Hristos vs căldicimea

- Cuvinte de neuitat culese din Saptamana Patimilor -

Sfantul Ioan Gura de Aur: Cuvant la Sfânta si Marea Luni:

“Eu sunt prietenul tău, capul tău, sunt fratele tău, soră, mamă, toate, şi nu voiesc alta decât să fii şi tu prietenul Meu. Eu am fost sărac pentru tine, cerşetor pentru tine, am fost răstignit pentru tine, am fost pus în mormânt pentru tine, în cer mă rog Tatălui pentru tine şi am venit pe pământ ca mijlocitor pentru tine la Tatăl. Tu eşti Mie totul, frate împreună moştenitor, prieten, membru.

Ce doreşti mai mult?

Pentru ce te tragi îndărăt de la Acel ce atât de mult te iubeşte?

Pentru ce lucrezi tu numai pentru lumea aceasta?

Pentru ce torni tu apă într-un vas fără fund?

Căci aceea face cel ce lucrează pentru lumea cea de acum.

Pentru ce voieşti tu să apuci focul şi să abaţi aerul?

Pentru ce alergi în zadar?

Toate au sfârşitul lor; arată-mi, deci, şi sfârşitul râvnei tale pentru lume. Dar tu nu poţi aceasta. Toate sunt deşertăciune. Să mergem la morminte; arată-mi pe tatăl tău, arată-mi pe nevasta ta cea moartă. Unde este cel ce purta haine împletite cu aur, cel ce şedea în trăsură pompoasă, cel ce avea putere pe viaţă şi pe moarte? Eu nu văd nimic alta decât oase şi viermi. Toate acele sunt pulberi şi vis şi umbră, un chip sec, ba nici măcar un chip.

Evenimentul

Există filme care schimbă vieţi, există cărţi care schimbă vieţi, există sărbători care schimbă vieţi. O astfel de sărbătoare este Învierea Domnului, sărbătoare de care noi, creştinii, ne apropiem cu paşi grăbiţi, o dată cu sfîrşirea Marelui Post. Însă să nu ne grăbim prea tare, căci ne aflăm acum în Săptămîna Patimilor Domnului, prilej bun pentru a face curăţenie generală în noi (tot aşa cum facem curăţenie generală în case, înaine de Paşte).

Dragi colegi, nu voi face teologia Învierii (întrucît nu este potrivită o astfel de abordare şi nici nu e de nasul meu) şi nici nu voi înşira mulţimea de obiceiuri strămoşeşti care însoţesc Paştele. Ceea ce îmi doresc să fac este să încercăm să răspundem împreună, pe cît putem şi dorim (deşi tehnic nu este posibil acest lucru, totuşi simt că trăim o relaţie vie, unii cu alţii, ca tineri cu aceleaşi probleme şi întrebări, necazuri şi bucurii) la două întrebări, care mi se par fundamentale şi de răspunsul la care depinde viaţa noastră, depinde de cum ne vom raporta în viitor la ceea ce facem şi la ceea ce ne înconjoară. Nu cred că exagerez, deşi îmi dau seama că riscul de a rămîne neînţeles (în cel mai bun caz) este mare. Deci, iată întrebările: 1. Pentru ce şi pentru cine a pătimit, a murit şi a înviat Iisus Hristos ? şi 2. Ce legătură are Învierea Domnului cu fiecare dintre noi ?

Pentru a răspunde la aceste întrebări, trebuie, în primul rînd să vrem să răspundem. Or, o realitate tristă a zilei de astăzi este faptul că lumea şi, îndeosebi, tinerii au uitat să-şi mai pună întrebări, darămite să caute răspunsuri la ele. Un tînăr care nu-şi pune întrebări este un tînăr îmbătrînit prematur, este un tînăr pustiit. În ochii lui te oglindeşti, te pierzi. Acum încep să înţeleg de unde toată moda asta a falsităţii, de care ne ciocnim în fiece zi. Noi, tinerii, sîntem falşi în multe acţiuni pe care le facem tocmai pentru că am uitat să fim sinceri, pentru că am uitat să ne întrebăm şi să ne răspundem. Din păcate, aceste afirmaţii nu sînt vorbe goale… Dar, să revenim la temă.

Cu adevărat, Învierea Domnului este evenimentul central al întregii istorii a omenirii, este clipa care a unit şi uneşte veşnicia cu prezentul, Cerul cu pămîntul, pe om cu Dumnezeu. Nici înfrîngerea de la Waterloo, nici victoria de la Stalingrad, nici căderea zidului Berlinului nu sînt mai presus de această minune, din simplul fapt că au efecte limitate şi nu pot aduce împlinirea omului. O victorie militară, o descoperire ştiinţifică, o semnare de tratat sau orice alt eveniment lumesc nu ne poate aduce decît bucurii trecătoare şi realizări de moment. Pe cînd Învierea Domnului ne-a adus şi ne aduce nouă, oamenilor, dovada nemuririi noastre, dovada că şi noi putem ajunge în rai, că fiecare dintre noi, fără excepţii, este chemat la fericirea veşnică. Iată ăsta da drept! Dreptul la viaţă veşnică! Nu avem nevoie decît de voinţă şi, bineînţeles, de credinţă…

Nu trebuie însă să uităm un lucru care, din păcate, pare să fie uitat în ultimii ani, de majoritatea „creştinilor-ortodocşi”: anume faptul că Hristos cel înviat este tot acelaşi Hristos care, cu cîteva zile înainte a fost chinuit, batjocorit, scuipat şi, în sfîrşit, răstignit. Or, acest „amănunt” este trecut cu vederea de o bună parte dintre noi. Ni se pare că Hristos cel înviat este un dumnezeu care aduce bucurii şi pace în casele noastre, pe gratis, o dată pe an, şi apoi pleacă în Raiul lui. Însă nu, lucrurile nu stau aşa, din fericire. Dumnezeu ne iubeşte pe fiecare dintre noi. Pot repeta această afirmaţie de multe-multe ori, deşi ştiu că nu mă voi face auzit, decît de puţini dintre colegii mei. „De unde ştii ?” mă poate întreba cineva, plictisit de el însuşi. „El mi-a spus. Da, chiar El mi-a spus. N-am aflat-o de la baptistu’ cutare. De mii de ori mi-o spune. În fiece zi a anului. Dar cel mai răspicat şi deschis mi-o spune în Duminica Paştelui. Nouă tuturor ne spune, chiar dacă este auzit de un număr din ce în ce mai mic de oameni. Pentru El, fiecare suflet este important. Atît de important încît şi-ar da viaţa încă o dată pentru fiecare dintre noi.”

Învierea Domnului nu este un act simbolic. Este un act cît se poate de real, cu un Rost şi cu o Cauză cît se poate de reală. Este manifestarea Iubirii Supreme pe care o poate arăta nouă Dumnezeu, Creatorul nostru. Colegi, să nu ne amăgim: El nu are nevoie de învierea şi răstiginirea Sa. Toate lucrurile capătă sens doar în momentul în care înţelegem că singura cauză şi singurul scop al Rătignirii şi Învierii este Omul – Iubirea pentru om. Orice om: şi beţivul, şi hoţul, şi desfrînatul şi minciunosul, şi, şi. „Păi da eu nici nu beau, nici nu fur, nici nu mint, nici nu desfrînez.” „A, păi înseamnă că eşti sfînt şi trebuie să comandăm de urgenţă o icoană cu chipul tău …” Nu ne este de folos o astfel de gîndire … Hristos a înviat şi pentru cel mai drept dintre oameni şi pentru cel mai păcătos. Toată făptura are nevoie de Înviere, Ea fiind unica cale de întoarcere la ceea ce înseamnă Rai. Prin Învierea Sa, Omul-Hristos ne-a demonstrat că fiecare om care tinde spre dumnezeirea Lui poate învia la fel, în trup. Învierea lui Hristos este chezăşia de netăgăduit a vieţii veşnice pentru fiecare dintre noi.

Cîţi dintre noi vrem să ne mîntuim? Mulţi răspund afirmativ, motivele fiind dintre cele mai exotice. Cîţi dintre noi vrem să ne schimbăm viaţa în acest moment, necondiţionat şi definitiv, ca să ne mîntuim? Mult mai puţini. Vedem o situaţie paradoxală, ciudată. Vrem să ne mîntuim, însă nu vrem să facem nimic pentru asta. Nu înţelegem că mîntuirea nu se dă pe tavă. Nu degeaba înţelepciunea populară zice frumos din experienţa sa: „Dumnezeu dă, da în straistă nu pune”. Nu vedem legătura dintre mîntuire şi viaţa noastră, dintre Învierea Domnului şi mîntuirea noastră. Vedem în Paşte o simplă sărbătoare, la care putem chefui în voie cu cei dragi (îmi pun de mai multe ori întrebarea retorică: Dacă la Paşte tot ceea ce facem e să chefuim, dacă la Crăciun tot ceea ce facem e să chefuim, dacă la Ziua Vinului totul se rezumă la chefuit, atunci care să fie diferenţa dintre ele, atunci cum să le deosebim?!). Dacă ne mai rămîne timp, mai trecem pe la Biserică să mai sfinţim o pască, un ou, un cîrnaţ, ca să ne simţim satisfăcuţi, împăcaţi…

Atunci cînd vom înţelege că Paştele nu este o simplă sărbătoare, că Paştele nu este încă un motiv de vacanţă („Mă întreabă un cunoscut pe la începutul lui martie:Cînd cade Paştele anu ăsta? Îi răspund cu o oarecare ezitare, dar şi bucurie, ştiindu-l ca fiind un ateu convins: Pe 27 aprilie! De ce întrebi? Îmi răspunde: Păi vreau să ştiu cînd avem vacanţă…), că Paştele nu este o „comemorare” (ce cuvînt sec-ular…) a unui eveniment oarecare întîmplat acum aproape două mii de ani – atunci avem şanse să întîlnim cum se cuvine Paştele, cum este firesc de a-l întîlni: în Biserică, în noaptea pascală (nu dimineaţa, după ce toate s-au trecut), răspunzînd cu bucurie la Minunea vestită de preot: CU ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

Dinu-Cristian (articol pentru un ziar de liceu)

De Paşti, în Chişinău !

HRISTOS A ÎNVIAT !

De slăvita sărbătoare a Învierii Domnului, dreptmăritorii creştini din cîteva parohii chişinăuiene au luat parte la deja tradiţionalul Drum de Paşti, înfăptuit a treia oară. Anunţat din timp prin diferite surse de informaţii (situri, ziare, dar şi faţă către faţă), evenimentul a adunat peste o sută de creştini, dornici să-L slăvească pe Hristos cel Înviat. Căci “unde sînt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sînt şi Eu.” Procesiunea modestă a început la ora unu şi jumătate, punctul de pornire fiind Bariera Sculeni şi s-a sfîrşit la ora patru şi jumătate, la Porţile Oraşului. La alaiul sărbătoresc au participat creştini de toate vîrstele (de la copilaşi mici pînă la bătrîni evlavioşi, după cum veţi vedea în imagini). Duhul acestei comuniuni hristice a fost unul de pace, de bucurie şi de evlavie. Fără să exagerez, pot afirma că fiecare dintre noi s-a simţit mîngîiat de Lumina Învierii. Nici nu putea fi vorba de oboseală atunci cînd şi trupul şi sufletul şi toate cele de pe faţa pămîntului saltă de bucuria şi veselia Învierii. Cu dangăt de clopote, cu căldura Luminii Sfinte, cu cîntări de sărbătoare, cu steaguri (nu de ţări sau uniuni) ortodoxe (bizantine) şi cu icoana Învierii, creştinii au străbătut oraşul de la vest la est, întregind astfel crucea simbolică, începută la Naşterea Domnului (de la nord spre sud).

Din păcate, oraşul nostru, dat nouă în moştenire de către vrednicii de pomenire strămoşii noştri se bucură de prea puţine ori. Căzut în apostazia consumistă, Chişinăul nu-şi mai vede de rostul lui: acela de a fi cetate, adăpost al băştinaşilor, al creştinilor. Doar din cînd în cînd, printre urletele zălude ale “noii” generaţii mînuite iscusit de către cea “veche”, oraşul mai respiră o cîntare duhovnicească, o rugăciune smerită, un eveniment bineplăcut Domnului. Puţini sau mulţi, obosiţi sau întăriţi, L-am slăvit pe Dumnezeu, L-am vestit celorlalţi, ca să ştie tot necredinciosul că sîntem ai Lui, pînă la sfîrşitul veacului !

Vă prezentăm în continuare mărturia unei tinere de 25 de ani care a luat parte la Drumul Crucii de Paşti: Participînd pentru prima dată la Drumul Crucii de Paşti, am simţit o bucurie duhovnicească foarte mare. M-a bucurat faptul că mergînd pe străzile Chişinăului, trecătorii răspundeau cu bucurie la „Hristos a înviat!” şi ne întîmpinau cu bucurie. Însă este regretabil faptul că nu au fost mai mulţi cei care au participat la această procesiune. Este mult mai de folos o astfel de petrecere a sărbătorii Paştelui, decît doar întîlnirea cu cei apropiaţi şi îmbuibarea pîntecelui. Consider că prin acest Drum al Crucii de Paşti, Chişinăul a simţit cu adevărat sărbătoarea Învierii Domnului. Chiar dacă traseul parcurs a durat aproximativ 3 ore, nu am simţit oboseală trupească, ci doar bucurie duhovnicească ce nu poate fi exprimată prin cuvinte. Prin acest Drum al Crucii am simţit unitatea şi măreţia credinţei ortodoxe.”

Fraţilor, vedeţi şi cîteva fotografii de la eveniment:

Hristos a înviat ! Să ne lăsăm păcatele arse de Lumina Învierii !

S-A POGORÎT LUMINA SFÎNTĂ !

În Biserica “Mormîntului Domnului” s-a pogorît Lumina Sfîntă! După cum relatează presa rusească, evenimentul s-a produs la ora 14⁰⁴. După ce Patriarhul Teofil al Ierusalimului s-a rugat timp de 10 minute în cuvuclia (camera mică) mormîntului, Focul s-a pogorît momentan, ca de obicei.

REPORTAJ VIDEO (de pe un canal rusesc):

La mormântul Domnului s-a săvîrşit slujba la care au fost prezenţi zeci de mii de pelerini din Ierusalim şi milioane de telespectatori din întreaga lume.

Lumina Sfîntă nu mistuie. Spre exemplu, cei prezenţi astăzi aici au făcut o baie în foc, iar mulţi dintre aceştea, îndeosebi ortodocşii care poartă bărbi, nu şi-au ars bărbile şi nici nu au primit arsuri.

Fraţilor, ne vedem la Drumul Crucii de Paşti!

Cu binecuvîntarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, de Paşti, 27 aprilie, cu începere de la ora 13⁰⁰, se va săvîrşi un Drum al Crucii prin capitala ţării (Chişinău), de la vest spre est, astfel întregind semnul Sfintei Cruci, anunţat prin traseul parcurs de Crăciun.

Procesiunea va porni de la Bariera Sculeni (PECO “Catalan”, staţia terminus a microbuzelor 111,171 şi a trol. 11,5) şi va înainta pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt şi bd. Dacia, avînd drept punct de destinaţie Porţile Oraşului. Creştinii din municipiul Chişinău şi din toată ţara sînt chemaţi să participie cu cîntări şi slăviri pascale la această vestire a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos (îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, fără icoane). Spuneţi şi rudelor, prietenilor, cunoscuţilor şi colegilor despre acest eveniment!

Se săvîrşeşte Drumul Crucii, şi se sfinţesc pămîntul, apele şi aerul; se bucură cerurile, şi iadul se cutremură. Cu noi este Dumnezeu!

Iată cum a fost anul trecut şi anţărţ.

Fraţilor, revin după ÎNVIEREA DOMNULUI !

Spovedania “perfectă”

Oricare dintre noi isi doreste sa aiba o spovedanie perfecta, din care sa iesim albi ca pruncii, plini de Duh Sfant si gata pentru o viata noua fara de pacat si plina de virtuti.

Insa de la aceasta dorinta pana la implinirea ei este cale de o viata, toata viata cautam sa ne transformam in mai buni, cautam sa ne lepadam de pacat si sa viem doar lui Dumnezeu. Toata viata facem aceasta si desi vedem ca multi sfinti pana in ultima clipa a vietii lor doreau sa mai traiasca putin ca sa faca pocainta si nu erau nici ei siguri ca o sa ajunga in rai, totusi nu incetam sa ne inchipuim ca ar putea exista o spovedanie care sa ne schimbe total si instant, si mai ales incercam in desert sa o programam, sa ne pragatim, sa cautam conditii proprice, cam cum ne pregatim pentru un examen auto: invatam legislatia, repetam toate grilele, speram sa dam peste un politai cumsecade, speram sa nu fie trafic, etc

Nu vreau sa ma refer la pregatirea pentru spovedanie care ne-o cere Biserica, la cercetarea cugetului, iscodirea pornirilor inimii si a adancului sufletului noastru sa vedem ce murdarii putem sa descoperim sau la rugaciunea pe care trebuie sa o facem ca sa ne lumineze Dumnezeu si sa ne daruiasca pocainta. Aceasta este nu doar de dorit ci chiar obigatorie pentru o spovedanie adevarata.

Vreau sa ma refer la socotirea rationala, “contabilizarea” pacatelor, imaginarea unor conditii favorabile, gen un parinte “sporit”, lume putina, o stare a noastra interioara potrivita, etc. Imi spunea o data o verisoara ca ea nu se spovedeste la un parinte paroh ca e prea lumesc, ea s-ar spovedi doar la un calugar batran in varf de munte si cu barba mare, ca si cum barba calugarului aluia ar fi garantia ca prin el lucreaza Dumnezeu.

Miniaturi

Unii aşteaptă ca la Judecată

Să-şi poată prezenta colecţiile de titluri,

De medalii, de ranguri şi de aplauze.

Nu îşi dau seama

Că cei din Juriu

Nu folosesc microscoape

Şi nu pot vedea altceva 

Decît inimi.

                                            Danion Vasile 

Satanism casnic

Mi-a povestit cineva cum e în iad

Îl cheamă Nimeni

Mi s-a descoperit într-atît

Încît l-am simţit aproape, de-al casei.

M-am fript de el,

Însă mi-am promis să-l mai invit

În casa sufletului sterp

În care se simte atît de apreciat,

Hrănindu-se cu cadavrul gazdei… 

Dumnezeu nu se lasă batjocorit

Steaua lui David – este steaua cu şase colţuri, reprezentată ca un tot întreg, fără intersecţii şi linii (adică nu ca în cazul stelei de pe drapelul statului contemporan „Israel”). Sensul stelei lui David constă în aceea că ea reprezintă cele 5 simţuri principale ale omului (simbolizate prin cele 5 vârfuri, cu excepţia celui de sus), care trebuie să se supună celui de al şaselea simţ, celui mai important – năzuinţa şi ascultarea de Dumnezeu. O astfel de reprezentare, pe care o întâlnim uneori chiar pe icoanele vechi sau în interiorul bisericilor vechi (ca picturi murale), este pe deplin canonică şi creştinească.

Odată cu lepădarea iudeilor de Dumnezeu şi de adevărata credinţă (după săvârşirea păcatului răstignirii Domnului) s-a produs „înnoirea” şi în simbolica lor. Steaua lui David cu şase colţuri a fost păstrată (ca semn al provenienţei iudaice), însă în acelaşi timp modificată prin reprezentarea ei cu ajutorul a două triunghiuri echilaterale de orientare opusă (cu tot cu interesecţii). Potrivit tîlcuirii masonilor şi a păgânilor o astfel de imagine – hexagrama – semnifică lupta a două începuturi: a lui Dumnezeu şi a lui satan, reprezentaţi în formă de triunghiuri. Potrivit simbolicii lor, anume satana L-ar învinge pe Dumnezeu. Totodată, ei scriu descântece de tipul: ce a fost deasupra (adică Dumnezeu), va fi dedesubt, iar ce a fost dedesubt (satan), va fi deasupra.

Astfel, Steaua lui David a fost înlocuită cu înfăţişarea satanei, iar credinţa în Dumnezeu – cu credinţa în satana. Pentru a înşela, se permite reprezentarea Stelei lui David şi discuţii despre Dumnezeu Creatorul (se permite iudeilor). Mulţi iudei simpli (din cauza orbirii duhovniceşti) nu sesizează deosebirea dintre hexagramă şi Steaua lui David, care este reprezentată doar pe contur şi care servea drept matrice pentru pecetea împăratului. Anume pentru a imita această pecete, unii cneji şi ţari ruşi foloseau steaua lui David pentru pecetea lor.

Mai rămâne de adăugat faptul că Antihristul ce va veni va lua ca simbol al său cele două triunghiuri intersectate care formează „steaua lui David”. În aşa fel, el va arăta că este continuator al mulţimii iudeilor luptători cu Dumnezeu, cât şi faptul că anume el este acel „biruitor” al Dumnezeului celui Viu.

Aveţi mai jos fotografia crucii de pe turla Catedralei “Sfînta Treime” din Sankt-Petersburg…

Vedeţi mai jos efectele acestei profanări. Pe 25 august 2006 a ars Catedrala. Mă tem să nu se întîmple la fel cu Catedrala din centrul oraşului Chişinău. Tot depinde de noi însă.

CÎT DE ÎNVÎRTOŞAT POATE FI OMUL …