“Acum mai aproape este nouă mîntuirea decît am crezut”

“Indraznesc sa spun acum ca nevoie este ca, mai ales noi, “fetele bisericesti”, sa “deosebim vremea” (Lc. 12, 54-57) in care ne aflam istoric, spre a lucra impreuna cu Domnul in via Lui - si sa tragem in aceeasi directie cu El.

Vremea este a cernerii. Va trebui sa pierdem pe multi din randurile preotilor si din numarul credinciosilor: aceasta in Apus s-a si facut, mai ales dupa razboi, indeosebi din anii ‘50 incoace; iar cei ce au ramas - dintre acestia sunt cei care acum recunosc, si iubesc - si primesc, acolo, Ortodoxia.

Paradoxal, pe noi Comunismul ne-a pazit, intr-o masura, in felul lui; dar acum a venit vremea (Ioan 17, 1). Vom fi nevoiti sa vedem propasiri si izbanzi din partea catolicismului si a celorlalte secte; sa ne vedem facuti de ras si de rusine de catre mass-media, si pe noi insine, si pe iubita noastra Biserica, si tot ce avem mai scump si mai sfant in lume; sa rabdam ocari si prigoane din afara, iar dinlauntru smintiri, si poticniri, si vanzari (Apoc. 13, 7).

Comunismul a lovit cu sabia; “New Age”-ul - mai ales cu minciunile acestui veac trecator: caci a inceput “ceasul lor, si stapania intunerecului“ (Lc. 22, 53). Si daca “s-a dat lor stapanire” (Apoc. 13, 7), cine va putea sta impotriva voii lui Dumnezeu?

Dar, lui Dumnezeu voim noi a sta impotriva? Cum, atunci, vom fi lui Biserica, si Mireasa Hristosului Lui? Caci judecand dupa Scripturi, precum si dupa privelistea care ne inconjoara, nevoie este de acest necaz, pentru ca Biserica - adica noi - sa se curete de toate preacurviile ei, sa se spele de toata necuratia ei (Iez. cap. 16), sa se “lamureasca”, intru cele din urma, ca aurul in cuptorul ispitirii, sa se lepede de tot ce este strain sfinteniei ei, sa se smereasca pana in sfarsit, sa se gateasca Mireasa in asteptarea Mirelui (Apoc. 22, 16-17).

Acum va trebui sa se lamureasca credinta noastra; acum se va vedea, in sfarsit, ce va fi fost Biserică - si ce nu; acum - care va fi fost acel “popor binecredincios de pretutindenea” (cf. Liturghierelor recente), si ce anume va ramanea “neclatit de portile iadului” (Mt. 16, 18)… si ce va trebui sa cada. Nevoie este de acest “necaz” (Tes. 5, 3), pentru ca acum, in sfarsit, Vremea sta sa nasca Vesnicia.

Infricosatoare lucruri… dar nu “bagandu-ne capul in nisip”. ca strutul, ne vom pregati pentru ceea ce nu vom putea stavili. Infricosata vreme; dar, daca de la Dumnezeu ingaduita - mantuitoare. “Acum mai aproape este noua mantuirea decat am crezut” (Rom. 13, 11), si decat cand au crezut stramosii nostri; ca in zilele Sfantului Ioan Botezatorul doar “se apropiase” Imparatia Cerurilor (Mt. 3, 2), acum este “langa usi“ (Mc. 13, 29), si “mladitele smochinului” vestesc vara (Mc. 13, 28). Acum a si inceput acea vreme cand “cel ce nedreptateste - mai nedreptateasca, si cel ce spurca - mai spurce“ (Apoc. 22, 11) - si oare nu s-a umplut intreg globul pamanesc de “promiscuitate” si de libertinaj neinfranat, ca cele de negandit in urma cu vreo treizeci de ani - acum sunt “moneda curenta”? - dar, desi mai putin vadit, si vremea cand “si cel drept mai faca dreptate, si cel sfant mai sfinteasca-se“, ca “Cel ce este sa vie va veni, si nu va [mai] zabovi“, si “plata Lui in mana Lui” (Evr. 10, 37 si Apoc. 22, 11-12) pentru fiecare.

Vremea este ca Biserica sa se intoarca intru ale sale, sa ne reinvatam mai multa incredere in Dumnezeu decat in cele vazute si “mai la indemana“, si sa ne sprijinim mai mult pe mijloacele lui Dumnezeu, decat pe mijloacele acestei lumi; iar aceasta, indeosebi cand aceste mijloace ne silesc sa imbratisam si atitudinile acestei lumi, punand deoparte, fie si provizoriu, poruncile lui Hristos. Ca astazi, de ne vom afla despartiti de Hristos, ce ne vom face, de la noi insine, cand ne vor intampina “portile iadului“ (Ier. 12, 5)? - “Nu intru putere mare, nici intru tarie, ci intru Duhul Meu, zice Domnul Atottiitorul” (Zah. 4, 6)”.

Părintele Rafail Noica (“Scrisoare catre un Arhiereu”)

MEMORIU referitor la apostazia Mitropolitului Nicolae Corneanu şi a Episcopului Sofronie Drincec

Preiau integral comunicatul urmator de pe blogul fratelui Claudiu Tarziu, insotit apoi si de textul complet al memoriului Laicatului Ortodox. Sunt asteptate grabnic semnaturile de sustinere ale dumneavoastra, ale credinciosilor ortodocsi, ale asociatiilor, parohiilor si ale manastirilor (coordonatele - mai jos):

“25 de Asociaţii ale Laicatului Ortodox Român au alcătuit un memoriu privind tulburările pe care Mitropolitul Nicolae Corneanu şi Episcopul Sofronie Drincec le-au provocat, în ultima vreme, în viaţa Bisericii Ortodoxe Române. Acest memoriu a fost depus astăzi, 2 iulie 2008, la cancelaria Sfântului Sinod al BOR.

Semnatarii apreciază că actele celor doi ierarhi români sunt susţinute de alte confesiuni şi chiar de cei care sistematic s-au manifestat polemic şi batjocoritor la adresa Bisericii, deoarece gesturile episcopilor amintiţi pot provoca dezbinări în cadrul Ortodoxiei, atât la nivelul intern al BOR, cât şi la nivelul relaţiilor acesteia cu celelalte Bisericii Ortodoxe.

Actele celor doi ierarhi români sunt puse în legătură cu strategiile prin care comuniştii urmăreau destabilizarea Bisericii. Nu întâmplător, se arată în memoriu, Nicolae al Banatului este un fost agent comunist strecurat în Biserică, un om care şi-a dedicat cea mai mare parte a vieţii subminării activităţii BOR. De asemenea, din memoriu rezultă că la această oră se desfăşoară o susţinută campanie de intimidare a ierarhilor BOR pentru a nu-i caterisi pe cei doi ierarhi aflaţi în culpă, campanie în care romano-catolicii şi greco-catolicii joacă un rol principal.

Având în vedere toate acestea, Asociaţiile Laicatului Ortodox Român consideră intruziunea catolicilor în treburile interne ale Bisericii Ortodoxe Române venită, în scopul realizării prin forţă a unei uniri sacramentale, prin eludarea dialogului teologic, un mijloc necinstit şi nepermis la nivelul la care a ajuns dialogul ecumenic în zilele noastre.

Semnatarii memoriului afirmă că, în cazul în care constată că strategiile de intimidare au împiedicat Sfântul Sinod al BOR să aplice canoanele Bisericii în judecarea celor doi ierarhi aflaţi în dublă culpă - teologică şi disciplinară -, vor “cere cu stăruinţă tuturor Bisericilor Ortodoxe să întrerupă dialogul cu Biserica Romano-Catolică, până când aceasta nu va renunţa la mişcările din culise, susţinute de servicii şi societăţi secrete, la mijloacele de corupere sau intimidare a ierarhilor ortodocşi“.

Până la momentul de faţă mai multe zeci de mânăstiri şi parohii şi-au manifestat dorinţa de a sprijini Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în păzirea învăţăturii de credinţă a Bisericii prin semnarea acestui memoriu.

Referitor la adeziunea spontană a mânăstirilor şi parohiilor din România la acest memoriu, Cristian Constantinescu, reprezentantul Federaţiei Asociaţiilor Laicatului Ortodox, a declarat că: „Aceasta poate fi privită ca un fenomen firesc în Biserica Ortodoxă, în care cu toţii - laicat, preoţi şi monahi - nu sunt decât mădulare ale aceluiaşi trup - Trupul lui Hristos. Această solidaritate spontană şi de o anvergură unică în istoria Bisericii Ortodoxe Române din ultimii 50 de ani ne confirmă faptul că, într-adevăr, apostazia celor doi ierarhi români şi impunerea prin ameninţări şi teroare psihologică a acestui comportament ca normă canonică pune în mare pericol viaţa şi integritatea Bisericii. Poate că nici în timpul celei mai aspre prigoane comuniste Biserica Ortodoxă Română nu a fost atât de greu încercată ca astăzi. Credem că toate adeziunile pe care le vom strânge până la data începerii Sinodului BOR vor fi mărturie a faptului că poporul drept credincios român este gata astăzi, ca şi în trecut să-şi apere credinţa pentru care s-au jerfit încă din primele secole ale creştinismului strămoşii noştri“.

Semnează:

Asociaţia Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi - Filiala din Bucureşti
Asociaţia Dascălilor din România - Bucureşti
Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului - Bucureşti
Asociaţia ROST - Bucureşti
Fundatia Culturala „Sarmisegetuza” - Cluj
Fundatia Sfinţii Martiri Brâncoveni - Constanta
Fundatia Sfinţii Martiri Brâncoveni - Suceava
Asociaţia „Sfântul Siluan Athonitul” - Alba-Iulia
Asociaţia Troiţa Cetii - Alba-Iulia
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (A.S.C.O.R.) - Suceava
Fundaţia Culturală „Memoria” - Suceava
Fundaţia Culturală „Profesor George Manu” - Suceava
Asociaţia Creştin-Ortodoxă „Sfântul Nectarie” - Arad
Asociatia Brancoveanu - Arad
Asociaţia Prietenii Sfântului Munte Athos - Arad
Fundaţia Sfântul Isaac din Ninive - Arad
Fundatia “Renincoor Open Hand” - Arad
Asociatia Pro-Vita pentru nascuti si nenascuti - filiala Craiova
Manastirea Ortodoxa Sf. Grigorie si Sf. Martin - Franta
Asociatia pentru cultura “ALFA” - Dambovita
Fundaţia Umanitară Meridian - Bucureşti
Asociaţia Română Pentru Transporturi Rutiere Internaţionale - Bucureşti
Asociatia Metamorfosis
Asociatia “Ieromonah Arsenie Boca”
Schitul Inaltarea Sfintei Cruci- Aiud
Manastirea Martirii Neamului - Alba Iulia
Manastirea Lupsa - Alba Iulia
Manastirea “Sf. Ilie” - Albac, Alba Iulia
————————–

Mănăstirile, parohiile, asociaţiile sau listele cu mireni care vor subscrie la Memoriu vor trimite adeziunile pe fax la numărul 021 331 7026.

Adeziunile vor conţine: numele organizaţiei, al parohiei sau al mănăstirii, numele şi calitatea reprezentantului ei, ştampila şi semnătura olografă a reprezentanului acesteia.
Mirenii care vor să semneze în nume propriu o pot face pe e-mail-ul meu (al lui Claudiu Tarziu, nota noastra: claudiu.tarziu@gmail.com ) până când se va putea pe www.petitieonline.ro.

Ataşez /Memoriul%20laicatului.pdf şi /semnaturile%20in%20facsimil.pdf.
Preluarea acestor documente este, evident, liberă” (Claudiu Tarziu)

PS (Razboi intru Cuvant):

Adeziune_Memoriul_laicatului_roman_ASOCIATII_080629.doc 28K View as HTML Open as a Google document Download

Adeziune_Memoriul_laicatului_roman_PAROHII_MANASTIRI_080629.doc 28K View as HTML Open as a Google document Download

***

Prea Fericite Părinte Patriarh Daniel, Înalt Prea Sfinţiţi Părinţi Mitropoliţi, Prea Sfinţiţi Părinţi Episcopi şi Episcopi Vicari,

Ca mădulare ale trupului lui Hristos, cu multă mâhnire am fost martori în ul­timele săptămâni la tulburarea care, din pricina mitropolitului Nicolae al Banatului şi a episcopului Sofronie al Oradiei, s-a abătut asupra vieţii Bisericii noastre Ortodoxe. Suntem conştienţi că Sfântul Sinod al BOR trebuie să se pronunţe mai întâi de toate în chestiunile ce privesc păzirea dreptei credinţe în desăvârşita comuniune cu învăţătura Sfintelor Sinoade ale Bisericii. Dar, întârziindu-se discutarea cazurilor până în data de 8 iulie, am constatat cu îngrijorare sminteala şi tulburarea care se răspândesc tot mai mult în poporul ortodox conştient, precum molima atunci când nu este ţinută sub control prin punerea în carantină a celor infestaţi. Ne referim la acele luări de poziţie, manifestaţii, întruniri şi chiar perfide campanii de presă care s-au desfăşurat minuţios în ultimele săptămâni în sensul creării confuziei, intimidării şi influenţării arhiereilor voastre în hotărârea pe care e necesar să o luaţi în viitorul Sinod.

Este vorba de articole de genul scrisorilor deschise scrise de profesori precum Cristian Bădiliţă sau Teodor Baconski, de manifestaţii precum cea care a avut loc la Timişoara în data de 14 iunie, de acţiunea de adeziune organizată de un grup de in­telectuali [1] şi a altor acţiuni care au un caracter preponderent ideologic şi sunt instru­mentate, conform indiciilor, din zona politicului. Ceea ce-i leagă pe toţi aceşti susţinători ai actului de apostazie al mitropolitului Nicolae este înstrăinarea de viaţa Bisericii Ortodoxe, de perspectiva mântuirii prin dreapta credinţă. Unii dintre aceştia, deşi se declară ortodocşi, lăsându-se influenţaţi de mediul spiritual al culturilor occidentale în care trăiesc, se arată solidari mai mult cu viaţa şi cu spiritul Bisericii Catolice, unde se şi împărtăşesc [2], decât cu Maica noastră Biserică Ortodoxă, pe care nu pierd nici un prilej să o împroaşte cu noroi. Alţii aparţin altor culte şi religii [3], iar cei ce-şi zic intelectuali fac parte dintre acei care cu emfaza unei superiorităţi evident superficiale nu ratează nici o ocazie de a se exprima critic la adresa Bisericii, ei înşişi fiind doar nişte vizitatori ocazionali ai sfintelor locaşuri ortodoxe, iar nu mădulare vii ale Bisericii lui Hristos. Spre exemplu, unul dintre principalii „intelectuali” care somează Sfântul Sinod să nu-l pedepsească pe arhiereul Corneanu, este scriitorul Daniel Vighi, semnatar, alături de alţi mari „intelectuali” ai Apelului -pentru eliminarea icoanelor din şcoli.

În faţa acestei campanii susţinute de cei care se erijează în judecători ai Bisericii Ortodoxe a neamului, dintre care mulţi nici măcar nu sunt botezaţi ortodox, am socotit a fi o laşitate şi o trădare a adevărului lui Hristos tăcerea noastră [4], a celor care cu nevrednicie aflăm în Biserica Ortodoxă nădejdea şi mântuirea, acoperământul şi viaţa, într-o lume în care, sistematic, ni se răpeşte aproape totul. Este de nejustificat a păstra o poziţie de neimplicare în războiul pe care vrăşmaşii lui Hristos îl duc împo­triva Bisericii, lăsând ca răspunderea aceasta să apese întreagă numai pe umerii arhieriilor voastre. Ca membri ai trupului lui Hristos, Biserica ne porunceşte prin Sfintele Canoane şi prin Sfinte Sinoade [5] să veghem, după putere, la apărarea adevărului, la păzirea dreptei credinţe.

Monahul Filotheu: “Nu sîntem medievali. Sîntem preistorici.”

Fraţilor întru Hristos,

Ştiu că voi fi acuzat de mentalităţi medievale scriind lucrurile de mai jos. Deja a devenit un leit-motiv acuza aruncată pe capul unora din cei care iubesc Biserica şi Tradiţia sa. Dar nu pentru cei din afara Bisericii lucrăm, ci pentru cei cu inima curată, care iubesc Adevărul.

Scandalul fostului mitropolit Nicolae Corneanu (mergînd mînă în mînă cu cel al fostului episcop Sofronie Drincec, primul ierarh ortodox care a numit un preot eretic într-o biserică de-a sa, plus celelalte gafe şi abuzuri) scoate la iveală ceea ce ne-am temut să nu fie adevărat: APOSTAZIA. Ce este apostazia? Lepădarea de credinţa ta.

Scandalul apostaziei celor doi ierarhi este definitoriu pentru un duh care bîntuie BOR de mai mulţi ani încoace. Cei ce s-au predat acestui duh al ‘înnoirii’ (citeşte ‘APOSTAZIE’) s-au declarat pe sine ortodocşi şi învăţători ai Bisericii şi se tulbură ori de cîte ori cineva le reaminteşte cum stau lucrurile. De la afirmaţii precum “Canoanele Bisericii s-au învechit, nu mai sînt valabile” ori “Vieţile Sfinţilor şi Patericul sînt fantezii pure” pînă la “nu regret că m-am împărtăşit cu romano-catolicii; eu sînt ortodox şi am să mor ortodox”, o plajă întreagă de rătăciri vin să otrăvească sufletele credincioşilor ortodocşi. Repet, ceea ce scriu este destinat lor, nu celor din afara Bisericii. Trăim în veacul în care eterodoxia şi kakodoxia au început să se numească pe sine ORTODOXE. Acordul de la Chambessy, semnat şi de BOR, dă dreptul comunităţilor monofizite copte, etiopiene, syriene şi armene să se numească ortodoxe. În clipa în care Bisericile Ortodoxe recunosc ortodoxia unor comunităţi care niciodată nu au renunţat la ereziile lor, e limpede că aceste Biserici Ortodoxe au încheiat orice legătură cu Ortodoxia. E adevărat, trăim veacul în care schizofrenia este socotită sănătate mintală, numai şi numai pentru că sînt boli mintale mai grave. Dar ce are de a face asta cu Biserica?

Cu durere spun că direcţia în care merg lucrurile, nu mult diferită de cea generală a politicii mondiale, globale (ceea ce implică globalizarea, integrarea în neant a singurului Adevăr, acela al Bisericii Ortodoxe), va determina ruperi şi răni foarte dureroase. De acum este vizibil cu ochiul liber că ierarhii Bisericii noastre au intrat şi ei într-o cursă contra cronometru a lui “scapă cine poate”. Pe de o parte sînt robiţi de relaţiile cu statul (căci cine te plăteşte te şi stăpîneşte) şi cu partenerii de discuţii externi, pe de altă parte încearcă să salveze cît se mai poate din tezaurul de 2000 de ani, enorm, al Bisericii. Sînt perfect conştienţi că pentru ca ei să fie episcopi a fost nevoie de sînge, de mult sînge, că sîngele acesta al Apostolilor şi al Mucenicilor adapă pînă astăzi Biserica, sînt perfect conştienţi că o Biserică fără integralitatea Sfinţilor Părinţi şi a învăţăturilor lor nu mai este Biserică, ci doar un ONG oarecare. Dar, ca întotdeauna în ultimii 2000 de ani, dincolo de această conştientizare a lor ei se împart în două tabere, remarcate din ce în ce mai clar de cîţiva ani încoace: Cei care cred că încă se mai pot negocia nişte lucruri, continuînd politica serghianistă de la Cuza încoace, pe de o parte, şi, pe de altă parte, cei care ştiu că dacă Biserica are de dat Viaţă lumii, nu poate primi în schimb nimic, afară de lacrimile rugăciunilor şi sîngele celor ce se jertfesc pentru ea. Acestea din urmă sînt singurele lucruri bine-plăcute pe care Biserica şi Hristos, Capul său, le pot primi, iar acestea nu se pot primi prin negocieri, ci doar prin jertfă de sine.

Europa vs “Tratatul de la Lisabona”

Înaintăm cu paşi vădiţi spre Noua Ordine Mondială (chiar dacă nu vrem - asta însă nu contaeză). Alţii au grijă să ne astupe gurile şi să ia decizii în numele nostru, contra noastră. Dar mai sînt oameni treji care să spună lucrurilor pe nume…

• DE CE AU RESPINS IRLANDEZII “TRATATUL DE LA LISABONA” ?
  

• “CIZMELE VĂ VOR CĂLCA ÎN PICIOARE” - O analiză a “Tratatului de la Lisabona”

ADRESARE: “Cerem să fie exclus din proiectul de lege termenul !”

Studiind Proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea discriminării în Republica Moldova [Proiectul poate fi descarcat de aici], asupra căruia lucrează Coaliţia Nediscriminare, am descoperit o contradicţie serioasă ce reprezintă o încălcare gravă a însăşi Constituţiei ţării noastre. Dorim să prezentăm în continuare respectiva contradicţie, precum şi cererea noastră în legătură cu faptul dat.

I. Articolul 1 stabileşte scopul legii în cauză: „Scopul prezentei legi este să asigure tuturor persoanelor aflate pe teritoriul Republicii Moldova drepturi egale şi tratament egal în sfera politică, economică, socială, culturală, şi în alte sfere ale vieţii”. A doua parte a aceluiaşi articol stabileşte un cadru juridic în vederea prevenirii şi combaterii discriminării după criteriile de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, culoare, sex, vîrstă, stare a sănătăţii, dizabilitate, orientare sexuală, opinie politică, statut social, apartenenţă la o categorie de persoane defavorizate, precum şi pe bază de orice alt criteriu.

Prezenta lege se aplică la exercitarea tuturor drepturilor civile şi politice, inclusiv dreptul la muncă, la locuinţă, la protecţia socială, educaţie, la viaţa familială şi la proprietate, acces la locurile, bunurile şi serviciile destinate publicului, precum şi dreptul de a participa la viaţa politică, dreptul la securitatea persoanei, la libertatea întrunirilor, libertatea exprimării şi libertatea conştiinţei.

Problema cu acest articol constă în faptul că se pune pe picior egalitate toate persoanele, inclusiv homosexualii şi persoanele care întemeiază familii conform normelor constituţionale şi ale normelor morale ale societăţii, fapt care este în contradicţie cu articolul 48, aliniatele 1 şi 2 din Constituţia Republicii Moldova: „Familia constituie elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului. Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, pe egalitatea lor în drepturi şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”. De asemenea, este în contradicţie şi cu principiile de bază ale legislaţiei familiale: „căsătorie liber consimţită între bărbat şi femeie” (Codul Familiei, articolul 2, aliniat 2.)

La fel este inacceptabilă aplicarea legii faţă de „toate persoanele aflate pe teritoriul Republicii Moldova”, dar nu faţă de exclusiv cetăţenii Republicii Moldova. A cui este această ţară – a celor care au zidit-o sau a celor care călătoresc prin ea, care s-au se află vremelnic pe teritoriul nostru ? Astfel se pot organiza tot diferite acţiuni „internaţionale” cu invitarea la noi în ţară a celor care, fiind de valori şi interese opuse cetăţenilor ţării, vor pretinde la drepturile cetăţenilor noştri, impunîndu-ne perversiunile lor-

Acest proiect de lege atacă direct familia prin faptul că introduce noţiunea de “orientare sexuală”. Această noţiune cuprinde categoriile de oameni care practică homosexualitatea – homosexualii, lesbienele, transsexualii şi transvestiţii. Înţelegem şi acceptăm fără rezerve criteriile obiective după care sînt stabilite categoriile de oameni ce sînt obiect al prezentei legi (rasă, naţionalitate, limbă etc.), dar nicidecum nu putem să acceptăm pe picior de egalitate o perversiune sexuală care, în esenţă, potrivit ştiinţei psihiatrice, este o patologie psihosexuală. Persoanele afectate de diferite patologii trebuiesc tratate – benevol sau forţat, în funcţie de pericolul pe care îl reprezintă patologia dată pentru societate, pentru viitorul ei, - dar nu declarate ca normă şi încă ocrotite de stat, deci, de societate, şi chiar mai mult, statul impunînd prin forţa legii promovarea patologiilor date şi antrenarea forţată a întregii societăţi în sprijinirea răspîndirii comportamentelor patologice.

II. Articolul 2 al acestui proiect de lege dă definiţia discriminării: “a) discriminare - orice diferenţiere, excludere sau limitare în drepturi, directă sau indirectă a persoanelor, precum şi susţinerea comportamentului discriminatoriu bazat pe criteriile stipulate în prezenta lege.”

A „susţine comportamentul discriminatoriu” înseamnă a rămîne cu aceeaşi părere şi a o expune şi altora, deci rezultă că va trebui să susţinem homosexualitatea şi imoralitatea ca să nu fim acuzaţi de discriminare? Să o susţinem chiar prin tăcere. Acest grup de persoane se ascund după grupurile de persoane care sînt cu adevărat defavorizate: persoanele cu handicap, pensionarii, rromii ş.a., ceea ce nu este corect, ci, dimpotrivă, este anormal. Ei se promovează în mod viclean şi doresc să fie incluşi într-un cadru legal al normalităţii.

În acelaşi articol 2 se susţine: „i) persoane defavorizate – persoane aflate sau supuse în virtutea circumstanţelor sociale, economice, culturale sau istorice în situaţie de risc sau substanţial inegale sau mai puţin preferenţiale.” Cine sînt puţin preferenţiali? Homosexualii? Ei doresc ca oamenii să creadă că cei din jur sînt de vină că nu sînt acceptaţi şi nicidecum ei înşişi.

Sîntem de acord cu acest proiect de lege, dar numai în ceea ce priveşte alte categorii de oameni care într-adevăr sînt discriminaţi nefondat, dar nu aceşti imorali cu „altă orientare sexuală”.

III. Articolul 5 al prezentei legi prevede următoarele forme de contracarare ale discriminării:

a) prevenirea oricăror fapte discriminatorii, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor măsuri afirmative, în vederea protecţiei persoanelor defavorizate care nu se bucură de egalitatea şanselor;

b) medierea prin soluţionarea pe cale amiabilă a conflictelor apărute în urma săvîrşirii faptelor discriminatorii;

c) sancţionarea comportamentului discriminatoriu.

Deci, aşa cum reiese din conţinutul acestui articol, cei care nu sînt de acord cu homosexualii, trebuie să fie pedepsiţi, ceea ce este ilegal.

Domnilor deputaţi în Parlament, aleşi ai poporului, nu ai celor 200 de homosexuali cîţi sînt în Moldova ! Ce se doreşte oare prin egalarea în drepturi a normalităţii cu anormalitatea (homosexulitatea) într-o ţară care de atîtea ori a vădit că este majoritar creştin-ortodoxă prin diverse sondaje şi barometre de opinie? Din păcate, omul nostru simplu este preocupat de alte lucruri acum, mai materiale, lăsînd legiutorii şi guvernanţii pe care i-a ales cu încredere să voteze legi, ei crezînd că o vor face în duhul valorilor poporului nostru, al credinţei strămoşeşti, al tradiţiei noastre milenare, pentru care au vărsat sînge moşii şi strămoşii. Da, anume sînge au vărsat pentru dreapta credinţă, pentru dreapta educaţie a copiilor, pentru ne-stricăciuine (ne-perversitate).

Lepădaţi de Hristos, neîmblaţi la biserică, dar mînaţi de dorinţa de a fi mîngîiaţi pe creştet de occidentalii cu “drepturile omului” şi cu mulţi bani şi granturi, unii din oamenii de la noi cu funcţii importante consimt lesne să scuipe în cele sfinte ale neamului şi să accepte orice provocare, făcîndu-se trădători, iude şi duşmani, părtaşi chiar la tentative de genocid (să ne amintim doar de cazul trist cu obiectul şcolar „deprinderi de viaţă”). Cum altfel să fie explicată batjocorirea a peste 90% din populaţia autodeclarată creştin-ortodoxă în favoarea unui grup minuscul (în total circa 200 de persoane care se declară homosexuali la peste 3 milioane de cetăţeni) de perverşi nenorociţi, precum se doreşte în legea cu pricina. Dorim să fim înţeleşi corect: noi nu îi condamnăm pe ei ca oameni, căci sînt totuşi oameni; noi condamnăm şi nu acceptăm, nu tolerăm păcatul grav pe care îl au şi în care se complac şi pe care doresc să-l facă prilej de mîndrie, afişîndu-l peste tot, fiind de fapt robi ai acestui grav păcat. Este demonstrat foarte clar că homosexualitatea este o boală ce poate fi tratată. Este însă nevoie de o sinceră dorinţă de a scăpa de acest păcat (care nu se prea observă la majoritatea din ei).

Neamul nostru s-a născut şi s-a ţinut pe credinţa creştin-ortodoxă, pe morala sănătoasă a acestei credinţe, timp de 2 mii de ani. Apărînd credinţa şi neamul am tot supravieţuit. Este înţeles şi acceptat efortul depus de mai mulţi reprezentanţi ai conducerii ţării în rezidirea lăcaşurilor de cult chiar în pofida unor interpretări şi critici ce se fac auzite. Numai că lupta cea mare trebuie dusă pe tărîmul duhovnicesc, prin respingerea de proiecte de legi care ne batjocoresc poporul, prin introducerea studierii religiei creştin-ortodoxe în şcoli ca factor determinant al educaţiei generaţiilor noi în spiritul moralei tradiţionale, prin ridicarea oficială la rangul cuvenit a sarbătorilor noastre duhovniceşti şi respingerea celor batjocoritoare de împrumut, prin implementarea de proiecte duhovniceşti adresate mai ales tinerilor, adică celor care sînt cei mai agresaţi duhovniceşte de promotorii răului în aceste vremuri dificile.

ÎN URMA CELOR EXPUSE MAI SUS:

Cerem să fie exclus din proiectul de lege termenul “orientare sexuală” care, fiind acceptat, subminează Constituţia ţării noastre şi Familia, ca element fundamental al societăţii care are dreptul la ocrotire din partea societăţii (inclusiv a ONG-urilor) şi a statului.

De asemenea, CEREM ca persoanele cu orientatări sexuale diferite să nu fie plasate alături de persoanele care într-adevăr au nevoie de protecţie împotriva discriminării.

În cazul în care termenul “orientare sexuală” nu va fi scos din proiectul de lege, Familia şi Constituţia rămîn a fi subiectul discriminării.

Statul nu poate accepta o astfel de “Lege de prevenire şi combatere a discriminării”, prin care să fie discriminată Familia şi Constituţia.

Nu putem accepta ca persoanele cu orientare sexuală diferită să surpe temeliile morale ale societăţii şi să-şi propage ideile sale, sfidînd morala publică milenară şi legile Republicii Moldova, atacînd în mod direct instituţiile fundamentale ale societăţii: Biserica, Familia şi Şcoala.

LA ACEASTĂ ADRESARE SE ALĂTURĂ ŞI SUBSCRIU:

• Societatea pentru Sprijinul Iniţiativelor Sociale “ACŢIUNEA CIVICĂ”

• Asociaţia pentru protecţia pacienţilor “Pro-pacient”

• Centrul Obştesc de Monitorizare şi Analiză Strategică “Moldova Noastră”

• Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (Filiala din RM)
  

• Asociaţia Veteranilor şi Amatorilor de Tenis din Moldova

• Asociaţia pentru copii şi tineret “MARCU”

• Asociaţia Obştească “Centrul de Curăţie Spirituală”

Semnăturile altor ONG-uri sînt în proces de colectare.

Orice reprezentant al oricărui ONG care susţine Adresarea de mai sus poate trimite un mesaj electronic cu datele de contact (numele complet al organizaţiei, statutul ei, tel. de contact) la adresa atitudine@mail.ru.

Viaţa de azi… (cuvîntul Părintelui Serafim Rose)

MINUNE-PREÎNTÎMPINARE !

UN FENOMEN NEOBIŞNUIT S-A ÎNTÎMPLAT ACUM CÎTEVA ZILE ÎN SATUL VASILCĂU (?), RAIONUL SOROCA, REPUBLICA MOLDOVA. ÎN TIMPUL UNEI FURTUNI, PE CER A APĂRUT O CRUCE LUMINOASĂ CU HRISTOS-MÎNTUITORUL RĂSTIGNIT PE EA. DEŞI MINUNEA A FOST ÎNREGISTRATĂ CU UN TELEFON MOBIL, FENOMENUL SE OBSERVĂ FOARTE CLAR.

Această minune ne preîntîmpină despre apropierea unui necaz (sau chiar a mai multor necazuri în şir) dacă stăruim în păcate şi nu ne pocăim. Conform experienţei istorice, minunile în care Hristos apare răstignit pe Cruce sau în care sîngerează/ plîng icoanele (adică în care este prezent un mesaj de suferinţă) se întîmplă înaintea unor mari necazuri (de ex: înainte de Revoluţia iudeo-bolşevică din Rusia, anul 1917, multe icoane din Imperiul Rus au început să plîngă şi să sîngereze).

Această minune este o chemare spre grabnica noastră pocăinţă. Şi o preîntîmpinare: dacă nu ne întoarcem la Dumnezeu - ne aşteaptă mari necazuri…

SĂ NE RUGĂM FIERBINTE (NU CĂLDICEL) DOMNULUI SĂ NE MILUIASCĂ ŞI SĂ NE IERTE ! DOAMNE, AJUTĂ !

REDACTARE: Fragmentul video nu este de la faţa locului. Este făcut în satul Eleţ din Rusia, în august 2007. Este adevărat că în satul Vasilcău a avut loc o astfel de minune, în Vinerea Patimilor (nu cîteva zile în urmă). Am înţeles (din spusele unui sătean) că şi într-un sat din sudul Republicii Moldova a avut loc minunea aceasta. Asistăm, din cîte se pare, la un lanţ de minuni care s-au petrecut pe teritoriul RM şi al Ucrainei. ACUM SÎNT ÎN CĂUTARE DE DETALII. CUM GĂSESC VREO CONFIRMARE SOLIDĂ (VERBALĂ, FOTO SAU VIDEO) - VĂ INFORMEZ, FRAŢILOR ! CU IERTARE PT. SCĂPĂRILE FĂCUTE !

SFÎNTUL IGNATIE BRIANCIANINOV: “Nu vorbi despre creştinism cu oameni molipsiţi de învăţături mincinoase; nu citi cărţi despre creştinism scrise de dascăli mincinoşi!”

“Iarăşi îţi aduc, fiu credincios al Bisericii de Răsărit, cuvânt de sfat nemincinos şi bun. Acest cuvânt nu e al meu: este cuvântul Sfinţilor Părinţi. De la ei vin toate sfaturile mele. Păzeşte-ţi mintea şi inima de învăţătura mincinoasă. Nu vorbi despre creştinism cu oameni molipsiţi de învăţături mincinoase; nu citi cărţi despre creştinism scrise de dascăli mincinoşi. Adevărul se află în tovărăşia Duhului Sfânt: El este Duhul Adevărului. Minciuna o însoţeşte şi o ajută duhul diavolului, care este minciună şi părintele minciunii. Cel ce citeşte cărţile dascălilor mincinoşi intră negreşit în părtăşie cu duhul viclean şi întunecat al minciunii. Lucrul acesta să nu ţi se pară ciudat şi de necrezut: aşa spun răspicat luminătorii Bisericii, Sfinţii Părinţi. Dacă în mintea şi sufletul tău nu este scris nimic, Adevărul şi Duhul să scrie în ele poruncile lui Dumnezeu şi învăţătura Lui duhovnicească. De ţi-ai îngăduit a-ţi mâzgăli de tot tablele sufletului cu felurite cugete şi întipăriri neduhovniceşti, fără a lua aminte cu înţelepciune şi fereală: “Cine e scriitorul, ce scrie el?“, curăţă cele scrise de scriitori străini, curăţă prin pocăinţă şi lepădarea a tot ce este împotrivitor de Dumnezeu. Să scrie pe tablele tale doar degetul lui Dumnezeu. Pregăteşte pentru acest scriitor minte şi inimă curată, vieţuind cu evlavie şi întreagă înţelepciune: atunci, rugându-te tu şi citind sfintele cărţi, pe nebăgate de seamă şi în chip tainic se va scrie pe tablele sufletului tău legea Duhului.

Nu-ţi este îngăduit să citeşti alte cărţi despre religie decât cele scrise de către Sfinţii Părinţi ai Bisericii Soborniceşti a Răsăritului. Acest lucru îl cere Biserica de Răsărit de la fiii săi. Iar dacă gândeşti altfel şi socoţi porunca Bisericii mai puţin întemeiată decât socotinţa ta şi a celorlalţi de un cuget cu tine, atunci nu mai eşti fiu al Bisericii, ci judecător al ei. Mă numeşti mărginit, neluminat îndeajuns, rigorist? Lasă-mă în mărginirea şi în celelalte neajunsuri ale mele: voiesc mai bine a rămâne cu toate aceste neajunsuri, fiu al Bisericii de Răsărit decât ca, având toate părutele calităţi, să mă fac mai deştept decât ea şi, ca atare, să-mi îngădui a nu-i da ascultare şi a mă despărţi de ea. Adevăraţilor fii ai Bisericii de Răsărit le va face plăcere glasul meu. Aceştia ştiu că cel care voieşte a primi înţelepciunea cerească trebuie să lepede înţelepciunea sa pământească, oricât de mare ar fi ea, să o lase deoparte, să o taie, s-o recunoască drept nebunie, aşa cum este ea de fapt (I Corinteni 3, 19).

Înţelepciunea pământească este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu: ea, legii lui Dumnezeu nu se supune şi nici nu poate (Romani 8, 7). Dintru început aceasta este firea ei; aşa va şi rămâne până ce va lua sfârşit, când pământul şi lucrurile de pe dânsul, iar dimpreună cu ele şi înţelepciunea pământească, vor arde (II Petru 3, 10).

Sfânta Biserică îngăduie citirea cărţilor eretice numai acelor mădulare ale sale care au mintea şi simţirile inimii vindecate şi luminate de Sfântul Duh, care pot deosebi întotdeauna între adevăratul bine şi răul ce se preface a fi bine şi se ascunde sub chipul adevărului. Marii bineplăcuţi ai lui Dumnezeu, care au cunoscut neputinţa cea de obşte a tuturor oamenilor, s-au înfricoşat de otrava eresului şi a minciunii. Ca atare, ei au fugit cu toată râvna de împreună-vorbirile cu oamenii molipsiţi de învăţăturile cele mincinoase şi de citirea cărţilor eretice. Având înaintea ochilor căderea preaînvăţatului Origen, a lui Arie cel iscusit în certuri, a lui Nestorie cel bun de gură şi a altor bogaţi în înţelepciunea acestei lumi, ce au pierit din pricina nădăjduirii în sine şi a părerii de sine, ei (bineplăcuţii) au căutat mântuirea şi au aflat-o în fuga de învăţăturile mincinoase, în ascultarea faţă de Biserică până în amănuntele cele mai subţiri. Păstorii şi dascălii cei purtători de Duh şi sfinţi ai Bisericii nu citeau scrierile ereticilor celor hulitori de Dumnezeu decât siliţi de nevoia de neînlăturat a întregii obşti creştine. Prin cuvântul lor plin de putere, cuvânt duhovnicesc, ei au înfierat rătăcirile, au vestit tuturor fiilor Bisericii primejdia ascunsă în scrierile eretice sub numele frumoase ale sfinţeniei şi evlaviei.

Eu şi cu tine însă trebuie să ne păzim neapărat de citirea cărţilor alcătuite de dascăli mincinoşi. Orişicine a scris despre Hristos, despre credinţa şi duhovnicia creştină fără să fie mădular al Bisericii de Răsărit, singura sfântă, poartă numele de dascăl mincinos. Spune-mi, cum este cu putinţă să-ţi îngădui a citi orişice carte, când fiecare carte pe care o citeşti te poartă încotro voieşte, te înduplecă să crezi în tot lucrul pentru care îi face trebuinţă încuviinţarea ta, să te lepezi de tot ce are ea nevoie să lepezi?

Experienţa arată cât de pierzătoare sunt urmările citirii fără dreaptă-socotinţă. Printre fiii Bisericii de Răsărit câte idei despre creştinism nu putem întâlni din cele mai tulburi, mai greşite, mai potrivnice învăţăturii Bisericii, mai defăimătoare ale acestei sfinte învăţături, idei însuşite prin citirea cărţilor eretice!

Nu te mâhni, prietene, pentru preantâmpinările mele, care sunt insuflate de faptul ca îţi doresc binele cel adevărat. Tatăl, mama, dascălul bun nu se înfricoşează, oare, pentru pruncul nevinovat şi fără experienţă, atunci când el vrea să intre într-o cameră unde printre lucrurile bune de mâncat se află otravă multă? Moartea sufletului e mai de plâns decât moartea trupească: trupul mort are să învieze şi adeseori moartea trupului se face pricină de viaţă sufletului; dimpotrivă, sufletul omorât de rău este jertfă a morţii veşnice, iar el poate fi omorât de orice gând care cuprinde vreun fel de hulă împotriva lui Dumnezeu, pe care cei neştiutori nu-l bagă nicidecum de seamă. “Va fi o vreme, a proorocit Apostolul Pavel, când învăţătura cea sănătoasă nu o vor primi, ci după poftele lor îşi vor alege loruşi învăţători să le răsfeţe auzul, şi de la adevăr îşi vor întoarce auzul, iar către basme se vor pleca” (II Timotei 4, 3-4).

Nu te lăsa înşelat de titlurile răsunătoare ale cărţilor care făgăduiesc să-i înveţe desăvârşirea creştină pe cei ce încă au nevoie de hrana pruncilor; nu te lăsa înşelat nici de podoaba cea din afară a cărţii, de vioiciunea, puterea, frumuseţea stilului, nici de faptul ca autorul ar fi, pasămite, sfânt, care şi-a dovedit sfinţenia prin numeroase minuni (aluzie, probabil, la “sfinţii” apuseni ca Francisc de Assisi - n.tr.). Învăţătura mincinoasă nu se dă înapoi de la nici o născocire, de la nici o înşelăciune ca să dea basmelor sale înfăţişarea adevărului şi astfel să otrăvească mai lesne sufletul cu ele. Învăţătura mincinoasă este deja, în sine, înşelare. Ea amăgeşte, înainte de cititor, pe scriitor (II Timotei 3, 13). Semnul după care recunoaştem că o carte e cu adevărat folositoare de suflet este că a fost scrisa de un sfânt scriitor, mădular al Bisericii de Răsărit, încuviinţat şi recunoscut de sfânta Biserică. Amin.”

Sursa

Părintele Iustin Pîrvu: “SĂ NU NE FACEM PĂRTAŞI LA EREZIE !”

“IUBIŢI FII ORTODOCŞI AI ACESTUI NEAM,

“Ortodoxia şi neamul nostru au coexistat încă din primele veacuri ale creştinismului şi de atunci ortodoxia a fost sufletul acestui neam. De aceea noi am şi dăinuit în istorie cu demnitate până astăzi, datorită binecredincioşilor noştri voievozi şi tuturor mărturisitorilor şi rugătorilor acestei ţări, care au preferat mai bine să moară decât să vândă credinţa predată nouă de Sfântul Apostol Andrei şi au fost totdeauna conştienţi că aceasta este cinstea şi puterea neamului, şi nu altceva. Datorită faptului că am păzit credinţa nevătămată mai rezistă acest neam în istorie, acum.

Dragi credincioşi, vă aduc în atenţie faptul că de noi depinde soarta acestui neam, de noi depinde predania pe care o vor moşteni fiii fiilor noştri, de noi depinde mântuirea acestui neam. Învăţaţi de la eroii şi martirii noştri cum s-au luptat să ne păstreze nouă, celor de azi, învăţătura strămoşilor noştri. Ei nu au tăcut, dragii mei, niciodată când a fost vreme de mărturisire, când vrăjmaşii ortodoxiei năvăleau asupra credinţei noastre. Chiar dacă mulţi au tăcut, mari oameni de stat, mari feţe bisericeşti, poporul credincios nu a tăcut, totdeauna s-au găsit oameni de valoare, investiţi cu putere de sus, care să mărturisească adevărul.

Ceea ce se întâmplă astăzi în viaţa noastră bisericească este foarte grav, nu este lucru lipsit de importanţă. Nu trebuie să trecem indiferenţi pe lângă problemele cu care se confruntă Biserica noastră. Sfinţii Părinţi aşa ne învaţă, că atunci când credinţa ne este primejduită, porunca Domnului este să nu păstrăm tăcerea şi nimeni nu este îndreptăţit să zică „dar, ce, eu sunt prea mic, cine sunt eu să mă amestec în problemele Bisericii”? Nu, dragii mei, Sfinţii Părinţi ne învaţă că dacă noi vom rămâne nepăsători şi vom tăcea, pietrele vor striga. Este necesar să ne cunoaştem catehismul, canoanele şi învăţătura Bisericii noastre. Pentru că uitaţi ce se întâmplă - trecem indiferenţi pe lângă un gest precum al acestui ierarh, care a îndrăznit să treacă cu atâta uşurinţă peste stavilele puse de dumnezeieştii Părinţi şi anume să se împărtăşească cu cei ce au apostat, pentru că greco-catolicii au fost şi rămân schismatici, afurisiţi de Biserica Ortodoxă.

Vedeţi dumneavoastră acum? Aceste vremuri sunt mult mai dificile, pentru că ei acum încearcă să ne amăgească prin căi diplomatice, politiceşti, să ne ştirbim credinţa, unindu-ne ca într-o hora unirii cu toate credinţele eretice. Sărmanii greco-catolici, ei nu au făcut decât să cadă în plasa papistaşilor, să fie o unealtă a lor, chiar dacă ei nu sunt conştienţi de lucrul acesta. Nu avem nimic cu bieţii greco-catolici, îi lăsăm să se roage liniştiţi în bisericile lor, dar să nu atenteze la bisericile şi credinţa noastră. Noi îi respectăm pe toţi, noi nu am purtat niciodată un prozelitism aşa cum a purtat Biserica Catolică, noi nu am impus niciodată cu forţa credinţa noastră, nimănui.

Cu toţii ştim cât au suferit ortodocşii noştri din Ardeal în timpul uniaţiei. Câte falsuri, câtă mişelie, câtă necinste! Acestea au fost dintotdeauna metodele romano-catolicilor. Ce încredere putem avea noi în ei? Ce unire şi amestec să avem noi cu ei? Nu vedeţi unde a dus tot acest ecumenism? Am ajuns să pătăm faţa ortodoxiei prin acest act necanonic al Mitropolitului Nicolae Corneanu. Numai durere şi suferinţă au adus papistaşii neamului nostru. Duşmanii adevărului vor cu orice preţ să ne compromită. Ei nu mai vin să te atace direct, ca în alte vremuri, ci vin cu viclenie, cu înşelătorie. De aceea şi Mântuitorul ne spune să ne păzim de lupii cei în piei de oi şi că vor veni învăţători mincinoşi. Ce încredere să avem noi în acest ecumenism, când, aşa cum spune şi Părintele Stăniloae, romano-catolicii au făcut din problema reunirii bisericilor un obiect de târguială confesională? Pe ei prea puţin îi interesează să fie în adevăr, la ei primează supremaţia papei. Toate încercările de unire din istoria Bisericii nu au făcut altceva decât să agraveze şi mai mult neînţelegerile dintre Apus şi Răsărit; au dus şi la mai mari neînţelegeri şi politice şi economice şi militare. Au căutat permanent să se extindă aşa după cum au obiceiul şi până astăzi, căci papalitatea nu este altceva decât coroana marelui imperiu roman, aşa cum spuneau ei că papa este soarele, iar împăratul este luna.

Câte suferinţe şi umilinţe au răbdat bieţii români ardeleni, pentru că nu erau lăsaţi să-şi săvârşească în linişte cultul lor, liturghia lor. Dar nu au stat nepăsători, au mărturisit alături de Sfinţii Visarion, Sofronie şi Oprea. Aceştia să fie pildă pentru noi. Iată câtă durere şi curaj în acelaşi timp reiese din cererile lor către regina Maria Tereza:

„Iată noi, ţăranii din principat, facem de ştire Măriilor Voastre, anume din acest judeţ al Hunedoarei, al Albei, al Zarandului, împreună cu scaunele cele mai îndepărtate, despre acest lucru, că noi aşa poftim de la cel mai mare, până la cel mai mic… Toate neamurile îşi au legea lor, şi au pace în legea lor. Şi proorocul Moise a dat legea jidovilor şi ei o ţin în pace, iar noi suntem prigoniţi neîncetat pentru legea noastră. De ce nu ne daţi pace ca să ne odihnim? De ce să dăm uniţilor bisericile, pe care bieţii de noi le-am zidit, cu cheltuiala şi cu mâinile noastre? Nu, niciodată până ce suntem vii! Dar să fim scurţi, cinstiţi domni: când va sosi episcopul şi stăpânul legii noastre şi va face judecată asupra bisericilor, care să se dea uniţilor, le vom da; până atunci însă nu. Căci e păcat mare să rămână bisericile închise în acest post. Nu-i cu cuviinţă, nici Dumnezeu nu vrea şi nici românii nu o îngăduie. Căci prea de ajuns ne-am rugat cu toată cuviinţa, şi n-am primit nici un răspuns, ca şi când niciodată nu ne-am fi rugat. Nici noi nu suntem vite, cum cred Măriile Voastre, ci avem biserica noastră. Iar bisericile nu de aceea sunt clădite, ca să rămână goale, şi nici noi nu ne vom mai închina în grajduri, ci ne vom duce la biserici, ca să ne rugăm acolo şi ca să nu rămână goale“.

Vedeţi cum a supravieţuit ortodoxia? Prin dârza rezistenţă a poporului, a clerului şi a monahilor. De la început ei s-au folosit de conducători slabi, de ierarhi slabi, pe care i-au momit cu făgăduinţe zadarnice, dar credincioşii au stat în picioare. Şi ca să vedeţi viclenia şi perfidia lor, ascultaţi ce spune într-o scrisoare din 11 martie 1701 a lui Gavril Kapy - superiorul „Misiunii de propagandă catolică în Dacia” către cardinalul Leopold Kollonits:

„Eu cred că acum va fi de ajuns să ne mulţumim cu primirea unirii în principiu, fiindcă ar fi foarte periculos, ba chiar imposibil, să înlăturăm toate obiceiurile cele rele ale Românilor. De aceea va fi de ajuns, ca episcopul şi ceilalţi dintre ei, când vor face în viitor mărturisirea credinţei şi a unirii, să promită în general, că voiesc să depindă de biserica catolică şi de oficianţii substituiţi şi că voiesc să trăiască după ritul grecesc aprobat de biserica catolică şi în alte ţinuturi. Va fi apoi datoria noastră pe viitor, să schimbăm încetul cu încetul multe din obiceiurile lor, şi anume să le schimbăm chiar şi liturghia şi forma cultului divin spunându-le, că obiceiurile acestea s-au introdus la ei din prostia şi neştiinţa preoţilor lor din ţările acestea.” Acestea au fost adevăratele intenţii ale iezuiţilor.

La sinodul de la Ferrara Florenţa (1438-1439), mulţi ierarhi au căzut, dar s-au pocăit şi vedeau această cădere mai rea decât oricare. De ce să repetăm greşelile lor, când putem să învăţăm din greşelile lor?

Catolicii au folosit foarte mult politica în viaţa bisericească. Ea este lipsită de curăţie, foloseşte necinstea şi fariseismul politic. Din pricina catolicismului am ajuns la un moment dat ca Ardealul să cadă în mâinile lor fără nici un drept, în sfârşit, de apel, până în zilele noastre; astăzi noi nu mai suntem în măsură să stăpânim ţara aceasta a noastră. Ei încearcă să ne cotropească pe toate căile: şi pe cale religioasă, şi pe cale comercială, şi pe cale financiară, nu mai vorbesc de calea lingvistică, nu mai găseşti nici un indicator în limba română, iar terenurile şi întinderile mari pe care le cumpără grofii ăştia din Ardeal sunt în mâinile lor.

Să ne aducem aminte de scrisoarea Patriarhului Dosoftei către Episcopul Atanasie Anghel, care căzuse în ispita uniatismului şi care îl mustră aşa: „Chir Atanasie, adu-ţi aminte că ai venit în Ţara Românească şi ai cerut să te fac mitropolit în părţile acelea, adu-ţi aminte cum te-am înţeles că eşti om rău şi că inima ta nu era dreaptă cu Dumnezeu şi a trecut atâta vreme şi înconjurai drumurile şi apoi cu făgăduielile tale şi cu înfricoşatele-ţi jurăminte ne-ai mişcat şi pe noi şi pe ceilalţi de te-au ales arhiereu şi la urma urmei ai fost hirotonisit cu cinste şi ai fost socotit de toţi mai presus decât ţi se cădea. Ai mărturisit înaintea îngerilor, a arhanghelilor şi a lui Dumnezeu, că vei avea credinţă în Sfinţii Părinţi şi a lui Dumnezeu Biserică. Apoi a venit aici un tânăr şi ne-a spus că te-a văzut la Viena şi ai liturghisit cu cardinalul şi alţi popi frânceşti şi de două ori în acea liturghie frâncească te-ai lepădat de Sfânta biserică a toată lumea. Ai mărturisit Biserica Romei, ceea ce înseamnă: schismatică şi eretică. În sfârşit am auzit că te-ai întors în Ardeal şi erai pe căruţă cu şase cai şi înaintea ta au aprins făclii, că ai strâns preoţi şi le-ai făgăduit iertare de dăjdii şi alte lucruri lumeşti, numai să fie uniţi, ceea ce e totuna ca şi a fi despărţiţi de Dumnezeu (…) şi astfel te-ai făcut din păstor lup, pentru că oile ţi le iei din stâna lui Hristos şi le răpeşti în gura diavolului... Ci eu îţi spun: fiule Atanasie, pe care iarăşi te plâng până ce Hristos va lua chip în tine, vino-ţi în simţire, nu te teme de jurăminţile ce le-ai făcut la Viena, ci teme-te de acelea ce le-ai făcut când te-ai hirotonisit arhiereu. Nu eşti copil mic, gândeşte-te că ale latinilor sunt îndoiri, sunt lucruri schismatice, sunt minciuni, sunt înşelăciune, sunt străine de Sfânta Evanghelie şi de Sfinţii Părinţi“.

Aşadar să nu ne facem părtaşi la erezie, ci mai bine să murim muceniceşte pentru adevărul Bisericii lui Hristos, după cum spune şi troparul: „Sfinţilor mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului să se mântuiască sufletele nostre“.

Fraţi români, nu daţi uitării martirajul sfinţilor noştri! Apăraţi-vă credinţa şi sufletele voastre şi ale fiilor voştri.

Manastirea Petru-Voda,

8 iunie 2008, Duminica Sfintilor Parinti de la Sinodul Intai Ecumenic”

Sursa

Scrisoarea Părintelui Iustin Pîrvu către Sfîntul Sinod al BORo

SCRISOARE DESCHISĂ

CĂTRE SFÂNTUL SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

În atenţia Preafericitului Părinte Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Preafericite Părinte Patriarh,

Cu fiască supunere dar şi cu adâncă îndurerare vă adresez această scrisoare eu, nevrednicul şi cel mai mic între slujitorii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică.

Un fapt cutremurător a zguduit şi a derutat întreaga ortodoxie românească. Faţa ortodoxiei s-a pătat astăzi ruşinos, printr-un fapt unic în ultimii trei sute de ani de dăinuire a Sfintei noastre Biserici, prin gestul neortodox al fratelui nostru de suferinţă, Înalt Preasfinţia Sa Mitropolitul Nicolae Corneanu. Şi dacă actul necanonic al uniaţiei din Transilvania de acum trei secole a îndurerat ortodoxia, acum şi mai mult, din moment ce atunci poporul nostru suferea greaua asuprire străină, iar acum - nesiliţi de nimeni - ne facem părtaşi ereziei papistaşe.

Preafericirea Voastră, nu sunt eu în măsură şi nu îndrăznesc să reamintesc unui întâistătător al Bisericii sfintele canoane şi predania sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Le cunoaşteţi şi vi le însuşiţi, de asemenea, prea-bine. Însă mă mustră cuvintele ferme ale marelui între sfinţii şi patriarhii noştri, Sfântul Ioan Gură de Aur, luminătorul a toată lumea, când spune: „Să nu fim părtaşi faptelor necurate ale întunericului, ci mai degrabă, mustraţi-le pe faţă” – şi nu pot să tac, văzând cum un înalt mitropolit al nostru, vechi de zile şi cu atâta experienţă, se împărtăşeşte cu cei ce au apostat de la dreapta credinţă. Aici, după cum bine-ştiţi, se încalcă grav canonul 46 apostolic, care spune clar: „Episcopul, sau prezbiterul, ereticesc botez primind, sau jertfă, a se caterisi poruncim. Că ce conglăsuire este lui Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?” De asemenea, canonul 45, care spune: „Episcopul, sau prezbiterul, sau diaconul, împreună cu ereticii rugându-se, să se afurisească numai; Iar de au dat lor voie ca unor clerici a lucra ceva, să se caterisească”. Dar nu numai atât. Se ştie că uniatismul şi, prin urmare greco-catolicismul, a fost nu numai un atentat asupra purităţii sfintei noastre ortodoxii, ci a fost un atentat şi asupra fiinţei şi unităţii neamului românesc. Un astfel de gest al unui mitropolit ortodox nu face decât să reînvie această neagră pagină din istoria poporului nostru.

Poporul nostru, de-a lungul istoriei, a ştiut să convieţuiască paşnic cu toate religiile lumii, însă nu a acceptat niciodată ştirbirea propriei credinţe. Noi am nădăjduit că acest dialog ecumenic, pe care Biserica noastră îl poartă de la o vreme încoace, să fie rodnic, paşnic şi fără apostazii. Dar iată care sunt roadele lui acum. Acest gest nu face decât să ducă la scindare şi nicidecum la o unitate întemeiată în adevărul Sfinţilor Părinţi.

Dureros, Preafericirea Voastră, foarte dureros. În istoria Bisericii noastre au mai fost căderi ale clerului nostru, cum s-a întâmplat în perioada uniaţiei, când 80% din preoţi au acceptat compromisul, lepădându-şi sfânta lor credinţă. Să nu creăm ca şi atunci sminteală în rândul credincioşilor noştri.

Preafericirea Voastră, acum când neamul nostru este din nou ameninţat cu destrămarea, când Transilvania, Bucovina şi Basarabia sunt atât de râvnite de cei răuvoitori şi răucredincioşi, când peste ortodoxia noastră au năvălit fel şi fel de obiceiuri păgâne, cum ar fi homosexualitatea, avorturile, când sfintele icoane nu mai au loc în clasele copiilor noştri, vă rugăm, pentru sângele atâtor mucenici şi martiri ai neamului nostru, vărsat pentru apărarea credinţei şi a acestui neam, să luaţi atitudinea necesară, ca acest episcop să fie pedepsit, nu după părerea mea, ci în conformitate cu canoanele şi predania Sfinţilor noştri Părinţi, spre pocăinţă şi îndreptare şi spre lauda sfintei noastre Biserici. În puterea Sinodului pe care îl păstoriţi stă să nu lase să se sfărâme unitatea Bisericii noastre.

De aceea vă rog, Preafericirea Voastră, să supuneţi atenţiei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române această problemă, cât mai urgent, în cadrul discuţiilor ce vor avea loc în prima şedinţă a Sfântului Sinod. Această situaţie nu suferă amânare. Nu lăsaţi ca turma să se destrame şi mânia lui Dumnezeu să vină asupra acestui neam.

Cu plecăciune şi adânc respect,

Protos. Justin Pârvu

1 iunie 2008

Prăznuirea Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful

Prea Fericirii Sale, Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Dedicaţie pentru Klara Zetkin…

Hristos a înviat, fraţilor !

Vreau să fac o dedicaţie auditivă pentru doamna feministă Klara Zetkin. Maestre Tudor Gheorghe, ai cuvîntul !

Ghilimele

L-am scos, L-am alungat, L-am îngropat

Din inimă, din suflet, undeva.

Ne-am “eliberat”,

Din “jugul” Lui,

Din dragostea Sa,

Din porunca Sa.

L-am făcut pe altul

Mai “bun”, mai “modern”, mai de-al nostru.

Ne-am aplaudat căderea

Am trîmbiţat schimbarea,

Am îndulcit sarea.

Doar că, am scăpat ceva,

“Fericirea” se clătina

Lacrima nu mai conta…

Lumina Învierii

Ne topise deja…

Iată cum arată democraţia

Filmuleţ despre una din cele mai mari manifestaţii anti-globaliste împotriva căreia poliţia americană a utilizat pentru prima dată arme chimice…

Discuţie virtuală între doi creştini

Un prieten mi-a trimis pe net o discutie dintre doi crestini, care mi s-a parut de folos. De aceea, fratilor, am hotarat sa o public aici, ca sa o poata citi cine doreste sa se foloseasca sau doar sa afle cum mai gandesc crestinii vremurilor de acum. Numele sint conventionale.

Germenele discutiei este ziarul ortodox “Rusia Ortodoxa”, care insa este prigonit de ierarhia ecumenista din Rusia pentru Adevarul ideilor exprimate. Acum, directorul ziarului este anchetat penal.

—————————————————————————————

Nicolae: Русь Православная (www.rusprav.org) este un ziar sectar, mi se pare ca este condamnat de biserica ortodoxa rusa.

Vasile: :)

Nicoale: Cum vrei, principalul este ca ti-am spus.

Vasile: foarte bine. Asta inseamna ca ziarul spune Adevarul. Intelepciunea lumii acesteia este nebunie pentru noi, crestinii. Si invers. Multumesc ca mi-ai spus… imi pare bine ca ai grija de mine

Nicolae: Mda, dar vad ca in zadar.

Vasile: fiindca grija ta nu este de fapt grija…

Nicolae: Daca crezi asa…

Vasile: in zadar va fi atat timp, cat nu va fi in duh si Adevar.

Nicolae: Crezi ca cunosti Adevarul?

Ce spun chişinăuienii despre pederaşti

Împotriva marşului sodomiţilor !

DECLARAŢIE !

DECLARAŢIA

PRIVIND MANIFESTAŢIILE ANTISOCIALE ŞI ANTICONSITUŢIONALE ALE PERSOANELOR AFECTATE DE DIVERSE PATOLOGII PSIHOSOCIALE

Toţi cei care sprijină această declaraţie – să se adune la ora 10.30 pe scările Palatului Naţional, Duminica, 11 mai. Cei care nu vor veni (neavînd pricini binecuvîntate) – se fac părtaşii manifestaţiei sodomite.

ATENŢIE! În pofida interzicerii manifestaţiei nelegiuite de către Primăria Capitalei, sodomiţii şi gomorencele au declarat că oricum îşi vor desfăşura marşul nelegiuit, astfel sfidînd morala, legea, societatea şi statul.

Noi, reprezentanţii mai multor organizaţii obşteşti, protestăm energic împotriva atentatului pus la cale de organizaţia sodomiţilor (aşa-numitului „pride al gay-lor, lesbienelor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT) din Moldova) în zilele de 8-11 mai 2008 contra instituţiei familiei, maternităţii, copilăriei, bunurilor moravuri, ordinii publice şi societăţii în ansamblu.

Organizarea unor astfel de acţiuni înseamnă încălcarea drepturilor majorităţii cetăţenilor ale căror onoare şi demnitate este atinsă de sus-numita „asociaţie obştească”.

În conformitate cu Articolul 8 din “Legea cu privire la întrunirile publice” autorităţile publice locale sînt obligate să interzică acţiunile publice care au drept scop: “subminarea siguranţei naţionale, săvârşirea infracţiunilor, încălcarea ordinii publice, moralităţii publice,