Prima pagină > Apusul, Gînduri > Legendă…

Legendă…

A fost odată un ţăran sărac şi cinstit, român de-al nostru. (El putea însă tot la fel de bine să fie bulgar, bosniac, sîrb, slovac sau rus, importante fiind – în acest caz – sărăcia şi cinstea; de altfel, în variante, legenda circulă şi în folclorul nou al amintitelor popoare.) În sătucul său natal, izolat de lume, se zvonise că undeva departe, peste nouă munţi şi nouă ţări, s-ar fi aflat o baroneasă bogată foarte, cu dărnicie fără seamăn, pe care ar fi chemat-o Uniunea Europeană. Şi zvonul nu era numai zvon, căci văzuse omul, prin vecini, ba pe unul, ba pe altul fălindu-se cu darurile primite de la aceasta.

Într-o bună zi, şi-a luat omul toiagul şi a purces la drum. A bătut la poarta palatului şi i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit să şadă şi, fiindcă era peste măsura de ostenit, l-a îmbiat cu Coca-Cola şi cu gumă de mestecat. Ţăranul a gustat din ele cu măsură şi, nerăbdător, şi-a spus păsul: “Mărită Doamnă Uniune, am auzit că faci daruri celor nevoiaşi. Eu am acasă, slavă Domnului, pămînt bun, ape limpezi, ba şi păduri. Iarna însă-i cam lungă la mine în ţinut, aproape 7-8 luni pe an. Ca să lucrez bine aş avea nevoie de o pereche de încălţări. Sînt desculţ şi mi-e frig… Doar atît îţi cer”. Doamna Uniune Europeană l-a măsurat din cap pînă în picioare şi a rămas cu privirea pironită la degetele lui vineţii, înfrigurate, bătătorite şi prăfuite de drum. Apoi a glăsuit: “Omule, eşti desculţ şi eu te înţeleg. Dar tot ce-ţi pot oferi este o bască. Una nouă şi de calitate europeană – Armani. Ţine şi de frig, şi de ploaie, şi de vînt”. Omul a luat basca, a oftat cam descumpănit, a mulţumit şi a făcut calea-ntoarsă, spunîndu-şi: “Totuşi e doamnă bună… Putea să nu-mi dea nimic…”.

A trecut iarna şi din gerurile sale cumplite omul a ieşit destul de bine, doar cu un deget degerat. Apoi, isprăvindu-se vara, a purces iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunîndu-i vechiul păs: “Sînt desculţ, Doamnă Uniune. O pereche de încălţări mi-ar prinde tare bine!”. Doamna l-a privit iarăşi cu înţelegere şi căldură, l-a ospătat cu Coca-Cola, oferindu-i apoi încă o bască nou-nouţă, de firmă. “Dacă-i degeaba, merită s-o iau”, îşi spuse la întoarcere, oftînd, ţăranul nostru.

Noua iarnă a trecut cu chiu, cu vai şi, în afara altui deget de la picior, numai unul, degerat şi amputat de doctor, omul n-a avut de suferit. A urmat primăvara, vara şi, pe cînd frunzele s-au îngălbenit, ţăranul, presimţind iar ameninţarea iernii, şi-a amintit de Doamna cea darnică, pornind din nou să-şi încerce norocul. Şi-a băut cu poftă paharul de Coca-Cola, ba a mai şi cerut unul, căci începuse să-i placă, dar de întors s-a întors… tot cu o bască.

Şi totuşi nu s-a dat bătut. An după an a străbătut calea plin de speranţă, primind cu politeţe ştiutul dar. Pînă într-o iarnă cînd zăpezile şi gerurile au fost mai amarnice ca niciodată. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat şi doctorul a trebuit sa i le amputeze, spre a-i salva viata.

Purtat pe braţe de vecini, omul a bătut şi-n anul acela la poarta Doamnei Uniuni Europene, care, iute, şi-a dat seama de trebuinţe, făcîndu-i cadou un cărucior de invalid, nou şi strălucitor, avînd 21 de viteze şi telecomandă. Omul a mulţumit şi, întorcîndu-se în satul lui, a stîrnit, zice-se, mari invidii. Şi uite aşa, într-o noapte a fost călcat de hoţi. Aceştia nu găsiseră însă mare lucru, plecînd pe la casele lor doar cu saci întregi de băşti. Oamenii cu frică de Dumnezeu, îi lăsaseră, totuşi, căruciorul…

În prag de iarnă, ţăranul s-a pomenit astfel fără bască. Aşezat comod în căruciorul său silenţios, el a pornit iar cale de noua munţi şi nouă ţări, s-a înfăţişat Doamnei Uniuni şi i-a spus: “Mărită Doamnă, m-au călcat hoţii şi acum, la căderea zăpezii, sînt cu capul descoperit. Fii bună şi mai dă-mi o basca din acelea!”. Doamna l-a măsurat din cap pînă la brîu şi, gînditoare, i-a spus: “Bade dragă, eu te înţeleg. Dar tot ce-ţi pot dărui acum este o pereche de încălţări pe cinste… Apropo, aşa cum te văd, cred că nu prea mai poţi munci. Nu-mi vinzi mie pămîntul dumitale? Cu banii primiţi pe el ai putea sa-ţi cumperi cea mai bună bască din lume!”.

Această legendă, ca orice bucăţică de folclor, are autor necunoscut. Dar personajele, din păcate, le cunoaştem prea bine, căci zilnic le vedem în jurul nostru…

Anunțuri
Etichete:
  1. 23 Februarie 2008 la 9:39

    Multumim de legenda! Invatatura cu talc si sanatoasa.

  1. 23 Februarie 2008 la 9:38

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: