Un documentar lămuritor: “SUSPECT NATION”

În acest documentar, Henry Porter porneşte în investigarea tehnicilor de supraveghere pe care ni le “propune” statul. Vom vedea cum stau lucrurile în realitate. Deşi aparent nu ne spune nimic nou, incursiunea aceasta în lumea uneltelor antihristice este zguduitoare şi extrem de actuală. Ce-i Marea Britanie astăzi, mîine dimineaţă va fi România creştinilor “obsedaţi de lucruri trecătoare”…

Camere video de supraveghere pretutindeni, softuri de analiza si identificare a imaginilor, identificare biometrica, monitorizarea comunicatiilor prin telefonie mobila si internet, cipuri RFID in cartelele de transport, in cardurile bancare, in produsele supermarketurilor, in pasapoarte, in carti de identitate si implantate sub piele, baze de date agregate ce contin toate informatiile culese. Toate acestea nu mai sunt doar tehnologii science-fiction ori care sunt prea scumpe pentru Romania. Desi lumea se zbate intr-o criza economica si financiara, in mod “miraculos” se gasesc intotdeauna bani pentru aplicarea tehnologiilor de supraveghere a populatiei, iar Romania a preluat fortat aceste metehne ale statelor occidentale desi la noi nu au existat asa zise amenintari teroriste. Aceste metode de supraveghere nici macar nu si-au dovedit eficienta in reducerea infractionalitatii sau cresterea securitatii, ba din contra ele usureaza contrafacerea electronica, fraudele sau abuzurile unor terti, in plus fata de cele ale statelor care le-au implementat cu incalcarea drepturilor civile si constitutionale .

Un nou cuvînt al părintelui Iustin: “TĂCEREA NOASTRĂ ÎNSEAMNĂ SCLAVIE ŞI ÎNGROPAREA ORTODOXIEI!”

“Apelul acesta pe care l-am făcut eu împotriva cipurilor biometrice, şi care a fost atât de controversat, nu l-am făcut ca să înspăimânt pe nimeni, n-am vrut să îngrozesc pe nimeni. N-am vrut să terorizez mintea nici a bogatului, nici a săracului, nici a înţeleptului şi nici a neştiutorului. Ci am vrut să amintesc acestui popor de unde a plecat, că în venele lui curge un sânge românesc şi curat ortodox, care nu poate să îngenuncheze în faţa cotropitorilor nu numai ai trupului acestui pământ, ci prin dictatura aceasta a tehnicii ei ne cotropesc sufletele noastre, asupra cărora nu au nici un drept. M-am adresat către cei care nu şi-a stins cu desăvârşire flacăra credinţei din inimile lor. Cu multă durere sufletească spun, şi îmi cer scuze că trebuie să fac această observaţie, prin care nu incriminez şi nu învinuiesc pe nimeni – dar mă doare sufletul să văd atâta nepăsare şi ignoranţă din partea elitelor acestui neam, din partea oamenilor de cultură, laici sau clerici, care prin tăcerea lor săvârşesc o lepădare de Biserică şi de neamul în care s-au născut. Simplul creştin ortodox parcă este mai atent la aceste greutăţi, participă mai cu durere decât participă preotul lui, stând în afara tuturor acestor conflicte, nepăsători faţă de oaia care este sfâşiată în ogor şi stau la distanţă şi se uită cum o devorează lupii. Cu multă durere am sesizat că cei mai mulţi dintre părinţii noştri parohieni nu au luat o măsură, măcar câtuşi de puţin să facă cunoscute nişte momente grele în istoria creştinismului şi a omenirii, pe care creştinul nostru le-a sesizat mai repede.

Adevăratul om de cultură şi de elită iese în faţă şi acela strigă şi răcneşte cu toate forţele lui şi apără valorile pe care el le-a construit şi pe care el le trăieşte. Pentru că dacă ar fi tăcut tot aşa, de pildă un Eminescu, ar fi tăcut Radu Gyr, un Nichifor Crainic, sau oameni de mai mică talie – ‘apăi am fi fost de mult prăbuşiţi. Dar aceşti oameni, ca nişte mici apostoli, am putea spune, au fost mereu prezenţi şi au strigat şi s-au opus la toate metodele de întunecare a fiinţei noastre ortodoxe… Iar această problemă nu este una oarecare, după mine este cea mai grea problemă a omenirii şi a creştinătăţii. Dar acum la noi, se simte foarte jenat un domn ziarist, se simte jenat un istoric, un om de literatură sau ştiinţă… ca să susţină o temă cu ordin religios şi să înfrunte vreo primejdie. Nu! Nu cumva să fie deranjat!

Nici tăcerea sihaştrilor nu este scuzabilă. Monahul, preotul care socoteşte că face o misiune în cadrul Bisericii, dar nu participă direct la aceste adevăruri, la aceste atacuri şi primejdii în care ne găsim – nu este monah, nu este preot. Dacă nu simte să participe direct şi să-şi asume răspunderea ca un mic misionar al vremurilor, în zadar este toată rugăciunea lui. Tăcerea în faţa acestor pericole este o lepădare a noastră de adevăr. Pentru că ne înrobim şi ieşim din libertatea Adevărului. Adevărul ne face liberi, nu ne pune cip. Aceasta este dovada că societatea în care trăim este una a minciunii, potrivnică Evangheliei. Libertatea Evanghelie lui Hristos în faţa acestei lumi este un pericol terorist.

Tăcerea noastră înseamnă sclavie şi îngroparea Ortodoxiei. Oamenii noştri de elită, prin tăcerea lor nu fac decât să construiască sicriul ortodoxiei pe care i-l pregăteşte stăpânirea acestei lumi.Cât pentru păstorii noştri duhovniceşti, atâta le spun: Oare sarea se va strica şi nu va mai săra?”

sursa

Rugăciune de mare folos către Sfîntul Nou-Mucenic Valeriu Gafencu

Sfinte Valeriu, noule mărturisitor al credinţei în Hristos, la tine alergăm ca la un grabnic ajutător al tuturor celor ce se roagă ţie. Vezi, sfinte, durerile noastre, vezi neputinţele noastre, vezi puţinătatea credinţei noastre, şi nu te scârbi de lenevia şi nimicnicia noastră.

Ne rugăm ţie, sfinte, grăbeşte de ne ajută cu neîncetatele şi sfintele tale rugăciuni şi ne sprijineşte pe noi. Ştim că ai pătimit grele prigoniri pentru dragostea lui Hristos, dar prin răbdarea lor ai aflat dar de la Dumnezeu şi astăzi vieţuieşti în lumina raiului. Faptele tale binecuvântate ne-au făcut să te chemăm în ajutor. Suntem încredinţaţi că pe tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credinţă ajutor, nu-l treci cu vederea.

Ridică-ne din groapa fricii, în care ne-a aruncat vrăjmaşul diavol, ridică-ne pe calea mărturisirii credinţei în Dumnezeul cel adevărat. Fii nouă pildă, fii nouă îndrumător, că iscusite sunt cursele vrăjmaşului şi nu ne pricepem să ne ferim de ele. Roagă-te să fim feriţi de înşelare şi să primim de la Dumnezeu darul dreptei socoteli. Pe cei căzuţi în păcate ajută-i prin rugăciunile tale să se pocăiască, aşa cum i-ai ajutat prin cuvânt pe păcătoşii pe care i-ai întâlnit în temniţele prin care ai trecut.

Roagă-te, sfinte mucenice, pentru duhovnicii noştri, să ne călăuzească pe calea cea dreaptă. Roagă-te pentru toţi preoţii şi diaconii, să le dea Dumnezeu curajul de a semăna cuvântul Evangheliei acolo unde trebuie. Roagă-te pentru ierarhii ortodocşi, să păstorească turma cu frică de Dumnezeu, fără a se teme de mai marii lumii acesteia. Ai grijă, Sfinte Valeriu, de toţi monahii şi de toate monahiile, fiindu-le sprijinitor şi ocrotitor, ca avându-te pe tine împreună rugător să sporească în nevoinţă şi virtute.

Ai grijă, sfinte, de toţi cei prigoniţi pentru Hristos, să rabde cu răbdare mucenicească, fără să cârtească. Şi ai grijă şi de prigonitorii lor, rugându-te pentru ei, aşa cum te-ai rugat şi pentru cei ce te-au prigonit pe tine.

Întăreşte-ne, sfinte, în lupta pe care o ducem pentru mântuirea noastră, ca mulţumindu-ţi ţie să lăudăm şi să binecuvântăm şi să slăvim întru-tot-lăudatul şi preaputernicul nume al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

(fragment din Acatistul închinat Sfîntului Valeriu Gafencu)

“În zece ani oamenii ar putea fi forţaţi să accepte implanturi cu microcipuri precum cîinii”

Un raport şocant realizat în 2006 în Marea Britanie avertizează : „În zece ani oamenii ar putea fi forţaţi să accepte implanturi cu microcipuri precum câinii”. Publicat în contextul celei de-a 26-a Conferinţe internaţionale a responsabililor cu protecţia datelor private, raportul este unul oficial.  El a fost realizat de o echipă de cercetători pentru Comisariatul britanic al Informaţiilor, care ţine de Ministerul de interne.

Realizatorii, dr. David Murakami Wood şi dr. Kirstie Ball, trec în revistă şi situaţia din lume în ceea ce priveşte utilizarea tehnologiilor  de supraveghere şi a microcipurilor. Ei arată că în perioada 2000-2006, în mai multe ţări europene au fost implantate microcipuri pentru identificarea animalelor de companie. În SUA au fost implantate microcipuri şi la oameni: 70 de persoane vârstnice suferind de senilitate, care nu puteau fi supravegheate altfel şi doi angajaţi ai unei companii din Ohio, pentru a le facilita accesul într-o zonă cu securitate specială.

Autorii mai arată şi că Marea Britanie este lider mondial în folosirea tehnologiei de supraveghere, iar cetăţenii ei sunt cei mai spionaţi din aşa-zisa „lume liberă”. Cardurile care permit accesul în reţeaua de transport londonez sunt echipate cu tehnologie RFID, iar sistemul de supraveghere stradal număra în 2006, 4,2 milioane de camere video.

Raportul concluzionează: „O parte din supraveghere este justificată prin furnizarea unor servicii de care avem nevoie: sănătate, siguranţă publică, educaţie. Altă parte este discutabilă. Iar o treia este nejustificată, invazivă şi opresivă.”

E de-al nostru sau e unul de-al vrăjmaşilor noştri?

Cel ce crede şi mărturiseşte că Dumnezeu, unul întru fiinţă, este treimic în feţe – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, şi acestea trei nu sunt numele uneia şi aceleiaşi feţe şi nu sunt numirile feluritelor lucrări ale aceleiaşi feţe, ci trei ipostasuri ale unei singure Dumnezeiri, e de-al nostru.

Cel ce crede şi mărturiseşte că Acest Dumnezeu în Trei Ipostasuri atotdesăvârşit, din libera Sa voinţă, fără nici o nevoie – lăuntrică sau din afara Lui – în şase zile, doar cu cuvântul Său a făcut această lume, fără a se contopi cu ea, ci rămânând în Sine întreg şi neschimbat, deşi este pretutindeni şi toate le plineşte, e de-al nostru.

Cel ce crede şi mărturiseşte, că Preabunul Dumnezeu, zidind lumea, n-a lăsat-o în voia sorţii şi nu a îngrădit-o cu legăturile unei necesităţi de neabătut, ci cu aceeaşi libertate şi stăpînire cu care a făcut-o o şi o chiverniseşte, şi cu bunătate se îngrijeşte de orice zidire, şi mai ales de zidirea cugetătoare, pe toate îndreptându-le liber spre ţelurile Sale bune, nefiind stingherit de legile firii, care nu sunt altceva decât tot înfăţişarea voii Sale şi de aceea întru totul se supun rânduielii Lui slobode şi schimbării, acolo unde aceasta o cere înţelepciunea Lui nemărginită, e de-al nostru.

Cel ce crede şi mărturiseşte, că noi, fiind zidiţi pentru neîncetata unire cu Dumnezeu şi pentru fericirea netrecătoare cu El, încălcând porunca Lui, prin strămoşii noştri, am căzut de la El, am atras asupra noastră dreapta Lui mânie şi am fost supuşi pedepsei vremelnice şi osândirii veşnice şi că, de aceea, orice rău, care ne încearcă dinlăuntru sau din afară, nu este starea noastră firească sau urmarea mărginirii noastre, ci este rodul nemijlocit al păcatului, pedeapsa care, numai datorită milei lui Dumnezeu, se întoarce pentru noi într-un mijloc de curăţire, numai dacă credem, ne pocăim şi ne supunem cu smerenie voii lui Dumnezeu, e de-al nostru.

Cel ce crede şi mărturiseşte, că toate puterile Dumnezeieşti de preînnoire (restaurare) a vieţii şi evlaviei sunt puse de Domnul în Sfânta Sa Biserică, ca în singurul nostru adăpost de tămăduire şi lucrează în ea prin Duhul Sfânt, prin Sfintele Taine şi prin alte aşezăminte sfinţitoare, asupra tuturor celor ce se apropie de ele cu inima deschisă de credinţă şi că alte mijloace de primire a puterilor Harului nu sunt şi nici nu pot fiinţa, oricât s-ar strădui şi ar visa să se înduhovnicească unele minţi visătoare, e de-al nostru.

Cel ce crede şi mărturiseşte, că orice om care caută mântuirea, trebuie, înainte de toate, să se pocăiască cu hotărârea neclintită de a nu mai păcătui, chiar şi cu preţul vieţii, apoi să se apropie de Taina Împărtăşaniei pentru a primi har, spre întărirea puterilor sale fireşti întru facerea binelui, să meargă apoi, după putinţă, pe calea poruncilor lui Hristos, prin toate aşezămintele sfinţitoare şi rugătoare ale Bisericii, necesare nouă pentru încălzirea duhului Harului, prin nevoinţa lepădării de sine spre omorârea patimilor, până când, în sfârşit, va ajunge la limanul luminos al nepătimirii şi curăţiei, în măsura vîrstei de împlinire a celor ale lui Hristos, e de-al nostru.

Cel ce crede şi mărturiseşte, că cei ce merg pe această cale, unindu-se cu Dumnezeu, totodată, se unesc şi cu Îngerii şi cu toţi Sfinţii, care înaintea lor au plăcut lui Dumnezeu, şi, alergând la ajutorul lor, primesc de la ei, şi mai ales de la Preacurata Stăpâna noastră Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria, atotputernica noastră apărătoare şi mijlocitoare, ajutor la bună vreme, e de-al nostru.

Cel ce crede şi mărturiseşte că pentru păcatul strămoşesc sufletul se va despărţi de trup prin lucrarea morţii şi va rămâne în această despărţire până la învierea şi judecata viitoare, – fie, hrănindu-se cu nădejdea veşnicii fericiri, dacă a urmat în toate voii lui Dumnezeu, fie, suferind de frica chinurilor veşnice, dacă s-a împotrivit poruncilor Dumnezeieşti, e de al nostru.

Cel ce nu crede în Sfânta Treime şi cugetă că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh nu sunt feţele unui singur Dumnezeu, ci doar numele unei feţe, nu este de-al nostru.

Cel ce nu crede în Sfînta Biserică, ca în singurul aşezământ de tămăduire, care cuprinde în sine toate puterile de preînnoire, socotind Sfintele Taine şi mijloacele sfinţitoare a fi doar nişte ritualuri lipsite de putere lăuntrică, nu este de-al nostru.

Cel ce năzuieşte să primească puterea sfinţitoare a harului Dumnezeiesc printr-un oarecare mijloc tainic şi nevăzut, iar nu aşa cum ne dă Sf. Biserică, nu este de-al nostru.

Cel ce se fereşte de unirea cu Sfinţii şi tăgăduieşte cu îngâmfare ajutorul şi mijlocirea lor, precum şi lucrările pierzătoare ale duhurilor răutăţii din văzduhuri, nu este de-al nostru.

Cel ce socoate că nevoinţa şi alte fapte ale lepădării de sine nu sunt de trebuinţă, înşelându-se cu nădejdea amăgitoare de a îmbina Duhul lui Hristos cu duhul lumii, nu este de-al nostru.

Cel ce tăgăduieşte firea duhovnicească a sufletului, nemurirea lui, viitoarea înviere a trupurilor noastre şi răsplata veşnică pentru faptele noastre, nu este de-al nostru.

Cel ce în taină sau făţiş încalcă rânduiala Bisericii lui Dumnezeu, nu socoate de trebuinţă să ţină posturile, să se mărturisească şi să se împărtăşească; cel ce nu cinsteşte sfintele sărbători şi duminicile sau, în locul cinstirii cuvenite, se dedă veseliilor şi petrecerilor nebuneşti, nu este de-al nostru.

Cel ce, îndreptăţindu-se cu obrăznicie, nu păzeşte curăţia până la căsătorie şi credincioşia faţă de soţ în căsătorie, scornind, în locul celor binecuvântate de Dumnezeu, un oarecare alt fel de convieţuire, nu este de-al nostru.

Îndeobşte, cel ce se lasă călăuzit de voia sa nestăpânită în felul de gândire şi în rânduielile vieţii şi îi călăuzeşte şi pe alţii, nu este de-al nostru.

Acum, fiecare să-şi potrivească toate acestea sieşi, şi, cu inima curată, să răspundă – e de-al nostru sau e de-al vrăjmaşilor noştri ?

Sfîntul TEOFAN ZĂVORÎTUL

Sursa

Mărturia unui fost satanist

Racolarea

Nu sunt un oarecare. M-am nascut intr-o familie instarita. Am dus-o bine de cand ma stiu. Parintii mei mi-au oferit tot ce imi puteam dori. Dar se vede ca de soarta ce ne e scrisa nu putem scapa nicicum [Creştinii ştiu că nu există soartă, în înţelesul pe care-l folosesc oamenii din lume. Există Voia lui Dumnezeu  (care lucrează prin Pronia Sa) şi voia noastră. Sîntem liberi să ne alegem "soarta" şi să ne asumăm consecinţele]… In urma cu 3 ani in cartierul nostru s-a mutat un tip deosebit. Cel putin asa parea. Un individ care impunea respect prin simpla sa prezenta. Umbla cu o motocicleta Honda.

Niciodata nu-l vazusem mergand cu viteza mica. Era mereu imbracat in haine de piele si avea o alura de dur. Daca undeva era vreo incaierare se amesteca si el, de partea celui mai slab, fireste. Nu mai stiu de unde, dar intr-o zi, cineva i-a gasit o porecla: Baronul. Si i se potrivea de minune. Intr-o zi l-am intalnit la o petrecere data de un amic comun. Am stat de vorba cu el in noaptea aia si m-a impresionat. Imi vorbea de lucruri de care nu auzisem niciodata. Imi spunea ca stramosii nostrii, dacii, erau un popor exceptional, ca exista Binele si Raul dar ca sunt relative, in functie de tabara pe care ti-o alegi, ca Satan nu este personificarea raului si ca asta incearca oamenii Bisericii sa faca din el.

Ca in realitate Satan este unul dintre stapanii Universului care-l ajuta pe om sa se cunoasca pe sine insusi si sa devina constient de fortele care sunt puse in el inca din momentul Creatiei. Ca preotii incearca sa ne stapaneasca, sa ne arunce in ignoranta ca sa nu fim constienti de ceea ce suntem in realitate. L-am intrebat de unde stie atatea si mi-a promis ca ma va lua cu el intr-o zi sa-mi arate…

Ordinul <Fiii lui Satan>

Asa m-am trezit intr-o sambata cu Baronul la mine la usa. Am plecat cu masina lui pana intr-unul din cartierele rezidentiale ale Bucurestiului, unde am intrat in curtea unei vile foarte mari. De la intrare am fost impresionat de o adevarata desfasurare de forte: oameni de securitate cu caini antrenati, masini de teren. O atmosfera de disciplina cum nu vazusem decat in filme. Dupa ce a coborat din masina, Baronul si-a pus un fel de pelerina neagra, tivita cu o margine rosie, iar pe pelerina era facuta o cruce intoarsa.

Dar el mi-a explicat ca, in realitate, crucea intoarsa este cea a crestinilor si ca, semnul lui Satan reprezinta in realitate o sabie, in pozitia ei normala, simbolizand lupta neobosita a lui pentru a-si proteja supusii. In partea din fata a pelerinei, Baronul mai avea brodat un semn ciudat. Mi-a explicat ca ala arata gradul lui, ca toti cei de acolo se supuneau celor mai mari in grad si ca nimeni nu facea de capul lui nimic. Sincer, structura asta militarizata mi-a inspirat incredere. In interior era o muzica potrivita momentului, care parca te inalta, te facea sa te simti mai mare si mai puternic, in stare sa faci lucruri extraordinare.

La un moment dat a intrat un individ cu parul grizonat, tuns scurt, cu o tinuta impunatoare. Purta o pelerina de culoare visinie si avea aceeasi cruce pe spate – simbolul sabiei. Era unul din maestrii ordinului in care tocmai intrasem.

A inceput sa vorbeasca. Pe masura ce vorbea, simteam in mine un simtamant ciudat. Ne-a spus ca stramosii nostrii, dacii, se inchinau adevaratului stapan al acestui pamant, ca in urma cu peste 2000 de ani, ei purtau pe mana dreapta sau pe frunte simbolul 666, simbol care a fost denaturat pana la ora actuala, si care reprezenta anul celor mai importante reforme politice si religioase. Ne-a spus ca de la noi, de pe teritoriul Romaniei Mari, au plecat toate popoarele care au civilizat lumea antica. Si ca din cauza asta azi, stapanii marilor imperii economice nu vor ca noi sa fim constienti de valoarea noastra ca natiune. Ma simteam altul.

Parca dintr-o data mi se luase o perdea de ceata de pe ochi. Undeva, in mine, clocoteam. Simteam un val de ura urcand din mine. Aveam nevoie de un tel in viata si il gasisem: sa le arat romanilor cine eram noi, in realitate. Apoi a vorbit despre Biblie. A aratat latura violenta a Dumnezeului din Biblie, a Dumnezeului care nu ierta greselile facute. Pe de alta parte, a subliniat caracterul indulgent al lui Satan care recunoaste ca omul este supus greselilor si ca merita o sansa in plus. Ba, mai mult, Satan ofera supusilor sai o serie de alte vieti, menite al ajuta sa-si indrepte greselile, pe cand Dumnezeul Bisericii da o singura viata iar la sfarsit pedepseste. Incet, incet, simteam ca are dreptate. Si imi doream sa aflu cat mai multe despre Satan, cel care se lupta pentru drepturile noastre, ale oamenilor.

Am plecat de la intalnire foarte entuziasmat. Acasa mi-am facut in camera mea un altar la care ma inchinam in fiecare noapte lui Satan. De ce noaptea Pentru ca insasi Biblia spune ca din Intuneric s-a facut Lumina. Ceea ce insemna ca Intunericul cuprindea Lumina in el. De fiecare data cand pronuntan numele, Satan, simteam cum ma cuprind fiori.

Sacrificiul

Pastele anului 1999 a fost deosebit pentru noi, ca organizatie a lui Satan. Am petrecut-o toti intr-o zona de munte, unde se spunea ca se coborau sacerdotii dacilor ca sa prameasca porunci de la stapanul tenebrelor, de la Zamolxis. Am aniversat victoria celor ramasi credinciosi lui Satan, in cumplitul an 1, cand fortele adverse, conduse de Isus, au incercat sa preia conducerea Pamantului.

Pentru ca a indraznit sa se rascoale impotriva stapanului de drept, Isus a fost rastignit iar apostolii lui imprastiati. Insusi marele stapan fusese prezent la crucificare, in norii care au intunecat cerul in acele momente. Si tot el lovise templul iudeilor. Asa ni se spunea. Si ni se mai spunea ca cei care il vor urma pe Satan vor fi mereu protejati de necazuri, de boli si de saracie. De ce sa nu recunosc, toate astea se intamplau. Aveam parte numai de noroc, de unde nici nu ma asteptam. Si nici cu banii nu stateam prost.

Doar ca, la un moment dat, s-a intamplat ceva…Eram intr-un cimitir unde avea loc o ceremonie funebra. Trebuia sa trezim spiritele unor morti in numele lui Satan si sa le tramitem sa pedepseasca niste indivizi, adversari ai ordinului nostru. Am aprins lumanarile, ne-am spus incantarile si am asteptat. Nu stiam exact ce se va intampla, dar aveam incredere in cel care ne conducea. In clipa in care ultimele cuvinte ale ritualului erau rostite, am simtit o rasuflare rece si mi-am pierdut cunostinta. Cand m-am trezit eram pe patul unui spital si o gramada de medici in jurul meu – cativa dintre ei erau adeptii ordinului.

Ma priveau toti cu compatimire si cu invidie in acelasi timp. Atunci am aflatca Satan ma alesese pe mine sa fiu una din uneltele sale. Pentru fiecare lucru cerut trebuia dat ceva Stapanului. De data aceasta, eu fusesem ales sa fiu cel ce da. Nu intelegeam mare lucru. Apoi am vrut sa ma ridic si… am inteles: eram paralizat de la mijloc in jos. Si nimeni nu-si explica ce s-a intamplat. Cei care fusesera cu mine in cimitir spuneau ca am cazut efectiv la un moment dat, fara nici o explicatie. Din punct de vedere clinic eram perfect sanatos.

Crucea “Rastignitului”

Au urmat 9 luni de cosmar in care simseam cum lumea mea se prabusea. Fostii mei colegi ma vizitau din ce in ce mai rar. Ma incurajau spunand ca nu trebuie sa disper, pentru ca eu eram printre cei alesi si ca trebuie sa-i multumesc lui Satan pentru privilegiul de a fi unul dintre oamenii lui. Iar eu ma  intrebam de ce avea Satan nevoie de un paralitic, de ce trebuia sa imi ia mie dreptul la o viata normala?

Intr-o zi, cand eram singur trebuia sa ajung la baie. Nu era nimeni sa ma ajute. Am apucat carjele si am dat sa ma ridic. Dupa ce am facut 2 pasi am cazut la pamant. Plangeam de disperare. Ce fusesem si ce ajunsesem… Si atunci s-a intamplat ceva extraordinar. Soarele lumina printre crengile plopilor din fata blocului. Si atunci am vazut… pe perete se vedea o cruce “intoarsa”. Crucea pe care eu o huleam, cea pe care o defaimam si spuneam ca e a “Rastignitului” ce si-a pramit pedeapsa pentru trufia lui, crucea venise la mine. O trimisese la mine, in clipele in care “Stapanul” ma uitase. Am simtit cum din mine iese o flacara. Apoi am lesinat…

Cand m-am trezit eram in pat si ai mei erau pe langa mine. Mama plangea. Nu stiam de ce. Si mi-a spus ca in timpul lesinului, inconstient fiind, imi miscasem degetele de la picioare. Am incercat si atunci si asa era. Mai mult, simteam furnicaturi pe amandoua picioarele. Restul e simplu. In cateva luni mi-am revenit complet. Acum merg pe picioarele mele. Vechii prieteni mi-au intors spatele. Si daca nu o faceau ei, as fi facut-o eu. Iar acum, de cate ori trec pe langa o biserica, intru si aprind o lumanare. Si ma rog pentru toti cei ratacati, asa cum am fost eu. Ma rog ca Dumnezeu sa nu-ti intoarca fata de la ei, asa cum nu si-a intors-o de la mine. AMIN!

sursa

Vremurile de mîine

Preiau de pe blogul fratelui întru Hristos “Saccsiv” un articol lămuritor pentru cei care ştiu cîte ceva despre vremurile de astăzi, de mîine şi de poimîine, şi şocant pentru cei care încă nu s-au prins, dar vor… Acest articol nu pretinde că ar epuiza subiectul. Este doar un “hmm…” izvorît acum, nu mîine. Pentru o mai limpede conturare a vremurilor în care trăim, voi încerca, cu acordul lui Saccsiv, să mai public cîte ceva din ceea ce circumcişii şi cei de un duh cu ei numesc “teoria conspiraţiei”. Să luăm aminte:

“Am considerat necesara postarea textului de mai jos ca urmare a constatarii ca majoritatea prietenilor, cunostiintelor, inclusiv a comentatorilor articolelor INTREBARE FUNDAMENTALA: Ce facem DUPA CE refuzam actele cu cip incorporat? si Pregatirea pentru vremurile din urma – ce era mai important din mesajul parintelui Iustin, nu realizeaza ce urmeaza a se petrece iminent pe plan global, cu toate ca in general imi dau dreptate referitor la informatiile si concluziile ce le prezint in cuprinsul acestui blog. Randurile de mai jos se adreseaza in egala masura crestinilor si necrestinilor, celor convinsi ca sfarsitul vremurilor bate la usi sau din contra.

Multumita bunului Dumnezeu am avertizat de peste un an asupra unor evenimente ce intre timp deja s-au infaptuit (declansarea voita a crizei economice, alegerea lui Obama, etc.) dar si asupra celor ce se vor petrece incepand cu anul acesta. Acest articol nu reprezinta de fapt decat o grupare la un loc a previziunilor mele asupra viitorului foarte apropriat, cateva scurte explicatii si link-uri spre articole foarte detaliate si utile pentru intelegerea pe ansamblu a evenimentelor ce se vor derula de acum incolo intr-un ritm ametitor.

Walther Rathenau scria la 24 decembrie 1921 in Wiener Freie Presse :

„ Trei sute de oameni foarte apropiati intre ei ghideaza mereu destinele economice ale continentelor si tot ei decid cine le sunt succesorii „

Pentru inceput, consider folositoare citirea pe indelete a articolului:

• Criza financiara din SUA , etapa principala in edificarea NOII ORDINI MONDIALE

Veti intelege astfel ca sub ochii nostri se desfasoara ultima etapa a unei munci indarjite pe care ELITELE o duc de peste 200 de ani: edificarea GUVERNULUI MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE. O munca dusa cu tenacitate dupa un plan pregatit minutios ce a tranformat istoria moderna intr-o foarte lunga revolutie cu impact in toate domeniile activitatii umane. O revolutie continua punctata la intervale de timp de teribile crize (revolutii mai „mici”, crize economice planetare sau razboaie mondiale) declansate de acesti maestrii ai tenebrelor practicanti ai cultului paladin pentru realizarea din cand in cand a unor „salturi”, a unor etape pregatitoare strict necesare folosite pe post de fundatie solida a viitorului imperiu mondial.

Winston Churchill, Illustrated Sunday Herald, 8 februarie 1920:

” Din zilele lui Weishaupt , Karl Marx, Trotki, Bela Kuhn, Rosa Luxemburg si Ema Goldman, conspiratia acestei lumi a luat amploare. Aceasta conspiratie a jucat un rol recunoscut în Revolutia Franceza. A fost izvorul fiecarei miscari subversive în secolul 19. Si acum, în sfârsit, aceasta banda de personalitati extraordinare din lumea interlopa a marilor orase din Europa si America i-a tras de par pe rusi si au devenit conducatorii acelui enorm imperiu.”

Terifiant este insa faptul ca aceasta revolutie continua inceputa odata cu crearea SUA si declansarea revolutiei franceze, nu se limiteaza doar la construirea unui imperiu economic si militar la nivel planetar, ci lucreaza de zor si la rasturnarea valorilor traditionale, la distrugerea tuturor conceptelor de baza ce au definit umanitatea timp de milenii. Se duce un efort sustinut pentru stricarea insasi a definitiei de om valabila pana nu demult in toate societatile de pe intreg cuprinsul globului si inlocuirea ei cu un surogat, cu un fals, totul pentru transformarea maselor in unelte, in cetateni de rang doi, inferiori, cu mentalitate de albine intr-un urias stup.

Bertrand Russell scria in 1953:

“Cred ca subiectul cel mai important (politic) este psihologia maselor… Vom arata ca familia împiedica dezvoltarea individului… Desi acestea vor fi studiate în sistemul de educatie, ele vor fi aservite obiectivelor clasei guvernante… Populatia nu va cunoaste felul în care i se inoculeaza convingerile. Când tehnica se va fi perfectat, fiecare guvern care a educat generatii de oameni în acest fel va putea sa controleze întreaga populatie în mod eficient si sigur, fara a fi nevoie de armate sau politie… Propaganda educationala, cu ajutorul guvernului, va putea sa obtina rezultate într-o singura generatie.
Exista însa doua puternice forte care se opun unei astfel de politici: una este religia, iar cealalta este patriotismul… O societate stiintifica nu poate fi stabila decât sub conducerea unui guvern mondial.”

   Si tot Bertrand Russell adauga in "Impactul Ştiinţei În Societate„:

“În mod gradat, prin reproducere selectivă, diferenţele congenitale dintre conducători şi conduşi vor creşte până când vor deveni specii aproape diferite. O revoltă a plebei ar deveni la fel de negândită ca şi o insurecţie organizată a oilor împotriva practicii de a mânca carne de oaie. “

“Dieta, injecţiile şi interdicţiile se vor combina, de la vârstă foarte timpurie, să producă acel tip de caracter şi tip de credinţe pe care autorităţile îl consideră dezirabil şi orice critică serioasă a puterii va deveni imposibilă psihologic.“

Imperii mai mari sau mai mici au tot fost, este insa pentru prima data in istorie cand se procedeaza astfel. Acelea se edificau militar, prin cuceriri, acesta lucreaza nu doar militar, ci si din interiorul statelor ce il vor forma, folosind precum in cancer, celule proprii. Ca aceste celule initiale sa se strice, s-a folosit insa, cum bine spunea Dan Puric, o tactica similara celei din evul mediu: in timpul asediului unei cetati, atacatorii aruncau peste ziduri trupuri de ciumati. Acesti ciumati au fost toti cei din lista lui Churchill si multi altii asemenea lor, straini si dusmani ai oricaror popoare in mijlocul carora s-au nascut, ce au declansat in sanul mega revolutiei de care vorbesc mai sus si o sinistra revolutie impotriva pruncilor nenascuti si alta revolutie sexuala, au fost activisti ai homosexualitatii, ai eugeniei, ai anticrestinismul, teoreticieni ai STANGII finantati de mereu aceleasi ELITE. Multumita bunului Dumnezeu am reusit sa aduc la lumina multe din aceste informatii. Cititi va rog si articolul:

„ IARNA DEMOGRAFICA „ subtitrare in limba romana si completari foarte necesare

Revenind la etapele instaurarii GUVERNULUI MONDIAL, sa le trecem rapid in revista pe cele mai importante:

Declansarea primului razboi mondial, avand drept rezultat infiintarea Ligii Natiunilor. Cititi va rog si articolul:

ENDGAME – ALEX JONES , subtitrare in limba romana , analiza documentarului

Declansarea celui de al doilea razboi mondial, avand drept rezultat infiintarea ONU, FMI, Banca Mondiala si nu in ultimul rand crearea unui formidabil zid concentric protector in jurul elitelor sioniste. Cititi va rog si articolul:

NAZISMUL ( partea 2 ) : finantatorii si sustinatorii national-socialismului

In afara evenimentelor globale, au creat imense laboratoare ale NOII ORDINI MONDIALE la nivel de continent. Cititi va rog si articolele:

CHINA , sinistru laborator al NOII ORDINI MONDIALE

PAPUSARII – Uniunea Europeana

Pe plan religios, au facut pasi uriasi in pregatirea mentalului maselor pentru acceptarea antihristului. Cititi va rog si articolul:

„ INGERUL DIGITAL „ ( Digital Angel ) documentar ortodox subtitrat in limba romana si o ampla analiza a sa

Si ajungem astfel si la ceea ce ne doare de cateva zile incoace: cipurile. Dar aceasta problema n-a aparut acum un an sau zece, ci este si ea de mult pregatita. Cititi va rog si articolul:

BIG BROTHER, CIPURI, IMPLANTURI, MICROCIPURI, 666, SEMNUL FIAREI: faza finala a experimentului inceput de colaborarea IBM-nazism, coordonarea masoneriei

PREVIZIUNI:

Pentru ultima etapa, cea tocmai declansata, au nevoie insa de un cumul de crize atat de grave, incat chiar oamenii sa zbiere deznadajduiti: vrem imperiu, dati-ne un imparat. De aceea criza economica o vor coordona in asemenea masura incat sa se ajunga la foamete, care va duce la ample manifestari de strada, moment in care vor intra in scena anarhistii, cea mai perversa dintre toate „altenativele” anti-sistem. Cititi va rog si articolul:

Un pericol iminent: ANARHISMUL, “alternativa anti-sistem” creata si coordonata de ELITE pentru motivarea statului politienesc

Se cuvine sa zabovim un pic asupra acestui aspect, deoarece foarte multi cad in aceasta plasa, ba chiar si dintre crestinii incepatori ce isi inchipuie benefica o astfel de alianta. Observati va rog cat de larg este frontul luptei anti-cip: ortodocsi si alte culte crestine, yoghini, atei, partide mai mult sau mai putin neo-naziste. In afara de crestini, toti ceilalti nu doresc decat inlocuirea ELITELOR existente cu altele. Altele cred insa ei ca ar fi, in naivitatea lor, neintelegand ca la varf, acestea, ca si celelalte, sunt inchinatoare acelorasi draci, ba chiar ca au si relatii stranse intre ele. De aceea in Romania, ortodocsii trebuie sa fie cu foarte mare luare aminte, caci multi dintre ceilalti se vor folosi de ei pentru a-i rataci in falsele lor “religii” dar si ca masa de manevra pentru tulburarile de care insasi SISTEMUL are nevoie … Trebuie insa sa intelegem ca, de faptul ca sunt folositi, nu-si dau seama nici marea masa a necrestinilor luptatori pe frontul acesta mare anti-cip. Aici este marea viclenie a diavolului.

Si ca dezastrul sa fie total, va mai urma si un cumplit razboi, cum n-a mai fost de cand este om pe pamant. ACESTA ESTE PLANUL. Ca este sau nu acesta sfarsitul vremurilor, doar Tatal Ceresc stie. Nu-i rau insa sa fim pregatiti ca si cum ar fi:

Cuvant GRAV al unui preot: cei ce se opun noilor pasapoarte sunt ERETICI

In incheiere vreau sa subliniez ca ceea ce ni s-a pregatit are proportii gigantice si nu mai poate fi oprit decat de Dumnezeu, nu prin mitinguri de protest la adresa autoritatilor inregimentate lojelor obediente ritului scotian antic si acceptat ( NOTA 1 ), nu prin petitii catre marionete ale ELITELOR, nu prin oricare din „alternativele” lumesti necrestine. De aici incolo sunt doar doua variante. Sau bunul Dumnezeu va pune capat mega nebuniei ELITELOR planetare si ii va starpi El stie cum. Sau chiar sfarsitul vremurilor este la usi. In ambele cazuri noi crestinii nu avem decat o solutie: aceea pe care a avut-o si biserica primara: nadejdea in Domnul si Stapanul vietii noastre. Caci in oricare din cazuri, de prigoana tot vom avea parte, caci NOUA ORDINE MONDIALA se doreste a fi, prin insasi definitia ei data de catre cei ce au gandit-o inca de la inceput, cea mai teribila forma de anti-crestinism de doua mii de ani incoace.

Ce putem face? Cat mai repede sa luam cat mai in serios cele spuse de Sfanta Scriptura, de Sfintii Parinti si de marii duhovnici. Sa constientizam pe cat mai multi, sa-i trezim prin orice mijloace: marsuri de avertisment (ATENTIE DECI, O MARE DIFERENTA FATA DE MITINGURILE DE PROTEST), conferinte, bloguri, care sunt ziaristi sa lase orice obedienta politica si cu riscul de a fi dati afara sa propovaduiasca Cuvantul delimitandu-se insa si de „alternative”. Mai mult, sa ne adresam rudelor, prietenilor, cunoscutilor. In acelasi timp insa, sa ne pregatim si de ce va fi lumesc mai rau. In acest scop, sa facem precum ne-au invatat profetiile. Sa lasam in urma stilul de viata cu care ne-am obisnuit si sa ne pregatim cu unul nou. Ca sa pricepem si mai bine, sa citim cu atentie capitolul 24 din Matei:

Metanie Părintelui Stareţ Iustin

Împărtăşindu-mi bucuria că s-a scris un asemenea articol, necesar prin atitudine, nuanţări şi mesaj, vă las alături de părintele Ioan (preot de mir), autorul evlavioasei “Metaniii” de mai jos:

Socot o datorie de conştiinţă să scriu aceste rânduri. Nu sunt vrednic să aduc mulţumire lui Dumnezeu că m-a învrednicit să cunosc „faţă către faţă” părinţi precum stareţul Dionisie de la Colciu sau părintele arhimandrit Iustin Pârvu. Acum patru ani, în toamna lui 2005, l-am cercetat pe cel din urmă la Mănăstirea Petru Vodă pentru a afla alinare şi răspuns la unele întrebări ce frământau familia mea. Atunci i-am relatat părintelui Iustin despre faptul că auzisem pe stareţul Dionisie de la Athos vorbind adesea despre „veacul al optulea”, cel de pe urmă, şi despre venirea lui Antihrist. Părintele Iustin a ascultat şi a grăit: „Aşa este. Cei care vorbesc despre vremurile de pe urmă la timpul viitor nu ştiu ce spun”. Intuind surprinderea noastră, a mai repetat o dată, parcă spre a confirma cele spuse şi pentru cei mai îndoielnici dintre noi.

Ce frumos spun Părinţii: „Vorba sună, fapta tună”!

Un părinte profesor cu fin simţ de observaţie spunea: „Vrei să ştii unde se află centrul duhovnicesc al unei regiuni? Mergi la autogară şi uită-te pe tăbliţele din parbrizul maşinilor. Vei vedea: Piatra-Neamţ – Măn. Sihăstria, Tg.-Neamţ – Măn. Sihăstria). În ultimii ani, la autogară poţi citi şi: Piatra Neamţ – Petru-Vodă (curse zilnice)”. Ştie lumea că la tânăra mănăstire Petru Vodă există un bătrân stareţ care îi ajută pe oamenii aflaţi în necazuri şi în supărări. Părintele Iustin îi ascultă. Îl primeşte pe fiecare cu durerea lui, cu suspinul lui, cu problema lui.

Pe 14 ianuarie a.c., în amorţeala zilei cenuşii ce ne împresura, a tunat cuvântul duhovnicului retras după o viaţă de surghiun în munţii Neamţului. Reacţia oamenilor simpli la cuget, cu sau fără şcoală, a venit firesc: „Slavă Domnului! Nu suntem părăsiţi în faţa tăvălugului. Părintele se roagă şi îi pasă de noi”. Reacţia celor complicaţi la minte, cu sau fără şcoală, a izbucnit nefiresc: şi-au pus mintea la contribuţie să vadă cum se poate interpreta mai favorabil pentru sine situaţia.

Stareţul Dionisie spunea: „Un ucenic a întrebat pe Bătrânul său când va veni sfârşitul. Şi bătrânul a răspuns: «Când se va înmulţi mintea». Şi asta o vedem astăzi”.

Stau şi mă minunez. Oare nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea părintele Iustin? Oare nu răzbătea din el cu putere acelaşi Duh care l-a îndemnat pe părintele Paisie Aghioritul să spună: „Pe unii îi interesează subiectul buletinelor de identitate, alţii îl exploatează şi creează probleme. Biserica trebuie sa ia o poziţie corectă. Să vorbească, să explice credincioşilor ca să înţeleagă că de vor lua buletinul, asta va constitui o cădere. În acelaşi timp să ceară de la stat ca noul buletin cel puţin să nu fie obligatoriu. Dacă Biserica ia o poziţie serioasă se va respecta libertatea credincioşilor, aşa încât cel ce vrea îşi va lua noul buletin, iar cel ce nu vrea, să-l păstreze pe cel vechi.”

Când în România au început să se elibereze paşapoarte şi permise de conducere cu cip, toate termenele-limită ale unei poziţii „oficiale” deja trecuseră. Trenul plecase într-o direcţie străină de Dumnezeu. Cine să tragă semnalul de alarmă şi cum? „Este vremea muceniciei! Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!, a tunat glasul Părintelui Iustin. Da, trebuie să ne trezim. Părintele spune să nu ne temem, ci să ne ferim înţelepţeşte.

Au fost aduşi în discuţie în zilele ce urmează doi mari cuvioşi contemporani, sfinţi bărbaţi ai secolului trecut: Părintele Paisie Aghioritul şi Părintele Porfirie. Acum 22 de ani Părintele Paisie scria negru pe alb: „În spatele sistemului perfect de asigurare computerizată, ce se face prin «cartela» electronică, se ascunde dictatura mondială, sclavia lui antihrist” (vezi epistola Semnele vremurilor – 666, scrisă în 1987, publicată în broşură şi în vol. Cuviosul Paisie Aghioritul. Mărturii ale închinătorilor, ed. Evanghelismos 2006, p. 80-84), iar apoi adaugă: „Se vor înşela cei care le vor tâlcui pe acestea cu mintea lor. În timp ce semnele sunt foarte clare. «Fiara» de la Bruxelles a sorbit în computer cu 666 aproape toate statele. Cartela, buletinul electronic, «înainte-mergător al pecetluirii», ce arată? Din păcate, la radio ascultăm numai timpul probabil.” (Unii, mai în glumă, mai în serios, se întreabă dacă nu cumva Cuviosul, văzător cu duhul cum era, s-a referit şi la trustul Basilica de pe la noi…). Spre final Părintele Paisie avertiza că: „diavolul, antihristul, atunci când e pe buletin, pe mână sau pe fruntea noastră prin simbolul lui, nu se sfinţeşte chiar şi o cruce de ai face pe el”. Ce doriţi mai clar?

Dar chiar şi aici poate interveni „mintea” omului mândru. E cam greu să-l contrazică pe faţă pe făcătorul de minuni, smeritul Paisie, dar găseşte un artificiu: să opună cuvintelor sale cele spuse de Cuviosul Porfirie. (Ei, nu-i aşa că începem să ne apropiem de cazul şi necazul nostru? Schimbaţi doar numele…) Părintele Porfirie, purtător de Hristos cum era, spune că el nu se teme de antihrist atâta timp cât în el sălăşluieşte Hristos şi I se închină doar lui Hristos. Nu-i dă atenţie lui satan, pentru că este „îndrăgostit” de Hristos. Şi atunci, sare „gnosticul” din fotoliul său şi strigă: „L-am prins pe Paisie ăsta, că prea ne-a ironizat un simplu monah. Ai văzut? Nu-i nici o problemă dacă primim cip-ul. Mai mult ne-a speriat şi ne-a stricat distracţia”. Dar nefericitul „interpret” nu prea ştie că harul Sfântului Duh nu conlocuieşte cu păcatul, cu lucrarea satanicească, la fel cum şi diavolul fuge de Hristos sălăşluit în făptura mâinilor Sale. Nu are cum să intre acolo unde este Hristos, ci doar acolo unde nu locuieşte El. La măsura duhovnicească unde îl înălţase Harul Sfântului Duh, Bătrânul Porfirie nu mai simțea frică de înfricoşătorul diavol, nici măcar nu-l băga în seamă. De altfel, în acelaşi înţeles, Părintele Porfirie spunea că el merge şi în iad, numai cu Hristos să fie.

Pentru a nu lungi cuvântul, spun doar că cei care îşi liniştesc conştiinţele astfel ar trebui să vadă că nu prea pot să răspundă la următoarele întrebări:

1. A spus vreodată Cuviosul Porfirie că lucrurile nu stau aşa cum le-a redat cu lux de amănunt, profetic, Gheronda Paisie?? Nicicând. Dar ce a spus? Că „aşa un nevoitor se naşte o dată la patru sute de ani…”. (Cuviosul Paisie a scris epistola despre 666 în primăvara lui 1987, iar textul ei a făcut înconjurul Greciei şi al lumii, aducând neliniştea cea bună în inimile multor creştini). Cuviosul Porfirie a murit în decembrie 1991, la mai bine de patru ani după redactarea epistolei, deci o cunoştea foarte bine şi ar fi putut, ipotetic, să o combată. Nici vorbă de aşa ceva.

2. A spus vreodată părintele Porfirie ceva de genul „Luaţi, fraţilor, cipurile, pecetluiţi-vă, nu vă vatămă”?? Nicicând. De ce? Pentru că „ştia” că părintele Paisie „are dreptate”. Iar pentru a nelinişti cu folos pe cei care citează mărturia unui monah simonopetrit în legătură cu „acceptarea” părintelui Porfirie, aş vrea să aduc la cunoştinţă faptul că acestei relatări i-a fost contestată autenticitatea de către stareţi athoniţi precum Isaac Libanezul şi alţi ucenici apropiaţi ai Cuviosului Paisie. Nu ar fi pentru prima oară când părinţii spun una şi interlocutorii lor înţeleg ceea ce vor ei să înţeleagă.

Ei, şi atunci ne întrebăm şi noi: unde văd unii „divergenţă de păreri” la aceşti Părinţi? Asemenea: unde văd unii nepotrivire la Părinţii Iustin Pârvu şi Arsenie Papacioc? Părintele Arsenie a răspuns: „Nu sunt de părere” comentând interpretarea dată mesajului de un interlocutor care pe un ton alarmat pune în gura părintelui Iustin şi ceea ce nu spusese: „să ne adunăm în cete…” etc., iar nu referindu-se la apelul propriu-zis. Părintele spune apoi cu prima ocazie: “Suntem de aceeaşi părere intim. [...] Trăiască Părintele Iustin Pârvu! Are dreptate”. Aşadar, ce vor să zică afirmaţiile lui? Transpare limpede că părintele vede în acelaşi Duh problema, dar o spune altfel, pentru a linişti pe cei care din cauza slăbiciunii omeneşti şi a puţinei credinţe sunt ispitiţi să cadă în deznădejde, iar nu pentru a tăia elanul celor care duc „lupta cea bună” într-un veac al apostaziei şi al confuziei. Şi asta pentru că deznădăjduirea ar însemna pierderea luptei înainte de începerea ei.

Cum vine asta, se poate întreba cititorul? În teologia ortodoxă se vorbeşte adesea despre antinomia dogmelor. Foarte simplu spus, în învăţătura dumnezeiască, ceea ce pare că se contrazice nu se contrazice de fapt, ceea ce pare ilogic minţii raţionaliste este supralogic, mai presus de minte, şi e „gustat” de raţiunea luminată de Harul Sfântului Duh a purtătorului de Hristos. De pildă, în istoria Bisericii, neînţelegerea antinomiei privitoare la unirea ipostatică a celor două firi în Persoana dumnezeiască a lui Hristos a dus la două grozave erezii: nestorianismul şi monofizismul, care se contrazic una pe alta. În schimb, după dreptate, Sfinţii Părinţi au formulat antinomic adevărul dogmei care pentru rătăciţi este contradicţie şi nebunie, iar pentru noi adevăr ce mântuieşte: o singură Persoană în două firi – Dumnezeu adevărat şi Om adevărat.

Actualizând, întrebăm pe „făcătorii de basme”: a spus cumva Părintele Arsenie să ne luăm fără grijă paşaport cu cip?? A spus că nu are dreptate părintele Iustin?? Nicicând. Dimpotrivă. Dar cei doi au găsit de cuviinţă să se exprime teologic, adică antinomic: se cuvine să fim şi neliniştiţi şi liniştiţi, în acelaşi timp, să avem şi „neliniştea cea bună” şi „pacea lui Hristos”. „Revoluţia fără revoluţie” înseamnă mucenicie, răstignire continuă alături şi de dragul lui Hristos, este trăirea şi mărturisirea Adevărului cu curaj şi fără fanatism.

Sfinţii Părinţi, când tâlcuiesc Sfânta Evanghelie, ne desluşesc înţelesurile faptelor Mântuitorului pentru viaţa fiecăruia dintre noi. Urmărind cu tristeţe şi amărăciune disputele dintre fraţi şi „interpretările” unor laici, dar şi ale unor purtători de rasă, la adresa apelului părintelui Iustin, mi-a venit nesilit în minte episodul următor din Sfânta Scriptură:

„Iar după ce a intrat în templu, s-au apropiat de El, pe când învăţa, arhiereii şi bătrânii poporului şi au zis: Cu ce putere faci acestea? Şi cine Ţi-a dat puterea aceasta? Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă voi întreba şi Eu pe voi un cuvânt, pe care, de Mi-l veţi spune, şi Eu vă voi spune vouă cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau întru sine, zicând: De vom zice: Din cer, ne va spune: De ce, dar, n-aţi crezut lui? Iar de vom zice: De la oameni, ne temem de popor, fiindcă toţi îl socotesc pe Ioan de proroc. Şi răspunzând ei lui Iisus, au zis: Nu ştim. Zis-a lor şi El: Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea.” (Matei 21, 23-27)

Acesta este răspunsul, vrem sau nu vrem. Nu e rău să întrebăm – mai cu seamă că nimeni nu e infailibil, afară de Hristos -, dar e lucru satanicesc a te purta cu viclenie. (Şi apoi, cum spunea cineva: „dacă semnele stabilite de oameni sunt respectate, de ce semnele revelate de Dumnezeu sunt dezbătute şi discutate?”) Cei ce ascultă cuvântul şi îl primesc se cade să-i urmeze îndemnul, iar cei ce nu-l primesc să aibă parte de urarea plină de pace a stareţului: „Să-i lumineze Dumnezeu!”.

Oare nu ardea în noi inima noastră când citeam cuvintele părintelui Iustin? „Fiecare este dator să-şi mântuiască sufletul. Fiecare să se intereseze şi să vadă că ne aflăm în faţa unui moment de cumpănă în care ai de ales: să-ţi pierzi sufletul sau să-ţi salvezi sufletul. Cel care nu s-a interesat până acum, nu e târziu încă să afle şi să se dumirească. [...] Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! Aşa cum a început creştinismul, aşa va şi sfârşi – în dureri şi în suferinţă. Pecetluiţi creştinismul cu mucenicia voastră!”

Departe de mine gândul că prin rândurile mele „iau apărarea” în vreun fel Părintelui Stareţ Iustin. Ştiu că este Cine să-l apere. Sunt doar cel mai mic frate al său întru slujire şi am găsit de cuviinţă ca în acest mod să-i pun metanie până la pământ şi să-mi cer iertare pentru încetineala cu care am răspuns chemării sale părinteşti la Crucea muceniciei ce ne stă înainte. Ca un părinte adevărat, ştiu că ne va ierta pe noi cei mai tineri şi ne va binecuvânta aşa cum ne-a făgăduit.

La praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi:
Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, 30 ian. 2009

Sursa

“Iubirea” ecumeniştilor – armă antihristică

Un cuvânt rostit de cel mai înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române şochează pe orice creştin ortodox care îşi trăieşte credinţa după învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Cuvântul este următorul, zis la Sinodul BOR din 8-9 iulie 2008: „Considerăm că, printr-un dialog teologic sincer şi profund, pot fi redefinite dogmele care separă Biserica Romano-Catolică de cea Ortodoxă”. La auzul unei asemenea afirmaţii, tremurul şi spaima din sufletul ortodoxului de la talpa ţării sunt legitime, pentru că ele izvorăsc din frica de Dumnezeu: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 25; Marcu 13, 31; Luca 21, 33). Dau mărturie trei Sfinţi Apostoli pentru tăria adevărului revelat, veşnic şi neschimbător, aşa precum este Însuşi Domnul Iisus Hristos. Cuvântul lui Dumnezeu este mai tare decât tot universul şi decât a-toată-făptura raţională sau bestială, pentru că „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6), Însuşi Domnul mărturisind despre Sine că El este Adevărul. Acest adevăr ne-a fost dat, l-am primit în dar în Sfintele Evanghelii, prin cuvintele celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi, Iisus Hristos Dumnezeu, şi prin cuvintele celei de-a treia Persoane a Sfintei Treimi, Duhul Sfânt, Duhul Adevărului, revărsat prin prooroci şi prin Sfinţii Părinţi. Despre acest dar, Apostolul neamurilor zice: „Dar chiar dacă noi sau înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema! Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!” (Galateni 1, 8-9). Făptura (îngerul şi omul, fiinţele raţionale) se află sub interdicţia scornirii „evangheliilor” şi „dogmelor”noi, cad sub blestem apostolic cei care au de adăugat „altceva”, de modificat adevărul dobândit o dată pentru totdeauna.

Ce sunt dogmele? Sunt adevărul de credinţă ortodoxă, primit de la Domnul Iisus Hristos şi de la Duhul Sfânt. Aşadar, adevărul de credinţă nu este inventat şi definit de oameni, pentru că Sfintele Soboare erau prezidate de Duhul Sfânt şi ele au statuat Crezul. Adevărul vine cu înţelepciune şi cu putere de Sus. În schimb, definiţia aparţine logicii raţionale a făpturii, nu Logosului divin. Ea este schimbătoare, după cum bate vântul raţiunii, de aceea este mereu redefinibilă şi niciodată ancorată în Adevăr, adică în Hristos. Cine sunt inspectorii care, de două mii de ani încoace, definesc, revizuiesc, redefinesc, generaţie după generaţie, adevărurile noastre de credinţă? Cine provoacă rătăcirile, confuziile, amestecurile, răstălmăcirile, zăpăcelile, indefinirile prin atâtea şi atâtea definiri ale adevărului de credinţă? Cine sunt cei care trudesc, cu sudori reci şi abundente, la schimbarea dogmelor de credinţă ortodoxă? Există un contestatar-şef, şarpele cel mare Satana, şi legiunile lui de contestatari-de-serviciu, începând cu fariseii şi saducheii care L-au răstignit şi au plătit cu aur trădarea Lui dar şi minciuna anti-Învierii, regăsiţi în urmaşii urmaşilor lor, cu kipe ori cu pălării roşii, alţii cu pălării negre, cu mitre bătute în pietre scumpe ori cu turbane pe cap, cu toiege de arhipăstori, ori cu buzdugane de împăraţi în mâini, cu şorţuleţe fine de zidari ai unei lumi ticăloşite, cu tichii şi pelerine de academicieni, cu peniţe şi călimări la brâu şi mulţi, mulţi alţii, fiecare după numele specializării lui în osteneala vană de a-L uzurpa pe Hristos. Revizori de dogme! Inspectori ai adevărului revelat! Dregători ai minciunii! Urzitori de „altceva”! Aşa au născocit „biserici”, culte, credinţe, confesiuni, organizaţii, comisii şi comitete, consilii şi congregaţii, ideologii, imperii, misiuni şi ordine, loje, religii, politică eclezială corectă, „adevăruri” adecvate raţiunii superioare. Unii au strâmbat dogmele, adică le-au definit după capul lor, după care s-au gâlcevit şi s-au războit secole de-a rândul, iar acum alţii, cu miile, cu zecile de mii, le redefinesc, în fapt le strâmbă iarăşi şi iarăşi, sub pretextul potolirii dezbinării iniţiale, fără să observe că, în loc să anuleze separarea, adâncesc şi lărgesc prăpastia. Prin mutilarea adevărului revelat vor să împlinească „unitatea eclezială” şi să altoiască „iubirea în adevăr”. Părintele Iustin Pârvu spune metaforic:„Aceasta este o îndrăzneală prea înaltă, la care nici nu îndrăznesc să mă gândesc – ca noi să revizuim dogmele. Înseamnă să ne tăiem capul. Să rămână numai picioarele, capul să se ducă în altă parte; capul să meargă într-o parte, iar picioarele într-alta” (Interviu de Victor Roncea în „Ziua” din 22 iulie 2008). Unirea eclezială prin schilodirea adevărului de credinţă înseamnă o biserică fără Capul său, fără Hristos, adică ar fi la un loc numai „picioarele”, făpturile de pământ orbecăind prin împărăţia Satanei.

De fapt, revizuiesc pentru a putea separa şi înlocui. Ambele scopuri Îl privesc pe Dumnezeu: să-L separe de credincioşii care au mai rămas şi să-l substituie cu alt zeu. Dacă revizorii de dogme şi constructorii aceştia de pace, bunăstare şi filantropie universală ar ţinti către împărăţia lui Dumnezeu şi şi-ar zdrobi minţile pentru mântuirea tuturor creştinilor, atunci şi-ar pleca frunţile smeriţi în faţa Adevărului revelat. Dar ei nu au ca scop mântuirea, viaţa de veci, netezirea căilor către împărăţia din cer. „Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei; Şi veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 32). Spinoasă e libertatea în adevăr, de aceea mulţimi nenumărate, cu vlădica în frunte, o părăsesc şi preferă robia la alt stăpân. Pare mai uşor şi e mult mai atrăgător, cum zice şi la a treia ispitire de pe Muntele Carantania: „I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. [...] Acestea toate ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie” (Matei 4, 8-9). Bogăţie, slavă şi putere sunt năluciri ale „picioarelor fără cap”, ale „chipului de lut” fără chipul lui Hristos în el. Aceasta e separarea care se insinuează viclean în redefinirea dogmelor: chipul de lut să se desfacă de chipul lui Hristos! Să rămânem numai trup cu cele dobitoceşti în el. Afară cu Hristos din unirea eclezială! Afară cu Sfânta Treime! Afară cu harul mântuitor! Afară cu asemănarea întru Dumnezeu! Pace între trupuri şi bucuria cărnii să covârşească! Separaţi-vă şi voi de Adevăr, ca să fim una! Una cu pământul şi cu diavolul! Acesta e dialogul ecumenist. Cum se sfătuieşte Sfânta Treime? „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră” (Fac. 1, 26). Adică, zidire întru veşnicie! Cum dialoghează oamenii chipuri de lut? „Haidem să ne facem un oraş şi un turn al cărui vârf să ajungă la cer şi să ne facem faimă…” (Fac. 11, 4). Vânare de vânt, lucrare ce prisoseşte astăzi, inclusiv în constituirea Babilonului eclezial. Netrebnicie mai mare şi minciună mai sfruntată nici că am întâlnit: după opinia unora ca aceştia, dezbinarea milenară, războaiele şi toate nenorocirile ar veni din cauza dogmelor de credinţă, deci a adevărului revelat. Nu din necredinţă, din erezie, din păcate îngrozitoare se abat nenorocirile asupra noastră, ci pentru că nu am căzut la învoială cu aceia care au schimbat dogmele, motiv pentru care ar trebui să le re-definim, ca să fim una în moartea cea veşnică! Redefinirea înseamnă să ne supunem hulelor lor!

Pentru a ne separa de Dumnezeul adevărat, trebuie mai întâi să ne rupă de adevărul Lui, de dogmele şi învăţăturile dreptei credinţe. „Este un trup şi un Duh, după cum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde” (Efes. 4, 4) se transformă în „să fim un trup fără Duh”, precum a fost şi încă este la păgâni, pentru ca numai prin trup şi prin „binecuvântările” lui să fie toţi chemaţi la „nădejdea” altei împărăţii, aceea a lui Antihrist. În acest „adevăr” se mută “iubirea” ecumeniştilor de astăzi. „Este un Domn, o credinţă, un botez” (Efes. 4, 5) a devenit „există domni şi credinţe şi botezuri felurite”, după fiecare raţiune în parte, toţi hristoşii sunt adevăraţi, toate credinţele şi botezurile sunt valide, trebuie doar să devenim una în diversitatea credinţelor, adică să construim una fără de credinţă şi fără adevăr, eclezia babilonească în care să guverneze Satana nestingherit de prezenţa Crucii. Şi pentru aceasta îţi recită făţarnic cuvântul evanghelic „ca toţi să fie una” (Ioan 17, 21), dar uită să mai spună „sfinţeşte-i întru adevărul Tău” (Ioan 17, 17) pentru a fi una în viaţa veşnică, ci vor să fie una aici, pe pământ, în slava de la stăpânul întunericului, motiv pentru care sacrifică dogmele, chiar şi pe Însuşi Hristos. Perversiunea acestei învăţături pierzătoare se bizuie pe neştiinţa, naivitatea, bunăvoinţa şi încrederea dreptcredincioşilor în cler, mai ales în ierarhi. Metoda este înlocuirea. Duhul Sfânt, prin glasul Sfinţilor Părinţi, ne învaţă că Biserica poate fi una, sfântă, sobornicească şi apostolească pe toată planeta pe calea cea mai simplă: pocăinţa. Toţi care au greşit, care au căzut în erezie, în rătăcire, în tulburare, intră uşor, instantaneu, fără negocieri de o mie de ani, în cea Una Sfântă Biserică, atât pe pământ cât şi în cer, dacă se pocăiesc sincer şi se leapădă de eresuri. Numai calea dumnezeiască are atâta simplitate, atâta limpezime şi atâta profunzime! Însă aceasta nu-i place deloc diavolului. Soluţia ecumenistă, inventată de el, este să substituim pocăinţa cu dialogul. Aţi văzut cum zice şi discursul întâistătătorului: „Printr-un dialog teologic sincer şi profund, pot fi redefinite dogmele…”. Să strâmbăm adevărul după interese! De ce n-a spus: „Prin pocăinţă sinceră şi profundă toţi vor recunoaşte dogmele…”? Neagă pocăinţa prin înlocuirea ei cu negocieri şi nu negustoresc orice, ci pun în pericol mântuirea tuturor, viaţa veşnică a tuturor, sufletele tuturor. Prin pocăinţă, toţi ar reprimi în dar dogmele, dreptarul credinţei şi calea vieţii. Prin conversaţii şi compromisuri se vinde şi se cumpără împăcarea întru moarte.

Negaţia pocăinţei îşi sprijină nelegiuirea pe lipsa apostaziei, pe afirmarea, sus şi tare, a principiului că toţi ereticii sunt drepţi. Din acest principiu se plămădeşte şi o poruncă arhierească aspră (conţinută de aceeaşi cuvântare, citată la început): „Este necesar ca ortodocşii clerici, monahi şi mireni, să nu folosească cu uşurinţă şi patimă cuvinte grele ca „erezie” şi „eretici”, „apostazie” şi „trădare”, la adresa altor ortodocşi sau la adresa altor creştini, deoarece, adesea, sub pretextul că salvăm Ortodoxia, ne urâţim sufletul, întrucât despărţim dreapta credinţă de iubirea creştină smerită”. Sfântul Apostol Pavel ne dă, însă, altă poruncă: „De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te!” (Tit 3, 10) sau „Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă osândiţi-le pe faţă” (Efes. 5, 11). Mustră-l şi separă-te, zice apostolul. Dreapta credinţă să se smerească în faţa ereziei, îndeamnă discursul ecumenist. Aici apare diferenţa dintre adevărul revelat şi minciuna provenită direct de la tatăl ei. Osândeşte erezia şi dă-o anatemei, rostesc hotărât Sfinţii Părinţi. Eşti uşuratic şi pătimaş, dacă te aperi de eretici, decretează ecumenistul în numele iubirii creştine. Aceasta este „iubirea” lor care roade adevărul la rădăcină, precum filoxera viţa de vie. Probabil aşa cred marele contestatar şi legiunile lui de contestatari-slujitori că strigoiul ecumenist pe care l-au conceput şi-a înfipt letal colţii în adevărul dreptei credinţe, neştiind, sărmanii, că Adevărul Acela este piatra din capul unghiului. Monstrul lor îşi sfărâmă dinţii în această piatră şi se destramă ca fumul…

http://credinta-ortodoxa.ro