Episcopul Artemie şi Adevărata Ortodoxie

Ştirea că Episcopul sârb Artemie, fostul arhipăstor al Kosovo şi Metohia, a fost oprit de la slujire de către Sinodul Bisericii Ortodoxe oficiale din Serbia a fost fireşte bine primită de către Adevăraţii Creştini Ortodocşi. Episcopul Artemie a fost vreme de mai mulţi ani cel mai important critic al conduitei ecumeniste şi moderniste a Bisericii Sârbe. El a fost pedepsit recent de către patriarhia eretică prin îndepărtarea sa din scaunul arhiepiscopiei Kosovo, unde prinsese rădăcini puternice. Ruptura sa faţă de patriarhie pare acum totală. Dar oare aşa stau lucrurile cu adevărat?

Erezia ecumenistă face deja ravagii de aproape o sută de ani, iar din anii 1960 Biserica Sârbă este membră a complet apostatului Consiliu Mondial al Bisericilor. Şi totuşi doar o mică rămăşiţă de anti-ecumenişti a făcut vreodată pasul complet dinspre erezie către Adevărata Ortodoxie. Întrebarea este: de ce? Se pare că sunt trei motive principale – sau mai degrabă, scuze – pentru care majoritatea anti-ecumeniştilor refuză să se alăture Adevăratei Ortodoxii.

“Stilul nou” şi evlavia oamenilor

Ierarh al Bisericii Oficiale Bulgare închinîndu-se Papei, 2009

Cu neputinţă este să nu vină smintelile,

dar vai aceluia prin care vin !

Mai de folos i-ar fi lui, de s-ar lega

o piatră de moară de grumajii lui

şi să se arunce în mare,

decât să smintească pe unul

dintr-aceşti mai mici (Luca 17, 1-2)

Printre credincioşii ortodocşi din Bulgaria a existat din vremuri străvechi o tradiţie religioasă, comună în multe alte culturi ortodoxe, de a boteza un copil cu numele sfântului prăznuit în ziua în care s-a născut el. Şi astăzi, această tradiţie este încă păstrată sub diferite forme. Dar după ce calendarul bisericesc a fost ,,reformat” atât de grosolan şi brutal, respectarea populară a acestei tradiţii a fost în mare măsură abandonată. Creştinii au încetat să cinstească amintirea sfinţilor ale căror nume le poartă. Pierderea unui obicei atât de necesar identităţii ortodoxe a poporului bulgar a cutremurat sufletele celor care nu aveau cunoştinţă despre caracterul politic al reformei calendarului, ispitindu-i să se îndoiască chiar de însăşi sfânta taină a botezului. Această ispită a apărut adeseori printre laici, provocând opoziţie faţă de cler; de exemplu, un mirean pe nume ,,Ştefan” i-ar putea reproşa cu smerenie, însă cu asprime, preotului său nou calendarist: ,,Tu, un preot, îmi spui acum că nu mă mai numesc Ştefan fiindcă, deşi m-am născut de Sfântul Ştefan, mă sileşti să-l prăznuiesc pe sfântul meu protector în cu totul altă zi !”

DE CE adevăraţii ortodocşi sînt cu adevărat ortodocşi (II): “este absolut obligatoriu să te separi de episcopii eretici”

Continuarea primei părţi;

• Afirmaţia 2. Un sinod ecumenic trebuie să îi condamne pe cei care predică erezia pentru ca ortodocşii să fie îndreptăţiţi să se separe de comuniunea cu ereticii.

Răspuns: Nu este necesară o combatere directă a acestei afirmaţii din partea noastră, pentru că pr. Vasile îşi abandonează propriul argument atunci când recunoaşte mai târziu că condamnarea sinodului local este suficientă pentru despărţirea de eretici. Apoi merge şi mai departe, admiţând că în anumite situaţii comuniunea cu ereticii a fost ruptă înaintea condamnării sinodale de orice fel, şi că acest lucru este permis de către canonul 15 al sinodului I-II.  Şi totuşi, el limitează aceste admiteri pretinzând că ,,nici un sfânt canon al Sfinţilor Părinţi nu a impus adepţilor ortodocşi întreruperea comuniunii ecleziastice cu ereticii înainte de hotărârea sinodală.” Vom reveni în scurt timp la această afirmaţie.

“…De ce nu l-au caterisit şi pe patriarh (Teoctist) ?”

Turma eparhiei de Caransebeş a “Patriarhiei Române” se întreabă sincer, ironizînd fără să vrea hăul în care se găsesc creştinii din “Bisericile” Oficiale ecumeniste. Un exemplu trist de roadă a credinţei oficiale a “Patriarhiei Române” – erezia ecumenistă:

„Preotul nostru nu a făcut altceva decât a făcut patriarhul Teoctist când a asistat la slujba făcută de Papa Ioan-Paul al II-lea. Păi, dacă este aşa de grav, de ce nu l-au caterisit şi pe patriarh? Din contră, preotul ar trebui lăudat, pentru că încurajează buna înţelegere între culte. Suntem cu toţii creştini. Atunci, de unde această intoleranţă de tip medieval a celor de la Caransebeş? Unde este ecumenismul cu care fac paradă cei de la Episcopie? Să fie, atunci, caterisit şi episcopul care se roagă în fiecare duminică pentru unitatea credinţei. Asta a făcut preotul nostru: a dat dovadă de dragoste frăţească faţă de alţi creştini.“

• Detalii: http://www.romanialibera.ro/actualitate/transilvania/pedeapsa-medievala-in-episcopia-din-caransebes-205050.html
• Ce-a facut “preotul” Crecan

DE CE adevăraţii ortodocşi sînt cu adevărat ortodocşi – împotriva poziţiei cripto-ecumeniste (I)

~ + ~

Un răspuns către pr.Vasile Gregoriades şi o justificare a ruperii comuniunii cu episcopii ecumenişti

Diavolul îi ispiteşte pe credincioşi în orice veac pe diferite căi: persecuţii, invazii străine, ademenirea cu farmecele lumeşti. Printre cele mai eficiente curse ale lui se află erezia şi schisma care, prin ruperea creştinilor de Biserică, îi depărtează de Hristos şi îi duce în înşelăciune duhovnicească şi apostazie. Șirul ereziilor care au pus la încercare Biserica de-a lungul veacurilor este lung: arianismul, nestorianismul, monofizitismul, iconoclasmul, papismul, protestantismul şi multe altele. În zilele noastre şi-a făcut apariţia o nouă erezie care caută să-i adune pe toţi laolaltă şi din această pricină i se spune în mod nimerit ,,pan-erezie”. Aceasta este ecumenismul, pe care-l putem defini pe scurt ca fiind convingerea potrivit căreia sectele pe care Biserica le-a considerat în trecut eretice şi despărţite de ea sunt, de fapt, parte din ea într-un fel. Ameninţarea pe care o reprezintă ecumenismul pentru Biserică este poate mai mare decât cea a oricărei alte erezii din trecut, din două motive. În primul rând, până acum, cea mai mare parte din Biserică a cedat în faţa tentaţiei sale. În al doilea rând, roada ecumenismului este aceea de a tăgădui ideile fundamentale cu privire la ,,Ortodoxie” şi ,,erezie” aşa cum le-a  înţeles Biserica încă de la începuturi.