Prima pagină > Apusul, Ortodoxie > Mărturia unei tinere

Mărturia unei tinere

Am descoperit acest site (e vorba de siteul http://www.razbointrucuvant.ro) incercind sa gasesc niste muzica psaltica, dupa ce, timp de mai multi ani, am ascultat Nirvana si System of a Down si alte asemenea cu nerusinare si inconstienta. Cind am descoperit ce se scrie aici si cum este prezentata realitatea, m-am gindit ca am trait pe Marte atita vreme.

Acesta este un mesaj pe care ar fi trebuit sa il scriu cam in urma cu zece ani. Dar, poate ca tot ce mi s-a intimplat pina acum, trebuia pur si simplu sa se intimple.

Niciodata, cind privesc inapoi, nu pricep exact de la ce a inceput totul, care a fost ziua in care am inceput sa traiesc fara Hristos.

Intr-o zi, am cunoscut pe cineva care a inceput sa imi vorbeasca despre draci. La inceput, m-am amuzat si m-am gindit sa profit de intilnire ca sa studiez indeaproape ciudateniile oamenilor. Pentru mine, dracul era un fel de combinatie intre o veche superstitie a raului si un produs cultural pus la cale cam prin sec. X-XI. Credeam ca, daca citesc o istorie a diavolului, am elucidat problema. Pina vara trecuta, n-am inteles ca teza mea de licenta era, de fapt, o lucrare despre diavol. Eu scrisesem despre motivul fantastic al dublului la Dostoievski si nimic mai mult. Ma minunam de imaginatia acestui mare scriitor. Vedeniile lui Ivan Karamazov erau rezultatul bolii psihice si nimic mai mult. Pina vara trecuta, n-am inteles de ce ultimele cuvinte ale lui Ivan au fost:” Eu, pentru o clipa de liniste, as da un bilion de bilioane de ani“.

Am inceput sa inteleg cite ceva, dupa ce am citit o carte a parintelui Serafim Rose despre noile miscari religioase. A urmat apoi Parintele Paisie si marii initiati ai Indiei.

Acum nu mai pot citi literatura. La inceput am crezut ca este o nevoie fireasca a mintii mele, de a face o pauza, dupa atitia ani in care m-am alimentat cu tot felul de povesti imaginare. In mindria mea, am crezut ca este vorba despre un fel de oboseala intelectuala. Mi-am alimentat mintea cu atitea imagini, care mai de care mai ciudate si vatamatoare. Acum stiu ca literatura este buna, dar doar atita vreme cit ai discernamint. Vai, ce m-am mai bucurat atunci cind naratorul din Evanghelia dupa Isus a lui Jose Saramago, zice la un moment dat ceva de genul: “Cind vei avea curaj, doamne, sa cobori printre noi, ca sa dai socoteala pentru greselile tale?” Sau cind personajul Isus, rastignit pe cruce, rastalmaceste cuvintele Mintuitorului si spune: “Oamenilor, iertati-l pe dumnezeu, ca nu stie ce face!” Si cu cita caldura am recomndat acesta carte!

Problema existentei lui Dumnezeu era o constanta pentru mine. De fapt, nu atit intrebarea daca exista sau nu Dumnezeu, pentru ca nu m-am indoit nici o clipa de acest lucru, cit, cine este Dumnezeu. Literatura nu putea sa raspunda la aceasta intrebare, asa ca, ocolind capcana filozofiei, m-am indreptat direct spre istoria religiilor. Probabil, daca as fi citit foarte mult pe aceasta tema, acum as fi fost o ecumenista convinsa, si nu mai era mult pina acolo.

Atractia cea mai mare era, firesc, India. Citisem citeva carti despre islam si sufism, dar, islamismul extremist contemporan invinge orice argument pro islam. Cu toate acestea, in cartea lui Titus Bruckhardt despre sufism, descoperisem o metafora care, mi se parea mie, explica cel mai bine relatia dintre Dumnezeu si oameni, mijlocita de religie, de fapt, de religii. Autorul spunea ca toate religiile lumii sunt ca spitele unei roti, care, toate, duc spre acelasi centru, totusi fara a se intilni niciodata. Atunci, ma gindeam eu, in spatiul spiritual dintre aceste spite, care aveau un fel de rol coordonator, de reper, se nasteau tot felul de variatii spirituale. Aici se situau oamenii, fiecare cu inclinata lui spre o religie sau alta, putind combina tot felul de elemente eterogene, din alte culte sau religii, fara ca Dumnezeu sa fie deranjat cu ceva.

De “spiritul” Indiei nu prea indraznisem sa ma apropii, adica sa citesc ceva sistematic, fiindca mi se pareau complicate toate doctrinele lor. Tot ceea ce stiam, acumulasem din surse conexe, indirect, din alte lecturi, care nu tratau in mod expres adevaratele hinduisme. Astfel, intr-o zi, m-am hotarit sa incep si ce putea fi mai potrivit decit o lucrare de sinteza?

Astfel am ajuns la cartea India, cursul de istorie a religiilor predat de profesorul Nicolae Achimescu la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Iasi. Totul era minunat, pina in ziua in care mi-am dat seama ca in toate hinduismele omul se inchina unor zei reprezentati prin tot felul de animale sau, mai degraba, unor monstri antropomorfizati sau unor oameni cu particularitati zoomorfe. Nu ma ingrijora ca se incinau focului sau elementelor naturii sau fenomenelor atmosferice- pina si in gindirea magica romaneasca s-au pastrat superstitii legate de fenomenele naturii, nu?- dar maretia omului, mi se parea ca este incompatibila cu aceasta coborire, mai bine zis degradare, la care este chemat omul in religiile indiene. Cum se poate spori spiritual, daca te inchini unui om cu cap de elefant? Sau vacii? Sau tuturor monstrilor cu zeci de miini si picioare? Sau zeitei mortii, Kali, impodobita cu siraguri de cap de mort?

Dar cit este de usor ca un principiu gresit sa se grefeze pe sufletul unui om! La capatul acestor credinte, ar trebui sa ajungi sa iti conduci viata conform legii coincidentei contrariilor! Ca, de fapt, nu exista nici o diferenta intre bine si rau, ca , in “dumnezeu” toate devin una. Cu toate acestea, la nivelul celei mai elementare logici, raul si binele sunt ireductibile unul la celalalt. Oare este acelasi lucru sa ucizi un om pentru ca ti-a facut vreodata nu stiu ce neplacere cu a incerca sa-l ierti, sa incerci sa il intelegi si sa il cinstesti mai mult decit pe tine insuti?

N-am terminat de citit India, pentru ca mi-a iesit in cale parintele Serafim Rose, slava Domnului! As vrea sa nu se inteleaga ca subapreciez valoarea documentara a acestei lucrari sau a altora de acelasi fel. Repet, consider ca orice carte este buna, atita timp cit si mintea care o citeste este dreapta, pentru ca doar asa poate sa discearna si sa inteleaga ce este de inteles.

Acum stiu ca nu se poate ca “toate sa fie una“, Adevarul nu poate fi compus din elemente contrarii. In Adevar nu incape nimic alterat. Atita vreme cit omul nu intelege ca exista o singura axa a vericalitatii si ca ea este Hristos, nu poate intelege ca toate celelate sunt deviatii.

Cred ca Ivan Karamazov, prin ultimele sale cuvinte, in planul fictional al romanului, este mintuit. Dar Ivan este doar un personaj literar. Care om, ajuns in fata mortii, ar putea sa dea un bilion de bilioane de ani pentru o clipa de liniste?

Sa ne rugam la Hristos sa ne ajute sa ne trezim si sa ne dam seama ca nu trebuie sa ajungem momentul cind ne vom dori sa dam timpul inapoi.

A.I., studenta

Sursa

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: