Prima pagină > Apusul, Atitudine, Gînduri, Ştiri > Cuvînt către cei care mai au demnitate

Cuvînt către cei care mai au demnitate

26 Septembrie 2008 Lasă un comentariu Go to comments

Cuţitul a ajuns la os. Propaganda homosexualilor se înteţeşte vădit. Pînă acum, istoria noastră nu a mai cunoscut asemenea atacuri făţişe împotriva familiei şi a modului normal de vieţuire. Acum normalitatea este dată la o parte, sfîşiată şi stigmatizată. „Extremism”, „intoleranţă”, „homofobie”, „fundamentalism”, „prejudecată”, „închistare” – iată ce înseamnă familia, dragostea fireasca dintre un bărbat şi o femeie, valorile morale de secole pentru activiştii homosexualişti. Acum, anormalitatea este ridicată în slăvi şi impusă ca normă de conduită socială, ca ideologie de nivel naţional (şi chiar internaţional). Instituţiile de stat nu se mai satură de gudurat pe lîngă stăpîni. Cine sînt aceşti stăpîni atotprezenţi? Nimeni alţii decît cei care vor, din toată inima, cu orice preţ, în orice condiţii, să nimicească cu desăvîrşire elementul fundamental al dăinurii oricărui popor, coloana vertebrală a oricărei societăţi sănătoase – Familia. Funcţionarii de stat uită de tot ce-i mai sfînt pe lumea asta – de familie, de mamă, de tată, de neam – doar pentru nişte amărîţi de bani şi promisiuni carieriste. Asemenea trădători de neam se găsesc şi în fruntea Ministerului Justiţiei, patronat de un oarecare Vitalie Pîrlog. Tocmai acest minister antinaţional a scos la lumină o făcătură legislativă intitulată foarte concret – „Legea privind prevenirea şi combaterea discriminării” – al cărei scop principal (fireşte, nedeclarat) este închiderea gurilor şi legarea mîinilor celor care, din pornire socială absolut firească , îşi exprimă în mod sincer şi deschis atitudinea sănătoasă faţă de homosexualizarea (forţată/sponsorizată din exterior, inclusiv pe banii noştri) Moldovei. Pentru justiţiarii guvernamentali nu are nici o importanţă care vor fi urmările aplicării acestei legi, care sînt argumentele poporului împotriva acesteia, cine sînt  şi ce urmăresc aceşti ultra-„discriminaţi” sodomiţi, etc. Tot ce contează pentru aceşti „funcţionari” este îndeplinirea cît mai rapidă a comenzii stăpînilor, încasarea celor „30 de arginţi” şi asigurarea unui loc călduţ în ograda plătitorilor. De la nişte funcţionari-trecători „de azi pe mîine” nu ne putem aştepta la alt fel de fapte. Să nu ne amăgim: guvernul, parlamentul, într-un cuvînt – statul – nu mai sînt ale poporului. Nici n-au fost vreodată. Să nu căutăm dreptate acolo unde ea  a fost demult jertfită pe altarul Banului. Dumnezeu îl va răsplăti pe fiecare „ales al poporului”, după roadele aduse.

Altul este însă mesajul. Noi: eu cu tine, tu cu el, noi cu toţii, ce facem? Stăm şi ne uităm cum ticăloşii sus-puşi ne înfig cuţitul în spate (cum le-a intrat în obicei), păstrîndu-şi rînjetul democrat caracteristic? Oare aceasta nu ar însemna cea mai clară încuviinţare a fărădelegii? Oare aceasta nu ar însemna trădarea copiilor şi a urmaşilor noştri? Ce le vom spune lor? „Dragule, nu e bine/corect să ne numeşti „părinţi”… că se supără „părinţii” (homosexuali) din familiile „normale” (cu doi „taţi” sau două „mame”) care nu sînt ca noi (anormali); deci să ne numeşti „parteneri de viaţă”, aşa să ne spui, dragul nostru copilaş nehomofob”. Aceste cuvinte nu ţin deloc de domeniul fantasticului. Dimpotrivă, adoptarea de către Parlament a acestei legi nu numai că va stimula la maxim propaganda agresivă a activiştilor homosexuali, dar va împiedica orice împotrivire (oricît de mică ar fi) sau neacceptare a homosexualităţii şi a tuturor produselor oferite de această „afacere” mondială: sex-magazine, cluburi de curvărie (în capitală există deja 6), discoteci fierbinţi (ca focul iadului), parade ale „mîndriei” homosexuale prin centrul capitalei, concerte în aer liber, seminare prin TOATE şcolile din ţară (elevii nu vor putea refuza să participe la aceste seminare pentru că această atitudine va fi considerată ca una „homofobă”, cu urmări grave pentru părinţii săi), împînzirea tuturor sferelor sociale (inclusiv a Biserici, grădiniţelor, caselor de copii, spitalelor, poliţiei, caselor de cultură, universităţilor, etc.) cu pederaşti, lesbiene, transsexuali, etc. Răul nu vine niciodată în numele său. Vine în numele „binelui”…

„Nu-mi pasă”, „da ce am eu cu ei”, „am alte griji, mult mai importante…” „sînt şi ei oameni” sînt cuvinte, îndreptăţiri care se aud tot mai des din partea concetăţenilor noştri atunci cînd vine vorba de asemenea teme „neplăcute”, „neinteresante”. Laşitatea, nepăsarea, individualismul agresiv cuprind ca o plagă infecţioasă societatea în care fiecare dintre noi încearcă să supravieţuiască. Oamenii nu se mai sfiiesc deloc să declare deschis că nu mai au nimic de-a face cu acest popor, cu trecutul, prezentul şi viitorul său. „După mine şi potopul” – iată crezul societăţii liberaste de astăzi.

Lucrurile nu se vor rezolva de la sine. Cine mai crede că Dumnezeu îi ajută pe cei care nu vor să fie ajutaţi…? Fiecare îşi urmează glasul conştiinţei (atunci cînd îl mai simte). Fiecare dintre noi alege de partea cui să fie. Acum nu mai există teritoriu neutru (chiar şi cel mai „neutru” teritoriu este demult cucerit…). Orice acţiune a noastră exprimă o atitudine. Chiar şi lipsa de acţiune…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: