Prima pagină > Apusul, Ştiri > „Toţi albii sînt rasişti”

„Toţi albii sînt rasişti”

raciste.jpg Potrivit unui grup din Statele Unite ale Americii pentru drepturi civile, un program obligatoriu al Universitatii din Delaware cere tuturor studentilor sa admita faptul ca “toti albii sunt rasisti” si le ofera un “tratament” impotriva atitudinilor incorecte privind clasa, genul, religia cultura sau sexualitatea pe care le-ar putea avea in momentul inscrierii la scoala.

“Universitatea din Delaware pare sa nu stie ca o institutie americana de invatamant superior, sponsorizata de stat, nu are dreptul legal de a se lansa intr-un program sistematic de reformare a gandirii. Primul Amendament protejeaza dreptul la libertatea de constiinta – dreptul de a ne pastra gandurile cele mai ascunse fara vreun amestec din partea guvernului. De asemenea, el protejeaza dreptul de a nu fi supus unei exprimari constranse”, se poate citi intr-o scrisoare din partea Samanthei Harris, director pentru sprijinul public si legal al Fundatiei pentru Drepturile Individuale in Educatie (FIRE), catre presedintele universitatii, Patrick Harker.

Organizatia a citat extrase din documentele Biroului pentru Training Educational despre Diversitatea Vietii, dupa cum urmeaza: “RASIST: Un rasist este o persoana care este privilegiata si socializata pe baza rasei de catre un sistem al suprematiei albe. Termenul se aplica tuturor oamenilor albi care locuiesc in Statele Unite, indiferent de clasa, gen, religie, cultura sau sexualitate. Prin aceasta defintie, persoanele de culoare nu pot fi rasiste, pentru ca, facand parte din sistemul SUA, ele nu au puterea de a-si sustine prejudecatile, ostilitatea sau actele de discriminare…”.

 

Programul educational observa ca “rasismul invers” este “un termen creat si utilizat de albi pentru a-si nega privilegiile specifice rasei”. Si “non-rasist” este numit unu “non-termen”, pentru ca, explica programul, “termenul a fost creat de albi pentru a nega responsabilitatea pentru rasismul sistemic, pentru a mentine aura de nevinovatie in fata opresiunii rasiale si a plasa responsabilitatea asupra oamenilor de culoare (asa-numita ‘aruncare a vinei asupra victimei’)”.

 

“Educatia” in privinta rasismului este numai unul din subiectele pe care studentii trebuie sa le adopte ca parte din experienta universitara la Delaware, spune organizatia FIRE. “Programul socant de reeducare ideologica”, pe care universitatea il defineste ca un “tratament” pentru atitudinile si ideile incorecte ale studentilor, este de-a dreptul “orwellian”, considera membrii FIRE.

 

Universitatea cere celor aprozimativ 7.000 de studenti sa “adopte vederi specifice aprobate de universitate in probleme legate de la politica pana la rasa, sexualitate, sociologie, filosofie morala si mediu”. “FIRE solicita desfiintarea totala a programului, care e o violare flagranta a dreptului studentilor la libertatea de constiinta si de a nu fi supusi unei exprimari constranse”, au spus reprezentantii organizatiei. (B.G. – Novopress romania)

 

Anunțuri
Etichete:,
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: