii mei a căror viaţă se împărţea între mersul la serviciu şi uitatul la televizor şi mă întrebam cu disperare: „Asta să fie viaţa? La asta se rezumă tot? Mai bine mă sinucid decât să duc o astfel de viaţă de robot, la capătul căreia mă aşteaptă doar nimicul.” Îmi aduc aminte că era imediat după Revoluţie, la televizor începuseră să se difuzeze emisiuni spirituale şi, într-o zi, am auzit „Tatăl Nostru”. Am simţit o emoţie atât de puternică… încă o mai simt, când mă gândesc… şi în clipa aceea, am ştiut că acesta este răspunsul, că singurul sens al vieţii este Dumnezeu şi că nu voi putea trăi altfel decât ducând o viaţă în Dumnezeu. În mintea mea de copil de 16 ani, mă hotărâsem să mă călugăresc. La 17 ani, mi s-au întâmplat două lucruri, practic simultan. Sora mea a primit o invitaţie la o conferinţă a unui pastor al adventiştilor de ziua a şaptea, şi am hotărât să mergem împreună. În acelaşi timp, o prietenă m-a dus la o întâlnire a tinerilor ortodocşi, care presupunea participarea săptămânală la slujbele Bisericii, şi care avea ca scop final plecarea la Întâlnirile Tinerilor Creştini de la Taizé. La conferinţa adventiştilor, am fost primite cu vorbe bune, cu amabilităţi, cu bunăvoinţă, ni se răspundea la orice întrebare aveam, chiar eram încurajate să punem întrebări. La biserica ortodoxă, preotul ne apostrofa şi mi se părea că ne priveşte de sus, pe noi, gloata de tineri, cam gălăgioşi şi fără cuvenitul respect faţă de Sfânta Slujbă care se ţinea. Şi, copil doritor de acceptare şi de mângâiere, am sucombat în faţa seducţiei sectanţilor. Am fost pe punctul de-a mă „boteza” în erezia lor, şi singurul lucru care m-a oprit au fost ameninţările părinţilor noştri, exasperaţi şi panicaţi de bruscul nostru interes pentru religie. Aşa că, nu m-am mai botezat adventistă, în schimb am plecat la Întâlnirile Tinerilor Creştini (cu asta ai mei au fost de acord, pentru ca fata lor pleca astfel la Viena), întâlniri care au avut loc, de fapt, tot într-o biserică protestantă, în care se cântau cântece religioase protestante, ortodoxe şi catolice. Un mare „ecumenism”. Care pe mine, fire împăciuitoare, şi deja sedusă de adventişti, mă atrăgea. (mai mult…)
martie 23, 2008
Astăzi, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfîntul Părinte Ierarh Grigorie Palama !
Astazi, in Duminica a doua a Postului Mare, Biserica Ortodoxa praznuieste, prin cinstirea acordata Sf. Grigorie Palama, o alta biruinta a dreptei credinte, nu mai putin importanta ca cea impotriva iconoclasmului. Observam ca razboaiele ridicate impotriva dreptei credinte sunt menite sa il indeparteze in orice chip pe om de Dumnezeu, sa Il faca pe Acesta sa stea departe, intr-un zona inaccesibila, departe de inima omului. Si daca inconoclastii vroiau cu tot dinadinsul sa stearga Chipul lui Dumnezeu-Om si ale tuturor sfintilor Sai din inima nostra, ereticii valaamisti care se opuneau invataturii marturisite de Sf. Grigorie Palama pretindeau ca omul nu se poate impartasi de lumina necreata, de harul indumnezeitor. In ultima instanta, potrivnicii dreptei credinte, reprezentati pe timpul Sf. Grigorie de valaamistii catolicizanti si rationalisti, neaga posibilitatea omului de a se indumnezei prin partasia cu Insusi Dumnezeu. Iar astazi vor sa Il scoata din sufletele noastre propovaduind ca Dumnezeu este in toate credintele si religiile, si ca se ajunge la El oricum si cu oricine. Toti acesti potrivinici vor sa Il scoata pe Dumnezeu din inima omului. De aceea, este o amintire importanta, la inceputul Postului, a chemari adevarate a omului si a dorului nestins al Domnului dupa inimile noastre, o reamintire a dorintei lui Dumnezeu de a sta cu noi, de a ne vedea fata catre fata si de a se salaslui in sufletele noastre. Departe de a fi oarecum exterioare Postului Mare, asa cum se mai aude, aceste doua duminici ne arata noua la ce si la cine suntem chemati.Praznuim astazi pe Sfantul Grigorie Palama, invatatorul si povatuitorul dreptei credinte care a lasat marturia adancimii, inaltimii, latimii si largimii Dumnezeului nostru. Dorim sa subliniem intr-un mod mai simplu si nepretentios doar cateva aspecte, legate de jertfa Sfantului Grigorie pentru noi, turma Pastorului celui bun.
Viata sa - prezentata succint si foarte pilduitor aici - arata un fapt mai putin reliefat de comentatori, si anume ca Sfantul Grigorie a suferit si el inchisoarea pentru marturiile sale asupra energiilor necreate ale lui Dumnezeu si, desi un Sinod a recunoscut adevarul invataturilor sale, pentru ca ele se aratau a fi in continuarea invataturilor Sfintilor Parinti ai primelor veacuri crestine, a devenit neagreat atat de imparatul din acea vreme, cat si de catre „poporul” obisnuit. Era acuzat in special de faptul ca „a creat tulburari in Biserica“, acuzatie primita de catre foarte multi dintre Sfinti de la confratii si superiorii lor bisericesti, pentru ca sfintenia si curajul sunt de fiecare data incomode, produc intotdeauna “scandal” si ii “tulbura” pe toti fariseii si caldiceii aciuati in culcusuri calde in Biserica, care nu suporta sa auda glasul Adevarului, glas care sa-i scoata din “cumintenia” pacatelor lor... Asa “au patit” si Sfintii Atanasie cel Mare, Maxim Marturisitorul, Ioan Gura de Aur, Grigorie Teologul, Teodor Studitul, Ioan Damaschinul, Simeon Noul Teolog, Nectarie de Eghina si inca multi, multi altii, iar mai aproape de noi Sfinti recenti precum Ioan Maximovici, Iustin Popovici sau… parintele nostru Gheorghe Calciu. Aceasta, desigur, pentru a se adeveri inca odata ca orice aparator autentic al dreptei credinte o face primejduindu-si viata sa si expunandu-se calomniilor si persecutiilor de tot felul. (mai mult…)
martie 22, 2008
Ucisă pentru că nu s-a lepădat de Hristos
În cimitirul Mãnãstirii Petru Vodã se odihneşte, de mai bine de 5 ani de zile, monahia Heruvima, pe care, ca mireancã, a chemat-o Svetlana Mihaela Tanasã.Maica Heruvima a terminat facultatea de limbi clasice la Iaşi şi, în 1995, a primit o bursã de la Fundaţia Soros pentru un masterat în istorie medievalã la Universitatea Central Europeană (CEU), Budapesta. Lucrarea sa de masterat a constat în cercetarea unui manuscris al Tâlcuirii la Facere, scris de Sfântul Ioan Gurã de Aur, şi dovedea, în aceastã lucrare, cã textul tipãrit de iezuiţi şi preluat de J. P. Migne în Patrologia Greacă are numeroase interpolãri şi modificãri faţã de manuscrisul cercetat, în care se regãsea un text cu adevãrat hrisostomic, plin de duh. Concluzia era cã la o ulterioarã editie criticã a Tâlcuirii la Facere se va descoperi balastul introdus cu reavoinţã de iezuiţi (de altfel, apropo de asta, pr. Dumitru Fecioru a fãcut acelaşi lucru cu traducerea în româneşte, pentru cã a luat textul tradus la Neamţu, care se gãseşte într-un uriaş manuscris de la Academia Românã, şi l-a prelucrat dupã cel tipãrit în PG; o altã observaţie - a mea, de data asta - ar fi aceea cã pãrinţii nemţeni de acum 200 de ani nu au tradus nici un singur cuvinţel dupã ediţiile apusene ale Sfinţilor Pãrinţi, ci doar dupã manuscrisele din spaţiul ortodox). Profesorii ei au apreciat munca şi i-au propus sã se înscrie la doctorat. Lucrarea sa de doctorat era axatã tot pe tâlcuirea la cartea Facerii: trebuia sã dovedeascã faptul cã Sfinţii Pãrinţi l-au urmat în tâlcuirea lor la Facere pe ereticul Origen. Svetlana s-a apucat de lucru cu încredere, neştiind ce i s-a cerut, de fapt. Dar, pe mãsurã ce mai citea din Sfinţii Pãrinţi cu pricina, realiza hula ce i se cerea sã o dovedeascã. Am aici, rãmase de la ea, Tîlcuirea la Facere a Fericitului Augustin (în latinã), cea a lui Origen (în greacã), cea a Fericitului Theodorit al Kirului (în greacã), si cea a Sfântului Efrem Sirul (în englezã), ba chiar si comentariul filosofului evreu Filon din Alexandria (în greacã), lucrãri pe care le citise acolo, la Budapesta, în original. Cu cât mai citea înţelegea nu numai cã Sfinţii Pãrinţi nu l-au urmat pe ereticul Origen în lucrãrile lor, ci unul din motivele pentru care au întocmit aceste lucrãri a fost acela de a-l combate pe eretic, şi se vedea asta din felul în care abordau fiecare chestiune în parte.
S-a întâmplat că, fiind acolo, sã-si punã câteva întrebãri despre profesorii sãi şi sã afle cã majoritatea sunt evrei, şi sã vadã dispreţul lor pentru Ortodoxie si pentru Tradiţie, cu toate studiile lor universitare. Iar când le-a comunicat concluzia de mai sus cu privire la Sfinţii Pãrinţi, ei i-au spus: “Nu, nu e aşa. Mai citeşte-i o datã. Mai gândeşte-te. Noi te plãtim ca tu sã demonstrezi ceva, iar tu trebuie sã o faci”. (mai mult…)
martie 21, 2008
“Rugăciunea” fariseilor
Îţi mulţumim că ai venit pe Pământ. Puterea noastră scăzuse. Ne însoţisem cu sabia de fier, căci sabia cuvintelor ne părăsise. Naşterea Ta ne-a dăruit cel mai bun împărat posibil, un împărat pe care îl biciuim şi ne iartă, îl furăm şi ne dăruieşte însutit, îl mărturisim strâmb şi ne dă rod în cuvintele noastre, ne porunceşte, dar nu ne sileşte la a împlini poruncile sale altfel decât după voia noastră.Îţi mulţumim că ai adus cuvintele şi faptele Cerului pe pământul uscat şi cotropit de neghină al ruinei noastre. Cuvintele Tale sunt atât de frumoase şi pline de viaţă, poruncile Tale atât de sublime, pildele Tale atât de minunate, faptele Tale atât de cereşti încât vom dăinui veşnic rostindu-le şi pomenindu-le în calea poporului fără să fim nevoiţi să le şi lucrăm cu propria noastră fire.
Îţi mulţumim pentru Patimile şi Crucea Ta. Amintirea durerii Tale şi chinul morţii pe Cruce fac uitată durerea pe care faptele noastre o aduc în popor. La umbra Crucii Tale ascundem minciuna noastră, răutatea noastră, preacurvia noastră, simonia noastră. Poporul vede, dar umbra Crucii îndeamnă la iertare şi îngăduire. Rămânem liberi şi neatinşti în păcatul nostru, la umbra Crucii Tale.
Îţi mulţumim pentru Trupul Tău cel răstignit. El este temelia împărăţiei pe care am făcut-o după chipul şi asemănarea Împărăţiei Tale cele veşnice, dar supusă puterii noastre. Trupul Tău este puntea noastră către bogăţie, către slava cea lumească şi către domnia asupra marginilor pământului. Oamenii vin să-Ţi mănânce trupul. Vin cu teamă şi cu evlavie. Din teama lor, din evlavia lor am făcut zidurile palatelor noastre de aur, iar din Trupul Tău am ridicat închisoarea poporului ce stă smerit sub toiagul nostru.
Îţi mulţumim pentru Sângele Tău. El ne hrăneşte bogăţia, El ne adapă visele de mărire, El ne dăruieşte putere asupra poporului. Teama cea sfântă a omului, veneraţia creaturii Tale pentru Sângele Tău ne face stăpânii acestei lumi. Oamenii vin să-Ţi bea Sângele. Vin cu smerită bucurie. Sunt fericiţi că sorb picătură de Sânge dumnezeiesc, dar fericirea lor rămâne uitată sub greutatea poverilor sufleteşti cu care îi ţinem sub stăpânire. Fericirea noastră de stăpâni însă cuprinde tot neamul nostru, domnia noastră este din tată în fiu. Ne-ai făcut neam de stăpâni şi poporul rămâne amăgit şi cuminte sub ascultarea noastră.
Arătăm oamenilor Trupul şi Sângele Tău, le dăm să mănânce aceste comori cereşti pe care ni le-ai lăsat moştenire. Oamenii sunt mărginiţi, se bucură sub puterea noastră precum mieii neştiutori sub cuţitul măcelarului. Îşi leapădă comorile de trup şi suflet în visteria noastră, la porunca Ta. Îţi mulţumim…
Îţi mulţumim pentru Învierea Ta. Nu Te vom pierde niciodată. Vorbele şi faptele noastre Te omoară zi de zi, ceas de ceas, dar Tu mereu Te reîntorci la noi. Nenorocire nouă să Te pierdem, Tu, izvorul bogăţiei noastre. Poporul caută Învierea Ta şi-şi uită viaţa de acum. Îi cerem fapte bune, smerite şi sub ascultarea noastră şi ochii poporului îi îndreptăm către Tine, iar noi rămânem în umbra Învierii Tale, cu bogăţia şi puterea noastră. Dăruim oamenilor Învierea Ta şi le cerem arvună viaţa lor de acum, de pe pământ. Târgul este bun şi dulce. Rămânem stăpânii acestei lumi. Îţi mulţumim…
Se închină toţi oamenii la acelaşi Dumnezeu ?
EXPERIENŢA PASTORALĂ din mediul urban arată preotului atent la mişcările şi mutaţiile petrecute în sufletele păstoriţilor săi o serie de fenomene de apostazie ce ar trebui să provoace o adâncă îngrijorare.Unul dintre acestea este cel întâlnit tot mai des sub presiunea intensei propagande pro-ecumeniste la care suntem supuşi în ultimii ani: anume afirmaţia - şi deci concepţia - potrivit căreia “există un singur Dumnezeu, deci toţi oamenii se închină (cred, se roagă) la acelaşi Dumnezeu.
Monoteismul contemporan
“Cred într-Unul Dumnezeu?”. Aşa începe mărturisirea de credinţă a “bine-credincioşilor”, “drept-slăvitorilor (măritorilor)” creştini ortodocşi. Nu comentăm acum faptul că pentru cele mai multe naşe (naşi) aceasta rămâne necunoscută integral, ci ne limităm la aspectul monoteist.
În zilele noastre pericolul politeismului pare a fi cu desăvârşire exclus. Si atunci tatăl minciunii cel viclean, vrăjmaşul (satana) dă oamenilor următoarea sugestie după logica sa drăcească. Precum în rai, el înfiripă în mintea oamenilor “slabi de înger” un dialog ca acesta:
- Câţi dumnezei există?
- Unul singur!
- Este acest Dumnezeu creatorul tuturor oamenilor?
- Da!
- Deci cui se închină (se roagă, cred) toţi oamenii?
- Acestuia, aceluiaşi Dumnezeu! (mai mult…)
martie 20, 2008
Peste cadavre - spre pacea mondială !
Presedintele SUA George W. Bush a semnat joi un decret prin care permite “livrarea” (asa cum se livreaza pizza) armamentului in regiunea Kosovo.“Acest lucru va contribui la consolidarea securitatii SUA si instaurarea pacii pe intreaga planeta”, a afirmat seful de la Casa alba.
Bush a recunoscut Kosovo drept un “stat suveran si independent” la 19 februarie anul curent. In mesajul sau adresat conducerii kosovare, presedintele american si-a exprimat disponibilitatea de a stabili relatii diplomatice cu “noul stat” si a felicitat populatia regiunii “pentru pasul important in dezvoltarea democratica si nationala”.
martie 16, 2008
martie 15, 2008
RÎNDUIALA DUMINICII ORTODOXIEI
Sinodul local din Constantinopol care a avut loc în anul 842, întărind hotărîrile dogmatice ale Sinodului al VII-lea Ecumenic, a înfiinţat sărbătorirea anuală a biruinţei Ortodoxiei asupra eresurilor. Sfîntul Metodie, Patriarhul Constantinopolului, care se afla în fruntea Sinodului, a alcătuit în acest scop o rînduială deosebită a Dreptei Credinţe. Odată cu credinţa creştinească această rînduială a trecut din Împărăţia Răsăritului Creştinesc („Imperiul Bizantin” cum îl numesc istoricii) şi în Biserica Rusă. În anul 1766 Sfîntul Sinod a înfiinţat pravila în al cărei temei rînduiala din Duminica Ortodoxiei începu să se săvîrşească de către arhiereii eparhiilor în catedrale, deşi înainte ea se săvîrşea şi de parohii bisericilor şi de stareţii mănăstirilor. La începutul veacului XX prin hotărîrea clerului vîrfelnicesc Biserica Rusă s-a întors la datina veche, aducînd din nou spre buna cuviinţă în toate bisericile „Rînduiala Duminicii Ortodoxiei”. La congresul al III-lea al misionarilor (or. Kazan, 1897) s-a propus introducerea în obiceiul bisericesc de obşte „a rugăciunilor deosebite pentru întoarcerea celor rătăciţi în eresuri şi dezbinări”. Pentru îndeplinirea acestei cerinţe de către Sfîntul Sinod, potrivit hotărîrii din 2-4 aprilie 1902, cu numărul 1495, s-a luat hotărîrea de a săvîrşi în întîia duminică a Postului Mare slujba „Rînduielii Duminicii Ortodoxiei” în toate mănăstirile şi bisericile din oraşe şi sate.
RÎNDUIALA
DUMINICII BIRUINŢEI ORTODOXIEI
După isprăvirea citirii ceasurilor, spre locul obişnuit unde se află arhiereul în veşminte, vin din altar arhimandriţii, egumenii, preoţii, diaconii; preoţii scot icoana Mîntuitorului şi a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi le pun pe analogul din mijlocul bisericii.
Începe protodiaconul: Binecuvîntează, Stăpîne !
Arhiereul: Binecuvîntat este Dumnezeul nostru…
Strana: Amin. Împărate ceresc… (mai mult…)
martie 11, 2008
Danion Vasile vine în Moldova ! Vă rog să răspîndiţi acest program.
martie 10, 2008
Părintele Teofil Părăian ne vorbeşte despre Canonul cel Mare al Sfîntului Andrei Criteanul
Cu toţii ştim că, în prima săptămînă a Postului Mare, în care am intrat astăzi (cu mila şi ajutorul Domnului) Biserica Ortodoxă are o slujbă specială, specifică doar acestei perioade. Este vorba despre citirea (4 zile la rînd: Luni seara, Marţi seara, Miercuri seara şi Joi seara) Canonului cel Mare alcătuit de Sfîntul Andrei Criteanul. Acest Canon, unic ca mesaj şi alcătuire, este extrem de necesar creştinilor care au păşit în frumoasa perioadă a Postului Mare. Nu sînt eu cel care să vă vorbesc despre o asemenea comoară a Ortodoxiei, acest Canon, dar, vă invit cu bucurie să vedeţi ce ne zice unul din marii duhovnici români despre acest Canon, părintele Teofil Părăian. Şi vă sfătuiesc, dacă vă consideraţi creştini şi dacă nădăjduiţi într-o trecere uşoară prin acest post (şi dacă credeţi că postul nu se rezumă doar la a nu mînca alimente de provenienţă animală), să participaţi la această slujbă, care nu durează mai mult de o oră jumate. Doamne, ajută !+++++++
- Părinte Teofil, Postul Mare este răstimpul în care omul este chemat să se cerceteze pe sine mai mult decât altădată, să se apropie mai mult de Dumnezeu. Pentru aceasta Biserica noastră Ortodoxă ne întâmpină cu slujbe mai multe si mai lungi, dintre acestea Canonul cel Mare are un loc deosebit. Ce este, de fapt, Canonul cel Mare?
- Canonul cel Mare este un canon mare, cel mai mare canon din toate canoanele câte sunt în rânduiala Bisericii noastre, prin lungimea lui, prin bogătia lui, prin alcătuirile din care este compus. Canoanele Bisericii noastre, canoanele de slujbă, sunt alcătuiri care au în general opt cântări numărate ca nouă pentru că una lipseste de obicei si anume cântarea a doua. Canonul cel Mare are si cântarea a doua, de altfel în Triod sunt mai multe canoane care au toate cele nouă cântări. Nu este vorba de o singură cântare, ci e vorba de alcătuiri din mai multe ziceri care împreună formează ceea ce numim noi o cântare, cântarea întâia, cântarea a doua, cântarea a treia s.a.m.d. Canonul cel Mare are (mai mult…)
martie 7, 2008
Sindromul “8 martie”
Deşi feminismul, idee de sorginte iluminist-masonică, îşi găsea temeiuri în Constituţia de la 1793 (printre altele, se cerea, pentru prima oară, recunoaşterea divorţului, practicarea de către femei a meseriilor masculine, abolirea pedepsei pentru adulter), după sângeroasa revoluţie atee de la 1789 din Franţa, în Ţările Române nu prinsese rădăcini nici la finalul veacului al XIX-lea, decât, prin excepţie, la unele femei ce proveneau din elita intelectuală boierească sau princiară. Creuzetul feminismului a fost Occidentul, SUA, Anglia, Franţa, Ţările de Jos, apoi Germania şi Austria unde au luat fiinţă organizaţii sindicale feminine, celule socialiste şi comuniste cu departamente pentru femei, grupări intelectuale exclusiviste, reviste şi cluburi pentru femei. Cine a ales emanciparea raţiunii de credinţă, a omului de Dumnezeu, a neamului de monarhie, a credincioşilor de parohie, a dus lucrarea şi mai departe pentru distrugerea cuplului familial, rânduit de Dumnezeu, prin dezbinarea femeii de bărbat. Iluminism, marxism, socialism, comunism, feminism, liberalism, anarhism, avangardism, modernism, umanism, postmodernism, acestea din urmă ca faze finale ale nihilismului, toate şi încă multe, multe altele constituie trepte spre moartea duhovnicească, lucrări succesive ale apostaziei. În toate aceste curente operează otrava ideologică a negării lui Dumnezeu şi înlocuirea acestuia cu omul care, automat, intră sub înrâurirea şi puterea demonilor. (mai mult…)
Locul unde nu există 8 martie
Pentru maicutele de la manastirile din Moldova, ziua de astazi este la fel ca oricare alta, fara martisoare, flori si petreceri.
Ziua de 8 Martie, prilej de sarbatoare pentru toate femeile ancorate in aceasta lume, este doar o zi obisnuita a anului intre zidurile manastirilor de maici din judetul Neamt. Femeile care si-au dedicat viata lui Dumnezeu petrec de 8 martie in post si rugaciune, asa cum fac in toate celelalte zile ale anului.
Departe de aglomeratia si agitatia zgomotoasa a orasului, pentru cele care au ales sa fie “miresele Lui Hristos”, ziua de astazi este fara fast, pentru ca singurele sarbatori pe care au invatat sa le serbeze de cand au imbracat straiele calugaresti raman cele inchinate Domnului.
Duminica Mironositelor, sarbatoarea maicilor
O sarbatoare a femeii exista totusi, dar are conotatie pur religioasa. Este vorba despre “Duminica Mironositelor”, sarbatorita in a treia duminica de dupa Paste. “In canoane nu exista 8 Martie in manastirile de maici. E o zi ca oricare alta. Doar “Duminica Femeii Mironosite”, dupa Invierea Domnului”, ni s-a spus de la cancelaria manastirii Agapiei. (mai mult…)
8 martie - Ziua “femeii”
De ce oare, la 15 ani de la prabusirea comunismului, noi ne incapatanam parca sa-i perpetuam sarbatorile straine si mincinoase? Ne prefacem ca 8 Martie sau 1 Mai ar fi niste sarbatori nevinovate si vechi de cand lumea, bucurandu-ne cu naivitate de cate-o “zi libera” sau de cate un cadru festiv artificial, fara sa ne mai sinchisim de originile si intelesurile acestor “sarbatori” mostenite din recuzita propagandistica a celui mai criminal si mai anti-crestin regim din istorie! O facem din inertie (”Asa am apucat!”) si din dorinta impura de a inmulti cu orice pret prilejurile de chef lumesc si de “chiul” ingaduit. Dar multi o fac poate si din totala ignorare a substratului acestor false sarbatori… (R. C.)Intre Martisor si 8 Martie
Traditia romaneasca ofera, in prag de primavara, un bun prilej de sarbatorire a “sexului frumos”: 1 Martie, Ziua Martisorului. Nici aceasta nu-i o sarbatoare bisericeasca, dar nici n-are in ea nimic tendentios sau pervers. Mamele, logodnicele, sotiile, fiicele sau colegele noastre au si acest prilej in plus de a ne simti dragostea si pretuirea (care altminteri, fie vorba intre noi, s-ar cuveni sa fie mai putin “ocazionale”). Piepturile inflorite de martisoare aduc aminte, simbolic, de frumusetea si regenerarea lumii lui Dumnezeu, de armonia care se cade sa existe in(tre) toate cele ale Firii, de la ghiocelul plapand si pana la inima omului. Ne bucuram de alteritatea ce ne-a fost data dintru inceput (”Nu e bine sa fie omul singur”) si de minunea perpetua a vietii (caci Eva e “mama tuturor celor vii”). De ce mai e nevoie sa supralicitam, o saptamana mai tarziu, printr-o “sarbatoare” ideologica a femeii (vazute ca instrument al “luptei de clasa”)?! [Insa, daca totusi ne consideram crestini, Martisorul sarbatorit cu mult fast in societatea de azi nu ar trebui sa fie un motiv de sarbatoare, acest praznic fiind unul necrestinesc, adica pagan. Noi, cei ce-l marturisim pe Hristos, purtam crucea si doar crucea biruintei Vietii asupra mortii si nu avem nevoie de un accesoriu strain duhului nostru. Este nevoie de o sinceritate curata din partea noastra, cu noi insine. Pretindem ca sintem ai lui Hristos - sa fim ! Indiferent de contextul social in care ne aflam. In caz ca cineva (dintre cunoscutii mai putin umblati pe la Biserica) ne daruieste cu bucurie un martisor - noi il primim cu bucurie si ii multumim pentru intentie. Si aici ne oprim...] (mai mult…)
Ortodoxia este incomodă şi, prin asta - mîntuitoare
Ortodoxia dezveleşte păcatul omului, Ortodoxia smulge masca fiecăruia dintre noi, lăsând loc goliciunii sufleteşti a fiecărui păcătos să iasă la iveală, Ortodoxia este incomodă, este stânjenitoare, este denunţătoare, este acuzatoare şi omul păcătos, aşa cum ştim, suportă tare greu critica divină. Păcătos fiind, m-am lovit de toate acestea, dar nici o religie din lumea aceasta nu mi-a dat siguranţa, dragostea, calea, certitudinea mântuirii şi legăturii cu Hristos. Trăind de mai bine de 13 ani în Germania, sunt familiarizat cu aşa zisul creştinism apusean şi, credeţi-mă, sunt lumi între noi şi ei. Abia aici am ajuns să-i mulţumesc lui Dumnezeu că sunt român ortodox, că mi-a dat acest mare dar al credinţei celei adevărate, pe Hristos clădită şi dată nouă pentru mântuire. Aşadar, prin Ortodoxie, şi mulţumesc Domnului pentru aceasta, am simţit chemarea şi siguranţa vieţii în Hristos, liniştea şi bucuria, dragostea şi pacea Dumnezeului Cel Viu. Mă rog Domnului să ajungă toţi duşmanii Ortodoxiei să simtă măcar cinci minute adevărata credinţă în sufletul lor şi sunt convins că nu şi-ar mai dori altceva nimic. Domnul nostru Iisus Hristos să aibă în grija Sa pe toţi copiii săi şi să se îndure de noi a ne arăta calea cea adevărată. Doamne ajută.
de Eduard (Sursa)
martie 6, 2008
Bibliotecă Digitală Ortodoxă !
Am avut o bucurie duhovnicească enormă cînd am găsit o Bibliotecă (+Mediatecă) Digitală Ortodoxă foarte bine organizată şi cu multe multe titluri. Vreau să mă împart şi cu frăţiile voastre. Spuneţi şi altor creştini. Este de real folos, atunci cînd nu ai altă posibilitate de a ajunge la aceste comori duhovniceşti. Doamne, ajută !
>> http://marturisitorortodox.redirectme.net:8080/ <<
Iată principalul cuprins al Bibliotecii Digitale:
martie 5, 2008
“Prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul”
Ne contrariază, şi n-ar trebui, câteva afirmaţii ale unui teolog român care se vântură prin Europa ecumenistă ca o furtună de nisip în pustiul Sahara (vezi „Ziua” din 24 sept. 2007!). Zice că e ortodox, dar scrie numele Domnului cu un singur I: Isus, că celălalt i s-a veştejit prin mânăstirile catolice şi prin aşezămintele protestante pe care le frecventează mai des decât casa părinţilor săi. Şcolit şi răs-şcolit prin universităţi occidentale, Cristian Bădiliţă a devenit un purtător de drapel al ecumenismului. El nu are nici un dubiu asupra „bisericilor surori”(care-i una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică), sintagmă ce decurge, nu-i aşa, firesc, din preaînalta învăţătură pe care şi-a însuşit-o dumnealui. Ba, din alpina lui privire coboară şi certarea pe care o administrează părinteşte Sinodului de la Niceea, din anul 325, care a stabilit data Paştelui „cu o tentă anti-iudaică declarată, tentă care nu e doar periculoasă, ci şi de prost gust”. (mai mult…)
martie 4, 2008
“Dragostea îndelung rabdă”…
Într-un moment de întunecare a minţii, un tînăr îşi loveşte mama cu un cuţit, de mai multe ori. În timp ce mama îşi trăieşte ultimele clipe ale vieţii, tînărul se taie din greşeală cu cuţitul pe care vroia să-l şteargă de sînge. Iar mama, murind, îl intreabă senină: “Te doare, fiule ?”
martie 3, 2008
Păstraţi Curată Biserica !
PRECIZĂRI :
1. Nu conteaza cine a lansat-o, ci daca e dreapta sau nu. Consideram ca a venit vremea sa ne unim, astfel, intr-o atitudine comuna, unitara, puternica, toti cei care suntem in acelasi cuget si Duh, spre slava lui Dumnezeu si a Sfintei sale Biserici (care suntem cu totii!).
2. Este important sa dovedim ca cei interesati de ce se intimpla in Biserica sintem si in stare sa marturisim adevarul si sa ne opunem, dupa puteri, unor masuri care fac rau Bisericii - adica noua, tuturor.
3. Este esential sa fim solidari. Cu orgolii si cirteli nu vom face niciodata nimic. Este necesara strangerea randurilor, a tuturor celor mici sau mari care suntem nelinistiti cu privire la orientarea actuala a Bisericii. Campania este un strigat, fie si in pustiu, si o chemare catre toti cei care impartasesc durerea pentru situatia in care aflam. Este un apel pentru constientizare, respoonsabilizare si solidaritate intru Adevar.
4. Nu facem pe procurorii in Biserica; noi trebuie sa cintarim totul cu dragoste si cu grija la care ne obliga insasi calitatea de membri ai Bisericii. Noi nu condamnam, ci marturisim.
5. Nu vrem sa demolam, ci sa marturisim nelinistea cea buna cu privire la mantuirea noastra de obste.
6. Nu am consimtit la aceasta campanie pentru ca ne consideram cei mai buni dintre cei buni, ci pentru ca am crezut ca e si de datoria noastra sa raspundem prezent acum si pentru ca, iata, aceia care vor fi fiind mai buni decit noi inca se lasa asteptati.
7. Curajul este caracteristic pentru un crestin. Daca nu avem astazi curajul sa rostim adevarul, nici sa nu ne asteptm ca lucrurile sa se schimbe in bine de la sine.
8. Nu ne rafuim cu nimeni, ci doar instituim un grup de veghe si marturisire.
ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
1) Sînteţi extremişti. N-au mai fost asemnea precedente în Biserică.
- Adevărul este extremist, tocmai pentru faptul că nu tolerează minciuna. Minciunile se pot tolera, pe cand Adevărul este exclusivist şi absolut. Dacă e vorba de extremism, atunci primul extremist a fost însuşi capul Bisericii, Hristos: “Înapoia mea, Satano!”. Au fost şi o sumedenie de precedente: in disputa iconoclasta, calugarii au marsaluit pe strazile Constantinopulului, intr-o procesiune tacuta, insotiti de icoane. Apoi ar mai fi Sfantul Afraat , care si-a lasat pustia si a coborat in cetate pentru intarirea oamenilor dreptcredinciosi. Milioane de crestini au marsaluit pe strazile Atenei pentru a protesta impotriva introducerii codurilor de indentificare. Exemplele pot continua… Si sa nu uitam cum au fost intampinati ierarhii proaspat intorsi de la Ferrara-Florenta, oamenii au refuzat unirea semnata de ei!
2) De unde ştim că BORo a luat-o pe un făgaş greşit ?
- De unde stim ca Biserica a luat-o pe-un fagas gresit? Pai in primul rand ar trebui sa amintim de Concertul din Catedrala din Sibiu, de ceremonia oficierii Cavalerilor de Malta in Catedrala din Timisoara, sau de slujba Bobotezei, savarsita anul acesta de PS Sofronie impreuna cu ierarhul greco-catolic. Fraudarea alegerilor de Mitropolit la Sibiu si acum de la Iasi, comunicatele pline de impertinenta si dispret emise de Patriarhie fata de cei ce indraznesc sa-i conteste actiunile (vezi Dan Ciachir) sau sa faca sugestii; musamalizarea de catre Patriarhul Daniel a celor intamplate in cazul mortii Patriarhului Teoctist (vezi Ziua, unde Victor Roncea citeaza pe un vicar de la Patriarhie care a dezvaluit ca PF Daniel a cerut sa se pastreze tacerea asupra celorlalte taieturi de pe corpul fostului Patriarh, care n-aveau ce cauta acolo). Ar mai fi amenintarea unora, ca PS Sofronie, care nu numai ca schimba din functii pe cei “traditionalisti” dar indrazneste chiar sa le sicaneze familiile, opinia unor Prea Sfintiti, cum ca P Arsenie sau P Iustin sunt niste focare de ura, niste extremisti, si asa mai departe, opinii facute publice. Sicanarea/timorarea si deningrarea unora ce aleg sa nu slujeasca acestor scopuri meschine si acestor interese proprii sau sprijinirea de catre unii ierarhi la actiuni sectante. Ar mai fi lepadarea de enoriasi si clerici, cum a fost si in cazul Parintelui Corogeanu, prigonit datorita vederilor anti-ecumeniste si anti-masonice. Un alt lucru de-a dreptul ciudat este moda excluderii din monahism: nu exista asa ceva si nici nu poate exista. Adica Dumnezeu cheama, dar tu opresti? Il poti pedepsi prin scoaterea din staretie, prin mutare disciplinara, dar excludere din monahism nu exista! Si pe langa toate acestea ar mai fi nemultumirea preotilor de mir, mita care se cere la instalarea in parohie (simonia - pacat impotriva Sfantului Duh) si nemultumirea duhovnicilor de mai peste tot.
3) Se vor schimba lucrurile ?
- Probabil nu se vor schimba, pentru ca toate acestea trebuiesc implinite, sminteala trebuie sa vina dar vai de cel prin care vine; Taina Faradelegii trebuie implinita dar asta nu inseamna ca trebuie sa stam cu mana in san si sa acceptam sa fim manipulati si dezinformati. Ce spune Sfantul Ioan? Cercetati duhurile!… Asta facem, cercetam.
CUM PARTICIP: Dumneavoastra, carora va pasa de mantuirea dvs si care nu puteti ramane indiferenti, ca si noi, de ceea ce se intampla in Biserica, la urma urmei si noi suntem trupul Bisericii, veti trimite urmatorul mesaj pe adresa patriarhiei ( presa@patriarhia.ro ).
“Ma declar solidar cu campania initiata pe internet de bloggerii si webmasterii ortodocsi. Prenume - Oras”. (Actualii sustinatori: Bacauanu Mihail, Claudiu Tarziu, blogul “Razboi intru Cuvant”, Revista Gand si Slova Ortodoxe, blogul “Oltenians”, etc.)
CUM SUSŢIN: Cei dintre dumneavoastra care aveti site/blog si doriti sa participati la aceasta campanie, preluati logo-ul si publicati-l pe site-ul dumneavoastra alaturi de textul si precizarile noastre. De vreme ce campania nu se termina la o data anume, va rugam sa afisati tot timpul pe situl/blogul dvs., undeva la vedere, nu conteaza unde, logo-ul acestei campanii, redimensionat dupa criteriile fiecaruia.
ALTE MOTIVE, LĂMURIRI, PRECIZĂRI
+++
In primul mileniu, nemultumirile mirenilor erau exprimate chiar si cu “execes de zel” si cu atitudini pline de verva si hotarare, care semanau a “tulburare”, dar care se dovedeau pana la urma ca o reactie normala si necesara!
Asa s-au manifestat oamenii cand a fost exilat Sf. Ioan Hrisostom, sau cand a fost exilat Sf. Atanasie cel Mare! Poporul a reactionat si a luat atitudine!
Si, la fel, pe vremea marilor dispute hristologice si soteriologice de pe vremea Sf. Maxim Marturisitorul, poporul simplu a “protestat”, “vociferat” si dezaprobat atitudinea conciliatorie (fata de ereticii monotelisti) atat a Scaunului Imperial de la Constantinopol, cat si a Scaunului Patriarhiei Ecumenice!
Sf. Maxim a fost “un incitator” si un “instigator” la “nesupunere”, si la “impotrivire” fata de erezia, lasitatea si anormalitatea care infasurasera atat scaunul imperial cat si cel patriarhal!
Credem ca si azi a-i urma pe Sfintii Parinti, precum Sf. Maxim Marturisitorul, chiar si in felul de purtare si vietuire si mai ales de MARTURISIRE PUBLICA A ORTODOXIEI, de manifestarea a unei atitudini demne fata de insititutiile …”tot mai putin demne de respect”, fie ele si eclesiastice, este un lucru bun, caci Sf. AP. Pavel ne spune in Epistola catre Evrei, cam asa: “Aduceti-va aminte de mai-marii vostri, care v-au grait voua Cuvantul lui Dumnezeu; priviti cu luare aminte cum si-au incheiat viata si URMATI-LE credinta” (cf. EVREI, cap.13, vers.7).
Daca “mai-marii” nostri de acum, NU VOR sa mai ia aminte la MAI MARII CRESTINISMULUI si ai ORTODOXIEI din vecurile trecute, atunci SA NU NE PIERDEM MACAR noi, simplii mireni, CINSTEA ACEASTA de a calca pe urmele SFINTILOR PARINTI!
GHEORGHE VELEA, OASTEA DOMNULUI
+++
O INTAMPLARE POVESTITA SI TALCUITA DE PARINTELE PAISIE AGHIORITUL
În viaţa Sfintei Teodosia aflăm alte amănunte despre această întâmplare: „Pe acel chip al Mântuitorului patriarhul Anastasie vrând să-l lepede la pământ şi să-l dea focului, ca un luptător de icoane ce era, a trimis ostaşi cu tesle la acel lucru; şi, când un ostaş oarecare cu dregătoria spătar s-a suit cu tesla pe scară spre a lua chipul lui Hristos şi a îndeplini lucrul său cel potrivnic lui Dumnezeu, atunci l-au văzut nişte femei dreptcredincioase, care se întâmplaseră acolo, între acelea fiind şi Cuvioasa Teodosia. Acelea s-au aprins cu râvnă după icoana lui Hristos, îndemnate fiind de Cuvioasa Teodosia, care avea mai multă râvnă şi osârdie spre Domnul şi, fiind insuflate de sfătuirile cele de Dumnezeu şi pline de vitejeasca îndrăzneală către Dumnezeu, au alergat la scară, au răsturnat-o la pământ împreună cu ostaşul acela, care căzând de sus, a fost ucis, iar ele, trăgându-l şi bătându-l, îl batjocoreau pentru acea nelegiuire. Apoi, ducându-se cu sârguinţă la patriarhul Anastasie, îl defăimau pentru păgânătatea lui şi îl ocărau cu vorbe ce i se cuveneau, numindu-l lup răpitor, eretic şi vrăjmaş al Bisericii lui Hristos, aruncând astfel cu pietre asupra lui. Deci, patriarhul Anastasie, umplându-se de ruşine şi temându-se ca să nu se scoale cu mare tulburare poporul întreg contra lui, a alergat la împărat şi i-a spus de necinstea cu care l-au înconjurat acele femei şi de uciderea spătarului lângă porţile cele de aramă. Din această pricină, împăratul s-a umplut de mânie şi de iuţime contra dreptcredincioaselor. Deci, a trimis îndată pe ostaşii săi cu săbiile scoase, ca să răzbune necinstea adusă patriarhului şi pentru moartea spătarului” [102; 471]. După câteva zile, Sfânta Teodosia a primit moarte mucenicească… A intrat în Împărăţia Cerurilor. Iar ceilalţi mucenici– Iulian, Mavrichie şi cei dimpreună cu ei – i-au călcat pe urme… (Pentru cei care nu cunosc suficient de bine învăţătura creştină, trebuie făcută o precizare: îndemnându-ne să luăm pildă de la cei zece mucenici iconoduli, Avva Paisie Aghioritul nu recomandă uciderea spătarilor contemporani care vor să dea jos icoanele lui Hristos la porunca mai marilor zilei. Mucenicii nu au vrut să îl omoare pe spătar, ci să îl împiedice să dea jos icoana. Învăţătura creştină e cea a iubirii, şi nu a crimei).
Părintele Paisie observă însă cu tristeţe moliciunea care îi caracterizează pe cei mai mulţi dintre creştinii de astăzi: „Dacă noi, `cei plini de discernământ` şi `cunoscători`, am fi trăit pe atunci, am fi spus celor zece mucenici: «În felul acesta nu acţionaţi duhovniceşte. Mai bine nu-l băgaţi în seamă pe spătar, care urcă să dea jos icoana lui Hristos, iar când se va schimba situaţia, vom pune în locul ei altă icoană, şi, desigur, una mai bizantină». Acest lucru este înfricoşător! Căderea, laşitatea şi aranjarea noastră le prezentăm ca pe o înfruntare mai duhovnicească” [42; 287]. Avva Paisie are dreptate: dacă ar fi trăit atunci, marea majoritate a creştinilor de astăzi ar fi fost de părere că spătarul trebuia lăsat să îşi facă datoria de serviciu, ascultând porunca împăratului şi a patriarhului iconoclast. Ne dăm seama de asta văzându-i pe mulţi cum asistă indiferenţi la apostazia contemporană, fără să se gândească să îi stea împotrivă. Spiritul acesta: „Lasă, că răul va trece şi dacă noi vom sta cu mâinile în sân”, arată însă o înţelegere greşită a lucrării lui Dumnezeu în istorie: noi nu suntem nişte piese de şah cu care se joacă Făcătorul lumii sau puterile cereşti. Noi suntem fiinţe libere, avem libertatea de a alege între bine şi rău. Şi, dacă nu simţim nevoia să ne opunem răului, înseamnă că am pactizat deja cu el, fără să ne dăm seama.Lumea merge din rău în mai rău, şi sunt din ce în ce mai puţine glasuri care să răsune laolaltă împotrivă… Nu este nevoie însă să aşteptăm mitinguri de amploare – cum au fost cele din Grecia când s-a pus problema modificării buletinelor şi zeci şi zeci de mii de oameni au ieşit în stradă, alături de păstorii lor. Părintele Gheorghe Metallinos, unul dintre cei mai mari teologi ai vremurilor noastre, arăta că mărturisirea jertfelnică a lui Hristos trebuie făcută de fiecare creştin în parte, că „mărturisirile individuale sunt cea mai teribilă împotrivire, deoarece presupun gândire obştească şi unitate a inimilor. Prin urmare refuzul, întru Hristos, al supunerii faţă de unele hotărâri îndreptate împotriva lui Dumnezeu, ca de pildă cele din perioada prigoanelor, constituie cea mai explozivă împotrivire. Să nu uităm că întotdeauna creştinii se împotrivesc cu Crucea, iar nu prin mijloace lumeşti. Reamintesc exemplul Sfântului Ioan Botezătorul. Protestul său împotriva nelegiuitului Irod a fost făcut în mod public, însă nu organizând «miting». Nu a organizat un protest de masă, adunări.
Martiriul şi mărturisirea sunt, prin urmare, de trebuinţă din partea fiecăruia dintre noi, individual. Şi acesta este cel mai straşnic cataclism, deoarece se face de către mulţi, deşi individual, şi generează un protest obştesc. Iar Cezarul de aceasta se temea, mai tare decât de mitinguri de protest” [77; 94]. Se poate afirma chiar că mitingurile de protest ale creştinilor faţă de hotărârile apostaţilor zilei se pot întoarce împotriva Bisericii. Diavolul, Marele manipulator, poate întoarce repede inimile cele slabe ale celor care şi-au găsit puterea mărturiei numai în numărul mare al însoţitorilor. Când se pune problema suferinţei, mulţi dintre manifestanţi sunt gata să o rupă la fugă… E uşor să scandezi lozinci, e uşor să porţi icoane, dar e greu să suferi… Sfântul Teodor Studitul, în plină prigoană iconoclastă, scria: „Cel care nu e gata de bătaie, [acela] nu se luptă pentru Hristos, nu poate să fie creştin” [83; 86]. „Să nu tăcem, ca să nu ne facem strigare a Sodomei; să nu cruţăm cele de jos, ca să nu pierdem cele de sus; să nu punem piatră de poticnire Bisericii lui Dumnezeu, care poate fi limitată chiar şi la trei ortodocşi, după sfinţi, ca să nu fim osândiţi de hotărârea Domnului” [83; 43].
+++
“Oamenii nu-şi dau seama că preţul compromisului e riscul de a-ţi asuma iadul”.
Acestea sunt cuvintele Parintelui Arsenie Papacioc, cuvinte care ar trebui sa ne puna pe ganduri pe fiecare dintre noi. La fel si exemplul lui de traire ortodoxa ar trebui urmat. Este un exemplu viu pt noi,traieste impreuna cu noi aceste vremuri tulburi si are curaj sa iasa si sa ne indrume. Cat de frumos si de clar ne spune: “Nu apărăm un cozonac frumos de Paşte. Apărăm adevărul, care reprezintă Biserica şi veşnicia, Creatorul! Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Apărăm adevărul”.
“Nu ştiu ce va fi, dar adevărul trebuie apărat cu orice chip. Pentru că tu, apărându-l, toate cerurile ştiu, toată Împărăţia de sus ştie că tu ai apărat adevărul, şi nu te lasă. Da, Dumnezeu dă harul, dar nu le dă la milogi, le dă la eroi.
Păstrează-ţi mai departe poziţia, că nu mai contează viaţa. Nu vezi cum se pune problema? „Domne’, ori te omor, ori te dau afară…” Dă-mă afară! Că tu ai ieşit ca un prost din ordinea cerească, nu eu! Ce mai contează viaţa?”
“Eu, peste câţiva ani împlinesc o sută. Ce-ar fi să mă vând ca un prost, acuma, de frica unei săbii? Nu, domne’! Nu!”
Cu adevarat viata lui se aseamana unei lumanari: se jertfeste pe sine pt a ne lumina pe noi. Dar daca vom ramane in dormitare si in ignoranta pt a ne fi mai usor si mai bine, este doar alegerea noastra… Insa la Judecata nu vom putea spune ca nu am stiut, pentru ca nu ne-a spus nimeni…
Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele braţe slute
care să lupte nu mai vor.
Cât inima în piept îţi cântă,
ce înseamnă-n luptă-un braţ răpus?
Ce-ţi pasă-n colb de-o spadă frântă
când te ridici c-un steag mai sus?
Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
şi nici când ochii-n lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri
sunt renunţările la vis.
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele braţe slute
care să lupte nu mai vor.
Cât inima în piept îţi cântă,
ce înseamnă-n luptă-un braţ răpus?
Ce-ţi pasă-n colb de-o spadă frântă
când te ridici c-un steag mai sus?
Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
şi nici când ochii-n lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri
sunt renunţările la vis.
Radu Gyr, Îndemn la luptă
martie 1, 2008
Minunat…
O femeie a găsit în junglă un leu rănit de moarte. L-a luat cu ea, l-a îngrijit şi l-a făcut bine. Apoi a sfătuit o grădină zoologică să ia animalul în primire. Ei au acceptat şi, astfel i-a dat leului o nouă viaţă şi o nouă locuinţă. Acest video este făcut după ceva vreme, atunci cînd femeia s-a hotărît să meargă la grădina zoologică şi să vadă ce mai face leul… Mare eşti, Doamne !
Legături
- Altfel despre Eminescu
- Analize alternative
- Blog Sceptik
- Blogul lui Danion Vasile
- Blogul lui Laurenţiu Dumitru
- Centrul de Monitorizare şi Analiză Strategică
- Creaţionism
- Forum Ortodox din Basarabia
- Homosexualitatea
- NU vaccinurilor !
- Război întru Cuvînt
- S-o ajutăm !
- Site alternativ
- Viostil
- Ştiri alternative
-
Au comentat adineauri
savatie on MINUNE-PREÎNTÎMPINARE ! varvara on “PĂSTRAŢI CURATĂ… Un om care iubește … on DOSARUL “NICOLAE CORNEAN… 
epimeteu on ADRESARE: “Cerem să fie… 
Phosphoros on Europa vs “Tratatul de l… G on Europa vs “Tratatul de l… Vasile on a început asaltul muntelui At… MOS ION ROATA on Europa vs “Tratatul de l… -
