Ecumenismul, un alt nume al lui Antihrist

de Florin Stuparu

Semnul vădit al apropiatei naşteri [nu ştim ce semnifică, după Florin Stuparu, "naşterea"; moment fizic sau "apariţie", "manifestare publică", întrucît naşterea celui în care se va să sălăşlui Satana - a lui Antihrist - se pare că s-a produs de mai mult timp, înşişi rabinii cei mai de seamă ai jidovilor făcund aluzii concrete în acest sens - nota "Popas Alternativ"] a Antihristului celui mare este politica ecumenistă a Ortodoxiei oficiale, ecumenism care a ajuns „dogmă” (adică adevăr neschimbător) împotriva sfintelor dogme lăsate de Însuşi Hristos-Dumnezeu în vremea vieţii Lui şi apoi de Sfîntul Duh-Dumnezeu, prin Sfinţii Apostoli  şi prin Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Să vedem ce spun despre acest rău pe care îl trăim nemijlocit cîţiva dintre Sfinţii Părinţi ai vremii noastre. De pildă, Cuviosul Iustin Popovici:

„Ecumenismul e numele de obşte pentru creştinismele mincinoase, pentru «Bisericile» mincinoase ale Europei Apusene. În el se află cu inima lor toate umanismele europene, cu papismul în frunte; iar toate aceste creştinisme mincinoase, toate aceste «Biserici» mincinoase, nu sînt nimic altceva decît erezie peste erezie.

“Vă rog să lăsăm totul deoparte şi să ne punem în rînduială sufletele”

Cuvînt de învăţătură de la Sfîntul Ioan Gură de Aur

+ + +

Păstorii duc des oile acolo unde văd că iarba este mai mare, şi nu le mută până ce oile nu pasc toată iarba. Voi face şi eu ca păstorii, căci iată, astăzi este a patra zi când pasc turma aceasta pe imaşul pocăinţei şi nici astăzi nu mă pregătesc să-mi duc turma în altă parte. Mai văd încă belşug de iarbă pe imaş şi multă desfătare şi folos. Frunzişul copacilor, acoperiş şi odihnă oilor în amiaza zilei, nu le dă o umbră atât de plăcută şi folositoare şi nu le face odihna atât de dulce, pe cât de întăritoare şi odihnitoare este citirea dumnezeieştilor Scripturi pentru sufletele cuprinse de tristeţe.

Citirea dumnezeieştilor Scripturi alungă tăria şi fierbinţeala durerii din sufletul nostru şi ne mângâie mai dulce şi mai plăcut ca umbra; ne dă mare mângâiere nu numai când avem pagubă de bani, când ne mor copiii sau în alte necazuri asemănătoare, ci şi când păcătuim. Când un om cade, fiind cuprins şi doborât de păcat, când îl mustră conştiinţa, amintindu-şi necontenit păcatul, când este sufocat de tăria tristeţii,

Cum erezia îl desparte pe om de Biserică. Vedenia arhiep. Petru

Jos stă ruşinat Arie, la primul Sinod Ecumenic

Biserica îl cinsteşte în fiecare an, pe 25 noiembrie/8 decembrie, pe Sfîntul Mucenic Petru, Arhiepiscopul Alexandriei, mucenicit în anul 311 de ostaşii împăratului păgîn Maximin. În viaţa lui bineplăcută se poate găsi un episod grăitor despre care este efectul practic, eclesiologic, al unei erezii promovate deschis de un membru formal al organismului vizibil al Bisericii.

Pînă la osîndirea ultimă şi cea mai oficială statornicită la primul Sinod a toată lumea din 325, Arie a mai fost osîndit (dat anatemei) de sfîntul arhiepiscop Petru, apoi de Sfîntul patriarh Alexandru al Alexandriei (patriarh în perioada 313-326) la sinoadele locale din 321 şi 323. Să luăm aminte:

Cel dintre sfinţi, părintele nostru Petru, arhiepiscopul Alexandriei, din copilăria sa a fost crescut de Fericitul Toma, arhiepiscop al aceleeaşi cetăţi. Şi după dînsul a fost ridicat la scaunul arhiepiscopal, în vremurile acelea cînd erau prigoniri cumplite şi cu anevoie de răbdat, de la păgînii împăraţi Diocleţian şi Maximilian, cînd mucenicilor lui Hristos le erau strîmte temniţele şi legăturile, iar sîngele lor uda cetăţile, uliţele şi cîmpurile.

CINE şi CE este Biserica? (I)

fragment din cartea “Împotriva falsei uniri bisericeşti”

Agitaţia provocată de unirea bisericilor face să fie evidentă ignoranţa care există, atât în rândul simplilor credincioşi, cât şi în rândul teologilor, faţă de ceea ce este Biserica.

Ei înţeleg universalitatea  Bisericii  ca  fiind  o  coeziune  juridică,  o  interdependenţă reglementată de  un cod. Pentru ei, Biserica este o organizaţie care are legi si regulamente, precum  organizaţiile  naţiunilor.  Arhiereii,  asemenea  funcţionarilor  statului,  se  împart  în superiori si subalterni: patriarhi, arhiepiscopi,  mitropoliţi, episcopi. Pentru ei, o eparhie nu este ceva complet, ci o parte a unui întreg mai mare: biserica  autocefală sau patriarhia. Biserica autocefală simte însă şi ea nevoia de a se subordona. Când factorii externi (precum politica, istoria, geografia) împiedică acest lucru, în rândul bisericilor autocefale circulă un sentiment vag de unitate redusă sau chiar de separare.