Prima pagină > Apusul, Cuvînt Bun, Gînduri, Ortodoxie > Spovedania „perfectă”

Spovedania „perfectă”

Oricare dintre noi isi doreste sa aiba o spovedanie perfecta, din care sa iesim albi ca pruncii, plini de Duh Sfant si gata pentru o viata noua fara de pacat si plina de virtuti.

Insa de la aceasta dorinta pana la implinirea ei este cale de o viata, toata viata cautam sa ne transformam in mai buni, cautam sa ne lepadam de pacat si sa viem doar lui Dumnezeu. Toata viata facem aceasta si desi vedem ca multi sfinti pana in ultima clipa a vietii lor doreau sa mai traiasca putin ca sa faca pocainta si nu erau nici ei siguri ca o sa ajunga in rai, totusi nu incetam sa ne inchipuim ca ar putea exista o spovedanie care sa ne schimbe total si instant, si mai ales incercam in desert sa o programam, sa ne pragatim, sa cautam conditii proprice, cam cum ne pregatim pentru un examen auto: invatam legislatia, repetam toate grilele, speram sa dam peste un politai cumsecade, speram sa nu fie trafic, etc

Nu vreau sa ma refer la pregatirea pentru spovedanie care ne-o cere Biserica, la cercetarea cugetului, iscodirea pornirilor inimii si a adancului sufletului noastru sa vedem ce murdarii putem sa descoperim sau la rugaciunea pe care trebuie sa o facem ca sa ne lumineze Dumnezeu si sa ne daruiasca pocainta. Aceasta este nu doar de dorit ci chiar obigatorie pentru o spovedanie adevarata.

Vreau sa ma refer la socotirea rationala, „contabilizarea” pacatelor, imaginarea unor conditii favorabile, gen un parinte „sporit”, lume putina, o stare a noastra interioara potrivita, etc. Imi spunea o data o verisoara ca ea nu se spovedeste la un parinte paroh ca e prea lumesc, ea s-ar spovedi doar la un calugar batran in varf de munte si cu barba mare, ca si cum barba calugarului aluia ar fi garantia ca prin el lucreaza Dumnezeu. Si in asteptarea barbii asteia albe si mari zace in pacate mari si duce o viata fara Dumnezeu, deoarece fara spovedanie nu avem harul lui Dumnezeu si nu putem face nimic bun, spovedania este inceputul vietii noastre duhovnicesti si din ea ne hranim ca sa crestem in noi omul cel nou, omul duhovnicesc cu care ne vom prezenta la Judecata de Apoi. Oricate fapte bune am avea si oricat de acord am fi cu toate cate ne invata Biserica, oricate lumanari am aprinde si oricate acatiste am da, daca nu ne spovedim, suntem morti.

Tocmai datorita importantei spovedaniei, apar si problemele care spuneam mai sus, cu imaginarea unor conditii ideale. Aceasta imaginare este de fapt o ispita a dracilor care incearca sa ne impiedice sa punem inceput unei vieti noi in Hristos. Daca nu am avut sansa sa fim invatati de mici sa ne spovedim si sa ne intre in obisnuinta, spovedania este una dintre cele mai grele marturisiri de credinta pe care le facem. Imi amintesc ca eu m-am luptat aproape sapte luni din momentul in care am hotarat ca trebuie sa ma spovedesc si mi-am dorit cu ardoare sa pun inceput nou si pana in momentul in care mi-a ajutat Dumnezeu sa ma dezleg de toate lanturile „ideilor” in care dracii ma prinsesera, care idei erau tot de genul: sa gasesc un parinte „luminat”, sa gasesc un moment „de liniste”, sa nu ma vada prea multi oameni etc

In viata duhovniceasca, stim ca in general amanarea hotararilor bune este de la diavol. Mai ales in cazul amanarii spovedaniei, orice clipa de amanare poate sa ne fie fatala, moartea poate sa vina oricand. Iar daca nu moartea, parerile noastre se pot schimba, ne putem pierde credinta pe care am dobandit-o pana in acest moment sau ne putem pierde mintile si astfel ratam sa punem inceput bun, continuand viata noastra intr-o stare de nelucrare, mai pe sleau spus, fara nici un folos. Ce folos are viata noastra daca nu ii dam un sens? Fara Dumnezeu traim aiurea, mergem catre neant, nu putem realiza nimic bun in perspectiva vesniciei, ci doar vegetam, precum animalele, rumegam „iarba verde”, sub orice forma ar fi aceasta.

Insa ispita spovedaniei „perfecte” nu apare doar la prima spovedanie. Din cauza mintii noastre cazute, cat timp nu am dobandit o pocainta adevarata, cautam inainte de orice spovedanie sa ne pragatim cum putem, in sufletul nostru exista o dorinta sincera de pregatire, dar, din pacate, felul cum o facem este gresit si neproductiv. Diavolul incearca si gaseste de fiecare data cu ce directii sa ne „deturneze” actiunile si sa ne puna in minte ganduri straine care fie ne vor consuma energiile aiurea, fie ne vor crea asteptari in legatura cu rezultatele spovedaniei care neavand sanse sa se implineasca ne vor duce din nou in deznadejde.

Fara o schimbare a mintii, fara cautarea luminarii de la Dumnezeu si fara rugaciunea pentru dobandirea harului Duhului Sfant, nu putem avea o spovedanie adevarata si nici atat o spovedanie perfecta. Pana cand nu vom intelege ca toata viata noastra este o lupta continua pentru paza mintii si curatia inimii, nu vom inceta sa avem conceptii gresite despre cum trebuie sa ne spovedim si sperante iulizorii referitoare la rezultatele spovedaniei noastre. Este adevarat ca spovedania ne elibereaza si ne da puteri noi, prin iertarea pacatelor si binecuvantarile care ni le da Dumnezeu, dar starea de pace si de bucurie se dobandeste doar prin nevointa si osteneli. Spovedania este o nevointa dar nu este de ajuns pentru a ne aduce starea de pace si bucurie pe care ne-o dorim, oricat de perfecta ar fi ea. Spovedania este mai ales o taina, si fiind taina, lucrarea ei asupra noastra este mai ales tainica, nu o putem percepe si nici nu trebuie sa cautam sa o percepem.

Ce trebuie insa sa facem, este ca dupa fiecare spovedanie sa dam slava si multumire lui Dumnezeu si sa cautam macar pacatele marturisite sa nu le mai facem si macar cu o iota sa sporim in viata noastra duhovniceasca, prin lucrarea invataturilor si sfaturilor primite de la duhovnic, pentru care am si primit har si binecuvantare de la Dumnezeu sa le plinim.

Sursa

Nota: In relatiile mele cu prietenii m-am ciocnit de mai multe ori cu asemenea situatii; cand cei care vor sa se spovedeasca (sau cel putin astfel declara pentru ca sa-mi linisteasca grija uneori justificata, alteori nu) cauta un context ideal in care s-o faca si anume: preot super-evlavios si inmiresmat, lume putina (sau in alte cazuri ar fi preferabil cat mai multa, ca nu cumva „sa aiba timp sa ma intrebe ce pacate am facut”) si programare exacta (de dorit in „timpul liber”, ca „sambata am zi de nastere si Duminica dimineata am olimpiada sau excursie pe la manastiri”). Ma doare cand prietenii mei stau la usa Bisericii lui Hristos tocmai pentru ca nu inteleg ca Sf. Taina a Spovedaniei este o Taina a Bisericii si nu un punct din agenda personala care trebuie bifat cat mai repede si fara eforturi. Pentru a te apropia de duhovnic (sau de preotul la care vrei sa te marturisesti, desi, in esenta, pentru inceput nu are o deosebita importanta la ce preot te vei marturisi, intrucat orice preot hirotonit canonic si drept-invatator are Har pentru a lega si dezlega pacatele) nu este nevoie decat de smerenie (nu „smerenie”) si de un pic de pregatire duhovniceasca, de atenta cercetare launtrica. O spovedanie curata si eficienta duhovniceste este cea care se face firesc si sincer, fara mega-pregatiri gen pregatirile pentru „summitul NATO”. Cand omul se simte apasat de boala si simte nevoie de grabnica vindecare – alearga la doctorul trupesc, la Urgenta… fara nici un fel de pregatire prealabila. Ai cazut – te-ai ridicat ! Iarasi ai cazut – iarasi te-ai ridicat ! Si tot asa. Aceasta nu e o joaca de-a cazutul si ridicatul. Aceasta este esenta vietii in Hristos. Dumnezeu nu-i ajuta pe soldati (crestini bineinteles) decat daca acestia vor sa invinga.

Scriind aceste cateva randuri tot mai mult m-am convins ca nu sint eu cel care imi pot permite asemenea „povete”. De fapt, cele despre care am scris aici nu-mi sint straine. Adica ma confrunt si eu cu astfel de ispite diavolesti si am nevoie si eu de sfaturile duhovnicilor, chiar mai mult decat multi dintre prietenii si cunoscutii mei (nu ca as fi deosebit, ci ca sint greu de inima si am nevoie sa mi se spuna de mai multe ori ca sa inteleg si sa aplic in viata). Consider ca este foarte necesar sa public (nu sa scriu, ca nu-i de nasul meu) cateva articole despre relatia ucenic (mirean) – duhovnic in ziua de astazi, fiindca observ clar cum aceasta relatie a cazut intr-o criza profunda, determinata mai ales de neintelegerea rolului duhovnicului in viata noastra de crestini. Cu iertare si Domnul sa ne intareasca in lupta cea buna !

Anunțuri
  1. cms
    6 Aprilie 2008 la 1:54

    Adevarat frate crestin!

  2. iuliana
    20 Aprilie 2008 la 12:52

    stiti cum cind se duceau soldatii la razboi? era spovadanie in grup. pai asa ceva sa mai practica shi astazi la Sf.Nicolae . cind iam povartit duhovnicului mai nu a cazut de pe scaun. iese preotul shi citeste o lista cu pacate , dupa care iti da binecuvintare shi te impartasesti. culmea este ca are un prihod tarre marre.

  3. Aura
    11 Februarie 2009 la 18:55

    Mi-a folosit mult articolul. Insa am o intrebare. Merg la biserica deja de mai multi ani. Am trecut la credinta treptat, cu ajutorul mamei, adica urmindu-i exemplul si indemnul. Am duhovnic, dar uneori sau poate chiar si deseori ma spovedesc „dupa carte”, adica de fiecare data aproape ca spun aceleasi pacate. Am citit mai multe articole, carti despre spovedanie, dar situatia ramine cam tot aceeasi, doar marturisirea pacatelor de „rutina”. Daca puteti dati-mi un sfat.

  4. 11 Februarie 2009 la 20:36

    Draga Aura,

    Ma bucur mult ca ti-au folosit cu ceva randurile de mai sus. Din pacate, si eu ma invart in acelasi cerc al satanicei inclestari, intorcandu-ma grabnic la pacatele marturisite la scaunul Sfintei Spovedanii. Este ceva putred aici. M-a ajutat insa mult aceasta carte, pe care ti-o recomand tie si apropiatilor tai cu tarie (si urgenta):
    http://www.cartiortodoxe.ro/cartea-carte/2669-sfatuire-foarte-frumoasa-despre-spovedanie-grigorie-dascalul,-sf..html

    Atat de viu scrisa, incat si pe mine m-a mai scuturat, un pic… Doamne, ajuta!

  5. Raluca
    25 Aprilie 2010 la 21:29

    e normal eu m-am spovedit aici in italia de doua ori si mia placut in roania nu am luat nciodta impartasanie dar aici da toate asta leam facut la ortodoxi ca eu sunt ortodoxa

  6. RA
    8 Ianuarie 2011 la 2:25

    Foarte frumoase cuvinte de incurajare pentru cel care vrea sa se spovedeasca pentru ca si frica de spovedanie tot de la rau vine la fel ca si cele pe care le-ai spus mai sus. Daca am auzi mai des cuvinte asa de clare despre un lucru concret si din gura preotilor, nu numai un limbaj de lemn pe care tinerii si poate si cei trecuti de tinerete nu prea il inteleg.

    Doamne ajuta si ne da putere sa ne intoarcem mereu la tine!

  7. robert
    12 Iunie 2011 la 2:55

    Frate Hristofor si Sora Ana! iubiti mei frati si suror referitor la spovedanie si la pacatele care se repeta lucrurile ar trebui sa fie an felu urmator:daca ne spovedimcu vrednicie si cu credinta va spun din inima ca acel pacat nu va mai insista indifrent care ar fi el…eu am fost urmarit de unpacat urias de la varsta de 13-14 ani,onania iar dupa ani si ani am ajuns la spovedanie adica dupa mai bine de 20 de ani…si spovedind acest preot preot,x dupa cateva ori sa oprit adica fizic si psihic aveam puterea sa nu ma i fac dar dupa un timp a anceput iara asa ca am schimbat duhovnicul si nu din acest motiv,coincidenta sii sincer va spun ca la a treia oara sa oprit acest viciu turbat demonic ca si cand nu ar fi exixtat vreodata!an concluzie ref la pacatele spovedite daca insistam si le spovedim cu frica si dragoste de bunul dumnezeu se vor opri.Robert

  8. 5 Martie 2017 la 19:52

    „”Imi spunea o data o verisoara ca ea nu se spovedeste la un parinte paroh ca e prea lumesc, ea s-ar spovedi doar la un calugar batran in varf de munte si cu barba mare, ca si cum barba calugarului aluia ar fi garantia ca prin el lucreaza Dumnezeu. Si in asteptarea barbii asteia albe si mari zace in pacate mari si duce o viata fara Dumnezeu, deoarece fara spovedanie nu avem harul lui Dumnezeu si nu putem face nimic bun, spovedania este inceputul vietii noastre duhovnicesti si din ea ne hranim ca sa crestem in noi omul cel nou, omul duhovnicesc cu care ne vom prezenta la Judecata de Apoi.””
    ………
    Ma iertati ,si cum ramane cu spovedania la duhovnicii apostati !? Mai mergem la ei ??

  9. 6 Martie 2017 la 2:01

    Doamnă, știți și singură bine că apostații nu mai sînt în esență duhovnici, ci lupi răpitori și orbi care îi duc în groapa (cea veșnică) pe cei care se încred în ei.

  1. 30 Iunie 2009 la 12:58

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: