Cum a trăit Sfîntul Teodor Studitul ? Luări aminte.

Cine dintre ortodocşi nu a auzit de Sfîntul Teodor Studitul, mare stîlp al Bisericii lui Hristos alături de Maxim Mărturisitorul, Marcu al Efesului, Grigore Palama, Ioan Gură de Aur sau Vasile cel Mare? Cine dintre ortodocşi nu a auzit de neînchipuitele încercări şi prigoane prin care a trecut Sfîntul Teodor pentru sfintele icoane? Dar cine dintre ortodocşi cunoaşte scrisorile mărturisitoare ale aceluiaşi Sfînt, trimise de acesta din temniţă spre întărirea celor de acelaşi duh ortodox cu el? Cum putem să-l cinstim cu adevărat pe Sfîntul Teodor atunci cînd ne aflăm în întuneric faţă de învăţătura sa, învăţătură pentru care a şi pătimit ani la rîndul? Oare prăznuirea unui sărbătorit nu presupune, înainte de toate, cunoaşterea cît mai în amănunt a acestuia? Oare sîntem sinceri cu noi înşine atunci cînd, mînaţi de comoditatea psihologică şi pătimaşă care-l caracterizează pe creştinul căldicel al vremurilor de pe urmă – vremuri de război viclenesc împotriva Cuvîntului lui Hristos – separăm artificial cinstirea Sfinţilor de învăţătura lor de mîntuire aducătoare, astfel “cinstirea” noastră devenind, de fapt, necinstire şi alunecare voită în întunericul diavolesc al necunoştinţei?

Prin ce s-a sfinţit Sfîntul Teodor, că doar nu era prin naştere sau predestinare sfînt? Prin aceea că a fost smerit? Prin aceea că făcea fapte bune? Prin aceea că, precum răstălmăcesc unii păruţi tradiţionalişti, ar fi mărturisit Adevărul (doar) cu gura? Sau poate pentru că şi-ar fi plecat capul în faţa ereziei şi ierarhilor eretici? Ca să înţelegem cum au stat şi stau lucrurile în realitate, pentru început este firesc să luăm aminte cu minte trează şi inimă fierbinte la viaţa şi nevoirile Sfîntului Teodor, aşa cum o găsim în Vieţile Sfinţilor, accesibile tuturor creştinilor interesaţi şi de alte scrieri decît “pustiuri digitale” sau “demascări ale Sistemului”:

Era în Constantinopol un bărbat de bun neam şi bogat, cu numele Fotin, avînd soţie care se numea Teoctista şi amîndoi erau binecredincioşi şi temători de Dumnezeu. Aceştia au născut pe acest fericit Teodor şi botezîndu-l după obiceiul creştinesc, îl creşteau cu bună îngrijire şi l-au dat la învăţătura cărţii. Pe atunci era eresul luptării contra sfintelor icoane pe cînd împărăţea nedreptul împărat Constantin Copronim şi era mare prigoană asupra celor binecredincioşi. Pentru aceea Fotin, lăsînd cetatea şi boieria pe care o avea de la împăratul şi sfătuindu-se cu soţia sa, au împărţit toate averile lor. Apoi lepădîndu-se de lume, au primit viaţa călugărească şi în aceea s-au nevoit bine pînă la sfîrşit. Iar fericitul Teodor, învăţînd înţelepciunea cea elinească, s-a făcut ritor şi filosof ales, vorbind cu cei răucredincioşi despre buna credinţă şi era atît de iscusit în dumnezeieştile Scripturi şi în dogme, încît nu puteau să-l biruiască ereticii niciodată.