Oare mai există astăzi adevăraţi creştini?

Unui tînăr învăţător care întreabă: „Oare mai există astăzi adevăraţi creştini?”

~ Din scrisoarea a 10-a  a Sfîntului Ierarh Nicolae Velimirovici (al Serbiei) ~

Sînt, sînt destui. Dacă n-ar fi, s-ar stinge mîndrul soare: fiindcă la ce să lumineze o candelă aşa de scumpă unei simple menajerii?

Mi-ar trebui multă hîrtie ca să aştern în scris pildele minunate de adevăraţi creştini pe care i-am întîlnit eu însumi în viaţa mea – iar ţie, multă vreme ca să le citeşti şi să-ţi îndulceşti sufletul. Deocamdată, cercetează-te pe tine însuţi în oglinda acestei singure pilde:

Eram anul trecut în Maciva. Aşteptam trenul într-o staţie mică, cînd am văzut o ţărancă bătrînă lîngă şine. Faţă bătrînească ofilită, dar luminată cu acea minunată strălucire de taină ce se vede adeseori pe feţele oamenilor duhovniceşti. Am întrebat:

- Pe cine aştepţi, soro?

- Păăăi, pe cine mi-a trimite Domnul, zise ea.

Continuînd discuţia, am aflat următorul lucru: ea vine zilnic în staţie să vadă de nu se află vreun călător sărac, care să aibă trebuinţă de hrană şi de gazdă – şi cînd se află vreunul de acest fel, îl primeşte cu bucurie ca pe un trimis al Domnului şi îl duce la casa ei, ce se află un kilometru mai încolo.

Am mai înţeles din discuţie că citeşte Sfînta Scriptură, şi merge la biserică la slujbe, şi posteşte, şi ţine toată legea lui Dumnezeu. Mai apoi, vecinii ei ne-au spus că femeia e o adevărată sfîntă.

În cele din urmă, am încercat să laud evanghelica ei dragoste de străini – însă mai înainte de a-mi termina cuvîntul a suspinat zicînd:

Oare nu sîntem noi oaspeţii Lui în fiecare zi, întreaga viaţă?

Şi lacrimi prinseră a-i străluci în ochi.

O, milostiv şi dulce suflet al poporului! Tînărul meu prieten, dacă te numeşti învăţător al poporului, poţi rămîne deseori de ruşine; dar de te vei numi ucenic al poporului, nu vei rămîne de ruşine niciodată.

Sfînta milă Dumnezeiască să te lumineze!

(extras din cartea “Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi”, Sf. Nicolae Velimirovici, Ed. Sofia, Bucureşti 2003)

Continuarea discuţiilor pe marginea articolului “Alegerile din România – prilej de batjocorire a moldovenilor”

Cred că ar fi mai potrivit să public ca articol aparte răspunsul la ultimele 2 comentarii la articolul “Alegerile din România – prilej de batjocorire a moldovenilor”. Consider că discuţiile respective pot prezenta interes pentru un public mai larg, de aceea le scot mai la iveală.

~ 1 ~

În comentariul său, “Studentul crestin“ a făcut următoarele afirmaţii:

1. E necesar sa nu uitam un alt aspect esential. Statul Roman este obligat sa tina seama de protestele R.Moldova care nu pierde nici un prilej sa acuze Romania de “subminarea statalitatii moldovenesti”. Se uita cat tapaj s-a facut in legatura cu acordarea cetateniei romanesti pentru cetatenii Moldovei si Ucrainei pe langa forurile internationale ?

2. Eu stiu ca cifra celor care au cetatenie dubla romana si moldoveneasca este in jur de 100000 de persoane,nu 30000.Cifra a fost evocata critic si de ambasadorul Rusiei pe langa NATO, Romania fiind acuzata ca “se amesteca in Moldova”.A uitat sa spuna cator cetateni moldoveni li s-a acordat cetatenia rusa !

3. Recent s-a simplificat legea de acordare a cetateniei pentru moldoveni.

4. Afirmatia conform careia “arabii ar fi mai favorizati in obtinerea cetateniei”este neadevarata .

5. Tot falsa este perceptia ca noi ,cei de dincoace de Prut am fi indiferenti sau ca v-am trata cu superioritate.Nici vorba de asa ceva !

6. E adevarat ca noi suntem iritati cand auzim romani moldoveni vorbind in fata noastra ruseste ,asta da !

7. Nu sunt lamurit ce va face sa credeti ca studentii care invata aici devin “antiunionisti”.Eu vad periodic mari grupuri de studenti basarabeni manifestand pentru Unire si pentru retragerea armatei ruse din Moldova.

8. De ce va spunem “basarabeni”?Foarte simplu,pentru ca sa se inteleaga ca nu e vorba de moldovenii de aici.Se pare ca aici am fost influientati de Rusia care a numit timp de 200 de ani Moldova ocup[ata Basarabia.Scopul lor era sa creeze o departajare intre noi si voi.La noi numele a prins din motivul pe care l-am spus ,desi e nestiintific,Basarabia fiind de fapt doar sudul acestui tinut al Moldovei istorice.Gresesc eu ?

RĂSPUNS “Studentului crestin”:

Ai facut 8 afirmatii si le iau pe rind.

1. Zici ca RM, Rusia, Ucraina fac tapaj in foruri internationale impotriva acordarii de catre Romania a cetateniei romanilor est-pruteni. Asemenea tapaj s-a facut o singura data din 1991 incoace – in 2007. Dar ce s-a facut pina atunci si dupa atunci ? Dar chiar sa se faca tapaj in fiecare zi, ce ii pot face Romaniei aceste guvernari ? Romania ar trebui sa aiba o proprie politica INTERNA de acordare a cetateniei cui ii considera Statul Roman de cuviinta. Asemenea „tapagii” vor exista intruna. Oare rezulta ca Romania sa-si bata joc de romanii est/nord-pruteni prin ingreunarea procedurii sau prin suspendarea ei ?!

2. Cifra de 30 de mii este oficiala – a fost enuntata de MAE al Romaniei si acceptata de RM. De altfel, pina in 2008 listele tuturor celor care au primit cetatenie au fost publicate in Monitor. Iar actuala guvernare antinationala a RM a numarat cu minutiozitate aceste liste caci, de altfel, ar fi protestat impotriva cifrei de 30 de mii numita de autoritatile romanesti.

3. Da, legea s-a simplificat, dar nu stim ce anume s-a simplificat si nu stim daca intr-adevar este simplificata procedura. Unicul lucru pe care il stim e ca nu se mai publica listele celor care si-au redobindit cetatenia. Daca redobindirea va dura iarasi 18-15-10-5-2 ani (cum e acum), atunci nu s-a „simplificat” nimic. Cetatenia Rusiei o dobindesc rusii din Moldova in 2-3 ani maximum, uneori si intr-un singur an.

4. Afirmatia in privinta arabilor este discutabila: arabii dau mita, iar moldovenii mai putin. Pentru functionarul roman este suficient motivul respectiv ca sa favorizeze pe careva.

5. Cum sintem tratati la voi este deja proverbial la noi. Ceea ce am spus nu este fals. Nu este vorba de mine sau de familia mea. Vorbim cu totii romana literara fara dificultati sau scrematuri. O vorbim asa cum o vorbim in fiecare zi acasa. Dar nu sintem semnificativi statistic. Marea majoritate a moldovenilor vorbesc cu mai multe „accente” – moldovenesc, sau rusesc, sau strimbat „bucuresteneste” dar cu calchieri din rusa, sau intr-o romana literara „domoala” ca la Iasi sau Botosani, sau cu vocalism rusesc. Este usor sa identifici pe unul dintre ai nostri in Romania. Cu specificul ardelean-banatean-maramuresan v-ati obisnuit deja, pe cind cu specificul „basarabean” inca nu. Noroc ca nu ii auziti pe transnistreni vorbind, ca ati avea un atac de cord la sigur…

Dar problema limbii/pronuntarii e una minora. Ea are sens doar ca un indiciu ca in fata ta se afla un altul, nu un „de-ai nostri”, un strain, un „rus”. Moldovenii nostri sint porecliti in Romania „rusi”, ceea ce este strigator! Rusofonii din RM si Ucraina ii poreclesc (in viziunea lor e porecla) pe moldoveni „romani”. Adica, printre rusi sintem romani, iar printre romani sintem rusi! Sint convins ca daca romanii din Romania ar fi trecut prin cei 190 de ani de rusificare si sovietizare nu ar fi ramas nici cit am ramas noi!

Indiferenta generala a romanilor din Romania fata de romanii din RM sau Ucraina este izbitoare! Daca nu ar fi indiferenti ar cunoaste macar ceva din istoria noastra de dupa 1812! Ceva din geografia noastra, din scriitorii nostri, din muzica noastra etc. Dar, de fapt, nu se cunoaste NIMIC sau aproape nimic. Sint exceptii la nivel de persoana aparte. Dar la nivel de societate, de institutii – nici vorba de exceptii. Parintii mei au fost in 1990 primavara in Romania si au ramas socati de lipsa de informare, de interes. Parintii mei se cunosteau destul de bine cu cintaretii folk Tudor Gheorghe, Victor Socaciu, Stefan Hrusca, Vasile Seicaru, cu scriitorii Augustin Buzura, Gheorghe Tomozei, Vasile Igna, Danion Vasile, clerici, ep. Iustinian Chira Maramuresanul (care ne-a daruit o colectie fantastica de scrieri duhovnicesti inca in august 1989!), arh. Iustin Parvu de la Petru-Voda si alti intelectuali din Cluj, Iasi, Bucuresti. Acestia se interesau de romanii de la est de Prut. Am cunoscut personal prin parintii mei numerosi (nu statistic) romani exceptionali la Bacau, Birlad, Craiova, Suceava, Roman, Piatra-Neamt, Tirgu-Neamt, Oradea, Brasov. Dar nu acesti romani fac atmosfera in Romania.

6. Sint si eu indignat de faptul ca multi moldoveni trec la rusa. I-am intrebat de ce fac aceasta. Iata raspunsul lor (cu care nu sint de acord): „Ei (adica romanii din Romania) rid de noi, de felul cum vorbim, dar noi vorbim asa si nu putem indata sa trecem la romana lor. De aceea, ca sa nu rida de noi, trecem in rusa ca atunci ei nu inteleg daca vorbim gresit, cu accent sau nu.” Cred ca e o reactie elementara si previzibila pentru niste tineri care pentru prima data nimeresc intr-o alta tara pe care o credeau a lor, dar care ii respinge psihologic si sociocultural.

Aflati, citi oare dintre studentii/liceeni basarabeni se integreaza in societatea romaneasca, citi dintre ei isi fac prieteni apropiati printre localnici. Sint cazuri rarisime, dar generalitatea este ca „basarabenii” nu fac prietenii cu localnicii caci nu sint acceptati. Ei se distreaza aparte, se intilnesc intre ei, participa la sindrofii aparte, numai intre „basarabeni” etc.

7. Cred ca sint destui „basarabeni” care iau parte la diferite manifestatii, dar sint extrem de sceptic in ceea ce priveste sinceritatea lor. Pe citi ii cunosc eu acolo (sint din generatia studentilor) si pe citi i-am cunoscut reveniti in RM nu am cunoscut nici un unionist, desi TOTI au plecat in Romania fiind categoric unionisti. De ce oare ?

8. Inteleg prea bine de ce celor din Romania le este mai comod sa ne zica „basarabeni”. Si la fel inteleg ca pe romanii din Romania nu-i intereseaza nici cit e negru sub unghie daca acest apelativ le place sau nu.   E ca si cazul cu tigani/rromi. Noi pe noi nu ne identificam ca basarabeni, ci ca moldoveni, deoarece pentru noi anul 1812 nu este o ruptura de constiinta colectiva de sine, nu este un an care ar fi generat in noi o identitate specific “basarabeana”. Ne simtim (statistic, nu personal), in primul rind moldoveni (din constiinta noastra face parte intreaga tara a Moldovei plus pamanturile locuite de ai nostri pana la Bug). In al doilea rind, noi sintem romani.

Ma bucur ca prin aceste mici discutii incercam (cel putin neintentionat) sa restabilim legatura pierduta acum aproape 200 de ani…

~ 2 ~

Comentariul lui “Cotiso”:

1. Totusi va contraziceti…Statul Roman nu poate considera romani doar conationalii din R.Moldova.Sa nu uitam ca odata cu Buceagul si Hotinul au ajuns cetateni ucrainieni fara voia lor numerosi romani moldoveni,ca sa nu vorbim de romanii din Bucovina de nord si Herta.Statul ROMAN TREBUIE sa-i trateze pe TOTI ca fiind romani si nu poate sa faca exceptie doar cu fratii din R,Moldova.

2. Pasi pentru unificarea in cuget si simtire s-au facut ,dupa anii indelungati de deznationalizare bolsevica si panslavista.Aici functioneaza subtil o lozinca propagandistica dusmanoasa care a prins la multi …

3. Se minimalizeaza grija noastra pentru voi.Am citit si in Moldova noastra astfel de alegatii,cum ca Romania “nu face nimic”pentru romanii din afara granitelor.Corect ar fi sa se spuna ca nu se face NICIODATA DE AJUNS !Eu am discutat odata la Chisinau cu un functionar de ministewr {prin translator!}care ne ironiza cum ca nu am dat nici macar “un creion”moldovenilor !FALS !

4. Insasi faptul ca mii de tineri moldoveni primesc burse de studiu romanesti e ceva !Sa nu uitam ca alte sute ,daca nu mii de copii moldoveni vin in tabere de vacanta in Romania.Sa nu uitam ca Romania a ajutat si material Moldova in iernile trecute furnizandu-i curent electric in valoare de zeci de milioane de euro,nerambursati pana azi,pentru ca sunt dificultati mai mari acolo.

5. Eu stiu ca sunt organizate actiuni de raspandirea cartii si culturii romanesti atat la nivel guvernamental cat si prin Organiozatii particulare.Chiar eu am trimis in acesti ani sute de volume prin actiuni organizate de unele partide dar si organizatii ale tinerilor studenti patrioti.Acum doua saptamani am raspuns la o actiune studenteasca {zece carti si un CD pentru romanii din Ucraina }trimitand 20 de carti si cinci DVD-uri cu muzica romaneasca }.Sunt gata sa mai trimit in urmatoarea saptamana si la fel fac si prieteni de-ai mei.Mi-aqu venit la urechi in anii trecuti ca autoritatile din Moldova si Ucraina au blocat in multe randuri transporturile sau au confiscat sau distrus cartile.Nu stiu cum e acum…Un var de-al meu a trimis in anii ‘90 in Moldova 2 camioane cu materiale de constructie pentru sinistrati .Si mai sunt multe altele ,care nu pot insemna “nici un creion”E intr-adevar putin ,dar mult mai mult decat nimic !E un obicei vechi romanesc acela de a ne autoflagela si minimaliza …Ungurii la noi nu-si critica fratii din Ungaria.Noi suntem mai..latini,mai vorbareti si dam apa la moara dusmanilor.

6. Chiar azi am vazut in Moldova noastra un articol in care d-nii Chirtoaca erau catalogati drept “talhari si ageamii”,pentru ca acelasi ziar sa critice presa romaneasca pentru faptul ca denigreaza si chiar insulta candidatii la deputatie romani .Judecam cu doua masuri ?Eu am multe nedumeriri…

7. Multi studenti de la Cantemir am descoperit Moldova Noastra si blogurile recomandate de ea recent.Articolele de istorie sunt extraordinare.Totusi ,unele articole politice ne apar noua de parca ar fi scrise de propaganda sovietica ,si asta ne doare .

Poate mai discutam…Oricum,apreciez frumoasa limba romaneasca in care vorbiti si scrieti .Eu am incredere in steaua noastra ,a romanilor !

RĂSPUNS LUI “Cotiso”:

Si in acest mesaj s-au facut citeva afirmatii la care as vrea sa raspund concret.

1. Nu m-am contrazis, caci am scris ca noi toti – cei de la est de Prut sintem romani si Statul Roman trebuie sa ne trateze ca atare. Cititi mai atent primele mele fraze din comentariul de raspuns.

2. Da, pasi s-au facut, dar si lozinca a prins … De ce oare ? Pentru ca a avut reazem in realitate: in atitudinea Statului Roman, in politica lui fata de romanii de sub ocupatie straina.

3. Da, ceva se face. Si nu e vorba ca nu se face indeajuns, ci se face rau, contraproductiv ! Nu se face ceea ce trebuie, ci ceea ce ne instraineaza! Pina in 1989 erau mult mai multi unionisti in RM. Acum sint niste raritati paleogeologice…. Acum, “unionistii” nostri patriotarzi vor unirea cu UE, “Romania” fiind folosita doar ca un brand electoral care da bine pentru nostalgicii utopisti.

4. Da, burse, curent electric, tabere … Dar de ce in urma burselor studentii si liceenii nostri revin antiunionisti ? Care e sensul acestor burse? Sa ne faca antiunionisti ? Ce sa lucreze juristii, economistii care invata in Romania, iar la intoarcere nu pot sa se angajeze, deoarece nu cunosc nimic din sistemul de drept sau economic al RM ? Ce invata ei? Liberalism, ecumenism, deznationalizare – Patapievici, Boia, Preda (Cristian), Badilita, Pavel (Dan), Baconsky, Bichir si alti antiromani ? Mai degraba te intaresti in romanism la Chisinau, pastrind Romania ca icoana in suflet! Parafrazindu-l pe Dan Puric, “ne-am indragostit de Romania din auzite, nu din vazute…”.

5. Celelalte exemple de ajutoare tin de persoane particulare, nu de institutii de stat, nu de Statul Roman, dar eu la Statul Roman m-am referit. Iar caravanele cu carti… Stiti oare ca moldovenii nu citesc ? Nici ziare ? Doar TV si putin radio. Iar TV si radio ei privesc/asculta peste 70%-90% in rusa, caci (1) sint obisnuiti cu emisiunile rusesti din perioada sovietica, obisnuinta care a tecut la copii, si (2) ca emisiunile posturilor rusesti sint mai interesante, mai concrete, pe teme mai durute decit emisiunile din Romania. Cartile care au fost aduse cu toptanul au murit prin depozite. Daca s-a citit 1% din cele aduse situatia la noi ar fi mult diferita.

6. Citesc si eu cu regularitate publicatia electronica „Moldova Noastra”. Este o alternativa unica la cite se publica in RM. Dar, nu am vazut nici un articol recent in care „sa critice presa romaneasca pentru faptul ca denigreaza si chiar insulta candidatii la deputatie romani”.

Cit priveste pe dl Chirtoaca, acesta e ageamiu, iar Filat e tilhar. Subscriu. Citi l-au votat pe Chirtoaca (eu in general am refuzat sa particip la “alegeri”), ne-am convins ca habar nu are de realitate, de primarie, de gestiune, de politica, de responsabilitate. A invatat mai multe citate din manuale de liberalism si vorbeste corect romaneste. Atit. Nu se simte roman, ci european – el zice. Nu-i pasa de crestinism, nici de a fi roman. El zice. Nu cred ca e corupt. De aceea cred si stiu ca e ageamiu. Iar Filat e notoriu prin tilhariile sale. De nu ar fi fost sprijinit de mafia americana si de alde Dinu Patriciu din Romania, la sigur comunsitii l-ar fi pus pe banca acuzatilor. Ar fi facut si astia macar un lucru bun. Dar s-au fript cu Pasat caruia tot americanii i-au luat apararea …

7. Faptul de a vedea evenimentele altfel decit v-ati obisnuit din 1812 in Romania nu inseamna ca e propaganda sovietica. Propaganda sovietica e cu totul alta. La “Moldova Noastra” e un altfel de romanism. Unul traditional – ca la Eminescu, fratii Scriban, Creanga, Caragiale, Costin, Neculce, Ureche, partial Iorga, Crainic, Ionescu, Codreanu, Tutea, Vulcanescu, Panaitescu, Dumitru Staniloae, Dan Zamfirescu, Dan Horia Mazilu, Zoe Busulenga, Piru, Calciu-Dumitreasa etc. Sint, cu ajustarile locale de rigoare, din aceeasi cateogrie ca si ro.altermedia.info, revista Rost, Scara, Razboi intru Cuvint si inca vreo citiva din actuala Romanie care se mai pastreaza romani, nu euroromani.

Adevarat ca cei de la „Moldova Noastra” vad altfel Romania decit Blaga, Xenopol, Bratienii, Marghiloman, Miron Cristea, Scoala Ardeleana, Maiorescu, Alexandru Ioan Cuza, Radulescu-Motru, Giurescu, Patapievici, Boia, Preda (Cristian), Badilita, Pavel (Dan), Baconsky …

Nu cred ca cei din prima lista ar fi bolsevici sau panslavisti…

Alegerile din România – prilej de batjocorire a moldovenilor

Duminică în România vor avea loc alegeri. Campania electorală românească nu se deosebeşte cu nimic de altele de acest fel. Pe de o parte avem grija nemăsurată faţă de soarta ţării şi a poporului milenar, iar pe de altă parte ţinuta morală, intelectuală şi politică a celor care „poartă” această grijă.

Presa românească, printre altele total angajată politic, abundă, se îneacă în dezvăluiri, acuze şi înjurături la adresa celora care vor să ajungă la cîrma României.

Securist, escroc, turnător – acesta este portretul politicanului dîmboviţean.

Fiecare personaj în parte, potrivit unui cotidian bucureştean, are şi particularităţi – „pe Geoană din prostănac nu-l scoate nimeni, Boc este musul politic al Preşedintelui, Tăriceanu – băiatul de cafea al lui Patriciu, iar Voiculescu – hoţ şi escroc care şi-a băgat fiica în ghearele Parchetului ca să scape el basma curată”.

Ce să faci? Asta-i democraţia! Trăim visul european! Cei mai buni trebuie să ajungă în fruntea ţării?!

Mai tragic e că “valoarea” democraţiei nici măcar nu este pusă la îndoială. Sistemul politic care aduce la conducerea ţării tot soiul de nulităţi şi anormalităţi nici nu suferă să i se pună la îndoială aflarea sa în serviciul omului.

Cine ar crede că unul cu un CV în care se scrie negru pe alb că pe parcursul vieţii şi activităţii sale profesionale a furat, a jefuit, a ucis, a violat, a batjocorit bătrîni şi copii, a pus pe drumuri sărmani, etc. etc. poate fi numit la conducerea unei comune, fond de binefacere, unităţi militare, secţii de poliţie sau instituţii economice? Nimeni, nici un om în deplină capacitate mintală!

Atunci cu ce este mai bun un sistem care pune peste noi o cunducere supra-încărcată de toate aceste “calităţi”?

Cu totul altfel se desfăşoară campania electorală „românească” din Republica Moldova. Dacă să-i asculţi pe pretendenţii „noştri” la băncile parlamentului românesc şi să-i compari cu cei din dreapta Prutului, atunci ţi se creează impresia că se aleg două parlamente diferite. Zoile, abjecţiile şi scursurile campaniei româneşti sînt incomparabile cu starea emotivă în care trăiesc candidaţii basarabeni şi care anticipează actul… unirii cu camera legislativă a României.

Care sînt logo-urile candidaţilor din Republica Moldova? „Basarabie! Cetăţenia este dreptul tău!, Să fim cu ţara!, Mai aproape de ţară!” etc. etc. Practic, ni se spune că fericirea a venit, urmează doar să punem mîna pe ea.

Ce-i drept, cineva mai echidistant ar putea să şi întrebe – La ce vă trebuie unire cu o ţară condusă de haimanale, hoţi şi escroci?

Totuşi, cea mai mare diferenţă dintre cele două campanii ţine de atitudine. Dacă pentru candidaţii Panţîru, Dabija, etc. etc., şi pentru cei care intenţionează să meargă duminică la alegeri, România este Ţară, atunci ei pentru România nu prea sînt români.

Potrivit sistemului electoral uninominal, teritoriul României a fost împărţit în colegii electorale. Grija pentru românii din afara graniţei României a făcut să fie creat colegiu Diaspora.

DEX-ul ne spune că diasporă înseamnă Grup etnic aflat în afara ţării de origine!

O atitudine cu totul batjocoritoare nu numai faţă de moldoveni, ci şi faţă de întreaga românime! Într-un asemenea hal gîndesc doar autorităţile separatiste de la Tiraspol şi cei ce li se aseamănă.

Oficialităţile din România au împărţit diaspora în patru colegii de deputaţi (D1-D4) şi 2 colegii de senatori (D1, D2). Colegiul de senatori S1 are în componenţa sa colegiile de deputaţi D1 si D2, iar colegiul de senatori S2 are în componenţa sa colegiile de deputaţi D3 si D4.

Moldova face parte din Diaspora D2 alături de: Albania, Armenia, Azerbaijan, Bangladesh, Belarus, Bhutan, Bosnia şi Herzegovina, Brunei, Cambodgia, Croaţia, Filipine, Gruzia, India, Indonezia, Japonia, Kîrgîstan, Kazahstan, Macedonia, Malaezia, Maldive, Mongolia, Myanmar, Nepal, RPD Coreeana, RPD Laos, Republica Coreea, Republica Muntenegru, Republica Populara Chineza, Rusia, Serbia, Singapore, Şri Lanka, Tadjikistan, Thailanda, Timorul de Est, Turcia, Turkmenistan, Ucraina, Uzbekistan şi Vietnam. Blin!

Chiar nu este vreo diferenţă dintre românii din Moldova, Bucovina, Basarabia de Sud şi cei din Nepal, Laos şi Mongolia?

Oficialităţile româneşti răspund – nici una!

Cineva ar putea spune că este vorba doar de o chestiune tehnică, terminologică. Nu cred. De douăzeci de ani autorităţile române demonstrează că nu este vorba doar de terminologie.

În fine, candidaţii de pe ambele maluri ale Prutului nu sînt chiar aşa de diferiţi. La anumite capitole cei din Republica Moldova chiar îi depăşesc pe cei dîmboviţeni. Ei vor fi „responsabili” de soarta „românilor” din Laos…

de pe situl de monitorizare şi analiză strategică “Moldova Noastră”

Despre uimitoarea convertire a unui protestant prin cercetarea minunată a Cuviosului Serafim Rose

Pe 13 Septembrie 2006, Athanasios (Arum) Kone, ce fusese primit în Biserica Ortodoxă cu doar trei luni înainte, a trimis următoarea mărturie Mănăstirii Sf. Gherman al Alaskăi. Mărturia a fost citită la Mănăstirea Sf. Gherman cu prilejul prăznuirii a 24 de ani de la adormirea Părintelui Serafim, la care a luat parte şi autorul:

“În 2003, locuiam în oraşul Kodiak din Alaska, împreună cu soţia şi cu fiica mea de doi ani. Eram atunci foarte implicat într’o biserică protestantă, şi am petrecut ceva vreme studiind pentru a ajunge pastor de tineret şi internist de pastoraţie. Lucram cu băştinaşii satelor din Alaska, unde toată lumea este ortodoxă, însă, eu fiind protestant, socoteam Ortodoxia o credinţă moartă şi fără însemnătate, îndrăgostită de trecut.

În vara lui 2003, eram director al Taberei Spiritului (Spirit Camp) pentru Asociaţia Băştinaşilor din Regiunea Kodiak (KANA). Tabăra Spiritului era o tabără pentru tinerii băştinaşi, care căuta să-i ţină într’un mediu sănătos, şi aducea împreună să predea şi să înveţe trei generaţii băştinaşe. Era un program foarte popular şi de succes. Tabăra a fost organizată lângă Plaja Pestrikoff de pe Insula Spruce. În răstimpul acestei tabere, ne-am hotărât să rezervăm o zi pentru a merge la Laguna Călugărului, locul unde trăise Sfântul Gherman al Alaskăi. În ziua cu pricina, din Kodiak a venit o navă cu vizitatori, printre care se numărau soţia şi fiica mea. Soţia crescuse în Kodiak, însă nu mai fusese niciodată la Laguna Călugărului.

Ajunşi la Laguna Călugărului, mergeam împreună cu soţia şi fiica mea pe cărarea ce urcă de la cimitir (1) ca să vedem biserica, când, dintr’o dată, am simţit o mireasmă foarte plăcută. Mirosea precum trandafirii sau tămâia, dar nu era acelaşi miros. Soţia mi-a spus: „Simt miros de tămâie. Credeam că călugării trăiesc de cealaltă parte a insulei“. Eu i-am răspuns: „Aşa şi e. Nu-i nimeni pe aici“. Ne-am dat seama că se petrece ceva neobişnuit. Mirosul creştea şi era tot mai puternic. După câteva minute, au apărut vreo cincizeci de oameni care urcau dinspre tabără. Trecând pe lângă noi, unul din bătrânii băştinaşi ne-a întrebat ce se întâmplă, iar noi i am spus – lui şi celor din jurul său. Ei nu simţeau nici un miros – nimeni din acel grup ce urcase pe cărare. Câteva clipe mai târziu, după ce ne-am continuat drumul, o doamnă băştinaşă (Judy Simeonoff din Ahiok) a întrebat-o pe fiica mea dacă nu vrea să guste apa din izvorul Sfântului Gherman. Bineînţeles, fiica mea a plecat în goană să guste din acea apă. Eu nu doream să beau, fiindcă gândul că acea apă ar putea avea puteri aparte era prea mult pentru mintea mea protestantă; însă, deoarece fiica mea băuse, am făcut-o şi eu. A băut şi soţia mea din acea apă. Avea atunci o durere cumplită de cap, şi ne-a spus că atunci când a băut apa a simţit că ceva în capul ei a pocnit, iar durerea i-a trecut de îndată.

După toate cele petrecute pe Insula Spruce, n’am ştiut ce să facem. Eu şi soţia mea am interpretat lucrurile în singurul fel pe care îl ştiam, căci eram protestanţi. Am crezut atunci că fusese Sfântul Duh, şi că Sfântul Gherman a fost un om de rugăciune. Nimic din această experienţă nu ne-a făcut să ne gândim să trecem la Ortodoxie. Era mai uşor să explici lucrurile prin raţionalism.

Însă, la scurtă vreme după întâlnirea de pe Insula Spruce, am avut un vis. În vis, mai multe persoane de la Academia Sf. Innochentie se rugau pentru mine. (Academia e o şcoală ortodoxă din Kodiak, iar eu cunoscusem câteva persoane de acolo înainte să am visul). Pe când aceşti oameni de la Academie se rugau pentru mine, am început să plâng foarte puternic, şiroind de lacrimi, vreme îndelungată… Când m’am întins să iau ceva cu care să-mi şterg lacrimile, am dat de o poliţă cu nişte ţesături împăturite. Am luat una din aceste ţesături, şi atunci mi s’a părut că arată precum un ştergar evreiesc de rugăciune. Când am folosit-o, mi am dat seama că fusese a cuiva care se rugase mult şi fusese foarte duhovnicesc. Apoi mi s’a arătat un preot. Era îmbrăcat în negru, avea o barbă lungă şi încâlcită, iar faţa îi strălucea de lumină. Am simţit cumva că pânza pe care o folosisem ca să-mi şterg lacrimile era a sa. Mi-a spus că numele lui e „Serafim Rose”. Mi-a spus apoi multe lucruri despre viaţa mea. Mi-a spus că am o chemare în viaţă, că voi ajunge ortodox, şi preot. Am început să mă cert cu el, zicând că nu vreau să fiu ortodox, nici să port „o pălărie prostească şi neagră”! Mi-a mai zis atunci multe altele, dar acum nu mi le mai amintesc. (Nu ştiu de ce nu mi le mai pot aminti).

M’am trezit din acest vis şi mi-am dat seama că avusese loc ceva profund duhovnicesc. Vreau să se înţeleagă limpede că înainte de a avea visul nu auzisem niciodată de nimeni cu numele „Serafim Rose”. Fiind protestant, nu mă simţeam la locul meu ca un preot să mă cerceteze în vis, mai ales unul care murise – aşa cum bănuiam, cumva, că era preotul din visul meu.

Pot alunga cu uşurinţă visele obişnuite, însă ceea ce încercasem nu era un vis obişnuit. Avusese o putere care nu-mi dădea voie să îl uit sau să-l trec cu vederea; mi se tot întorcea în minte.

În ziua ce a urmat, am mers să caut un preot ortodox. Îl cunoşteam pe Părintele Paisie, decanul Academiei Sf. Innochentie, aşa că m’am dus să vorbesc cu el. Am luat loc în biroul lui şi i-am spus că s’ar putea să înnebunesc. L-am întrebat dacă a auzit vreodată de un preot cu numele „Serafim Rose”. El, bineînţeles, a fost cuprins de însufleţire şi mi-a zis că da, şi mi-a pus în mână o carte foarte mare despre Părintele Serafim şi viaţa sa. Apoi i-am istorisit visul meu.

Am luat acasă cartea despre Părintele Serafim şi am început să o citesc la sfârşitul săptămânii. M’am minunat de viaţa Părintelui Serafim. Era o Ortodoxie despre care nu ştiam nimic. Lucrul care m’a uimit cel mai mult a fost cât de profund se întipărise în Părintele Serafim gândirea şi felul de viaţă al vechilor Părinţi ai Bisericii.

După ce am avut visul cu Părintele Serafim, n’am mai putut să-l alung din minte. N’am izbutit să explic lucrurile prin raţionalism. Visul mi-a înrâurit profund sufletul. Am început să pun întrebări tuturor, oricui îl întâlneam, şi să citesc. Într’un sfârşit de săptămână, m’am dus chiar la Schitul Sfântului Mihail din Insula Spruce (2). Am fost puternic impresionat de atmosfera duhovnicească de acolo. Când am păşit pe pământul mănăstirii, m’am simţit de parcă aş fi fost învăluit în pace. Mintea mi-a rămas adânc impresionată.

După acest vis, am început să cercetez foarte îndeaproape Ortodoxia. Soţia începuse să glumească că am o „aventură amoroasă” cu Ortodoxia, fiindcă amândoi eram profund devotaţi bisericii protestante locale. Fără îndoială, noul drum care ni se deschisese nu era unul pe care să-l fi căutat. Credeam că ne aşezasem viaţa, şi acum eram scoşi afară din viaţa pe care ne-o rânduisem! Eram foarte măcinaţi.

Am început să fac rugăciunile orthodoxe ale Vecerniei, fiindcă un prieten bun îmi spusese: „Nu poţi înţelege Ortodoxia în afara rugăciunii”. Trei luni mai târziu, pe când citeam o rugăciune a Sfântului Vasile, mi-am dat seama că acesta arătase, în doar douăzeci şi cinci de rânduri, toate cele necesare pentru a te apropia de Dumnezeu. Îmi aduc aminte că m’am gândit, pentru întâia oară, că omul acesta L-a văzut cu adevărat pe Dumnezeu – iar eu poate că nu.

De Cincizecime, în anul 2006, după ce am trecut prin multe încercări în pregătirea noastră pentru Ortodoxie, soţia mea, fiica mea şi cu mine am fost botezaţi şi mirunşi la biserica ortodoxă a Sfântului Siluan din Walla Walla, statul Washington.

Întorcându-mă la cercetările dumnezeieşti care ne-au pus pe calea către Biserică, aş vrea să spun că nu cred că lucrurile acestea s’au petrecut pentru că am fi cumva speciali. A fost doar mila lui Dumnezeu. Cred că El ştia că vom avea de străbătut un drum lung şi dureros până la Ortodoxie, şi a vrut să ne dea ceva de care să ne ţinem în timpul încercărilor ce vor veni, având credinţa că Biserica Ortodoxă este adevărata Sa Biserică.

Venind la Ortodoxie, suntem înconjuraţi de o spiritualitate adâncă, care ne uimeşte în întregime – moştenirea duhovnicească a sfinţilor, bogăţia învăţăturilor lor, înţelepciunea Bisericii, praznicele, rugăciunea Drept-slăvitoare -, în timp ce învăţăm să ducem o viaţă de smerenie înlăuntrul Bisericii. Ortodoxia este mult mai desăvârşită decât mi-am putut vreodată închipui.

Voi mai spune doar că mă rog mereu la Sfântul Gherman şi la Părintele Serafim (cât m’am îndepărtat de protestantism!). Mă rog Sfântului Gherman să mijlocească pentru poporul Alaskăi şi Părintelui Serafim să ne ţină pe Calea Împărătească”.

***

(1). E vorba de locul unde a fost înmormântat Arhimandritul Gherasim (Schmaltz), aflat lângă chilia sa. În 1995, lângă Părintele Gherasim a fost îngropat un preot orthodox din Kodiak, Protoiereul Peter Kreta. De atunci, acel loc este numit acolo „cimitirul”. (n.ed.amer.)

(2). Schitul Sf. Mihail, situat la cca. 6 km. depărtare de Laguna Călugărului, a fost întemeiat în 1983 de Frăţia Sfântului Gherman al Alaskăi. Frăţia a avut de atunci la schit o prezenţă monahală neîncetată. (n.ed.amer.)

Din „The Orthodox Word”, nr. 254/2007, trad.: Radu Hagiu

de pe http://viostil.wordpress.com/

* Mai multe scrieri de-ale Cuviosului Serafim Rose le puteţi găsi pe acest blog făcut special în cinstea părintelui.

* AICI găsiţi o colecţie de fotografii cu părintele.

Sun Tzi despre ProTV

1. Distrugeţi tot ce este bun în ţara inamicului

2. Instigaţi tinerii contra bătrînilor

3. Încătuşaţi voinţa luptătorilor prin cîntece şi petreceri

4. Faceţi tot posibilul ca să devalorizaţi tradiţiile inamicului şi să zdruncinaţi credinţa lor în Dumnezeu

5. Aţîţaţi conflicte şi lupte între cetăţeni

6. Folosiţi în aceste scopuri legăturile cu cele mai josnice şi potlogăreşti personalităţi

Sun Tzi, comandant de oşti (sec. VI. înainte de Hristos)

Mass media moldovenească, în variantele sale cele mai josnice cum sînt ProTV-ul (Chişinău), Unimedia, Jurnal de Chişinău, Timpul, Puls, activează conform principiului tartinei informaţionale: dedesubt adevăr, de deasupra adevăr, iar la mijloc minciună şi aţîţare la un comportament animalic şi anti-naţional. De ce ele sînt cele mai josnice? Deoarece, spre deosebire de alte mijloace mass media mai puţin profesioniste (cum ar fi Flux, NIT şi încă vreo cîteva mai puţin cunoscute), se declară a fi “obiective”, “imparţiale”, “echidistante”, în realitate manipulînd cetăţenii cu cele mai josnice tertipuri ale propagandei ascunse. Mai onest ar fi să te declari a fi partizanul cuiva şi să-i critici adversarii, decît să o faci pe “echidistantul”, înşelînd pe cetăţeanul nostru credul.

În contextul celor expuse mai sus, centrul MDN (Moldova Noastră), face apel pentru analiza activităţii nu doar a ProTV-ului, ci şi a tuturor mijloacelor mass media din RM, de orice tip: radio, presă, TV, internet, publică şi privată, finanţată din interior sau exterior.

Găsiţi, demonstraţi şi prezentaţi pe situl nostru cum aceştia potlogăresc un neam întreg. Şi o dată, dacă nu se vor pocăi, se vor îneca în propriile necurăţii, ceea ce, sincer, NU le dorim.

Vă propunem pentru cetire şi următoarele materiale:

• Diagnostic: ProTV
• Ce politică editorială are ProTV-ul faţă de familie şi moralitate?
• Privind la o Moldovă liberală

de pe situl de monitorizare şi analiză strategică Moldova Noastră

Credinţa ateistă într-o frază

de pe http://clopotul.blogspot.com

Rugăciunea ultimilor părinţi de la Optina

Doamne, dă-mi ca întru liniştea sufletului să primesc orice-mi va aduce ziua de azi.

Ajută-mi Doamne să mă încredinţez cu totul voii Tale cu mine. Îndrumează-mă şi sprijineşte-mă în fiece clipă a acestei zile.

Orice mi s-ar întâmpla în ziua de azi învaţă-mă să le primesc cu linişte şi credinţă tare, că toate vin din voia Ta cea sfântă.

Îndrumează Tu gândirile şi simţirile mele în toate cele spuse şi făptuite de mine. Fă ca în faţa întâmplărilor neaşteptate de tot felul să nu uit că toate de la Tine sînt.

Învaţă-mă ca să-i socotesc pe toţi fraţii mei de aici cu dreptate şi înţelegere şi să nu supăr sau să chinuiesc pe nimeni. Dă-mi Doamne să duc greutatea zilei cu tărie şi să primesc tot ce vine în ziua aceasta.

Îndrumează Tu voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să cred, să nădăjduiesc să iert şi să iubesc.
Amin.

* Mănăstirea Optina a fost una din cele mai renumite din Rusia în sec. al XIX-lea. Acolo au vieţuit mulţi călugări cu viaţă sfîntă, dintre cei mai cunoscuţi fiind Leonid, Ambrozie şi Nectarie. Acesta din urmă a trecut la Domnul în 1928 şi puţin după aceea s-a închis mănăstirea. Mănăstirea Optina s-a deschis din nou după căderea comunismului. În fiecare an mii de creştini aleargă cu credinţă la această oază a Ortodoxiei de astăzi.

ÎNTRE HRISTOS şi LOCUL DE MUNCĂ

„Nu am timp”, „Sînt la serviciu”, „Muncesc de dimineaţă şi pînă seara”, „Vin acasă foarte obosit” etc sînt scuze pe care creştinul le aduce în faţa duhovnicului atunci cînd e întrebat de programul zilnic în cele bisericeşti. Justificări întemeiate, frecvente, deja obişnuite, atît pentru creştini, cît şi pentru duhovnici, justificări ce motivează zeci de ani a zeci şi sute de mii (chiar milioane) de creştini ce nu cunosc şi nu trăiesc după poruncile lui Hristos.

Ce ştiu majoritatea creştinilor acestei ţări despre Evanghelie, Vieţile Sfinţilor, Proloage, Pateric? Cînd şi cîţi le-au citit ori măcar ştiu că există ele? Cîţi din popor cunosc cît de puţin din istoria Bisericii Ortodoxe (Române şi Universale) ori au cunoştinţe sumare despre Tainele Bisericii? Între grijile casei şi obligaţiile sociale dintre care prioritar e serviciul, pentru care e alocată cea mai mare parte a zilei, nu mai rămane loc şi pentru alte indeletniciri; astfel, e firesc ca mult lăudatul „om nou”, produsul acestei societăţi, să fie apostat, ateu, departe de orice preocupări creştineşti. Dacă astfel stă situaţia, ce pretenţii duhovniceşti poate avea duhovnicul faţă de creştinul căruia, pentru dezlegarea păcatelor, i se încredinţează o rînduială creştinească zilnică? Ce curaj trebuie să aibă preotul faţă de muncitorul ostenit după o zi de muncă pentru a-i cere să se ostenească puţin pentru Hristos şi pentru propriul suflet în metanii, închinăciuni, citiri de psalmi şi rugăciuni, precum Acatiste şi Paraclise, etc? De rugăciuni pentru suferinzi, flămanzi, săraci, pribegi fără căpătai, bolnavi, aflaţi in inchisori etc nici nu poate fi vorba! Infailibila societate iubitoare de oameni nu mai are timp (şi) pentru om; tehnologia, progresul, bună-starea dimpreună cu toate reformele sociale pentru „o viaţă mai bună” ţes libertatea creştinului în gratii numite „obligaţii civice”, „prestări de activităţi sociale”, „servicii publice” etc, adevărate „găuri negre” ce sorb in neştire minute şi ani din viaţa omului şi a intregului neam, vlăguindu-l. Uzina, fabrica, şantierul, biroul, adevărate temniţe în care omul petrece zile şi nopţi sînt mai importante decît propria familie, decît mîntuirea, decît Însuşi Hristos Dumnezeu: aici işi asigură existenţa muncind, aici petrece cea mai mare parte a zilei, aici glumeşte, se bucură, se întristează, aici îşi jertfeşte anii tinereţii şi mai bine de jumătate din viaţă.

Aici, la locul de muncă, deprinde creştinul viaţa fără Hristos în atmosferă propice doar progresului, producţiei, între maşini şi aparate, hale şi furnale, birouri şi cabinete, spaţii străine de orice mesaj creştin, departe de învecinarea cu veşnicia. Pe strung, la ghişeu, în oţelărie, printre macarale şi poduri rulante, daruri duhovniceşti precum: trezvia atenţiei, gîndul la moarte, rugăciunea nerisipită, lacrimile duhovniceşti, dorirea celor veşnice, pacea lui Hristos nu pot poposi în inima creştinului. Într-o atare atmosferă, în care singuru ideal este munca, nimeni nu are păcate, nimeni nu se întreabă de păcatele proprii, nimeni nu se căieşte de vreun „rău”, fiindcă gîndul tuturor e „să facă treabă bună” şi „să meargă producţia”, fiind vigilenţi faţă de un singur „păcat”: neîndeplinirea „planului”, întarzierea la locul de muncă, abaterea de la program, încălcarea regulamentului.

Cînd instruirea, învăţătura, cultura anticreştină, agenţi ai viitorului Antihrist, baze teoretice ale societăţii industriale, Îl înlocuiesc pe Hristos, devenind idoli „europeni” ai sufletelor noastre, sfîrşind prin a face din muncă, hărnicie, pricepere virtuţi publice, daruri „cereşti”, pentru care trăim şi murim, teologie antihristică prin care societatea ia locul lui Dumnezeu. Societatea – Zeus, „mamă” a gîndurilor noastre, Marele Cenzor de conştiinţe, se revendică astfel „corect, elegant şi legal” ca Mare Stăpîn cu drepturi „divine” peste popoare, înlăturînd discret pe Hristos dintre oameni, trasînd între El şi creştini adînca prăpastie a „drepturilor omului” de a trăi împotriva lui Hristos, de a-I nesocoti Evanghelia şi poruncile Bisericii în schimbul acordării prestigiului de „cetăţean de onoare”, „exemplu de dăruire civică”, „luptător pentru fericirea omenirii” etc, „virtuţi cu care insuşi Antihrist va amăgi lumea. Aşadar, iată cum tandemul obligaţiilor şi recompenselor sociale face din fiecare slujbaş sclav al binelui obştesc o marionetă la dispoziţia poporului democrat, robot pentru care nu există: rai, iad, fericire ori chinuri veşnice; nu există Hristos, ci singurul „bine” prezent şi veşnic este „bunăstarea socială”; singurul „rai”, bucurie, fericire, destin unic şi ultim al omenirii. De aici, din această mocirlă a competenţei, profesionalismului, abnegaţiei pentru bunul mers al societăţii, ia fiinţă omul apostat cu psihologie şi trăsături antihristice, omul european, care, din prea multă jertfire pentru societatea dorită perfectă, nu mai are timp de Hristos; serviciul, funcţia, grijile profesionale îl absorb pînă într-atît încat nu se roagă, nu se închină, nu se spovedeşte, nu poartă grija mîntuirii sufletului său, rupe orice legătură cu Dumnezeu. Aceasta e societatea ce-l scoate pe creştin din Biserică, desparte ucenicii de duhovnici, făcîndu-se zid între creştini şi Hristos; acesta e antihristicul monstru ce foarfecă zilnic suflete şi vieţi a milioane de clăcaşi, porecliţi „salariaţi“, robi ai marii colectivizări antihristice numită „integrare europeană“, Marele Prieten al omului nou, funcţionarul european, cîndva creştin, acum apostat, iar în viitor discipol-fruntaş, copil de suflet al Marelui Binefăcător al Umanităţii, integristul tătuc Antihrist al cărui „suflu nou” inspiră, însufleţeşte şi învăluie deja babilonica Europă.

extras din cartea “DESPRE CHIPUL OMULUI NOU”, de Ieromonah Martirie Pădurarul

* cartea poate fi descărcată de aici >>> http://mirem.ro/umanism.html – click dreapta > save target as…

Despre criza mondială – cuvinte tari de la Sfîntul Nicolae Velimirovici

“Mă întrebi, omule al lui Dumnezeu, de unde vine criza actuală şi ce înseamnă ea.

Cine sînt eu ca să mă întrebi despre o taină atît de însemnată? „Vorbeşte cînd ai ceva mai bun decît tăcerea”, spune sfîntul Grigorie Teologul. Şi deşi socot că tăcerea este acum mai bună decît orice vorbire, totuşi din dragoste faţă de tine, îţi voi înfăţişa ceea ce cred eu despre problema pe care mi-ai pus-o.

„Criză” e un cuvînt grecesc, şi înseamnă „judecată”. În Sfînta Scriptură acest cuvînt este întrebuinţat des. Astfel, psalmistul spune: pentru aceasta, nu vor învia necredincioşii la judecată (Psalmul 1,5), şi în alt loc: milă şi judecată voi cînta (Psalmul 100, 1). Înţeleptul Solomon scrie că de la Domnul se face judecată omului (Pilde 29, 27). Însuşi Mîntuitorul a zis că Tatăl toată judecata a dat-o Fiului, iar ceva mai încolo că acum este judecata lumii acesteia (Ioan 5, 22; 12, 31). Şi apostolul Petru scrie: că vremea este să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu(I Petru 4, 17).

Înlocuieşte cuvîntul judecată cu cel de criză, şi citeşte: pentru aceasta, nu vor învia necredincioşii la criză; milă şi criză voi cînta; Tatăl toată criza a dat-o Fiului; acum este criza lumii acesteia; că vremea este să înceapă criza de la casa lui Dumnezeu.

Pînă să vină vremurile de acum, popoarele europene întrebuinţau cuvîntul „judecată” în loc de criză de cîte ori se abătea asupra lor vreo nenorocire. Acum a fost doar înlocuit cuvîntul vechi cu unul nou şi cel pe înţeles cu unul de neînţeles. Cînd era secetă, se spunea: „Judecata lui Dumnezeu!” Cînd era inundaţie: „Judecata lui Dumnezeu!” Cînd era război sau molimă: „Judecata lui Dumnezeu!” Iar asta înseamnă: criză prin secetă, criză prin inundaţii, criză prin războaie, molimi şi aşa, mai departe. Şi actuala restrişte financiar-economică este privită de popor ca o judecată a lui Dumnezeu, dar nu este numită „judecată”, ci „criză”. Ca restriştea să fie sporită prin neînţelegere! Fiindcă atunci cînd se rosteşte un cuvînt pe înţeles, cum este „judecată”, se ştie şi pricina pentru care a venit restriştea, se ştie şi Judecătorul care a îngăduit-o, se ştie, în fine, şi scopul pentru care a fost îngăduită ea. Iar cînd e folosit cuvîntul „criză”, cuvînt neînţeles de toţi şi de oricine, nimeni nu ştie să lămurească nici de ce, nici de la cine, nici pentru ce. Aceasta este singura deosebire dintre criza actuală şi criza este de la secetă sau inundaţie sau război sau molimă sau omizi sau vreo altă năpastă.

Mă întrebi de cauza crizei actuale, sau de cauza actualei judecăţi a lui Dumnezeu? Cauza este întotdeauna aceeaşi. Cauza secetelor, inundaţiilor, foametelor şi a celorlalte flageluri ale neamului omenesc este şi cauza crizei actuale. Apostazia oamenilor. Prin păcatul apostaziei au provocat oamenii această criză, şi Dumnezeu a îngăduit-o ca să-i trezească, să le deştepte conştiinţa, să-i înduhovnicească şi să-i întoarcă la Sine. La păcate moderne, criză modernă. Şi, cu adevărat, Dumnezeu S-a slujit de mijloace moderne pentru a-i cuminţi pe oamenii moderni: i-a lovit prin bănci, prin burse, prin finanţe, prin valută. A răsturnat casele de schimb valutar din întreaga lume, ca oarecînd mesele schimbătorilor de bani în templul din Ierusalim. A pricinuit o panică nemaipomenită între comercianţi şi schimbătorii de bani. Înalţă, coboară, schimbă, tulbură, înspăimîntă: face totul ca trufaşele căpşoare ale înţelepţilor europeni şi americani să se trezească. Ca cei ancoraţi în limanul siguranţei materiale să îşi aducă aminte de sufletul lor, să îşi recunoască fărădelegile şi să se închine Dumnezeului Preaînalt, Dumnezeului Celui viu.

Cît va ţine criza? Atîta timp cît duhul oamenilor va rămîne neschimbat. Atîta timp cît trufaşii pricinuitori ai acestei crize nu vor capitula în faţa Celui Atotputernic. Atîta timp cît oamenii şi popoarele nu se vor gîndi să traducă neînţelesul cuvînt „criză” pe limba lor şi să strige cu suspinare şi pocăinţă: „Judecata lui Dumnezeu!”

Spune şi tu, cinstite părinte, „judecata lui Dumnezeu ” în loc de „criză”, şi totul o să-ţi fie limpede.

Sănătate şi pace!”

Sfîntul Ierarh Nicolae Velimirovici al Serbiei a trecut la Domnul în anul 1956.

(extras din cartea “Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi”, Sf. Nicolae Velimirovici, Ed. Sofia, Bucureşti 2003)

Unei mame îndurerate, despre copiii răi

“Vă plîngeţi de copiii dumneavoastră – vai, de copiii pe care i-aţi născut! Pe lîngă şcoala obişnuită, le-aţi plătit profesori particulari de pian şi franceză. Acum vă înnebunesc la cap cu pianul, iar cînd vorbesc între ei franţuzeşte rîzînd, simţiţi că îşi bat joc de dumneavoastră. Într-o sîmbătă aţi vrut să mergeţi la cimitir ca să faceţi un parastas fiului mai mare, care a pierit în război. Aţi adus acest lucru la cunoştinţa copiilor dumneavoastră. Lor însă nici că le-a păsat de parastasul dumneavoastră, ci din pat s-au dus drept la pian şi au început să cînte. “Copii”, aţi spus, “astăzi nu se cîntă, astăzi îi facem parastas răposatului Mirko”. “Păi, uite, cîntăm un marş funebru!” , au răspuns ei, rîzînd în hohote. Şi aţi plecat singură, ca “de la mormînt la mormînt”, cum spuneţi dumneavoastră, plîngînd şi tînguindu-vă tot drumul.

Ah, dacă aţi fi luat la vremea potrivită un profesor particular pentru copii dumneavoastră ca să-i înveţe să se poarte după îndreptarul legii lui Dumnezeu! Aţi fi avut acum copii, nu maimuţe şi papagali. Căci şi maimuţele învaţă să cînte la pian, iar papagalii învaţă să vorbească, dar să se poarte după îndreptarul legii lui Dumnezeu pot să înveţe numai fiii şi fiicele oamenilor.

Se povesteşte că o boieroaică a mers la Sfîntul Serafim de Sarov şi s-a plîns că profesorii îi învaţă slab copiii limba franceză, întrebînd ce să facă. La care sfîntul i-a răspuns:

- Tu, matuşka, mai bine învaţă-i pe copiii tăi să se roage lui Dumnezeu, iar franceză o să înveţe lesne mai tîrziu.

Aşadar, copiii trebuie învăţaţi în primul rînd ceea ce este mai important, fiindcă ceea ce se învaţă în copilărie nu se uită uşor. Lucrurile secundare pot fi învăţate şi mai tîrziu; dealtfel, chiar dacă se uită, pierderea nu este atît de mare. Dar dacă lucrurile cele mai importante nu sînt învăţate, ori sînt învăţate slab, ori sînt învăţate şi uitate, sunetul pianului înăbuşă rugăciunea, iar vorbitul pe franţuzeşte e întrebuinţat spre batjocorirea părinţilor!

Bunul Dumnezeu să vă ajute. Acum este anevoie de dat un sfat. Cînd inima se tulbură este mai greu de limpezit decît cel mai tulbure torent. Răbdaţi şi rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru copiii dumneavoastră. Prin răbdare se prea poate să-i faceţi, puţin cîte puţin, să se ruşine, iar prin rugăciune veţi dobîndi ajutor de la Cel Atotputernic ca să se limpezească inima copiilor dumneavoastră. Mai întîi însă trebuie să faceţi pocăinţă pentru faptul că nu i-aţi învăţat pe copiii dumneavoastră în primul rînd legea Lui.

Fii am născut şi am crescut, iar ei s-au lepădat de Mine (Is. 1,2).”

(extras din cartea “Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi”, Sf. Nicolae Velimirovici, Ed. Sofia, Bucureşti 2003)

Despre erezia ecumenistă şi despre căldiceii de noi

Părintele Amfilohie Brînză de la mănăstirea Diaconeşti:

Extras din conferinţa “Curăţirea inimii”, ce a avut ca invitaţi pe ierodiacon Cleopa Paraschiv şi protosinghel Elefterie Păduraru, de pe data de 13 nov. 2008 (preluat de pe blogul apologeticum.wordpress.com)

Vă propun spre citire şi o serie de articole ortodoxe foarte importante despre erezia ecumenistă:

• De ce un ortodox nu poate fi ecumenist?
• Se închină toţi oamenii la acelaşi Dumnezeu?
• Iubirea de sine – singura iubire a ecumeniştilor
• Mari duhovnici români despre ecumenism
• Pentru noi, căldiceii – cuvînt tare de la părintele Amfilohie
• Părintele Arsenie Papacioc – despre erezia catolică şi cea ecumenistă

Înşelarea simţurilor

Sfîntul NICOLAE VELIMIROVICI

Predică Despre creşterea treptată a vieţii duhovniceşti

Oricine se hrăneşte cu lapte este nepriceput în cuvîntul dreptăţii, de vreme ce este prunc. Iar hrana tare este pentru cei desăvîrşiţi, care au prin obişnuinţă simţurile învăţate să deosebească binele şi răul (Evrei 5 : 13-14).

Cei care se hrănesc cu laptele reflecţiilor bazate pe simţuri nu pot discerne binele de rău. Aceştia îndeobşte trag concluzia că toate credinţele au în final aceeaşi valoare; că păcatul este umbra indispensabilă a virtuţii; că în general răul este tovarăşul inevitabil al binelui. Adevăratul creştin însă nu ajunge niciodată la asemenea concluzii eronate, deoarece el nu mai este prunc. El este adevăratul om matur care nu se mai hrăneşte demult cu lapte, el este omul care nu mai crede orbeşte simţurilor trupului, el este omul care judecă mult mai fin realitatea şi face distincţii mult mai precise între toate lucrurile bune care au fost odată şi toate care sînt acum. Creştinului într-adevăr îi este dat să vadă clar descoperirea lui Dumnezeu prin Care el distinge precis binele de rău; totuşi şi lui îi este neapărat necesar studiul îndelung şi laborios al Sfintelor Cărţi pentru a putea cunoaşte limpede ce este bine şi ce este rău în orice situaţie concretă a vieţii, indiferent cît de complicată. Pentru a fi demnă de încredere şi fără greş, această cunoaştere trebuie să fi trecut şi în inimă şi simţuri. Căci şi răul şi binele vor ca să atingă inima omului. De aceea omul trebuie să fie educat, exersat, obişnuit să recunoască imediat cu inima care este duhul celor ce se apropie de el, aşa cum recunoaşte cu limba săratul de nesărat, dulcele de amar.

Fraţilor, să ne străduim zi şi noapte să ne educăm inima, ca ea să poată recunoaşte întotdeauna fără greş binele de rău. În toate cele ce ni se întîmplă şi vin asupra noastră, trebuie să ne punem întrebarea: Ce e bun de aici, şi ce e rău? Tocmai de aceea ni se şi întîmplă tot ceea ce ni se întîmplă, ca să putem discerne din toate calea cea bună şi să o urmăm. Ne aflăm în asemenea situaţii de ispită şi poate de cîte o sută de ori pe zi. Cel care are ochi de văzut, să vadă.

O, Doamne, Iubitorule de oameni, încălzeşte inimile noastre cu toată darea cea bună care vine numai de la Tine! Înţelepţeşte, Doamne, inimile noastre ca să putem deosebi binele de rău! O, Stăpâne întăreşte-ne pe noi pururea în îmbrăţişarea binelui şi aruncarea la o parte a răului pentru dragostea Slavei Tale, O, Iubitorule de oameni şi pentru mântuirea sufletelor noastre! Căci a Ta este mărirea şi mulţumită în veci, Amin.

razboiintrucuvant.ro

IMPORTANT: Ce trebuie să ştim despre vaccinuri? [video în engleză]

Erau o familie fericită pînă şi-au vaccinat primul copil. Au hotărît să nu repete greşeala cu cel de-al doilea. Însă nu le-a reuşit. Pruncul a fost vaccinat cu forţa…

• 4 fetiţe care urmau să fie mai “sănătoase”, mai “imune”…

• Şi încă ceva

O rugăciune minunată pentru fiecare creştin

Rugăciunea de fiecare zi a Sfîntului Ierarh Filaret al Moscovei

Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine! Amin.

DESCARCĂ ACATISTUL NOULUI MUCENIC VALERIU GAFENCU, “SFÎNTUL ÎNCHISORILOR”

“Fratele nostru, mărturisitorul Valeriu Gafencu, vibrează în sufletele noastre de aproape 60 de ani, de când el a fost martirizat pentru Hristos şi s-a arătat cu adevărat unul din apărătorii şi mărturisitorii vieţii noastre creştine strămoşeşti.

M-aş bucura ca acest imn acatist, închinat martirului nostru Valeriu Gafencu, să fie pe buzele şi în inimile tuturor românilor care vor să-şi dea viaţa pentru Hristos şi aproapele lor.

Domnul să vă primească rugăciunea şi să vi-l trimită pe acest mărturisitor al Ortodoxiei româneşti ocrotitor neadormit în faţa ispitelor acestui veac.” (Părintele Justin Pârvu – Revista Atitudini, nr. 3∕2008)

FRAŢILOR ORTODOCŞI, PUTEŢI DESCĂRCA DE AICI VARIANTA .DOC A ACATISTULUI NOULUI MUCENIC VALERIU GAFENCU, “SFÎNTUL ÎNCHISORILOR”. ORICE CREŞTIN-ORTODOX POATE CITI ACEST ACATIST, ÎNCHINAT SFÎNTULUI NOU-MUCENIC VALERIU GAFENCU. DE ASEMENEA, PUTEŢI RĂSPÎNDI ACEST ACATIST! DOAMNE, AJUTĂ!

+++

Iată un răspuns ortodox la nedumeririle multor creştini-ortodocşi cu privire la cinstirea sfinţilor (încă) necanonizaţi  prin citirea de acatiste, închinarea la icoane, etc. Părintele Serafim Rose într-una din scrisorile sale către pr. Alexey Young:

“Nu, “grecii” nu l-au canonizat pe Vladica Ioan. Canonizarea este treaba episcopilor, care dau pecetea ultima si oficiala pentru o venerare locala a unui om sfint. Ceea ce a facut manastirea [Boston] a fost sa scrie (sau probabil sa traduca dintr-o lucrare a vreunei manastiri pe stil vechi care obisnuia sa-l numeasca Sfint pe Vladica Ioan) o Vecernie pentru Vladica Ioan (noi avem o copie si arata destul de bine), o practica foarte normala obisnuita de rusi atit pentru Sfintul Ioan de Kronstadt cit si pentru Fericita Xenia, cu multi ani înainte de canonizarea lor. Aceste slujbe ale Sfintilor necanonizati sunt savirsite în particular (de catre o persoana particulara sau o manastire) pina ce episcopii permit ca întreaga Biserica sa le savirseasca public.

Rugaciunile oricarui sfint trecut din aceasta viata trebuie oricum facute în particular, iar în unele cazuri, sfintenia unui sfint este asa de evidenta încit i se adreseaza rugaciuni mai mult sau mai putin public, cu mult înainte ca acesta sa fie canonizat. În cazul Vladicai Ioan, episcopii care au slujit la înmormintarea lui, deja cerusera deschis rugaciunile lui inserind în mod deliberat în anumite parti din slujba înmormintarii sau din panihida sintagma, “cu ale lui sfinte rugaciuni”.

Daca parintele Nichita [din Seattle] are într-adevar o icoana cu Vladica Ioan, nu face rau ca o foloseste pentru sine si nu în public, si aici nu trebuie ca nimeni sa se simta citusi de putin ofensat, pentru ca aceasta e o practica normala si de asemenea pentru faptul ca dusmanii Vladicai Ioan vor pricinui niscai probleme din aceasta cauza. Cu toate acestea, o multime de rusi vor fi fericiti sa o vada, fara sa viseze macar a o face public, adica oficiala. Un episcop rus pe care-l cunoastem s-a umplut de bucurie auzind ca exista o slujba greceasca închinata Vladicai Ioan, drept care a cerut sa fie tradusa imediat în slavona! Nu cred ca “grecii” în general sunt mai preocupati decit altii de chestiunea cinstirii deschise a unui sfint necanonizat; mai degraba din pricina mai multor rivnitori atit dintre greci cit si dintre rusi care fac acest lucru; si deci din pricina lor au hotarit episcopii ca în cele din urma sa-l canonizeze. În cazul Vladicai Ioan, atit rusii cit si grecii (slava lui Dumnezeu!) au fost gasiti “vinovati” în aceasta chestiune, fapt foarte normal în istoria Bisericii. (O calugarita rusoaica foarte asezata ne-a implorat sa scriem noi o slujba pentru Vladica Ioan imediat dupa moartea lui!) Cu toate acestea, este limpede ca o astfel de cinstire nu trebuie “fortata”, ci trebuie lasata sa creasca si sa se manifeste firesc pina ce în cele din urma se coace întru ziua cea mare a canonizarii.

În Biserica Ortodoxa nu este interzis sa te rogi la Sfinti “necanonizati” . De fapt, canonizarea ofera doar un statut oficial la ceea ce deja exista neoficial: oamenii se roaga unui sfint înainte ca Biserica, în cele din urma, sa-i stabileasca un cult general, moment în care i se stabileste o slujba, o icoana etc. Tot astfel, în mod particular, putem cere sa se roage pentru noi oricarui crestin plecat dintre noi, asa cum obisnuim sa cerem rugaciunea crestinilor ortodocsi în viata – pentru ca toti sunt vii în Hristos; cu atit mai mult cineva a carui viata sfinta sau mucenicie au fost bine-primite de Hristos Domnul nostru, astfel ca el poate auzi rugaciunile noastre, mijlocind pentru noi…”

din cartea “Ne vorbeste parintele Serafim. Scrisori”