Arhiva

Archive for 3 iulie 2010

Sfîntul Teofan de Poltava (†1940), duhovnicul familiei Ţarului Nicolai al 2-lea:Ortodocşii trebuie să nu aibă comuniune de rugăciune cu schismaticii nou-calendarişti 

3 iulie 2010 12 comentarii

“Faţă de patriarhia Constantinopolului şi adoptarea de către aceasta şi de către alte biserici a calendarului nou, Vlădica Teofan era la fel de intransigent: „Doar un Sinod Ecumenic poate introduce un nou calendar bisericesc, după cum Primul Sinod Ecumenic l-a introdus pe cel folosit acum. Orice altă adoptare neautorizată nu poate fi recunoscută ca fiind canonică.” Spre deosebire de Mitropolitul Antonie (Hrapoviţki) care, deşi adversar al schimbării calendarului, a pledat pentru păstrarea comuniunii cu nou-calendariştii şi a slujit împreună cu patriarhul nou-calendarist Miron [Cristea] mai mult decît o dată,  Arhiepiscopul Teofan a adoptat linia „zelotă” a vechi-calendariştilor români şi greci. A şi scris două lucrări ample la acest subiect. În una dintre acestea, scrisă în 1926, scria:

  • Nu au statornicit, oare, Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe hotărîri speciale în privinţa calendarului?

Da, în repetate rînduri – cu privire la introducerea noului calendar gregorian – atît în întruniri private cît şi în sinoade. „Un exemplu în acest sens este următorul. În primul rînd, Patriarhul Ecumenic Ieremia II, contemporan reformei calendarului, a condamnat imediat, în 1582, împreună cu Sinodul său, noul sistem de cronologie roman ca fiind în dezacord cu Predania (Tradiţia) Bisericii. Read more…

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 87 other followers