Prima pagină > Articole > Corul vs Biserica

Corul vs Biserica

M-am întors astăzi de la Sfânta Liturghie cu un gust amar. La noi, în biserica Sfintii Împărati Constantin si Elena din Bucuresti, a apărut un cor.

Multi se vor întreba, si ce-i cu asta? Asta poate nu înseamnă nimic pentru ei, însă pentru mine e un lucru neplăcut, din punct de vedere personal, si un motiv de îngrijorare, din punct de vedere general.

Eu am venit în Biserică după o lungă perioadă de ateism si peregrinări sectare. Am venit în Biserica lui Hristos, am devenit un mădular în Trupul tainic al lui Hristos. Am venit să am părtăsie cu ceilalti crestini ortodocsi, să ne închinăm împreună lui Dumnezeu în Sfânta Liturghie. Am venit să fiu una cu ei întru Hristos.

Aceasta este învătătura ortodoxă, învătătura Sfintilor Părinti ai Bisericii lui Hristos. În realitate însă, asa ceva întâlnesti tot mai rar. Părtăsia dintre crestini e din ce în ce mai firavă; biserica e plină de individualităti si orgolii.

Un lucru care a contribuit si contribuie din plin la disolutia părtăsiei între crestini este CORUL.

În istoria Bisericii, corul a apărut târziu, în epoca modernă, în urma deschiderii Ortodoxiei către lumea occidentală si în urma pătrunderii duhului lumesc de sorginte catolică, care căuta plăcutul si artisticul lumesc în defavoarea duhovnicescului. În Biserica Ortodoxă Română, un impuls puternic în această directie a fost dat la mijlocul secolului al XIX-lea prin actiunile politice ale lui Alexandru Ioan Cuza, de îndepărtare din Biserică a influentelor grecesti – pe plan muzical acestea fiind reprezentate de muzica psaltică. Foarte curând însă, s-a putut vedea că muzica nouă, corală, care pătrundea în Biserică, avea un caracter laic, de împrumut, străin si nepotrivit Ortodoxiei.

Tot mai multe biserici ortodoxe au început să-si formeze coruri, membrii corului au devenit tot mai artisti si elevati în cântările lor. Crestinii, care până atunci erau una la sfintele slujbe prin răspunsurile pe care le dădeau si prin cântările comune, au fost redusi la statutul de auditoriu pentru cor. Corul este cel care cântă, care dă răspunsurile, crestinii stau cuminti si ascultă. Biserica a devenit loc de reprezentatii artistice pentru cor si un loc de desfăsurare pentru miscările sufletesti.

Astăzi, a fi membru în corul bisericii conferă un statut aparte. Se vorbeste de cor ca de o entitate separată în cadrul bisericii, iar domnul sau doamna care cântă în cor e un fel de specialist nu numai în cântările bisericesti, ci în toate cele ale bisericii.

Participarea intimă, tainică, a crestinului la Sfânta Liturghie a rămas un simplu act de prezentă. El nu mai participă activ la slujbă pentru că nu se mai regăseste în noile cântări interpretate în spirit lumesc de ansamblul artistic, spirit menit a încânta urechea si a trezi înăltări sufletesti facile. Nu mai este nimic duhovnicesc si nici ortodox aici. Fără discernământ, multi acceptă corul ca pe ceva frumos si deosebit. Explicatia socantă dată de părintele paroh de la biserica noastră, când ne-a anuntat că ansamblul artistic care si-a făcut aparitia azi la slujbă se va permanentiza, a fost aceea că „vrem să fim si noi în rând cu marile catedrale”.

Care catedrale? Ce catedrale mari are Ortodoxia? Ce nevoie are Ortodoxia de catedrale mari? Ce duh e acesta care caută mărirea lumească, care încântă ochiul si gâdilă urechea? Marile catedrale romano-catolice din Occident sunt pustii. Oamenii, neputându-si hrăni sufletul cu productii artistice moderne, au plecat. Cei dornici de reprezentatii artistice merg la Operă. Bisericile si catedralele lor au devenit platouri de filmare pentru filme cu vampiri.

Recent, PF Teoctist a transmis tuturor bisericilor un apel să revină la cântarea omofonică (cântările bisericesti să fie cântate de toti credinciosii). Apelul este ignorat cu desăvârsire. Mai înainte, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol a dat la anul 1846 o enciclică de condamnare a înnoirilor muzicale în Biserică.

Nu este de mirare că ierarhii care aduc coruri în bisericile noastre sunt tot acei ierarhi care spun că romano-catolicii si protestantii sunt fratii nostri (Sfintii Părinti ai Bisericii spun că sunt eretici). Această nelegiuită schimbare la fată a Bisericii Ortodoxe Române devine foarte utilă în perspectiva unirii cu heterodocsii; este un prim pas, necesar pentru atenuarea diferentelor vizibile cu ochiul omului de rând. Vedem la lucru duhul vremii, un duh care strică Adevărul revelat al Bisericii Ortodoxe si care urmăreste unirea tuturor religiilor într-un creuzet în care Adevărul este amestecat cu minciuna. Un duh care nu a fost niciodată al lui Hristos, dar care gâdilă plăcut urechea si care trage după el tot mai multi dintre crestini.

P.S : După câteva luni am mers din nou la slujbă la această biserică. I-am văzut pe enoriasi stând si ascultând incantatiile domnisoarei soprane care confunda Biserica lui Hristos cu Atheneul Român. Am aflat că respectivul ansamblu are un sponsor (!) si ca a fost dorinta acestuia ca biserica noastră să aibă asa ceva.

 Bogdan Mateciuc

Anunțuri
  1. Adrian Adasan
    27 Octombrie 2007 la 2:08

    Nu cred ca corul e ceva rau in sine.
    Corul ar putea aceleasi cantari de obste, care le cantau toti impreuna. Corul ar putea avea si unele catari deosebite, dar nu multe, pe care sa le cante singur.
    Insa, corul poate canta cantarile comune, nu de fala, ci pentru a acompania, a ajuta pe ceilalti sa cante impreuna cu corul, ca sa fie melodia mai frumoasa.
    Mie personal imi place sa cant. Dar eu nu am glas frumos. Totusi eu stiu ca lui Dumnezeu ii place chiar si gasul cioroilor, caci El ia creat, de accea eu cant cum pot. Totusi mult mai mult imi place sa cant cu unul care are glas, care stie bine melodia, iar eu ma iau dupa el si cantam impreuna.
    Astfel, corul trebuie sa ajute la inchinare prin cantare, dar nu la separare, caci separarea aduce ingamfare (pe de o parte) si lene (pe de alta parte).

  2. Adrian Adasan
    27 Octombrie 2007 la 2:16

    De asemenea, consider ca Dumnezeu merita tot ce este mai bun din partea noastra. Nu ca ar avea El nevoie de aceasta. Dar noi avem nevoie sa nu fim flecari si sa facem la nimereala.
    Se poate gasi mijlocul nepacatos in muzica.
    Insa aici este nevoie de multa intelepciune.

  3. meditare
    28 Noiembrie 2007 la 1:32

    Totuşi zidirea ar fi fost mai mare dacă creştinul participa direct la Sfânta Liturghie…. Eh, eh…

  1. 26 Noiembrie 2007 la 0:59

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: