ACTUAL: Cînd un ierarh încetează să mai fie ierarh? Cine are dreptul să dea anatemei? Cine reprezintă Biserica?

În premieră pentru virtualitatea ortodoxă de limbă românească, apare publicat un material destul de amplu care abordează fundamentat şi netriumfalist una din cele mai grave şi stringente probleme cu care se confruntă creştinul şi Biserica din vremurile noastre. Este vorba despre condamnarea/necondamnarea ierarhilor care propovăduiesc erezia în mod public. Articolul respectiv pune în discuţie întrebări care sînt prea repede trecute cu vederea de “ortodocşii” internauţi care printr-o tăcere vinovată sapă, conştient sau inconştient, la temelia Bisericii Adevărate a lui Hristos, manipulîndu-i pe cei mai simpli şi erijîndu-se în vajnici mărturisitori ai credinţei. “Cînd un ierarh nu mai are har?”, “Cine îi poate condamna pe eretici?”, “Cine reprezintă Biserica locală?”, “Prin ce este important canonul 15 al Sinodului I-II?”. Acestea, şi multe alte aspecte sînt atinse, aspecte fără de care un creştin nu poate înţelege deloc situaţia actuală din Biserică şi, mai mult, prin indiferenţa sa faţă de adevăratele probleme ale Bisericii şi faţă de Cuvintele reale ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii (nu ale unor “mari duhovnici” a căror învăţătură personală este promovată să substituie învăţătura autentică a Bisericii) se osîndeşte pe sine pentru că, aşa cum mărturiseşte Biserica, neştiinţa din indiferenţă sau comoditate este un păcat vrednic de osîndă care a fost dintotdeauna condamnat de Sfinţii Părinţi şi de Însuşi Mîntuitorul Hristos.

Acum încă nu trăim, în general, vremuri de prigoană. Fiecare creştin care vrea cu adevărat să afle adevărul despre ce este, unde este şi cum se poate găsi Biserica lui Hristos – o mai poate face. Cel care caută o viaţă comodă într-o “biserică” comodă – acela se desfată cu site-uri şi bloguri neo-”ortodoxe” care, în loc să-l îndrepte pe om spre adevărata Biserică şi adevăraţii Sfinţii Părinţi, construiesc “Sfinţi Părinţi” de carton şi “biserici” de nisip pe care le prezintă cititorilor ca fiind Ortodoxia autentică, “patristică”, “smerită”. Să nu ne încredem în mintea noastră sau a unora mai deştepţi ca noi care se încred, la rîndul lor, în mintea lor. Noi, ortodocşii, ne încredem în mintea şi conştiinţa Bisericii care nu se poate găsi cu o căutare pe google…

Acest material nu pretinde să epuizeze problematica ereziei din Bisericile Oficiale. De aceea, vom continua să aducem în văzul lumii ortodoxe materiale relevante şi documentate care exprimă adevarata poziţie ortodoxă. Să luăm aminte:

Scris de Vladimir Moss

Introducere

Autorii articolului “Despre situaţia ereticilor necondamnaţi“[1], publicat de Sinodul în Rezistenţă, au o controversă legată de două teze ecleziologice:

1. “S-a disputat faptul că ecumeniştii şi, mai general, bisericile ecumeniste, s-au rupt deja din trupul Bisericii, ceea ce înseamnă că sunt ramuri ce sunt tăiate automat din Viţă şi acest lucru poate fi demonstrat într-adevăr din faptul că noi nu avem comuniune sacramentală cu ei.“

2. “S-a afirmat, de asemenea, că al cincisprezecelea Canon al Sfântului Sinod I-II din Constantinopol, sub conducerea Sf. Fotie cel Mare (861), prin caracterizarea episcopilor care predicau erezii ce fuseseră condamnate anterior ca fiind ’pseudo-episcopi’ şi ‘pseudo-învăţători’, a deschis într-un fel drumul unei noi ere, dându-ne nouă dreptul de a considera astfel de episcopi, de acum înainte, ca fiind automat caterisiți, ‘înaintea unei decizii sinodale’ şi ca nemaifiind episcopi.“

Nu este clar arătat cine ar trebui să susţină aceste două teze, dar probabil că acest lucru nu este important. Mai surprinzător şi mai important, articolul conţine doar o analiză foarte scurtă, fără nume sau date, în legătură cu erezia ecumenismului şi cu verdictele sinodale împotriva sa: aproape întregul articol este ocupat cu o dezbatere în termeni generali privind condamnarea ereticilor în contextul perioadei celor şapte Sinoade Ecumenice. Vom discuta imediat aceste principii generale. Dar este necesar a arăta de la început că, prin refuzul de a cerceta istoria Bisericii din secolul douăzeci într-o manieră mai puţin superficială, articolul nu a adus demonstrat nimic nici într-un fel nici în altul, cu privire la statutul ereticilor ecumenişti. Căci cum putem spune dacă ereticii ecumenişti sunt sau nu deja condamnaţi dacă nu luăm în discuție concluziile diverselor sinoade care au fost considerate, cu dreptate sau nu, relevante față de situaţia lor?

Cine reprezintă Biserica?

(I) Un profet contemporan al apostaziei: “Dar ce va stabili dacă tu eşti sau nu în acea Biserică ?”

Doamne, Doamne, au nu cu numele Tău am proorocit ?

Şi cu numele Tău draci am scos ?

Şi cu numele Tău multe minuni am făcut ? (Matei 7, 22)

Cei ,,acceptaţi” sunt cei care vor spune aceste cuvinte – cei care şi-au ,,făcut datoria” şi şi-au clădit reputaţia de slujitori ai lui Dumnezeu, săvârşind lucruri impresionante aparent pentru El. Şi Domnul va răspunde: Niciodată nu v-am ştiut pe voi; depărtaţi-vă de la mine, cei ce lucraţi fărădelegea (Matei 7, 23).

Unde au greşit ei, îndreptăţind această dojană neînduplecată de la Domnul ? Ei au săvârşit lucrările lor în numele lui Hristos, dar nu în duhul lui Hristos, şi astfel nu au trăit cu adevărat potrivit poruncilor Lui. Faptele lor, fiind făcute pentru această lume, vor pieri în această lume. Ei s-au conformat în exterior tuturor dictoanelor credinţei, dar în interiorul lor nu şi-au îndreptat vieţile către cer. Şi se vor afla înaintea Judecătorului cu mâinile goale.

Aceasta este o imagine a ceea ce se va petrece la apogeul apostaziei lumii, sau ,,îndepărtarea” de Hristos: Judecata de Apoi. Şi ea reflectă întocmai mesajul unui părinte al Bisericii din aceste vremuri de pe urmă, Arhiepiscopul Averchie (Taushev) de Jordanville. Prin Arhiepiscopul Teofan de Poltava, el a fost direct legat de o linie neîntreruptă de teologi ortodocşi care au lăsat moştenire duhul viu al tradiţiei lor ca de la tată la fiu. Un indiciu al faptului că era un propovăduitor autentic al tradiţiei patristice este acela că el nu s-a gândit nicicând să se numească pe sine ,,teolog” sau ,,învăţat patristic”, cu atât mai puţin să fie recunoscut ca ceea ce era într-adevăr: un profet al apostaziei.

Pan-erezia ecumenistă curge în venele Bisericilor Oficiale: Lanţul Benedict-Bartolomeu-Alexei-Kiril-Daniel-şamd (FOTO)

traducere de pe staroobrad.ru

Înaltele feţe din Patriarhia Moscovei [şi din toate celelalte patriarhii oficiale] se află de mult timp în comuniune euharistică cu “biserica” romano-catolică.

În ultimii ani, au loc multe dispute în jurul participării bisericilor oficiale în mişcarea ecumenistă mondială. Sute de analişti de undă liberală şi conservatoare discută: Este oare necesar Patriarhiei Moscovei statutul de membru în Consiliul Mondial al Bisericilor? Cum trebuie purtat dialogul Moscovei cu Roma? Ce întrebări sînt acceptabile în discuţiile de la mesele rotunde interconfesionale?

Neoconservatorii din capul unghiului se neliniştesc mai ales de evenimentul întâlnirii patriarhului Moscovei cu papa de la Roma. Cum e mai bine să se întâlnească? Unde? În ce condiţii? Cine va întinde mîna şi cine o va săruta? Ce daruri îşi vor face şi ce daruri nu sînt binevenite?

Cu toate acestea, astfel de subterfugii diplomatice viclene şi cugetări neîndemânatice nu valorează nici doi bani. Liderii „Ortodoxiei mondiale” se află de mult timp în comuniune de rugăciune şi de euharistie cu Roma catolică, de aceea dialogul ortodox-catolic poate fi văzut ca un paravan, ca un tribut adus “eticii politice bisericeşti”. Presa şi televiziunea rusească [nu doar cea rusească, ci toată mass-media din ţările de tradiţie ortodoxe] tac ruşinos în faţa acestei stări de fapt, presa ura-patriotică şi polito-ortodoxă vesteşte despre “mărturisirea nebiruită a credinţei” din partea ierarhilor ruşi oficiali şi a celor din diasporă [uniţi din 2007 cu Patriarhia lui Kiril]. Pe de altă parte, sursele de informare în masă internaţionale prezintă deja de multă vreme transmisiuni video şi audio în format larg a slujirilor comune dintre „ortodocşi” şi catolici. Fotografiile „Te Deum”-urilor şi liturghiilor comune nu dispar de pe paginile ziarelor europeneşti.

Un dialog între un creştin-ortodox şi un căutător sincer al Adevărului. Pur şi simplu actual!

Fiii oamenilor, până când grei la inimă? Pentru ce iubiţi deşertăciunea şi căutaţi minciuna? (Psalmi 4:2)

Asemenea dialoguri, de o deosebită smerenie şi rîvnă pentru Adevăr apar tot mai rar pe net-ul “ortodox”. Am bucuria să împart cu cititorii dornici de Adevăr – aşa cum este El – această statornică şi nepretenţioasă mărturisire a credinţei Ortodoxe, atît de urîtă de cei din exterior şi atît de vicleneşte folosită de cei din interior, luptători împotriva Cuvîntului Întrupat, Răstignit şi Înviat. Să luăm aminte:

Scris de Vladimir Moss

Căutătorul: Ce este Ortodoxia?

Ortodoxul: “Ortodoxie“ înseamnă “dreapta slăvire“, să îi dai cinstea cuvenită Domnului. Căci există de asemenea o preamărire greşită a Domnului, o cinstire ce nu-I este bineplăcută. Ortodoxie înseamnă să acorzi Domnului cinstea cuvenită prin dreaptă credinţă şi dreaptă închinare. De fapt, “Ortodoxie“ înseamnă simplu “dreapta credinţă“.

Căutătorul: De ce este necesară dreapta credinţă?

Ortodoxul: Nu putem cinsti ceea ce nu cunoaştem, iar dreapta credinţă înseamă adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu. Cei care nu au dreaptă credinţă, nu îl pot cinsti pe Dumnezeu aşa cum se cuvine. Către aceștia, credincioşii adevăraţi spun, nu din aroganţă, ci din smerita recunoaștere a comorii pe care au primit-o: “Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim“(Ioan 4.22).

C: Ce este Biserica Ortodoxă?

Statele Unite ale Africii: un cap al fiarei din Apocalipsă

preluare de pe site-ul revistei “Credinţa Ortodoxă”

Orice s-ar întâmpla în lume, distrugătorul Satana mărşăluieşte cu ochii ficşi doar spre ţinta lui: realizarea unui guvern mondial şi instaurarea împărăţiei lui Antihrist. E în război cu Dumnezeu şi nu ţine cont de nimic, mai ales că are iluzia unor succese incontestabile în ultima sută de ani.

Un slujitor al său, colonelul Ghaddafi, preşedintele Libiei, fost prieten al lui Ceauşescu, mare dictator şi mason african, a declarat, la începutul acestei luni, că s-au pus bazele Statelor Unite ale Africii. Actuala Uniune Africană a avut o şedinţă (vezi „Adevărul.ro” din 4 iulie curent) şi elitele continentului negru au hotărât „crearea unei autorităţi care va vorbi într-un singur glas în numele Africii”. „Ideologul” Ghaddafi susţine că acesta e primul pas, cam mic, e drept, pentru crearea Statelor Unite ale Africii, monolit foarte necesar populaţiei de acolo ca să se poată împotrivi…globalizării, după eliteasca opinie a tartorului libian. De fapt, lucrarea şefilor africani se integrează grăbitei globalizări impuse de mai marii lumii actuale, iar populaţia e sfătuită să înţeleagă prin asta că se opune dictaturii globale. Cu suficienţă şi cu trufie anunţă acest satrap extinderea Noii Ordini Mondiale, coagularea unui singur stat african, aşa cum e în Europa.

Medicii britanici împotriva vaccinurilor porceşti

Mai mult de jumătate din medicii britanici vor refuza să primească vaccinul împotriva gripei porcine, informează The Guardian. Acestea sînt rezultatele cîtorva sondaje realizate în mediul funcţionarilor medicali din Marea Britanie.

Potrivit unei cercetări sociologice, 29% din terapeuţii britanici vor refuza vaccinurile respective, acelaşi procentaj de medici nefiind încă hotărîţi în privinţa vaccinării. Chestionarea a 1500 de asistene medicale a arătat, la fel, că o treime din personalul medical de mijloc nu au de gînd să primească preparate pentru imunizarea de la H1N1.

71% din medicii care refuză vaccinarea au numit ca motiv al neacceptării insuficienta investigare a securităţii preparatelor în condiţiile pregătirii grăbite pentru producerea în masă a vaccinurilor. Jumătate din medici sînt convinşi că gripa H1N1 nu este într-atît de periculoasă încît să se recurgă la folosirea vaccinurilor.