Prima pagină > Articole > După Reich: Istoria josnică a ocupaţiei ali(en)ate

După Reich: Istoria josnică a ocupaţiei ali(en)ate

Infrangerea Germaniei in mai 1945 si sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial in Europa nu a insemnat sfarsitul suferintei si al mortii pentru poporul german. In schimb, aliatii iesiti castigatori au inaugurat o noua era care, din multe puncte de vedere, a fost mai nociva decat distrugerile aduse de razboi.

Intr-o noua lucrare curajoasa si obiectiva, „Dupa Reich: Istoria violenta a ocupatiei aliate”, istoricul britanic Giles MacDonogh arata cum Reich-ul ruinat si infrant (inclusiv Austria) a fost supus sistematic violurilor si jafurilor, si cum multi germani care au supravietuit razboiului au fost ucisi cu sange rece sau lasati sa moara de foame, de frig sau din cauza bolilor.

 

Multa lume considera ca, avand in vedere crimele comise de national-socialisti in timpul razboiului, o oarecare razbunare prin violenta fata de germani era inevitabila si poate justificata. Un raspuns des intalnit in cazul rapoartelor care arata atrocitatile aliatilor a fost ca germanii „au meritat ce au primit”. Dar dupa cum demonstreaza McDonogh, barbariile la care a fost supus poporul german infrant au mers mult mai departe de atat.

 

El estimeaza ca aproximativ 3 milioane de germani, militari si civili, au murit dupa incetarea ostilitatilor. Un milion dintre acestia erau prizonieri de razboi, iar majoritatea lor si-au gasit moartea dupa ce au fost capturati de sovietici. De exemplu, din cei 90.000 de germani care s-au predat la Stalingrad, numai 5.000 s-au mai intors acasa. Mai putin cunoscuta este istoria miilor de prizonieri germani care au ajuns in mainile americanilor sau britanicilor, si care au suferit o moarte umilitoare in lagarele oribile de pe malul Rinului, infometati si lipsiti de adapost. Altii, mai norocosi, au muncit ca sclavi in tarile aliate timp de ani de zile.

 

Majoritatea celolrlaltor 2 milioane de germani care au murit dupa sfarsitul razboiului au fost femei, copii si batrani, victime ale bolilor, frigului, infometarii, sinuciderii si crimelor in masa. In afara de vilourile la scara larga la care erau supuse fetele si femeile germane din zona de ocupatie sovietica, probabil cea mai socanta atrocitate despre care scrie MacDonogh este macelarirea a 250.000 de germani sudeti de catre compatriotii cehi impinsi de razbunare. Supravietuitorii traumatizati au fost alungati peste granita si nu s-au mai intros niciodata la casele lor. Asemenea crime si deportari s-au mai intamplat si in Pomerania, Silezia si Estul Prusiei, vechile comunitati germane fiind distruse.

 

Ni se aminteste mereu de lagarele de concentrare national-socialiste din timpul razboiului. Dar putini americani stiu ca asemena lagare abominabile, ca Dachau, Buchenwald, Sachsenhausen si Auschwitz au continuat sa functioneze dupa sfarsitul razboiului, pline de prizonieri germani, dintre care multi au murit in conditii mizerabile.

 

MacDonogh descrie si planul de razbunare pus la cale de secretarul de finante Henry Morgenthau, prin care Germania infranta trebuia transformata intr-o tara agrara saraca, jefuita de industria moderna, iar populatia ramasa in orasele bombardate urma sa fie streilizata sau deportata.

 

Atitudinea britanicilor si a americanilor fata de germani nu s-a schimbat din umanitarism. Redirectionarea politicii postbelice a fost determinata de frica de expansiunea Rusiei Sovietice, astfel incat s-a facut apel la publicul german pentru a sustine noua pozitie anti-sovietica a Statelor Unite si a Marii Britanii.

 

Cartea lui MacDonogh este un antidot pentru propaganda simplista, dar de durata, in ceea ce priveste imaginea celui de-al doilea razboi mondial, ca o confruntare intre bine si rau si demonteaza ideea larg acceptata a tratamentului binevoitor pe care l-ar fi aplicat aliatii Germaniei invinse. Acest volum de 615 pagini este mai mult decat o cronica sinistra a mortii si suferintei umane. Imbogatit cu povestiri emotionante, ofera si un context si o perspectiva istorica. Este probabil cea mai buna lucrare in limba engleza care trateaza acest capitol rusinos al istoriei secolului XX.

 

Text de Mark Weber – directorul Institutului pentru Revizuirea Istoriei (IHR). Aceasta recenzie este adaptata dupa numarul din vara anului 2007 al newsletter-ului IHR.

Anunțuri
  1. roman gruie
    28 Ianuarie 2009 la 15:01

    Vae ,victis!

  2. ion popescu
    28 Ianuarie 2009 la 23:12

    mai degraba vai de sufletul tau,care il citezi pe galul Brennus, care a spus asta numai ceridu-le romanilor mai mult aur.
    Nu se compara cu moartea ingrozitoare a milioane de civili majoritatea nevinovati.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: