Sindromul “8 martie”
Deşi feminismul, idee de sorginte iluminist-masonică, îşi găsea temeiuri în Constituţia de la 1793 (printre altele, se cerea, pentru prima oară, recunoaşterea divorţului, practicarea de către femei a meseriilor masculine, abolirea pedepsei pentru adulter), după sângeroasa revoluţie atee de la 1789 din Franţa, în Ţările Române nu prinsese rădăcini nici la finalul veacului al XIX-lea, decât, prin excepţie, la unele femei ce proveneau din elita intelectuală boierească sau princiară. Creuzetul feminismului a fost Occidentul, SUA, Anglia, Franţa, Ţările de Jos, apoi Germania şi Austria unde au luat fiinţă organizaţii sindicale feminine, celule socialiste şi comuniste cu departamente pentru femei, grupări intelectuale exclusiviste, reviste şi cluburi pentru femei. Cine a ales emanciparea raţiunii de credinţă, a omului de Dumnezeu, a neamului de monarhie, a credincioşilor de parohie, a dus lucrarea şi mai departe pentru distrugerea cuplului familial, rânduit de Dumnezeu, prin dezbinarea femeii de bărbat. Iluminism, marxism, socialism, comunism, feminism, liberalism, anarhism, avangardism, modernism, umanism, postmodernism, acestea din urmă ca faze finale ale nihilismului, toate şi încă multe, multe altele constituie trepte spre moartea duhovnicească, lucrări succesive ale apostaziei. În toate aceste curente operează otrava ideologică a negării lui Dumnezeu şi înlocuirea acestuia cu omul care, automat, intră sub înrâurirea şi puterea demonilor. (mai mult…)
Locul unde nu există 8 martie
Pentru maicutele de la manastirile din Moldova, ziua de astazi este la fel ca oricare alta, fara martisoare, flori si petreceri.
Ziua de 8 Martie, prilej de sarbatoare pentru toate femeile ancorate in aceasta lume, este doar o zi obisnuita a anului intre zidurile manastirilor de maici din judetul Neamt. Femeile care si-au dedicat viata lui Dumnezeu petrec de 8 martie in post si rugaciune, asa cum fac in toate celelalte zile ale anului.
Departe de aglomeratia si agitatia zgomotoasa a orasului, pentru cele care au ales sa fie “miresele Lui Hristos”, ziua de astazi este fara fast, pentru ca singurele sarbatori pe care au invatat sa le serbeze de cand au imbracat straiele calugaresti raman cele inchinate Domnului.
Duminica Mironositelor, sarbatoarea maicilor
O sarbatoare a femeii exista totusi, dar are conotatie pur religioasa. Este vorba despre “Duminica Mironositelor”, sarbatorita in a treia duminica de dupa Paste. “In canoane nu exista 8 Martie in manastirile de maici. E o zi ca oricare alta. Doar “Duminica Femeii Mironosite”, dupa Invierea Domnului”, ni s-a spus de la cancelaria manastirii Agapiei. (mai mult…)
8 martie - Ziua “femeii”
De ce oare, la 15 ani de la prabusirea comunismului, noi ne incapatanam parca sa-i perpetuam sarbatorile straine si mincinoase? Ne prefacem ca 8 Martie sau 1 Mai ar fi niste sarbatori nevinovate si vechi de cand lumea, bucurandu-ne cu naivitate de cate-o “zi libera” sau de cate un cadru festiv artificial, fara sa ne mai sinchisim de originile si intelesurile acestor “sarbatori” mostenite din recuzita propagandistica a celui mai criminal si mai anti-crestin regim din istorie! O facem din inertie (”Asa am apucat!”) si din dorinta impura de a inmulti cu orice pret prilejurile de chef lumesc si de “chiul” ingaduit. Dar multi o fac poate si din totala ignorare a substratului acestor false sarbatori… (R. C.)Intre Martisor si 8 Martie
Traditia romaneasca ofera, in prag de primavara, un bun prilej de sarbatorire a “sexului frumos”: 1 Martie, Ziua Martisorului. Nici aceasta nu-i o sarbatoare bisericeasca, dar nici n-are in ea nimic tendentios sau pervers. Mamele, logodnicele, sotiile, fiicele sau colegele noastre au si acest prilej in plus de a ne simti dragostea si pretuirea (care altminteri, fie vorba intre noi, s-ar cuveni sa fie mai putin “ocazionale”). Piepturile inflorite de martisoare aduc aminte, simbolic, de frumusetea si regenerarea lumii lui Dumnezeu, de armonia care se cade sa existe in(tre) toate cele ale Firii, de la ghiocelul plapand si pana la inima omului. Ne bucuram de alteritatea ce ne-a fost data dintru inceput (”Nu e bine sa fie omul singur”) si de minunea perpetua a vietii (caci Eva e “mama tuturor celor vii”). De ce mai e nevoie sa supralicitam, o saptamana mai tarziu, printr-o “sarbatoare” ideologica a femeii (vazute ca instrument al “luptei de clasa”)?! [Insa, daca totusi ne consideram crestini, Martisorul sarbatorit cu mult fast in societatea de azi nu ar trebui sa fie un motiv de sarbatoare, acest praznic fiind unul necrestinesc, adica pagan. Noi, cei ce-l marturisim pe Hristos, purtam crucea si doar crucea biruintei Vietii asupra mortii si nu avem nevoie de un accesoriu strain duhului nostru. Este nevoie de o sinceritate curata din partea noastra, cu noi insine. Pretindem ca sintem ai lui Hristos - sa fim ! Indiferent de contextul social in care ne aflam. In caz ca cineva (dintre cunoscutii mai putin umblati pe la Biserica) ne daruieste cu bucurie un martisor - noi il primim cu bucurie si ii multumim pentru intentie. Si aici ne oprim...] (mai mult…)
