JIDOVISM EXTREM: Vodka “Kabbala cu prunci creştini”

De curînd, compania EZ Protocols [Elders of Zion Protocols] a anunţat lansarea brandului de vodcă “Kabbala (pe bază de prunci creştini)” – cel mai nou etalon al calităţii din acest segment super-premiu al pieţei ruseşti.

Un gust nobil de grîu.

Apa îmbogăţită cu ioni de argint, aur şi platină.

Design laconic şi stilat ne întoarce la cele mai bune tradiţii ale chefurilor ritualice.

În fiecare sticlă – cîte un prunc unic, lucrat manual din sticlă dură.

25 decembrie: Sfîntul Spiridon, cîntarea deşartă, rîvna cea bună şi ruşinarea ereticilor

Astăzi, 25 decembrie după calendarul papistăşesc-mamonic şi 12 decembrie după cel bisericesc, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe cinstitul Ierarh Spiridon al Trimitundei, marele făcător de minuni. În acest sens, ţin să aduc la lumină cîteva fragmente mai puţin cunoscute, dar de mare folos, din slăvita viaţă a acestui mare Părinte al Bisericii lui Hristos, sărbătorit în această zi atît de Biserica Biruitoare din Ceruri, cît şi de Biserica Luptătoare de pe acest pămînt:

• A cînta cu mîndrie în Biserică este urît Domnului
  

În insula aceia era un sat care se numea Eritra, departe de mitropolia Constandiei, nu mai mult de treizeci de stadii. Acolo mergînd marele Spiridon pentru oarecare trebuinţă, a intrat în biserică şi a poruncit unui diacon din cei ce erau acolo, să facă o sfîntă rugăciune pe scurt, pentru că sfîntul se ostenise de calea cea îndelungată, mai ales că era vremea secerişului şi era arşiţă mare. Iar diaconul acela cu zăbavă făcea ceea ce i se poruncise şi cu dinadinsul lungea rugăciunea, citind şi cîntînd cu mîndrie şi mărindu-se în deşert cu glasul său.

Deci fericitul, uitîndu-se la el, deşi era bun cu firea, îl ocărî cu asprime, zicîndu-i: “Taci!”. Şi îndată i s-a legat limba, încît nu numai glasul, ci şi vorba şi-a pierdut şi sta mut ca unul fără limbă. Atunci li s-a făcut frică la toţi care erau acolo, apoi s-a auzit despre aceea în tot satul şi s-au adunat toţi să vadă acea minune, iar diaconul a căzut la picioarele sfîntului rugîndu-se în tăcere, ca să i se dezlege limba. Se mai rugară pentru dînsul şi acei prieteni ai lui şi rudenii, încît abia l-au îmblînzit, pentru că sfîntul era aspru cu cei mîndri şi măreţi în deşert.

Cît de virtual este FACEBOOK ?

Un adolescent britanic, în vârstă de 18 ani, a fost ucis prin înjunghiere de către un tânăr de 15 ani, din cauza unor mesaje postate de primul pe site-ul de socializare Facebook, informează The Independent. Salum Kombo a fost găsit mort, într-un cartier din estul Londrei, duminică. Prietenii lui au spus că acesta a fost ucis după ce a postat pe site-ul Facebook un mesaj în care ridiculiza un băiat care nu a fost invitat la o petrecere.

Suspectul, în vârstă de 15 ani, a fost adus în faţa magistraţilor londonezi.

Tânărul şi-ar fi înjunghiat victima de mai multe ori, pe un teren de basket, după care a târât cadavrul câteva sute de metri, până la locul unde a fost descoperit de un trecător.

Kombo este al 13-lea adolescent ucis în Londra, în acest an. (mediafax.ro)

Palma şi “intoleranţa” Sfîntului Nicolae

Întrucît ieri, 6 decembrie după calendarul bisericesc (19 decembrie după cel mamonic), Biserica Ortodoxă l-a prăznuit pe Sfîntul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul cetăţii Mira din ţinutul Lichia, mare făcător de minuni, aş dori să atrag atenţia asupra cîtorva momente din viaţa sfîntului, pe care orice creştin o poate găsi în proloage sau sinaxare:

1. Cu referire la momentul în care Nicolae, încă preot fiind, a fost chemat, prin lucrare dumnezeiască, la treapta arhierească, citim:

Poporul dădea mulţumire lui Dumnezeu şi se bucura, dar Sfîntul Nicolae se lepăda a primi acea treaptă, nesuferind lauda omenească. Însă, fiind rugat de tot soborul cel sfinţit şi de cel mirenesc, chiar fără voia lui l-au ridicat pe scaunul arhieresc, căci printr-o vedenie dumnezeiască a fost îndemnat la aceasta, pe care a avut-o mai înainte de moartea arhiepiscopului.

Vedem că fericitul Nicolae, vieţuind ca un creştin sincer şi smerit, care se ferea de slava cea deşartă a lumii, nu dorea să primească marea chemare de a fi episcop. Adică Nicolae, la fel ca şi mulţi alţi sfinţi ierarhi, s-a comportat opus felului actual în care se înţelege ridicarea cu orice preţ în treaptă – bani, scheme, compromisuri, pile, într-un cuvînt: masoni.

O viaţă de episcop ortodox

În această zi, după calendarul ortodox, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ioan, episcopul Polivatului, făcătorul de minuni.

Cuviosul Părintele nostru Ioan încă de pe când era tânăr ura desfătările şi plăcerile şi-şi împodobea viaţa cu post şi înfrânare. Pentru aceasta a şi fost hirotonit episcop al Polivatului, urcând în chip legiuit toate treptele bisericeşti. După ce i s-a încredinţat păstorirea poporului, a adăugat la nevoinţele lui pustniceşti de mai înainte, alte nevoinţe, iar la osteneli alte osteneli.

Când Leon Isaurul a luat cu nevrednicie sceptrul împărăţiei şi a început să hulească sfintele icoane, acest sfânt bărbat s-a dus la Constantinopol şi a mustrat cu tărie necredinţa împăratului. Apoi s-a întors la turma sa, i-a învăţat pe credincioşii săi cu de-amănuntul credinţa şi i-a făcut să fie gata cu toţii să-şi verse sângele pentru dreapta credinţă. Vieţuind aşa, a părăsit cele de jos şi s-a mutat la Domnul pe Care Îl dorea.

Citind această scurtă relatare despre viaţa episcopului Ioan, înţelegem lesne ce înseamnă un episcop ortodox şi vedem că în zilele noastre (adică în vremurile de pe urmă) episcopii, mitropoliţii şi patriarhii bisericilor oficiale se aseamănă întru totul nu episcopului Ioan, ci împăratului nelegiuit Leon Isaurul. Şi nu doar că se aseamănă, ci îl şi întrec în viclenie şi apostazie, pentru că acest Leon hulea sfintele icoane, pe cînd ierarhii ecumenişti nu hulesc doar icoanele prin erezia ecumenistă pe care o împărtăşesc, ci pe însuşi Hristos Dumnezeu şi Biserica Sa, declarînd că nu există “Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească Biserică” şi că fiecare credinţă ne poate mîntui.

Şi mai vedem încă ceva, dacă sîntem sinceri cu noi înşine: că în bisericile oficiale ecumeniste nu doar că nu există un “episcop Ioan”, dar că nici nu poate răsări unul ca acesta, în condiţiile actuale, întrucît Sistemul bisericesc oficial, în esenţa sa antihristică, este incompatibil cu asemenea episcopi care (1) mustră cu tărie necredinţa împăratului, care (2) îşi păzeşte şi (3) îşi învaţă turma cu de-amănuntul credinţa, care-i (4) face pe cei păstoriţi să fie gata cu toţii să-şi verse sîngele pentru dreapta credinţă. Şi oare Îl doresc cu adevărat pe Dumnezeu ierarhii ecumenişti, aşa cum citim că Îl dorea sfîntul Ioan? Sau sînt gata, de fapt, să-şi păstreze “treapta” de dragul lepădării dreptei credinţe, ca să fie bine văzuţi şi îndestulaţi în această viaţă şi în acest Sistem din care se hrănesc?

Predică: Despre ADEVĂRATA Biserică

Ii invit pe cei sinceri in cautarea Adevarului sa citeasca cu atentie urmatorul material.

Predica in Duminica a 24-a dupa Rusalii
9/22 noiembrie 2009

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh!

Am calatorit peste tot in lume si am avut o buna ocazie sa observ Bisericile “Ortodoxe” Oficiale in actiune. Ele tin o noua credinta, anume aceea ca parohia si episcopul pomenit la Liturghie pot avea credinte diferite, se pot raporta diferit la Dumnezeu si la cele ce tin de mantuire. Acesta este ecumenismul!

O astfel de ecleziologie da dovada ca nu mai exista nici cea mai mica urma de intelegere asupra faptului ca Biserica Ortodoxa a lui Hristos este Trupul Sau Cel Viu.

Dar daca vrem sa aflam raspunsuri privitoare la mantuire sa mergem la Sfintii Parinti! Si astazi pentru toate problemele aparute vom merge la ei si-i vom ruga sa ne dea adevaratul raspuns, caci ei au totdeauna raspunsul, ei sunt in Adevar. Ei ne vor oferi adevarata intelegere asupra Bisericii lui Hristos.

Murirea (epilog)

continuarea primei părţi

Lumea reală este formată dintotdeauna de cea virtuală. La început apare ideea, gîndul sau dorinţa – toate acestea sînt produse virtuale. Apoi acestea sînt transpuse în realitate. Odată cu apariţia tehnologiilor informaţionale s-a făcut posibilă crearea unui nou tip de spaţiu virtual, fapt care a dus la creşterea considerabilă a dependenţei lumii reale de cea virtuală.

În lumea virtuală poţi face orice, chiar şi să tai capul cuiva. Pentru dauna adusă unei fiinţe virtuale nu va purta nimeni răspundere. Astăzi, băieţeii (şi nenii adulţi) se distrează cu jocurile „action”, ucigînd oameni virtuali. S-ar părea: ce e rău aici, e doar un joc… Băieţii se jucau mereu de-a războiul şi nimănui nu-i trecea prin cap să vadă ceva rău în aceasta.

Totul e însă foarte simplu – înainte, formatul jocului nu se apropia de realitate. Uciderea din joc şi uciderea din realitate se deosebeau enorm. Însă odată cu progresul tehnologiei calculatoarelor, realitatea şi virtualitatea se vor apropia foarte mult. Conştiinţa omului ajuns în spaţiul cibernetic se va schimba. Mizeria virtuală curge în lumea reală. Astăzi, această mizerie ucide oameni, dar nimeni nu observă relaţia cauză-efect.

Oamenii MOR după ce sînt vaccinaţi anti-H1N1

La ora actuală în marea majoritate a statelor de pe întreg globul au fost demarate ample campanii de vaccinare împotriva gripei porcine. Mass-media aservită elitei francmasonice mondiale şi aşa-zişilor iluminaţi care conduc din umbră lumea refuză să facă publică lunga listă a gravelor efecte secundare ale vaccinului împotriva gripei porcine AH1N1.

Printre cele mai grave efecte secundare se află paralizia, autismul, atacuri cardiace, avorturi spontane, sindromul Guillain-Barre şi moartea. Neîntâmplător, companiile farmaceutice care fabrică aceste vaccinuri (câştigând sume colosale) refuză să-şi asume răspunderea legală a eventualelor efecte secundare.

Există deja multe cazuri dramatice ale unor persoane afectate pe viaţă de acest vaccin. Cele mai grave situaţii sunt cazurile de deces cauzate de vaccinul pandemic. Vă vom prezenta câteva dintre ele:

Murirea (I)

Democraţia liberală nu reprezintă nicidecum prioritatea majorităţii asupra părerii minorităţii, după cum cred cei naivi. Acest sistem nu egalează nici măcar votul individului cu cel al majorităţii. Democraţia situează votul minorităţii, în cazul în care aceasta este purtătoare de viciu sau păcat, deasupra părerii majorităţii. Dacă 100 de milioane de oameni sînt împotriva pederastiei şi 1000 pro, decizia va fi în favoarea minorităţii.

Într-un mediu de toleranţă şi îngăduire, cultivate prin respect pentru gusturile altora, vor apărea magazine, cluburi şi resurse mass-media, care vor deservi această categorie denaturată. Şi nu-i poţi contrazice : dacă Dumnezeu nu există, toţi sunt liberi să facă ce vor. Acoperirea consecinţelor colosale cu o frunză de smochin se exprimă prin interdicţia de a cauza prejudicii cu efect imediat. După logica de percepţie materialistă a lumii, un gust sau o orientare netradiţională trebuie respectate. Doar nu ne pot face nici un rău.

Unora le place borşul, altora – insectele fripte. În sex se aplică aceeaşi regulă: unora le plac relaţiile tradiţionale, alţii le preferă pe cele netradiţionale. În curînd, însăşi cuvîntul “netradiţional” va disparea. De ce? Cine determină tradiţia? Deocamdată, aceasta este asumată de acea parte a societăţii care păstrează conştient rămăşiţele “directivelor” religioase. Dar cu trecerea timpului se vor naşte generaţii “libere” de aceste “arhaisme”.

Feminista Arbatova vs tinerii ortodocşi din Moldova

„Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă,ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor,şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme.” (2Timotei 4:3-4)

Pe 5 decembrie după calendarul papistăşesc, departamentul „feminism” al iadului a trimis-o pe recruta moscovită Maria Arbatova să-i lumineze pe moldovenii „închistaţi” şi încă nepedeplin „civilizaţi” ce înseamnă şi cu ce se mănîncă „iubirea” (a se citi sexul), familia, soţul, copilul, lumea, etc, într-un „master class” la sala cu orgă (a se citi cu orgie), desfăşurat, după cum au hotărît stăpînii încornoraţi ai Arbatovei, sîmbătă seara, atunci cînd duşmanii „valorilor europene” slujesc rînduiala Vecerniei, aşa cum au apucat de la strămoşii binecredincioşi.

Bineînţeles, imaginea îmbătrînită prematur a Arbatovei s-a făcut văzută cu mult timp înainte de „master class-ul” ei, pe un afiş ţipător atîrnat la intrarea sălii cu orgă. Ca să fie informaţi băştinaşii “inculţi” că vine „luminătoarea” femeilor, aprinsă de focul patimilor şi al gheenei.

Ca cei care s-au simţit excitaţi de anunţul acestui „mare” eveniment din

[no comment] 2 afişe ale filmului “2012″

(III) Un profet contemporan al apostaziei: “Cineva trebuie să fie cu totul străin de adevăratul creştinism ca să nu înţeleagă toate acestea !”

Doamne, Doamne, au nu cu numele Tău
am proorocit ? Şi cu numele Tău draci am scos ?
Şi cu numele Tău multe minuni am făcut ? (Matei 7, 22)

Trei niveluri de apostazie

Cercetând scrierile despre apostazie ale arhiepiscopului Averchie, se pot discerne trei niveluri despre care a vorbit, aceste niveluri avansând de la cel mai evident către cel mai greu de constatat.

Primul nivel

La primul nivel este pierderea ,,savoarei” creştinismului de către creştinătate în general. Rădăcinile acesteia se află în schisma dintre Răsărit şi Apus şi în formarea treptată în Apusul medieval a unui ,,nou creştinism”, în care raţiunea căzută a omului – mai degrabă decât tradiţia revelată dumnezeieşte – a devenit criteriul adevărului. În esenţă, această schimbare în perspectivă de la spiritual către natural a condus, prin Renaştere şi ,,Iluminism”, către materialismul arogant al vremurilor noastre – un materialism care a orbit duhovniceşte omul modern (11). ,,Poate fi zărită – scria arhiepiscopul Averchie – un fel de mână neagră care acţionează raţional, ce lucrează pentru a lega oamenii pe cât de strâns posibil de această viaţă pământească, temporară forţându-i să uite viaţa viitoare, viaţa veşnică care ne aşteaptă fără îndoială pe toţi” (12).