Prima pagină > Apusul, Atitudine, Gînduri, Istorie, Ortodoxie > Despre „Unirea Bisericilor”

Despre „Unirea Bisericilor”

“Unirea Bisericilor este cu neputinţă de făcut, deoarece papistaşii sînt împotriva Evangheliei lui Hristos şi a Tradiţiei patristice” (epistolă de răspuns a Părintelui grec Fhilothei Zervakos către catolicul Morello, martie 1964)

Dragă domnule Morello,

Am primit epistola voastră şi am citit-o cu atenţie. Ne scrieţi să nu împiedicăm unirea cu cel ce şade pe tronul lui Petru, Papa Paul al VI-lea, fiindcă vom regreta veşnic. Vă răspundem că nu este adevărat. Noi vrem unirea şi ne rugăm încontinuu „pentru unirea celor de pretutindeni”. De fapt voi, papistaşii, sunteţi cei care o împiedicaţi. Şi dacă nu vă căiţi acum, în viaţa aceasta trecătoare, vă veţi căi în iad, unde însă „nu este pocăinţă”!

Noi, grecii ortodocşii, vrem unirea după cum o defineşte Hristos, pe când voi, latinii, o vreţi după cum o defineşte papa. Dacă papa ar fi fost de acord cu Hristos, să nu vă îndoiţi că şi noi, ortodocşii, care vrem credinţa dreaptă a lui Hristos, am fi primit unirea. Însă de vreme ce papa nu este de acord cu Hristos, nu este niciodată cu putinţă ca noi să fim de acord cu el. Când o să auzi, când o să cunoşti şi o să primeşti adevărul, îl vei mărturisi şi te vei despărţi de papa, unindu-te cu Hristos, cu noi, creştinii ortodocşi, care ne îngrijim să le facem pe toate după voia lui Hristos.

Hristos le-a poruncit ucenicilor Săi, şi prin aceştia nouă, tuturor creştinilor: „Care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru; şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă. Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi” (Matei 10, 43-45). Nu l-a deosebit pe Petru de ceilalţi ucenici. N-a zis: „Tu, Petrule, şi urmaşii tăi, papii, să fiţi întâii şi să spuneţi că sunteţi mari!”

Vezi, dragul meu, că papa nu e de acord cu Hristos? Căci papa, împotriva cuvântului lui Hristos, spune: „Eu sunt întâiul. Toţi ceilalţi sunt mai prejos de mine şi trebuie să mă recunoască ca întâiul!”

Sfântul Ioan Teologul scrie: „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi… Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos (pe Dumnezeu), şi cuvântul Lui nu este întru noi” (I Ioan 1, 8-10). Vezi, dragul meu, că Sfântul Ioan Teologul spune limpede că, dacă zicem că nu suntem păcătoşi, ne amăgim şi nu spunem adevărul? Însă papa, toţi ucenicii şi adepţii lui, spun că este infailibil!

Cum e cu putinţă, dragule, să primim unirea, de vreme ce papa şi voi, papistaşii, sunteţi în dezacord şi contrariu învăţăturii Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi a Sfinţilor Apostoli? Domnul nostru Iisus Hristos le-a dat poruncă ucenicilor Lui: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28, 19), şi „Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui” (Marcu 16, 16). Şi această poruncă a Domnului nostru, papa şi voi, adepţii lui, o călcaţi şi în loc să vă botezaţi, vă stropiţi. Hristos n-a zis „stropindu-le”, ci „botezându-le”; nici n-a zis „cel se va stropi se va mântui”, ci „cel ce se va boteza se va mântui”.

Propovăduitorul lui Dumnezeu şi apostolul neamurilor, Pavel, glasul lui Hristos, scrie: „Un Domn, o credinţă, un botez” (Efeseni 4, 5). Şi la primul Sinod Ecumenic – la care papa Silvestru al Romei a trimis reprezentanţi pe episcopul Osiu de Cordoba şi pe protopopii Victor şi Vicenţiu – urmându-l pe apostolul Pavel, s-a rânduit în Simbolul Credinţei o singură credinţă şi un singur botez: „Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl, Atotţiitorul… şi într-unul Domn Iisus Hristos… şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, care din Tatăl purcede… Într-Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor”.

Acest Sfânt Simbol al Credinţei a fost primit şi încuviinţat de toţi papii şi de toţi creştinii din Apus, până în secolul al X-lea. Atunci s-au despărţit şi s-au îndepărtat de Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, l-au nesocotit pe apostolul Pavel, cele şapte Sfinte Sinoade Ecumenice, şi pe Sfinţii Părinţi. Atunci au întemeiat o a doua Biserică, nouă, pe care au numit-o mincinos catolică. Au făcut adăugiri la Simbolul Credinţei şi au înlocuit „un botez” cu „o stropire” şi săvârşesc botezul stropindu-l pe cap pe cel botezat. În continuare, papii de peste vremuri au făcut schimbări aproape în toate Tainele şi au nesocotit Sfintele Canoane şi Sfânta Tradiţie, pe care le-am primit de la Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi.

Văzând Luther nesocotinţa şi inovaţiile pe care le-au introdus papii de peste vremuri, s-a împotrivit, dar n-a fost ascultat. Atunci s-a despărţit de Biserica Apuseană şi, în loc să se întoarcă la Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, a întemeiat o Biserică a lui, Biserica Protestantă. Urmaşii lui şi urmaşii reformistului Calvin au întemeiat multe Biserici şi continuă să întemeieze. Astfel cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică s-a împărţit în multe, o credinţă a devenit mai multe, şi un botez mai multe botezuri! Toate aceste – şi alte – neorânduieli, rătăciri şi erezii au izvorât din Biserica Apuseană, de la papi, care au sfâşiat în multe bucăţi veşmântul întreg al Bisericii, lăsat de Dumnezeu. În continuare papii n-au încetat cu inovaţiile. Au ajuns în punctul de a-şi inova şi trupurile. Căci, pe când Dumnezeu i-a plăsmuit bărbaţi, aceştia şi-au ras barba şi mustaţa şi şi-au schimbat chipul lor bărbătesc. Toţi Sfinţii, Proorocii şi Apostolii aveau barbă. Unicul Fiu şi Cuvânt al lui Dumnezeu Tatăl, Care a coborât din ceruri pe pământ şi S-a făcut om precum noi – lipsindu-i doar păcatul –, pentru mântuirea noastră, avea barbă. Dar şi papii şi sfinţii din Italia, înainte de schismă, aveau barbă.

Vezi, dragule, la câte greşeli şi amăgiri i-a dus mândria pe papi? Prin faptul că s-au înălţat pe ei cu cugetul şi şi-au închipuit că sunt mai presus de toţi, v-au târât şi pe voi, toţi apusenii, în rătăcire, şi v-au făcut să-i acceptaţi ca infailibili! Cum e cu putinţă să primim a ne uni cu aceia care vorbesc, cugetă şi lucrează împotriva lui Dumnezeu şi a Tradiţiei Sfinţilor Părinţi? Sfântul Apostol Pavel scrie: „Fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră” (II Tesaloniceni 2, 15). Şi iarăşi: „Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatema!” (Galateni 1, 8 ). La fel spune şi Sfântul Ignatie Teoforul: „Cel ce vorbeşte şi făptuieşte împotriva celor pe care le-am orânduit, chiar dacă este om credincios, chiar dacă posteşte, chiar dacă trăieşte în feciorie, chiar dacă face semne minunate, să-l vezi ca pe un lup în blană de oaie, care prin lucrările sale pregăteşte pieirea oilor”. Dar şi Sinodul al VII-lea Ecumenic rânduieşte: „De trei ori anatemizăm toate inovaţiile care s-au făcut şi care se vor mai face împotriva Tradiţiei Bisericeşti şi a învăţăturii şi pildei Sfinţilor şi veşnic pomeniţilor Părinţi”. De asemenea, înţeleptul Iosif Vriennie spune: „Dacă cineva schimbă ceva din învăţăturile Sfinţilor Părinţi, să nu numim aceasta abatere de la calea dreaptă, ci fărădelege şi trădare a credinţei şi necuviinţă faţă de Dumnezeu”.

Însă ne face şi mai şovăitori faptul întristător că între noi, ortodocşii, se găseşte Uniaţia, fără nici o justificare. Care lucrează ca un crater care înghite sufletele ortodoxe, sau ca o lupoaică nemiloasă cu chip de oaie, care „cere cu viclenie – după cum spune veşnic pomenitul arhiepiscop Hrisostom Papadopoulos – să supună popoarele sub papism şi treptat şi pe nesimţite să le latinizeze”. Aşadar nouă, ortodocşilor, Uniaţia ne provoacă întotdeauna frică, fiindcă reprezintă o momeală şi o amăgire. De aceea cu dreptate a fost scris (Estia, 14.09.1963) că „Uniaţia este cauza principală a luptei dintre Biserica Răsăriteană şi cea Apuseană; luptă care lărgeşte prăpastia despărţirii şi, evident, nu permite începerea dialogului de împăcare între ei şi, mai mult, a dialogului de unire”.

Şi deoarece prin atitudinea lor amăgitoare uniţii otrăvesc legăturile dintre cele două Biserici, ar trebui stabilit ca şi condiţie primordială pentru unire desfiinţarea imediată a Uniaţiei. Totodată, papa trebuie să înceteze să-i considere pe capii Bisericilor Ortodoxe Răsăritene ca pe nişte fii risipitori, care primesc cu plăcere… reintrarea lor în sânurile Romei! Fără acceptarea acestor două condiţii, este de prisos să se vorbească despre „mult dorita unire a Bisericilor”!

Patriarhul ecumenic şi papa

Patriarhul ecumenic Athenagora şi papa Ioan Paul, dacă ar avea puţină frică de Dumnezeu, dacă ar avea puţină smerenie, ar trebui să se îmbrace în saci, să plângă pentru păcatele lor, să se pocăiască şi să-şi mărturisească păcatele şi să ceară mila Domnului… şi nu să caute praznice şi ceremonii, laude şi cinstiri. Asta din pricina marii nesocotinţe pe care o au faţă de Dumnezeu, de Tradiţia Apostolică şi de Sfintele Canoane.

Athenagora, linguşindu-l pe papa, i-a spus: „Tu eşti întâiul”, pe când trebuia să-i spună: „Tu eşti întâiul în mândrie, fiindcă te numeşti infailibil, şi eu sunt al doilea, fiindcă mă numesc preasfânt. Nici tu nu eşti fără de greşeală, nici eu preasfânt. Suntem amândoi păcătoşi şi împotriva învăţăturii şi poruncii Domnului, care a spus: «Care va vrea să fie întâi între voi, să fie slugă tuturor» (Matei 10, 44), şi: «Când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem» (Luca 17, 10)”.

Rugaţi-vă la Dumnezeu să păzească Biserica Ortodoxă şi pe credincioşi de erezii şi de lupii cei turbaţi. Noi trebuie să credem că Domnul nu va lăsa, nu va părăsi Biserica Lui, ci o va apăra, o va ocroti şi-i va nimici pe vrăjmaşii ei, ca pe nişte vase de lut. Să aveţi îndrăzneală, credinţă, nădejde şi, mai mult decât toate, iubire de Dumnezeu, şi Dumnezeu va fi mereu cu voi.

Pe papistaşi să ne rugăm să-i lumineze Dumnezeu

Ridicaţi-vă din morminte, Sfinţilor Ioan Gură de Aur, Grigorie, Ghermanos, Metodie, Tarasie, Nichifor şi toţi Sfinţii Patriarhi mai vechi şi mai noi ai Constantinopolului, care v-aţi jertfit viaţa pentru oile voastre, ca să vedeţi cine stă astăzi pe scaunul vostru! Voi, ca nişte păstori buni, v-aţi jertfit sufletele pentru oile voastre; cei de astăzi jertfesc oile pentru ei şi deschid porţile şi-i cheamă pe lupi să intre şi să le sfâşie. Domnul nostru Iisus Hristos, bunul păstor, care s-a jertfit pe sine pentru noi, oamenii, spune: „Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Îşi pune sufletul pentru oile Sale. Iar cel plătit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte. Iar cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi” (Ioan 10, 11-13).

De ce a căzut patriarhul într-o asemenea greşeală, încât cu voia lui să se lupte să dea turma în ghearele lupilor, pentru a fi sfâşiate? Cauza este mândria, rădăcina şi pricina tuturor păcatelor, tuturor răutăţilor, tuturor ereziilor, nenorocirilor şi necazurilor şi, îndeosebi, retragerea harului lui Dumnezeu. „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har” (Iacov 4, 6).

Cu toate acestea, el se îndreptăţeşte pe sine spunând că are iubire şi vrea unirea tuturor, fiindcă aşa a învăţat Dumnezeu. Da, asta e adevărat. Dumnezeu ne-a dat prima poruncă a iubirii şi Biserica se roagă „pentru unirea tuturor”.

Însă Dumnezeu ne-a învăţat iubirea adevărată, nu pe cea mincinoasă. Nu iubirea spusă din gură, ci pe cea izvorâtă din suflet; nu iubirea superficială, ci pe cea lăuntrică. Domnul ne-a învăţat iubirea adevărată, dar totodată ne-a învăţat şi ne-a poruncit, pentru a ne păzi, să ne ferim de hristoşi mincinoşi, de învăţători prefăcuţi, de lupi şi de farisei. Domnul ne-a vorbit despre aceşti uniţi, caracterizându-i ca prefăcuţi, neînţelepţi, orbi, călăuze ale orbilor, hrăpăreţi, nedrepţi, morminte pecetluite, şerpi, pui de viperă. Domnul ne-a poruncit să ne ferim de asemenea oameni, să ne depărtăm de ei, să nu vorbim cu ei; doar să ne rugăm la Dumnezeu să-i lumineze, pentru a se pocăi. Cum s-au purtat Sfinţii Părinţi cu asemenea oameni (cu hristoşii şi proorocii mincinoşi, cu ereticii etc.)? Aşadar, aceşti Sfinţi Părinţi, urmaşi ai Arhipăstorului Hristos şi ai ucenicilor Lui, păstorii dumnezeieşti care şi-au jertfit viaţa pentru oile lor cuvântătoare, care au făcut cele şapte cuvioase şi sfinte Sinoade Ecumenice, pe toţi aceşti eretici despre care am vorbit i-au aruncat, cu harul Sfântului Duh, departe de turma lui Hristos; i-au izgonit afară şi i-au dat, nepocăiţi, veşnicei anateme.
Pe aceştia trebuie să-i urmeze şi patriarhul Athenagora şi să se gândească serios la sporirea lui duhovnicească şi să se pocăiască şi să se spovedească acum, cât trăieşte, căci moartea vine pe neaşteptate, şi în iad nu există pocăinţă.

Iubirea mincinoasă şi smerenia mincinoasă pe care le-a arătat patriarhul, în loc să fie de folos, l-a vătămat pe papă şi le-a provocat mare sminteală şi negrăită întristare creştinilor ortodocşi.

Sursa 

Anunțuri
Etichete:
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: