Prima pagină > Apusul, Articole, Atitudine, Cuvînt Bun, Gînduri, Ortodoxie > Părintele Iustin Pîrvu – CUVÎNT CĂTRE ZIARIŞTI

Părintele Iustin Pîrvu – CUVÎNT CĂTRE ZIARIŞTI

DESPRE MENIREA ŞI RĂSPUNDEREA JURNALIŞTILOR

Un gazetar… este omul de luptă, fără temere. Pe el nu-l interesează repercursiunile pe plan personal de pe urma scrisului lui. El luptă pentru adevăr! E un soldat al cuvântului.

Sunt şi ziarişti care tălmăcesc aşa compact, istoric, diferite foi. Dar nu spun nimic în acelaşi timp. Au grijă de două-trei coloane, să umple spaţiul. Ca să-i ameţească pe toţi, o învârt şi nu spun nimic. Şi alţii… într-o frază pot să te facă să iei foc.

Ziarist, neziarist, trebuie însă să ţină cont de cuvântul „răspundere”. Să răspundă cu tot curajul de ce-o scris azi. Dacă îl întreabă cineva mâine, el trebuie să menţină ferm ceea ce o scris. Şi-atunci vedem: dacă riscă. Pentru că vin unii şi te ameninţă – nu mai ai voie să scrii, te-am eliminat din breaslă, că-ţi taie salariul şi altele, să te sperie. Nu trebuie cedat nici un milimetru din linia întâi a adevarului. Dar dacă presa este în mâna străinilor şi nu este în mâna noastră proprie, ce să mai zici? Şi interesul acestor neromâni este să distrugă Ortodoxia.

De exemplu, s-au apucat ei, unii, să trateze problemele Bisericii, când ei habar n-au de rânduielile bisericeşti. Au fost într-adevăr mulţi dintre oamenii Bisericii care au mai căzut. Măi, oamenii aceştia au căzut, dar harul lui Dumnezeu a lucrat şi lucrează prin ei, pentru că nu se amestecă păcatul cu harul lui Dumnezeu. Preoţia este un dar mare de la Dumnezeu pe care l-a lăsat omului. Acum nu înseamnă că dacă harul lui Dumnezeu nu se amestecă cu păcatul omului, de-acuma să ne permitem orice. Dar unii urmăresc doar defăimarea aceluia, nu vor îndreptarea lui şi aşa se reuşeşte să se facă o sminteală a creştinismului ortodox, în primul rând. Au greşit şi alţii…S-a greşit şi la budişti, s-a greşit şi la mahomedani, s-a greşit şi la evrei şi la catolici, s-a greşit peste tot! Dar vezi prea bine că nu se leagă nimeni de ei, se leagă numai de noi, ortodocşii, asta fac, ca să poată lovi cât mai mult în ţara şi credinţa noastră. Aşa îi şi recunoşti… Deşi mai sunt şi unii printre noi care-şi pun haina de oaie peste blană şi fac pe ortodocşii… Parcă există un front, un duh, străin şi duşman, anti-Ortodoxie!

Însă, în pofida tuturor greutăţilor, ziaristul trebuie să izbândească. Gazetarul cu conştiinţă ortodoxă, care pune cuvânt bun pentru Biserica lui Hristos, poate fi mai mare în faţa lui Dumnezeu decât mulţi dintre clericii de azi.
Să luaţi aminte!

La Petru Voda, de Adormirea Sfintei Ana, Cuv. Olimpiada si Eupraxia, 2008
Vineri, 25 iulie, ziua cand, in 1941, am fost din nou stapani peste hotarele strabune
preluat de la Victor Roncea
Anunțuri
  1. roman
    22 Ianuarie 2009 la 18:23

    ROMANIA are un destin spiritual deosebit si amintesc aici doar ceea ce spune Parintele Arsenie Boca: „Mai sa stiti ca multi vor pleca din Tara, dar putini se vor intoarce. Va veni vremea cand ar dori sa se intoarca si n-or mai putea, caci Romania va fi inconjurata de flacari”.
    Pentru a contribui fiecare ROMAN cu adevarat la acest destin cu totul deosebit al ROMANIEI este necesar ca pe langa RUGACIUNE si POST sa cerem cu totii SCOATEREA IN ILEGALITATE a MASONERIEI in ROMANIA, caci de-aici vin toate problemele sociale cu care se confrunta romanii. Deci este necesar SA FIE INITIATA o CAMPANIE de STRANGERE de SEMNATURI pentru SCOATEREA IN ILEGALITATE a MASONERIEI in ROMANIA. RAUL trebuie TAIAT de la RADACINA, ca altfel da din nou lastari, ca o hidra monstruoasa.
    MASONERIA si ACTIVITATILE ei in ROMANIA sunt CAUZA acestor rele cu care ne confruntam: introducerea carţilor de identitate cu cip, introducerea permiselor auto cu cip, campania de vaccinare a fetitelor din ROMANIA, dar si panarama „gripei aviare”, panarama cu sarea iodată bagata pe gat oamenilor prin decret parlamentar, panarama cu soia si alte plante modificate genetic introduse in ROMANIA etc.
    ACTIUNEA INTELEAPTA este de a DISTRUGE CAUZA tuturor acestor probleme, pe de o parte, personal, prin POST si RUGACIUNE, si social, prin SCOATEREA ÎN ILEGALITATE a MASONERIEI în ROMANIA.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: