Premiul “Blog de aur” primit şi dăruit mai departe

Mulţumiri fratelui “Ion de la Chiuieşti” pentru premiul “Blog de aur” pe care mi l-a acordat, nu ştiu din ce motive. Întrucît regulile premierii zic următoarele:

1. Afisarea premiului
2. Afisarea linkului celui care a oferit premiul
3. Premiul va fi oferit altor 10 bloggeri

ofer mai departe acest premiu următoarelor bloguri (şi situri) care s-au remarcat în lupta lor sinceră pentru adevăr:

• Saccsiv

• Tradiţia Ortodoxă

• Catacombele Ortodoxiei

• Crucea

• Apologeticum

• Danion Vasile

• Eurosceptic

• Nu Vaccinurilor

• MIREM

• Eresul catolic

Actual şi zguduitor: Ar trebui să fie Biserica ,,în pas cu vremurile” ? – de vlădica Averchie Tauşev (ROCOR)

Într-o vreme în care sub numele de creştinism, chiar creştinism ortodox, este oferit oamenilor orice fel de compromis şi surogat, oameni a căror sete duhovnicească poate fi ostoită doar cu Adevărul care nu cunoaşte compromisul, s-au împuţinat păstorii spirituali care vorbesc cu sinceritate cuvântul mântuitor. Arhiepiscopul Averchie, stareţul Mânăstirii Sfintei Treimi din Jordanville, New York, şi un ierarh conducător al Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora, este unul dintre aceşti puţini. În paginile ziarului religios rus publicat de mânăstire, Orthodox Russia, vocea sa se face auzită neîncetat, chemând la credincioşia faţă de Sfânta Ortodoxie şi avertizând despre judecata iminentă a lui Dumnezeu asupra acestei generaţii rele.

* * *

,,Ştim că trebuie să slujim, nu vremurilor, ci lui Dumnezeu”

Sfântul Atanasie cel Mare, Epistolă către Dracontie

În pas cu vremurile ! Iată lozinca tuturor acelora care, în vremurile noastre, se străduiesc atât de intens să conducă Biserica lui Hristos departe de Hristos, să conducă Ortodoxia departe de adevărata mărturisire a credinţei creştine ortodoxe. Probabil, această lozincă nu răsună întotdeauna, nici pentru oricine atât de tare, clar şi făţiş – dar aceasta ar putea îndepărta ceva, până la urmă ! Faptul important este urmarea practică a acestei lozinci în viaţă, strădania într-un fel sau altul, într-un grad mai mare sau mai mic, de a o pune în practică.

Sfîntul Prooroc Ilie – apărătorul Predaniei Bisericii lui Hristos

În Proloagele de la Ohrida ale Sfântului Nicolae Velimirovici citim despre următoarea minune a Sfântului Prooroc Ilie, luată din Sinaxarul grecesc:

„Un anume Paisie, stareţ al Mănăstirii Sfântului Proroc Ilie din Ierusalim, a venit la Constantinopol, iar de la Constantinopol la Belgrad, la vremea când aici patriarh era tot un Paisie. În vremea aceea locuia la Belgrad un creştin ortodox a cărui nevastă era papistaşă.

În ziua praznicului Sfântului Prooroc Ilie, această femeie s-a pornit să frământe pâine, dar bărbatul ei i-a zis: „Astăzi este marele praznic al Sfântului Ilie, şi tu nu trebuie să lucrezi aceasta.” Atunci femeia i-a răspuns că sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie a fost cu treisprezece zile mai înainte (după calendarul papistăşesc). Aşa s-au certat femeia cu bărbatul ei. Femeia cea încăpăţânată şi-a frământat deci pâinea ei, dar o, minune! Aluatul s-a prefăcut în piatră în mâinile ei! Toţi vecinii au venit să vadă şi toţi au luat câte o bucăţică din acea piatră şi au dus cu ei.

Paisie, stareţul Mănăstirii Sfântului Ilie din Ierusalim, a luat şi el o bucăţică din această piatră şi a dus-o cu el la Ierusalim, ca mărturie a minunii lucrate de Dumnezeu prin Sfântul Lui. Egumenul Paisie a pus piatra înaintea icoanei Sfântului Prooroc Ilie care se afla în mănăstire.

Astfel, se adeveresc cele scrise în Acatistul Sfântului Prooroc Ilie: Bucură-te, cel ce pedepseşti pe călcătorii Sfintelor sărbători ale Bisericii Ortodoxe (icosul al VII-lea).

sursa

Au mîntuire necreştinii şi ereticii? Răspunsul Sf. Ignatie Briancianinov către o umanistă “tolerantă”

In contextul discutiilor iscate pe marginea articolului “Puric fuzioneaza cu paganii pe niste “canale formidabile” “, va prezint scrisoarea adresata de Sfantul Ignatie Briancianinov unei femei, care nu accepta ca sunt “multi chemati si putini alesi” si ca alesii sunt tocmai adevaratii ortodocsi. (sursa)

Sa luam aminte la aceste cuvinte de mare importanta pentru gandirea ortodoxa autentica, supusa in ultimele decenii unui atac permanent si perfid din partea unor umanisti “bine-intentionati” si “toleranti” cu minciuna:

“Ce spectacol vrednic de plans si de plans in hohote: crestini care nu stiu in ce consta propriu-zis crestinismul! Privirea noastra intalneste acest spectacol neincetat; rareori vedem cate o exceptie, rareori putem intalni, in numeroasa gloata a celor ce se numesc crestini, unul care e crestin nu doar cu numele, ci si de fapt. Intrebarea: “De ce sa nu se mantuie paganii, mahomedanii si asa numitii eretici?” a devenit o intrebare obisnuita astazi. “Printre ei se gasesc oameni cat se poate de buni. A-i pierde pe acesti oameni buni ar fi contrar milei lui Dumnezeu!… Mai mult, aceasta e contrar chiar ratiunii umane sanatoase! Doar ereticii sunt si ei crestini. Sa te socoti mantuit iar pe membrii altor credinte – pierduti, este o nebunie, este o trufie fara margini!”

Crestinilor! Voi vorbiti despre mantuire, dar habar nu aveti ce este mantuirea, de ce au nevoie oamenii de mantuire si, in sfarsit, nu-L cunoasteti pe Hristos – singurul mijloc al mantuirii noastre!

Puric fuzionează cu păgînii pe nişte “canale formidabile”

Dan Puric a acordat un interviu revistei diavoleşti yoghine “Yoga Magazin”. În acest interviu, actorul respectiv face afirmaţii care arată limpede prăpastia ce s-a căscat între acesta şi gîndirea ortodoxă patristică. Este normal să se ştie, dacă încă nu s-a aflat sau simţit, ce fel de “ortodoxie” propovăduieşte acest înaintemergător al duşmanilor Bisericii lui Hristos:

Reporter YOGA MAGAZIN: Esti crestin ortodox. Si iti afirmi deseori credinta. Accepti si alte credinte ca posibile cai spirituale, cai de apropiere de Dumnezeu?

Dan Puric: Mie personal mi s-a petrecut ceva extraordinar. Din intamplare nascut crestin ortodox, intotdeauna m-am inteles admirabil cu budisti, cu brahmani, cu mozaici (adică jidovi), cu tot ce vrei. Dar nu m-am inteles niciodata cu impostorii, cu ateii si cu bigotii. Un crestin autentic respecta religia celorlalti si, culmea, fuzioneaza cu ceilalti pe niste canale formidabile. In sensul acesta dialoghez si cu alte credinte. Si eu ma regasesc. Cu tibetanul, cu cel care practica meditatia zen... Nu inseamna ecumenism, din punctul meu de vedere, ci un respect profund fata de toate achizitiile umanitatii in drumul divin. Adica pana la venirea lui Iisus Cristos au fost minti luminate, au fost spirite inalte, nu poti sa le negi. Este un fel de pregatire, un fel de primenire pentru intampinarea lui Cristos. Omul sa fie antrenat, ca sa aterizeze ingerii. Apropo de Osho, el zice ceva extraordinar, importanta nu este superioritatea sau inferioritatea barbatului, ci unicitatea lor. Este un lucru pe care el, ca indian, l-a sesizat. De-asta mi se pare, in calitatea mea de crestin, ca

Părintele Iustin Pîrvu: Avem tot dreptul să ne mîniem pe păcat şi pe eretici

interviu cu părintele Iustin Pîrvu, aprilie 2005, revista “Glasul monahilor”

- Părinte, Biserica este astăzi clătinată de multe devieri. Ce atitudine să avem faţă de ele?

– Cei ce mărturisesc apărându-şi credinţa sunt ca nişte apologeţi ai vremurilor acestora. Este dovadă de curaj şi de sacrificiu să mărturiseşti pentru că astăzi, când adevărul este sistematic ascuns cu meşteşugire diplomatică, riscul este foarte mare: să-ţi pierzi serviciul, să ajungi pe drumuri, să intri la puşcărie, să fii caterisit…

- Nu poate fi vorba despre un eroism exagerat?

- Nu este un eroism deloc, ci frica de a nu-ţi vinde sufletul, este o datorie. A nu mărturisi este exagerat, a tăcea este mai grav.

- Şi când trebuie să taci?

– Când o fi timpul. Trebuie să ştii când să taci şi când să mărturiseşti. Dar de cele mai multe ori tăcerea este ascundere a acestor realităţi, o trădare a adevărului. Ştim că un ucenic al Sf. Paisie cel Mare, pe când trecea prin lume, a tăcut în faţa unui evreu care i-a ocărât credinţa lui cum că nu e dreaptă. Şi urmarea a fost că Sf. Paisie, când a ajuns el la mănăstire, nu l-a mai recunoscut ca ucenic, văzând că darul de la Botez s-a depărtat de la el. A fost de acord [cu evreul] şi a căzut din darul lui Dumnezeu (…). Nu e justificat să stai de-o parte. Aceasta se întâmplă când eşti într-o poziţie defavorizată, când nu ai pe ce să te sprijini. Dacă ai un sprijin puternic, ai mai multă îndrăzneală să mărturiseşti, te avânţi fără frică precum copilul care are lângă el pe tatăl. Păi, noi nu-l avem pe Hristos şi pe sfinţii săi şi tot adevărul la care ne-am angajat? Credinţa noastră nu-i puţin lucru, este mărturisită de sfinţii Părinţi prin viaţă, cu cuvântul şi chiar cu moartea lor. Stăm pe un reazem neclintit, pe care ceilalţi nu-l au. Biserica noastră creştină Ortodoxă nu e o scornire omenească, e din veşnicie, nu-i o instituţie pământească, e de la Dumnezeu. Trebuie să păstrăm linia Sfinţilor; ei nu treceau uşor cu vederea, povăţuiau, mustrau şi săreau când era vorba de erezie.

Cît de ortodox a fost Teoctist

Acum cîteva zile s-au împlinit 2 ani de cînd  “patriarhul” Teoctist a plecat din această viaţă. Întîmplarea face ca tot în această perioadă să descopăr pe net un fragment dintr-un interviu acordat de Teoctist în anul 2007 în care acesta îşi exprimă limpede şi fără vreo încordare crezul său ecumenist, adică pan-ereticesc. Ştiam că Teoctist Arăpaşu nu a dus-o prea bine cu credinţa ortodoxă, dar acest interviu confirmă clar că gîndirea şi simţirea predecesorului lui Daniel Ciobotea a fost una absolut străină Ortodoxiei, incompatibilă cu duhul Bisericii lui Hristos şi deci, cu mîntuirea. Să luăm aminte:

partea întîi

partea a 2-a (continuarea lipseşte)

Iată şi răspunsul Bisericii Ortodoxe la o astfel de gîndire şi propovăduire:

Celor ce se ridică împotriva Bisericii lui Hristos învăţînd că ea s’a împărţit în „ramuri” şi care spun că Biserica nu fiinţează în chip văzut, ci din „ramuri” şi schisme, din feluritele slăviri şi credinţe mincinoase se va alcătui în viitor într-un singur trup, ANATEMA.

şi celor care nu deosebesc adevărata Preoţie şi Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci învaţă precum că botezul şi euharistia ereticilor sînt îndestulătoare pentru mîntuire, ANATEMA.

şi celor ce se află în unire duhovnicească cu aceşti eretici sau îi sprijină pre ei, sau apără noul lor eres ecumenist, închipuindu-l drept dragoste frăţească şi drept unire a creştinilor despărţiţi care, chipurile, se va întîmpla, ANATEMA.

Dată de Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor, august 1983, iscălită de toţi episcopii, spre a fi adăugată la sfârşitul anatemelor din Sinodicon, şi pomenită întotdeauna în prima Duminică a Postului Mare, Duminica Biruinţei Ortodoxiei.

A se vedea şi:

• De ce un ortodox nu poate fi ecumenist

• Sfinţii Părinţi despre ecumenism

• Despre gîndirea profund anticreştină a “creştinilor” ecumenişti

• Duhovnici români despre ecumenism

• “Nu sînteţi o biserică. Sînteţi o erezie!”
  

• “Iubirea” ecumeniştilor – armă antihristică

• ECUMENISMUL ŞI VREMURILE DE APOSTAZIE

• Ecumenismul în BOR
  

• Despre erezia ecumenistă şi despre căldiceii de noi