ACTUAL: Ce înseamnă “Biserici canonice” ?

Notă: Prin “Ortodoxia Mondială” înţelegem lanţul oficial format din acele Biserici care sînt parte a Consiliului Mondial al Bisericilor – juridic, instituţional, duhovniceşte – sau sînt în comuniune liturgică cu aceste Biserici ecumeniste. “Mondiale” sau “oficiale” mai sînt numite şi pentru că sînt recunoscute şi susţinute activ de statele iudeo-masonice în care “activează”. Exemple de Biserici ce fac parte oficial din Consiliul Mondial al Bisericilor, de fapt, Trupul lui Antihrist (antiTrupul lui Hristos): Patriarhia Română (Daniel Ciobotea), Patriarhia Moscovei (Kiril Gundeaiev), Patriarhia Constantinopolului (Bartolomeu), Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Ierusalimului, Biserica Bulgară Oficială, Biserica Greacă Oficială, Muntele Athos (cu excepţia cîtorva mănăstiri care ţin credinţa şi canoanele neschimbate, motiv pentru care sînt prigonite de “Ortodoxia Mondială”), Biserica Sîrbă Oficială, Biserica Americană Oficială, Biserica Finlandei,  etc.

În ultimii ani, o nouă definiţie s-a strecurat în sînul “Ortodoxiei Mondiale”. Ortodoxia Oficială a început să recunoască Bisericile ortodoxe pe baza “canonicităţii” lor. Conform acestei nou acceptate definiţii, pentru a fi canonică o biserică trebuie să fie în comuniune deplină cu Constantinopolul. Constantinopolul a devenit criteriul “Ortodoxiei Mondiale”. De fapt, apar ocazional şi comunicate de presă care descriu Patriarhia Constantinopolului ca pe un fel de Papalitate Răsăriteană sau “lider al Ortodoxiei Mondiale”. Ultimul patriarh – Dimitrie – l-a descris pe patriarhul ecumenic ca fiind cel mai de frunte episcop al Ortodoxiei. Dacă o biserică rupe comuniunea cu el, ea încetează să mai fie “canonică”.

Să ne punem o întrebare simplă: Cum s-a schimbat înţelegerea termenului “canonic”? Conform învăţăturii Sfinţilor Părinţi, vrednicul cuvînt “canonic” s-a referit întotdeauna la urmarea plină de evlavie a Sfintelor Canoane ale Bisericii, și, în mod sigur, a acelor Canoane referitoare la convingerile și rînduielile sfintei Biserici Ortodoxe.

Pentru cei interesaţi: vă puteţi abona la acest blog

Am hotărît să pun la dispoziţie cititorilor interesaţi ai acestui blog posibilitatea de abonare, prin e-mail, la noile articole care apar aici. Vă puteţi abona în cîmpul din coloana din dreapta a paginii (sub cîmpul de “căutare”), înscriindu-vă adresa de mail, ulterior apăsînd “Abonează-mă.”. Astfel, veţi primi pe mail, în timp rapid, înştiinţările respective. Doamne, ajută, la aflarea şi ţinerea Adevărului neciuntit!

Ce nu vor să înţeleagă nou-stiliştii cripto-ecumenişti (III)

A se vedea prima parte; a doua parte;

Deciziile luate în sesiunile care au avut loc în 5 şi 6 iunie 1923 au privit următoarele aspecte: 1. Corectarea calendarului iulian şi stabilirea datei de sărbătorire a Paştelui ,,pe baza calculelor astronomice”; 2. Condiţiile în care Biserica ar putea lua parte la discuţiile privind un nou calendar, ,,care este mai precis, atât ştiinţific cât şi practic”; 3. Cununia diaconilor şi preoţilor după hirotonie; 4. A doua căsătorie a clericilor; 5. Alte aspecte precum cea mai mică vârstă posibilă pentru hirotonia la cele trei trepte ale preoţiei, ,,bunăstarea spirituală şi materială” a preoţilor, părul şi înfăţişarea exterioară a clerului (tunderea bărbii şi a părului, purtarea rasei), păstrarea voturilor monahale, impedimentele căsătoriei, sărbătorirea zilelor sfinţilor din timpul săptămânii în cea mai apropiată duminică, problema posturilor; 6. Sărbătorirea a 1600 de ani de la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325-1925) şi întrunirea Consiliului Pan-Ortodox; 7. Problema Consiliului ,,Bisericii Vii” care a avut loc în iunie 1923, la Moscova, la care Patriarhul Tikhon, atunci în închisoare, a fost caterisit.

Textul deciziei prin care ,,se corecta” calendarul iulian şi se schimba Pascalia iuliană se termină cu cuvintele: ,,Această reformă a calendarului iulian nu este o piedică pentru schimbări ulterioare, pe care alte Biserici Creştine ar dori să le introducă”. Acest concept a fost ulterior dezvoltat şi expus concret în a doua decizie unde se spunea literal: ,,Congresul Pan-Ortodox din Constantinopol … cere ca Patriarhatul Ecumenic să anunţe poporul, după un schimb de opinii cu celelalte Biserici Ortodoxe, că Ortodoxia

Astăzi, Sfîntul Nichifor Mărturisitorul glăsuieşte: “M-am împărtăşit cu mincinosul patriarh Teodot, de care lucru îmi este jale şi mă căiesc. De acum înainte nici o împărtăşire nu-mi este cu voi.”

Întrucît mărturiile limpezi şi de netăgăduit despre comportamentul şi atitudinea ortodoxă a creştinului faţă de părtăşia (comuniunea) cu ierarhii eretici sînt intenţionat trecute vederea de unii, spre osîndă, iar de alţii sînt lăsate la o parte din nepăsare sau lene, consider că este de mare folos şi actualitate să prezint, în măsura posibilităţii, fragmente relevante din vieţile Sfinţilor Bisericii lui Hristos care ating acest subiect de importanţă crucială pentru mîntuirea noastră, a celor care ne pretindem creştini, adică următori ai învăţăturii lui Hristos. Astăzi, 3/16 aprilie, Biserica îl prăznuieşte, după calendarul bisericesc, pe Sfîntul Nichita Mărturisitorul, egumenul mănăstirii Midichia. Să luăm aminte:

Patria Cuviosului Nichita a fost Cezareea Bitiniei, fiind născut din părinţi dreptcredincioşi. Tatăl lui se numea Filaret şi s-a tuns în călugărie, cînd soţia sa după lege s-a mutat la Domnul, într-a opta zi după naşterea pruncului Nichita, pruncul fiind hrănit de maica tatălui său, care pe atunci era între cei vii.

După ce a crescut şi a învăţat carte, s-a dat spre slujba lui Dumnezeu. Mai întîi făcea slujba paracliseriei în biserică, îndeletnicindu-se la citirea dumnezeieştilor cărţi. După aceea, s-a dus la un oarecare sihastru, Ştefan, bărbat îmbunătăţit, de la care, după ce a luat povăţuire din destul, a fost trimis la Mănăstirea Midichiei, pe care a zidit-o Cuviosul Nichifor şi a fost egumen într-însa. A primit, deci, Nichifor pe Nichita cu dragoste, văzînd de mai înainte într-însul darul cel dumnezeiesc şi l-a tuns în rînduiala monahicească. Iar fericitul Nichita atît de mult a sporit cu pustniceştile nevoinţe, cu smerenia, cu ascultarea şi cu toate lucrurile cele bune, încît pe toţi monahii cei ce erau acolo i-a covîrşit, neîmplinind încă şapte ani în mănăstire. Apoi a fost silit de egumen să ia rînduiala preoţească, sfinţindu-l preasfinţitul Tarasie, patriarhul Constantinopolului.

Cei doi fraţi “intoleranţi”, mucenici pentru Hristos

Astăzi, 2/15 aprilie, Biserica lui Hristos îi prăznuieşte, după calendarul bisericesc, pe Sfinţii mucenici Amfian şi Edesie, pilde de comportament ortodox în vremuri de apostazie. Să luăm aminte, cu smerenie şi discernămînt:

Sfinţii mucenici Amfian şi Edesie au fost fraţi după trup, născuţi dintr-un tată în păgînătatea elinească, iar patria lor a fost cetatea Patara din ţara Lichiei. De acolo au fost trimişi de părinţii lor la Virit (Beirut), pentru învăţătura înţelepciunii celei din afară, unde, cu cinste, cu blîndeţe şi cu toată înţelepciunea petrecînd zilele lor din tinereţe, erau în mirarea tuturor, pentru viaţa lor cea fără de prihană. Căci, lepădînd năravurile cele obişnuite ale tinerilor, se asemănau bătrînilor celor cinstiţi, avînd drept cărunteţe, înţelepciunea – după Scriptură – şi în loc de vîrsta bătrîneţilor, viaţa cea curată.

Pentru aceasta nu s-au lipsit de darul lui Dumnezeu, pentru că a răsărit în inimile lor lumina cunoştinţei adevărului şi au început a vedea rătăcirea închinătorilor de idoli şi a cunoaşte calea cea dreaptă a bunei credinţe celei creştineşti. Apoi, doreau ca mai desăvîrşit să ştie cele despre Domnul nostru Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu şi să se facă robi ai Aceluia. Întorcîndu-se de la Virit acasă, au găsit pe tatăl lor avînd boierie în Patara, dar păgînătatea elinească nu o lăsase; asemenea şi pe toate rudeniile, care nu voiau să se deştepte din întunericul închinării idoleşti. Deci, nesuferind să se împărtăşească cu păgînii şi să petreacă în locaşurile păcătoşilor, au plecat în taină de la ai lor, lăsîndu-şi părinţii, casa, averile şi desfătarea vieţii pentru Hristos.

Ce nu vor să înţeleagă nou-stiliştii cripto-ecumenişti (II)

"Patriarhul" mason Meletie Metaxakis împreună cu "arhiepiscopul" anglican Gordon Lang, 1930

A se vedea prima parte;

La sesiunile Congresului au luat parte nouă reprezentanţi: şase episcopi, un arhimandrit şi doi laici. Constantinopolul a fost reprezentat de Patriarhul Meletie al IV-lea ca preşedinte, Mitropolitul Callikos al Cizicului şi laicul V. Antoniadis, profesor la Institutul Teologic din Halki. Din Cipru a fost delegat Mitropolitul Vasilie al Niceei (mai târziu patriarh ecumenic între anii 1925-1929). Biserica Serbiei a avut doi reprezentanţi: Mitropolitul Gavriil al Muntenegrului şi Milutin Milankovitch, laic şi profesor de matematică şi mecanică la Universitatea din Belgrad. Biserica Greciei a fost reprezentată de Mitropolitul Iacov al Drachului, iar Biserica României de către arhimandritul Iuliu Scriban. Arhiepiscopul Alexandru (Nomolovsky) al Americii de Nord şi al Insulelor Aleutine, care la acel moment avea un statut canonic neclar (Sinodul Bisericii Ruse din Afara Granitelor – ROCOR – i-a adus acuzaţii canonice serioase, rezultatul acestora fiind transferul său la Exarhatul Evlogian, sub jurisdicţia Patriarhatului Ecumenic), a fost, de asemenea, prezent la lucrările congresului deşi nu a reprezentat practic nici una din Bisericile Ortodoxe.

La congres a luat parte şi Arhiepiscopul Anastasie (Gribanovsky) al Chişinăului şi Hotinului, membru al Sinodului Bisericii Ruse din Afara Granitelor, care era la acea vreme în Constantinopol. El a anunţat la prima sesiune din 10 mai 1923 că nu avea ,,instrucţiuni clare din partea ierarhilor ruşi de la Karlovtsy în ceea ce priveşte problema calendarului”, părăsind curând această întâlnire neobişnuită.

Cu dragoste, un sfat deschis pentru fratele “saccsiv”

Hristos a înviat, frate!

Întrucît ştiu că eşti prins cu multe griji (să te lumineze Dumnezeu ca acestea să-ţi fie spre mîntuire şi întărire!), nu te voi încărca cu multe. Vin cu un sfat, ca de la frate la frate ortodox, pe care îl cunosc de mai multă vreme, încă de cînd ţineai cu îndrăzneală blogul vechi. Vedem tulburarea provocată şi susţinută de unii în chip neortodox, de pe o parte şi de pe alta a baricadei. “Sursa” “tulburării” s-a retras demult în rugăciune şi cugetare aducătoare de folos, dar neto-ortodocşii continuă, asemenea unor sadici sau masochişti, să arunce cu noroi (doar-doar se va lipi vreo nouă mizerie de “inculpat”), să provoace, “smerit” şi “justificat” bineînţeles.

Fiecare creştin este responsabil, mai mult sau mai puţin, de cei din jurul său (pe care nu el şi-i alege, ci Domnul, spre învederarea credinţei creştinului). În cazul tău, responsabilitatea este mare. Ştiu că ştii acest lucru mai bine decît mine; dar îţi aduc aminte tocmai pentru că vreau ca sfatul pe care mă încumet să ţi-l dau să fie înţeles aşa cum este, fără pudrări sau răstălmăciri dorite de unii care vor război, întru diversiune. Frate, sînt momente cînd este de folos omului o pauză de cugetare, de cercetare. În acest sens, cred că ţi-ar fi de un real folos să iei o pauză, să ieşi din jocul acestor discuţii deşarte care golesc sufletul, nu-l zidesc. Să ieşi cu scopul cercetării mai profunde a problemei calendarului şi ecumenismului, în contextul general al situaţiei Bisericii lui Hristos în aceste vremuri de apostazie deschisă şi în contextul întregii istorii a Bisericii. Să cercetezi, să te sfătuieşti cu cei care consideri că ţin la adevărul credinţei şi nu la mintea sau prestigiul lumii acesteia. Oricine doreşte cu adevărat să fie fiu credincios al Bisericii lui Hristos, adică al Trupului lui Hristos care ne-a vorbit şi ne vorbeşte prin Sfinţii Săi Apostoli şi Părinţi, prin Sfînta Sa Predanie (Tradiţie) de Duhul insuflată – poate şi este chemat să fie. Nu există 2 adevăruri, aşa cum nu există canoane schimbabile şi canoane neschimbabile. Există minţi şi inimi sincere, însetate de Adevăr şi minţi şi inimi hître, însetate de comoditate psiho-sufletească, nu duhovnicească.

Nu cred că pauza se va dovedi una lungă, pentru că tulburările de acum nu sînt decît nişte picături în mare (ca să fim sinceri, apa nu se tulbură de la sine, tot aşa cum fierbinţeala adevărului nu o simt decît mincinoşii). Important este ca să fie una sinceră, întru Adevăr şi nepărere de sine. Înţelegerea lucrurilor vine atunci cînd inima este odihnită. (nu pretind ceva de la tine, conştientizînd că nu sînt deloc omul potrivit pentru asemenea discuţii; dar îndrăznesc pentru că îmi pasă)

Cînd spun de pauză, mă refer strict la gălăgia din ultimele 2 săptămîni, care este una la nivel duhovnicesc, de viaţă sau moarte a sufletului. Comentariile şi polemicele sînt, în cele mai multe cazuri, pierzătoare pentru cei care îşi pun nădejdea în ele sau le consideră ca făcînd parte din “sfînta datorie” a ortodoxului. Mărgăritarele credinţei nefalsificate continuă să strălucească, chiar şi în offline (şi anume acolo!).

Mulţi vor încerca să ne ciocnească, să ne învrăjbească. Unii deja au şi încercat, pe pagina ta. În zadar însă se trudesc diversioniştii, “sacsiv”-ii ţesuţi în minţile tulburi ale unor nefraţi de credinţă şi duh. Îl rog pe Dumnezeu să te întărească în Adevărul şi Dragostea sa nefăţarnică şi te rog să pui şi tu o rugăciune pentru mine, păcătosul, şi să mă ierţi dacă ţi-am greşit, cu voie sau fără de voie. Şi să nu uităm, frate, că o furtună autentică vine după o linişte părelnică. Tihnă inimii!

De la inimă la inimă,

Hristofor.

Ce nu vor să înţeleagă nou-stiliştii cripto-ecumenişti (I)

Nou-stiliştii (următorii “stilului nou”) nu înţeleg sau, mai degrabă, se fac că nu înţeleg că “problema calendarului” nu se referă deloc la calendarul în sine, ci la “schimbarea” calendarului ca la o etapă stabilită din timp către înjugarea de facto a bisericilor ortodoxe la erezia ecumenistă. Ecumenismul este scopul, schimbarea calendarului – unul din paşii cruciali. Aceasta n-o spune “stilistul” X sau Y, ci însăşi cei care au lucrat intens la lepădarea calendarului Bisericii lui Hristos şi acceptarea calendarului ecumenist, lepădat de Biserică. Şi deci:

În anul 1902, Sfântul Sinod al Patriarhiei Constantinopolului, în frunte cu Î.P.S. Patriarh Ioachim al III-lea, trimitea o enciclică patriarhală şi sinodală ,,către prea sfinţiţii Patriarhi ai Alexandriei şi Ierusalimului şi către Sfintele Biserici-surori întru Hristos autocefale din Cipru, Rusia, Grecia, România, Serbia şi Muntenegru”. Prin această scrisoare, sinodul ,,considera oportun un schimb de opinii între înalţii prelaţi ortodocşi” asupra ,,anumitor probleme de natură religioasă şi de mare importanţă”, printre care se numărau ,,relaţiile prezente şi viitoare cu cele două mari turme ale creştinătăţii: Biserica Apuseană şi Biserica protestanţilor”, iar ca un preambul ,,problema unui calendar comun, despre care deja se vorbeşte şi se scrie de o vreme încoace”.

Prin urmare, Sinodul Constantinopolului dorea să pună în discuţie ,,mai ales, metodele propuse pentru reformarea calendarului iulian care a dominat în Biserica Ortodoxă timp de secole sau pentru acceptarea celui gregorian”. Înalţii demnitari ortodocşi luau ,,în considerare şi modificarea datei Sfintelor Paşti după o înţelegere prealabilă”, părerile lor fiind împărţite în această privinţă. Astfel, o parte din ierarhi considera că ,,Sfânta Tradiţie este singura potrivită în Biserică, fiindu-ne încredinţată de Sfinţii Părinţi, şi care a avut întotdeauna acordul Bisericii”. Alţii, susţinători ai reformei calendarului, recomandau Bisericii Ortodoxe alinierea la standardele ştiinţifice ale Bisericii Apusene în ceea ce priveşte precizia măsurării timpului.

Poate fi pomenit Corneanu-Drincec sau ce ne spune Sfînta Predanie despre pomenirea ierarhilor eretici ?

Pseudo-patriarhul ecumenist Atenagora al Constantinopolului mânat de dracul masoneriei, aflat în afara corabiei Bisericii lui Hristos dimpreună cu fraţii lui întru erezie, Eutihie şi papa, luptându-o pe aceasta.

După cum se ştie, viermii cei neadormiţi ai patriarhiei şi-au simţit atacată starea căldicică de apostaţi din cauza adevărurilor rostite public în conferinţele din ultima lună ţinute de teologul ortodox Danion Vasile. Aceştia au făcut spume la gură mai ales după publicarea replicii scrise de Danion împotriva mărturiilor mincinoase scrise de un oarecare Viorel Nistor şi răspîndite prin internet şi e-mailuri cu o viteză uimitor de suspectă. Unde era acest Nistor cu acoliţii săi de duh cînd sinodul lui Daniel s-a lepădat de Predania Bisericii, aprobîndu-l pe Corneanu sau cînd Bartolomeu Anania i-a împărtăşit sincer pe 2 “preoţi” greco-catolici declaraţi? Sau cînd e sincer Roncea cel cu epoleţi: cînd îi laudă pe fraţii de peste Prut că protestează împotriva pederastizării ţări sau cînd îi acuză tot pe aceştia de “kgb-ismul” de care el însuşi suferă? Din prisosul inimii grăieşte gura. Apoi, sub pretextul “păcii şi smereniei” pascale, s-a aşternut o tăcere care spune mai multe decît încă un nou atac războinic împotriva Cuvîntului lui Hristos.

Părintele Iustin suferă la spital. Nimeni nu ştie cît mai are de trăit. Cred însă că Dumnezeu nu-l va lua din această viaţă pînă nu se vor limpezi apele tulburate conştient şi organizat. Limpezirea însă – atunci cînd se va săvîrşi în tihnă – nu o vor vedea decît cei care au înţeles pînă acum pe ce plan se poartă acest război rece (căldicel, mai degrabă), care soi de draci anume îi mînă pe prigonitorii nu ai lui Danion, ci ai Adevărului rostit de fratele nostru întru credinţa Sfinţilor Părinţi. Niciodată nu s-a folosit mai mult trucul jidovesc de discreditare a unui om: atacă sursa argumentului, nu argumentul însăşi. Cei mulţi şi înfierbîntaţi însă nu au timp să vadă diferenţa, să mai cugete la întregul tablou care se pictează nu de ieri-de azi, ci de cînd răstignitorii Adevărului s-au îndreptăţit astfel: “ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul” (Ioan 11:50). Logic, nu? Doar că acest om este Omul: Hristos-Dumnezeu.

Să remarcăm: chiar dacă s-ar admite prin absurd că afirmaţiile rostite de Danion ar fi neortodoxe, neconforme cu Sfînta Predanie a Bisericii (a se vedea însă în acest sens materialul de mai jos, precum şi alte materile care vor apare aici), felul şi duhul în care au lucrat şi lucrează viermii neadormiţi (chiar şi cu bărbi şi sutane, plini de “smerenie” şi “dreaptă socoteală”) şi sprijinitorii acestora împotriva celor care Îl pun pe Hristos mai presus de oameni arată cine le este stăpînul, care este acelaşi cu tatăl puilor de vipere care au stat în faţa Mîntuitorului, L-au cunoscut, dar nu L-au primit.

~ + ~

Este patriarhatul de Constantinopol centrul Ortodoxiei ?

de părintele Patric Ranson

(Părintele Patric, împreună cu fiica sa Fotini, au fost ucişi în drumul lor spre aeroportul din Atena pe data de 25/12 decembrie 1992. Părintele Patric este francez şi a slujit în Paris, în jurisdicţia unui Sinod al Bisericii Ortodoxe Tradiţionaliste din Grecia)

Pentru a răspunde la această întrebare, unul dintre prietenii noştri ne-a sfătuit să începem prin a deschide Vieţile Sfinţilor. Dacă Patriarhia de Constantinopol este criteriul Ortodoxiei, ar trebui să existe numeroase mărturii în acest sens în enciclopedia vie a Tradiţiei şi a Credinţei Ortodoxe, adică Sinaxarele.

Am găsit, dimpotrivă, în aceste Sinaxare, mărturia potrivit căreia criteriul adevărului revelat este credinţa ortodoxă, corectitudinea ei, şi nu apartenenţa la o biserică sau alta, fie ea rusă, greacă, sârbă sau franceză, fie ea din Constantinopol sau din Moscova.

Să luăm exemple din teritoriul canonic al Patriarhiei de Constantinopol, din Noua Romă, sau chiar din Muntele Athos, care este considerat de către şefii actuali ai Fanarului ca aparţinând teritoriului acestei Patriarhii.

Nestorie a fost şi el patriarh al Constantinopolului şi  – când începea să-şi predice erezia – credincioşii şi preoţii se despărţeau de el şi refuzau să-i pomenească numele la Liturghie. Avem mărturia în viaţa Sfântului Ipatie din Rufinian, care este pomenit pe 17 iunie: „Când Nestorie venea din Antiohia pentru a primi titlul de patriarh al vestitului Oraş Imperial al Constantinopolului, aflându-se în suita lui Dionisie, care devenise Guvernatorul provinciei Orientum [1], Sfântul Ipatie are o vedenie în clipa în care Nestorie se apropie de cetate. El vede, în sfânta biserică din capitală, pe mireni punându-l pe Nestorie pe tron [2]; un glas se auzi îndată: „În trei ani şi jumătate, această neghină va fi smulsă”. Atunci Sfântul Ipatie începu să spună câtorva oameni, mai ales fraţilor din mănăstirea sa: „Acest om care tocmai soseşte îmi aduce multă nelinişte, fiii mei, căci am văzut că se va abate de la credinţă; dar nu va păstori decât trei ani şi jumătate”. Din întâmplare, Nestorie a aflat ce spunea Ipatie despre el şi de aceea, când a trecut prin apropierea mănăstirii sfântului, el a refuzat să intre ca să-l întâlnească, chiar dacă a fost până acolo peste tot şi chiar dacă a trecut, în vizita sa prin capitală, pe la toate mănăstirile şi la toţi egumenii şi ierarhii Bisericii. Cum a intrat în oraş şi a luat în stăpânire tronul patriarhal, a trimis la Sfântul Ipatie pe nişte clerici cu mesajul: „Mergeţi şi ziceţi acestui visător găunos: Voi domni douăzeci de ani în cetate şi ce vor fi atunci visele tale?” Sfântul Ipatie le răspunse: „Spuneţi patriarhului că dacă vedenia pe care am avut-o se împlineşte, aceasta este o descoperire dumnezeiască; dacă nu, este un vis, o închipuire pe care am avut-o ca orice om.”

Înştiinţare! Lumina Sfîntă s-a pogorît şi în acest an, la 14:06!

2010:

MAI MULTE REPORTAJE >>> CENTRUL “MDN”

2006:

2009:

RUGĂCIUNEA PENTRU PRIMIREA LUMINII SFINTE CITITĂ DE PATRIARHUL IERUSALIMULUI

Stăpâne, Doamne, Iisuse Hristoase, Înţelepciune începătoare de lumină a Tatălui Celui fără-de-început, Carele locuieşti întru lumina cea neapropiată, Carele ai poruncit luminii să strălucească dintru întunerec, Carele ai spus să fie lumină şi a fost lumină, Doamne, Dătătorule- de-lumină, Carele ne-ai scos din întunericul înşelăciunii şi ne-ai călăuzit la lumina minunată a cunoştinţei Tale, Carele ai umplut de lumină şi bucurie tot pământul prin venirea Ta în trup aici şi cele de dedesubt prin pogorârea Ta la iad, după care Tu ai vestit lumina tuturor neamurilor prin sfinţii Tăi apostoli, Ţie Îţi mulţumim că prin credinţa cea dreaptă ne-ai scos din întuneric la lumină şi ne-am făcut fii ai luminii prin sfântul Botez şi am văzut slava Ta plină de har şi adevăr (Ioan 1, 14).

Dar o, Dătătorule-de-lumină Doamne, Carele eşti lumina văzută de cei care au stat în întuneric; Stăpâne Doamne, Carele eşti Lumina cea adevărată, care luminezi pre tot omul care vine în lume (Ioan 1,9), singura Lumină a lumii şi lumina vieţii oamenilor, de a Cărui slavă este plin tot universul, căci Tu ai venit ca lumină în lume prin pogorârea Ta în trup, deşi lumea a iubit întunericul mai mult decât lumina. Dătătorule-de-lumină, Doamne, ascultă-ne pre noi, păcătoşii şi nevrednicii robii Tăi, care în acest ceas stăm lângă acest preasfânt şi de-lumină-purtător Mormânt şi ne primeşte pre noi care cinstim Patimile Tale curate, preasfântă răstignirea Ta, moartea Ta de bună voie şi punerea şi îngroparea trupului Tău cel fără de viaţă în acest preacinstit Mormânt al Tău, şi Învierea Ta cea de a treia zi pre care începem să o prăznuim cu bucurie, pomenind pogorârea Ta la iad prin care ca un Stăpân ai slobozit prin strălucirea Dumnezeirii Tale sufletele drepţilor ţinute acolo, umplând cele mai de jos de lumină. De aceea prăznuind cu inimă plină de bucurie şi cu duhovnicească bucurie în această preabinecuvântată Sâmbătă, preamântuitoarele taine împlinite într-un mod dumnezeiesc, potrivit Ţie, pre pământ şi sub pământ, pomenind adevărata lumină lină (înveselitoare) şi de dorit, care a strălucit dumnezeieşte peste aceştia în cele mai de jos, şi într-un chip dumnezeiesc a strălucit din Mormânt, facem vădită Lumina care arată Teofania Ta, Cel care ai venit în lume pentru noi. Căci aşa cum în această noapte mântuitoare şi strălucitoare toate se umplu de lumină, cerul şi pământul şi cele de dedesubt prin taina fericitoare a pogorârii Tale la iad şi învierea Ta cea de a treia zi din mormânt, cei ce primesc cu evlavie din această Lumină neîncetat aprinsă şi pururea strălucitoare o trec celor ce cred în Tine, Lumina cea adevărată, şi noi Te chemăm şi Te rugăm, Preasfinte Stăpâne, ca să arăţi acest dar de sfinţire plin de harul Tău dumnezeiesc prin harul preasfântului şi de-viaţă-purtătorului Tău Mormânt şi să binecuvântezi şi să sfinţeşti pre cei ce se ating de ea cu cucernicie, slobozindu-i de întunericul patimilor, şi să ne faci vrednici de preastrălucitoarele Tale sălaşuri unde străluceşte lumina cea neînserată a Dumnezeirii Tale. Dă-le, Doamne, sănătate şi viaţă bună, umple casele lor de tot binele. Dătătorule-de-lumină, Stăpâne, ascultă-mă pre mine, păcătosul, în acest ceas şi dă-ne nouă şi lor să umblăm în Lumina Ta şi să locuim în ea cât timp vom avea lumina vieţii de faţă. Fă, Doamne, ca lumina faptelor noastre bune să lumineze înaintea oamenilor, ca ei să Te slăvească pre Tine împreună cu Cel fără-de-început al Tău Părinte şi Duhul Tău cel Sfânt. Căci Tu ne-ai aşezat lumină neamurilor, ca să luminăm pre cei ce umblă întru întuneric, dar lucrând răul, am iubit întunericul mai mult decât lumina, căci oricine face răul urăşte lumina, după cuvântul Tău cel nemincinos.

De aceea păcătuind, ne poticnim zilnic pentru că umblăm în întuneric. Dă-ne să vieţuim restul zilelor noastre cu ochii minţii luminaţi. Dă-ne să umblăm ca fii ai luminii în lumina poruncilor Tale, albeşte veşmântul strălucitor al sfântului Botez pre care l-am înnegrit cu faptele noastre, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină. Dă-ne să îmbrăcăm armele luminii ca să îndepărtăm pre stăpânul întunericului ce se preface în înger al luminii. Doamne, aşa cum în această zi ai strălucit celor ce şedeau în întuneric şi în umbra morţii, tot aşa străluceşte în inimile noastre lumina Ta neînserată, ca strălucind cu lumina aceasta şi arzând în credinţă, să Te slăvim pre Tine, singura Lumină lină a Luminii celei dătătoare-de-lumină în veci. Amin!

Traducere: Tradiţia Ortodoxă

A se citi şi:

• Lumina Sfîntă şi ecumeniştii

• Pogorîrea Luminii Sfinte în 2008