Sărbătorile care ne apun

Aflarea omului pe pămînt reprezintă în sine o lucrare. De la naştere şi pînă în momentul morţii fiecare îşi alege şi îşi parcurge drumul vieţii prin gînduri, prin fapte, prin felul său de a privi lumea ce îl înconjoară. Drumul acesta este batut în fiecare zi, dată pentru aflare pe această lume. Noi ne mergem drumul aflîndu-ne alături de familie, în timpul mesei, la serviciu, comunicînd cu prietenii, aflîndu-ne printre necunoscuţi, odinhnindu-ne de muncile, grijile şi bucuriile zilei şi, bineînţeles, sărbătorind un eveniment sau altul.

Fiecare este liber să-şi aleagă drumul pe care să-l meargă. Aşa a fost întodeauna, aşa este şi aşa va fi. Vînzători de oameni, de ţară, de credinţă pot fi găsiţi pe parcursul întregii istorii. La fel cum putem identifica o mulţime de înaintaşi sau de martiri sau pur şi simplu oameni care au trecut prin viaţă fără a lăsa vre-o urmă cunoscută pentru urmaşi. O parte dintre aceştia din urmă au căzut pe cîmpul de luptă, apărîndu-şi ţara şi credinţa, alţii au rămas cu zile şi au revenit acasă, dar cei mai mulţi şi-au trăit viaţa alături de familie şi ţară, cu gîndul la Dumnezeu.

Cu toate acestea oamenii sînt foarte asemănători. Pînă la urmă, aflîndu-ne pe stradă, cinematograf, cafenea sau în oricare alt loc public poţi să greşeşti foarte uşor, apreciind un om sau altul de la prima vedere. Toţi par mai mult sau mai puţin asemănători. Dacă ţinem cont de anumite devianţe, specifice anumitor „profesii” sau alienări psihice şi comportamentale, atunci trebuie să recunoaştem că majoritatea par a fi oameni normali şi foarte asemănători la mers sau la port.

Poate expresia cea mai vizibilă a lumii lăuntrice a omului o găsim în evenimentele şi datele pe care acesta le însemnează, adică în sărbători. Aici omul îşi exteriorizează cotidianul, trăirile şi valorile pe care le împărtăşeşte. Sărbătoarea nu poate fi doar un prilej de a avea liber, de a nu face nimic stînd întins pe canapea sau de a săpa în grădină, după cum o percepea majoritatea în timpurile sovietice. Sărbătoarea este o expresie a stării sufleteşti în timpul „comemorării sau sărbătoririi vreunui eveniment important, cu organizarea de diferite serbări, solemnităţi, demonstraţii, etc.”

Natura verbului „a sărbători” ne spune că o componentă, practic indispensabilă, a oricărei sărbători este comunitatea. Aici fiecare nu numai că îşi exprimă bucuria, respectul, admiraţia, regretul, dar şi împreună cu ceilalţi trăieşte din nou evenimentul şi îi felicită pe ceilaţi cu sărbătoarea. La nivelul primar am putea vorbi despre familie ca despre o comunitate, la nivel superior se află civilizaţia a cărui miez este format din valorile comune mai multor popoare şi state.

Civilizaţia „ignoră” (însumîndu-l) elementul naţional care ţine de o anumită etnie, de un anumit popor şi de un anumit stat , luînd „seama” doar de ceea ce uneşte mai multe popoare şi state într-o comunitate. Cu alte cuvinte este greu să ne închipuim, spre exemplu, că în Rusia, ţară din spaţiul civilizaţional ortodox,  s-ar putea sărbători ziua naţională a României, altă ţară din spaţiul civilizaţional ortodox, sau vice-versa. În acelaşi timp, în ambele aceste ţări, ca şi în Grecia, Serbia, Muntenegru, Republica Moldova, Belorusia, Ucraina, Gruzia, şi toate comunităţile creştine din afara acestui spaţiu, se sărbătoreşte Învierea Domnului Iisus Hristos, celelalte unsprezece Sărbători Împărăteşti, precum şi alte sărbători ce ţin de trăirea creştinească.

Sărbătorile creştine, sărbătorile lumii ortodoxe, sărbătorile spaţiului geopolitic ortodox sînt legate de mîntuire, de dragoste faţă de aproapele, de pocăinţă, de iertare, de milostivenie, de izbînda vieţii asupra morţii, etc., într-un cuvînt de Dumnezeu, de Adevăr. Ele sînt cununa fiecărui an calendaristic creştin şi locul unde omul se află în împreună-lucrare cu aspiraţiile sale duhovniceşti, cu Cel Veşnic, iar împreună-lucrare, cum este bine cunoscut, se traduce în limba greacă Liturghie.

Cele duhovniceşti sînt originea, sămînţa care a rodit o altă caracteristică comună tuturor popoarelor din spaţiul ortodox, anume ansamblul normelor de convieţuire, de comportare a oamenilor unii faţă de alţii şi faţă de colectivitate şi a căror încălcare nu este sancţionată de lege. Dacă cele duhovniceşti reprezintă legătura omului cu Dumnezeu, atunci morala este legătura omului cu alt om, cu semenul său.

După cum sărbătorile, evenimentele pe care le comemorează un om scoate la suprafaţă lumea lui interioară, valorile sale, sufletul său, tot aşa şi sărbătorile unei lumi, unei civilizaţii, unui sistem de percepere a vieţii şi celor înconjurătoare ne pot vorbi despre adevărata valoare a acesteia, despre valorile sale şi concepţia sa despre lumea înconjurătoare.

Cu alte cuvinte ar suna astfel: Spune-mi ce sărbătoreşti şi îţi voi putea  spune cine eşti!.

După dispariţia himerei comuniste şi distrugerea ţării, pe diferite căi, prin diferite mijloace: propagandistice (în special, mass-media, producţie cinematografică şi producţii radiofonice), politice, economice, artistice, şi folosindu-se diferiţi agenţi şi purtători (politicieni, ziarişti, actori, interpreţi, sportivi, instituţii guvernamentale şi mai puţin guvernamentale, etc) se încearcă să ni se implanteze ideea exlusivităţii drumului pe care îl avem de parcurs – cel al tranformării potrivit normelor lumii occidentale.

După 1991 comunismul continuă se servească Occidentul aşa cum a făcut-o în mare măsură şi pînă atunci. De un deceniu şi jumătate tot ni se spune că comunismul a fost o crimă (cu ceea ce sîntem în totalitate de acord) şi că singura cale de a scăpa de „trecut” este occidentalizarea totală.

Activiştii de partid occidentali intenţionat fac din „comunism” şi „trecut” sinonime. De parcă trecutul ar fi început cu anul 1917 sau 1940… De parcă înainte de 1917 nu ar mai fi existat alt trecut … De parcă ei ar fi atît de subdezvoltaţi şi lustruiţi la creier că nu înţeleg aceasta … De parcă comunismul nu ar fi fost un produs al gîndirii occidentale, al lumii Occidentului … (cu ochiul neînarmat se vede că mesajul liberalismului total (integrist, fundamentalist) şi mesajul comunismului total (nazismul a instituţionalizat războiul total) este practic identic. Aceiaşi termeni, aceleaşi abordări ale trecutului care trebuie să fie distrus, pentru a construi lumea „noastră”, lumea nouă… Literă în literă cu Internaţionala … Măcăr fă-o imnul UE … De fapt, nu … Mult mai mult s-ar potrivi Statelor Unite ale Americii care îşi construiesc lumea … De fapt şi pentru UE, şi pentru SUA …)

… Dar Ce sărbătoreşte lumea occidentală?

Uniunea Europeană, o specie a lumii occidentale, sărbătoreşte Ziua Europei. Un fel de 7 noiembrie pe care l-am avut noi cu ceva timp în urmă. Se celebrează desfiinţarea suveranităţii statelor şi popoarelor din cadrul UE în folosul centrului unional, şi desfiinţarea oricăror forme de identitate naţională (culturală, spirituală, tradiţională, etc.) în scopul formării omului nou, omului european.

(„În toate capitalele Uniunii au loc manifestaţii solemne cu participarea înalţilor demnitari de stat şi mai-înalţilor şi iniţiaţilor oficiali de la Bruxelles, mitinguri ale oamenilor progresişti (unde se cere Federaţiei Ruse să accepte Carta energetică europeană, adică să renunţe la dreptul a-şi folosi propriile resurse energetice, iar Iranului ocupaţia occidentală în vederea democratizării acestei ţări, etc. ), concerte, distracţii, etc. Alături de steagul UE şi cel al României, spre exemplu, sînt arborate steagurile celorlate 26 de republici-surori…”)

Tot în luna mai a fiecărui an, pe întinsurile Uniunii au loc manifestaţii care ne permit dacă să nu vedem, măcar să ne închipuim care ar fi portretul acestui om nou. Este vorba de paradele pederaştilor, lesbienelor şi transvestiţilor. Mii de fiinţe ies pe străzile sutelor de oraşe din Occident, inclusiv SUA, pentru a-şi arăta hîdoşenia, renunţarea totală la calitatea de om şi pentru a scuipa morala în faţă.

Psihologul ortodox Constantin Zorin defineşte homosexualismul ca pe o vătămare a naturii umane şi nu pur şi simplu ca pe o sexualitate nenormală. Doctorul afirmă că alături de problemele psihice (nu este singurul care argumentează că homosexualismul este o boală) şi ereditare, mediul încojurător este cel care determină homosexualismul …

Şi care este calitatea acestui mediu înconjurător care produce zeci şi zeci de mii de homosexuali?

Manifestaţiile homosexualilor sînt aduse de către Occident drept exemplu de cea mai înaltă expresie a spiritului occidental, adică „toleranţa şi respectarea drepturilor omului” în formă pură, lipsită de orice pericole şi prejudecăţi.

Ideologii şi activiştii europeni au oferit rolul de prejudecăţi, numite şi tradiţionalism, respectului, decenţei, modestiei, bunăcuviinţei, etc., pentru ceea ce înseamnă familie, pentru ceea ce înseamnă dragoste, pentru ceea ce înseamnă libertate.

În aceeaşi ordine de idei ar trebui să amintim şi sărbătorirea aşa zisei „zile a îndrăgostiţilor”, pe 14 februarie. Desfrîul este elementul central şi mobilul manifestaţiilor organizate. „Dragostea” în firma acestei sărbători este folosită numai pentru a fi distrusă şi înlocuită cu instincte subanimalice. Şi nu trebuie să ne mirăm dacă „dragostea” în Occident, mai ales printre generaţia next, este percepută ca satisfacerea nesăţioaselor pofte sexuale în cele mai perverse forme.

Interesant, cum înţeleg ei „dragostea de Patrie”? (de fapt, care patrie?)

Da, mai este şi Crăciunul. Despre calitatea şi semnificaţia acestei sărbători la occidentali vorbea un reportaj televizat pus în emisie de către un post rusesc în ultima decadă a lunii decembrie. În Germania, consiliul local al unui sat a hotărît să interzică „venirea lui Santa Claus” la ei în localitate. Motivaţia – Santa nu mai aduce cu sine duhul Sărbătorii Naşterii Domnului în casele oameniilor, ce a fost transformat într-o acţiune pur comercială.

Ceea ce se petrece în magazinele din Occident în fiecare lună decembrie confirmă pe deplin atitudinea locuitorilor micii localităţi germane.

Dacă ar fi de scos orice amintire despre esenţa şi semnificaţia acestei Luminate Sărbători, majoritatea occidentalilor nici nu ar observa măcar … Magazinele oricum vor rămîne, nu vor dispărea.

(De altfel, administraţia Statelor Unite acţionează consecvent în direcţia despiritualizării, adică a secularizării Crăcinului. Bradul nu mai este de Crăciun, dar pur şi simplu de sărbătoare. Preşedintele american, în adresarea sa din fiecare an, felicită americanii cu sărbătoarea, nu cu Naşterea Domnului, orice nuanţe creştine fiind scoase din text …)

Acelaşi context şi spirit al sărbătorilor occidentale ne cere, cel puţin să amintim, despre manifestaţii şi evenimente care din cauza specificului nu pot fi sărbătorite de către toţi, însă care adună în jurul lor, prin intermediul televiziunii, zeci de milioane de admiratori… Este vorba despre decernarea diferitelor premii, întîietatea fiind deţinută de Oscar şi MTV, concertele rock şi tipuri asemănătoare, prezentările de modă, etc.

Pănă la urmă ar fi cum ar fi dacă Occidentul ar trăi cu alegerea sa. Or, fiecare este liber să aleagă. Nu! Această cloacă, urîciune a pustiirii şi spurcăciune doreşte să umple (nu de un secol) întreaga lume cu „valorile” sale…

Faimoşii activişti ai frontului ideologic occidental, vorbind despre lumea lor, nici nu folosesc termenul de civilizaţie occidentală sau civilizaţie europeană şi nici un alt termen cît de cît decent… Creatura nu este numită decît lumea civilizată. Adică ceilaţi nici la nivelul noţiunii de civilizaţie nu s-au ridicat, sînt aşa un fel de …

Să ne păzească Dumnezeu de o asemenea „civilizaţie” ! „Civilizaţie” inferioară celei mai abjecte barbarii !

Sîntem gată să nu fim „civilizaţi”, numai lăsaţi-ne în pace !

Ar fi puţin să spunem că noi, adică cei din Republica Moldova, noi – cei din spaţiul încă neApus, nădăjduim, încă ortodox, noi – cei care nu facem parte din „lumea civilizată” sîntem puşi în pericol de viziunile şi de poftele occidentalilor. Se poate doar deschide televizorul sau citi presa pentru a ne convinge că totul este mult mai grav.

Sărbătorile occidentale sînt implantate pe întreaga suprafaţă a globului pămîntesc. Metodele sînt alese în funcţie de starea obiectului, adică de starea poporului, a ţării care urmează să se bucure de atenţia „lumii civilizate”. Unii se dau de bună voie, alţii sînt bombardaţi şi exterminaţi…

În Republica Moldova, manifesataţii de tipul halloween, „ziua îndrăgostiţilor”, concerte rock, etc, chiar dacă nu au statutul social de sărbători, atunci se promovează insistent şi nu fără succes în rîndurile tinerii generaţii. De mai mulţi ani homosexualii îşi organizează orgiile în Chişinău, tot în luna mai, şi insistă să li se permită să organizeze un marş prin centrul capitalei.

Cu toate acestea nimic nu este pierdut. Încă mai avem timp pentru a da ripostă valului „civilizator” care doreşte să ne steargă de pe faţa pămîntului. Nu este totul pierdut. Oamenii nu şi-au perdut chipul uman. A mai rămas ceva.

Timp mai avem, însă nu ştim pentru ce şi cît va ajunge. Să acţionăm.

„Moldova Noastră”

Anunțuri
  1. Dan Dangatul
    2 Ianuarie 2009 la 13:14

    Tulburator de adevarat! Trimiteti la toata presa din R.Moldova, macar sa citesca, daca nu sa si publice. Nu mor caii cind vor ciinii. Doamne ajuta!

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: