Cu dragoste, un sfat deschis pentru fratele “saccsiv”

Hristos a înviat, frate!

Întrucît ştiu că eşti prins cu multe griji (să te lumineze Dumnezeu ca acestea să-ţi fie spre mîntuire şi întărire!), nu te voi încărca cu multe. Vin cu un sfat, ca de la frate la frate ortodox, pe care îl cunosc de mai multă vreme, încă de cînd ţineai cu îndrăzneală blogul vechi. Vedem tulburarea provocată şi susţinută de unii în chip neortodox, de pe o parte şi de pe alta a baricadei. “Sursa” “tulburării” s-a retras demult în rugăciune şi cugetare aducătoare de folos, dar neto-ortodocşii continuă, asemenea unor sadici sau masochişti, să arunce cu noroi (doar-doar se va lipi vreo nouă mizerie de “inculpat”), să provoace, “smerit” şi “justificat” bineînţeles.

Fiecare creştin este responsabil, mai mult sau mai puţin, de cei din jurul său (pe care nu el şi-i alege, ci Domnul, spre învederarea credinţei creştinului). În cazul tău, responsabilitatea este mare. Ştiu că ştii acest lucru mai bine decît mine; dar îţi aduc aminte tocmai pentru că vreau ca sfatul pe care mă încumet să ţi-l dau să fie înţeles aşa cum este, fără pudrări sau răstălmăciri dorite de unii care vor război, întru diversiune. Frate, sînt momente cînd este de folos omului o pauză de cugetare, de cercetare. În acest sens, cred că ţi-ar fi de un real folos să iei o pauză, să ieşi din jocul acestor discuţii deşarte care golesc sufletul, nu-l zidesc. Să ieşi cu scopul cercetării mai profunde a problemei calendarului şi ecumenismului, în contextul general al situaţiei Bisericii lui Hristos în aceste vremuri de apostazie deschisă şi în contextul întregii istorii a Bisericii. Să cercetezi, să te sfătuieşti cu cei care consideri că ţin la adevărul credinţei şi nu la mintea sau prestigiul lumii acesteia. Oricine doreşte cu adevărat să fie fiu credincios al Bisericii lui Hristos, adică al Trupului lui Hristos care ne-a vorbit şi ne vorbeşte prin Sfinţii Săi Apostoli şi Părinţi, prin Sfînta Sa Predanie (Tradiţie) de Duhul insuflată – poate şi este chemat să fie. Nu există 2 adevăruri, aşa cum nu există canoane schimbabile şi canoane neschimbabile. Există minţi şi inimi sincere, însetate de Adevăr şi minţi şi inimi hître, însetate de comoditate psiho-sufletească, nu duhovnicească.

Nu cred că pauza se va dovedi una lungă, pentru că tulburările de acum nu sînt decît nişte picături în mare (ca să fim sinceri, apa nu se tulbură de la sine, tot aşa cum fierbinţeala adevărului nu o simt decît mincinoşii). Important este ca să fie una sinceră, întru Adevăr şi nepărere de sine. Înţelegerea lucrurilor vine atunci cînd inima este odihnită. (nu pretind ceva de la tine, conştientizînd că nu sînt deloc omul potrivit pentru asemenea discuţii; dar îndrăznesc pentru că îmi pasă)

Cînd spun de pauză, mă refer strict la gălăgia din ultimele 2 săptămîni, care este una la nivel duhovnicesc, de viaţă sau moarte a sufletului. Comentariile şi polemicele sînt, în cele mai multe cazuri, pierzătoare pentru cei care îşi pun nădejdea în ele sau le consideră ca făcînd parte din “sfînta datorie” a ortodoxului. Mărgăritarele credinţei nefalsificate continuă să strălucească, chiar şi în offline (şi anume acolo!).

Mulţi vor încerca să ne ciocnească, să ne învrăjbească. Unii deja au şi încercat, pe pagina ta. În zadar însă se trudesc diversioniştii, “sacsiv”-ii ţesuţi în minţile tulburi ale unor nefraţi de credinţă şi duh. Îl rog pe Dumnezeu să te întărească în Adevărul şi Dragostea sa nefăţarnică şi te rog să pui şi tu o rugăciune pentru mine, păcătosul, şi să mă ierţi dacă ţi-am greşit, cu voie sau fără de voie. Şi să nu uităm, frate, că o furtună autentică vine după o linişte părelnică. Tihnă inimii!

De la inimă la inimă,

Hristofor.

Ce nu vor să înţeleagă nou-stiliştii cripto-ecumenişti (I)

Nou-stiliştii (următorii “stilului nou”) nu înţeleg sau, mai degrabă, se fac că nu înţeleg că “problema calendarului” nu se referă deloc la calendarul în sine, ci la “schimbarea” calendarului ca la o etapă stabilită din timp către înjugarea de facto a bisericilor ortodoxe la erezia ecumenistă. Ecumenismul este scopul, schimbarea calendarului – unul din paşii cruciali. Aceasta n-o spune “stilistul” X sau Y, ci însăşi cei care au lucrat intens la lepădarea calendarului Bisericii lui Hristos şi acceptarea calendarului ecumenist, lepădat de Biserică. Şi deci:

În anul 1902, Sfântul Sinod al Patriarhiei Constantinopolului, în frunte cu Î.P.S. Patriarh Ioachim al III-lea, trimitea o enciclică patriarhală şi sinodală ,,către prea sfinţiţii Patriarhi ai Alexandriei şi Ierusalimului şi către Sfintele Biserici-surori întru Hristos autocefale din Cipru, Rusia, Grecia, România, Serbia şi Muntenegru”. Prin această scrisoare, sinodul ,,considera oportun un schimb de opinii între înalţii prelaţi ortodocşi” asupra ,,anumitor probleme de natură religioasă şi de mare importanţă”, printre care se numărau ,,relaţiile prezente şi viitoare cu cele două mari turme ale creştinătăţii: Biserica Apuseană şi Biserica protestanţilor”, iar ca un preambul ,,problema unui calendar comun, despre care deja se vorbeşte şi se scrie de o vreme încoace”.

Prin urmare, Sinodul Constantinopolului dorea să pună în discuţie ,,mai ales, metodele propuse pentru reformarea calendarului iulian care a dominat în Biserica Ortodoxă timp de secole sau pentru acceptarea celui gregorian”. Înalţii demnitari ortodocşi luau ,,în considerare şi modificarea datei Sfintelor Paşti după o înţelegere prealabilă”, părerile lor fiind împărţite în această privinţă. Astfel, o parte din ierarhi considera că ,,Sfânta Tradiţie este singura potrivită în Biserică, fiindu-ne încredinţată de Sfinţii Părinţi, şi care a avut întotdeauna acordul Bisericii”. Alţii, susţinători ai reformei calendarului, recomandau Bisericii Ortodoxe alinierea la standardele ştiinţifice ale Bisericii Apusene în ceea ce priveşte precizia măsurării timpului.