Prima pagină > Atitudine, Ortodoxie, Ştiri > De către cine va fi ales noul patriarh al patriarhiei Moscovei ?

De către cine va fi ales noul patriarh al patriarhiei Moscovei ?

Pe data de 12 ianuarie, sinodul clericilor din Moscova a înaintat lista cu delegaţii care vor participa la Sinodul Localnic al BORu, delegaţi care îl vor alege pe noul patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse. În acelaşi timp, majoritatea eparhiilor şi-au ales deja reprezentanţii. Lista acestor persoane vădeşte faptul că, de data aceasta, patriarhul va fi ales de către un număr fără pecedent (impunător) de funcţionari de stat şi oameni de afaceri care sponsorizează eparhiile. Creştinii au primit această noutate ca o lovitură, numind viitorul Sinod „bîlciul vanităţii„.

Procedura finală de alegere a patriarhului încă nu a fost stabilită, deşi, după cum a comunicat purtătorul de cuvînt al Bisericii Ortodoxe Ruse, se presupune că votarea se va desfăşura în două etape. Astfel, la 26-27 ianuarie, episcopii Bisericii Ortodoxe Ruse (aproximativ 200 de persoane) se vor întruni la Sinodul Arhieresc şi vor desfăşura prima selecţie a candidaţilor, la care vor fi aleşi trei candidaţi. Aceşti trei candidaţi vor fi înaintaţi spre votare la Sinodul Localnic. Potrivit hotărîrii din decembrie a Sfîntului Sinod, eparhiile Bisericii Ortodoxe Ruse vor fi reprezentate la Sinodul Localnic de către delegaţi care includ episcopi locali, călugări, clerici şi mireni (în total, drept de vot vor avea 750 de persoane). Listele electorilor (alegătorilor) trebuie să fie prezentate Comisiei de validare a Bisericii Ortodoxe Ruse pînă la data de 15 ianuarie. În aşa mod, alegerea reprezentanţilor a ajuns la final: la 12 ianuarie au fost aleşi şi reprezentanţii clerului din Moscova.

Totuşi, componenţa prealabilă a electorilor a adus o surpriză creştinilor. În componenţa delegaţiilor eparhiale va fi inclus un număr mare de funcţionari de stat şi oameni de afaceri. Astfel, eparhia de Rostov a acordat onoarea de a alege patriarhul proprietarului SA „Donscoi Tabac„, vicepreşedintele Comitetului Dumei de Stat pentru buget şi impozite Ivan Savvidi. Reprezentant din partea eparhiei de Barnaul şi Altai este preşedintele administraţiei Companiei farmaceutice SRL „IunifarmIurie Nijegorodţev. Bobruisc va reprezenta compania „Iarobel„, de asemenea, şi preşedintele Comisiei de comerţ şi antreprenoriat al Consilului orăşenesc local Igor Banşicov. Iar eparhia de Kursk a delegat în capitală un funcţionar din administraţia regională – directorul adjunct al Direcţiei de cooperare a partidelor politice şi organizaţiilor obşteşti Alexandru Şapovalov.

În promovarea elitei de afaceri au reuşit şi statele CSI. Astfel, eparhia de Doneţc şi Mariupol (Biserica Ortodoxă Ucraineană din cadrul Patriarhiei Moscovei) a considerat că pentru patriarh trebuie să voteze directorul companiei „Doneţcstal – uzină metalurgicăVictor Nusenchisu. Eparhia de Conotop şi Gluhov va delega la Sinodul Local pe preşedintele companiei naţionale „EnergatomAndrei Dergaci. Eparhia de Berdeansc şi Boguslav – pe preşedintele Consilului de supraveghere al SA „Berdeansc AgrotehserviceVladimir Pasecinic.

Iar eparhia de Tiraspol şi Dubăsari a delegat la Sinodul Local pe fiul preşedintelui republicii nerecunoscute, Oleg Smirnov – deputat al Consiliului Suprem al Transnistriei, preşedinte al Consiliului acţionarilor „Gazprombanc„.

Biserica Ortodoxă Rusă nu ascunde faptul că eparhiile au mers pe calea promovării în calitate de delegaţi a sponsorilor bisericilor, pentru care participarea la alegerile patriarhului „se egalează cu o distincţie creştină”. O astfel de situaţie la alegerile patriarhului s-a creat pentru prima dată. Pînă în 1917, mirenii participau la Sinoade, însă numai cu vot consultativ. Iar la alegerile precedente ale patriarhului, mirenii au avut dreptul de a vota, dar votul lor a fost atribuit totuşi votului bisericesc – majoritatea mirenilor fiind lucrători ai parohiilor. Componenţa electorilor a provocat deja dezbinare printre creştini. Astfel, purtătorul de cuvînt al patriarhiei Moscovei părintele Vladimir Vighilianski a menţionat că „nu cunoaşte personal aceste persoane şi nu le poate judeca apriori„.

+ + +

Vă prezentăm mai jos o serie de fotografii în care apare actualul înlocuitor al scaunului patriarhal, ÎPS Kirill Gundeaiev:

12

061

0014095

gundjaevshnaider

papa

Mitropolitul Kiril este un cunoscut filo-catolic, participant fidel la conferinţele, adunările, rugăciunile şi slujbele ecumeniste.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. 5 Ianuarie 2010 la 2:05

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: