Prima pagină > Apusul, Atitudine, Cuvînt Bun, Gînduri, Ortodoxie > Ortodoxia dincolo de mode – mărturia unei tinere

Ortodoxia dincolo de mode – mărturia unei tinere

22239

„Tot ceea ce ne dorim mai mult, noi, tinerii din ziua de astăzi este să fim la modă. Orbiţi de orgoliu, am devenit robi ai modelor, care mereu vin şi se duc. Într-una din scrierile sale, părintele Savatie Baştovoi afirmă faptul că este de ajuns să vezi cu ce se îmbracă o persoană ca să ştii ce fel de muzică ascultă, ce oameni îi plac sau multe alte lucruri. Asta se datorează faptului că îmbrăcăm uniforma MTV-urilor şi prin devalorizare, ne pierdem identitatea. Din păcate, moda nu apare doar în domeniul vestimentaţiei ci în aproape tot: muzica (punk, rock, EMOcore, house), mâncare (fast-food’uri, pub’uri), băutură, concepţii şi chiar idealuri.

Acestea sunt lucruri pe care probabil le ştim cu toţii şi sunt generalităţi. Pentru a vă da un exemplu mai concret, vă voi spune în ce mod m-a afectat moda, pe mine, o tânără a vremurilor de pe urmă …

În clasa a VIII-a am fost înscrisă de părinţii mei la o casă de modă, destul de mediatizată. Nu ştiam ce este moda cu adevărat, nu ştiam deloc ce se întâmplă în backstage’urile prezentărilor. La început totul a fost bine, am învăţat doar mersul scenic, cu picioarele încrucişate, am învăţat să mă machiez, să mă aranjez şi alte lucruri, care atunci mi se păreau incredibile şi care mă atrăgeau din ce în ce mai mult. Uitând de faptul că moda este cea care reflectă spiritul vremurilor, mă depărtam de adevăr, neştiind ce mă aşteaptă. Mă depărtasem de biserică, bineînţeles, deoarece frecventarea ei nu făcea parte din practicile pe care le abordasem. Am fost învăţată să citesc doar reviste de modă iar dacă purtai haine din sezonul trecut erai total desconsiderat.

Ajungând mai apoi la liceu, am început să îmi învăţ şi colegele să fie ,,la modă”. Le criticam pentru aspectul nearanjat şi chiar le învăţam să se fardeze, să se aranjeze mereu şi să citească reviste de modă. Deşi totul părea perfect, iar eu eram modelul (negativ, dacă apreciez în momentul de faţă) prietenelor mele, simţeam că ceva din ceea ce fac nu este bine. Aceste acte respingătoare au fost primite de cei din jur cu multă satisfacţie şi admiraţie, dar în adâncul sufletului meu, au atins o altă coardă. Simţeam cum îndepărtez acea puritate şi frumuseţe naturală, complexă prin simplitatea ei, pe care a lăsat-o Dumnezeu şi îi îndepărtam şi pe cei din jurul meu de adevăratele virtuţi, de adevărata frumuseţe, atrăgându-i spre superficialitate.

Cu cât mă adânceam mai mult în lumea modei, cu atât sufletul meu se stingea mai repede. Credeam că frumuseţea poate fi măsurată conform unui standard obiectiv, unul pe care pur şi simplu nu-l atinsesem. Fără să îmi dau seama, devenisem absolut devotată conceptului platonic de frumuseţe, o estetică pe care o împărtăşeam cu editorii revistelor internaţionale de modă şi care-mi alimentau sentimentul zilnic de silă faţă de propria-mi persoană, în faţa oglinzii. Vroiam mereu să slăbesc (din ce în ce mai mult) şi nu m-am oprit până nu am devenit anemică.

Mama mea şi-a dat seama că totul scăpase de sub control şi că moda nu este ceea ce pare. Era oricum prea târziu, pentru că eu fusesem stăpânită de tirania ei. Uimitor, dar salvarea mea a fost pasiunea pentru citit, la care nu renunţasem în favoarea revistelor patetice (pe care atunci le veneram). Am citit prima dată ,,Casiana – Învăţătura despre iubirea în Hristos„, o carte care m-a învăţat multe lucruri, printre care şi despre adevărata frumuseţe, cea lăsată de Dumnezeu, nu cea concepută de om, distrugătoare.

Am început să citesc din ce în ce mai mult, deoarece mi se părea incredibil cât de uşor reuşeam să găsesc răspunsurile la întrebările mele. Pe la începutul clasei a X-a, virusul modei nu mă mai stăpânea. Reîncepusem să frecventez biserica, petreceam vacanţele la mânăstire. Am renunţat la multe obiceiuri la care nu aş fi crezut că voi renunţa vreodată.

Ceea ce mă întristează totuşi este că deşi eu am reuşit să descopăr adevărul, cei din jurul meu, pe care i-am îndepărtat de acesta, nu s-au mai putut întoarce. Pentru cei mai mulţi, eu am reprezentat trecerea de la monoton la extrem. Inutile au fost toate explicaţiile ulterioare, căci sămânţa nedreptăţii prinsese rădăcini adânci în sufletele lor.

Acum sunt eu cea criticată pentru că nu mă mai aranjez, nu mai merg la petreceri şi am fost chiar exclusă din cele mai interesante grupuri din liceu. Ceea ce în urmă m-ar fi întristat, acum mă bucură. Fericirea mea nu mai constă în ultima colecţie de haine de firmă sau în accesoriile sezonului sau ale revistelor de modă. Fericirea mea constă în adevăr, iar adevărul meu este Dumnezeu.

Oamenii au libertate, tocmai de aceea greşesc. Dacă nu aş fi fost liberă să fac ce vreau, aş fi mers mereu pe ,,cărarea îngustă” a lui Dumnezeu, fiind constrânsă de împrejurări. Am trăit multe experienţe, dar aceasta este cea mai relevantă în special pentru tinerii mei prieteni, care poate vor înţelege vreodată ce am înţeles şi eu … sper ca atunci să nu fie prea târziu …

Cu multă dragoste,
Amira K. „

Sursa

Anunțuri
  1. 27 Decembrie 2008 la 0:48

    Domnul sa-ti tina Amirei gandul bun de acum,
    cu toata pretuirea,

    Laurentiu

    http://www.laurentiudumitru.ro/blog/

  2. Florin
    28 Decembrie 2008 la 14:56

    Ce este ala ‘pub’ ?

  3. 28 Decembrie 2008 la 15:32
  4. Catalin
    28 Decembrie 2008 la 23:22

    Mai, pe mine ma dispera de fiecare data cand aud ca „Fericirea mea constă în adevăr, iar adevărul meu este Dumnezeu.” Ce aveti toti, v-ati dilit ?Daca Dumnezeu e adevar, atunci ce sunt eu cu lumea care ma inconjoara ? Suntem o minciuna ? Nu prea cred, pentru ca exist, ma vad ca exist, asa cum exista si lumea din jurul meu. Care adevar este Dumnezeu ? Toti astia care mergeti la biserica si pe la manastiri vorbiti despre adevar dar nimeni nu va intelege. Exprimati „adevarul” vostru (pretinzand ca-l intelegeti) in asa fel incat nimeni dintre cei care va aud vorbind nu il inteleg, poate nici voi nu-l intelegeti. Auzi tu, „fericirea mea consta in adevar”. Ce pana mea sa inteleg eu din asta: „fericirea mea consta in adevar” ? Aiurea ! Daca voi intelegeti mai mult, explicati-mi si mie mai mult, daca chiar fata aia din articol si-a dat seama de ceva mai mult, spuneti-ne si noua celorlalti ce a inteles, nu doar scrieti cu bold „fericirea mea consta in adevar” dand impresia citittorului ca acolo se afla esentialul. Esentialul nu exista daca lumea nu-l intelege, pentru minte tot articoul de mai sus e egal cu zero, pentru ca eu nu intelege esentialul vostru. Pentru mine esentialul vostru este neesential, iar probabil prin negatie logica, esentialul meu este neesential pentru voi. E clar, undeva ceva nu pusca. Dar atata vreme cat eu nu inteleg esentialul vostru, iar voi intelegeti „adevaratul” esential (scriindu-l cu bold), inseamna ca-l intelegeti si pe al meu, caci ati pornit de la lucrurile pe care le consider eu esentiale ca sa intelegeti esentialul pe care il intelegeti acum. Cel putin asta imi transmite articolul fetei aleia. Adica ea a considerat ceva esential si mai tarziu a a juns sa inteleaga „esentialul” boldit, esentialul de dinainte nemaifiind esential, altfel n-ar mai fi renuntat la lumea modei. Asta inseamna ca voi bisericosii intelegeti ambele tabere. Daca e asa, explicati-ne si noua profanilor, nu va rezumati doar la a rosti vorbe marete pe care doar voi sa le intelegeti, iar noi sa ramanem in continuare prosti. Fata a trecut printr-o experienta din care nebisericosii nu inteleg nici o iota. Eu nu inteleg, asta e sigur. Pe cand Laurentiu se pare ca intelege: „Domnul sa-ti tina Amirei gandul bun de acum, cu toata pretuirea”. Ce intelegi tu Laurentiu si eu cititorul care a dat din intamplare peste acest articol, nu pot intelege ?

  5. IOAN EMILIAN RAZA
    29 Decembrie 2008 la 0:11

    minunat este Domnul in fiii Sai. intoarcerea unuia spre adevar poate linisti taina celor cu care se invecineaza. curaj pentru cele care vin, rugaciune pentru azi si masuratul plans pentru cele care au trecut nevindecate. amin.

  6. 29 Decembrie 2008 la 1:24

    Draga Catalin, zilele acestea sint prins cu facultatea. Iti voi raspunde marti. Sincer sa fiu, chiar m-ai coplesit cu sinceritatea ta (in cel mai frumos sens)… Tinem legatura. Cu bine!

  7. Catalin
    29 Decembrie 2008 la 6:19

    Sinceritatea mea a fost doar o explozie. La un moment dat te saturi sa nu intelegi un lucru si altii sa-l inteleaga. Mai decat sa renunti la incercarea de-a-l intelege, mai bine explodezi decat sa te domolesti. Domolirea nu-ti va aduce raspunsuri insa daca explodezi lumea s-ar putea sa te vada, sa te injure pentru zgomot, sa rada ca numai tu explodezi pe cand restul sunt calmi, dar poate se mai ivesc si oameni care sa te inteleaga (pentru ca exista si din astia, trebuie sa recunoastem) si sa-ti clarifice lucrurile ca data viitoare sa nu mai explodezi, sa fii si tu domol, dar domol pentru ca intelegi, nu domol pentru ca refuzi sa vrei sa intelegi. Exploziile aduc avanteje, parerea mea, mereu am crezut asta. Pe marti.

  8. gabi
    29 Decembrie 2008 la 15:39

    Pentru Catalin. Am citit mesajul tau si nu m-am putut abtine sa nu-ti scriu.Nu stiu de ce, dar impresia mea e ca doar te prefaci ca nu intelegi.Mi se pare ca vrei doar sa provoci lumea. Mesajul tau( modul de exprimare) ma face sa cred ca am de-a face cu o persoana inteligenta, careia daca nu ma insel ii place sa si citeasca. Pe mine cand ma intereseaza ceva, incerc sa ma informez direct de la sursa.In cazul tau sursa ar fi o literatura crestin-ortodoxa autentica. Nu se poate sa citesti o carte din acesta categorie si sa nu-ti dai seama de mesajul pe care toate il transmit ca Adevarul nu poate fi inteles decat traindu-L.Probabil ca esti satul de citate, asa ca nu-ti voi da nici unul.Pot sa-ti spun doar ca primul pas fara de care aceasta traire nu poate exisra, este rugaciunea(dialogul cu Dumnezeu).Desigur vei mai avea nevoie si de credinta , speranta si dragoste, dar ele se dobandesc numai prin rugaciune. Asa ca daca vrei cu adevarat sa afli Adevarul si nu e doar prefacatorie, nu astepta sa traiasca altcineva Adevarul in locul tau.CERE( roaga-te) si Adevarul ti se va descoperi. E promisunea pe care Dumnezeu ne-a facut-o. Pace tie!

  9. 29 Decembrie 2008 la 19:28

    Si sa fii in Biserica denota tot un stil. Denota tot dorinta de apartenenta. Nu contest, este o moda moral superioara (sa zicem) dar totusi, ramane si ea, o moda. Un stil pe care-l adopti din dorinta de a nu fi singur si de a fi alaturi de aceia din jurul tau cu care crezi ca te asemuiesti mai mult.

    Frumoasa scriere/povestioara/chestie dar totusi, pamflete de genul asta (fie ele veridice sau nu) functioneaza pentru cei cu suflet deschis si minte nu atat de multa. Normal ca in comparatie cu Biserica, lumea modei este net inferioara dar totusi, ramane si aceasta o lume la fel de palpabila ca si prima.

    Cu respect si sinceritate.

  10. 29 Decembrie 2008 la 19:38

    Tot pt Catalin este raspunsul meu si sper sa ii foloseasca (sora mea adolescenta vorbeste exact ca el si se infurie pe mine ca nu vreau sa-i spun ce am inteles eu din ortodoxie, crede ca ma dau mare si ca vreau sa le fiu superioara altora, lasandu-i sa creada ca eu stiu ceva ce ei nu stiu…pe scurt)
    De cand S-a indurat Domnul de mine, adevarul a intrat intai in inima mea- pentru cei care sunt in afara credintei, degeaba cauta Adevarul (Calea si Viata- adica pe Hristos, in cel mai literal sens al cuvantului)- pe cale rationala. Credinta nu este fabricata de intelect, conexiuni neuronale, silogisme etc. In viata noastra exista sumedenie de credinte aiurea (horoscop, conspiratii mondiale, planete si asteroizi care ne vor izbi in 2012 etc…). Mintea umana e bombardata cu informatii inutile si adesea confuze. Adevarul ti se descopera, atunci cand il cauti, cand il doresti, cand simti ca in jurul tau se petrec lucruri false, fara suflet.
    De acord cu Gabi- Catalin, daca vrei sa cunosti Adevarul, roaga-te, cere cu incredere. Nu ai nimic de pierdut, dimpotriva- ai TOTUL de castigat.

    Doamne ajuta!

  11. Catalin
    29 Decembrie 2008 la 22:19

    Pentru Gabi. Mi-ai confirmat ca exploziile aduc avantaje. Atata doar ca ele nu-s intelese mereu de toti oamenii din jur. Nici eu nu-ti inteleg tie explozia, probabil ca ai niste probleme (altfel nu explodai), precum cred ca am si eu (ca altfel nu m-ar fi declansat articolul fetei aleia). Asa ca nu o sa incerc sa ti le rezolv, pentru ca nu stiu cum, sunt doar o simpla persoana. Nici nu stiu ce probleme ai, si nici nu-mi pasa pentru ca nu e treaba mea, explodeaza si tu mai departe pana vei fi ajutata, sau pana vei ajunge la adevarul ala despre care vorbiti toti bisericosii. Asadar sper ca si explozia ta sa-ti aduca si tie avantaje, ca ai grav nevoie de ele, altfel nu explodai.

    In mesajele astea pe forum nu mi-e jena deloc sa ma exprim asa cum simt, ca pana la urma nimeni nu ma cunoaste si daca am o problema poate cineva mai binevoitor o sa incerce sa fie binevoitor in conditiile stabilite de mine. In viata zilnica nimeni nu vrea sa te ajute in conditiile stabilite de tine (desi tu explodezi, deci ai mare nevoie de ajutor), toti vor s-o faca (asta daca vor) in conditiile stabilite de ei. Si asta ma dispera, intelegi ? Ma dispera mai mult decat oamenii care nu vor sa te ajute. Aia macar nu vor sa te ajute, da-i dracu de egoisti (ca tara e plina de ei, mai ales politicienii), dar cand dai peste oameni care vor sa te ajute, dar vor s-o faca cum vor ei, atunci simti ca chiar explodezi. Adica nu-s tot egoisti si astia ? E ca si cum fata cu articolul ar vrea sa ma ajute in conditiile stabilite de ea. Adica si eu ar trebui sa-mi dau seama ca fericirea mea consta in adevar, Dumnezeu si alte baliverne, doar pentru simplul motiv ca ea crede asta ? Dar de ce sa cred eu ce crede ea ? Pot sa aleg sa nu cred, sau sa cred. Asa cum tu ai ales sa crezi ca mie imi place sa citesc (si-ti spun ca te-ai inselat groaznic), deci ai ales sa crezi o minciuna, tot asa pot si eu sa aleg sa cred in ce-a zis fata in articol, sau nu. De ce sa cred ce crede ea ? De ce-ar crede oricine altcineva ceea ce crede ea ? Am avea vreun motiv anume ? Poate crede intr-o minciuna. Pentru ca e foarte simplu sa iei un lucru adevarat drept fals. Matematica arata foarte bine treaba asta. Treaba asta mi-ai confirmat-o si tu acum. Cine nu cunoaste adevarul, cunoaste numai minciuna. Un enunt poate fi sau adevarat sau fals, nu poate fi amandoua, e contrar matematicii si tuturor legilor logicii. Ca o paranteza, trebuie sa-ti spun ca iubesc matematica, asta sa intelegi de ce cuvintele mele par ordonate coerent si logic, si n-are nimic de-aface cu modul meu de exprimare. Nu caut sa ma exprim intr-un anume mod, pentru ca nu-mi pasa. Iti spun ce-am de spus, iti spun cum vad eu lucrurile, si la revedere. Daca-mi poti oferi niste sfaturi utile, ma bucur si-ti multumesc, daca nu poti, mai bine nici nu incerca sa mi le dai, pentru ca ma faci iar sa explodez (ceea ce e bine pana la urma, pentru ca nu ma domolesc). Fata din articol imi spune ca fericirea ei consta in adevar, iar adevarul ei este Dumnezeu. Eu am spus ca nu inteleg treaba asta, pentru ca eu nu consider ca fericirea mea consta in adevar sau Dumnezeu. Eu nici nu stiu ce e fericirea, atunci cum sa spun ca ea consta in adevar sau Dumnezeu ? Cum poti spune despre ceva ce nu cunosti ca se sprijina in ceva ce nu crezi ca poate sa existe (ma refer la mine, la mine uneori Dumnezeu exista, alteori simt ca mi-e mai bine fara el) ? Adevarul cum il inteleg eu e doar matematic, asa cum l-am invatat la liceu (ADEVARAT/FALS adica ADEVAR/MINCIUNA), iar felul in care lectia din liceu se aplica in viata zilnica, e doar o variatie extrem de complexa. Tu stii ce e fericirea ? Spune-mi si mie. De-aia ma enervati voi bisericosii astia. Vorbiti lucruri inalte fara sa le intelegeti. Sau poate le intelegeti, dar nimeni altcineva nu va intelege. Adevarul este adevar pentru ca-l intelege toata lumea, asa spune matematica. Adevarul care este inteles doar de un grup de oameni, are toate sansele sa nu fie adevar. Asadar pentru mine, voi bisericosii astia ramaneti in continuare niste fanatici si pe buna dreptate ca lumea va considera astfel. Voi cu lumea voastra, restul cu a noastra. Mie nu-mi place lumea noastra si de-aia sunt curios ce exista in lumea voastra, altfel n-as tot exploda (ferice de cei ce explodeaza, si jale de cei ce se domolesc). Daca nici lumea voastra nu-mi va placea (in eventualitatea in care o voi intelege) voi exploda mai departe (pentru ca sunt ferm convins ca exploziile aduc numai avantaje, cum am spus in mesajul anterior), si voi exploda pana nu va mai ramane nimic in jurul meu. Poate asa voi fi si eu multumit odata, poate voi inceta sa mai explodez (efect al faptului ca sunt multumit si ca m-am regasit). Faptul ca voi vedea nimicul din jurul meu (ca si consecinta a exploziilor mele) ma va face sa-mi dau seama ca vad un adevar. Daca vad nimicul, inseamna ca el exista, deci este adevarat. Cine stie, poate nimicul este singurul adevar, restul e doar fals…

    Prima parte a mesajului tau pare coerenta, alcatuita logic. Aia in care imi spui tu ce crezi despre mine. Desi totul e fals, cel putin e coerent. Nu citesc nicio literatura de niciun fel, pentru ca toate sunt inflorituri, si pe toate le consider pierdere de vreme. Eu n-am nevoie de metafore si vorbe inalte, mie imi trebuie sa-mi spui: ori e asa, ori e invers, si preferabil ar fi sa-mi poti si explica treaba asta, ca daca nu, ti-ai pierdut vremea degeaba. Singurul lucru adevarat pe care l-ai spus in mesajul tau este acela ca sunt satul de citate. Si chiar asa este. Fata din articol tot citate mi-a dat, fara sa mi le explice, avand impresia ca eu le pot intelege. Dar de unde a avut ea impresia asta ? Tot impresia asta o ai si tu de la jumatatea mesajului tau inspre sfarsit. „Desigur vei avea nevoie de credinta, speranta si dragoste, dar ele se dobandesc numai prin rugaciune”. Ce e asta ? Imi dai reteta la o prajitura ? De ce-mi vorbesti in citate ? Mai sus imi spui ca nu-mi vei da citate. Te-ai contrazis tu pe tine insuti/insati. Si asta pentru ca nu stii sa deosebesti adevarul de fals (crezi una despre mine, cand e exact pe dos). Atunci de ce incerci sa-mi explici mie ce ar trebui eu sa vad si ce nu ? De ce vrei sa-mi spui in ce ar trebui sa cred si in ce nu ? E alegerea mea in ce vreau sa cred, nu crezi ? Nimeni n-are niciun drept sa-mi spuna mie in ce trebuie eu sa cred sau nu. Pentru ca eu sa cred in ceva, imi trebuie dovezi. Totdeauna cred in ceea ce stiu ca exista, dar nu pot crede in ceva ce nu stiu cu certitudine daca exista sau nu. E un risc care matematic analizat n-are niciun sens sa fie asumat. Numai prostii si-l asuma. Si de-aia nici nu mi-l asum. Daca poti sa ma faci sa cred un lucru in conditiile stabilite de mine, te ascult bucuros pentru ca stiu ca te voi intelege 100%, daca vrei sa cred un lucru si sa merg pe traseul pe care ai mers tu ca sa ajungi sa-l intelegi, atunci mai bine lasa-te pagubas(a), pentru ca eu nu sunt tu si nici tu nu esti eu. Eu rezonez mai mult la chestiuni logice, bine infipte si demonstrabile, si nu pun botu ca toti bisericosii la „floricele pe campii”. Daca poti sa faci asa cum imi doresc, atunci te ascult, daca nu te sfatuiesc sa-ti vezi de treaba ta si de adevarul pe care il intelegi tu. Nu ma face sa-mi pierd vremea insiruind aici cuvinte care n-au niciun sens pentru mine daca nu primesc raspunsul pe care-l caut. Astea sunt conditiile mele, le accepti ? Macar sa insiruiesc cuvintele pentru a primi ceva, iar tu sa le insiruiesti pentru a sti sigur ca dai ceva, precum ai o ipoteza la matematica ca sa o demonstrezi, nu doar s-o spui tuturor ca ai si tu o ipoteza, s-o infloresti cu enunturi grandioase, si pana la urma sa ramai tot cu o ipoteza. Vezi sa nu fie si adevarul tau tot o ipoteza (in mintea ta), ca pana acum mi-ai demonstrat aproape matematic ca tu consideri falsul drept adevar, si inca galopezi strasnic pe acelasi drum. Cand gasesti fals in ceva, mai ai incredere in el ? „Adevarul ti se va descoperi”. Sa te cred pe bune ? Nu prea mai imi vine. Adevarul mi-l descopar eu, el nu mi se descopera de la sine. Degeaba cer (cui sa-i cer, nicio persoana nu e inteligenta tocmai pentru ca e persoana) sa mi se descopere adevarul, pentru ca tu pana acum nu mi-ai dat decat enunturi false (demne de o simpla persoana). Atunci de ce sa mai incerc ? De ce sa mai risc sa primesc fals ? Evident, nu ma pot nici domoli, pentru ca astfel nu voi primi niciun raspuns (am spus asta in mesajul anterior), pot doar sa explodez mai departe pana dau de nepersoana (unde stiu sigur ca se afla inteligenta), pana dau de nimic, sau altfel spus pana dau de adevar. Propozitia nu poate fi a ta (ma refer la reteta de prajitura), ai copiat-o si tu de undeva, probabil din „literatura crestin-ortodoxa autentica” pe care imi inchipui ca o citesti la greu. Stiu de existenta acestui gen de „literatura” pentru ca intamplator am rasfoit o carte mai demult, dar si acolo am vazut aceleasi vesnice retete de prajitura, abureli cu gramada. Am dat si peste notiuni rationale (cand deja incepea sa-mi placa) dar descoperite demult de matematica, asa ca nimic nou. Sunt o pierdere de vreme cartile astea (parerea mea, nu trebuie sa fii si tu de acord cu mine), mai bine citesc un tratat de matematica, de fiecare data ma simt mai castigat.

    Faptul ca tu ma consideri o „persoana inteligenta” ma face sa cred ca nu eu sunt problema, faptul ca nu inteleg, nu e vina mea. Atunci a cui e ? In mod clar a celui care explica. Un lucru care nu se intelege nu e pentru ca iti lipseste inteligenta sa-l intelegi, ci e pentru ca ii lipseste inteligenta celui care vrea sa ti-l explice. Ipoteza asta ai pus-o chiar tu (considerandu-ma inteligent), eu doar ti-am demonstrat-o. Daca acum, dupa ce ti-am demonstrat, nu ma mai consideri inteligent, inseamna ca ai luat-o iar razna, inseamna ca te contrazici pe tine, iar contrazicandu-te inseamna ca habar n-ai pe ce lume traiesti, iar daca totusi ai habar, nu stii sa faci diferenta intre adevart si fals, care tot acolo e. Iti dai seama atunci cat de inteligenti sunteti voi (aia bisericosii) daca nu-i puteti face pe ceilalti sa inteleaga ceea ce pretindeti voi ca intelegeti. Vai si-amar de steaua voastra. Daca eu sunt inteligent (asa cum spui), de ce nu pot sa inteleg ce intelegeti voi bisericosii ? Daca voi sunteti inteligenti, de ce nu-mi puteti explica (ca sa inteleg) si mie ce intelegeti voi ? Stiti de ce ? Pentru ca adevarul e ca nimeni nu e inteligent, toti suntem prosti. Inteligent as putea fi si eu daca as intelege ceea ce tu vrei sa-mi explici, si inteligenti ati fi si voi bisericosii daca ati putea sa ma faceti sa inteleg ceea ce va intreb eu. Dar cum nici eu nu va inteleg pe voi (desi vreau, iar uneori nu mai vreau pentru ca nici voi nu mai vreti sa va faceti intelesi, va inchideti in mini-societatea voastra de bisericosi) iar voi nu ma puteti face pe mine sa va inteleg, adevarul este ca suntem cu totii o sleahta de prosti. Vezi si tu cum merge Romania, cred ca stiai treaba asta Gabi si fara sa ti-o spun. Daca ar exista oameni „inteligenti” (asa cum imi spui mie ca sunt), eu n-as mai fi scris textul asta pe forum, si nici tu nu mi-ai fi scris mesajul pe care mi l-ai scris (fiind inteligent, n-as fi avut nevoie de inteligenta, faptul ca n-am inteligenta, ma face s-o caut). Atunci am fi fost cu adevarat inteligenti, si atunci n-am fi avut nevoie de texte inflorite (de prin literaturi crestin-autentico-toamna) care sa ne faca sa intelegem, precum nici eu n-as fi avut nevoie de demonstratii matematice ca sa inteleg sau nu un lucru. Adevarul e ca suntem prosti, gramada ! Si ca sa nu mai fim prosti, avem nevoie de cineva care sa ne explice, avem nevoie de cineva cu adevarat inteligent (ca numai o asemenea persoana ne poate face si pe noi inteligenti), dar acea persoana nu exista. Pentru ca acea persoana nu exista, logica spune ca existenta ei trebuie sa se afle in neexistenta, adica in nimic. Si culmea ca nimicul e si singurul adevar la care poti ajunge tot explodand. Doar acolo se afla acea persoana inteligenta care ne poate da si noua inteligenta. Dar nu e persoana pentru ca nu e ca noi. Noi suntem persoane (de-o simplitate hilara) pentru ca nu avem inteligenta. Cine are inteligenta nu mai e o persoana. Si iata ca asa apare notiunea de Dumnezeu, demonstrata matematic.

    P.S. Cata vreme tineretul contemporan nu are nici notiunea lui D-zeu sadita, degeaba vorbesc crestinii ortodocsi in limbaj de lemn. Toata activitatea misionarilor si-a celor cu dreapta credinta in suflet li se inchipuie tinerilor precum taiatul de lemne cu toporul. De-aia le este greu tinerilor sa se apropie de biserica si de ceea ce inseamna, reprezinta si la ce face trimitere ea cu adevarat. Cata vreme tinerii sunt serviti doar cu lemne (rezultatul limbajului de lemn), care sar nici nu stii cum datorita fortei toporului (inversunarea cu care se face misiune, caci exista si ea, trebuie sa recunoastem) care le despica, nimeni nu va vedea biserica si credinta in D-zeu drept ceva salvator. Taiatul de lemne e o activitate prea zgomotoasa, iar cuvintele lemnoase fac mai mult rau decat bine, in sensul ca mai mult departeaza decat apropie. Voua va place zgomotul ? Mie nu. Tind sa fug cat mai departe de el, si sa nici nu mai aud vreodata de el. Asa face si tineretul, fuge de toate cele auzite din gura „bisericosilor” pentru ca nu sunt altceva decat lemne aruncate in toate partile, activitate facuta cu zgomot. Nu mai vorbiti lemnos, rugati-va lemnos (daca altfel nu puteti), pentru ca doar asa veti vorbi frumos, dar atunci veti spune adeverul, in rest numai minciuni.
    Razboi va doresc la toti (nici pe departe pace, gabi), explodati, nu va lasati impacati, ca doar astfel veti descoperi adevarul, explodand mereu, cu fiecare explozie mai departe de minciuna, mai aproape de adevar.

  12. gabi
    30 Decembrie 2008 la 0:42

    Catalin, daca am gresit, ma inclin si te rog sa ma ierti.Totusi scrii bine pentru cineva care nu prea a citit la viata lui(tot respectul in cazul asta).Tu insa, trebuie sa recunosc, ai nimerit-o : am ceva probleme, intr-adevar.Imi pare rau pentru starea in care descrii ca te afli,dar sa stii ca atitudinea ta nu o sa te ajute sa faci vreun progres, in nici o directie.De ce te chinui in halul asta? Ti-e frica cumva de ceva? Si cum probabil o sa-mi spui ca nu, atunci de ce nu verifici si ” reteta” . Pana la proba contrarie exista posibilitatea ca ea sa fie adevarata, sau… logica ta ma contrazice? Logica mea imi spune insa , ca pana nu cunosc un anumit lucru prin proprie experienta , nu-i normal sa contrazic din start orice parere despre acel lucru. Nu vreau sa-ti comentez tot mesajul(nici nu as putea la cat de prost sunt), dar intre noi fie vorba,ca sa-ti dau totusi un citat si te citez pe tine, pentru „un prost gramada” te bazezi cam mult pe propria-ti logica. O mica mostra : nu iti place zgomotul si totusi explodezi intr-una; eu ti-am urat pace, tu ne-ai urat la toti razboi.Sa inteleg ca-ti place totusi zgomotul? Pace tie!

  13. Anca
    30 Decembrie 2008 la 10:59

    Mda…Extraordinar!!! Da-mi voie Cataline si mie sa explodez…Buuum…M-ai dat gata si cred ca nu numai pe mine. Ca tot esti un iubitor de matematica, ar fi trebuit sa stii ca in matematica exista si notiunea de axioma-adevar fundamental care se accepta fara demonstratie, fiind evident prin el insusi. In cazul tau probabil ca adevarul nu ti se evidentiaza prin el insusi. Aici intr-adevar ai o problema. Faptul ca explodezi e excelent, nu de alta dar macar explodezi frumos…Treaba e urmatoarea:
    -Ipoteza: tu iti pui o anumita intrebare (problema), la care cauti raspunsuri (solutii);
    -O problema poate fi rezolvata prin mai multe modalitati (metode), deductii logice, inductie, metoda reducerii la absurd, samd…
    -In cazul tau am ajuns la urmatoarea concluzie (care poate fi Adevarat/Fals-depinde din ce punct de vedere privesti si ce doresti de fapt sa descoperi): nu accepti nici un fel de solutie, l-ai luat pe nu in brate si cu el dai in dreapta si in stanga pana ajungi sa demonstrezi ca nu e da sau nu, dupa cum ai tu chef. E in regula din punctul meu de vedere, oricum e problema ta. Dar ce-ar fi ca tu sa incerci macar sa nu demonstrezi totul chiar matematic, pentru ca nu chiar orice poate fi demonstrat. Sunt lucruri care nu pot fi intelese si asta te doare cel mai tare faptul ca nu intelegi. E ok. Se stie ca trebuie munca multa pana sa ajungi la performanta, si de cele mai multe ori a intelege un lucru (in timp) e o adevarata performanta. Hai sa fim seriosi. Te-ai plictisit de bisericosi, da-i in pana mea ce tot atatea baliverne indruga ei acolo si tu nu pricepi nimic. Ai dreptate, de cele mai multe ori nici ei nu inteleg mare lucru, pentru ca nu sunt capabili, sunt lucruri care pe noi ne depasesc si nu le putem intelege pentru ca suntem prosti, dupa cum ai spus si tu. Pai daca asta se stie, de ce nu se accepta. Vrei sa fi destept, trebuie sa lupti cu prostia, insa nestiinta este diferita de prostie, pentru ca a fi prost asta inseamna ca nu esti capabil, atata poti si nimic mai mult. Prostia implica nestiinta. Insa nestiinta nu implica neaparat prostia. Poate n-ai avut ocazia sa te informezi, sau nu ai avut pregatirea necesara pentru a intelege un anumit lucru. Tu spui ca vrei sa-i intelegi pe bisericosi dar refuzi din start metodele lor. Bun atunci incearca sa imi demonstrezi o problema matematica folosindu-te de un clopot. N-ai nici o sansa. Sau aprinde focul folosindu-te de teorema lui Role. La fel o sa ai rezultat ioc. Pentru ca fac parte din doua medii(domenii diferite).

    Din punctul tau de vedere in afara de matematica toate sunt baliverne, cai verzi pe pereti. Pai daca tu vrei sa intelegi ceva ce nu este inclus in lumea ta va trebui ca macar pentru o bucata de timp sa intri in lumea pe care vrei sa o cunosti, sau pe care vei vrea sa o intelegi, altfel n-ai nici o sansa, asa di afara e usor sa vorbesti si sa o sucesti ca la ploiesti, dar nu vei fi niciodata multumit. Ia fa un efort si intelege ca asa cum problemele in matematica se rezolva cu ajutorul metodelor matematice, care au fost descoperite cu mult inainte de existenta ta, si deci nu le-ai inventat tu, dar ai ajuns sa le intelegi, probabil cu timpul (nu chiar din prima banuiesc), exact asa si bisericosii astia au metodele lor de rezolvare a problemelor, pe care s-au straduit mult sa le inteleaga si pe care poate nu le inteleg dar isi doresc asta cu tarie. Si ami stii o chestie banuiesc, o chestie care mi se spunea in liceu, munceste si nu te baza doar pe abilitate (talent) fiindca s-ar putea sa vina altcineva care a muncit poate mai mult decat tine si te-a luat. Ei cam asa e. Daca tu vrei totul de-a gata s-ar putea sa nu se poata, faptul ca explodezi e ok, repeti intr-una ca nu vrei sa te domolesti, insa pe undeva asta faci, indirect. Dai vina cand pe unul cand pe altul pentru ca tu nu poti sa pricepi. Ba e vina bisericosilor ca nu iti explica cum trebuie, ba e vina ta ca nu intelegi din prima, ba ham ham…Ce-i asta? Te-ai straduit vreodata sa ii intelegi si tu pe ei? Nu cred, din moment ce le refuzi din start toate metodele. Intra putin in lumea lor, dar straduieste-te, nu doar asa-gata, am venit, am vazut, ce ramane de facut? Lucrurile sunt chiar simple, noi le complicam aiurea. Si sa intelegi un lucru: Nu ai cum demonstra matematic chiar orice!!! Ortodoxismul asta e un adevarat paradox. Va trebui sa gasesti alte arme cu care sa intri in lumea lui in afara de matematica. Asa ca nadajduiesc totusi ca te vei trezi la un moment dat, dar nu sunt chiar convinsa…:)

    Vrei sa fi ajutat in conditiile tale. Ii faci pe ceilalti egoisti (pe cei care vor sa te ajute in conditiile lor si pe cei care nu vor sa te ajute deloc). Dar tu cum esti in cazul asta? Care sunt conditiile tale? Eu cred ca esti poate prea plin de tine. Poate ma insel (nu mi-a fost demonstrat logic, te tradeaza ceva, nu pot spune ce). Ai impresia ca poate tu detii niste cunostinte supreme, poate, insa tot ce stii tu acum din matematica, in cativa ani poate nu vei mai stii nimic. Asa deci si prin urmare este vorba despre greci, eu cred totusi ca nici tu nu esti chiar cinstit cu tine insuti. Pana la urma cum e? Vrei ajutor (stii ca ai nevoie de ajutor, asta e bine ca realizezi lucrul asta), dar il vrei in conditiile tale. Hai sa vedem care sunt conditiile tale. Daca cineva poate sau nu poate sa te ajute in conditiile tale, fiindca asa cum spuneai nu iti poti asuma un risc inutil, deci daca tu ai niste conditii absurde atunci cum ar putea cineva sa te ajute in conditiile tale. Asta daca e asa. Sau poate nu stii tu cum sa ceri ajutorul si unde sa il ceri. De ce nu incerci sa cauti cum si unde trebuie. Cerceteaza, explodeaza, nu te domoli, dar nici nu da vina pe unul si pe altul pentru faptul ca nu pricepi un lucru. Ai rabdare, munceste si cu timpul poate vei pricepe. Poate! Insa pentru asta va trebui totusi sa fi un luptator, nu o simpla imitatie. Asta doar tu poti stii mai bine. Oricum faptul ca nu accepti sa te multumesti cu una cu doua e bine, asta nu iti va da voie sa te lasi pagubas.
    Tine cont ca 1+1 nu e tot timpul 2…

    Tine cont de urmatoarele. Ai o functie f:D->B, D intersectat cu B e multimea vida. Am sa te dau pe tine ca si exemplu de functie in cazul nostru, incearca sa gasesti solutii care nu fac parte din domeniul tau de definitie. Sapa in continuare, sapa…dar nu de lemn si nici de cauciuc 🙂 insa nu uita ca raspunsurile si solutiile la problemele tale vin cu timpul nu asa usor cum ai vrea tu…asta in cazul in care vin, in caz contrar (caz in care poate alegi gresit, metodele poate)…daca te vei folosi de matematica pentru a-ti descoperi adevarul bisericosilor si matematica nu iti va satisface acest lucru atunci poate ar trebui sa fi dezamagit sau de matematica (care poate nu e capabila sa demonstreze chiar orice) sau de tine (care poate nu esti capabil sa intelegi chiar orice) sau de orice/oricine iti va conveni tie la momentul respectiv daca asta te va face multumit, insa alegerea iti apartine…

    Nu uita insa, ca daca tot vrei sa intelegi religia si pe Dumnezeu poate va trebui sa cauti altundeva decat in tabelele si formulele matematice, dar daca te vei stradui suficient s-ar putea chiar si acolo sa gasesti adevarul…depinde doar de acea persoana, acel nimic despre care vorbeai tu in mesajul anterior si pe care tu o cauti in nestire…
    Eu iti doresc sa o descoperi…

    Are Eistein niste citate celebre, asta ca sa nu ma las chiar asa usor, si daca tot nu-ti plac citatele si eu nu caut sa iti fac pe plac:
    1).”Doua lucruri sunt infinite pe lumea asta: universul si prostia umana, insa despre primul nu as fi chiar sigur”.

    2).”E mai usor sa dezintegrezi un atom, decat o idee preconceputa”.

    3).”Intelepciunea este pentru cei care se straduiesc o viata sa o dobandeasca”.

    Desi nu am un cult pentru el incearca totusi sa spuna ceva mosulica asta.

    Un ultim lucru as vrea sa-ti mai spun, nu uita ca matematica poate deveni banala…Cauta si altundeva raspunsuri, solutii…use your head and not only…
    Si apropo de citate nici tu nu esti mai breaz, de cate ori ai ocazia citezi din limbajul specific matematicii…deci considera ca suntem chit…
    Numai bine!!!

  14. 30 Decembrie 2008 la 16:09

    Draga Catalin, Anca ti-a dat un raspuns pertinent ca un prim pas spre depasirea „adevarului” asa cum il percepi tu. Tatal meu a fost ateu convins, este de formatie matematician, educat intr-o familie de matematicieni si filologi in care cultul rationalismului era predominant. L-am rugat sa-mi spuna cum a ajuns, fiind matur, lector universitar, la Adevar. In continuare am sa incerc si eu sa vin cu anumite reflectii la cele „explodate” de tine nu inainte de a contura anumite falsuri „pe care ai ales sa le crezi” sau, cel putin, sa le enunti, dar am folosit si unele din gindurile izvorite din experienta lui taica-meu in drumul lui spre Credinta in Adevar.

    Afirmatia 1. Afirmi in viltoarea polemicii („exploziei”) ca un lucru anume „e contrar matematicii si tuturor legilor logicii.” Si ca „Adevarul cum il inteleg eu e doar matematic”. Aici consider necesar, dar nu si suficient, sa-ti aduc aminte de teroema lui Godel inca din sec. XIX care afirma, expus in limbaj profan, urmatorul adevar: „Orice sistem complet de axiome este contradictoriu si orice sistem necontradictoriu de axiome este incomplet.”
    Altfel spus, orice sistem lipsit de contradictii interne, adica sistem in care nu exista cel mult doua afirmatii care sa se contrazica, are la baza sa o lista de axiome care nu este complet, adica exista anumite entitati ale sistemului care nu sint definite. Adica intregul sistem opereaza cu ceva care nu poate fi definit nici macar axiomatic, iar fara acest ceva sistemul nu este complet, adica nu este sistem.
    Inversa este la fel adevarata: Daca ai un sir de axiome complet, adica orice entitate este definita, atunci sistemul de enunturi construit prin legile logicii fa contine cel putin doua afirmatii care se vor contrazice.
    Aceasta teorema demonstreaza limitele matematicii, adica exista lucruri „logice”, „deduse strict dupa legile logicii”, dar care sint false, matematic false.
    Existenta acestei teoreme demonstreaza nu numai limitele matematicii, ale logicii omenesti, dar si faptul ca in afara acestei logici exista entitati, exista alte realitati care nu se supun logicii omenesti, adica logicii matematice.

    Afirmatia 2. Zici tu: „Adevarul este adevar pentru ca-l intelege toata lumea, asa spune matematica. Adevarul care este inteles doar de un grup de oameni, are toate sansele sa nu fie adevar.”
    Matematica nu spune aceasta. Ea spune ca daca un grup de oameni a convenit sa accepte un set anume de axiome, atunci orice afirmatie dedusa dupa legile matematicii din acest set concret va fi acceptat ca adevar, in sens ca nu contrazice nici unei axiome din acel set.
    In afara de aceasta, niciodata, in afara de cazul cind Omenirea era formata din Adam (inca fara Eva), Omenirea nu a impartasit vreun „adevar” comun in afara de operatiile aritmetice si constiinta, deseori refulata, a mortii.
    Deci, nici Omenirea nu are ceva recunoscut pentru toti oamenii si nici matematica nu pretinde drept adevar ceea ce toti oamenii recunosc ca atare.

    Afirmatia 3. Zici tu: „Dar de ce sa cred eu ce crede ea ?” Dar, cu toate acestea, tu crezi in cele ce cred biologii, geneticienii, fizicienii, chiar si istoricii sau lingvistii, desi practic toate afrimatiile lor se bazeaza, in ultima instanta, pe ipoteze pina astazi nedemonstrate de „stiinta”, adica de „matematica” si „logica”. Tu crezi ca exista neutroni-electroni-cuante-subcuante-alte corpuscule-etc. ? Dar existenta lor nu este demonstrata, ci doar presupusa pentru a face coerente modelele matematice. Crezi la fel ca particulele respective nu au un comportament determinat de legitati clare, ca ele se comprta, practic, aleatoriu, de parca ar fi dotate cu vointa proprie, cum relateaza fizicienii insisi.
    Cu toate acestea, tu crezi ceea ce cred toti acesti cercetatori care se bizuie nu pe „adevar” (matematic), ci pe ipoteze neverificabile, desi declari cu tot aplombul orbului care tine in mina coada elefantului, definindu-l ca sarpe: „Totdeauna cred in ceea ce stiu ca exista, dar nu pot crede in ceva ce nu stiu cu certitudine daca exista sau nu.”
    De ce oare pe unii ii crezi, iar pe altii ii declari nevrednici de increderea ta ? De altfel, raspunsul il dai chiar tu (sinceritatea ta fiind adevarata): „la mine uneori Dumnezeu exista, alteori simt ca mi-e mai bine fara el”. Am un prieten biolog, ateu, care a studiat cu toata sinceritatea, ca si tine, cele ce spune Ortodoxia despre Adevar si mi-a recunoscut: „Vad ca, logic, pornind de la toate evidentele care mi s-au descoperit, Dumnezeu exista, dar eu aleg sa nu cred in El, caci altfel ar fi trebuit sa renunt la comoditatea acestei vieti si sa ma consacru pregatirii intilnirii cu El. Sper sa pot face aceasta, dar acum inca nu sint gata sa ma detasez de bucuriile acestei lumi…”
    Intr-un sens, ai dreptate cind afirmi cu emfaza: „E alegerea mea in ce vreau sa cred”. Corect, dar si raspunderea e deplin a ta si numai a ta pentru cele in ce crezi, caci omul procedeaza, traieste, nu dupa cele ce spune el ca crede, ci dupa credinta lui launtrica, cea reala, cea adevarata pentru el, oricare ar fi aceasta. In acest sens si tie s-ar putea sa nu-ti placa Adevarul pe care ai putea sa-L descoperi, dupa cum ai si afirmat: „Daca nici lumea voastra nu-mi va placea…” De cind oare criteriul placerii este un atribut al adevarului matematic ?

    Afirmatia 4. Lumea in care traim este mult prea complexa ca sa incapa in cuvintele noastre, deci in notiunile noastre. Bunaoara, orice limba are cel mult 120-150 mii de cuvinte, dar numai chimia cunoaste citeva milioane de substante pe care le denumeste cu tot soiul de sintagme lungi si afone. La fel, realitatea in care existam – adica „ceea ce exista” – in definitia ta – nu incape in intelegerea ta a adevarului ca „un dat matematic”. Practic totul ce exista nu incape in definitia matematica a adevarului. Dupa logica ta, aceasta realitate nu exista, cel putin, nu are dreptul la existenta „adevarata”, fiind o realitate „falsa”.
    Moartea ta sau a oricui altcuiva este adevar sau fals ? Sub aspect matematic, bineinteles. Dar tu nu ai cunoscut (inca) moartea, nu ai experienta ei, nu o poti demonstra (stiinta nu cunoaste mecanismul imbatrinirii), dar nu cred ca te indoiesti de faptul ca vei muri cu certitudine. „Cu moarte vei muri”.
    Ceea ce vreau sa afirm este ca exista realitati certe care sint adevarate, dar care nu pot fi in esenta definite matematic sau „stiintific”.
    Zici tu: „Adevarul mi-l descopar eu, el nu mi se descopera de la sine.” Dar daca Adevarul este o Persoana care Se descopera doar celor care Il cauta, Il cheama ? Poate Acea Persoana respecta vointa ta si nu indrazneste sa ti Se descopere, caci tu nu ai chemat-O ? Ea nu vrea sa te influenteze, sa te determine, ci astepata cu rabdare (caci intr-adevar te iubeste) ca tu sa O chemi. Adevarul absolut nu este ceva, ci Cineva Care este Inteligenta si Dragostea inomenita, dar nu este doar om, ci mult mai mult decit om. Realitatea dotata cu inteligenta nu se reduce doar la om (nu vorbesc aici despre „extraterestri”).
    Cum poti unui orb din nascare sa-i explici „in conditiile lui” diferenta dintre albastrul cerului si verdele codrului ? (lungimea de unda la albastru si la verde sint foarte apropiate). Cum poti sa-i explici in conditiile lui unui copil de 5 ani ce-i aceea sex ? Fara o experienta in acest sens orice explicatie este „inutila”, desi nu poti declara ca sexul nu exista: el nu exista doar pentru copii.
    Dupa cum maturitatea biologica este preconditia necesara, nu si suficienta, pentru a explica maturului ce-i aceea sex, tot asa si maturitatea morala (care se manifesta prin sinceritate) este preconditia pentru a incepe lungul drum spre Adevarul cel autorevelat, adica Adevarul Care S-a descoperit pe Sine oamenilor. Esentialul e sa fii mereu sincer cu tine insuti, ca copiii, si Adevarul ti Se va descoperi, Se va lasa descoperit de tine insuti. Fiecare are propria cale spre aflarea Adevarului, spre Credinta, dar apoi calea spre unirea cu Adevarul e una singura – viata in Hristos (sau cel putin nazuinta prin fapte a unei asemenea vieti).

    Cam atit. Scuza pentru prolixitate. Nu am experienta necesara sa vorbesc pe tema care ai „explodat-o”. Dar de un lucru sint cert: cine cauta (cu inima curata) – acela gaseste; „bate si ti se va deschide”. Sinceritatea cu tine insuti este cheia spre Adevar.

    P.S: Chiar daca ai zis ca nu esti interesat de lectura, iti zic ca stiu 2 carti care m-au ajutat mult sa-i inteleg durerea ateismului si sa pretuiesc si mai mult comoara Adevarului. Daca esti totusi interesat, astept … cat va fi nevoie.

  15. Catalin
    31 Decembrie 2008 la 6:57

    Gabi, cum ti-am spus, n-am citit prea multa literatura pana acum, ci doar carti cu conotatii logice, matematice. Literatura, de orice fel, am simtit-o ca pe ceva lung si interminabil, in fuctie de lungimea cartii sau a operei. Doar povestire, doar dialog, doar ideile si imaginatia cuiva care voia sa-mi dea ceva senzational pe hartie, sau ceva care sa ma faca sa intorc si urmatoarea pagina, si tot asa. De ce sa ma faca sa intorc pagina ? De ce sa ma constranga ? De ce la sfarsitul fiecarei pagini dintr-o carte nu exista intrebarea: Imi permiti sa te duc la pagina urmatoare ? De ce ? De ce mie mi s-a bagat pe gat Ion Creanga in timpul scolii, si operele lui ? De ce mi s-a baga pe gat Eminescu, fara sa ma intrebe nimeni daca eu vreau sau nu ? De ce nimeni n-a tinut cont de parerea mea ? Pentru ca e clar, il refuzam din start si pe Eminescu si pe Creanga, si pe altii care au urmat dupa el. Ce-mi pasa mie cine au fost ei sau ce-au avut ei de spus ? Oricum, astazi nu ma incalzesc cu nimic scrisoarile lui Eminescu, poate doar Amintirile din Copilarie ale lui Creanga, cu care simt ca rezonez parca si acum, si care ma fac sa-mi aduc aminte cu nostalgie de copilaria mea. Daca altcuiva ii pasa (Ministerului Invatamantului, profesorilor, etc.) de ce sa ma oblige sa-mi pese si mie ? De ce lumea a facut cu mine, ceea ce eu simt ca n-as fi facut cu ea ? De ce m-a obligat ? Ca daca nu voiam, ma chinuiau (amenintandu-ma cu note mici, chiar si cu corigenta) sa intru si eu in rand cu colegii. Dar de ce sa intru in rand cu colegii ? De ce sa fiu la fel ca ei, cand eu voiam sa fiu la fel ca mine ? Ai putea sa-mi spui ca nici pe Creanga nu ajungeam sa-l apreciez daca nu-i citeam Amintirile din Copilarie. Foarte adevarat. Dar prima data cand am invatat despre existenta lui Creanga, autorul ne-a fost infatisat foarte frumos (de catre un cadru didactic suplinitor, ca al nostru suferise nu stiu ce accident, fiind temporar in spital). Nici nu ne-a spus desprea Creanga. Am desfasurat o activitate copilareasca (de care-mi aduc cu placere aminte), in care toata clasa s-a simtit foarte bine. Abia apoi ne-a spus ca noi am interpretat o opera a unui scriitor pe care-l cheama Creanga. Si ca daca vrem sa ne simtim inca odata ca in acea ultima ora de Limba Romana, sa luam cartea cu pricina, si drept ca tema pentru vacanta de vara (ca era ultima saptamana de scoala) trebuia sa citim toate Amintirile din Copilarie ale lui Creanga, si apoi sa le rezumam in caietul de lectura. Imi aduc aminte, ca nici nu trebuia sa mi se spuna asta, cred ca primul lucru care-l faceam daca nu ni se dadea tema, era sa ma duc acasa si sa-i spun mamei ce-am facut la scoala, si daca ea stie, sa-mi mai dea cartea autorului, sau sa faca ceva numai sa ma bucur din nou ca la scoala. Mama avea cartea cu amintiri in biblioteca ei (toata camera ei era numai carti – ii placea enorm sa citeasca; se pare ca n-am mostenit-o), mi-a dat-o, si-mi aduc aminte ca intr-o saptamana am citit toate amintirile lui Creanga (nu m-am dedat deloc la povesti, pentru ca nu ele m-au bucurat la ora de romana; si de-mi spunea cineva sa le citesc, eu nu le citeam cu siguranta, nu ele m-au facut bucuros, ci amintirile), si tema era pentru toata vacanta de vara (cele 12 saptamani pe care le numaram atunci cum numar astazi orele dintr-o zi de munca). Mai tarziu, doar de curiozitatea ca oare ce-a mai scris Creanga, i-am citit si povestile (altii citeau romane, eu citeam povesti de Creanga, si iarasi ii reciteam amintirile; cica eram fraier, ziceau altii, dar ma rog, vai de steaua lor, in realitate), si in amintirea mea (desi n-as putea sa mai descriu deloc firul exact al intamplarilor in amintirile sau povestile lui – doar sa mentionez pete de culoare, si sa narez pe seama lor, pupaza, ciresele, etc., apoi toate povestile lui) a ramas un „frumos” care cred ca tot frumos il voi considera toata viata. Ceea ce vreau sa scot in evidenta, este ca acel profesor (sau invatator, ce-o fi fost) suplinitor, a stiut cum sa ni-l faca placut pe Creanga in conditiile stabile de noi (asa ca te rog Hristofor, nu ma mai aburi cu elefantul, sarpele si orbul, ca n-ai dreptate, iti dai tie dreptate, pentru ca tu asta crezi, si n-ai avut experienta mea, mai bine taci). Erau niste conditii copilaresti (evident), dar a stiut ca doar asa ne va determina sa intram si noi in contact cu ceva frumos (operele lui Creanga). Daca nu proceda astel, Creanga ramanea pentru mine la fel cum a ramas Eminescu. Ca Eminescu ne-a fost introdus foarte acru, cum acru era si cadrul didactic care ne-a vorbit despre el. Un om care si-a facut reclama in istorie, dar reclama lui a fost ca si reclamele din zilele noastre de la televizor. Cineva ni le-a bagat pe gat, iar noi ca niste prosti ce suntem toti, repetam mecanic si tamp ca „reclama e buna” hai s-o „reclam-am” si noi mai departe, fara sa avem habar ce facem. Asta este pentru mine Eminescu, o reclama in istorie, nimic mai mult. Creanga este o reclama buna, pentru ca am castigat frumosul din ea, pentru ca cineva m-a facut sa vreau sa-l cunosc, pentru ca cineva a fost si el la randul lui frumos, altfel nu ma putea face sa vad lucrurile ca fiind frumoase. Treaba asta imi demonstreaza, ca lumea este asa cum vrei tu s-o vezi. Daca vrei s-o vezi frumoasa, atunci e frumoasa (si tot frumos sadesti si in urma ta – cica omul sfinteste locul, asa zicea o barba lunga la o conferinta ASCOR), daca vrei s-o vezi urata, atunci e urata. Eu o vad numai urata, si plina de fals, dar nu pot s-o vad altfel de cum o vad, pentru ca o vad asa cum pot s-o vad. Chiar daca as vrea, nu pot. Am nevoie de un fel de ajutor din exterior. Pentru ca eu nu ma pot face pe mine sa vad un lucru frumos daca eu nu-l pot vedea astfel. As crede ca si voi cei care vreti sa ma ajutati sunteti din exterior. Dar nu sunteti, si asta mi-a clarificat toate mesajele voastre catre mine pana acum. Sunteti si voi din interior. Nu ati facut decat sa ma contraziceti (cu adevarurile false pe care le credeti voi), iar eu n-am facut altceva decat sa va prezint adevarurile mele, false si ele pentru voi. Daca mergem tot asa, sunt sigur ca putem dezbate pana la batrenete. Ca pana la urma, falsul este numai pana la batrenete, dupa aia vine singurul adevar pe care-l vad eu (dupa ce tot explodezi), adica nimicul (sau moartea aia pe care nu o cunosc, dar stiu ca o voi cunoaste, caci odata tot o sa mor si eu, deci un adevar absolut), altfel spus nimicul ca fiind singurul adevar existent. Cum lumea s-a facut din nimic, trebuie ca si D-zeu sa fi existat in acel nimic. Evident, cine traieste in acel nimic (ingerii si ei), il vad tot timpul pe D-zeu (cel putin asa mi-l aduc aminte pe barba lunga spunand la o conferinta ASCOR la noi la universitate – ca ingerii il vad pe D-zeu, de-aia cred in el). Dar in lumea care nu este nimic, adica nefiind nimic este lumea noastra, eu nu-l pot vedea pe D-zeu. Si nu-l pot vedea pentru ca este acoperit de fals. Uitati-va imprejur, voi vedeti adevar ? Si doar atunci nu va fi acoperit de fals, cand eu nu voi mai fi in lumea asta, deci voi fi in nimic (adica nimic din lumea asta). Deci e clar, D-zeu se afla in nimic, el e acel ajutor din exterior. Pentru ca nimicul e in exteriorul lumii noastre (adica lumea aia care nu este lumea noatra, lume careia eu ii spun nimic), si cum lumea noastra este fals, nimicul trebuie sa fie adevar, si este adevar pentru ca acolo este D-zeu, pentru ca se spune ca D-zeu a facut lumea din nimic, deci el trebuia sa se afle cel putin in nimic, daca nu cumva in spatele nimicului (ce-o mai fi insemnand si asta…). Doar el ma poate face sa vad lucrurile altfel de cum le vad acum. El ma poate schimba, el e exteriorul pe care-l caut, pe restul nu-mi dau nimic, pentru ca nu ma pot ajuta, mai rau ma fac sa fiu confuz. Sunt constient de asta, el trebuie sa fie singurul adevar, si matematica mi l-a demonstrat prin toate cele ce vi le-am spus pana acum, dar nu gasesc nicio cale ca sa ma propii de el. Calea voastra o refuz din start, pentru ca o consider atat de falsa si prefacuta, ca doar sentimentul asta imi intareste si mai mult credinta si convingerea ca orice pas as face pe drumul pe care ati pasit si voi, mai mult ma voi vatama decat castiga. Cu orice citat imi dati, si orice imi spuneti sa fac, doar imi alimentati si mai mult convingerea asta. Asa ca va rog incetati sa-mi mai spuneti ce sa fac. Nu vreau sa fac ce-mi spuneti voi sa fac. N-am vrut nici pe Eminescu sa-l asimilez mai mult decat anul nasterii si mortii (cu care ma faleam la un moment dat, mai tarziu dandu-mi seama cat de prost sunt), atunci de ce sa vreau sa va ascult pe voi, care nu sunteti nimic, nici macar o reclama istorica, care macar de dragul reclamei ar trebui retinuta (pretind unii). Nimeni n-a putut sa-mi resadeasca din nou acea bucurie pe care mi-a sadit-o acel invatator suplinitor in gimnaziu. Cineva mi-a „vorbit” in conditiile puse de mine, cineva a vazut lumea prin ochii mei, a fost un copil in haine de barbat. El de ce-a putut, iar voi bisericosii nu puteti face asta ? Toti vorbiti tern, toti vorbiti lucruri despre care habar nu aveti. Altii vorbiti elevat si imi spuneti sa citesc. Dar de ce sa citesc ? Imi dai un motiv ? Ma faci sa ma simt bucuros, si eu din cauza acelei bucurii sa dau fuga intr-un magazin si sa-mi cumpar cartea pe care mi-o recomanzi tu ? Dar de ce s-o fac ? Cu ce ma atragi tu ? Cu ce ma atrage toata biserica asta ? Cu ce ? Cu vorbe de lemn care nu-mi starnesc nicio bucurie in suflet ? La asa ceva sa dau eu ascultare ? Voi de ce aveti cap pe umeri ? Doar ca sa nu va ploua in gat ? Nu ca sa judecati cu el ?

    Doar bucuria acea sufletesca m-a facut sa-l devorez pe Creanga cu toate amintirile lui cu tot. De ce a putut acel profesor sa mi-o sadeasca ? El de ce a putut si nimeni altcineva n-am mai putut ? El de ce a acceptat sa ma ajute in conditiile stabilite de mine ? Nici n-a trebuit sa-i spun ce-mi doresc eu, ca el a stiut din start conditiile mele. A stiut ca vreau sa rad, sa fiu bucuros si sa nu mai simt trecerea timpului. De unde a stiut, si cum ? Voi de ce nu stiti ? De ce nu ma puteti face bucuros in asa fel incat sa dau fuga sa citesc cartile pe care mi le recomandati ? De ce ? Pentru ca nu sunteti din exterior, nu sunteti D-zeu. Dar nici suplinitorul ala nu era D-zeu, si asta stiu sigur (avea un pansament la un deget in acea zi, lucru care mi-l aduc aminte viu de tot acum, deci era ranit, nu putea fi D-zeu, ca altfel nu se lasa ranit, ca doar Isus numai o data s-a rastignit), era un simplu om, carne si oase, dar totusi m-a ajutat in conditiile stabilite de mine. Asa ca nu-mi mai spuneti va rog sa renunt la conditiile mele, pentru ca nu aveti dreptate. Continuand sa-mi spuneti tot asa ma intariti si mai mult sa cred ca voi aveti problema, nu eu. Adica de ce nu puteti vedea ce vad eu ? Eu recunosc, nu pot vedea ce vedeti voi pentru ca am o problema. N-am mai fost inteles de nimeni, de multi ani, mai exact nimeni nu m-a mai inteles din acea clipa in care profesorul suplinitor mi-a dat acea stare de bucurie. Si nici voi nu ma puteti intelege, nici eu nu ma mai inteleg. Sunt adesea in conflict cu mine insumi, si nu-mi gasesc iesire decat tot print-un conflict, care in momentul in care m-am linistit, nu pare conflict, dar peste 2-3 zile o iau iar de la capat. Dar aveti si voi o problema, de ce incercati sa ma faceti sa vad ce vedeti voi ? Iarasi va spun, eu nu sunt voi si voi nu sunteti eu. Lasati-ma in pace cu sfaturile voastre cu tot, si cu ce ar trebui eu sa fac, pentru ca nu voi face asa, nu pot sa fac asa, pentru ca nu-mi oferiti un motiv pe care sa-l simt. Evident, rational sunt multe motive, dar nu simt nimic din ce-mi spuneti. Am crezut ca matematica ma va face sa si simt. Ei bine, cred ca nu o va face niciodata, poate cel mult sa mi-l demonstreze pe D-zeu, sa-mi spuna ca el exista, dar nu ma invata cum sa-l simt. Probabil biserica m-ar putea invata cum sa-l simt, dar drumul pana la ea e mult prea pavat cu minciuni si falsuri incat sa mai indraznesc sa ma aventurez catusi de putin. In felul asta imi dau seama ca explodez pe loc, dar si asa cred ca tot e bine, e singurul lucru care mi-a mai ramas pentru a putea ajunge la adevar. Poate exploziile mele o sa arda tot falsul din jurul meu, si o sa ma simt si eu iarasi fericit si bucuros. Pentru ca altceva nu pot sa fac. Si nu pot pentru ca nu vreau. Si nu vreau pentru ca nu pot sa cred ca as putea vrea ceva despre care n-am curajul si puterea sa fac nimic. Stiu doar ca vreau, dar nu stiu cum. Atata tot. Si restul e de prisos, orice mi-ati mai spune voi.

    Cu matematica n-a fost la fel ca si cu romana. Nu mi-am pus niciodata intrebarea ca de ce sa intorc urmatoarea pagina, n-am pretins nimanui sa-mi scrie pe coltul paginii „Imi permiti sa te duc la pagina urmatoare ?” Pur si simplu mi s-a parut foarte natural ca eu sa intorc pagina. Poate il mostenesc pe tata, el a fost profesor de matematica, ateu convins. Dar n-a incercat niciodata sa ma convinga ce crede el oricat il intrebam eu, a spus ca fiecare trebuie sa-si gaseasca calea lui, nimeni nu poate spune nimanui in ce sa creada. Il respect enorm pentru asta, si tocmai de-aia nu pot respecta pe niciunul dintre voi astia bisericosii, voi faceti exact invers, incercati sa ma convingeti de niste lucruri pe care unii dintre voi nici nu le credeti. De ce sa va rescpect atunci ? Sau de ce sa va ascult ? Ce model de comportament imi dati voi ? Asadar fiecare intoarcerea a unei pagini de matematica trezea in mine o bucurie, bucuria ca voi fi mai aproape de concluzia problemei, sau a ce citeam eu acolo. O bucurie foarte asemenatoare cu cea starnita de invatatorul suplinitor din gimnaziu. Parcurgeam carti de matematica, culegeri de probleme, tot felul de exercitii, si nu stiam de ce nu mai vad nimic pe foaie de hartie. Se facuse noapte, iar eu nici nu-mi dadusem seama. Aprindeam veioza de la birou, si mergeam mai departe, doar matematica. Asa mi-am petrecut o buna parte din viata. Prietenii deveneau tot mai putini, si cei care au ramas ii pot numara astazi pe degete, dar suntem intr-un cuget si-o simtire. Tot asa am ramas adesea coringent la Limba Romana, dar vesnic intervenea pentru mine proful de mate. Cand am ajuns sa merg pe la olimpiade, rezultatele mele mi-i baga in buzunar pana si pe directorul scolii generale si pe urma al liceului. Nu mai conta nimic, nici romana, nici istoria, nici limba straina, nimic, doar matematica. De-aia nici n-am dat examen la intrarea in facultate, care a fost de matematica-fizica. Din acel moment a pornit acel drum contradictoriu (si mai accentuat) al vietii mele. Imi puneam intrebari la care credeam ca mi-am raspuns in trecut, dar raspunsul era doar o minciuna, imi aduceam aminte de ce mi-a zis tata, de ce-am simtit in timpul acelei ore de Limba Romana din gimnaziu, iar restul mi se parea atat de fals, nimic nu era asa cum trebuia. Simteam asta, dar nu stiam cum sa dovedesc. Stiam doar matematica, mai stiam si fizica, si doar astea stiindu-le bine, am inceput sa fac uz de ele, incercand sa-mi explic ce nu intelegeam. Reuseam, dar pana la urma imi dadeam seama ca mi se nasteau si mai multe intrebari, mai multe contradictii (stiu de Godel – din pacate, Hristofor). Tot in timpul facultatii am frecventat cateva conferinte ASCOR. Am pus intrebari, mi s-a raspuns cum stiam ca mi se va raspunde, si atat. Mai tarziu mi-am dat seama ca am probleme, dar ele vin de foarte din urma, una vine de la acea ora de Limba Romana, de la acel profesor pe care nu l-am mai vazut niciodata de atunci, dar nici oameni ca el n-am mai intalnit. Am vazut un ideal de comportament in el (faptul ca a reusit atat de frumos sa ma faca sa-l plac pe Creanga, si am fost atat de bucuros, cum n-am mai fost de atunci, exceptie facand momentele in care ma ocupam e matematica, dar si aia a fost o bucurie iluzorie, mi-am dat seama mai tarziu). si am vrut ca toti sa fie ca el. Si ca sa nu devin si eu un fals ca toti cei din jurul meu, n-am acceptat nimic de la ei, orice ar fi fost, dar si oricine mi l-ar fi spus, lucru pe care il fac si acum. Degeaba imi spuneti voi ca trebuie sa fac aia si aia. Nu ma intereseaza ce-mi spuneti, pentru ca va consider pe toti corupti, asadar nu-mi pasa de voi. Dar imi dau de-asemenea seama ca astfel imi restrang si orizontul cunoasterii (ma inchid in mine), raman doar cu ideile mele, care or fi ele false sau adevarate, dar sunt ale mele, si nu permit sa intre si alte idei ale unui grup generator (voi bisericosii) care mi-ati dovedit de mult prea multe ori (ca sa mai cred in voi) ca habar n-aveti pe ce lume traiti. Eu inca visez, sper si cred cu cea mai mare tarie ca mai exista cineva sau ceva (ca daca nu mai cred asta, m-as opri numaidecat din explodat) care sa ma faca la fel de bucuros ca in gimnaziu, sau poate si mai bucuros. Asa cum va sti el, dar s-o faca in conditiile stabilite de mine, ca doar pentru mine o face, nu pentru el. Atunci sa ma bucure asa cum vreau eu, ca pana la urma asta e si bucuria, aia care ma bucura pe mine, nu pe tine. Poate si pe tine te va bucura faptul ca tu ma vei vedea pe mine bucuros, nu contest nici asta. Dar asta e iarasi bucuria ta, si e a ta pentru ca nu e a altcuiva, si tocmai din acest motiv te face si pe tine bucuros, dar inainte trebuie ca tu sa ma fi facut pe mine bucuros, asa cum aveam eu nevoie, nu cum credeai tu ca trebuie sa ma faci. Cei care nu sunt de acord cu mine, va rog nu-mi scrieti nimic contrar, pentru ca va pierdeti timpul degeaba. Nu ma veti convinge de ce credeti voi. Eu am trait treaba asta in gimanziu, si amintirea si trairea asta nu o puteti schimba voi cu niste cuvinte. Nu o puteti schimba cu nimic. In tot ce v-am scris eu pana acum, n-am incercat sa va conving sa faceti nimic din ceea ce fac eu. Atunci voi de ce incercati sa ma convingeti de ceea credeti voi ? Eu doar v-am spus ce cred eu si cum vad eu lucrurile, pe cand voi ati incercat sa ma modelati asa cum ati vrut voi (prin sfaturile voastre). Nu ma intereseaza ca aveti intentii bune, de ce incercati sa ma schimbati asa cum vreti voi ? De ce faceti asta ? Asta urasc cel mai mult la voi. Sunteti perfizi, la fel ca si reclamele de la televizor la care cea mai mare parte a vostra va uitati hipnotizati. De ce nu puteti sa ma determinati sa fac ceva anume, dar s-o fac manat de bucurie ? De ce nu puteti face asta ? Eu nu vreau altceva nimic decat sa fiu bucuros (pentru ca acum nici matematica nu ma mai bucura, din pacate, oricate pagini as mai intoarce, a disparut acea bucurie). Pentru ca din orice actiune pe care o fac oamenii (bisericosii inclusi) nu vad nicaieri rasarind bucurie. Nimeni nu face nimic din bucurie. Atunci de ce dracu mai faceti ceea ce faceti ? Nu vi se pare inutil ? Nu vi se pare ca va irositi viata ? Ati lasat in voi tot ceea ce eu ma feresc sa las in mine de teama de a nu ajunge ca voi. Si tot voi sunteti cei care ma considerati nebun, tot voi sunteti aia care incercati sa-mi spuneti mie ce sa fac si cum sa fac, ca sa ma vindec. Vai si-amar de steaua vostra, vindecati-va pe voi mai intai, si apoi incercati sa-i vindecati si pe ceilalti. V-as trimite undeva pe toti, dar nu vreau sa folosesc limbja obscen, ar fi inutil. Dar nu as face decat sa spun adevarul. Dar nu-l spun, pentru ca voua v-ar suna drept minciuna. Asa ca mai bine o las balta. Sunteti cu totii niste mincinosi pentru ca traiti zi de zi in minciuna. Eu nu vreau s-o las sa intre in mine, si de-aia ma inchid in mine, astept sa primesc inca odata ceea ce-mi doresc atat de mult, astept ca cineva sa-mi satisfaca conditile (asa cum vreau eu), ca sa pot fi si eu bucuros, dar nu voi pasi pe nicio cale indicata de voi (asa ca las-o balta Hristofor cu cartile, esti varza. Nu-mi transmiti nimic ca eu sa vreau sa le citesc). Voi nu sunteti acel exterior de care am eu nevoie, acel exterior care e singura mea cale de salvare. Sunteti si voi, cu totii, doar un interior. Ca sa vreau eu insumi sa fac ceva, trebuie ca motivatia de-a-l face, sa izvorasca din interiorul meu, adica cineva exterior sa vina sa-mi declanseze ceva care sa ma faca sa vreau. Asa cum a facut profesorul suplinitor in gimanziu. Mi-a bagat „frumos” in suflet, si am citit tot ciclul Amintiri din Copilarie. M-a determinat, dar voi, prin ce-ati scris pana acum, n-ati reusit nici pe departe sa va apropiati de starea care mi-a creat-o el atunci. Puteti sa-mi dati bucurie ? Daca nu puteti, nu mai incercati sa-mi dati nimic, ca-mi faceti mai mult rau decat bine. Nu-mi dati ironii, nu fiti batjocoritori cu mine, nu ma luati peste picior, nu incercati sa ma faceti sa vad un lucru altfel decat cum il vad eu. Nu ma fortati sa ma schimb, caci in realitate ma fortati sa nu ma mai schimb niciodata. Nu va dati seama ? Lasati argumentele naibii, dati-mi bucurie daca puteti, e tot ceea ce va cer.

    Nu ma face egoist Anca, pentru ca nu faci altceva decat sa-ti vezi propria ta reflectie in oglinda. Cel putin eu asa cred. Tot ce ai spus in acel mesaj despre mine, ai spus de fapt despre tine. Cele ce ti le voi scrie mai jos, provin din inregistrarea unei conferinte ASCOR, in care un barba lunga a vorbit timp de 4 ore pe tema egoismului. Ce m-a frapat pe mine, vei gasi mai jos, transcris cuvintel dupa cuvintel, asa cum am notat cuvintele lui barba alba intr-un maculator, imediat dupa conferinta, imediat dupa ce am ascultat a doua oara acelasi fragment, fara sa inteleg cu nimic mai mult decat am inteles prima data. Mi-e greu sa inteleg ce-a vorbit omul ala, dar intr-un final cred ca am inteles o particica. As vrea sa inteleg si mai mult, dar simt ca ma doare capul. Daca si tu asta vei simti la un moment dat, nu baga in seama fragmentul de mai jos, pentru ca tot asa cum barba lunga ne-a spus acel fragment, a specificat si ca e destinat doar celor care pot sa-l inteleaga. Poate voi bisericosii veti intelege mai multe din el, eu raman in continuare perplex. Asa mi-am dat eu seama (pentru a nu stiu cat-a oara) cat sunt de prost, si mai ales egoist… Asadar, iata fragmentul:

    „…esti egoist, si esti atat de plin de sine incat nu poti intelege ca pentru ca un om sa fie in stare sa faca ceva, are nevoie de un ajutor exterior. Ca doar de aceea are nevoie de ajutor, pentru ca nu poate face un anume lucru. Si aici nu mai conteaza ce poti tu sa oferi (in calitate de „egoist” care are niste pretentii ca lucrurile sa se faca in conditiile puse de tine), ca nu se mai pune problema asta atunci cand ai nevoie de ajutor. Cand ai nevoie sa primesti ceva e pentru ca nu poti sa dai ceva, nu poti da nimic de fapt. Daca n-ai avea nevoie sa primesti (pentru ca ai, desi in realitate n-ai nimic niciodata, doar impresii – din astea ai cu gramada, dar sa zicem ca ai), ai putea da foarte usor (tocmai pentru ca ai). Egoismul, in realitate, e al celor care n-au nevoie sa primeasca, pentru ca de fiecare data tot ei sunt cei care nu vor nici sa-ti dea (n-au de unde de fapt, nu ca nu vor sa-ti dea, nici ei nu-si dau saracii seama), desi au de unde sa-ti dea (asta cred ei, ca in realitate ei nu au nimic, dar nu-si dau seama de asta, cred cu totii intr-o iluzie, motiv pentru care nici nu cer, se afla toti intr-o situatie jalnica de care egoistii nu-si dau seama, iar pentru a iesi din egoism ar trebui sa-si dea seama cu totii sa caute sa primeasca in conditiile puse de ei, si sa nu accepte sa primeasca nimic in conditiile puse de altii. E sadit in firea noastra, doar asa putem intelege si fi bucurosi, doar daca primim asa cum vrem noi. Daca nu primim in conditiile puse de noi, primim doar invaluiri de egoism, nimic autentic. Ar fi bine daca am putea cu totii sa ne dam seama de asta. Am fi mai putin egoisiti decat suntem azi.). Cei care au nevoie sa primeasca, nu mai pot fi considerati egoisti. Lucrurile stau exact pe dos de cum le crede lumea. Cand ai nevoie sa primesti, nu mai poate fi vorba de egoism, tocmai pentru ca nu poti sa dai nimic (nu ai ce sa dai, tu fiind cel care are nevoie sa primesti). Atunci cum sa fii egoist daca nu ai ce sa dai, dar in schimb vrei sa primesti ? Cand chiar ai nevoie de ajutor, egoismul (ca toti suntem egoisti) celui care vrea sa-ti ofere ajutorul (faptul ca vrea sa te ajute, il dezbraca si pe el de egoism, asta doar daca vrea sa te ajute autentic, si nu asa cum crede el, ci in conditiile pe care le pune cel care are nevoie de ajutor, pentru ca doar asa il poti ajuta intr-un mod neegoist si 100% compatibil cu fiinta lui) dispare (pentru ca el da din ceea ce nu are – deci nu este egoist , si doar in cazul acesta nu esti egoist, pentru ca in realitate esti egoist in toate momentele diferite de acest unic caz, adica tot timpul cand dai din ceea ce ai. Altfel spus doar cand dai de la D-zeu nu esti egoist, in rest esti egoist in majoritatea cazurilor), acel om care te ajuta dispare ca fiinta care mai tine cont si e constienta de propria-i existenta (tocmai pentru ca te ajuta autentic). Atunci exista doar ajutorul acelei fiinte pentru tine, nu mai exista egoism, pentru ca acea fiinta te ajuta din ceva ce nu are (dar primeste de la D-zeu), iar daca te-ar ajuta din ceva ce are, ar fi automat egoist (si nu te-ar ajuta), pentru ca egoisti sunt acei care n-au nevoie sa primeasca pentru ca au (desi ei in realitate nu au, asta-i face sa nu fie nici capabili sa-ti dea asa cum ai tu nevoie, dar nici capabili sa-si dea seama ca ei nu au nimic, deci e clar ca n-au cum sa-ti dea tie ceva, sau sa te ajute cumva), si tocmai faptul ca ei au, ii va face sa nu te ajute pe tine cu nimic (n-au cu ce sa te ajute, ceea ce ei au este doar o iluzie). Cei care nu sunt egoisti, te ajuta tot timpul, si pot s-o faca pentru ca nu te ajuta de la ei (caci daca te-ar ajuta de la ei, inseamna ca ar avea, iar cel care are niciodata nu-ti va da asa cum vrei tu, ci doar cum va voi el, deci tot egoist ramane), te ajuta de la D-zeu, si-n acelasi timp si D-zeu ii ajuta pe ei ca ei sa te ajute pe tine. Ca si idee generala, cata vreme ajutorul il dati din cele ce le aveti (pentru ca nu aveti nimic, atunci cum sa dati ceva cuiva, iar daca aveti impresia ca aveti ceva, atunci sunteti egoisti, pentru ca numai egoistii au impresia ca au ceva, cand in realitate ei n-au nimic, tocmai de-aia nu pot nici sa dea acolo unde e nevoie, tocmai de-aia nu pot da asa cum e nevoie, nu pot da in conditiile stabilite de cineva, ci dau asa cum stiu, intr-o maniera egoista, dau in conditiile stabilite de ei), veti fi vesnic egoisti la temelie, si tot egoismul il veti purta cu voi mai departe, si-l veti sadi si in cel pe care-l ajutati. Ca sa nu mai fiti egoisti, nu mai dati de la voi, dati de la D-zeu. Egoismul se arde cu deasa spoveadnie, impartasanie si rugaciune. Cand vrei sa ajuti pe cineva, fa un acatist inainte, si abia apoi lasa-l pe D-zeu s-o ajute pe acea persoana (pe care vrei tu s-o ajuti) prin tine. Daca ajutorul pe care vrei sa-l dai tu cuiva e starnit doar de cuvinte, situatii, stari sau emotii (care te provoaca la replica, de orice fel ar fi ea), ai toate sansele sa oferi un ajutor egoist, care nu se mai numeste ajutor pentru ca nu va fi niciodata compatibil cu fiinta celui pe care vrei sa-l ajuti (nu va fi un ajutor in conditiile lui). Si nici nu-l vei ajuta, ii vei face mai mult rau decat bine, si asta doar pentru ca n-ai spus un acatist sau o rugaciune inainte de-a incepe sa-i oferi ajutorul tau. Aveti grija pe viitor cum va oferiti ajutorul, caci mult conteaza sa nu fie egoist. Daca nu puteti da decat ajutoare egoiste, spuneti o rugaciune inainte de-a va darui ajutorul, si D-zeu va avea grija sa nu faceti nicio greaseala si sa nu faceti rau atunci cand aveti intentii bune, si cu timpul veti ajunge sa dati ajutoare neegoiste, pentru ca atunci D-zeu se va salaslui in inima voastra.”

    Ei, cam asa suna fragmentul lui barba lunga. Tot din acest fragment mi-am dat si eu seama ca am nevoie de ajutor din exterior, voi nu mi-l puteti da la felul in care mi-ati raspuns. Nu mi-ati raspuns nici unul in conditiile stabilite de mine, toti mi-ati raspuns din egoism, poate bine intentionat, dar totusi egoism. Si tocmai de-aia simt ca raspunsurile voastre nu mi-au trezit nicio bucurie in suflet. Eu vreau bucurie oameni buni, nu intelegeti ? Nu vorbesc romaneste ? Nu vreau sa va bateti cu mine in argumente, pentru ca de fiecare data o sa va aduc si eu altele, si tot asa. Vreau bucurie, atata tot. Recunosc ca va injur, vorbesc urat cu voi, sunt ironic, va fac prosti, va trimit undeva, dar o fac ca voi sa-mi contintizati starea (si daca este vreunul printre voi ca si profesorul din gimnaziu, atunci il rog sa ma ajute, il rog sa ma bucure), sa intelegeti cu adevarat disperarea mea, nu sa mi-o retransmiteti ironic cum a facut Gabi: „de ce te chinui in halul asta ?”. Eu am interpretat ironic fraza ta, chiar daca tu poate imi vei spune ca n-ai spus-o ironic. Ce conteaza cum ai spus-o tu, cand eu o simt asa cum o simt ? Nu pot s-o simt altfel decat asa cum o simt, ironica. Poate e buna intentia ta, dar pe mine nu m-ai ajutat cu nimic. Vad si eu ca ma chinui Gabi, de ce-mi spui si tu ? Sunt constient de tot ceea ce va spun, traiesc si simt, dar nu gasesc nicio solutie la ce sa fac. Si chiar daca voi imi prezentati solutii, sau chiar daca eu insumi ajung sa-mi dau seama de ele, nu pot sa le urmez, n-am puterea necesara s-o mai fac. Acea putere mi-a scazut progresiv din momentul acela din gimnaziu. Si de-atunci nimeni nu mi-a mai dat nimic care sa ma bucure si sa ma faca sa urmez ceva cu bucurie. Orice fac, fac din compromis, si pentru ca trebuie facut. Dar de ce trebuie facut ? De ce sa ma compromit ? De ce sa fac un lucru nefiind bucuros, cand as putea face acelasi lucru dar cu bucurie ? Nu mai am putere sa fac nimic, orice mi-ati spune voi sa fac. Pentru ca simt ca niciun lucru nu merita facut daca nu am ceva care sa ma determine sa-l fac. Si eu nu vreau sa ma determine nimic altceva decat bucuria, de-aia arunc cu tot ce-mi vine la indemana, in oricine si-n orice, daca ma indeamna sa fac ceva pentru care nu simt bucurie.

    Fragmentul P.S. din ultimul meu mesaj a fost o graire a unui barba lunga la o alta conferinta ASCOR de la noi de la facultate (acelasi barba lunga ca si cel din conferinta cu tematica egoismului). Am preluat idea omului aluia, si am incercat s-o scriu pe forum cu cuvintele mele, si nu stiu de ce simt ca are mare dreptate. Cred ca e singurul lucru de la conferintele ASCOR pe care mi-l mai amintesc (restul e pe undeva printr-un mp3 sau pe maculator), asadar trebuie sa fie esential, precum tot esential a fost si proful meu din gimnaziu, si pe care n-am sa-l uit prea degraba. Barba lunga o mai fi spus si alte chestii legate de D-zeu, din alea pe care le spune si preotul la slujba (ca am dat de cateva ori si pe la bisericile ortodoxe din oras, fortat verbal de niste cunostinte, dar am zis ca fortat – sub orice forma – nu mai mai duc nicaieri), dar toti preotii imi spun sa nu fur, sa-mi iubesc aproapele, sa nu curvesc, si sa nu mai fac eu alte nu mai stiu cate chestii. Asa ne vorbeste astazi biserica si reprezentantii ei, ne vorbesc cu totii lemnos. Pe mine nu ma atrag palavrele lor ieftine. Dar asta e cazul meu, poate voua va place ce auziti acolo. Eu doar va spun ca nu gasesc aplicabilitate la ce-mi spun preotii in biserica. De ce sa fac un lucru, daca nu am niciun motiv pentru care sa-l fac ? Oricum toata lumea face ceea ce preotii spun oamenilor sa nu faca. Atunci de ce naiba sa-l mai asculti pe preot ? Oricum vorbeste cu peretii. Asadar preotii nu-mi pot da bucurie. Niciunul nu-mi transmite bucurie in suflet, toti sunt imbracati ca niste pacalici colorati, si majoritatea repeta mecanic si explica tot mecanic niste texte din Evanghelie. Ce sa inteleg eu din ele, nu inteleg aproape nimic, si nici nu vad de ce mi-as bate capul sa inteleg. Desi stiu ca e contradictoriu, prin mesajele mele catre voi eu incerc sa inteleg exact ceea ce nu vreau sa inteleg. Stiu ca sunt contradictoriu, asa ca nu-mi mai spuneti si voi asta. Sunt contradictoriu pentru ca am nevoie de ajutor, atat tot, si voi fi in continuare pana il voi primi. Si doar pentru ca am simtit bucuria o singura data in viata mea (atunci in gimnaziu), sunt dispus sa neg tot ce vad pe lumea asta, in speranta ca voi putea trai acea bucurie din nou. Mi-e teama sa accept altceva decat bucurie, pentru ca numai lipsa de bucurie m-a adus in starea contradictorie in care ma aflu acum. Nu ma mai intereseaza de nimic, nimic nu m-a mai putut face bucuros de la acea experienta. Nici cand mi-am luat si eu o masina ca tot romanu. Era noua, frumoasa, stralucea, dar nu m-a tinut bucuria mai mult decat o luna, m-am plictisit de ea apoi. Pe cand amintirea clipei din gimnaziu, ma bucura de fiecare data cand ma gandesc la ea, si acea bucurie ma face sa mi-o doresc si mai tare, si-n acelasi timp ma face sa resping tot ce simt ca e „de lemn” cu o si mai mare inversunare. Asadar, nu retin prea multe din ce mi-a povestit barba lunga la conferinta (inafara de fragmentul de pe maculator care ma lasa perplex de fiecare data cand il recitesc), dar faza cu limbajul de lemn, s-a potrivit de minune la problemele mele. Ce mi-a mai atras atentia, a fost faptul ca a zis sa ne rugam cum putem, ca sa ajungem sa ne rugam cum trebuie. Dar cui sa ma rog ? Matematica mi-a demonstrat existenta lui D-zeu, dar tot ea imi spune ca s-ar putea ca tot rationamentul meu sa nu fie adevarat, si in realitate eu sa cred intr-o minciuna (tocmai pentru ca existenta lui D-zeu n-a fost demonstrata pana acum, precum nici fizica nu si-a demonstrat inca toate teoriile), deci D-zeu s-ar putea sa nici nu existe. Tot la fel precum D-zeu poate fi montat matematic, poate fi la fel de bine si demontat, tot matematic. De-asta spuneam ca uneori D-zeu exista pentru mine, iar alteori mi-e mai bine fara el (nu mai explodez cand nu-l mai caut. Dar faptul ca nu-l mai caut – contrar principiului meu elementar care m-a facut sa inteleg matematica si s-o pricep – ma face din nou sa explodez din cauza ca adineauri am simtit ca n-as mai vrea sa explodez). In conditiile astea de ce sa ma rog de ceva sau cuiva in care existenta si neexistenta (acelui ceva/cuiva) se succede fara posibilitatea de-a determina sigur una dintre stari (adica exista sau nu exista) ?

    Ca voi credeti in D-zeu, o faceti poate pentru ca aveti (cei care o aveti) acea bucurie care-mi lipseste mie si care va da putere sa faceti ceea ce faceti. Dar eu nu sunt sigur nici de asta (adica de faptul ca voi sunteti bucurosi, nu se vede pe chipurile voastra ingandurate mereu, parca triste), si pentru ca nu sunt sigur, si-mi vine greu sa cred, imi contrazic din start supozitia. Daca as retrai si eu din nou acea stare de bucurie, poate mi-as da si eu seama de ce va dati si voi seama, dar pana atunci nu pot decat sa va consider mincinosi pe toti. Pentru ca nu-mi vine sa cred uneori nici ce intuitia ma face sa cred, atunci cum sa va cred pe voi ? Sa traiesc in minciuna (desi poate ca traiesc si acum, dar nu vreau mai multa) nu vreau, dar pana cand voi vedea lucrurile altfel, tot mincinosi veti ramane pentru mine, pentru ca nu pot sa va vad altfel. Cred numai ceea ce ma face bucuros, dar nu in sensul acela iluzoriu pe care l-am simtit cand mi-am cumparata masina, ci in sensul acela simtit in gimnaziu.

    Si ce mi-a mai placut la barba lunga, a fost faptul ca ne-a spus ca Isus Cristos a venit pe pamant sa ne aduca sabie (sau ceva de genul). De-aia ti-am spus tie Gabi ca doresc razboi la toti. Am repetat mecanic o idee pe care am auzit-o. Tind sa identific acea sabie sau acel razboi cu exploziile mele. Adica explodezi pana cand se intampla ceva, pana cand iti dai seama de ceva. Iti doream razboi, pentru ca iti doresc sa-ti dai mereu seama de ceva (doar asa inregistrezi progres, parerea mea, nu trebuie sa fii de acord cu mine). Nu-ti doresc pace pentru ca asta inseamna sa-ti fi dat seama de ceva la un moment dat, si apoi sa te culci pe-o ureche. Daca eu aveam pace si ma culcam pe-o ureche, nu-mi demonstram multe din formulele matematice pe care mi le-am demonstrat pana acum. Faptul ca am avut tot timpul razboi, m-a facut sa-mi dau seama mereu de ceva in plus, m-a facut sa inteleg teoreme, formule, etc. La asta ma refeream cand iti spuneam ca-ti doresc razboi. Zgomotul e alta treaba, e acel impediment care te face pe tine sa nu poti fi in razboi. Eu nu vreau sa accept zgomotele mincinoase pe care le vad la tot pasul, pentru ca simt ca daca le accept si nu lupt (adica explodez) pentru ceea ce cred eu, o sa am pace, o sa ma nivelez, si-o sa fiu o zombie ca toti cei care se uita la televizor si la reclame. Acela e zgomotul despre care iti vorbesc, si tot acelasi zgomot rezulta si din limbajul de lemn al bisericosilor, adica ei vor sa accept ceva pentru ca ei au acceptat deja. De ce sa ascult eu „reclamele” lor ? De ce sa ascult eu zgomotul bisericosilor ? Asa ca iti doresc mai departe razboi, pace dupa ce esti sigur ca le stii pe toate, si nu mai ai nevoie de nimic. Pana atunci razboieste-te si tu, explodeza, ca eu asta fac, tot explodez pana o sa inteleg cum stau treburile. Daca exploziile m-au facut sa inteleg formule si teoreme, probabil procedand tot prin analogie, o sa inteleg si cum sta treaba cu D-zeu. De fapt sunt sigur ca voi intelege, de-aia nici nu ma las pagubas. Nu stiu cu siguranta ce se poate intampla, dar explodez, pentru ca in cazul meu nu stiu ce sa mai fac, si nici nu mai am ce face. Faptul ca pun bariera la toata lumea, si nu las pe nimeni sa ajunga la mine cu nimic, e doar manifestarea mea sincera ca nu mai vreau minciuni, si incerc sa ma feresc de ele. Asa ca explodez mai departe. Iar daca acel D-zeu chiar exista (uneori cred in el, alteori ba, asa cum v-am mai spus), si e asa cum spuneti voi bisericosii despre el, atunci ma va face sa simt ca traiesc din nou, ma va face sa fiu din nou bucuros (nu stiu cum, dar el trebuie sa stie daca e D-zeu). Pentru ca asta imi doresc. Asa ca daca D-zeu exista, exploziile mele sunt doar calea catre el (precum tot exploziile mele au fost calea ca eu sa pot intelege matematica asa cum o inteleg acum), pentru ca sunt explozii in cautarea a ceva frumos (cum credeam si despre matematica, dar bucuria ei m-a tinut doar cu ceva mai mult fata de bucuria pe care am avut-o cand mi-am cumparat masina, deci vad si eu ca matematica nu-mi poate aduce bucuria pe care o caut) ce n-am mai intalnit de mic copil. Daca D-zeu reprezinta acel frumos pe care spuneti voi bisericosii ca-l traiti, atunci sa vina si la mine (asta doar daca D-zeu exista), daca nu exista, atunci sa ma lase in pace (dar si faptul ca spun cuiva despre care cred ca nu exista, sa ma lase in pace, imi sugereaza de fapt ca acel ceva exista). Asta ma face totusi sa cred ca D-zeu exista. Dar asta ma tine doar acum, ca peste 20 de minute, o sa-ti spun la fel e usor ca el nu exista, precum iti spun acum ca exista. Asa ca daca D-zeu exista (asa cum tind sa cred cand scriu cuvintele astea), atunci sa vina in ajutorul meu si sa-mi linisteasca exploziile, sa-mi dea o clipa de pace. Si tot asa, datorita a ceea ce cer acum, si in momentele in care o sa spun ca D-zeu nu exista si ca nu-l vreau, el totusi sa vina la mine si atunci, in virtutea faptului ca o singura data (atunci cand credeam in existenta lui, moment care este acum cand scriu) l-am chemat. Astea sunt conditiile mele, asa vreau eu sa-mi manifest liberul arbitru cu care suntem toti inzestrati, ca mi-e frica ca daca-l manifest altfel, imi va fi mai rau decat bine. De-aia nu va vreau pe voi, de-aia nu vreau nimic de la voi ca sunteti toti mincinosi cu intentii bune, vreau doar bucurie si poate apoi voi putea sa vreau si altceva. Dar pana atunci nu mai vreau nimic, decat ceea ce-mi doresc, bucurie. Va rog nu incercati voi sa-mi puneti alte conditii, ca nu ma intereseaza, tineti-le pentru voi, bine ? Daca D-zeu exista, atunci imi va fi bine, pana atunci o sa tot explodez, ca sunt sigur ca undeva la capat tot trebuie sa gasesc ceva, precum mereu am gasit ceva in matematica de fiecare data cand nu ma lasam infrant de dificultatea unei teoreme sau probleme.

    Gata, ma simt mai bine acum ca v-am spus toate astea. Nu-mi trebuie sfatul vostru, desi am nevoie de ajutorul vostru. Asa ca va rog sa nu-mi mai scrieti daca o faceti cu gandul de-a ma combate intr-un fel anume sau sa-mi dati mai stiu ce exemple, ca va raciti gura degeaba, nu o sa va ascult, pentru ca mi-e teama ca-mi dati minciuni, si nu mai vreau minciuni. Si chiar cred cu toata fiinta mea ca ma puteti minti, chiar daca poate sunteti binevoitori. Asa ca lasati-ma in pace, dar ajutati-ma care puteti. Daca-mi puteti transmite bucurie, si sunteti siguri ca puteti face asta, atunci transmiteti-mi-o, daca nu vedeti-va de treaba voastra. Cei care s-au simtit cumva jigniti de tot ceea ce-am scris pana acum, nu-mi pasa, pentru ca n-am nimic cu nimeni, ma supara doar minciuna si la adresa ei se poate vorbi oricat de obscen si urat cu putinta, poate astfel mincinosii (adica cei care traiesc in minciuna) se vor speria, si nu vor mai fi mincinosi, poate vor exploda si ei. Eu m-am adresat minciunii din voi, ca aia nu-mi place mie, si de-aia mi-e frica. In rest sunteti si voi ca si mine, niste oameni simpli in carne si oase. Mi-am dat seama prin tot ceea ce v-am scris ca lumea se chinuie rau daca D-zeu nu exista (asa cum ma chibui si eu pentru ca nu cred ca el exista. Dar culmea e ca nici nu pot sa cred ca el exista. Nu stiu cum sa va explic treaba asta. Pur si simplu nu pot, si atat). Acea lume care nu crede in D-zeu e plina de contradictii (asa cum e si lumea mea), azi spun una, peste 2 minute ma combat. Deci un Dumnezeu trebuie sa existe care sa puna capat la toate astea. Tind sa-l identific cu bucuria mea din gimnaziu. Poate e mai mult decat atat, n-am de unde sa stiu cu siguranta. Imi era bine atunci. Tot asa mi-ar fi bine si acum daca as mai trece prin acea experienta. N-am mai primit o bucurie ca si aceea pentru ca probabil nu l-am chemat niciodata in ajutor pe D-zeu (pentru ca n-am crezut ca el exista) pana acum recent cand mi s-a intamplat sa explodez la mesajul fetei aleia. Nici acum nu prea cred ca el exista (dar simt ca se impune existenta lui cumva, nu stiu cum…). Desi cred cam tot aceleasi lucruri pe care le credeam si pana sa dau peste mesajul fetei, totusi ceva e altfel. Nu stiu ce, dar e ceva ce ma face sa pot spune ca daca D-zeu exista, atunci sa ma faca si pe mine sa-l percep cumva (ca matematica odata mi-l arata, odata mi-l neaga), desi acum cand va scriu aceste cuvinte, imi vine sa spun cu cea mai mare tarie ca eu nu cred ca D-zeu exista. Il rog sa mi se arate, desi nu cred in existenta lui. Iarasi ma combat, vad si eu, dar nu stiu altceva ce sa fac. In schimb ma voi opri din scris, nu mai am nimic ce sa va spun, si nici voi n-are rost sa-mi mai scrieti ceva daca nu-mi veti transmite bucurie cu ceea ce-mi veti scrie. Imi ramane doar sa astept sa vad daca D-zeu o sa mi se arate, daca el chiar exista cu adevarat. Pentru ca odata l-am rugat, de mai multe ori nu pot, pentru ca-mi dau seama inca odata ca D-zeu nu exista, asa simt acum, sincer. Asadar in incheiere, razboi va doresc din nou la toti. Uneori si monologul face bine. Va multumesc ca m-ati ascultat, si D-zeu sa mi se arate daca el exista cu adevarat, vreau sa fiu bucuros, restul e de prisos.

  16. Julian
    31 Decembrie 2008 la 13:10

    La Multi Ani!
    o mica observatie: din cate imi amintesc (Bazele informaticii din anul 2, teorema au inteles-o doi colegi fosti olimpici, eu n-am avut rabdare s-o parcurg si lipsisem la curs), teorema de incompletitudine a lui Godel zice ca sistemul nostru aritmetic uzual (formulat de Peano) e incomplet, adica exista teoreme corecte pentru orice valori ale variabilelor (deci semantic adevarate) care nu pot fi demonstrate prin deductii logice (deci sintactic sunt nedemonstrabile). Chestia a fost demonstrata de Godel in 1929 (a murit de inanitie in 1978)
    Parerea mea e ca toate incercarile de a demonstra logic sau senzorial existenta lui Dumnezeu sunt sortite esecului, deoarece am ajuns la concluzia ca unul din rosturile esentiale ale existentei noastre terestre e tocmai dobandirea credintei si a dragostei, printr-o transformare si implicare interioara profunda (logica nu poate demonstra frumusetea unei melodii, ea trebuie ascultata!) Cred ca se bate prea mult moneda pe dreapta credinta si ortodoxie, cand faptele crestinesti ale majoritatii ortodocsilor lipsesc; as zice ca degeaba esti ortodox daca nu esti crestin, desi e valabil si ce spune Sf.Efrem Sirul: Efrem Sirul: „Cand mintea va parasi scopul bunei credinte, toate faptele bune nu mai folosesc la nimic”. Oricum, cred ca rostul crestinismului e sa-i faca pe oameni fericiti, pentru ca doar in acea stare e posibila comuniunea cu divinul; iar cel care il face nefericit pe aproapele sau este cu adevarat lucratorul faradelegii (de obicei inconstient). Daca un crestin, fie el si ierarh, ii intristeaza pe fratii lui, degeaba se numeste ortodox, pentru ca e departe de Hristos. Multi vorbesc de ortodoxie, dar habar n-au ce inseamna ea; cand ortodoxia ajunge doar ritual si discurs teologic, ea e moarta precum legea veche cu fariseii si carturarii ei (de data asta insa va veni prigoana, pentru ca nu va ingadui Domnul Hristos smintirea generala inainte de inscaunarea fiului pierzarii). Ne agatam de stilul nou si vechi, de grafia chirilica sau latina (de ce nu aramaica, pentru ca in acea limba a vorbit Mantuitorul?), de post si sfinti, sarutam pios icoanele, dar ne uram intre noi (asa-zisii ortodocsi), il acuzam si dispretuim pe aproapele nostru (tigan, „jidan”, roman, etc) desi daca am asculta mai atent cuvantul Evangheliei am vedea ca apostolii au fost trimisi sa boteze si sa aduca vestea cea buna fiilor pierduti ai lui Israel (cele 12 triburi), deci din randul lor si cu sangele jertfei acestora s-au intemeiat bisericile ortodoxe… Cred ca infinit mai mult ar trebui sa ne doara lipsa de dragoste intre popoarele ortodoxe (si intre „frati”, preoti sau ierarhi, mireni si cler) care e partea vizibila a lipsei de dragoste pentru Hristos, desi nici asta nu mai poate fi ascunsa – cand vezi atata simonie, fatarnicie, calcari de juraminte monahale, calugari cu BMW X5!!! iar pe strazi (sau in canale) copii si adulti abandonati, care mor de foame trupeasca si sufleteasca… Ne dam ortodocsi si ne trufim ca avem dreapta credinta, si vin baptistii sau anglicanii sa ingrijeasca copiii si batranii nostri muribunzi! Sa ne fereasca Dumnezeu de judecata gatita slugilor care au avut cheile imparatiei si stiau ce au de facut, dar n-au facut ce li s-a cerut, ba au mai smintit si pe altii cu purtarea lor (prihanind camasa botezului si numele de ortodox)

  17. Anca
    31 Decembrie 2008 la 18:27

    Brrrr…Stii ce e cu adevarat ciudat? Ca tu de fapt cauti bucuria la noi si tu esti cel care ne-o oferi noua. Cel putin mie personal imi oferi o mare bucurie de fiecare data cand iti citesc mesajele. oare de ce? Uite mie deja mi-e drag de tine. Pur si simplu. Nici macar nu te cunosc…Ciudat. Insa toata explozia si toate problemele pe care ti le pui (care ar trebui de fapt sa ni le punem cu totii) au darul de-a trezi pe unii dintre noi la realitate. Ai dreptate in unele afirmatii pe care le faci. Da, suntem cu totii niste mincinosi, niste prosti si niste egoisti. Asta se stie, nu contesta nimeni (cel putin nu eu). Dar totusi, cu tot egoismul nostru, noi am vrea sa te ajutam si paradoxal tu ceri ajutor la noi si de fapt tot tu esti cel care ne oferi ajutorul. Hmmm…Ceva nu e clar…Sau e? Oare nu cumva tu ai deja ceea ce cauti la noi si poate nu-ti dai seama? Din moment ce transmiti ceva din ceea ce nu ai asta inseamna ca nu esti egoist, conform celor spuse de barba alba la conferinta ASCOR. Nu? Noi restul suntem egoisti pentru ca vrem sa te ajutam, cu bune intentii, credem ca putem sa te ajutam, dar de fapt nu e deloc asa, asta automat ne face egoisti. Si asta nu inseamna decat ca probabil va trebui sa explodam mult si bine pana sa ajungem sa ne punem si noi cu totul alte probleme…

    Hai sa o luam altfel. Nu toti suntem inzestrati cu aceeasi capacitate intelectuala. Unii oameni (bisericosi sau nu) accepta existenta lui Dumnezeu fara tagada, altii il cauta o viata, altii nu-l cauta deloc, altii il refuza din start. Depinde de fiecare. Eu nu cred ca ar trebui judecati chiar asa aspru cei care-l accepta pe Dumnezeu fara sa caute dovezi palpabile ale existentei Lui. Pur si simplu o fac mecanic. Se roaga mecanic, merg la biserica doar formal, pentru ca asa stiu ei din mosi stramosi ca trebuie sa faca, deci astea au fost conditiile dupa care ei au fost nevoiti sau nu sa se adapteze. In cazul asta in care credinta e doar de forma totul tine de sinceritatea cu care se savarseste toata aceasta miscare, poate i se va descoperi poate nu Dumnezeu acelei persoane si-l va determina sa devina cu adevarat credincios. Cine stie? Putem noi stii asta? Nu! Pentru ca nu suntem Dumnezeu, pentru ca asa se spune ca el e atotstiutor, deci noi nu avem cum fi pentru ca nu suntem Atotstiutor. Dar putem sa ne dam cu parerea. Cine stie cu adevarat cum stau lucrurile? Sunt destul de putini, sau poate deloc.

    Poate nu esti singurul care-ti pui probleme de genul asta, poate unii nu indraznesc sa se manifeste asa cum o faci tu, insa tu esti poate unul din cei care poate fara sa stie fac lucrarea lui Dumnezeu. Pentru ca eu asa cred totusi ca undeva in toata negatia si razvratirea asta a ta o sa-l descoperi. Se spune in limbaj de lemn ca nu e bine sa ramanem caldicei. Adica sa ne domolim cum spui tu, sa ne complacem si sa ne culcam pe-o ureche. Trebuie ori sa ne razvratim ori sa facem lucrarea duhovniceasca cu ravna, insa sa nu stam degeaba. Tu probabil vei fi fiind la cealalta extrema. Eu sincer iti doresc sa descoperi acea bucurie pe care o cauti si sa ne ierti pe noi ca nu te-am putut ajuta. Mie oricum mi-ai facut o mare bucurie si iti doresc din sufletul asta al meu egoist si mincinos un an minunat si continua sa explodezi in continuare, ti-am mai spus ca macar o faci frumos. totusi din toate cate le-ai spus ceva nu pusca. Aici ma refer la urmatorul lucru. Tu ceri ajutor in conditiile tale. Suplinitorul tau din gimnaziu te-a determinat sa faci ceea ce vroia el in conditiile tale spui tu. Esti sigur? Poate doar a reusit sa te faca sa crezi ca sunt conditiile tale. E drept ca noi nu te putem determina sa te apuci de lectura ortodoxa la fel cum el te-a determinat sa citesti amintiri din copilarie. Dar totusi ceva imi spune ca o vei face la un moment dat. Uite o chestie interesanta. Discutia, cuvantul, mesajul poate sa patrunda in sufletul omului asa fara sa se cunoasca persoanele angajate intr-o conversatie. Asta mie mi se pare o chestie deosebita, sa transmiti ceva prin cuvine fara sa cunosti o persoana. Stii cum se mai spune in limbaj de lemn: „La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul.”

    Rezolva cumva problema asta si spune-mi si mie cand reusesti sa gasesti o rezolvare. Mie mi se pare un adevarat paradox. Si totusi cand spui ca marea majoritate a preotilor vorbesc mecanic asa e. Gandeste-te ca la un profesor care preda lectia pana se plictiseste si la un moment dat o face deja mecanic. Ei cred ca asa sunt si unii preoti. Isi pierd harul, sau darul (asa ii spune si in limbaj de lemn, harul care vine de la Hristos), sau poate nu-l au deloc si de aia nu reusesc sa transmita nimic. Insa cred ca depinde de persoana. Poate asa cum exista proful tau din gimnaziu asa sunt si barbosi care ar putea sa iti transmita acea bucurie pe care o cauti, dar poate nu ai avut ocazia. Habar n-am ce sa mai spun. Uite vezi desi ne-ai cerut sa nu-ti mai scriem, totusi eu o fac deoarece ai pornit o discutie si totusi e alegerea mea sa-ti scriu. Poate nu o fac neaparat sa te ajut, pentru ca stiu ca n-am cum sa fac asta, dar totusi imi spun parerea, ceva ma determina sa fac lucrul asta. Nu stiu de ce, nu-mi explic. Sincer nici nu ma intereseaza ce vei crede, nu te cunosc, deci atunci de ce iti scriu daca stiu ca e inutil si ca nu-ti va folosi la nimic? Nu vreau nici sa-mi demonstrez mie nimic, pentru ca nu am cum, si totusi scriu… Habar n-am. Sunt lucruri pe care nu mi le pot explica. Dar daca am sta sa ne explicam fiecare lucru pe care-l facem atunci ce devenim noi? Cautam explicatie la orice, desi suntem constienti ca nu o vom gasi? Cred ca totusi nu suntem sanatosi la cap…Acum am inceput sa bat putin campii…Ignora partea asta…

    Cam atata deocamdata si din partea mea toate gandurile bune.
    Numai bine!

  18. Daniel
    2 Ianuarie 2009 la 19:25

    Pentru Anca: E bine ca te bucuri! E foarte bine! Asta-i si esenta: bucuria in Adevar (…si in adevar :)).Si nu e deloc un paradox(cel putin eu nu-l vad), pentru ca omu’ e „adevarat” 100%: 1) Catalin e sincer, „limpede” in ceea ce spune (valabil sau mai putin) si cum sa nu te bucuri de sinceritate. 2)vrea cu tot dinadinsul Bucuria…o spune clar (si daca Hristos nu-i bucurie pentru cel ce crede in El….). Pe urma, „Imparatia lui Dumnezeu se ia cu de-a sila”(asta-i stiut)e nevoie de mult Curaj pentru asta. Trebuie sa te zbati, nu ti-o garanteaza nici Botezul, nici virtutile/faptele bune. Hristos trebuie Marturisit cu curaj.Si curaj, are din plin.Nu L-a gasit inca pe Hristos, da’ are Curaj. Ce n-as da, sa am si eu curajul lui, si sa spun tot timpul, vrede’n fata tot ce cred, chiar si atunci cand n-am dreptate. Sa nu caut numai in carti „pe muteste”. Are dreptate, Smerenia „bleaga” nu ajunge. N-ajunge sa zici dupa Sfanta Liturghie, pozand pios „…asa e, are dreptate parintele”. Degeaba, L-am gasit pe Hristos, daca atunci cand ceva imi e neclar, „tac in ghete”.E drept, mai are mult, iar noi nu prea il ajutam „pozand” de prea multe ori pios (mai piosi decat suntem de fapt) si vorbind din carti. S-ar putea ca unora sa li se para ca-i doar capos, ca se face ca nu intelege. Nu prea cred. Da’ daca n-a inteles omu’ lectia, doar n-o sa spuna, numai asa din politete, ca avem dreptate.
    Cred ca de-asta iti place. Si aproape sigur, ca-i bine placut si Domnului. Cel putin, pentru inceput!

    Pentru Catalin.

    Bravo tie! Nu te opri, dar…ai mare grija nu „exploda” numai de dragul explozieiei(poate deveni pagubos!- vezi E. Cioran, cel mai mare dintre maestri „exploziei”. Pe el „explozia” si metoda exploziei, l-au dus la Nimic, iar Dumnezeu, daca pe El il cauti, nu e Nimic ci contrariul). In ceea ce priveste fondul: Petre Tutea spunea ca „Adevarul nu exista decat daca este revelat”, cauta-L cu inima curata, si cu curaj, si-L vei afla. In felul tau! In termenii tai!. Stiu…se lasa greu. Asa-i. Da’ crede-ma stie El de ce. Si pe urma…logica-i logica si credinta e credinta. Daca Dumnezeu ar fi „comprehensibil” prin logica (pura) umana, credinciosii n-ar fi credinciosi, pentru simplul motiv ca L-ar sti. N-ar mai fi nevoie sa creada. Ar sti pur si simplu. Cheia de bolta a ortodoxiei Taina, ar disparea. Mai mult, de ce crezi ca-I tot spunem, pe nume, Cuvantul? Pentru ca,nu e o logica, un numar, un algoritm. Da’ ma rog, eu ziceam sa-L cauti singur, in termenii si conditiile tale si eu ma vad vorbindu-ti in termenii nostri, ai bisericosilor. Iertare daca te-am suparat si Multumesc! pentru lectia de curaj.

    Domnul fie cu tine in cautarea ta!

    Daniel(pacatosul…nu Patriarhul 🙂 )

  19. Catalin
    4 Ianuarie 2009 la 22:36
    Parerea mea (dar asta e doar parerea mea, poate voi aveti altele) este ca nu e nicio problema daca vrei sa cauti explicatie la orice. Trebuie sa cauti explicatie la orice pana in acel moment in care tu iti vei da seama (nu pentru ca-ti spune cineva ca asa e; accepti un lucru doar cand simti ca-l intelegi, pana nu il intelegi cauti si sub munti daca trebuie, dar cauti, nu te lasi, explodezi) ca nu mai are sens sa cauti explicatie la orice (asta inteleg eu prin a exploda neincetat), tocmai pentru ca ai inteles (si atunci vei tacea), chiar daca intelegerea din urma nu e neaparat asa cum te-ai fi asteptat tu sa fie, adica nu e o consecinta logica a logicitatii cu care ti-ai pus tu ipoteza ca sa poti porni in cautarea concluziei tocmai descoperite. Pur si simplu e o altfel de intelegere, si cred ca trebuie sa fie o intelegere bucuroasa, ca numai astfel de intelegeri te pot face bucuros cu adevarat (adica doar altfel de intelegeri), si doar ele te pot face sa intelegi, restul se contrazice cu el insusi, si de-aia acel „rest” nu trezeste bucurie, pentru ca nu e intelegere. Tot asa tind eu sa inteleg ce-a spus Daniel prin citatul lui Petre Tutea: „Adevarul nu exista decat daca este revelat”. De ce sa incuvintez eu pios ca asa este, daca nu inteleg ce-a spus Petre Tutea ? Pana nu inteleg ce mi-a spus el, tot prost ramane Petrica pentru mine. Nu mi-a vorbit in conditiile mele, a vorbit in conditiile cuiva care poate a facut multa scoala ca sa-l poata intelege. Eu n-am nici masterat, nici doctorat, nici alte diploma inafara de cea de facultate (pe care toti prostii o au). Nici nu-mi trebuie diploma de master sau de doctorat daca voi ajunge vreodata sa exprim atat de laconic niste adevaruri, cum a facut Petre Tutea. Nu-mi folosesc la nimic, toti suntem prosti, si ne trebuie un limbaj dupa prostia noastra. Cine e mai destept, poate il intelege pe Petre Tutea si-l iubeste, eu nu-l inteleg si nici nu-l iubesc, pentru ca nu ma vad deloc destept, am prea multe probleme pe care doar le constientizez, dar nimeni nu-mi ofera raspuns la ele, de-aia va spun ca nu-mi trebuit nimic de la voi, tocmai pentru ca nu puteti sa-mi dati nimic, nici voi nu sunteti destepti, dar voi imi vorbiti mai departe. E clar, nici voi nu intelegeti ca e mai intelept sa taci, dar probabil nu intelegeti asta pentru ca nimeni nu v-a facut sa intelegeti ca tacerea e de aur. Nici eu nu pot intelege asta, de-aia vorbesc. Asa ca vorbiti si voi mai departe. De la minciuna se ajunge tot timpul la adevar (chiar daca crezi cu toata puterea ta in acea minciuna, e bine ca crezi), dar trebuie explodat pentru asta. Adica esentialul nu exista daca lumea nu-l intelege (cum sta scris in primul mesaj), si ca sa-l inteleaga trebuie sa fie revelat (in limbajul vostru), sau in limbajul meu, esentialul trebuie ca doar eu sa-l inteleg, in conditiile mele, nu in conditiile niciunuia dintre voi, nici macar in conditiile lui Petre Tutea, pentru ca doar esentialul in conditiile mele ma bucura cu adevarat, si ceea ce ma bucura stiu ca este esential pentru mine, pentru ca simt asta. Si e normal ca adevarul trebuie sa ti se releve (acuma vorbesc ca voi), pentru ca altfel nu-l poti intelege, si nici nu stii de existenta lui. Asa sta treaba si cu proful din gimnaziu, el mi-a relevat ceva, si eu nu puteam singur sa-mi dau seama de acel ceva nici daca ma dadeam cu fundul de pamant, a trebuit ca cineva sa-mi arate. Tot asa e si in cazul unui profesor de matematica. Ca sa-i faci pe copii la clasa sa-ti inteleaga adevarurile matematice, trebuie ca tu sa fii o revelatie pentru ei, prin tot ceea ce spui si scrii pe tabla cu creta sau carioca, trebuie sa fii in stare sa le comunici elevilor pe limba lor, in conditiile puse de ei. Daca tu nu poti sa le revelezi nimic prin ceea ce spui, nu mai esti o revelatie pentru ei, ei nu te mai considera adevar, incep sa vorbeasca intre ei, sa faca galagie, si gata, i-ai pierdut. Asa ne pierde si biserica pe toti (ziceti voi). Eu doar sunt un „elev” care fac galagie, pentru ca nu mai inteleg nimic, arunc cu rosii in toti cei care va pretindeti invatatori si nu ma puteti invata nimic, poate unul dintre voi isi va reveni, si atunci din nou toata clasa o sa-l ascultam pe acel unul, pentru ca va incepe din nou sa ne reveleze ceva, sa ne reveleze adevar, nu numai minciuni. De-aia nu-s copiii cuminti in licee, de-aia fac ceea ce fac, pentru ca nici profesorii nu-s buni. Daca profesorul ar sti sa reveleze copiilor ceea ce el povesteste la clasa, atunci toti copii ar tacea, dar ar si intelege, si ar tacea pentru ca inteleg, si intelegand ar asculta, si ascultand ar tacea, si tot asa. De-aia sunt ferm convins ca a tacea e cel mai intelept lucru, dar asta poti s-o faci doar cand ai inteles, cat timp nu intelegi, faci zarva (in acelasi timp fiind si varza), asa cum fac si eu. Dar in liceele noastre nu mai e demult liniste la clasa (liniste la care orice profesor a ajuns in zilele noastre doar sa mai viseze), si nu e liniste pentru ca niciun elev nu mai intelege nimic, deci e normal sa faca zarva asa cum fac si eu. Cat timp nu intelegi ca e mai intelept sa taci, atunci faci ceea ce stii, faci ceea ce consideri tu intelept ca sa te poti intelepti mai departe, faci zarva, galagie, zgomot. Si voi profoesorii ii pedepsiti pe elevi, cu absente chiar daca ei stau la ora voastra (am mai auzit), cu note mici, cu amenintari cu corigenta, dar nu vedeti voi, profesorilor, ca din cauza voastra ajung elevii asa cum sunt astazi ? Voi purtati toata vina. Voi v-ati asumat responsabilitatea de invatator, dar sunteti mai prosti pana si decat elevii carora le predati. Si ei va striga in fata (prin comportamentul lor deplasat si deviat) ca nu va faceti treaba cum trebuie, nu le revelati nimic, atunci de ce sa mai asculte de voi, in mintea lor voi nu mai aveti nicio valoare, puteti avea diplome peste diplome si masini scumpe in parcare, sunteti cu totii nuli ca si invatatura pe care o predati, fie ea matematica, fie ea istorie, fie ea orice alta stiinta care mai exista. Sunteti niste pacalici colorati de care nimeni nu mai asculta. Pentru a da ascultare cuiva (e mare lucru sa asculti) trebuie ca cel pe care-l asculti sa iti reveleze ceva. Dar si cel care iti reveleaza este mare tocmai pentru faptul ca tu-l poti asculta, si poti sa-l asculti pentru ca el te face sa asculti, dar nu cu forta (cum faceti voi invatatorii de orice fel), ci te atrage cu bucurie. Tot de aici rezulta ca si adevarul este doar acela care este revelat, restul e limbaj de lemn, oricat de maiestuos ar fi incropit. Asa ca profesorilor (si invatatorilor de orice fel), lasati-va de meserie daca nu puteti sa va intelegi rostul. Explodati pana veti ajunge sa vi-l intelegeti, apoi duceti-va si revelati adevarul celor care nu-l au. Asadar mie mi-e mai clar ca oricand ca adevarul trebuie sa ti se reveleze pentru ca tu sa-l intelegi, altfel nu-l poti intelege, si faci galagie pana cand el o sa ti se reveleze, astepti sa ti se reveleze pentru ca stii ca ti se va revela (pentru ca faci galagie), odata si odata tot trebuie s-o faca, pentru ca strigi dupa el, strigi exploziv, dar strigi. Deci profesorilor, nu mai lasati elevii sa strige dupa voi si la voi, revelati-le odata ceea ce au ei nevoie, ca si voi aveti nevoie sa vi se reveleze multe, altfel n-ati striga si voi prin grevele voastre care-s tot mai dese. Ascultati de barba alba si lunga, ca probabil nu vorbeste prostii. Cata vreme veti avea impresia ca dati din cele ce le aveti, nu veti da in realitate nimic, de-aia nu-i puteti face nici pe copii la clasa sa fie multumiti, de-aia nu sunteti nici voi multumiti de salariile voastre, pentru ca si statul va da voua din ceea ce are, dar nu e suficient niciodata, asta simtiti voi pe pielea voastra, precum si elevii simt ca nu e suficient ceea ce le dati (tot pe pielea lor), de-aia se ridica impotriva voastra, si de-aia va ridicati si voi impotriva statului. Dati din cele ce nu le aveti, si veti vedea ca le veti avea pe toate, dati de la D-zeu. Undeva, cineva, trebuie sa rupa firul distrugerii. Daca statul roman nu poate pentru ca e prost (cu toata conducerea lui), atunci dati voi exemplu, profesorilor, ca sunteti mai destepti (ca doar aveti facultate), dati elevilor din cele ce nu le aveti, dati de la D-zeu, si veti vedea ca-i veti imblanzi pe toti, toti vor tacea din acel moment (pentru ca-si vor da seama ca e mai intelept sa taci decat sa strigi, dar si faptul ca vor tacea ii va face sa va si asculte, ceea ce e mare lucru, pentru ca inseamna ca au inteles), si ora voastra va fi una linistita pentru ca va fi o ora de revelatie, atat pentru voi cat si pentru elevi. Tot de aici reiese iarasi ca adevarul nu exista decat numai daca este revelat. Adica adevarul se va revela doar din acea clipa in care nu-l veti da de la voi (voi dati mereu minciuni), pentru ca doar atunci el va curge prin voi catre ceilalti, si-i va intelepti si pe ceilalti ca sa taca, ca pana la urma cu totii stiti ca tacerea este si ea o vorba, este cea mai inteleapta vorba, pentru ca tacand, poti asculta, si ascultand te poti intelepti, cata vreme vorbesti, esti prost, asa cum sunt si eu pentru ca va vorbesc voua. Uite, hai sa va mai spun ceva. Dupa ce v-am scris fragmentul de mai sus, mi s-a facut foame. M-am dus si-am bagat un grefuit. Si grefuitul m-a bucurat. Adica in momentul in care l-am bagat in gura, am simtit ca este amar. Evident, toti stim asta. Daca sa zicem, eu nu stiam ce gust are grefuitul (pentru ca odata n-am stiut, atunci inca nu mancasem niciun grefuit in viata mea, probabil cand voi fi fost mai mic, nu mai tin minte), oricat ma dadeam cu fundul de pamant ca eu sa vreau sa stiu gustul grefuitului, nu aveam cum sa-l stiu. Trebuia ca el sa mi se reveleze cumva, si mi s-a revelat atunci cand l-am mancat, si l-am mancat pentru ca mi-l doream, nu-mi trebuia altceva in acel moment, grefuitul mi-a fost primul care mi-a venit in minte. Si l-am mancat, si uite ca mi s-a revelat. Si mi s-a revelat un adevar, pentru ca grefuitul are gust amar. Sa nu-mi spuneti voi ca grefuitul e dulce, ca va bat. Asadar ce dovada mai vreti ca adevarul nu exista decat numai daca este revelat ? Gustul amar nici nu exista pentru mine (la un moment dat in copilaria mea) daca nu-mi era revelat. De ce trebuie sa-mi spuna mie Petre Tutea treaba asta, cand pana si un greufuit imi arata acest adevar ? In cazul meu, Petre Tutea nu valoreaza mai mult decat un grefuit, indiferent ce-a mai spus el pe-acolo. Daca pentru voi valoreaza mai mult, atunci asta e valabil numai pentru voi, doar n-o sa spun si eu pios ca Petrica are dreptate daca eu nu simt asta. Pentru mine grefuitul valoreaza mai mult ca Petrica. Pentru ca grefuitul mi-a aratat foarte simplu un adevar. Probabil daca caut adevarurile lui Tutea, o sa ma doara capul, de-aia nici nu le caut. Poate voi intelegeti citatele laconice pe care le vedeti prin carti, eu nu le inteleg, de-aia am zis ca nu-mi trebuie carti. Tot ce-i scris in carti sunt doar niste idei care au fost traite, caci altfel n-ar fi putut fi scrise. Daca viata e mai valoroasa (pentru ca-ti arata mult mai multe decat o carte, sau chiar mult mai multe decat 1000 de carti), atunci de ce sa mai dau eu banii pe carti (care-s totdeauna asa de putini) ? De ce sa ma chinuiesc sa le citesc ? Pentru ca pana la urma n-au nicio valoare. Mai bine ma chinuiesc sa citesc viata insasi si s-o inteleg pe ea, decat sa inteleg modul in care altcineva intelege si vede viata, pentru ca acel mod nu va fi niciodata compatibil cu modul meu de-a vedea viata, si s-ar putea sa nu inteleg multe din ceea ce povesteste autorul in cartea lui. Dar daca ma uit si ma inspir din viata mea, totdeauna voi intelege 100%, pentru ca totdeauna voi primi in conditiile mele. De-aia nu puteti da nici voi in conditiile de care are cineva nevoie, pentru ca nici voi nu va traiti viata in conditiile voastre, o traiti in conditiile celorlalti, si de-aia nu sunteti nici fericiti, si nefiind fericiti, nici adevarul nu e la voi, care e singura si adevarata fericire si bucurie. Asa cum si eu am inteles bucuria din gimnaziu (care nu s-a contrazis cu nimic), si mi-am dat seama ca am inteles ceva ce-mi provoaca bucurie, deci ceva adevarat. Asadar, de-atunci neg toate intelegerile care nu-mi aduc bucurie (chiar si cartile), care toate se contrazic. Trebuie doar sa le cercetezi suficient de mult (sa explodezi mult si bine) ca sa-ti dai seama cat de false sunt. Si cand ti-ai dat seama de adevar, iti dai seama ca timpul pierdut in cercetare n-a fost deloc mult. Avand o firmitura de adevar, pornesti mai departe in cercetare (simti ca ai putere deja, cu acea mica firmitura), cercetezi alte falsuri (ca totul e fals) pentru a ajunge la adevarul care se ascunde in spatele lor. Si tot asa, explodezi si arzi (prin explozie) toate minciunile din jurul tau, pana cand vei ajunge la adevar, pentru ca nu se poate sa nu ajungi la adevar, el ti se va revela, dar tu trebuie sa-l cauti pana atunci cand el ti se reveleaza. Cat timp inca nu ti s-a revelat, inseamna ca te gasesti in continuare in minciuna si adevarul nu ti s-a revelat. Desigur, minciuni din ce in ce mai subtile (pe care egoismului si minciunii proprii le este greu sa-l mai vada), dar totusi minciuni. Asa ca explodati, dar explodati si atunci cand va vine sa nu mai explodati, adica atunci cand nu vi s-a revelat inca adevarul. Explozia e buna, pentru ca daca faci asta, tot la adevar vei ajunge pana la urma, ca doar negarea minciunii (adica dorinta ta de-a cauta adevarul) de care ai ajuns sa-ti dai seama, numai adevar poate sa dezvaluie. Tot parerea mea (iarasi spun ca e doar a mea, nici nu va sfatuiesc s-o adoptati, pentru ca e o parere egoista, tocmai pentru ca e a mea, la fel ca si toate celelalte pareri ale mele) este ca si atunci cand cauti minciuna cu toata fiinta ta, si atunci dai peste adevar (in realitate, voi nu credeti cu totii, cu toata puterea voastra, in minciuni, si ca urmare, doriti aflarea adevarului ?) E ca la matematica. Uneori pentru a descoperi un adevar, trebuie sa pornesti de la o minciuna sau de la o presupunere prin absurd. Credeti, de exemplu, ca satanistii, aia care se imbraca in negru si-s urati ca ti-e frica sa te si uiti la ei cand ii vezi pe strada (eu nu ma uit, va spun sincer), daca cauta mai departe aceeasi minciuna in care isi duc zilele (ca mie mi se pare ca ei sunt prosti rau, mai prosti ca voi, dar iarasi, cine sunt eu sa-i judec ? poate eu sunt si mai prost decat cel mai prost satanist, care tot prost e – asta in virtutea in care toti suntem prosti, si cred ca deja asta am demonstrat pana acum, vai de steaua noastra), dar o cauta activ, o cauta explodand (nu ca voi prostii de crendinciosi „caldicei”), credeti ca lor nu li se va descoperi adevarul ? Pe ei nu tot D-zeu i-a facut ? Ei nu tot cu aceeasi dorinta cu care inaintati si voi in viata (dorinta pe care ei n-au auzit-o exprimata in cuvinte asa cum o auziti voi din gura preotilor cand mergeti la biserica, acel „cautati si veti afla”) inainteaza in minciuna pe care o cred ? Credeti ca ei nu vor descoperi adevarul daca explodeaza mai departe pe aceeasi cale a minciunii pe care o stiu (ca doar numai aia stiu, nu stiu si altceva) ? Chiar credeti asta ? Faptul ca unii dintre voi credeti treburile astea, dovedeste slaba credinta pe care o aveti voi, desi spuneti cu totii ca credeti in D-zeu. In care D-zeu credeti, fratilor ? In D-zeul vostru ? Nu exista D-zeul vostru ! Tocmai pentru ca voi nu aveti nimic, asadar cum puteti avea un D-zeu ? D-zeu nu e al egoistilor care cred ca au totul, si de fapt nu au nimic. Exista doar un D-zeu, si asta tot voi spuneti (nu eu). Va fi D-zeul vostru doar cand veti crede ca el este D-zeu adevarat. Cat timp credeti in D-zeul vostru fara sa credeti in D-zeul adevarat, veti fi mai falsi decat falsul, pana si falsul va fi mai adevarat ca voi, nu vor mai exista cuvinte care sa va descrie starea de fals in care vietuiti. De-aia nu vine nimeni la ortodoxism (chiar daca o fi el adevarat in realitate), nu transmiteti nimic, nu dati niciun exemplu. De fapt dati exemple, dar nu din alea care sa atraga, ci din celelalte care departeaza, numai fals transmiteti. Dar eu care inteleg treburile astea logic si matematic, voi de ce nu le intelegeti cu D-zeul vostru ? Stiu de mic copil (mama imi spunea treburile astea, ea era credincioasa ca voi, sau poate nu ca voi, ca voi nu-mi transmiteti nimic, insa mama mi-a transmis multe si nu facea galagie si zgomot lemnos asa cum faceti voi bisericosii) ca D-zeu ne-a spus sa cautam ca vom afla. Atunci de ce vine Anca si-mi spune ca nu suntem sanatosi la cap daca cautam o explicatie la toate ? Nu sunteti sanatosi daca nu cautati ! Iarasi lucrurile stau invers de cum le credeti voi. Doar cautand explicatii la toate, poti sa intelegi. Daca pe mine ma doare ca nu inteleg o treaba, de ce-mi spuneti voi sa traiesc mai departe in durerea mea ? S-o ignor ? Cum sa-ti ignori o durere ? Voi sunteti normali ? Sa zicem c-o ignor cumva, bag substante care sa-mi amorteasca nervii ca eu sa nu mai simt durerea, dar apoi cand acele substante dispar din sange, ce fac ? Iarasi o sa-mi dati altele ? Dar apoi ? Poate va veni o vreme cand organismul meu va deveni imun (poate cand voi fi batran, poate mai repede) la orice veti mai vrea voi sa bagati in el, nu va mai raspunde la niciun stimul dat de voi. Si atunci iar o sa ma doara. Si o sa fie o durere nevindecata de multi ani, dar tot durere, una si mai mare decat era inainte sa mi-o amortiti voi. Si voi nu veti putea sa mai faceti nimic, precum nici acum nu ma puteti vindeca de minciuna care o vad pretutindeni in jurul meu, si care ma doare. De ce nu-mi dati dragoste ? De ce nu ma iubiti ? De ce nu ma iubiti asa ca mama ? Pe ea nu o voi uita niciodata pentru ca mereu am simtit ca m-a iubit (motiv pentru care o iubesc si eu). Pe voi nu va iubesc pentru ca n-am de ce, nu-mi dati motive. Voi ma iubiti pe mine ? Atunci de ce sa va iubesc si eu pe voi ? Nu-mi spuneti ca mai intai eu trebuie sa dau si apoi sa primesc, ca nu e adevarat, asta v-o spune si citatul lui barba lunga si alba. Daca voi credeti ca mai intai trebuie sa dati ca sa primiti, atunci mai explodati pana o sa-l intelegeti pe barba alba. D-zeu exista dinainte sa exist eu (zic bisericosii). Atunci sa-mi dea el iubire daca vrea ca si eu sa-l iubesc. Voi spuneti ca D-zeu a existat inainte de toate, eu doar va spun ce ziceti voi. Atunci daca el e primul, sa-mi dea el dragoste, ca s-o pot da si eu mai departe. Eu doar inferez logic concluzii, ca nu stiu altceva ce sa fac. La fel cum si mama a existat inaintea mea, la fel si D-zeu a existat inaintea noastra a tututora. Daca mama m-a iubit (si am ajuns si eu s-o iubesc doar pentru ca ea m-a iubit, deci ea m-a iubit prima, nu eu), atunci de ce sa nu pretind de la D-zeu sa ma iubeasca tot el primul ? E obligat sa ma iubeasca ! El s-a obligat pentru faptul ca m-a creat. Tot asa si mama s-a obligat sa ma iubeasca, tocmai pentru ca m-a nascut. Dar mama a stiut la ce se obliga, si si-a indeplinit bine obligatiile. Atunci sa si le indeplineasca si D-zeu, sa ma iubeasca ! Eu nu va inteleg pe voi. De unde naiba sa va dau eu iubire voua daca n-am de unde ? Voi nu intelegeti ? Chiar nu am ! Iubirea nu se afla la mine. Daca s-ar afla, v-as da-o, pentru ca nu vreau sa fiu egoist sa spun ca am iubire dar nu v-o dau, pentru ca de fapt n-as avea-o atunci. Iubirea se afla la D-zeu (zic bisericosii), si nu o poti avea decat atunci cand e D-zeu in tine (cica tot bisericosii, atunci cand D-zeu e in inima ta), dar o poti simti cata vreme il lasi pe D-zeu sa treaca prin tine spre celalalt caruia tu vrei sa-i da-i iubire (sau sa-l ajuti), dar simti ca nu o ai ca sa i-o dai (si normal ca nu o ai, ca doar D-zeu nu e in tine). E ca si cum ai o oala de lut, din aia ca la bunica, plina cu apa, sau cu lapte daca vreti, dar mai bine apa, de dragul exemplului. Sa zicem ca apa din oala e iubirea. Apa se afla in acea oala precum D-zeu se afla in inima celui care intruchipeaza oala. Cand oala se revarsa peste un obiect (imaginati-va o piatra mare si dura), acel obiect se va uda. Si daca-l uzi nu stiu cati ani, apa va transforma acea piatra mare si dura intr-o cavitate (stim cu totii de la lectia de geografie ca apa erodeaza piatra), adica tot un recipient in care dragostea isi are domiciliul. Dar oala aia e finita, ca nu poate curge apa din ea (fara s-o umpli) nu stiu cati ani (curge doar foarte putin, in realitate; ceea ce demonstreaza ca realitatea e falsa). Dar daca te duci s-o umpli, in acel moment, oala nu mai curge peste cel care oala se varsa, asta automat o face pe oala egoista (pentru ca da apa de la ea). Doar acea oala nu este egoista, care nu da de la ea, ci da de la D-zeu (asa zicea barba alba si lunga). Indiferent cat de mica ar fi oala, apa curge non-stop peste piatra mare si dura. Si doar cand curge non-stop, oala nu se mai numeste egoista. Si apa curge pentru ca oala primeste apa de la D-zeu, si o transmite mai departe pietrei. Asta o face si pe oala sa se bucure, dar si pe piatra sa se transforme intr-o cavitate, deci amandoi devin bucurosi, si oala, si piatra (care e tot un fel de oala in devenire). Dar eu inca nu sunt o oala cu apa, nici macar o cavitate care sa poata retine ceva apa in ea. Sunt o piatra mare si dura, si vreau o oala care sa ma ude. Voi nu tot asta vreti ? Cereti atunci lui D-zeu sa va ude (sa va iubeasca), pentru ca e obligat s-o faca (el s-a obligat pentru ca v-a creat), daca n-o face nu mai este D-zeu. Tot asa si mama m-a iubit pe mine, daca nu ma iubea, astazi nici nu ma mai adresam ei cu titlul de mama. Pentru ca e mare lucru sa fii mama, pacat ca actualele si viitoare mame nu-si dau seama de asta. A fi mama e un titlu nobiliar, de care multe mame nici nu-si dau seama. Dar mama mea este o regina, tocmai pentru ca a stiut sa fie mama. La acest titlu (de regina) au adus-o clipele de dupa momentul in care s-a botezat cu numele de mama (adica s-a botezat cu mine), adica clipele de dupa momentul in care m-am nascut eu, pentru ca si ea a renascut atunci (asa zice ea). Nu stiu ce-a facut ea ca sa devina regina, dar sunt sigur ca a explodat, ca altfel nu ajungeam eu s-o vad ca pe-o regina. O fi facut ea cumva, nici nu-mi pasa cum (ca a fost drumul ei, eu am alt drum pe care sa explodez), tot ce-mi pasa e ca nu s-a dat batuta. Asa ca mamelor, fiti mame, ca puteti deveni regine, daca nu, tot animale ramaneti, si fiii vostri tot animale vor fi cu voi, si animalic se vor comporta cu voi. Unele animale isi vor da seama ca sunt fii, alte animale isi vor da seama ca sunt mame, dar nimeni nu va putea deveni nici din mama regina, dar nici din animal mama (sau din animal fiu), decat numai cu ajutorul lui D-zeu. Asta a spus-o tot barba alba si lunga. Pe voi astazi va cunosc, maine va uit, si va uit pentru ca nu-mi puteti da iubire (pe mama o s-o tin minte vesnic, tocmai pentru ca mi-a dat iubire), nu-mi dati nimic de fapt, doar lemne aruncate cu cea mai mare indarjire. Nu-mi trebuie lemnele voastre, eu vreau iubire. Mama mi-a dat mereu iubire, si a reusit sa-mi sadeasca principii fara sa-mi tina teorii (cum faceti voi) despre principii. De multe ori nu mi-a spus nimic inteligent asa cum faceti voi, dar mi-a spus multe. Asta m-a facut sa cred ca voi aia inteligenti sunteti de fapt prosti, iar mama era de fapt cea inteligenta. Ca sunteti prosti, asta v-am demonstrat-o intr-un mesaj anterior. Trebuia s-o stiti si fara sa v-o repet, dar v-am spus-o ca sa nu uitati. Voi sunteti cei care spuneti ca D-zeu ne-a facut pe toti, voi bisericosii, si spuneti ca credeti asta. Afirmati cu tarie treaba asta, chiar bateti cu pumnul in masa ca asa este. Eu va repet doar ce spuneti voi, ca oricum nu cred ce-mi spuneti, nu pot sa va cred pentru ca nici voi nu credeti. Eu cred ca am fost plantat de extraterestri (spre exemplu) pe pamant, si nu sunteti voi nimeni sa-mi spuneti ca am sau nu dreptate. Nici tata care se declara ateu nu a incercat vreodata sa ma convinga in ce sa cred, dar voi credinciosii incercati sa ma convingeti. Nu vedeti ca sunteti mai atei pana si decat tata ? El cu tot ateismul lui mi-a sadit un principiu elementar, adica acela de-a cauta un lucru daca simt ca nu-l inteleg. Si a reusit asta tocmai pentru ca niciodata nu-mi spunea in ce sa cred. Ma enerva la culme ca niciodata nu-mi spunea nimic, dar faptul ca m-a enervat ani de-a randul, acum simt ca pot sa ma enervez si eu mai departe atunci cand nu inteleg cum stau lucrurile, si asta ma face sa nu ma dau batut, ci sa continui mai departe. Tata nu mi-a spus nimic (ca nu era prea vorbaret de felul lui), si totusi mi-a dat puterea sa fac ceea ce niciunul dintre voi nu simt ca ma determina sa fac. Adica sa caut, si sa caut pana voi intelege. Si cand voi intelege, sa-mi doresc sa inteleg si mai mult, si tot asa. Cata vreme nici voi nu credeti in ceea ce credeti, si cata vreme nu-mi puteti demonstra ca eu ma insel, tocmai pentru faptul ca nici voi nu credeti in ceea ce spuneti ca credeti, atunci de ce sa renunt eu la credinta mea ? La adevar nu se ajunge doar cautand adevarul, altii gasesc minciuna in schimb (cautand „caldicel” adevarul), pentru ca nu explodeza. La adevar se poate ajunge cautand si minciuna. Ambele sunt adevarate, adica gasesti adevarul indiferent pe ce cale pornesti sau te afli, dar asta doar atunci cand explodezi cu toata fiinta ta, dar trebuie sa explodezi atomic, nuclear, nu doar asa sa te joci cu focul, sau sa fii „caldicel” cum spuneti voi bisericosii. Fiti voi focul (ardeti minciuna din jurul vostru, dar ardeti-o vapaios, nu „caldut”), fiti voi bombele, explodati la maximul de care sunteti in stare. Tot cautand minciuna, la un moment dat ea nu va mai putea sa te minta pentru ca nu va mai avea cu ce s-o faca. Dorinta ta de-a cauta (desi nu stii ce cauti), o biruie, pentru ca in dorinta ta (fie ca tu cauti adevar sau minciuna) se ascunde acea spusa a lui D-zeu: cautati si veti afla (sau asa ceva). D-zeu, in acea scurta vorba, n-a spus sa cauti explicit adevarul, nu ti-a spus nici sa cauti explicit mincina. Ti-a spus doar sa cauti, si gata. El oricum cand a spus vorba aia, a stiut ca e de prisos sa spuna mai mult, pentru ca el deja s-a autoinclus in acea vorba prin faptul ca el a spus-o. Atunci e logic (matematic chiar) ca indiferent daca tu cauti minciuna (pentru ca esti prost, si nu-ti dai seama), sau indiferent ca tu cauti adevarul (fiind deja constient de existenta minciunii), pana la urma tot adevarul ti se va revela, e imposibil sa nu ti se reveleze. Tu operezi din start cu adevarul, pentru ca-l ai la baza, dar opereaza cu el, nu te domoli. Tot voi bisericosii spuneti ca noi suntem creati de D-zeu (deci de adevar), asadar avem adevarul in noi. Atata cat sa ne fie fiecaruia suficient si posibil, la un moment dat, ca sa-l cautam (mai departe, in intregimea lui) prin minciunile in care ne ducem viata in fiecare zi. Altfel spus, tot voi ziceti asta (bisericosii), D-zeu nu-ti da niciodata mai mult decat poti sa duci, sau nu ti se arata mai mult decat poti tu percepe. Si chestia asta reiese cu precizie matematica (cel putin pentru mine reiese) din tot ceea ce sta scris mai sus. Tot voi mai spuneti ca suntem cu totii frati. Atunci de ce ganditi rau de semenii vostri ? De ce strambati nasul cand treceti pe langa cineva pe strada, si intamplator acel cineva e un om care miroase urat (un sarac al strazii), poate e tigan, poate e mort de beat de cu o seara in urma, poate cineva l-a batu tot cu o seara in urma de mai ca l-a lasat mort ? De ce va comportati contrar cu ce va spune pacaliciul ala colorat la biserica ? N-ar trebui sa faceti ce spune el (ca nu el va spune oricum, el transmite ce-a spus D-zeul in care voi credeti) ? Mai pretindeti ca la voi se afla adevarul si ca nicio alta biserica nu-l mai are. Pai daca asa este, voi ar trebui sa zburati de cat de mult adevar propovaduiti si exista in voi. Ar trebui sa aveti aripi, ar trebui sa straluciti mai tare decat soarele, cand colo exact voi sunteti aceia care sunteti mai josnici decat oricine altcineva. Pe bune ca mai atragatoare sunt toate celelalte credinte care exista, pana si satanismul cred ca e mai atragator pentru cineva care simte in suflet dorinta cea mai mare si mai arzatoare sa-l urmeze. Pentru ca si de-acolo va rezulta un adevar mult mai mare decat al credinciosilor caldicei, daca satanistul simte ca arde de dorina pentru cea ce simte si crede (chiar daca crede intr-o minciuna; cine sunt eu sa-i spun ca ceea ce crede el e minciuna ? Un mincinos sunt, atunci de ce sa ma creada ?). Voi nu ardeti de nimic, desi aveti toate motivele sa ardeti, aveti toate motivele sa explodati, aveti sfinti (tot voi spuneti asta) la care va inchinati, aveti moaste, aveti oameni cu har, aveti parinti induhovniciti, aveti icoane sfinte si facatoare minuni. Ce pana mea (sa nu cumva sa spun ceva obscen – ca numai de obscenitati sunt in stare, desi meritati cu totii chiar sa va injur de mama pentru ca nu-mi puteti da nimic, desi aveti totul) va mai trebuie sa ardeti si voi de credinta ? De ce nu va cresc aripi de cata sfintenie aveti ? Pentru ca logic si matematic indepliniti toate conditiile pentru a putea zbura cu aripi de inger. Aveti totul, si voi nu vedeti. Cine e orbul care tine in mana coada elefantului si se lauda ca descrie sarpele ? Nu voi sunteti cu totii orbi ? Voi sunteti cei care tineti in mana coada elefantului si-i inselati pe toti ceilalti aratandu-le ca tineti in mana un sarpe ? Si culmea ca lume va crede. Ca nah, nu toata lumea intelege ce buchisesc viitori preoti in devenire pe bancile facultatii, altii cred asa cum zicea Anca, cred cum credeau si stramosii lor, fara sa mai puna atatea intrebari, ca n-au scoala ca viitorii preoti. Stiti mai multe, aveti mai multa responsabilitate. Dar nu vreti s-o acceptati pentru ca sunteti niste pacalici. Nu luati nimic in serios, vreti doar sa fiti colorati (ca sa vi se admire culoarea), dar tot pacalici ramaneti la baza. Atunci dupa ce naiba mai faceti facultate ? Mai bine ramaneati tarani decat sa deveniti niste tantalai scolastici care pacalesc colorat pe toata lumea. Pentru ca asta faceti, colorati coada elefantului in culori de sarpe, si-mi prezentati rezultatul drept sarpe, desi e coada de elefant. Si-o faceti inconstient si inca cu bune intentii, cea mai mare pacaleala din cate exista. Vai de steaua voastra ! Si tocmai faptul ca lumea crede intr-un fals pe care voi il propovaduiti, o va face si pe lume sa-si piarda credinta, asa cum v-ati pierdut-o cu totii. De-aia nu crede lumea ca credinta e la voi. Nu semnalati cu nimic ca o aveti. Sunteti cu totii niste atei, asa cum si tata mi-a spus de fiecare data ca se simte si se declara. Cine crede cu adevarat, cu toata puterea lui, in ceva (fie acel lucru chiar si fals pentru cei care nu stiu sa deosebeasca adevarul de minciuna), acela explodeaza atomic, si cea mai mica tentativa de atac la credinta lui din partea altora, il va face sa-si dea pana si viata pentru acea credinta (astia-s mucenicii la voi). Pentru ca el in aia crede, aia e viata lui, iar voi daca-i negati credinta nu faceti decat sa-i negati lui viata. Atunci de ce sa nu moara pentru ceea ce crede daca voi il ucideti prin faptul ca-i negati credinta (adica negati viata din el) ? De fapt chiar voi il faceti sa moara (prin faptul ca-l ucideti cu minciunile voastre). Toti sunteti niste criminali, si nu va dati seama. Criminalii care sunt in inchisori, aia sunt copii mici pe langa voi. Aia au ucis poate doar cateva persoane, voi ucideti milioane de oameni, milioane de suflete, si tot voi sunteti in libertate (de fapt sunteti si voi in inchisoare, o inchisoare care are numele de firma Uniunea Europeana). Pana cand ? Nici macar exemplul celor care au murit pentru ca n-au vrut sa accepte minciuna, nu-l luati. Nici moartea lor (pe care voi ati provocat-o) nu va mai impresioneaza. Iadul va mananca pe toti (asa spuneti voi bisericosii), netrebnicilor ! Criminalii de oameni o sa fie mai mari decat voi la judecata, criminalilor de suflete ! Si pentru aia tot voi va aratati brandul, cu invataturile voastre alese, cu facultati peste facultati, si cu diplome care nu transmit nimic. Vai si-amar de steaua voastra. Sunteti cu totii niste viermi puturosi imbracati frumos, si parfumati imbatator. Colcaiti de minciuna si de neadevar, ipocritilor ! Nu exista viata in voi (si de-aia va e si frica de moarte) pentru ca nu credeti in nimic. Atunci cum sa muriti pentru ceea ce credeti cand voi n-aveti pentru ce muri ? Numai teama si frica provoaca lipsa de a avea ceva pentru care sa mori. Si toti ar trebui sa avem ceva pentru care sa murim, pentru ca asta ar insemna ca credem. De-aia va e frica la toti sa muriti. N-aveti credinta in voi, numai frica de moarte, si asta va face sa va dati seama iarasi ca nu aveti credinta. Tot voi, netrebnicilor, spuneti ca intelepciunea adevarata este sa va ganditi la moarte. Pentru ca numai daca va ganditi la moarte cu bucuria aceea exploziv atomica a credintei, numai atunci gandul la moarte va poate provoca bucurie. Si din acel moment numai la moarte vreti sa va ganditi, si din acel moment va dati cu adevarat seama ca aia este intelepciunea adevarata. Dar voi nu va ganditi la moarte, va este frica de ea, necredinciosilor ! Ateilor ! Doar daca credeti puteti sa muriti pentru ceea ce credeti, tocmai pentru ca credeti si toata necredinta care va vine din jur, moarte este pentru voi. Atunci de ce sa nu mori, daca necredinta simti ca te omoara ? Las-o sa te omoare, pentru ca tu astfel ti-ai pastrat credinta, ai invins moartea. Nu mai poti indura necredinta, si de-aia mori, dar mori cu bucurie ca nimeni n-a fost in stare sa-ti biruiasca credinta. Aveti totul, ateilor, ca sa puteti crede, si voi preferati in continuare sa nu credeti, si tot voi imi spuneti mie ce sa fac si in ce sa cred. Nu-i asa ce prosti sunteti ? E de-a dreptul hilar cata prostie se afla in voi, dar cand prostia voastra genereaza moarte (fara credinta) in jur, atunci mai bine plangeti pana va uscati. Poate astfel adevarul vostru o sa vina si la voi ca sa va bucure. Pocaiti-va fratilor (tot voi imi spuneti asta), ca vine antihristul si la cat de caldicei sunteti cu totii, o sa va manipuleze de-o sa va sara capacele, si voi n-o sa va dati seama ca ele va sar. O sa va umple pe toti de credinta lui, si-o sa va puna capacul la loc, fara ca voi sa va dati seama. Si voi o sa credeti ceea ce aveti in borcan, si-o sa aveti impresia ca ceea ce credeti e adevarul doar pentru ca borcanul vostru este inchis, deci capacul e la loc, deci nimeni n-a umblat la el. Nici nu v-ati dat seama cand v-au sarit capacele atat de tare v-a zguduit „sfintenia” antihristului. La toti o sa va sara capacele pentru ca zguduirea cu care vine el este de-o asemenea natura incat nici celor mai sfinti dintre voi n-o sa le stea capacul la borcan. Dar nu e totuna daca borcanul vostru este gol sau este plin. Cei care aveti borcanul gol, nu veti avea scapare (aia sunteti cei caldicei). O sa vi se verse in borcan o noua credinta (diferita de cea pe care o stiti) si voi o s-o credeti, o s-o imbratisati cu bucurie (falsa), tocmai pentru ca in borcanul vostru nu se afla adevarata bucurie, adevarata credinta, tocmai pentru ca e gol. Veti ajunge sa credeti doar in minciuni. Cei care ati avut grija sa va umpleti borcanul cu dreapta credinta, nu veti pune botul atat de usor. Borcanul vostru va fi plin, desi toti vor vrea sa vi-l goliti, veti fi fortati sa vi-l goliti, dar voi sa nu facei asta ! Ceea ce aveti in borcan e totul pentru voi, e viata voastra. Cei care intelegeti ce e ascultarea, asculcati de ceea ce va spun, ca nu eu va spun, v-au spus-o si altii dar nu i-ati ascultat. Daca ascultati, necredinta care va vrea sa se verse in borcanul vostru nu va putea s-o faca, pentru ca va fi imediat intampinata de adevarata credinta pe care o aveti voi in borcan. Odata cu intrarea in Uniunea Europeana, ati intrat cu totii intr-o inchisoare, v-ati facut cu totii prizonieri mai mult decat erati inainte. Cine va fi directorul inchisorii va putea face ce va vrea cu voi, pentru ca voi sunteti prizonierii lui, voi insiva v-ati semnat contractul de prizonierat, si ati facut-o din proprie vointa, nimeni nu v-a obligat s-o faceti. Directorul inchisorii o sa poata sa va si omoare daca va voi (dar ce bucurosi vor fi cei care vor muri pentru credinta lor, si nu vor muri pentru ca directorul inchisorii ii omoara), pentru ca va fi o inchisoare unde legile vor fi adoptate si reziliate dupa bunul plac al directorului, voi nu veti putea sa-l influentati cu nimic, pentru ca sunteti in lanturi, in lanturile pe care voi insiva ati acceptat sa vi le puneti. Antihristul care va manipuleaza e mai smecher decat voi, si poate sa va smechereasca pe toti pentru ca va este borcanul gol. Nu aveti credinta adevarata, si-atunci ce altceva puteti avea decat necredinta ? Ideile antihristului se afla in voi (pentru ca ati ales sa le acceptati), si voi insiva ii pavati venirea cu sufletele voastre care nu cred in adevar. Voi strigati dupa antihrist, chiar il implorati sa vina, voi il chemati cu toata puterea voastra. Reveniti-va in simtire cei care intelegeti treburile astea, si faceti-i sa inteleaga si pe cei care nu inteleg, nu cu vorbe mari (ca numai de-alea sunteti in stare, in calitate de pacalici), ci cu vorbe mici care nu vin de la voi, dar pe care cu totii sa le poata intelege. Asta este responsabilitatea invatatorului, sa-l faca pe cel care nu intelege sa inteleaga cu adevarat. Asta e treaba voastra, a pacalicilor cu facultati de teologie, si cu orice alta facultate care te scoate invatator. Nu trebuie sa va preocupati de nimic altceva. Cata vreme te dai invatator, atunci explica invataceilor in conditiile puse de fiecare dintre ei, ca doar asa te vor intelege, da-le bucurie, dar nu o da de la tine, da-o de la adevarul in care crezi. Faptul ca nu poti sa dai, e dovada ca nu crezi in adevar. Daca le dai in conditiile puse de tine, nu te vor intelege deloc, si vor fugi de tine (ca elevii de la scoala), tocmai pentru ca nu esti demn de a fi invatator, nu stii sa inveti. Tot voi ati acceptat si codul de bare pe produsele care se gasesc si intra in Romania (ziceti voi, semnul fiarei), dar de ce l-ati acceptat daca stiti prea bine ce inseamna ? Acuma nu mai aveti scapare, gata, s-a zis cu voi, o sa vi se puna semnul fiarei si in frunte, ca la cat de prosti sunteti, o sa acceptati si asta. Dar de ce-mi permiteti mie sa va spun ca veti fi stampilati cu semnul fiarei ? De ce credeti in ceea ce va spun eu, sau altii ? De ce ? Tocmai faptul ca-mi permiteti sa va spun ceea ce va spun, si faptul ca chiar credeti ceea ce v-am spus, o sa faca ca semnul fiarei sa fie prezent pe mana sau fruntea voastra. Acuma ca ati intrat in Uniunea Europeana, nu mai pueti face ce vreti voi, nu mai puteti anula codurile de bare (cu semnul fiarei in ele) de pe produsele din Romania, ca va vine conducea uniunii de hac, si o sa va inchida gura cu fonduri europene sau cu ce va sti ea, iar voi o s-o muscati, ca de obicei, ca de fiecare data. Dar de ce credeti asta ? De ce credeti ca voi, Romania, ca si tara membra a uniunii, nu mai puteti face nimic odata ce ati intrat in UE ? De ce credeti asta, fratilor ? Daca vreti, si aveti credinta (care se poate transforma in credinta atomica, adevarul v-o va transforma), puteti impune scoaterea codurilor de bare din Romania, chiar fiind membra a uniunii. Romania are ingineri priceputi, care-s atat de prosti ca pleaca in alte tari atee pentru a se instari, si pentru a le merge mai bine. Bai inginerilor, va lasati tara sa moara, va lasati adevarata familie de izbeliste ! Va puneti mintea la contributie pentru marile companii europene (care va platesc bine), sa dezvoltati tot felul de aplicatii (hard si soft) care n-au alta aplicabilitate decat indobitocirea si mai pronuntata a omului (cu rare exceptii). Codurile de bare sunt si ele o inventie inginereasca, dar faurita de ingineri atei. Nu va faceti si voi atei, inginerilor romani ! Sunteti crestini, va declarati crestini, atunci fiti crestini, fratilor ! Faceti ceva ! Orice, chiar daca nu stiti ce faceti, dar faceti cu credinta in adevar ! Inventati alt cod, care sa nu aiba in componenta lui semnul fiarei. Nu-mi spuneti ca nu se poate, ca nu-i adevarat. Si nu-mi spuneti nici dupa ce l-ati inventat ca nu poate fi aplicat, ca nu e adevarat. Imi spuneti asta, pentru ca voi asta credeti. Dar nu mai credeti asta ! De asta depinde tot pe lumea asta. De faptul ca tu crezi sau nu crezi. Daca crezi, schimbi totul, daca nu crezi, nu schimbi nimic. Importati totul, echipamente electronice, tot felul de masinarii, cititoare de coduri, din vest. Dar de ce le importati ? Nu sunteti in stare sa le faceti la voi acasa, si sa le faceti altfel ? Lectiile de electronica, de informatica, de teoria sistemelor (sau mai stiu eu ce mai invatati voi la facultate), nu sunt in esenta tot aceleasi, atat la noi, cat si oriunde altundeva in lume ? Nu tot aceleasi formule exista cu care voi sa va bateti capul, fi ca vi-l bateti acasa, sau in tarile vestice ? Curentul electric, rezistenta, bobina, condesatorul, tranzistorul nu sunt aceleasi peste tot in lume ? Nu toate indeplinesc aceeasi functie peste tot ? Dar banul (ca asta va conduce pe toti) va atrage sa plecati sa studiati treburile astea in strainatete, si apoi in desteptaciunea voastra, sa va dati mari la cat de multe stiti voi, unii dintre voi ajungeti pe urma sa va bateti joc de propria voastra tara, de propria voastra familie, spunandu-ne tuturor cat de in urma suntem. Dar nu-i nimic, cei din urma vor fi cei dintai, si atunci voi o sa muriti de ciuda, prostilor ! Ce v-as bate de v-as prinde, v-as bate mar, nenorocitilor ! V-ati putea da exemplu celorlalti, dar nu o faceti. Nicio tara nu se uita la Romania, pentru ca nu se da exemplu. De-aia nu ma uit nici eu la voi, si nici nu ascult nimic din ceea ce-mi spuneti, pentru ca nu-mi dati un exemplu. Inginerii sunt doar o parte a problemei, mai sunt si medicii. Si aia raman in tari straine, pentru ca sistemul medical de-acolo le umple buzunarele cu salarii de pana la 4 mii de euro pe luna, altii primesc mai mult, altii mai putin. Ati fugit de sistenul roman in care v-ati considerat asupriti, ii infierati pe cei care castigau de 100 de ori mai mult ca voi, si voi sa simteati nedreptatiti, iar acum nu va mai pasa de cei care au ramas in continuare nedreptatiti, acum voua va este bine, restul nu mai conteaza. Cat de inferiori sunteti, nu vedeti ? Ati ajuns cineva, si ati uitat de unde ati plecat. Si toate astea se intampla pentru ca nu credeti. Cel care crede in adevar, nu se nemultumeste de putinul pe care-l are, ci dompotriva, si pe acel putin il considera mult. Voi insa ateilor, niciodata nu va multumiti, niciodata nu vi se potoleste setea de bani si de avutie. De-ar da D-zeul vostru sa aveti aceeasi sete pentru credinta, cum o aveti pentru cele materiale. Toti ramaneti prin tari straine, ca doar va este bine, sunteti pe pace, sunteti linistiti. Dar fratilor, nu sunteti pe pamantul asta ca sa fiti linistiti, si nici pe pace (pentru ca la un moment dat tocmai pacea voastra o sa va nelinisteasca si nu veti sti de ce nu va simtiti impliniti si linistiti, o sa urlati de durere fara a sti ce va doare), sunteti aici ca sa luati sabie in fiecare zi (sa va razboiti, sa explodati). Vai si-amar de voi, medicilor, cei care nu stati acasa sa va ingrijiti familia in care v-ati nascut. Nu vreti sa fiti eroi pentru familia voastra, voi vreti sa fiti eroi pentru altii, si culmea ca acei altii tocmai eroi nu va vor considera niciodata. Vai si-amar de steaua voastra ! Si daca exista doar unul printre voi care crede cu adevarat in adevar, D-zeul vostru nu va va pierde. De ce sa nu fiti voi acel unul, Romania ? Ar trebui sa se bata tarile intre ele, care sa fie un exemplu si mai graitor pentru celelalte. Asta ar fi adevarata competitie, nu cea pe care o vedeti voi in fiecare zi, pentru ca nu vedeti decat minciuna. Dar nicio tara nu se da exemplu, toate incuvinteaza pios ce spune marele pacalici al lumii. Amintiti-va de Sodoma si Gomora. Am auzit la ora de religie din scoala generala despre treaba asta. Unde mai sunt acele ore de religie astazi ? Dar calitatea lor ? Realitatea este oglinda credintei voastre. Sunteti nuli cu totii, cum nula va este si credinta. Tineti minte dialogul lui D-zeu cu Avraam ? D-zeul vostru nu o sa va nimiceasca cetatea cata vreme acolo mai exista cel putin un sambure de credinta, sau 10 drepti cum se incheie dialogul dintre Avraam si D-zeu (asa parca-mi aduc aminte). Dar eu cred (dar sunt un prost tocmai pentru ca cred si-mi exprim punctul de vedere, mai bine as tacea ca mai de folos mi-ar fi, nu ma bagati in seama) ca nici macar daca s-ar fi aflat un singur drept in cetate, D-zeu n-ar fi nimicit-o. De la un singur drept, se pot face cu totii drepti, precum de la un singur profesor de matematica, pot totii elevii sa stie matematica, sau de la o tara care se da exemplu, toate pot deveni exemplare. Atunci de ce-ati acceptat codul de bare pe produsele din Romania ? Doar de frica sa nu ajungeti codasa Europei (cei din urma vor fi cei dintai, mai spuneti toti voi) ? Atat de proasta este conducerea tarii ? Dar voi ce paziti ceilalti ? Ca la voi este puterea. La voi, prostimea, la voi pulimea. Voi sunteti aia puternici, aia care sunteti prosti. Dar fiti prosti pentru a fi puternici, nu mai fiti destepti. Voi ati ales sa va investiti puterea voastra in oameni nevrednici. Luati-va de la ei puterea pe care ati investit-o ! E un act de vointa, e acel liber arbitru pe care il aveti cu totii, dar niciunul nu faceti uz de el. Va e teama. De ce va e teama ? De consecinte ? Va e teama sa nu muriti ? Va e teama sa nu muriti modului fals in care va duceti voi viata ? Daca stiti ca e fals, de ce nu faceti nimic ? Voi i-ati urcat la conducere pe cei care va conduc. Asemenea conducatori v-ati ales, care sa va duca la pierzare ? Ar trebui sa mergeti sa-i desfintati pe cei care va conduc, cu toata conducerea lor cu tot, si sa puneti oameni care sunt cu adevarat vrednici sa va conduca. Ar trebui sa va rasculati fiecare oras, fiecare cartier, fiecare bloc si casa, chiar si cei care traiti pe strazi murind de foame, sau va incalziti pe langa conductele din vecinatatea punctelor termice, fiecare om care crede in adevar (pentru ca sunteti cu totii frati, chiar voi spuneti asta nerusinatilor), pentru ca va veni vremea in care nu va veti mai putea rascula niciunul, veti fi cu totii in lanturi. Dar inca se mai poate, mai puteti schimba ceva, chiar daca nu credeti ca puteti schimba ! Credeti in D-zeul vostru, dar credeti cu tarie, explodati de credinta, explodati atomic fiecare, sau dupa cum puteti, pentru ca pana la urma toti puteti sa explodati atomic ! Aratati-ne si noua celorlalti ca D-zeul vostru este D-zeu adevarat, nu doar D-zeul vostru. Si noi va putem opune D-zeul nostru daca si voi ni-l opuneti noua pe al vostru. Aratati-ne ca D-zeul vostru este cel adevarat, si merita cu adevarat ca si noi sa-l consideram D-zeu adevarat, si noi in cazul asta, va vom urma negresit, tocmai pentru ca ati vorbit pe limba noastra. Asumati-va responsabilitatea de invatatori, nu mai fiti pacalici ! Chiar daca nu puteti evita inevitabilul (venirea antihristului) care e de fapt evitabil (daca crezi), dar macar il puteti intarzaia, timp in care altii va vor descoperi credinta, si se vor mantui (tot voi spuneti si asta). Lasati oamenii sa se mantuiasca, intarzaiati-l pe antihrist, nu-l chemati, pentru ca chemandu-l nu lasati oamenii sa se mantuiasca. De cand a fost rastignit Iisus, duceti cu totii aceeasi lupta, nimic nu s-a schimbat. Iisus a venit sa va arate voua ca daca nu v-ar fi adus sabie, a doua zi dupa ce Iisus s-ar fi inaltat la cer, antihristul ar fi si venit numaidecat peste voi. Iisus a murit pentru voi, prostilor, a murit ca sa va arate puterea credintei in D-zeu, a murit ca sa va dea exemplu sa muriti si voi pentru credinta, ca doar asa antihristul nu va mai veni niciodata. Cei care au venit dupa inaltarea lui Iisus, au murit si ei pentru credinta in D-zeu (de-aia n-a venit apocalipsa a doua zi, dar nici a treia, nici in ziua de astazi n-a venit), au urmat cu totii lui Iisus, au fost mucenici. Doar mucenicii pot intarzaia venirea lui antihrist, ceilalti care sunt caldicei nu pot face asta. Dar si ceilalti caldicei (care pot sa inteleaga gravitatea problemei) pot deveni intarzietorii lui antihrist (nu neaparat mucenici daca nu puteti fi astfel, dar intarzietori puteti fi cu totii, chiar si aia caldicei, dar trebuie sa va incalziti si mai mult), trebuie doar sa credeti, si sa-l rugati pe D-zeul vostru sa va faca sa credeti (e obligat sa va faca sa credeti tocmai pentru ca v-a creat, dar voi trebuie sa cereti ca el sa se manifeste), pentru ca atunci cand veti face asta, D-zeul vostru se va transforma in D-zeu adevarat, pana atunci tot D-zeul vostru se va numi si va ramane, adica un D-zeu fals, tocmai pentru ca e al vostru. Mucenici, nu vor mai fi ca pe vremuri, ca doar de-aia va veni sfarsitul lumii. Dar de ce credeti asta ? De ce credeti ca nu mai pot exista mucenici ? De ce credeti ca sfarsitul lumii va veni ? Faptul ca credeti ca muncenicii nu mai pot exista, ii face sa nici nu mai existe. Apocalipsa nu e ceva batut in cuie, pentru ca exprima un viitor, exprima o posibilitate, o probabilitate, asa cum si matematica are teoria probabilitatilor, dar acele probabilitati nu exprima cu certitudine niciun adevar. Atunci de ce sa cred eu ca un lucru probabil se va intampla ? Pot sa cred sau sa nu cred. Faptul ca cred, va face ca probabilul sa se intample (daca cred in probabil, dar eu cred in minciuna de fapt tocmai pentru ca cred in probabil), dar daca nu cred, acel probabil nu se va intampla (tocmai pentru ca nu cred in el, si de-aia nu va veni niciodata), pentru ca probabilul depinde si este atras de credinta mea in el. Asadar nu mai credeti probabilitati, oameni buni, pentru ca probabilitatile sunt minciuni, credeti doar adevarul, si el va face ca nicio probabilitate sa nu se mai intample. Tot adevarul va face ca nici apocalipsa sa nu se mai manifeste. Nu mai credeti probabilitati, credeti adevarul ! Apocalipsa este o probabilitate pe care voi o transformati in adevar (mincinos), pentru ca credeti in ea si in venirea ei. Viitorul nu e batut in cuie din moment ce nu s-a intamplat inca (asa cum nu exista nici destin, voi va faceti destinul pentru ca credeti in ceea ce credeti. Destinul e doar o succesiune de prezenturi insirate dupa propria vointa, vointa – liber arbitru – pe care toti o avem, de-aici reiese ca avem si destin, dar e cel pe care ni-l facem prin propria vointa, adica prin propriul liber arbitru), e doar o posibilitate dar inca nu e realitate. Tot ceea ce este adevarat este clipa prezenta, in rest nimic. Si doar aia exista, nu exista nici viitor, nici trecut (pentru ca-l stergi prin spovedanie si impartasanie), pentru ca doar de prezent depinde atat trecutul cat si viitorul, oricat de greu v-ar veni voua sa credeti asta. Trecutul nu mai exista pentru ca nu este prezent, dar nici viitorul nu exista pentru ca nu s-a facut inca prezent. Doar de prezent depinde totul (atat trebuie sa stiti daca nu intelegeti mai mult, e suficient pentru a ajunge sa intelegeti mai mult, dar explodati, fratilor). Daca clipa prezenta o traiti in adevar, apocalipsa nu va veni in vecii vecilor. Problema este ca nu traiti clipa prezenta in adevar, de-aia apocalipsa are toate sansele sa se petreaca, dar nu e o certitudine, pentru ca voi va puteti schimba (pentru ca inca va puteti schimba, aveti acel liber arbitru, si-l veti avea pe vecie), va puteti trai clipa prezenta in adevar, si atunci apocalipsa nu va mai veni. Toti matematicienii stim exemplul clasic de probabilistica al zarurilor. Probabilitatea unei fete din cele sase, este o cifra, prizoniera si ea a unei probabilitati, prizoniera a unei minciuni. Pana si matematica si cifrele sunt prizonierele minciunii, si noi, la randul nostru cadem prizonieri, pentru ca lucram cu ele. Daca ai credinta atomica, vei sti de fiecare data cand dai cu zarul ce fata o sa cada (pentru ca stii adevarul, care nu e probabil, deci nu tine de probabilistica), fara sa te lasi mintit de probabilitatea mincinoasa a numerelor. Dar ai suficient de multa credinta ca probabilitatea in care crezi este un fals ? Nu ai, si de-aia crezi in ceea ce ai, crezi in minciuna probabilitatilor. Dar cum am mai spus, daca crezi atomic (cu toata fiinta ta) intr-o minciuna (pentru oamenii mincinosi), vei vedea ca vei sti de fiecare data cand dai cu zarul ce fata o sa cada (pentru ca adevarul e la tine). Si tocmai faptul ca stii asta, nu te va mai incalzi deloc, din acea clipa vei vrea si mai mult sa cunosti adevarul (care este moarte, pentru cine poate sa inteleaga, de-aia moartea este si adevarata intelepciune, si totul paleste in fata ei), si atunci vei exploda dincolo de posibilitatea cuvintelor de-ati mai descrie explozia, si dincolo de posibilitatea oamenilor falsi de-a te mai putea intelege, pentru ca oamenii adevarati nu vor mai avea de ce sa vrea sa te inteleaga, pentru ca vor intelege si ei. Daca cineva crede exploziv atomic in adevar, va putea sa demonstreze o problema matematica folosindu-se si de un clopot (asta e adevarul, Anca), sau va putea chiar si aprinde focul folosindu-se de teorema lui Role, ba mai mult, iti va gasi si solutii pentru functia f:D->B, si nu-ti va gasi doar o solutie, iti va gasi o infinitate). De ce crezi Anca ca tot ceea ce-ai spus tu acolo nu poate fi demonstrat ? De ce crezi asta ? Tocmai faptul ca tu crezi in ceva, va face ca si realitatea sa respecte ceea ce crezi tu (pentru ca esti cununa creatiei, si toata creatia ti se inchina tie, daca tu ai adevar in tine, daca tu o iubesti). Tot voi spuneti, D-zeu l-a facut pe om cununa a creatiei. Omul poate face ce vrea cu creatia (dar asta doar atat timp cat isi constientizeaza pozitia, cand il uita pe Adevar, omul e asa cum il vezi si tu, nu mai poate crede ca teorema lui Role poate aprinde focul), daca chiar vrea si adevarul se afla in el, poate sa-ti aprinda un chibrit varsand peste el o cana plina cu apa, nu numai cu teorema lui Role. Dar pentru a putea face asta trebuie ca adevarul sa fie prezent in el. Tot voi spuneti ca la D-zeu totul este cu putinta. La fel si voua totul va este cu putinta daca-l aveti pe D-zeu in voi. Atunci de ce nu credeti ? Creatia ti se inchina tie (si-ti da tot ce vrei si crezi) atat timp cat si tu te inchini lui D-zeu. Cand tu uiti de D-zeu, si creatia uita de tine. Pentru creatie, tu esti D-zeu, tu omul. Cand creatia nu te mai simte ca fiind D-zeu (adica nici tu nu-l mai ai pe D-zeu), se ridica impotriva ta pentru ca nu te mai cunoaste. Animalele te mananca, pamantul te inghite (prin cutremure), apele te inunda si te inneaca. E doar strigatul disperat al creatiei care nu-si mai gaseste D-zeul, nu mai gaseste dragostea in tine, omule. Si tu nici atunci nu-ti dai seama ca totul se intampla din vina ta, nici atunci nu-ti dai seama ca l-ai uitat pe D-zeu. Te baricadezi in propria ta inchisoare, te baricadezi in orase (te incarcerezi in apartamente luxoase cu Blue-Ray playere si sisteme audio surround), unde sa nu simti furia creatiei, care nu face altceva decat sa-ti urle disperata ca are nevoie de tine, pentru ca tu esti D-zeul ei, asa te-a lasat pe tine D-zeul adevarat, te-a te-a lasat cununa pentru creatie, dar tu nu-ti dai seama, nu vrei sa-ti dai seama, te cufunzi in ignoranta si nepasare. Cat de prosti sunteti voi oamenii, nu aveti ochi sa vedeti nimic, dar nici urechi sa auziti. Si viermii sunt mai buni ca voi, ca si aia il cauta pe D-zeu in fiecare zi, voi nu ! Apocalipsa ca si parte a bibliei exista doar ca sa va previna de lucrurile care se pot intampla daca nu traiti adevarul, dar ea nu va spune ca asta se va si intampla (e doar o probabilitate care vi s-a adus la cunostinta pentru a evita s-o credeti). Atunci de ce credeti in apocalipsa ? Ea doar va delimiteaza o extrema (de-aia e si pusa ca ultima carte in biblie, e doar o extrema de care voi sa stiti dar sa nu o bagati in seama), dar nu va spune ca veti si ajunge la ea, tot asa precum nici asimptotele nu e sigur ca ajung acolo unde tind sa ajunga. Noi presupunem ca ele tind sa ajunga la infinit, asa cum presupuneti si voi ca apocalipsa va veni, dar sunteti siguri ? V-am scris mai sus, presupunerile de orice fel sunt o minciuna, ele nu te duc la adevarul adevarat, ci doar la un adevar pe care tu vrei sa-l crezi, si exact acel adevar se va intampla pentru ca tu ai ales sa-l crezi si sa nu-l cauti pe cel adevarat. Cat timp crezi ca apocalipsa va veni, atunci exact asa va fi, apocalipsa chiar va veni, si vei vedea pretutindeni semnele ei (ele vor aparea pentru ca tu crezi in ele, ele se vor supune credintei tale si vor aparea), nu pentru ca ele au fost programate sa vina. Vai si-amar de credintele care calculeaza si pretind ca stiu in ce an va veni sfarsitul lumii. Ele nu stiu nimic, pentru ca adevarul nu e la ei. Sta scris si mai sus, chiar daca crezi intr-o minciuna, chiar daca crezi ca apocalipsa va veni, daca explodezi atomic, nuclear, tot pe aceeasi cale (adica pe calea credintei ca apocalipsa va veni, adica pe calea minciunii, dar sa explodezi mai departe, sa cauti dincolo de adevarul aparent al apocalipsei), e imposibil ca adevarul adevarat sa nu-ti descopere prostia in care crezi, si astfel iti vei da seama ca apocalipsa n-are niciun motiv sa vina. Dar cei care cred in Apocalipsa nu mai cred in Adevar si tocmai faptul ca ei cred in Apocalipsa, sugereaza ca ei nu mai explodeaza, s-au domolit, si pentru ca s-au domolit nu va pot da nici adevar, numai minciuna. Nu mai credeti in nimic din cele pe care le credeti, dar explodati, doar asta trebuie sa faceti ! Adevarul este in voi si cu voi, credeti in el, nu credeti in nimic altceva, ca restul este tot minciuna, adevar, dar in cele din urma minciuna. Voi ii dati apocalipsei toate motivele ca ea sa vina. Nu mai credeti fratilor ca vine apocalipsa. Nu mai credeti, va rog eu ! Nu mai credeti ! Caci cu cat credeti mai multi, cu atat va veni mai repede ! Faptul ca credeti in apocalipsa, va arata ca voi credeti in destin. Dar destinul nu exista, precum nici apocalipsa nu exista. Sunt doar posibilitati amandoua, pentru ca voi le credeti (si ele exista pentru ca voi sa nu le credeti), si vor deveni realitate tocmai pentru ca voi credeti in ele. Atat de tampiti sunteti ca nu vedeti lucrurile astea ? Imi pretindeti mie sa nu judec totul matematic, si voi sunteti prizonierii matematicii, voi sunteti cei care va dati mereu cu presupusul, sunteti niste magnati ai probabilisticii. Nu faceti altceva decat sa mintiti. Nu exista destin fratilor (exista doar daca crezi in el, si de-aia exista in vietile voastre destin, pentru ca toti credeti in el), pentru ca nu exista nimeni atat de prost ca sa ti-l destineze (pentru ca acel cineva ti-a dat libertate, dar tu ca un prost ce esti iti atragi destinul), ai libertatea ca si dovada si opus a tot ceea ce intelegi tu prin destin. Apocalipsa tinde la infinit sa vina, adica poate sa vina chiar acum, sau poate sa nu vina niciodata, la fel cum ar fi putut sa vina imediat dupa ce Iisus s-a inaltat la cer, dar n-a venit pentru ca au existat cativa credinciosi in aceasta mare noua Sodoma si Gomora. La fel cum exista si acum cativa Avraami printre voi care nu-l lasa pe D-zeu sa aduca apocalipsa peste noi, il implora sa nu o faca, desi noua noastra Sodoma si Gomora nu mai are niciun credincios in ea, toti au devenit mincinosi. Dar cat timp credeti ca D-zeu ii va mai asculta pe acei Avraami care se roaga pentru voi ca sa nu pieriti ? Cautati adevarul fratilor, ca nu va fi bine deloc (tocmai pentru ca cautati minciuna), lasati minciuna chiar daca va doare, explodati pana focul exploziei va va cauteriza durerea, o va vindeca si-o va face sa dispara, credeti in adevar, credeti in viata, nu mai credeti in apocalipsa, nu mai credeti in minciuna, nu mai credeti in moarte, ca ea va veni, tocmai pentru ca voi credeti in ea. De voi depinde ca sfarsitul lumii sa vina sau sa nu vina. Incepeti sa nu mai credeti ca apocalipsa va veni ! Nu va mai uitati dupa semne ale vestirii apocalipsei, pentru ca fara sa va dati seama, o atrageti. Nu mai vorbiti despre ea, nu va mai ganditi la ea. Numai D-zeu cunoaste viitorul, dar asta nu inseamna ca-l cunoaste pentru ca e stabilit deja. Il cunoaste tocmai pentru ca nu e stabilit. Atunci de ce pretindeti si voi ca cunoasteti viitorul ? De ce plecati urechea la horoscop, de ce plecati urechea la aberatiile babei omida (si a altora ca ea), de ce mergeti sa vi se ghiceasca ? Ghicitul e o probabilitate falsa, precum si ramura de probabilistica a matematicii tot ghicit este, vrajitorie curata, fals curat. Ghicitul functioneaza pentru ca voi alegeti sa credeti in cele ce va sunt ghicite, dar credeti in minciuni. Nimic probabil nu poate fi adevarat, ci numai adevarul poate fi adevarat. Asadar, de ce spuneti ca sfarsitul lumii va veni ? Totul depinde de ceea ce credeti. Daca credeti, si vreti ca sfarsitul lumii sa nu mai vina, atunci el nu va mai veni niciodata, antihrist nici nu va mai exista, pentru ca el nici nu exista de fapt in prezenta existentei adevarului. Desi tineti cont ca cele ce vi le spun, vi le spune un prost, pentru ca fac parte dintre voi, care sunteti cu totii prosti, dar eu sunt si mai prost decat voi pentru ca indraznesc sa vorbesc, asa ca va rog sa nici nu ma bagati in seama. Tot ce v-am spus pana acum sunt prostii de om necredincios, de un om ateu. Tot voi spuneti ca vorba e de aur, cuvantul de argint, si nu mai stiu ce este de arama. E logic si de aici sa deduci ca eu sunt mai prost decat sunteti voi, tocmai prin faptul ca vorbesc. Fiecare sa creada in credinta lui, credeti in ceea ce puteti crede pentru a putea ajunge sa credeti in ceea ce trebuie, dar credeti mai departe, nu va culcati pe-o ureche, explodati in fiecare clipa. Adevarul vi se va descoperi oricum, e o axioma (D-zeul vostru v-a spus asta, desi voi nu credeti in el, si nici in ce-a spus el, cauta si vei afla). D-zeu e o axioma, si voi incercati s-o demonstrati. Sunteti fraieri, pe bune. Axiomele nu se demonstreaza, chiar voi mi-ati spus asta, atunci de ce incercati sa mi-l demonstrati ? Dar trebuie sa explodati pentru ca sa descoperiti adevarul, care clar, e numai unul, dar pana eu nu-mi dau seama de asta, prefer sa cred in adevarul meu, care chiar daca e minciuna, sunt ferm convins ca ma va duce la acel adevar unic. Adevarul meu e matematica, inductiile si deductiile, pentru ca doar pe astea le am, doar cu astea stiu opera, si cu ele imi voi gasi calea spre adevar, pentru ca explodez si atunci cand imi vine sa nu mai explodez. Mai bine as tacea, ca mi-ar fi de mai mult folos, dar faptul ca sunt prost gramada, ma face sa vorbesc. De-aia va rog si pe voi sa nu mai vorbiti (cei care intelegeti intelepciunea acestei ascultari), nu-mi mai scrieti decat numai daca ma puteti face sa tac (pentru ca v-as multumi atunci din tot sufletul), sau numai daca ma puteti face sa fiu bucuros, pentru ca atunci voi tacea. Cat timp nu sunt bucuros, strig la voi si va fac in toate felurile, si va spun contradictii dintre cele mai contradictorii. Mai bine ati vorbi doar atunci cand e nevoie, altcandva nu. Cei care nu puteti sa taceti, nu-i nicio problema, vorbiti, urlati, dar faceti-o, nu taceti ! Alta cale nu exista pentru a va da si voi insiva seama ca e mai intelept sa taci. Urlati atata timp cat nu intelegeti, pentru a tacea atunci cand veti intelege. Oricum veti ajunge la adevar, oricat de adanciti in minciuna veti fi, dar explodati, asa cum stiti fiecare, altii explodati prin tacere, altii prin vorbire, iar altii prin ascultare. Mai bine ai fi tacut Anca, decat sa-mi fi replicat acel ultim mesaj. Dar cine sunt eu sa-ti spun sa taci ? Daca eu nu ascult (pentru ca nu pot) de cele ce mi le spuneti, atunci de ce sa asculti si tu de mine daca nu poti intelege motivul pentru care ar fi bine sa taci ? In cazul asta, vorbeste, daca nu, te rog sa taci ! Dar iarasi va fac prosti, pentru ca Hristofor, Gabi, Tezeu si Raluca, nu mi-au mai spus nimic. Bai, daca tot va credeti destepti si va bagati intr-o chestie, atunci mergeti pana la sfarsit in acea chestie (explodati, nu va domoliti), nu va opriti pe drum, ca se se vada ca sunteti cu adevarat destepti, altfel va dovediti doar prostia. Tocmai faptul ca va opriti pe drum, va face sa nu mai fiti in stare niciodata sa descoperiti adevarul. Pur si simplu la un moment dat situatia devine de-o asa natura incat nu mai stii ce sa spui, nu mai stii ce sa faci, nu mai stii cum sa faci, nu mai stii nimic. Exact acel moment se numeste moment de domolire. Si voi va domoliti pentru ca nu sunteti devotati niciunui adevar, niciunei credinte, nu stiti ce sa mai credeti la un moment dat, lucru care va face sa va opriti, sa va domoliti. Domolirea e doar lipsa credintei. Cand va domoliti, cereti credinta de la la cel ce stiti cu siguranta ca o oare (de la D-zeul adevarat). Si spuneti sa va dea credinta si atunci cand voi poate nu sunteti constienti ca va trebuie, sau si atunci cand voi spuneti ferm si convins ca nu aveti nevoie de credinta. Ca vin si momente, in care nu simti ca mai ai nevoie de credinta, dar nici nu-ti dai seama ca faptul ca nu simti. Asta e domolirea despre care va spun. Nu va domoliti, explodati si atunci cand nu puteti exploda, pentru ca tot timpul veti putea exploda daca ati cerui celui care va face sa explodati, sa puteti exploda si atunci cand voi nu sunteti constienti ca aveti nevoie sa explodati. Cereti sa puteti exploda tot timpul ! Dar cereti, pentru ca vi se va da, iar asta nu e o p
  20. Catalin
    4 Ianuarie 2009 la 22:37

    Mai bine ai fi tacut Anca, decat sa-mi fi replicat acel ultim mesaj. Dar cine sunt eu sa-ti spun sa taci ? Daca eu nu ascult (pentru ca nu pot) de cele ce mi le spuneti, atunci de ce sa asculti si tu de mine daca nu poti intelege motivul pentru care ar fi bine sa taci ? In cazul asta, vorbeste, daca nu, te rog sa taci ! Dar iarasi va fac prosti, pentru ca Hristofor, Gabi, Tezeu si Raluca, nu mi-au mai spus nimic. Bai, daca tot va credeti destepti si va bagati intr-o chestie, atunci mergeti pana la sfarsit in acea chestie (explodati, nu va domoliti), nu va opriti pe drum, ca se se vada ca sunteti cu adevarat destepti, altfel va dovediti doar prostia. Tocmai faptul ca va opriti pe drum, va face sa nu mai fiti in stare niciodata sa descoperiti adevarul. Pur si simplu la un moment dat situatia devine de-o asa natura incat nu mai stii ce sa spui, nu mai stii ce sa faci, nu mai stii cum sa faci, nu mai stii nimic. Exact acel moment se numeste moment de domolire. Si voi va domoliti pentru ca nu sunteti devotati niciunui adevar, niciunei credinte, nu stiti ce sa mai credeti la un moment dat, lucru care va face sa va opriti, sa va domoliti. Domolirea e doar lipsa credintei. Cand va domoliti, cereti credinta de la la cel ce stiti cu siguranta ca o oare (de la D-zeul adevarat). Si spuneti sa va dea credinta si atunci cand voi poate nu sunteti constienti ca va trebuie, sau si atunci cand voi spuneti ferm si convins ca nu aveti nevoie de credinta. Ca vin si momente, in care nu simti ca mai ai nevoie de credinta, dar nici nu-ti dai seama ca faptul ca nu simti. Asta e domolirea despre care va spun. Nu va domoliti, explodati si atunci cand nu puteti exploda, pentru ca tot timpul veti putea exploda daca ati cerui celui care va face sa explodati, sa puteti exploda si atunci cand voi nu sunteti constienti ca aveti nevoie sa explodati. Cereti sa puteti exploda tot timpul ! Dar cereti, pentru ca vi se va da, iar asta nu e o probabilitate, e o certitudine ca doar Adevarul a si spus-o. Asa faceti voi cand va loviti de-o problema la care simtiti ca nu aveti solutie ? Incetati sa mai explodati ? De-aia nu va iese nimic in viata ! Voi sunteti prosti ? Nu vedeti ca Anca a explodat ? Daca nu explodati pentru ca ma vedeti pe mine explodand, atunci explodati pentru ca a explodat Anca. Sa zicem ca eu sunt nebun, si nu va puneti mintea cu mine, dar si Anca e nebuna ? Si ea e nebuna pentru ca a explodat si mi-a scris ? In mod sigur ca e nebuna, mult mai nebuna decat voi, tocmai pentru ca a scris, tocmai pentru ca a vorbit cand stie foarte bine ca tacerea e de aur. Procedati cu totii asa cum m-am asteptat ca veti proceda. Toti va dati la o parte, nu va mai implicati niciunul in ceea ce nu intelegeti. Efectiv incetati sa mai explodati, va domoliti, si eu exact asta v-am spus prin toate mesajele mele, sa nu va domoliti ! Ce alta dovada mai vreti ca sa va dati seama cat de prost sunt eu. Mai bine taceam, dar sunt atat de prost ca nu pot sa tac, si sunt atat de prost ca niciunul dintre voi nu ma asculta, sunt un pacalici al pacalicilor. De-aia nici nu ma ascultati, pentru ca sunt prost. Daca m-ati fi ascultat mi-ati fi raspuns si nu v-ati fi domolit. Asa ca mai bine taceti, ca tacerea e de aur si vorba de argint. As vrea sa pot si eu sa tac, dar sunt prea prost sa pot face asta, precum tot prosti sunteti voi pentru ca taceti. Credeti ca trebuie sa explodati doar la ceea ce simtiti ca puteti exploda ? Alfel spus, eroul este erou doar cand nu este in razboi ? Exact asa procedati cu totii. Sunteti niste eroi inainte ca orice razboi sa si existe. Dar cand vine razboiul, capitulati cu totii. De ce capitulezi Hristofor, dar tu Tezeu, dar tu Raluca ? Asa faceti si in vietile voastre de zi cu zi ? Cand aveti o problema pe care nu o stiti rezolva, va intristati, si va inchideti in voi ? Ar trebui sa fiti bucurosi, sa nu mai puteti de fericire tocmai pentru ca vi s-a ivit in viata ceva demn de titlul de erou pe care voi vi l-ati asumat, titlu pe care cu totii vi-l doriti. Vi s-a ivit un nou motiv sa explodati, asta ar trebuie sa fie cea mai mare bucurie pentru voi. Si cred ca v-am dovedit deja ca numai explodand poti intelege si ajunge acolo unde vrei. Dar voi nu mai explodati, va impacati cu situatia si asteptati sa va pice para. Daca eu nu explodam si atunci cand nu puteam exploda, nu intelegeam nici astazi matematica. Si e o stiinta atat de frumoasa, tocmai pentru faptul ca la un moment dat ajungi sa-ti dai seama ca nu mai e frumoasa. Dar ramane frumoasa in sufletul tau, pentru ca ti-a trezit aproape de fiecare data frumusete (cat timp ai parcurs-o), chiar daca la un moment dat ai ajuns sa-ti dai seama de cat este de neintreaga. Asa e si cu viata. E frumoasa la tot pasul, dar e neintreaga, dar pentru a intelege treaba asta, trebui sa explodati, asa cum am explodat si eu cu matematica. Si exploziile va vor aduce tot timpul bucurie (pentru ca asta e scopul exploziei, sa aduca bucurie; deci explodati, va rog eu !), si asta e motivul pentru care viata e frumoasa, pentru ca-ti aduce numai bucurie, dar totusi viata ramane neintreaga, si asta iti provoaca bucuria cea mai mare. Stii ca exista ceva mai frumos ca ea, adevarul.

    Iarasi mentionez, tot ceea ce va spun e doar parerea mea, va spun doar concluzii pe care le-am tras eu din ce-am auzit de la acelasi barba lunga si alba (amestecate cu ce-am trait pana acum), pe durata a mai multe conferinte ASCOR. Preotii mereu spun „cauta si vei gasi, lupta si vei dobandi”, dar nimeni nu face ceea ce ei spun, pentru ca nu transmit nimic. Toati asa-zisii credinciosi (care sunt falsi, evident, de-aia fuge lumea cand aude de ortodoxism si biserica) fac exact contrariul, iar preotii continua mai departe sa vorbeasca cu peretii, continua mai departe sa fie acei pacalici colorati despre care va spuneam si in mesajul trecut. Vai de capul care-l au pe umeri ! Acum pe bune, imi dau si eu seama ca nu le serveste pentru nimic mai mult, decat pentru a le proteja gatul de apa, atunci cand ploua. Poate unii preoti nu sunt asa cum ii vad eu (e foarte posibil), dar eu va spun doar ce-am experimentat pana acum, si va povestesc doar despre oamenii pe care i-am intalnit. N-am cum sa va povestesc despre oamenii pe care nu i-am intalnit pentru ca nu stiu nimic despre ei, stiu doar ca ei trebuie sa existe, ca doar suntem 7 miliarde pe planeta, dar nu stiu personal pe nimeni (desi pe toti ar trebui sa va cunosc – dar nu va mai recunosc – pentru ca toti imi sunteti frati, cu totii venim din acelasi loc; asta tot voi spuneti), pentru ca nimeni nu mai vrea sa fie personal cu mine in zilele noastre, toti sunt distanti si reci, si de-aia nici nu puteti sa-mi raspundeti in conditiile puse de mine. Si tocmai pentru ca nu mai sunteti personali, tocmai pentru ca sunteti reci, nici nu mai puteti sa concepeti faptul ca a-l ajuta pe un om, inseamna a fi personal cu el, aveti impresia ca a proceda astfel inseamna nebunie curata. Toti vor sa ma convinga de contrariul, imi povestesc despre elefant, sarpe si orb, fara ca sa existe nicio legatura intre cuvinte, poate doar una logica (ridicola), dar nu personala.

    Daca lucrurile stau asa cum vi le-am spus pana acum, orice poate fi inteles pana la urma (si citatul tau: „La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la D-zeu, si D-zeu era cuvantul”). Trebuie sa-ti doresti sa intelegi citatul cu toata fiinta ta. Eu nu pot sa-ti spun ce inseamna acel citat, pentru ca daca-ti voi spune, o voi face in conditiile mele, adica asa cum inteleg eu citatul, deci iti voi spune niste afirmatii egoiste, care pe tine nu te vor ajuta cu nimic. Faptul ca nu poti sa concepi sa nu-l intelegi (si chiar ar trebui sa nu poti concepe asta), il obliga pe D-zeu sa-ti raspunda cumva, sa-ti raspunda pe limba ta, sau altfel spus, in conditiile puse de tine (ca el stie care-ti sunt conditiile tale). Asta-i tot ce D-zeu cere de la tine ca sa-ti dea, iti cere ca tu sa explodezi. Explodand, D-zeu iti va descoperi: „cauta si vei gasi”. Tot voi spuneti ca D-zeu va da tot timpul daca cereti ceea ce va este de folos. Daca voi la un moment dat credeti ca un lucru va este de folos (chiar daca el poate nu va e de folos in adevarata lui intelepciune, asta n-aveti voi cum sa stiti, si nici nu trebuie sa va intereseze si preocupe, tot ce conteaza este sa ceri, sa explodezi) atunci cereti-l cu intensitate (crezand cu toata fiinta voastra ca este exact ceea ce va trebuie, chiar daca credeti intr-o minciuna), nu va intrebati retoric ca oare D-zeu o sa mi-l dea ? Oare chiar imi este de folos ? Ca daca procedati astfel stati pe loc, nu mai explodati, nu mai cereti nimic de la D-zeu. Nu va mai puneti astfel de intrebari, ca de-aia D-zeu nici nu va da ! Punandu-ti intrebari, n-ai cum sa mai ceri. Si daca nu ceri, nici D-zeu nu-ti va da, indiferent cat e el de iubitor. Iti respecta decizia, pentru ca el stie ca ti-a spus: „cauta si vei gasi”. Asta trebuie sa faci toata viata, nimic altceva. Cere mereu, explodeaza mereu, si niciun pacat si nicio patima nu se va lipi de tine. Cat timp nu ceri, toate relele vin pe capul tau, si-ti explodeaza ele. Si tu vazand ca relele iti explodeaza in cap, automat iti amintesti ca trebuie sa explodezi (asta face si creatia, iti explodeaza cu o inundatie, un cutremur, un tsunami, etc.). Deci pana la urma si relele care ti se intampla iti fac un bine, iti aduc aminte ca tu trebuie sa explodezi, pana si raul te ajuta (inconstient saracul, vai si-amar de capul lui si de puterea lui) sa faci ceea ce trebuie, deci in realitate n-ai cum sa nu dai de adevar, dar trebuie sa explodezi, atomic, nuclear, fiecare dupa cum poate.

  21. Anca
    5 Ianuarie 2009 la 11:39

    @Daniel (pacatosul, nu patriarhul – si rl pacatos de altfel)

    Poate acum intelegi ce-am vrut sa spun prin paradox, pe care poate tu nu-l vezi insa la mine asa apare toata explozia lui Catalin. Asa l-am perceput eu, paradoxal. Daca vezi si tu la fel bine, daca nu la fel de bine.

    @Catalin

    Fratioare, ce sa spun, daca taceam filosof ramaneam, dar cum nu ma preocupa foarte tare nici filosofia si nici tacerea, si cum nu ma deranjeaza nici criticile fondate sau nu la adresa mea, am sa-ti spun doar atata: multumesc din suflet. N-ai decat sa faci orice comentariu contradictoriu sau nu la ceea ce-ti scriu, oricum e ceea ce simt. Vroiam sa-ti scriu mult mai multe in prima faza, in timp ce-ti citeam comentariile, aveam cate ceva de comentat la o gramada de pasaje. Dar n-am sa mai fac nici un comentariu momentan, poate imi voi dzvolta pe parcurs parerile, mai trebuie sa cuget inca (mult si bineee). Pur si simplu pot sa iti spun multam frumos pentru toate comentariile, interventia ta e foarte bine venita pentru mine. Eu totusi cred ca suntem cu totii un butoi de pulbere, si ca numai scanteia care sa aprinda fitilul ne lipseste si pe aia trebuie sa o cautam (pentu a putea arde, ceea ce ni se cere de fapt, sa ardem). Totusi sa stii ca am sa comentez vis-a-vis de partea in care vorbesti oarecum urit la adresa ortodoxiei, generalizarea nu-si are locul. Ai dreptate in unele cazuri, lucrurile se petrec intocmai dupa cum le descrii tu, insa ortodoxia nu e vinovta pentru faptul ca practicantii ei nu o inteleg (unii sau toti), la fel cum matematica nu e vinovata pentru ca unii o pricep si altii nu. Parerea mea. Hai sa nu generalizam. Oricum eu am sa te rog pe viitor sa mai intervii…Spor la explodat!!

  22. Daniel
    6 Ianuarie 2009 la 0:39

    …si da-i, si lupta, si lupta, si da-i. Biserica luptatoare. Cu bunele si relele ei. Doamne ajuta tuturor! Si cum spunea Anca…Multumesc!

  23. pr cristian
    6 Ianuarie 2009 la 2:09

    mai Cataline tu ai un orgoliu cat casa, care nu o sa te lase sa vezi dincolo de parerile tale si indiferent de toate deductiile silogismele si celelalte, unele, bine punctate, ai o mandrie care te orbeste. Asta e limpede si poate ceilalti nu ti au spus o clar. Tocmai acest lucru te blocheaza in orice demers in problema ta.
    Iar faza asta „si D-zeu sa mi se arate daca el exista cu adevarat” reflecta cel mai bine acest lucru. Dar stii ce? Dumnezeu o sa ti se arate . Deschide bine ochii sa nu ratezi momentul ca n o sa fie cum vrei tu sau cine stie ? Vorbesti de parca cineva te obliga sa crezi dar nu e asa. Ai evident libertatea de a rationa actiona si simti cum crezi de cuviinta dar puneti intrebarea daca de fapt tu esti prostul in toata „explozia”- i like this word- asta a ta in sensul ca gresesti?
    De multe ori esti categoric in deductiile tale chiar daca ele sunt subrede. Te consideri superior si asta se va intoarce impotriva ta in viata in genere.
    poate atunci cand vei avea de suferit o infrangere a orgoliului tau opac vei mai vedea si dincolo de gardul tau si personal asta iti doresc. Cu bine.

  24. Anca
    7 Ianuarie 2009 la 11:24

    @ Pr. Cristian (sper totusi ca nu esti preot)

    Am sa intervin cu o parere. In prima faza asa l-am vazut si eu pe Catalin ca si o persoana orgolioasa si mult prea plina de sine care se considera net superioara „rasei inferioare”. Credeam ca o fi fiind vreun pusti de liceu care a cazut in latura aia melodramatica a fiecarul adolescent bun la matematica si caruia succesul i s-a urcat la cap. Sunt baieti din astia destepti foc, care reusesc sa le puna mari probleme profesorilor in general, si nu numai. Deoarece, hai sa recunoastem, sunt inzestrati cu anumite daruri, talente, fie ca ei vor accepta sau nu asta, in ideea ca vor accepta aceste talente ca si pe niste daruri sau si le vor atribui ca niste merite personale, asta depinde de fiecare in parte, problema lor. Insa cei inzestrati, care isi descopera talentul si il constientizeaza si cauta sa si-l dezvolte pe parcurs, acestia sunt cei care vor pune probleme profesorilor. Vai de profesorii slab pregatiti dpdv profesional.

    Dar dupa cum spuneam eu l-am perceput pe el ca fiind paradoxal. Acum nu discut strict de persoana Catalin, ca el poate sunt multi, voi generaliza putin. Parerea mea e aceea ca el e satuul pana pisti cap de critici ca si ale tale parinte, asta in cazul in care chiar esti preot, ceea ce sper ca nu si vreau sa cred ca ai luat doar numele, deoarece pentru faptul ca ti-ai dat cu parerea la modelul la care ai facut-o fiind tu insuti categoric in ceea ce spui si nelasand loc de interpretare, si il numesti orgolios [si nu numai, mai mult decat atata il si descurajezi poate prin ceea ce spui, anume ca Dumnezeu I se va arata si el nu-l va putea vedea din cauza orgoliului. Tu de unde stii? Esti cumva Dumnezeu, sau stii tu cum va judeca Dumnezeu? Nu prea cred. Mai mult chiar, tu esti convins de limpezimea si claritatea lucrurilor si stii tu sigur ca noi ceilalti nu i-am spus clar ca are un orgoliu cat casa scanteii si altele. De unde stii tu ce am vrut noi sa spunem? Ei, acum daca esti tu Dumnezeu atunci e clar ca stii si cum gandim noi. Deci daca esti tu Acela de ce nu I te arati lui Catalin si am rezolvat problema. Ce zici?! Sunt si eu putin ironica si orgolioasa, nu imi cer scuze, nu sunt o sfanta. Insa daca ai fi preot ar trebui sa stii ca si Sf Pavel se adapta dupa fiecare om in parte, vorbea pe limba fiecaruia astfel incat sa se faca inteles, asta era darul pe care-l avea de da Duhul, de-a vorbi fiecarula pe limba lui cum s-ar spune…Scuze pentru paranteza mare], deci ai ales cea mai proasta metoda de a-l apropia pe un om de dreapta credinta, ba mai mult poate chiar il respingi, ceea ce nu e deloc in avantajul tau. Asa ca hai sa o luam altfel. El spune clar ca e plictisit de limbaju de lemn. Daca asta e una din conditiile lui, si tu esti detinatorul adevarului suprem, atunci inseamna ca te poti apropia de el in conditiile lui. Asta spune si el, asta isi doreste. Fa asta. Deci nu mai folosi limbaj de lemn. Bun, sa zicem ca e orgolios, foarte bine, nu spune nimeni ca e un sfant. Vrea si cauta bucuria. Cum i-o oferim noi? Dandu-i in continuare apa la moara. Stie prea bine ca e limitat, vrea sa-si depaseasca limitele, cere ajutor celor care (dupa cum cred ei) l-ar putea ajuta. Problema insa e alta. El face parte din cazurile exceptionale. Nu e chiar usor cu el. Poate unii se lasa convinsi mai usor, poate altii nu. Deci Catalin e un caz special ca si in matematica, si deci necesita o metoda mai speciala de rezolvare a problemei sale, nu chiar cele comune, sau poate combinatii de metode, cine stie. Insa un lucru e clar. Ca sa-l poti convinge pe Catalin si pe cei ca el ai nevoie de un bagaj de cunostine imens, dovezi si in plus mai e nevoie de caldura sufleteasca si sinceritate, si dupa cum spune si el puterea exemplului, si astea avandu-le nu vor fi suficiente. Dar nu te da batut, trebuie sa te straduiesti. Asta cere de la tine, de la cei care (doar ei) cred ca au descoperit Adevarul, Bucuria, cei care vezi Doamne vrem
    sa-l ajutam.

    Insa chiar din contra cred ca el are ceva ce noi cei mai multi nu avem si poate nu vom avea niciodata. Stii de ce? Tocmai pentru ca vedem defectele altora in loc sa le vedem pe ale noaste si sa cautam sa rezolvam mai intai problemele noastre (care sunt de nu se mai termina) si abia apoi sa incercam (eventual) sa rezolvam problemele altora. El practic il neaga pe alocuri pe Dumnezeu, desi nu o face, se vede prea bine ca e un tip pregatit si documentat. Ceea ce a facut el de-a lungul polemicii a fost sa deschida ochii unora dintre noi si sa ne trezeasca la realitate daca vrem, trebuie doar sa citesti atent ce spune, si-a ales metoda asta de copil rasfatat ca sa spuna lucrurilor pe nume, pentru ca daca ar fi facut-o direct, probabil noua celor care am postat si am citit aceste comentarii ni s-ar fi parut poate interesant ceea ce scrie el insa l-am fi uitat inainte de-a termina de citit lungile lui comentarii. Nu stiu daca ii place sa vorbeasca mult sau nu (aici o face), se stie doar ca tacerea e de aur, dar la timpul potrivit, oricum el vorbeste mult si incearca sa spuna ceva, in primul rand incearca sa se lamureasca pe sine, asta e bine, e cinstit si sincer, poate orgolios cum spui, insa daca e sa fim cu totii cinstiti cati dinte noi nu suntem orgoliosi pana “pisti masura” si avem taria sa recunoastem asta? El are, dupa cum spunea Daniel, curaj cat china, si nu face decat sa marturiseasca ceea ce el gandeste si nu stiu de ce dar cred ca el il cunoaste mult mai bine pe Dumnezeu decat ne-am putea noi imagina, si asa in toata nestirea, negarea si contradictiile si falsele ipoteze pe care le enunta el, carora le gaseste explicatii si concluzii logice, iar dupa un timp vine cu ceva contradictoriu, cred ca el chiar acolo gaseste bucuria pe care cu totii o vrem, cei mai multi insa ne complacem in toata cautarea asta si luam toate de bune fara insa sa fim convinsi ca lucrurile sunt chiar asa cu ni se spun. Ceea ce cred eu ca vrea el sa spuna e sa nu ne complacem si sa-l cautam pe Dumnezeu, sa cautam sa ne explicam anumite lucruri, nu sa le luam de-a gata sa ne straduim fiecare dupa cat putem sa le pricepem. Bine! Pe alocuri bate campii ce e drept, poate de dragul discutiei, dar hai sa fim seriosi cine are rabdare sa citeasca ce scrie va vedea ca e chiar preocupat de existenta lui Dumnezeu, si de ceea ce se intampla cu noi oamenii in general si de soarta noastra. Are el stilul propriu de-a se exprima, dar nu e deloc rau intentionat asta e clar. Atata tot ca unii il inteleg putin, altii mai mult, altii deloc. Pentru preotii care citesc, aveti grija cu cei ca el, sa nu carecumva sa-I pierdeti, cautati sa le vorbiti simplu, de la inima altfel va fi vai de steaua voastra dupa cum bine pune si el. Exista persoane complexe ca si el, uite de exemplu spunea pe undeva ca nu-I place sa citeasca. Probabil ca de placut nu-I place (Cataline nu comenta ca doar imi dau cu pararea, sa nu te prind ca imi vi iara cu critici filosofice, ca ma supar, e doar parerea mea, nu te cunosc, eu asa te vad, daca esti asa bine, daca nu iarasi bine), dar de citit tot citeste, asta se vede din exprimare, e mult prea corect si bine structurat textul, de unde deduc faptul ca se verifica inainte de a trimite mesajul. Se vede ca inainte de-a vorbi se gandeste, si in plus participare lui la diverse conferinte ASCOR, si toate problemele pe care si le pune (noile buletine, cipuri, apocalipsa, etc.), toate acestea nu ma fac sa cred decat ca le-a citit pe undeva si le-a rumegat, deci de citit tot a citit, pentru ca e curios, si cum altfel poati obtine informatii decat citind, si se vede ca e informat. Ce nu accepta el e domolirea cum spune el, si delasarea asta a noatra, asta nu accepta el, ceea ce dupa mine s-ar numi nepregatire mai degraba. Adica, avem la dispozitie atatea modalitati de informare, si noi ce facem? Absolut nimic. Unii dintre noi ne multumim cu mersul la bisreica, formal sau nu, altii mai citim una alta, carti ortodoxe (mie personal imi face bine sa citesc) dar de facut ceva concret nu facem nimic, pentru ca ne complacem sa credem ceea ce altii au crezut si practic nu gandim noi insine, nu stam sa ne punem problema: mai oare asta asa o fi sa nu? Daca da, de ce? Daca nu, de ce? Etc.

    Cand spune el ca vrea ca Dumnezeu daca exista sa I se arate, cred ca e totusi ceva mai subtil decat pare, si de I se aratat probabil I s-a aratat si mai mult ca sigur ca isi va regasi si bucuria de care vorbeste. Eu cred ca vrea totusi sa ne trezeasca la realitate pe noi cei bisericosi si sa ne spuna ca nu e chiar suficient ceea ce facem noi (e necesar, dar nu si suficient). Acuma, daca sare calu pe alocuri, nu imi dau seaman daca o face intentionat ca sa sublinieze ceva, pentru ca e si asta o metoda, pleaca de la o ipoteza falsa si pe final spune contrariul, deci nu imi dau seaman daca face treaba asta constient, sau doar instinctual. Asta nu inteleg. Dar oricum, am sa revin mai incolo, pentru ca mai am de analizat unele chestii. Rugamintea mea e sa nu judecati aiurea, incercati sa intelegeti catusi de putin ce vrea sa spuna el si cei asemenea, si mai mult decat atata faceti-va temele (ma include si pe mine in multimea asta, desi ma adresez voua) daca nu vreti sa ramaneti corigenti. El asta face acum, cred ca isi face temele si nu se multumeste cu putin.
    Parerea mea…

  25. Anca
    7 Ianuarie 2009 la 14:43

    Uite din intamplare am dat peste un articol in care se vorbeste despre Antoine de Saint-Exupéry. Se spun niste lucruri frumoase. Cataline, tu vei veni probabil, cu incapatanarea-ti caracteristica si poate vei spune ca tie nu-ti transmite nimic omu’ asta, dar totusi macar ca si reclama dupa cum spui tu macar merita sa fie citit. Nu trebuie sa simti sau sa crezi ca el, dar anumite idei (trairi;descoperiri) pe care le avea el sau altii te pot ajuta sa iti faci o idee a ta proprie. Bine, poate fi fals sau nu. Asta depinde de fiecare in parte.

    De exemplu ar fi minunat ca fiecare sa simta in felul lui si sa aiba propriile trairi fara a fi influentat in vreun fel de trairile si sentimentele celor din jur, asa de unul singur. Dar asta e aproape imposibil. Nu vad nimic rau in a-ti insusi (imprumuta, ma rog, daca esti de acord) anumite cugetari, ganduri descoperite, revelate altor persoane inaintea ta. Atata timp cat le treci prin filtrul personalitatii tale proprii si prin prisma cugetarilor tale proprii nu inseamna deloc ca ai fi un plagiator, fiecare are propria sa identitate, personalitate, gandire, etc. E normal sa te afecteze anumite lucruri in viata sau sa te influenteze (pozitiv/negativ depinde), dar pana la urma tot tu vei fi cel care decizi daca un anume lucru iti face bine sau nu, tu esti dator sa incerci, aici apare liberul arbitru (alegerea iti apartine), asta cu datoria e parerea mea. Avem totusi o datorie si noi, si anume aceea de a incerca, de a ne stradui. Pentru ca noi suntem obisnuiti sa ne atribuim niste merite pur si simplu, dar trebuie sa intelegem ca pe langa pretentii mai avem si datorii, responsabilitati, etc…Stii tu, ca in matematica, ce se da si ce se cere. In functie de ce ni se da probabil ca ni se va si cere. Trebuie sa se pastreze cumva un echilibru, cred eu. Dar sa negi din start chiar orice nu cred ca e bine, parerea mea. Bine, aici ma refer la faptul ca tu ai refuzat pe undeva cititul, sau poate nu ai fost chiar categoric, tind sa cred asta.

    Uite, de pilda, unii oameni citesc din urmatoarele motive:
    1). pentru a se informa, pentru a fi in tema cu anumite lucruri, etc. Deci o fac pentru propriul interes.
    2). altii citesc de dragul de-a citi, ca sa se afle si ei in treaba, pentru a da bine, etc, sa aiba cu ce sa se laude. Astia nu reusesc sa patrunda si sa aprofundeze ceea ce citesc, o fac mecanic, la fel ca si cei care practica ortodoxismul de forma. Practic, citesc degeaba, isi omoara timpul liber. Dintre acestia ies cei mai multi politiceni, care au doar papagal si atat, nimic mai mult. Dar, intrebarea mea, de ce sa-ti pierzi timpul citind tot felu de carti pentru a avea papagal, cand e asa de simplu sa mergi in piata si ti-ai luat intr-un minut un papagal? Zic si eu…
    3). altii citesc ori din placere, ori dun obligatie (poate lucreaza intr-un domeniu in care li se cere constant a fi documentati).

    Ma rog, e parerea mea, eu asa vad lucrurile. In concluzie, nu cred ca trebuie eliminat cititul din start, ca despre asta vorbesc, atata timp cat este facut cum trebuie (cititul;lectura) si cu bunavointa e in regula.

    Am sa postez acum articolul respectiv. Mie mi-a placut. E drept, in limbaj de lemn si se folosesc citate, dar daca citesti printre randuri (dar, nu printre randurile de baraboi (asa se zice pe la noi, baraboi e regionalismul de la cartofi)) se pot extrage niste sfaturi, ca sa le zic asa, chiar folositoare.

    Of cors, vorba lui groparu (eu il citesc, mi se pare simpatic foc si ma distrez de altfel de ce si cum scrie, desi iese din tiparul crestinului ortodox, asa cum e vazut de bisericosi, puteti incerca si voi 🙂 pe http://www.groparu.ro, asta asa ca sa va faceti o idee, de va va placea bine, de nu la fel) cele scrise mai sus sunt doar parerile mele, poate voi considerati altfel…

    Poetul prieteniei

    Un bun prieten al lui spunea: „Nu citea mai nimic, dar înţelegea totul”. Acesta era Antoine. Veşnic tăcut şi fugar, dar mereu apropiat şi compătimitor. Prietenia este una dintre temele sale preferate. În orice scriere a şlefuit cu grijă câte un pasaj. „Prieten este, în primul rând, cel care nu te judecă. Este acea parte a omului care deschide pentru tine o poartă pe care nu ar dechide-o poate niciodată altuia”. Antoine a deschis întotdeauna această poartă. Nu era niciodată dezamăgit sau supărat dacă oamenii la care ţinea greşeau. Putea să ierte, să vadă deasupra detaliilor vulgare ale conflictului. „Prietenia o recunosc prin aceea că nu poate fi dezamăgită, iar dragostea adevărată prin aceea că nu poate fi lezată.” Nu suporta gândul de a cere socoteală oamenilor pentru comportamentul lor. Era convins că toţi au în felul lor dreptate. Ceea ce îşi dorea, în primul rând, era ca oamenii să depăşească dorinţa de dreptate şi să ajungă la milă. „Decepţia este josnicie, căci ceea ce ai iubit la început în om s-a distrus oare prin faptul că există în el şi altceva, care nu-ţi place?”

    Doar dăruind vei dobândi

    Credea cu tărie că, în viaţă, împlinirea vine din capacitatea omului de a se dărui. Orice altă împlinire o considera stearpă şi lipsită de sens. „A dărui înseamnă a arunca un pod peste abisul singurătăţii tale”. El a aruncat în timpul vieţii numeroase astfel de poduri. A construit relaţii, a iubit cu pasiune tot ce a clădit cu ajutorul lui Dumnezeu. S-a jertfit pentru un sens. „Fructul tău nu valorează nimic, decât dacă nu-ţi poate fi înapoiat.” Ştia că orice om clădeşte cu propriul sânge ceea ce vrea să reziste după el. A clădit dăruirea de sine. A clădit puterea de a iubi dincolo de aspectele mărunte ale vieţii. Ştia să mulţumească şi cunoaştea faptul că, dacă nu primeşti, la rândul tău, darurile tale nu îşi mai găsesc rostul. „Avar nu este cel care nu se ruinează făcând daruri, ci acela care nu-şi dăruieşte lumina obrazului în schimbul ofrandei tale”. Nu a dăruit oamenilor cuvinte, ci înţelegere. Nu a dăruit îmbrăţisări false, ci încurajări din inimă. „Am descoperit pericolele inteligenţei: cea care crede că limbajul cuprinde. Şi răspunsurile în dispute. Dar nu pe calea limbajului voi transmite ceea ce este în mine”.

    Iubea tăcerea rugăciunii

    Rugăciunea este o taină a fiecărui om. Citind pasajele despre rugăciune pe care le-a scris, realizezi cât de însemnată a fost această parte a vieţii lui. Iubea tăcerea rugăciunii. „Măreţia rugii vine din lipsa unui răspuns, căci în acest schimb nu-şi are locul josnicia unui negoţ. Pentru a învăţa să te rogi trebuie să faci ucenicia tăcerii. Dragostea începe doar atunci când nu mai aştepţi răsplată. Dragostea este învăţătură a rugăciunii, iar rugăciunea este învăţătură a tăcerii.” A fost un om desăvârşit. În ciuda necazurilor pe care le-a trăit în viaţă, putea să vadă partea lor pozitivă. „Dacă vrei să te înalţi, macină-te în luptă cu conflictele tale: ele conduc înspre eternitate. E singurul drum care există. Şi asta pentru că suferinţa te înalţă atunci când o accepţi”. Orice suferinţă acceptată este o bătălie câştigată. Ea ne transformă interior şi ne face să fim pregătiţi pentru momentele dificile care vor urma.

    Munca, împlinire a dragostei

    Una dintre calităţile care l-au caracterizat a fost perseverenţa. Muncea neîntrerupt, arţăgos cu sine, pentru a dărui cât mai mult din el. Nu suporta lucrurile făcute superficial şi dispreţuia munca făcută fără tragere de inimă. „Nimic nu are sens dacă nu l-am amestecat cu trupul şi cu cugetul meu. Nu este aventură aceea în care nu mă angajez. Vă spun: nu aveţi dreptul să evitaţi un efort decât în numele altui efort, căci trebuie să creşteţi.” De aceea, colegii aveau un respect deosebit pentru el. Se străduiau să lucreze cât mai bine şi să poată obţine un zâmbet din partea lui. Era un perfecţionist, greu de mulţumit. „Timpul câştigat asupra muncii, dacă nu e simplu răgaz, destindere a muşchilor după efort sau somn al minţii după invenţie, nu e decât timp mort. Şi viaţa ţi-o tai în două părţi inacceptabile: o muncă ce nu este decât corvoadă, în care refuzi să te dăruieşti, şi o odihnă care nu e decât absenţă.” Pentru Antoine trebuia să fie pasiune în tot ce făcea. Nu se putea ralia dorinţei celorlalţi de trândăvie. Esenţială a rămas pentru el egalitatea dintre muncă şi rugăciune. „Nu există limbaj sau act, ci două înfăţişări ale aceleiaşi divinităţi. Iată pentru ce numesc munca rugă, iar meditaţia muncă.”

  26. Daniel
    8 Ianuarie 2009 la 0:03

    pentru Anca

    …desi mi-am propus sa nu mai postez (pentru ca ceea ce pot eu spune e poate cu totul neinsemnat), nu ma pot abtine. Imi cer iertare aprioric fata de toti daca acest post va deranja cumva! Anca, mie Catalin imi pare, in ceea ce priveste „metoda” lui de a comunica, inspirat de unii dintre Nebunii intru Hristos. Provocator, efervescent peste masura, „impunge” verbal, dar arzand pentru a ne trezi pe noi. Contradictiile (nu tocmai putine) din in text, sunt marginale in raport cu esenta/scopul mesajului si plasate intentionat tocmai pentru a nu ne ispiti sa cadem in admiratie fata de text si ideea expusa si sa ne inhibe astfel propria noastra capacitate de combustie duhovniceasca, de explozie cum ar spune el sacrificandu-si in felul asta „imaginea”. Mi-e aproape imposibil sa accept ideea ca nu-l ducea mintea, sa le scoata din text – pentru ca e clar ca, asa dupa cum spuneai, isi verifica post-urile, iar cu logica nu sta tocmai rau. Daca asa este, atunci sacrificiul e minor, pentru el, pentru ca El stie prea bine ce-i in sufletul fiecaruia dintre noi. Diferenta este ca in timp ce unii dintre „clasicii” Nebuni intru Hristos „actionau” prin carciumi si bordeluri, locuri recunoscute ca „guri ale iadului” pline de cei gata „congelati”, el realizeaza ca noi adormitii de caldicei nu suntem cu nimic mai breji. Ar putea fi si asa, desi…pe ici pe colo, simt in cele scrise de el si o codita de drac. Dar nu-s calificat sa emit judecati si sa dau verdicte pe teme duhovnicesti. E doar o opinie. Insa, mie chiar mi-a fost si imi este foarte util exercitiul lui si al vostru al tuturor, de aceea va multumesc inca o data. Si imi cer iertare daca am suparat cu ceva. Doamne ajuta tuturor!

  27. pr cristian
    9 Ianuarie 2009 la 22:04

    Pt Anca (and not only)
    sa stii draga Anca ca m am gandit bine inainte de a posta acele consideratii.Poate au fost prea directe dar le am facut fara pic de rautate la adresa lui catalin iar el e constient de veridicitatea sau de falsitatea lor, asa cum ziceai tu „parerea mea”. M a surprins sinceritatea lui de la inceput si am vrut sa subliniez de fapt singurul lucru care l impiadica in „explozia” cea buna nu ca el nu ar sti acest lucru sau altii care au postat doar ca nu au spus limpede. Am trecut fiecare prin asemenea framantari la care am gasit raspuns in felul propiu fiecaruia si asa va gasi si Catalin la randul lui.Ii doresc ca atunci cand cautarile se vor sfarsi si va ajunge acolo unde doreste asa de mult, sa fie de folos si altora. Cred ca te ai grabit in afirmatii evident datorita efectului postarii mele dar draga Anca, nu detin adevaruri supreme nu sunt dumnezeu, dar stiu ca vremea s a scurtat si daca ne intoarcem la citate, zice Sf. Pavel ” rascumparati vremea caci zilele sunt rele’.
    Si de ce tot ne incategorisim aici „noi” „Voi” „bisericosi” suntem cam tendentiosi oare suntem mai sfinti unii si mai redusi altii? de ce tindem sa ne dam aceste calificative? Cum zicea mai sus Daniel „Biserica luptatoare. Cu bunele si relele ei.” Asta suntem si nu ti da nimeni in cap ca scotocesti dupa raspunsuri ca te ” doare” dar atunci cand medicul te consulta si vine sa ti dea rezultatul analizelor iti spune adevaru chiar daca nu ti convine cum suna el. Si incepi sa iei masuri pt. a te vindeca. Uneori accepti si bisturiul dar traiesti si asta e esenta.
    Hristos -Dumnezeu a socat lumea tocmai cu adevarul insa un adevar dincolo de limitele ratiunii umane si multi de atunci pana azi, au descoperit ca El- Hristos e Adevarul chiar daca unii au cautat mult sau mai putin pana L au gasit. si mai cred sincer ca increderea prea mare in noi si in ratiunea noastra ne deraiaza uneori in cautarile noastre nu am vrut sa ofensez era sincera mea parere asa cum toti ni le exprimam aici. Dar mai cred Anca, ca ai „explodat” cum spune Catalin dar nu ai luat in calcul toate posibilitatile de intelegere a ceea ce am spus.
    Si da Sf. Pavel zice ” m am facut tuturor toate” incusiv in a spune adevarul sau a pune punctul pe „i”.
    Si da Anca sunt preot si am vazut multi „Catalini” care vin acum cu bucurie in Biserica tocmai ca s au framantat si au explodat indeajuns incat sa gaseasca un Dumnezeu. si L au gasit. Nu e meriul niciunuia dintre noi ci e rasplata luptei lor iar bucuria le e deplina asa cum ma rog sa fie si pt Catalin si pt. tine
    Am fost categoric Da asa e. dar nu pentru ca sunt superior dimpotriva ci pt ca asa am simtit, nu ma conduc doar dupa ratiune si as vrea sa intelegem ca omul e o fiinta egal rationala sentimentala si voluntara stii tu…. si ca undeva in echilibrul acesta Dumnezeu se descopera omului care liber alege sa L caute sa si L doreasca.
    Iar limbajul din biserici e de lemn pe alocuri da asa e. dar sper ca nu va referiti la modul de exprimare din Scripturi Si Evanghelii pt ca e o limba atat de bogata incat nu va imaginati ce pierdem pt ca refuzam sa facem efortul de a o intelege. Predicile da, sunt din pacate „lemnizate” dar daca ne straduim si avem alte asteptari si vrem altceva putem cauta si vom gasi.Dar se pare din ce vad pe retina asta internautica si pe cea reala ca noi in viata zilnic ane am dedat la comoditate pe toate planurile inclusiv in ceea ce priveste gasirea unor raspunsuri la marile nedumeriri. si atunci ne etichtam si ne impartim care mai de care uitand ca „fie de traim fie de murim ai Domnului suntem” na ca iar vin cu citate defect profesional pt unii lemnos da asta e. Iertare

    Pace tuturor. No offense

  28. Anca
    10 Ianuarie 2009 la 23:50

    @Daniel

    Eu cred ca acea codita de drac pe care ai sesizat-o in comentariile lui Catalin, o avem cu totii intr-o oarecare masura, fie o recunoastem sau nu, ea exista. Parerea mea e ca tu nu trebuie sa-ti ceri iertare, nu ai pentru ce, nu ai gresit cu nimic, ti-ai sustinut parerea intr-o discutie, e parerea ta, ai argumentat dupa cum ai considerat de cuviinta, nu ai fost catusi de putin vulgar, deci nu cred ca ai suparat cu nimic…cel putin nu pe mine. Asa ca nu te opri aici, daca tu consideri ca ai ceva de zis, spune-ti parerea.

    @Pr. Cristian

    Desi discutia a deviat putin de la tema initiala, am sa imi dau cu parerea in continuare.

    Uite, poate eu sunt putin agresiva in exprimare, de cele mai multe ori, poate ironica, insa spun ceea ce gandesc, de cele mai multe ori reactionez spontan, fara sa ma gandesc de doua ori inainte de a spune ceva. Poate gresesc, cine stie…Nu m-am adrescat strict tie ca si persoana, pentru ca nu te cunosc. Ceea ce am spus a fost pentru cei care gandesc la fel ca tine. Poate ai tu dreptate, poate nu, dar eu cred ca ar trebui sa o lasam mai moale cu textele alese pentru cei care nu le accepta din start ca fiind veridice, sau cel putin nu vor sa faca asta in prima faza pentru ca nu le inteleg.

    Am sa-ti fac o marturisire, eu sunt o persoana cu multe probleme si vicii cu care trebuie sa ma lupt. Am dat-o in bara, ca sa zic asa, de multe ori. Sunt constienta ca mi-e greu sa lupt cu patimile mele, si cu toate astea de cele mai multe ori o iau de la capat. Desi o perioada reusesc sa le inving, ele revin si oarecum pun stapanire pe mine (asta ma scoate din sarite). Oare de ce? Raspunsul il stiu, asa cred, ca sunt slaba si nu lupt suficient sau cedez prea usor, si sunt constienta de asta. Ce pot eu sa fac? Degeaba va veni unul si altul si-mi va spune, hei nu e bine asa din cauza ca…sau ai grija ca s-ar putea sa…Astea le stiu si eu, nu-mi sunt de ajutor. Nu e suficient sa-mi recunosc slabiciunile…trebuie sa lupt in continuare cu patimile mele (dar cum?! – la intrebarea asta va trebui sa aflu singura raspunsul) si totusi gafez de cele mai multe ori. Ei, asta ma scoate din sarite, faptul ca ma inving patimile. Pai daca eu teoretic stiu ce am de facut, de ce nu fac ceea ce trebuie? Pentru ca am multe bube in cap, si nu e chiar asa usor cum pare. Dar…totusi sunt datoare sa ma straduiesc. Cel putin eu asa consider. Bun, si atunci daca eu nu sunt chiar curata, atunci cu ce indrazneala imi permit sa vorbesc la adresa unuia sau altuia? Pai uite asa, imi dau cu parerea, fiecare poate invata din greseli. Cineva imi spunea candva urmatoarele: diferenta dintre un prost si un destept e aceea ca prostul invata din greselile lui, si desteptul invata din greselile altuia (adica, ale prostului). Si atunci eu din care categorie fac parte, daca nu invat nici din greselile mele nici din ale altuia? Asta e o mare dilema pentru mine. Am facut o mica paranteza aici, pentru a sublinia faptul ca nu trebuie sa-i judecam pe ceilalti, fiindca nu suntem nici noi perfecti. Putem doar sa ne dam cu parerea, fie buna fie rea. Insa daca vorbim direct de la inima, o idee, parere (gand) poate fi perceputa cum trebuie si interlocutorul nostru s-ar putea folosi (sau nu) de ceea ce spunem. Asta inseamna a fi sincer. Acum, a nu se intelege gresit, nu e cazul ca fiecare sa o dea in bara, adica nu trebuie sa incerce fiecare niste lucruri care pot avea o influenta negativa asupra lui pentru a realiza ca a gresit si a se stradui sa se indrepte pe parcurs, desi poate cei mai multi o iau pe drumul asta. Dar cazurile in care o persoana stie din start pe ce drum sa o ia, si anume drumul cel bun, fara sa se abata de la el sunt destul de putine (aici intervine educatia din familie, personalitatea, caracterul, etc. – fiecare trebuie sa se formeze ca si individ si asta presupune multa munca). Deci, fiecare in cautarea lui e bine sa se analizeze, si daca a gresit, in cazul in care se adreseaza unui preot si acesta nu face decat sa dezvolte greselile sale si sa le sublinieze cat mai detaliat, atunci s-ar putea ca acesta care incearca sa se indrepte, sa se piarda pe traseu, tocmai din cauza ca acel cineva (in cazul de fata duhovnicul, preotul) care l-ar fi putut ajuta l-a respins din start. Eu asa vad lucrurile. Nu stiu daca m-am facut inteleasa, insa un lucru e clar, exploziile sunt necesare. De aceea am fost poate taioasa in exprimare, cred ca te-ai grabit putin in a-l judeca pe Catalin. Dar in fine…ceea ce nu am inteles eu din ceea ce spune el, e daca el are toate aceste ganduri, explozii in urma unor cugetari intense, sau le are spontan, adica actioneaza pe moment. Desi totusi tind sa inclin in prima directie, de aceea spun ca e pregatit si documentat si il incearca un sentiment de razvratire impotriva celor care nu fac decat sa se complaca in ideea ca si-au castigat mantuirea (desi e cam mult spus). Eu consider ca, daca fiecare ar sta sa se analizeze pe el insusi si sa-si faca un proces de constiinta, si sa tina cont si de parerea celor din jur (macar la nivel ipotetic) ar fi mult mai castigat, decat daca ar sta sa il judece pe cel din jurul lui si greselile lui. Teoretic e destul de simplu, practic e tare greu. Parerea mea…

  29. pr cristian
    11 Ianuarie 2009 la 1:09

    o sa ti raspund next week ai dreptate in oarecare privinta,
    dar peste toate, trebuie multa rugaciune pt toti unul pt altul…
    sunt pe munte si nu prea pot comunica dar s. v mai multe…
    Dumnezeu sa ne lumineze caile si luptele cele bune! Tuturor

  30. 12 Martie 2009 la 16:01

    CUM A AJUNS ARTICOLUL MEU AICIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII?????????????????????????????SI CINE V-A LASAT SA IL LUATI DE LA LOCUL LUI?CUI ATI CERUT VOIE???ASTEPT URGENT RASPUNS PENTRU CA ESTE GROAZNICA SA IMI GASESC ARTICOLELE ASA PESTE TOT FARA ACORDUL MEU SAU MACAR AL CELOR CARE L-AU PUBLICAT!!!!!EU SUNT AMIRA!!JESUS CHRISSSSSST!!!

  31. 12 Martie 2009 la 16:03

    Nu-mi vine sa cred cateeee comentarii a starnit articolul meu.Nici daca eram vedeta nu iesea asa:)))).Doamneeeee,ce oameni

  32. 12 Martie 2009 la 16:24

    Dragă Amira,

    Cred că mulţi oameni, mai mult sau mai puţin umblaţi pe la Biserică, au avut folos de pe urma citirii mărturiei tale sincere.
    Pentru că am găsit-o actuală şi de folos, am publicat-o pe umilul meu blog, specificînd expres sursa. Sînt de părere că, în ceea ce priveşte lucrarea ortodoxă în lume (mai ales cînd este vorba de internet ca mijloc de misionarism), formalismele „jurnalistice” nu-şi au locul, pentru că toţi bloggerii şi autorii de site-uri ortodoxe avem un scop comun, o cauză comună: răspîndirea nealterată a credinţei ortodoxe. De aceea, consider suficientă indicarea sursei cînd este vorba de preluare de articole. Nicăieri în blogosfera ortodoxă nu se atrage exagerat atenţia asupra acestui lucru. La rîndul meu, nu fac tam-tam dacă văd pe alte site-uri ale fraţilor ortodocşi vreun articol de-al meu (din puţinele pe care le am scrise) tocmai pentru că consider absolut firească această atitudine. Alta e treaba atunci cînd articolul se fură, neindicîndu-se sursa originalului.

    Doamne, ajută, la lupta cea bună! Dumnezeu să te întărească să-L mărturiseşti în continuare!

    P.S: Amira, oare nu te bucuri că mărturia ta s-a răspîndit şi poata că a şi încolţit acolo unde trebuie? Să dea Domnul să ajungem fiecare „vedetă” în nevoinţă pentru Hristos-Mîntuitorul nostru! Cu iertare 😉

  33. 12 Martie 2009 la 16:35

    Da,ai dreptate,dar ma simt putin ciudat.Eu am crescut la o manastire alaturi de bunicul meu care este staret si am avut o perioada in care m-am indepartat de Dumnezeu.Apoi mi-am revenit si mi-am dat seama ca ma aflam la marginea unei prapastii colosale.La urma urmei ma bucur ca altii au inteles ceva din articolul acesta,eu il consider o lectie de viata si imi place sa invat din greselile altora.(din ale mele nu reusesc niciodata:)) ).Cat despre „incoltire” nu stiu ce sa zic.Vad ca unii au luat totul ca pe un pamflet,semn ca nu au patruns cu adevarat in chintesenta problemei.Adevarul este ca si eu am devenit ciudata tare;)).Multumesc ptr tot.Ma iertati!

  34. 12 Martie 2009 la 16:56

    Amira, nu-ţi fă griji pentru cei care n-au pătruns mesajul măturiei tale. Dumnezeu are planul Lui cu ei, la fel cum îl are şi cu tine.

    Ai face bine dacă ai mai scrie, că nu iese rău 😉 Dar asta doar după ce duhovnicul îţi dă (sau nu) binecuvîntare. Ne mai auzim întru Domnul!

  35. 12 Martie 2009 la 16:58

    Am binecuvantare de la duhovnic,de altfel nici nu cred ca as fi reusit ceva fara.Poate voi mai scrie.Doamne Ajuta!

  36. 12 Martie 2009 la 16:59

    btw,foarte tare blogul:D

  37. Gabriela
    28 Martie 2009 la 5:46

    Am citit si eu articolul Amirei si mi se pare interesant. Exprima o realitate dincolo de ce vedem la televizor si nimeni nu mai previne in zilele noastre tineretul nostru despre pericolele sufletesti pe care Amira le exprima in scrisoarea ei. Am si eu o fiica care e in situatia in care a fost si Amira. Simt ca-mi scapa din de in ce de sub control si sfatul parintesc nu-l mai asculta pentru ca il considera invechit adica nu mai e la moda. Nu vreau sa spun mai multe, dar as vrea sa discut cateva lucruri cu Amira daca este si ea de acord. Cred ca trecand printr-o asemenea experienta stie mai multe decat eu ca mama imi pot imagina despre lumea modei. Fiica mea nu-mi spune prea multe pentru ca s-a distanta mult de mine de cand a luat-o pe drumul pe care a pasit si Amira. As vrea sa inteleg mai multe despre lumea asta a modei ca sa pot aborda altfel situatia pentru ca simt ca in discutiile cu Maria rulez aceasi placa si am mereu aceleasi argumente care ma plictisesc si pe mine uneori, darmite pe Maria. Dar nu stiu altele pentru ca nici nu stiu ce se intampla in lumea modei. Eu inteleg ca nu e bine cu intelegerea mea, dar nu pot s-o conving si pe Maria de asta. Imi dau seama ca stiu prea putine ca sa pot avea putere de convingere sau sa-i aduc argumente convingatoare fiicei mele si s-o fac sa-si dea seama ca nu va ajunge bine daca merge in continuare pe acelasi drum.

    Am indraznit sa scriu pe acest blog pentru ca imi cam suna in urechi cuvintele lui Catalin: „Asa ca mamelor, fiti mame, ca puteti deveni regine, daca nu, tot animale ramaneti, si fiii vostri tot animale vor fi cu voi, si animalic se vor comporta cu voi”. Slava Domnului, inca situatia nu e chiar asa de rea, dar simt ca daca nu fac ceva, va evolua in directia descrisa de Catalin. Si sunt mama, si imi dau seama ca trebuie sa fiu tot timpul mama nu numai cand fiica mea avea nevoie de lucruri materiale necesare dezvoltarii ei din copil in adolescenta. Acuma si le poate procura singura. Dar sufleteste simt ca nu stiu sa fiu mama, pentru ca oricat m-as stradui simt ca sfaturile mele nu mai au efect asupra Mariei.
    Desi nu stiu daca Catalin mai citeste blogul asta, dar eu ii multumesc pentru cuvintele pe care le-a scris. Nu inteleg eu aproape nimic din ce-a scris el acolo, dar cred ca fara sa-si dea seama mie mi-a tras un semnal de alarma prin cuvintele de mai sus. Si eu trebuie sa fac ceva cu Maria ca sa-si dea seama ca nu merge pe drumul cel bun. Daca Amira este de acord as vrea sa o rog sa-mi scrie pe adresa mea de mail (gabriela_gyuri@hotmail.fr) ca sa-i pot povesti mai multe. Am cautat pe blogul Domnisoarei in Rosu adresa ei de mail, dar blogul nu mai exista, iar de pe blogul lui Hristofor nu pot vedea adresa ei de mail. Poate nu stiu eu sa caut sau poate Amira nu vrea sa i se vada adresa, dar imi las adresa mea de mail ca Amira sa-mi scrie daca poate.

    Doamne Ajuta

  38. Ina
    29 Martie 2009 la 0:46

    Draga Catalin, am citit primul tau mesaj de aici cu zambetul pe buze. Nici nu stii ce bine este ca esti asa revoltat. Sper sa fii si curios ca sa mergi sa vezi in biserica unde-I Dumnezeu. Atunci la Sfanta liturghie sa-L strigi din sufletul tau si sa astepti.

    Tu scrii: „Pentru ca odata L-am rugat, de mai multe ori nu pot, pentru ca-mi dau seama inca odata ca D-zeu nu exista, asa simt acum, sincer.”

    A, deci Dumnezeu vine la comanda, L-ai rugat si nu a venit si gata, il ameninti:). O singura data doar? Cand vrei ca mama sau iubita sau cineva sa-ti faca un favor, ceri numai odata si ti se indeplineste dorinta?

    Imi amintesc de un tanar care a fost obligat sa participe la o adunare de tineri si acolo a vorbit un preot ortodox. Tanarul era de alta credinta. Dupa conferinta s-a dus nervos acasa si i-a spus mamei lui sa-i spuna care Evanghelie este cea mai scurta, si s-a asezat la masa si a citit toata Evanghelia dupa MATEI. Mai tarziu a spus ca in tImp ce citea a simtit ca la celalalt capat al mesei statea Hristos. Omul pana la urma s-a convertit la ortodoxie si a ajuns si preot.

    Sa fie dorinta ta de a intelege ce bucurie au crestinii ortodocsi la fel de mare, si ai sa simti singur.

    Nu cred ca este vreunul dintre noi care sa ajunga la Hristos fara cautare, fara nitica rabdare.

    Dumnezeu sa-ti dea putere

  39. Catalin
    13 Mai 2011 la 18:23

    Pentru ANCA:

    Conform celor scrise cu mai bine de 2 ani in urma, eu cred ca faci parte din categoria prostilor, Anca, pentru ca toti provenim din aceasta categorie. Mai bine prost decat destept, mai putina responsabilitate si mai putina tragere la raspundere pe urma. De unde n-ai, nici D-zeu nu cere. Cei care-s destepti, nu aude nimeni de ei, si nici nu-i vede nimeni, sunt prea rari pentru ochii nostri. Desteptaciunea nu se arata, i se vad doar consecintele. Daca s-ar arata, n-ar mai fi desteptaciune, ci ar fi fala, in cele din urma prostie. Asa ca prea putini destepti pe lumea asta. Cu cat mai putini, cu atat mai bine. Cu totii suntem prosti. Cine se crede destept, il rog sa faca un pas in fata, dar in momentul in care va face acel pas, isi va pierde cununa si va deveni prost. Destept cu adevarat, nimeni nu este, pentru ca si cei mai destepti sunt prosti. La alt nivel, desigur, dar tot exista greseli pe care ei le fac si din care invata pe urma, devenind tot mai destepti ca si urmare a lectiei primite, dar destept desavarsit nimeni nu poate spune despre sine ca este. Sau poate, dar nu va mai fi destept atunci. Asa ca tu faci parte din prima categorie, si de fapt unica care exista, categorie din care facem cu totii parte.

    Desi spui ca nu inveti din greselile tale, de fapt inveti foarte multe, doar ca nu pui valoare pe infinitezimal. La tine conteaza doar macroscopicul si palpabilul, insa uiti ca microscopicul si nepalpabilul alcatuiesc macroscopicul. Pas cu pas, bebelusul invata palpabilul mersului. Asa cum ne bucuram de mersul bebelusului (de faptul ca umbla – ca fapt deja implinit), tot asa sa ne bucuram de fiecare pas pe care-l face si de fiecare cazatura prin care trece. Ca toata aceasta succesiune de elemente (plans cand da o tranta, sau zambet si bucurie cand face pasi) il vor face, in cele din urma, pe bebelus sa mearga. E nevoie de ambele experiente. Nu trebuie evitata caderea bebelusului, ca are D-zeu grija sa nu cada in asa fel incat sa-i fie fatal sau sa se lase cu urmari pe viata. La tine Anca, se pare ca are valoare doar dorinta de-a invinge patimile (macroscopicul), insa nu pui valoare pe luptele insele (microscopic), le dispretuiesti pentru ca te fac sa-ti constientizezi neputinta. Nu fugi de tine, Anca ! Stii foarte bine ca prima cale de-a te vindeca, este mai intai sa-ti descoperi neputinta si sa fii constienta de ea. Cum altfel poti face asta decat NUMAI doar daca patimile te inving ? Durerea e binecuvantare, Anca, tine minte asta ! Iar fericirea de dupa durere e doar consecinta binecuvantarii primite. Raul (pe care tu il consideri rau) iti face un bine. De-aia raul n-are putere, vai si-amar de steaua lui ! Patimile TREBUIE sa te invinga pentru ca tu sa faci primul pas spre vindecare. Alta cale nu exista. Si cand ele te inving, tu trebuie sa fii fericita, pentru ca-ti aduc nuante tot mai subtile ale dusmanului. Iar nu peste mult timp, va veni un moment in care-ti vei cunoaste bine adversarul si atunci vei sti unde sa-l lovesti. E ca la Kung Fu. Iti vei sti dusmanul atat de bine incat ii vei anticipa fiecare miscare inainte ca el s-o faca, ii vei bara fiecare „pumn” si fiecare „picior” pe care il vei primi, dupa care in final ii vei da lovitura de gratie (ca in Matrix, primul episod. Ai vazut ce iute il bate Neo pe agentul Smith in final – atunci cand totul devine verde ? Cum a ajuns Neo la asemean perfomante ? Doar incasand de la altii – Morpheus – cu puteri progresiv mai mari decat ale lui). Si atunci s-a zis cu patima, ai invins-o. Evident, pe urma te asteapta alt dusman si mai puternic, dar ca sa-l invingi si pe el, trebuie sa ai aceeasi strategie de lupta. Trebuie sa incasezi, si n-ai frica ca nu vei primi lovituri care sa te omoare (dar le vei primi aproape de moarte), are grija D-zeu sa-ti dea adversari (patimi) pe masura puterilor tale. Niciodata nu vei primi mai mult decat poti duce. Trebuie sa te bucuri de fiecare data cand dusmanul te invinge, Anca, si sa fii atenta la cum loveste si la cum te doare lovitura data de el. Fii atenta la detalii, iubestele, ca doar astfel victoria finala va fi realmente o victorie, si te vei bucura de ea. Lupta viitoare, poate reusesti sa te aperi ca sa nu te doara asa de tare (ca dusmanul loveste tot in acelasi loc pana vede ca nu te mai doare). La urmatoarea runda reusesti sa te aperi si mai bine, si ajungi sa nu te mai doara deloc. Iar in final ajungi sa-ti cunosti dusmanul ca-n palma. In clipa asta esti in stare sa-i dai lovitura de gratie. Ca noah, si eu daca vad o slabiciune la elevii mei, le exploatez acea slabiciune pana vad ca s-au intarit. Daca nu stiu sa rezolve ecuatia de gradul 2, pai atata insist pe ea pana vad ca elevului ii iese pe urechi. Astfel voi sti cu siguranta ca n-o va uita toata viata. Poate ma injura si-mi baga un cui la roata de la masina pentru ca-l stresez (poate ma mai asteapta si cu o gasca sa ma bata – riscul meseriei, dar te implineste in final), dar pesti ani va sti ecuatia de gradul 2 si poate-i va folosi. Asa ca durerea trebuie exploatata pentru a o converti in tarie, virtute. Alta cale nu exista.

    Daca tu ti-ai invinge mereu dusmanul fara sa-l lasi pe el sa te invinga mai intai, n-ai mai avea ce cauta pe acest pamant. Ai fi demult in randurile celor cuviosi. Cat timp esti pe pamant, trebuie sa iei sabie (daca se poate, cat mai des) asa cum graiesc bisericosii. Iar sabia sa-ti fie pricina de bucurie, si nu de tristete. Patimile trebuie sa te invinga, dar trebuie s-o faca cu tine angajata 100% in lupta. Nu ca stai la gura cortului vazand ca-ti vine dusmanul, iar tu capitulezi zicand: „Oh, iar o sa iau bataie, ca uite vine dusmanul cu vijelie”. Te mobilizezi numaidecat si folosesti ce ai la indemana oricat de ridicol ar parea. Iei furculitza la el, sau iei matura (daca doar pe aia o ai) si-i dai pe spinare asa cum poti, si inveti din lupta. In mod sigur vei cadea, dar nu asta conteaza. Cazi cu bucurie, insa fii atenta la cum cazi. Pana data viitoare cand vine dusmanul, poate faci rost de-o pusca, apoi de-un tun, si-n ultima instanta de-o pusca cu grenade si laser. Ceva tot o sa-l rapuna pe dusman. Misiunea ta e sa afli CE ANUME (asta se face doar incasand). Dar pentru asta, atentia ta trebuie sa fie pe lupta insasi si pe concluziile pe care le poti trage din ea, si NU (NU NU NU NU) pe invingerea dusmanului si eliminarea lui. Daca esti atenta la lupta, vei vedea punctele slabe ale dusmanului concomitent cu o cunoastere si mai profunda a propriilor puteri si capacitati (posibil iti vei descoperi noi valente de care nici nu aveai habar pana atunci), toate astea culminand cu noi solutii de a-ti bate dusmanul. Dar daca tu nu esti atenta la cum te loveste dusmanul, ci ai in gand doar sa invingi lupta, nu vei birui niciodata patima, ci ea te va birui mereu si o vei lua din nou de la capat asa cum spui c-o faci de multe ori. Si vazand ca nu poti sa invingi, te vei simti frustrata, obosita si fara prea multe rezultate. In cele din urma, scopul final, nu este ca tu sa inveti ceva. Scopul tau nu este sa inveti nimic pe acest pamant. Scopul tau este sa treci prin cele ce ti se ivesc in viata, si sa treci cu voinicie si curaj. Intreaba-i pe bisericosi de unde-ti iei putere, si du-te ia-o. Faptul ca inveti ceva din cele experimentate, este doar o consecinta, dar nu scop. Scopul este batalia insasi, nu victoria. Invatzatul este o consecinta, nu un scop in sine. Calirea (de orice fel), nu vine ca si consecinta a invatarii, ci ca si consecinta a trecerii prin necazuri si dureri. Invatzarea e ultima si ea apare doar dupa ce ai trecut prin durere. Doar atunci stai linistita si meditezi ce interesant s-au petrecut toate, ce mirare (ca sunt). Cand esti in lupta, lupti, nu te gandesti la victorie, nu te gandesti ca oare cat o sa ma mai lupt. Ca gandidu-te la victorie, iti pierzi concentrarea si te trezesti cu un pumn in figura de toata frumusetea, si c-o vanataie pe masura (dar sa-ti fie prilej de bucurie si asta). Daca te gandesti doar la lupta si la cum sa inveti cat mai multe din ea, nu vei simti trecerea timpului chiar daca lupta va dura o eternitate (ca nu e treaba ta cat dureaza, treaba ta e sa fii atenta la lupta). Iar la final vei avea impresia ca ai luptat doar 1 secunda, cand in realitate poate s-au scurs veacuri din viata ta, tu nesimtindu-le. Traind momentul, devii atemporala, eterna. Daca insa nu traiesti momentul ci te gandesti la victorie, 1 secunda de lupta ti se va parea o eternitate. Si va fi o eternitate de frustrare si esec.

    Ai rezolvat problema: „La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul.” ? Daca nu, atunci mai explodeaza ! Gandeste-te la ea, analizeaza pana cand reusesti sa biruiesti o solutie pe masura multumirii tale. Nu lasa pe alti sa faca treaba in locul tau, ca n-o vor face pe limba ta.

    Pentru ceilalti:

    Sunteti prosti cu totii !

  1. 28 Decembrie 2008 la 16:43
  2. 3 Ianuarie 2009 la 15:10

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: