PROTEST!

CĂTRE TOŢI CEI CĂRORA LE PASĂ DE FAMILIE, COPII ŞI NEPOŢI !

03 octombrie, vineri, la ora 08³⁰ în faţa clădirii Parlamentului RM va avea loc o manifestaţie de protest împotriva proiectului Legii cu privire la prevenirea şi combaterea discriminării* prin care „parteneriatele” homosexuale (cuplurile sexuale dintre bărbat şi bărbat, dintre femeie şi femeie) sînt egalate cu căsătoria dintre bărbat şi femeie, cu familia formată din tată-mamă-copii.

Articolul 1 al Legii spune:

“Scopul prezentei legi este asigurarea egalităţii în drepturi a tuturor persoanelor aflate pe teritoriul Republicii Moldova în sfera politică, economică, socială, culturală, şi în alte sfere ale vieţii în vederea prevenirii şi combaterii discriminării după criteriile de rasă, naţionalitate, origine etnică,  limbă, religie, convingere, culoare, sex, vîrstă, stare a sănătăţii, dizabilitate, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, origine socială, avere, apartenenţă la o categorie de persoane defavorizate, precum şi pe bază de orice alt criteriu.”

Mai mult decît atît, adoptarea de către Parlament a acestui proiect de lege va da undă verde pentru:

• stimularea la maxim a propagandei agresive a homosexualităţii (prin toate locurile publice din ţară);

• împiedicarea oricărei împotriviri (oricît de mică ar fi) sau neacceptări a homosexualităţii şi a întregului arsenal folosit de activiştii homosexuali pentru răspîndirea acestui fenomen distrugător: sex-magazine, cluburi-discoteci de desfrîu (în capitală există deja 6), parade ale „mîndriei” homosexuale prin centrul capitalei, concerte în aer liber (inclusiv în locurile de importanţă naţional-culturală cum ar fi PMAN); [În prezent, Senatul Braziliei discută adoptarea unei legi potrivit căreia vor fi băgaţi la închisoare toţi cei care vor spune ceva împotriva celor ce vor răspândi homosexualitatea. În cazul în care îşi vor expune deschis părerea despre imoralitatea sodomiei – vor fi închişi pentru o perioadă de până la 5 ani];

• organizarea intensă de seminare prin TOATE şcolile din ţară (elevii nu vor putea refuza să participe la aceste seminare pentru că această atitudine va fi considerată ca fiind „homofobă”, cu urmări grave pentru părinţii săi);

• împînzirea tuturor sferelor sociale (inclusiv a Bisericii, spitalelor, grădiniţelor, universităţilor, caselor de copii, poliţiei, caselor de cultură, etc.) cu pederaşti, lesbiene, transvestiţi etc;

SĂ LUĂM SEAMA CĂ:

• Scopul final al propagandei homosexuale este acceptarea şi practicarea sodomiei (homosexualităţii) de către întreaga societate şi, o dată cu aceasta, distrugerea definitivă a moralităţii societăţii moldoveneşti;

• Homosexualii numesc “discriminare” nedumerirea şi indignarea oamenilor;

• Proiectul de lege prevede pedepse administrative, penale, civile şi disciplinare (art. 22 din Lege) pentru toţi cei care vor încerca să se opună dictaturii sodomiţilor în Moldova. Deja în unele ţări conduse de grupările homosexuale (cum ar fi Brazilia, Olanda, Spania) neacceptarea ca normă a pederastiei este declarată perversiune gravă şi boală psihică care trebuieşte tratată forţat;

• La conferinţele organizate de Centrul homosexualilor „GenderDoc-M”, aceştia au declarat în repetate rînduri că vor face tot posibilul ca să-i corupă (prin orice mijloace) pe deputaţii moldoveni în vederea aprobării cît mai urgente a acestei Legi;

• Homosexualii se folosesc (ca pretext) de minorităţile etno-culturale, lingvistice, religioase pentru a introduce legea antidiscriminare în Parlament;

Să venim cu toţii – cu rude, prieteni, colegi şi vecini – să ne apărăm Familia, copiii, nepoţii de năvala pederastiei în Ţara noastră!

Toţi cei care, aflînd de acest anunţ, nu vor lua parte la manifestaţie – se fac responsabili pentru viitorul de coşmar al copiilor şi nepoţilor ţării noastre.

* Textul integral al proiectului Legii cu privire la prevenirea şi combaterea discriminării poate fi descărcat de aici.

CUVÎNT TARE DE LA VLADÎCA AVERCHIE (Tauşev) DESPRE VREMURILE DE ACUM

Până nu demult cuvintele “creştin” şi “ortodox” păreau încă limpezi şi lipsite de orice ambiguitate.

Astăzi, însă, trăim într-o epocă teribilă, viciată de atâtea greşeli şi iluzii, încât aceste cuvinte prin ele însele nu mai sunt suficiente, ele necesitând lămuriri suplimentare. Cuvintele respective nu mai exprimă demult realitatea, ci mai degrabă sunt înţelese de o manieră subiectivă şi decepţionantă.

Numeroasele societăţi şi organizaţii ce se numesc “creştine”, deşi nu există nimic creştinesc în ele, merg adeseori până la respingerea dogmei de căpetenie a creştinismului: Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos (ca de pildă, în cazul celor ce se intitulează “martori ai lui Iehova”, pentru care Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu). În realitate aceste organizaţii nu sunt decât nişte secte străine de adevărata Biserică Creştină, cât şi de învăţătura Sfintelor Evanghelii.

Totodată, cuvântul “ortodox” nu mai exprimă ceea ce ar fi trebuit să exprime, deoarece mulţi dintre cei ce, în fapt, au apostaziat de la Adevărata Ortodoxie, trădând Credinţa Ortodoxă şi Biserica, continuă să se numească pe sine “ortodocşi”. Din rândul acestora fac parte “inovatorii”, cei ce au respins duhul Ortodoxiei şi au devenit potrivnicii sfintelor canoane; “renovatorii” aşa-zisei “Biserici vii”, o biserică ultra-modernă, instalată de autorităţile bolşevice la începutul revoluţiei din Rusia. Sfântul patriarh Tihon a condamnat această biserică (oprind şi reforma calendarului care tocmai începuse); “neo-ortodocşii” contemporani pretind că Ortodoxia ar trebui “renovată”, în realitate “reformată”, întrucât Biserica Ortodoxă este “depăşită” şi “muribundă”! Emisarii lor circulă peste tot, repetând încontinuu aceleaşi idei ale lor şi uitând să-si concentreze atenţia mai curând asupra “renovării” sufletelor lor şi asupra “reformei” firii lor păcătoase, supuse patimilor. Ei doresc cu orice preţ o unire fără unitatea în duh şi adevăr, singura care face posibilă o astfel de unire. În vremurile noastre, dintre aceştia fac parte ultimii patriarhi ai Constantinopolului, care, după ce au recunoscut “Biserica vie” sovietică, acum îl recunosc pe “papa de la Roma”, ca “primat de onoare” în Biserica lui Hristos. Acestora li se întâmplă să-i primească pe papistaşi la Sfânta Împărtăşanie, fără ca aceştia să fi fost în prealabil reprimiţi în Sfânta Biserică Ortodoxă.

Deci aşa procedează cei ce participă la mişcarea numită “ecumenică”, şi care depun mari eforturi să fabrice în grabă mare o pseudo-biserică deosebită de toate confesiunile existente.

Cine oare ne va contesta dreptul de a nu-i recunoaşte pe aceştia în calitate de ortodocşi, deşi ei insistă să se numească ca atare, asumându-şi importante funcţii şi înalte demnităţi în Ortodoxie. Într-adevăr, citim în istoria Bisericii cum au fost osândiţi solemn de Biserică şi depuşi din treaptă numeroşi eretici şi chiar ierarhi de rang înalt, ca de pildă Nestorie, patriarh al Constantinopolului, osândit la Sinodul III ecumenic.

Dar ce vedem astăzi?

Vedem că ne aflăm în perioada unor concesii fără limite şi colaborări dubioase. Acţiuni dintre cele mai heterodoxe nu deranjează pe nimeni. Aproape că nimeni nu mai reacţionează în vreun fel la apostazia eretică şi puţini sunt cei ce se gândesc la aşa ceva!

A cui conştiinţă oare se poate împăca cu situaţia din zilele noastre? Cine poate să-şi închidă ochii la vederea atâtor încălcări, atâtor minciuni, fără a se tulbura câtuşi de puţin?

Pare ciudat când îi auzi pe unii ce se cred ortodocşi şi care ne tratează de “schismatici”, “retrograzi”, “obscurantişti”, pentru că nu mergem în pas cu epoca şi nu părăsim învăţăturile evanghelice ale Sfintei Biserici Ortodoxe.

De fapt, nu suntem noi schismaticii, ci toţi cei ce urmează spiritul schismatic şi se separă de Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, sfidând Credinţa Sfinţilor Părinţi, Credinţa dreptslăvitoare care ţine lumea.

Cât despre unire – noi ne aflăm în unire cu al nostru Cap, Mântuitorul Iisus Hristos, cu sfinţii Săi ucenici şi apostoli, cu Sfinţii Părinţi şi doctori ai Bisericii, cu marii luminători şi stâlpi ai Credinţei şi ai evlaviei, care au trăit în Patria noastră, sfânta Rusie şi în lumea întreagă.

Prin urmare, cine sunt cu adevărat schismatici?

Aceştia, bineînţeles, nu sunt cei ce urmează duhul Ortodoxiei tradiţionale, ci toţi cei ce se îndepărtează de la dreapta Credinţă a lui Hristos şi resping adevăratul duh patristic al evlaviei dreptslăvitoare, chiar dacă vom întâlni printre ei pe cei mai mulţi dintre patriarhii contemporani care au denaturat Ortodoxia Sfinţilor Părinţi…

Şi într-adevăr, Mântuitorul nostru Iisus Hristos n-a promis mântuirea veşnică unui număr mare de oameni, ci dimpotrivă, turmei celei mici, care îi va rămâne credincioasă până la sfârşit, până la ziua de temut a celei de a doua slăvite veniri, când va veni să judece viii şi morţii…

Iată de ce noi propunem să fie reexaminată terminologia acceptată până acum, pentru că nu este îndeajuns să se numească cineva “creştin”, ci s-ar cuveni să i se spună “adevărat creştin”, şi de adăugat “ortodox”, pentru a nu fi confundat cu ortodoxia modernistă.

În prezent, sub masca Ortodoxiei se ascunde non-ortodoxia. Ar fi timpul să se formuleze o nouă denumire pentru ceea ce numim noi Ortodoxie, iar acest lucru nu va fi deloc uşor.

Toţi adevăraţii ziloţi ai Credinţei Ortodoxe, care Îl slujesc numai pe Hristos, Mântuitorul nostru, se numesc Adevăraţi Creştini Ortodocşi.

Cine sunt ei?

Ei sunt în acelaşi timp cei din patria noastră Rusia, captivi ai fraţilor lor, potrivnici lui Dumnezeu. În Rusia aceşti ziloţi au intrat în catacombe asemeni creştinilor din primele veacuri, iar în Grecia, patria noastră soră, Adevăraţii Creştini Ortodocşi au refuzat să accepte nu numai noul calendar, ci şi orice altă inovaţie.

Să remarcăm evlavia lor deosebită faţă de acest atlet al Sfintei Ortodoxii, care a fost Sfântul Marcu, mitropolit al Efesului, cel ce a refuzat falsa unire impusă la Florenţa, în 1439.

În lupta noastră fermă pentru adevărata Credinţă şi Biserică e necesar să nu amestecăm nimic personal – nici un orgoliu, nici o exaltare – care conduc inevitabil la nenumărate greşeli şi chiar la căderi, după cum s-a observat de atâtea ori. Noi nu ne proslăvim pe noi înşine, ci proslăvim curata şi neprihănita Credinţă a lui Hristos. Nu este îngăduit nici un “fanatism”, întrucât orbirea ochilor duhovniceşti a celor ce au “râvnă fără de cunoştinţă”, în loc să întărească în credinţă, nu face decât să îndepărteze de la credinţă.

Important este să conştientizăm că adevăratul creştin ortodox nu este cineva care respectă formal dogmele Ortodoxiei, ci numai acela care, potrivit unei expresii reuşite a Sfântului Tihon de Zadonsk, gândeşte în chip ortodox, trăieşte în chip ortodox şi transpune duhul ortodox în viaţa sa.

Duhul ascetic – această renunţare la lume, susţinută cu atâta claritate în scrierile Sfinţilor Părinţi, sunt combătute de “neo-ortodocşii” care vor cu orice preţ să se ghideze după duhul acestei lumi “care zace în rău” şi a cărui tată, după cuvintele lui Hristos Însuşi, este diavolul.

Ei vor să-i fie pe plac nu lui Dumnezeu, ci prinţului lumii acesteia, diavolului, încetând în acest fel de a fi creştini ortodocşi, chiar dacă continuă să se numească astfel…

Dacă vom cerceta cu seriozitate şi în profunzime problemele respective, ne vom da seama că modernismul ne conduce departe de Hristos şi de adevărata Biserică şi ne vom îngrozi observând cu ce repeziciune progresează apostazia…

Să nu ne fie teamă că vom rămâne în minoritate, departe de posturile şi de titlurile pompoase. Să ne amintim de Caiafa, care deţinea cinul de înalt preot al Dumnezeului Celui Adevărat, şi totuşi, în ce prăpastie a căzut, devenind deicid [ucigător de Dumnezeu].

Prin urmare, necăutând la faptul că trăim într-o lume care s-a lepădat de Dumnezeu, să luptăm nu pentru slava lumească, care nu ne va mântui, ci pentru a fi împreună cu mica turmă a lui Hristos.

Să fim ADEVĂRAŢI CREŞTINI ORTODOCŞI!

Sursa

Părintele Dionisie Ignat de la Chilia Colciu despre Calendarul Bisericesc şi Rezistenţa Ortodoxă

Pr. Dionisie: Hristos a înviat!

Interlocutor: Adevărat a înviat!

Pr. Dionisie: Bine aţi venit sănătoşi, şi ne bucurăm foarte, foarte, foarte mult, că sunteţi cu calendarul vechi, ca să mai vorbim… Hotarul celor Şapte Sfinte Soboare ţinem noi; ei fiindcă s-or rupt, noi nu suntem mulţumiţi cu calendarul papal. Dacă n-ar fi conducerea greacă, era demult băgat calendarul nou [în Athos]; zice: „noi am venit că voi sunteţi oameni simpli, proşti, şi nu ştiţi – am venit ca să vă îndrumăm ca să mergeţi pe calendarul nou, că acela-i adevărul”… va să zică cele Şapte Sfinte Soboare le dăm la o parte, le călcăm în picioare şi le dăm la o parte!

Interlocutor: I-a scris patriarhului în România, ca să ne desfiinţeze pe noi. [un părinte de la Schitul Lacu].

Pr. Dionisie: Ei, uite ieştea-s… Acuma vezi cât de neînţelepţi sunt ei?… Atuncea tu de ce stai aici, dacă stai aici şi nu eşti pe nou?

Interlocutor: Păi i-am zis „nu ţineţi la fel calendarul?” „Auzi” zice, „ăsta nu-i calendarul ca al vostru; voi sunteţi stilişti!”

Pr. Dionisie: Cum stilişti??!! Ce va să zică stilişti??!! Sfântul Munte are aşa încă de la începutul începuturilor, să n-aibă episcop, să pomenească pe cine vrea! Nu-i dator să se-amestece în conducerea Sfântului Munte vreun patriarh. Eu sunt de la 1926 în Sfântul Munte şi n-am avut absolut nici o nemulţumire cu toţi părinţii din Sfântul Munte, până acu’ vreo 8-9 ani, când or început cu batjocorirea, că nu suntem creştini… tot aşa, fraţii noştri români! Aici or fost greci; nici cu grecii, nici cu ruşii, nici cu bulgarii, nici cu sârbii, nici cu iviriţii, n-am avut nici o nemulţumire, absolut nici o nemulţumire!! Acuma de-un timp, o început să… că „de ce zicem că calendarul nou nu-i bun?”… Poţi să zici că-i bun dac-o adus în lume despărţire, o adus în lume atâta tulburare?!… atâta măcel ce-o făcut!!… În ţară şi încă ş-atuncea în 1939, erau călugări la puşcărie, că de ce sunt pe vechi!… De când îi Biserica, veşnic, veşnic or fost tulburări; nu vezi, şi cu sfintele icoane: îi schingiuiau pe cei care ţineau la sfintele icoane, cădeau aceia, iar veneau alţii şi câte şi câte eresuri au fost, de când îi lumea…

[Înregistrarea audio a convorbirii]

Sursa

Copilărie, “dulce” copilărie :)

Femeia vs XXX-ul

Din perspectiva unei fete, normal,categoric filmele acestea lezează sensibilitatea, libertatea, cât şi feminitatea unei fiinte umane. Privind în trecut,când femeia chiar era un mister, o taină, am o durere profundă în suflet să constat că în ziua de azi femeia nu mai e femeie, nu mai are intimitate, nu mai e EA. Actul în sine de dragoste, de unire a sufletelor, nu mai e sfânt, sacru, misterios şi unic…a devenit o rutina, o curiozitate sau mai bine zis o descarcare animalica. Nu vreau să fiu dura, vorbesc realist…

Cred că în ziua de azi, nu există bărbat care să nu se fi uitat la astfel de filme, nu zic, şi femeile se uită.. Recunosc, m-am uitat şi eu din curiozitate, în vâltoarea problemelor cu care se confruntă tinerii…Apoi am avut o perioada în care am vizionat filmele ,,de genu’” din cauza unor conjuncturi şi presiuni ale anumitor persoane, dar mă bucur că am trecut de etapa aceea a vietii mele…Rana în sufletul meu mai există…Aceste materiale, sincer spun, mi-au afectat profund feminitatea, percepţia asupra noţiunii de dragoste şi starea de drăgălăşenie care ar trebui să existe între un bărbat şi o femeie. Scârbă, este puţin spus…Mă întreb de ce Dumnezeu nu opreşte mizeriile astea? Apoi tot eu răspund că era la îndemana Creatorului să ne facă pe toţi sfinţi. Din marea Lui dragoste, ne-a făcut liberi. Dar nu liberi să coborâm în mocirle unde nici animalele nu intră… Este important după vizionarea unui film să ştim să facem diferenţa între frumos şi vulgar.. Să ştim să nu detestăm exemplele din această categorie care ne apropie de maimuţele lui Darwin. Observ cu durere în suflet că încă de pe la 8-9 anişori fetiţele apar pe Internet în ipostaze asemanatoare…Femeia nu mai trebuie să fie frumoasă, femeii trebuie să i se spună că este ,,bună”. Acesta este noul ,,compliment” şi atribut al femeii moderne. Din zi în zi femeia este doar un obiect cu forme apetisante, care satisface plăcerile unui mascul….

Toate articolele referitore la acest subiect încurajează vizionarea filmelor erotice, considerându-se că acest lucru este un mod de spargere a barierelor puse de societate, un mijloc prin care cuplul se poate iniţia sau dezamorţi urmărind producţiile respective, dar din păcate, aceste filme nu apar doar în faţa parintilor, la ele au acces şi copii, deja avertismentele cu ,,bulina” sau ,,acel 18” sunt repere pentru ce vor să vadă, nu invers… Eu mai sper că sunt persoane care încă nu şi-au pătat trăirea, sensibilitatea şi responsabilitatea creştină cu asemenea mizerii…”

Andreea A.

Nu eşti ortodox dacă îţi baţi joc de Sfînta Cruce

Când vă treziţi din somn, dimineaţa, să faceţi întâi şi întâi sfânta rugăciune, adică fă trei închinăciuni şi zi de trei ori „Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!“. Dă cu apă pe faţă să fugă somnul şi treci în faţa Sfintelor Icoane. Apoi fă de trei ori Sfânta Cruce dreaptă, unind cele trei degete, care închipuiesc Sfânta Treime – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt -, iar celelalte două degete închipuiesc dumnezeirea şi omenirea lui Hristos, adică cele două firi. Şi pune întâi mâna la frunte: „În numele Tatălui“; la pântece: „al Fiului“; la umărul drept: „al Duhului Sfânt“ şi pe umărul stâng, zicând: „Amin“.

Aceasta este crucea dogmatică, după rânduiala canonică a Bisericii şi după canonul 92 al Sfântului Vasile cel Mare. Să nu faceţi crucea strâmbă sau din fugă, că râde dracul de se prăpădeşte; îl băgaţi în spital de atâta râs. Cine te-a învăţat să-ţi baţi joc de Sfânta Cruce? Cine îţi leagă ţie mâna să nu duci mâna dogmatic? Crucea lui Hristos a avut 13,5 metri înălţime şi 3,80 metri lăţime.

Drept să faci crucea. Dacă nu, nu eşti ortodox, că îţi baţi joc de Sfânta Cruce şi râde dracul de tine când baţi cobza aşa.

Fă crucea dreaptă şi când treci pe lângă o biserică; să nu-ţi fie ruşine să faci Sfânta Cruce dreaptă! Acolo este de faţă Trupul şi Sângele Domnului, permanent pe sfânta masă. Acolo Hristos este viu în sfântul altar. În toate bisericile ortodoxe, preacuratele Taine stau pe sfânta masă. Dacă nu te închini la biserică, nu te închini la Hristos!

Să vă văd în rai pe toţi! Doamne fereşte, unul să nu rămână la munci, toţi să vă bucuraţi în grădinile raiului! Toţi. Dacă aş avea un sac mare, să vă pun într-un sac şi să vă pot da drumul în grădinile raiului! Ştiţi voi cât este de frumos acolo? Auzi ce zice Sfântul Apostol Pavel: «Ceea ce ochiul nu a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-a suit»! Aceasta a pregătit Dumnezeu celor ce se tem de El şi-L iubesc pe El.

arhim. Ioanichie BĂLAN, Ne vorbeşte părintele Cleopa

Ce să facem cu copii noştri şi cu noi înşine ?

Conferinţa ţinută de ieromonahul Serafim Rose în anul 1982 în mânăstirea întemeiată de el la Platina, în munţii Californiei, în care părintele ne pune în gardă asupra principalelor pericole duhovniceşti ce ne ameninţă în ziua de azi.

“Mai exact, ce putem face pentru a dobândi această trezire, acest discernământ şi cum poate el rodi în sufletele noastre? Voi încerca să răspund la această întrebare în două părţi: în prima – referindu-mă la conştientizarea lumii din jurul nostru, care, ca niciodată în istoria creştinismului, a devenit un duşman consecvent; iar în a doua – referindu-mă la conştientizarea Ortodoxiei, pe care mă tem că majoritatea o cunosc mult mai puţin decât ar trebui; mult mai puţin decât trebuie să o cunoaştem dacă dorim să o păstrăm. Mai întâi, întrucât vrem sau nu – ne aflăm în lume (iar efectele acesteia se simt foarte puternic chiar şi în locuri retrase cum este mânăstirea noastră de aici), trebuie să ne împotrivim ei şi ispitelor ei în mod onest şi realist, dar fără a ceda; în special trebuie să-i pregătim pe tineri pentru ispitele ce le vor înfrunta.

Trebuie să înţelegem că lumea din jurul nostru rareori ajută şi de cele mai multe ori stânjeneşte educarea copilului în adevăratul spirit ortodox. Trebuie să fim zilnic pregătiţi pentru a contracara influenţa lumii pe baza principiilor unei educaţii creştine înţelepte.

Aceasta înseamnă că tot ceea ce un copil învaţă la şcoală trebuie în mod constant controlat şi îndreptat în casă. Nu putem considera că tot ceea ce va învaţă la şcoală este pur şi simplu ceva bun şi lumesc şi că nu are nici o legătură cu educaţia lui ortodoxă. El poate învăţa meserii folositoare sau alte lucruri (deşi multe şcoli americane eşuează lamentabil şi sub acest aspect; mulţi profesori ne spun că tot ceea ce pot face este să-i ţină pe copii cuminţi în clasă chiar şi fără a-i învăţa nimic), dar chiar dacă învaţă ceva vor fi şi multe concepţii şi filosofii greşite.

Modul fundamental de raportare al unui copil la literatură, muzică, istorie, artă, filozofie, chiar la ştiinţă şi, bineînţeles, la viaţă şi la religie – nu trebuie să vină, mai înainte de toate, de la şcoală, pentru că şcoala le oferă prin prisma filosofiei moderne; el trebuie să vină în primul rând din familie şi din Biserică. Altfel copilul va fi destinat unei educaţii greşite în lumea de azi, unde sistemul de educaţie este în cel mai bun caz agnostic, iar în cel mai rău caz, întru totul ateist sau anti-religios. Bineînţeles, toate acestea în URSS sunt impuse cu forţa copilului, fără religie şi cu un program foarte activ de a-l face pe copil-ateu.

Părinţii trebuie să ştie exact ce li se predă copiilor la cursurile de educaţie, care sunt aproape universale azi în toate şcolile americane, şi să le corecteze acasă, nu numai printr-o atitudine deschisă asupra acestui subiect (în special între tată şi fii – lucru foarte rar în societatea americană), dar şi printr-o clară subliniere a aspectului moral, lucru total absent din sistemul educaţional.

Părinţii trebuie să ştie ce muzică ascultă copii lor, la ce filme se uită (să asculte sau să vadă împreună când este necesar), la ce fel de limbaj sunt expuşi şi ce fel de limbaj folosesc şi să le imprime o atitudine creştină asupra acestora. Televizorul – în familiile în care nu este suficient curaj de a-l arunca pe fereastră – trebuie strict controlat şi supravegheat pentru a evita efectele otrăvitoare ale acestei maşini, care a devenit, în special în rândul tinerilor, principalul promovator al ideilor şi atitudinilor anti-creştine chiar acasă.

Am vorbit mai întâi despre creşterea copilului, deoarece acesta este ţinta primelor lovituri pe care le dă lumea creştinilor-ortodocşi şi îl formează după chipul ei; odată formate atitudini greşite într-un copil, sarcina de a-i da o educaţie creştină acestuia devine de două ori mai dificilă.

Dar nu numai copiii, ci noi toţi ne confruntăm cu această lume care încearcă să ne formeze ca anticreştini, prin şcoală, televiziune, filme, muzică la modă şi toate celelalte influenţe, care apasă asupra noastră, mai ales în oraşele mari. Trebuie să conştientizăm că toată încărcătura care se revarsă asupra noastră are aceeaşi sursă; are un anumit ritm, un anumit mesaj care ne este transmis, acest mesaj al auto-idolatriei, al relaxării, al nepăsării, al distracţiei, al renunţării la orice gând pentru altă lume, prin diferite mijloace, fie prin muzică, filme, televiziune fie prin şcoală, prin felul în care sunt reliefate subiectele, prin fondul care li se dă şi prin altele asemenea; este, practic, un anumit lucru care ni se inculcă. Este, de fapt, o educaţie în ateism. Noi trebuie să ripostăm prin cunoaşterea a ceea ce lumea încearcă să ne facă şi prin formularea şi comunicarea răspunsului nostru creştin-ortodox către ea.

Din observarea modului cum familiile ortodoxe din lumea de azi trăiesc şi transmit Ortodoxia, ar părea că această luptă este de mai multe ori pierdută decât câştigată. Procentajul creştinilor-ortodocşi care păstrează intactă identitatea lor ortodoxă şi nu sunt transformaţi după modelul lumii de azi, este cu adevărat mic.

Totuşi nu trebuie neapărat să vedem lumea din jurul nostru în întregime rea. De fapt, pentru supravieţuirea noastră ca ortodocşi trebuie să fim destul de înţelepţi pentru a folosi tot ceea ce este bun în lume spre propriul nostru beneficiu. Aici voi atinge câteva puncte relativ la ceea ce poate fi de folos în lumea aceasta, care pare a nu avea nimic, în mod direct, în comun cu Ortodoxia, tocmai pentru a formula concepţia noastră ortodoxă despre viaţă.

Copilul care a trăit într-un mediu unde se ascultă muzică clasică de bună calitate şi a crescut astfel nu va fi nici pe departe tentat de ritmul infernal şi de mesajul rock-ului şi al celorlalte forme de pseudomuzică contemporane, spre deosebire de un copil care a crescut fără o educaţie muzicală. O astfel de educaţie muzicală, după cum au spus şi câţiva stareţi de la Optina, rafinează sufletul şi îl pregăteşte pentru primirea lucrurilor duhovniceşti.

Copilul care a fost învăţat cu o literatură bună, cu dramă şi poezie, şi le-a simţit înrâurirea în suflet, adică s-a bucurat de ele, nu va deveni cu uşurinţă un dependent de filmele contemporane, de programele de televiziune şi de romanele ieftine care distrug sufletul şi îl îndepărtează de la calea creştină. Copilul care a învăţat să vadă frumuseţea în picturile şi sculpturile clasice nu va fi atras uşor în perversitatea artei contemporane şi nici nu va fi atras de producţiile ţipătoare ale publicităţii şi pornografiei moderne.

Copilul care cunoaşte ceva din istoria lumii, în special din epocile creştine şi despre cum au trăit şi au gândit alţi oameni, ce greşeli şi căderi au avut ei îndepărtându-se de Dumnezeu şi de poruncile Sale şi ce fel de viaţă plăcută şi ce bucurii au avut când i-au fost credincioşi Lui – îşi va forma discernământul relativ la viaţa şi filosofia vremurilor noastre şi nu va fi înclinat să urmeze prima filosofie nouă sau primul stil de viaţă pe care îl întâlneşte. Una din principalele probleme cu care se confruntă cel ce se ocupă de educaţia copilului din ziua de azi este că şcolile nu mai formează un simţ al sensului istoriei. Este periculos şi fatal să lipseşti pe copil de înţelegerea istoriei. Asta înseamnă că el nu mai este capabil să se raporteze la exemplele oamenilor care au trăit în trecut. Şi, de fapt, istoria se repetă constant. Odată ce înţelegi asta, este foarte interesant să vezi cum oamenii rezolvă problemele, cum au fost oameni care s-au împotrivit lui Dumnezeu şi cu ce s-au ales din această confruntare şi cum alţii şi-au schimbat vieţile şi au devenit oameni de excepţie, dând exemplu de urmat până în zilele noastre. Acest sens al istoriei atât de important trebuie comunicat copiilor noştri.

În general, o persoană care cunoaşte bine cele mai bune opere ale culturii seculare – care în Apus are aproape întotdeauna clare conotaţii religioase şi creştine – are mai multe şanse să ducă o viaţă normală, o viaţă ortodoxă fructuoasă decât cineva care cunoaşte doar cultura de masă azi. Cineva care s-a convertit la Ortodoxie direct din cultura rock şi în general oricine crede că poate combina Ortodoxia cu acest fel de cultură – mai are mult de suferit şi un drum dificil în viaţă până să ajungă cu adevărat un creştin-ortodox care să fie capabil să împărtăşească credinţa şi celorlalţi.

Fără această suferinţă, fără această conştientizare, părinţii ortodocşi îşi vor creşte copiii spre a fi devoraţi de lumea contemporană. Cultura de cea mai bună calitate a lumii însuşită corect, rafinează şi dezvoltă sufletul; cultura de consum azi dogeşte şi deformează sufletul şi îl împiedică să primească normal şi deplin mesajul Ortodoxiei. De aceea, în lupta noastră împotriva spiritului acestei lumi, putem folosi cele mai bune esenţe pe care lumea ni le poate oferi pentru a le transcende; tot ceea ce este bun în lume, dacă suntem destul de înţelepţi să vedem, ne îndreaptă spre Dumnezeu şi spre Ortodoxie şi trebuie să ne folosim de ele.”

Sursa

Cornilă cu ai lui

Dracul n-are coarne multe, doar două, însă foloseşte şi coada ca trident, aşa ca o furcă de foc, ori te împunge, ori te aruncă. Unii chiar îl urmează până şi în nume pe Cornilă, de pildă, Corneanu, care e un nume mai rar în limba română, dar parcă predestinat, deşi nu credem în predestinare. Cornilă nu face mănăstire, ci o surpă, dacă poate.

La fel şi Corneanu a surpat bisericile ortodoxe, pentru a le dărui greco-catolicilor, iar acum surpă credinţa ortodoxă prin împărtăşire cu ereticii. Dacă-l dădeau afară, rămânea treaba lui, amestecul lui, se judeca el cu Dumnezeu, separat de noi, dar dacă au votat în favoarea lui (cu scorul de 47-1), rezultă că ne-au amestecat pe toţi, Cornilă, prin Corneanu şi cei 47, a intrat şi în treburile noastre, ne-a înşfăcat de ceafă şi ne duce, ca pe tâlhari, la judecată cu Dumnezeu. E grav, e tragic! Şi-n tot tragismul acesta, apare unul de tot râsul, până şi gâştele de la Roma, alea de pe capitoliu, ar râde de el, poate că l-au şi găgăit deja, că de aia s-a dilit aşa de rău, că lumea se miră, uite, bă, dilitul acela, el îşi zice Bă, diliţă, adică diminutivul l-ar face un nebun mai mic, ziceam că apare acesta să-l apere teologic pe Cornilă şi pe Corneanu, şi pe catolici, şi erezia lor numită Filioque, şi alte trăsnăi pe care, sărmanul, le crede înaltă ştiinţă. A avut atâţia maeştri dintre diavolii arhiconi, încât a devenit el însuşi arhicon, adică filosof diavolesc. Acest dilimache, sfericică sau bobiţă, zis dilimiţă, scrie Iisus cu un singur I, scoate capul pe site-uri greco-catolice şi susţine sus şi tare că Filioque e bun, iar ortodocşii sunt răi, fiindcă vor să-i distrugă pe catolici, pe Corneanu, pe struţo-cămilele uniate, pe protestanţi, adică pe celălalt. Păi de aia e dus el cu plutiţa, dilimiţa nu poate merge cu pluta, e prea mare pluta pentru ea, se tooot duce cu plutiţa, fiindcă vede ca orbul spre sine însuşi, vede ale lui din interior şi crede că alea sunt realitatea de afară. Caută argumente istorice, că şi ruşii au luat Basarabia de mai multe ori şi au schilodit-o din toate punctele de vedere, dar asta nu înseamnă că au dreptate. Şi el cu Filioque zice la fel, că dacă latinii au pornit-o pe arătură încă din secolul V şi au oficializat rătăcirea, zidind-o cu turnuri prin secole de istorie, gata, acesta este adevărul, ci tot strâmbătate rămâne. Iar dacă spunem că asta e o erezie, rezultă că îi distrugem pe catolici, că îi facem rău lui Corneanu.

Nu, strecheo-diliţă, n-avem nimic cu ei, nici cu ceilalţi tropăitori, nici cu maestrul Corneanu (ducă-se!), cu nici unul, de-a dreptul nimic. Chestia e că ei nu ne lasă o clipă în pace, luptă să ne supună, ei ne tot unesc, ne alipesc, ne cuceresc, ne prostesc, ne afumă, ne aburesc, ne ademenesc, ne mint, ne cumpără, la nevoie ne trag pe roată, ne ucid, cum au făcut la cruciade, pe Muntele Athos, în Ardeal la uniaţie şi în multe alte situaţii. Până şi şuierăturile şi pocniturile lui Bădilitul, dezlegate în seriale prin „Ziua” ori prin publicaţii sectare, au acelaşi scop: să ne lovească în moalele capului, să ne îngenuncheze în faţa catolicilor. Steie cu Filioque al lor încă o mie de ani, cantoneze-se în cutiuţele sectare cât poftesc, nu-i distrugem noi, nu-i bombardăm, nici măcar nu-i clintim prin atingere. Se clatină singuri şi se împleticesc în vorbăraie îndreptăţitoare, ameţesc şi se învârt pe loc de atâta năuceală, fiindcă se dau cu capul de Adevăr, care este Hristos. Nu pot urni Adevărul din loc, acesta îi bagă în criză (vai, ce crize urâte face diliţă, cu spasme şi spume la gură, că fugi fără să te mai uiţi în urmă!). Nu se poate lupta cu Hristos diliţa asta şi se ia de cei mai mici ai Lui şi-i spurcă în numele lui Cornilă. Mă, dilimache, vezi că-ţi croieşte Hristos o vargă pe şira spinării de te miroase Cornilă rece!

Cronica Antihristului

Gîndurile ortodoxe ale unui forumist exclus din “motive eretice”

“Cea mai mare durere a ortodoxului traitor din ziua de azi este faptul ca acuma biserica ortodoxa este plina de eretici care invata o ortodoxie mincinoasa dupa placul acestei lumi , antihristica … si au un astfel de talent sa invarta adevarurile de credinta in favoarea lor si a ortodoxiei eretice pe care o invata , incat poti sa ramai si perplex in fata lor nemaiputand face nimic : ei pur si simplu sunt atata de vicleni si au un sistem atat de bine pus la punct incat sunt crezuti de foarte multi dintre ortodocsii nepregatiti, de cei care in ciuda faptului ca merg des la biserica totusi nu sunt ortodocsi curati si sunt usor de pacalit … acest sistem de erezie ” ortodoxa ” se raspandeste acum cu viteza fulgerului in biserica , si nu m-as mira ca in curand sa fie o schisma mare de tot in toata lumea ortodoxa , iar adevaratii ortodocsi sa ramana foarte putini si aproape fara biserici in care sa poata intra … la aceasta apostazie contribuie acuma si preoti si ierarhi , ca sa nu mai zic de mireni … in principiu acestia propovaduiesc o invatatura care are o singura erezie foarte subtila si foarte ademenitoare : iubirea de om este pusa mai presus de iubirea de Dumnezeu; in ortodoxia adevarata ordinea este invers  iubeste-ti aproapele atata timp cat el nu te impiedica de la iubirea de Dumnezeu … acuma insa se doreste rasturnarea valorilor pentru a putea pregati biserica ortodoxa de primirea antihristului … daca le aduci acestor oameni “ortodocsi” dovezi de la Sf. Parinti vei observa ca ei ii vor numi pe sf calugari batrani ramoliti iar pe tine te vor face eretic , antihrist sau nebun si te vor injura , sau in cel mai bun caz , vor ocoli cu viclenie dovezile aduse din sf parinti impotriva ereziei lor continuand cu perfidie sa invete pe altii aceeasi erezie , dupa care vor afirma cu tarie ca ei nu sunt deloc impotriva Sf. Parinti ; apoi vor incepe sa interpreteze pe Sf. Parinti cu atatea invartecusuri incat sa iasa tot cum vor ei , si vor incerca cu tot chipul sa minta impotriva adevarului aducand chiar si citate din scriptura; insa pentru un observator atent se va observa urmatorul lucru in metoda lor  ei ocolesc cu maiestrie toate dovezile din Sf. Parinti aduse impotriva lor pe care pur si simplu le vor ignora ca si cum nu ar exista, dupa care vor incepe sa aduca si ei texte interpretate intr-un mod abuziv sau subversiv incat sa strecoare minciuna lor ; desigur , pentru cei care vor cu orice pret adevarul , nu vor accepta ca unele citate din Sf. Parinti sa fie trecute cu vederea ( asa cum fac ei cu un scop viclean ) ci vor pune cap la cap toate invaturile sf parinti , atat cele aduse de cei vicleni cat si cele care le demasca viclenia acelora , si astfel vor ajunge la adevarata intelegere a Sf. Parinti , care ii va feri de erezia iubirismului omenesc care se vrea astazi sa fie dogma principala a ortodoxiei … Doamne miluieste …

Eu unul , chiar aceasta am patit in ultimul timp , fiind dat afara de pe forumul crestinortodox , pentru “motiv eretic”: pentru faptul ca am spus ca este sub afurisania bisericii unui “ortodox ” iubirist care nu demult s-a aciuat pe forum , eretic pana in maduva oaselor , care sustinea mai multe erezii :

1. sectarii si catolicii fac parte din biserica lui Hristos si din trupul lui Hristos ; in plus botezul sectarilor este valid fiind in numele sf Treimi ; acestea sunt parerile lui teologice ( respectivul a terminat si teologia ) ;

2. impartasirea la greco-catolici nu numai ca nu este eretica si sub afurisenie , ba chiar ca este indicata ; asta deoarece , dupa mintea acelui ” ortodox ” iubirist , preotii ortodocsi , numiti de el calai , mandri si altele multe de genul acesta ( foarte multa violenta a exprimat el impotriva preotilor ortodocsi ) , impartasesc mult prea rar pe credinciosii ortodocsi , care dupa el sunt numiti eretici ; de ce ii numeste eretici ? hm … din motivul ca ei asculta orbeste de preotii ortodocsi , de sf parinti pe care el i-a numit in batjocura calugari batrani ( de ex. pe sf vasile cel mare l-a numit astfel ) si de sinoadele locale ( contestate fervent de iubiristul respectiv ) si de sinoadele ecumenice pe care le ignora caci ii contazice teoriile … in consecinta , el indica impartasirea de la greco-catolici care ti-o dau mai lesne …

3. dupa iubiristul respectiv actul trupesc facut inainte de casatorie nu este pacat sau curvie ci este iubire curata , care ca si o sf taina ( asa a spus el si toti cei care l-au sustinut ) face ca actul sexual inainte de casatorie sa fie o virtute ; el numea virginitatea inselaciune ; ma rog , in sensul acesta , mai povestea inselatul respectiv , ca dupa indelungi cautari a gasit si un preot ortodox care sa ii sustina ereziile si pacatele si sa il impartaseasca asa , pe motiv ” ca asa-i tineretea ” … de ce spun ca preotul respectiv ii sustine si pacatele ? pentru ca iubiristul respectiv a recunoscut cu emfaza ca el insusi traieste in curvie ( pe care el o numea bineinteles iubire curata , suflet si trup ) … mai spunea inselatul respectiv ca atunci cand era la primul duhovnic , care ii interzicea sa curveasca , ii venea permanent ganduri de sinucidere din cauza infranarii excesive la care era supus in mod dictatorial si traumatizant de catre ” pseudo-preotul ” ( expresia lui ) acela care il constrangea la curatie …

Ceea ce insa m-a durut cel mai mult , a fost faptul ca numai doua persoane de pe forum m-au sustinut , in rest fiint combatut de alti 5-6 de pe forum care ii tineau partea si i-au sustinut teoriile … in final le-am spus la toti ca sunt sub afurisenia bisericii , lucru pentru care a luat pozitie impotriva mea si adminul forumului si mi-a interzis sa mai vorbesc impotriva lor … eu nu am facut aceasta ci am continuat sa duc dovezi impotriva lor , pentru care am fost exclus de pe forum … ma intreb : ce fel de ortodox este adminul acelui forum ? in orice caz unul fals , care a preferat sa fie de partea ereticilor si nu a ortodocsilor si a Sf. Parinti … Este de plans starea in care am ajuns acuma : in biserica noastra sunt tot mai putini ortodocsi adevarati , iar randurile ereticilor ” ortodocsi ” se inmultesc pe zi ce trece … ma gandesc cu groaza ca si acel forum – crestinortodox , nu este altceva decat tot un mijloc de raspandire a ereziei , caci cei care au sustinut ereziile de mai sus au ramas sa posteze liberi pe forum si nu mai este nimeni care sa ii combata ( mai sunt vreo doi , dar care nu au facut altceva decat sa imi ia partea , ei insisi ferindu-se sa aduca argumente impotriva ereticilor din cauza fricii de a nu fi dati afara de pe forum ) … iar daca ma gandesc ca forumul are 10.000 de membri inscrisi , dar din care numai cateva zeci scriu activ pe forum , din care marea majoritate dau dreptate ereziilor , deja ma gandesc ca ortodoxia va fi in curand aparata de putini … caci restul de membri care nu scriu nu fac altceva decat sa invete ortodoxia de la cei care scriu , caci si multi au recunoscut aceasta … deci ma intreb : ce este acel forum ” ortodox ” ? o cale de raspandire in masa a ereziei ?”

Preluat de pe “cel mai bun forum de teologie ortodoxă în limba română”

ÎN URMĂ CU 5 ANI…

PROCLAMAŢIA

monahilor ortodocşi români, către binecredinciosul popor ortodox român, Sfîntului Sinod şi întregii Biserici Ortodoxe de pretutindeni

Ai noştri Arhipăstori şi preaiubiţi fraţi întru Hristos,

Semnatarii, părinţi ai mănăstirilor din România, stareţi, ieromonahi, monahi şi monahii, ridică glas de chemare la unitate şi mărturisire către toată suflarea ce-şi mărturiseşte ortodox crezul şi vieţuirea.

Cu toţii moştenim rînduiala – încredinţaţi fiind de Sfinţii Părinţi – ca orice hotărîre în Biserica Ortodoxă să se facă canonic, unanim şi conform predaniei patristice. Noi monahii, ca unii ce întreit ne-am făgăduit lui Dumnezeu şi ni s-a încredinţat Adevărul ortodox spre mărturisire, nu putem încălca şi nici trece peste ceea ce Proorocii au profeţit, Sfinţii Apostoli au propovăduit şi De-Dumnezeu-Purtătorii Părinţi au hotărnicit la cele Şapte Soboare Ecumenice şi Locale.

Astfel, Canonul 15 întocmit la al Nouălea Sinod (I-II) din Constantinopol de la anul 861, spune despre cei ce propovăduiesc public eresul sau îl învaţă în Biserici, să fie îndepărtaţi de comuniunea cu credincioşii şi afurisiţi, ca unii ce fac schismă şi sfărîmă unitatea Bisericii. În acest fel toţi devenim străjuitorii adevărului în Biserică şi purtători de grijă ai Sfintei Tradiţii călăuzitoare către mîntuire.

Rămînem înmărmuriţi privind la hotărîrile ce reprezentanţii Bisericii Ortodoxe le iau privind viaţa Bisericii ce o păstoresc. Am tot nădăjduit că toate aceste neîmpliniri se vor opri, dar ne-am înşelat. Am început să credem că de la înălţimile la care sunt, nu se mai vede calea de întoarcere, că deja este prea tîrziu. Aşadar, actele şi declaraţiile prelaţilor Bisericii Ortodoxe faţă de celelalte culte, ne-au pricinuit o adîncă mîhnire şi ne supun la o grea încercare duhovnicească, pentru că sunt lucruri nemaiauzite şi total contrare credinţei Sfinţilor Părinţi.

Din această pricină, atitudinea noastră faţă de noile erezii şi schisme trebuie să se facă auzită de către toată suflarea ce-şi lucrează în chip ortodox mîntuirea. Aşadar, întemeiaţi fiind pe cuvintele Sfinţilor Părinţi, declarăm ferm şi categoric:

+ Nu este posibilă unirea cu catolicii atîta timp cît aceştia nu renunţă la toate ereziile lor (Filioque, infailibilitate, primat papal, harul creat, purgatoriul, imaculata concepţiune, slujirea cu azimă, botezul prin stropire sau turnare ş.a.), la neo-rînduielile scolastice şi nu primesc botezul ortodox prin afundare.

Nu putem uita istoria încă sîngerîndă a uniaţiei catolice din Ardeal şi nu putem fi ignoranţi la planul demonic de în-globalizare a Ortodoxiei de către Marele Apus. Planul masonic în cauză constă în a pecetlui unirea religioasă fără a se ţine cont de divergenţe, printr-o recunoaştere reciprocă a tainelor şi a moştenirii apostolice, fiecare recunoscînd pe ceilalţi drept Biserică, apoi realizarea unirii neortodoxe (intercomuniune), la început limitată, apoi lărgită. După care va rămîne să fie pusă problema diferenţelor dogmatice, considerate depăşite şi dezbinătoare.

Pentru aceasta ne ridicăm împotriva oricăror rugăciuni în comun cu catolicii şi protestanţii, mai ales asupra unităţii şi reconcilierii ecumeniste ce defăimează Sfintele Taine. Toţi cuvioşii şi mărturisitorii Părinţi de după Schisma din 1054 au luptat împotriva eresurilor latineşti, dogmelor mincinoase, expansiunii politice, şi s-au sfinţit împotrivindu-se pînă la sînge. Cuvintele lor au pînă azi puterea şi lucrarea Duhului Sfînt şi ne îndreptăţesc a crede că: “Există doar o singură Biserică a lui Hristos, cea Ortodoxă, apostolească şi sobornicească, nu mai multe,” (Sf. Fotie), iar “pe papa Sfînta Biserică îl afuriseşte si eu, împreuna cu Biserica, fiul ei fiind, îl afurisesc.” (Sf. Paisie de la Neamţ)

+ Rămînerea Bisericii Ortodoxe Române în Consiliul Ecumenic al Bisericilor este un act de apostazie, de trădare a adevăratei credinţe, prin acceptarea hotărîrilor ce contrazic făţiş dogmele Ortodoxiei şi canoanele Sinoadelor Ecumenice. Neamul ortodox este rădăcina, trunchiul, frunza şi rodul Bisericii al cărei cap e Iisus Hristos Dumnezeu-Omul.

Nu putem negocia “democratic” dogmele Bisericii şi nu putem sta pe picior de egalitate cu catolicii, protestanţii, budiştii, evreii sau musulmanii, atît timp cît doar în potirele noastre se întrupează Adevăratul Hristos Cel născut din Preasfînta Fecioara Maria. Noi ortodocşii nu avem nimic de adăugat sau de scos din crez sau slujbe, iar Sfîntul Marcu al Efesului pecetluieşte cele de mai sus spunînd că: “În materie de credinţă nu există concesie iar chestiunile credinţei nu îngăduie iconomia.”

+ Demascarea politicii globaliste de integrare religioasă în UE ca fiind demonică şi fundamentată pe principii anticreştine; luarea de măsuri împotriva noilor buletine cu cip şi a card-urilor ce înainte-merg pecetluirii apocaliptice; vădirea manifestărilor new-agiste ce îndrăcesc pe tineri, rescrierea adevăratei istorii bisericeşti-naţionale şi revigorarea valorilor tradiţionale.

Nu avem pricină de a supune Biserica presiunilor politice şi de a da Cezarului mai mult decît i se cuvine. Împărăţia noastră e în ceruri, dar trebuie să o dobîndim încă din viaţă, fără a ne vinde ortodoxia şi românismul. Facem un ultim apel către Sfîntul Sinod, pentru numele lui Dumnezeu opriţi-vă cît nu e prea tîrziu!

Hotărîţi ieşirea Bisericii Ortodoxe Române din Consiliul Ecumenic, nu mai pîngăriţi altarele cu rugăciuni împreună cu ereticii, nu mai primiţi pe cei nebotezaţi ca fii ai Bisericii, nu vă plecaţi compromisurilor politice şi nu ne siluiţi libertatea şi conştiinţa cu legitimaţii comuniste. Nu mai putem răbda privind noile rînduieli ce desconsideră Sfintele Canoane, cenzurează Sfinţii Părinţi, ignoră dogmele şi hotărîrile Sfintelor Soboare şi răstălmăcesc Sfintele Scripturi.

Nu introduceţi schisme şi dezbinări în Biserică, nu încercaţi să uniţi ce e despărţit, căci singurul lucru care-l veţi reuşi e să distrugeţi unitatea Ortodoxiei, să fisuraţi adînc temelia Bisericii şi să ridicaţi cea de-a doua Mare Schismă. În acest ecumenism bolnav, B.O.R. acţionează individual, fără încredinţarea celorlalte biserici ortodoxe surori, fără a fi împuternicită printr-o hotărîre a vreunui sinod inter-ortodox, putînd fi declarată oricînd ca fiind schismatică şi eretică de către celelalte Patriarhii ortodoxe. Veniţi-vă în fire şi treziţi-vă! Atît timp cît veţi rămîne cu Hristos, vă vom urma, iar de vă veţi pune interesele personale mai presus de cele ale Bisericii, vă vom socoti apostaţi.

Lepădaţi toate aceste înşelări, pentru ca poporul urmîndu-vă, să nu se lepede de Biserica lui Hristos. Toate aceste lacrimi de sânge voim a le şterge de pe chipul Bisericii, alminteri vom trece peste ascultarea de păcat şi vom înainta proteste oficiale, vom ieşi în stradă şi vom alcătui sinod de rezistenţă. Nimănui, nicăieri şi niciodată nu i se va îngădui a sacrifica pentru binele său cea mai mică părticică din Credinţa Ortodoxă.

Cu noi este Dumnezeu şi pentru Hristos voim a merge pînă la capăt, chiar să ne vărsăm sîngele dacă situaţia o cere, pentru ca nici o literă din sfintele cuvinte să nu sufere vreo vătămare, pentru ca toţi cu urechi de auzit să priceapă şi cu ochii ce văd să-nţeleagă. Iertare tuturor pentru toate şi primiţi rugămu-vă acestea ca o cunună, ca o suliţă ori ca o Cruce.

Semnează,

Tot Soborul de monahi şi monahii ai României Ortodoxe

Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe,

la anul mîntuirii 2003

Despre “corectitudine” şi rîvna fără discernămînt (cuvinte tari pentru noi, creştinii de acum)

CUVIOSUL SERAFIM ROSE:

• Vladimir Soloviev, in parabola sa asupra Antihristului, are o introspectie valoroasa, scriind ca Antihristul va zidi pentru ortodocsi un muzeu al tuturor antichitatilor bizantine posibile, numai sa i se supuna lui. Astfel ca si prea multa “corectitudine” in Ortodoxie, fara o inima crestina iubitoare, nu ii va putea rezista Antihristului; cel care il va recunoaste si ii va rezista cu tarie o va face indeosebi prin inima si nu prin minte. Trebuie sa ne dezvoltam launtric simtamintele si instinctele crestine drepte, si sa lasam deoparte toata fascinatia asupra “satisfactiilor duhovnicesti” (”conforturi spirituale”) ale modului de viata ortodox, caci altfel vom fi – precum nota un observator plin de discernamant al convertitilor din ziua de astazi – ortodocsi, dar nu si crestini.

• Ca ortodocsi, nu trebuie sa credem ca putem fi duri, reci si corecti, ramanand pe mai departe crestini. Nu acestea sunt temeliile crestinismului.

• Cu mintile noastre calculate, rationaliste, este foarte usor sa credem ca suntem plini de ravna si de strictete, pe cand in realitate ne lasam, mai ales, in voia patimii noastre pentru dreptatea sinelui.

• Un episcop vechi-calendarist grec ne-a scris ce rau nemasurat a fost facut Bisericii Ortodoxe din Grecia de ceea ce el numeste “boala corectitudinii”, atunci cand oamenii citeaza canoane, Parinti, tipicul bisericesc, spre a dovedi ca au “dreptate” si ca toti ceilalti se inseala. Corectitudinea poate deveni cu adevarat “boala” atunci cand este administrata fara dragoste, ingaduinta si fara constientizarea propriei intelegeri imperfecte, a cuiva. O astfel de”corectitudine” va produce mereu numai schisme, si in cele din urma ajuta numai miscarea ecumenica, reducand numarul celor ce marturisesc Ortodoxia.

CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL:

• Odata am spus cuiva: ‘Ce esti tu? Luptator al lui Hristos sau luptator al diavolului?‘ Crestinul nu trebuie sa fie fanatic, ci sa aiba dragoste fata de toti oamenii. Cel ce arunca cuvinte fara discernamant, face rau, desi ar fi si drepte. Am cunoscut un scriitor care avea multa evlavie, dar vorbea mirenilor cu un limbaj plin de cruzime, care patrundea in profunzime si tulbura. Odata imi spune: ‘La o intrunire am spus asta si asta unei doamne’. Dar in modul in care i-a vorbit a terminat-o. A jignit-o inaintea tuturor. “Asculta – ii spun – tu arunci in ceilalti cu coronite de aur cu diamante, insa asa cum le arunci spargi capetele, si nu numai pe cele sensibile, ci chiar si pe cele tari‘. Sa nu aruncam cu pietre in oameni… in mod crestinesc.

• Vad la unii crestini un mod ciudat de logica. E buna evlavia ce au, e buna si dispozitia pentru bine, dar e nevoie si de discernamant si dreptate duhovniceasca, ca sa nu fie insotita evlavia de ingustime de minte si de senilitate. Totul este sa avem o stare duhovniceasca, asa fel a sa avem discernamantul duhovnicesc, pentru ca altfel ramanem la ‘litera legii’, iar ‘litera legii omoara‘.

Sursa