Vieru şi noi, cei rămaşi

A murit Grigore Vieru… Nu credem că va fi lăsat în pace nici după moarte. Există o veche–nouă tradiţie potrivit căreia numele poetului urmează să fie nelăsat în pace. Diferite figuri şi figurine din aşa zisele mediile artistice, culturale, jurnalistice, politice, etc. au început a se întrece în a venera şi celebra numele lui Vieru.

La o zi după moartea poetului se vorbeşte despre „spirit mesianic, sufletul Basarabiei, trupul ţării”, iar unii afirmă că „Vierul este sus alături de Eminescu”. Printr-o oarecare mulţime de minţi şi birouri deja dau de-a valma idei de „imortalizare” a numelui poetului pe străzi, bulevarde, pieţe etc. etc. (Să nu ajungă nebunii la mărci comerciale!!!)

Nu încercăm să dăm aprecieri celor trăite de către omul Grigore Vieru. Ar fi doar de spus că nici un om nu merită să fie „pomenit” în asemenea hal”! Nu este creştineşte, nu este româneşte!

Avem de a face cu un soi de idolatrie care, după cum se cunoaşte, este o parte a societăţilor „fără Dumnezeu”. Din momentul în care Dumnezeu „nu există”, cum ne spune doctrina comunistă, sau Dumnezeu „a murit/a fost omorît/biruit”, potrivit celei liberal-democratice, este nevoie de ceva cu ce să fie înlocuit. Aici şi apar „genialii, luceferii” etc. care, de altfel, sînt modelaţi după gravitatea stricăciunii sistemului şi al omului-parte a acestuia.

Posibil, mulţi dintre înaintaşii noştri nu au trăit şi creat, la urma urmei, pentru că îşi doreau să fie „proslăviţi”, fapt care puţin îi nelinişteşte pe creatorii de idoli. Dacă persoana s-a evidenţiat într-un fel sau altul ea trebuie „pusă” în slujba sistemului! De exemplu, după comunişti, Eminescu s-a născut doar pentru a crea ”Împărat şi proletar” (neapărat însoţit de un comentariu corect politic), iar potrivit „patrioţilor” acelaşi Eminescu s-a înnăscut pentru a scrie fraza „Suntem români şi punctum!” (neapărat însoţită de un comentariu corect politic).

Mai există un alt Eminescu! Cel adevărat. Însă acesta cam pe nimeni nu interesează, de altfel ca şi opera eminesciană ce nu se înscrie în parametrii „iluminaţi” ai unui sau altui sistem ideologic.

Idolatria „noastră” „basarabeană” este de tradiţie comunistă (cea regăţeană este de tradiţie liberală) şi exprimă, în acelaşi timp, realitatea liberală. „Patrioţii şi democraţii” noştri de tot felul ar trebuie să recunoască că atît în comunism, cît şi în liberalism producerea de idoli este aceeaşi. Tehnicile folosite şi scopurile urmărite nu se deosebesc absolut cu nimic.

Pentru ei, Dumnezeu este puţin. Ei au nevoie de idoli! După cea au fost doborîţi Lenin, Stalin, Ceauşescu, viitorul luminos, imediat au început să ridice pe alţii şi un alt viitor luminos.

Critica scrierilor lui Vieru s-o facă cei care cred că o pot să o facă. Ar fi totuşi să spunem că nu a avut caiete sau scrieri dosite de ochiul regimului sovietic. El s-a făcut remarcat printr-un alt fel de rezistenţă în faţa totalitarismului comunist.

Pînă la declanşarea Perestroikăi în a două jumătate a anilor 80 de către organele de partid, Vieru a fost unul dintre creatorii de artă care nu se împăcau cu felul în care era tratat acest popor la el acasă şi mai ales cum era batjocorită limbă strămoşească care reprezenta pentru poet reperul existenţei şi stării naţiunii. Pentru a putea oarecum păstra ceva din identitatea culturală pe care regimul nu obosea să o mutileze după propria înfăţişare, a ales ca teme de creaţie mama, copilăria, glia, dragostea. Erau teme la care sistemul ideologic sovietic era într-oarecare măsură indiferent şi care în acelaşi timp reprezentau mult pentru noi.

Numele lui Vieru este legat în special de evenimentele care sînt numite în prezent „mişcarea de eliberare naţională”. Elita culturală a vremii a fost cea care i-a trezit pe moldoveni la cele ce le aparţinea de drept: limbă română, istorie, cultură. Ea a fost cea care au scos în străzi zeci de mii de oameni ca să-şi ceară drepturile ce le aparţineau prin naştere. Astfel, în perioada anilor 1988-89 au fost obţinute drepturile la limbă, istorie, cultură.

Cam atît. Din momentul 1991 totul a mers pe linie descrescîndă. Mai întîi cu valorile naţionale, iar mai apoi cu independenţa, s-a ajuns la punctul de pornire din 1987, ca puţin mai tîrziu să se continue cu ceea ce nu a reuşit regimul sovietic – distrugerea noastră.

În foarte multe privinţe situaţia valorilor naţionale este mult mai proastă decît acum douăzeci de ani. Da, avem şi limbă, şi istorie, şi cultură, însă atitudinea faţă de ele şi gradul lor de cunoaştere este înspăimîntătoare. Mai ales cei crescuţi după ’89, adică în libertate cum s-ar zice, nu cunosc şi nu îşi respectă nici limba, nici istoria, şi cu atît mai mult cultura. (În schimb a crescut şi continue să crească gradul de destrăbălare a copiilor şi tinerilor).

Pînă în 1989 se considera că principalul obstacol în calea revigorării valorilor şi identităţii naţionale este regimul politic totalitar comunist, adică lipsa de libertate. Odată cu obţinerea libertăţii valorile şi identitatea nu numai că nu au mai fost revigorate, ci au ajuns într-un hal fără de hal.

„Libertatea” care am obţinut-o şi în care trăim a marginalizat valorile naţionale mai dihai decît regimul totalitar comunist. Valorile există şi nimeni chiar nu le contestă existenţa. Unde? Acolo, undeva, pe locul douăzeci şi ceva sau chiar treizeci şi ceva. În faţa lor a fost pusă… treuca (cele materiale), adică ceea cu ce îi blamau patrioţii renaşterii naţionale pe cei care încercau să găsească vre-un raţionament economic pentru nedespărţirea de „centru”, de Moscova, în 1989.

Pe primul loc în actuala listă valorică se află, indiscutabil, chiar aşa zisa libertate: libertatea de valori naţionale, de ţară, de neam, de familie, de normele morale, …. de Vieru, de Eminescu, de Caragiale, de ceilalţi, ciuntiţi prin manualele de literatură şi înlocuiţi cu „H. Potter”.

Lucrarea de trezire naţională s-a oprit la momentul 1989, poate 1990. După aceea, lupta a fost abandonată. Explicaţia ar putea fi găsită în calităţile politico-administrative proaste de care au dat dovadă cei care au stat la începuturile mişcării şi într-un fel au dus-o spre Ziua Limbii, podul de flori şi Independenţă. Nu este ceva particular pentru Moldova. Se cunoaşte că schimbările sînt făcute de romantici, iar roadele ei sînt culese de către nemernici.

Însă, la fel de adevărat este că după 1988-91 nu s-a protestat împotriva principalului nimicitor al valorilor naţionale şi identităţii naţionale – sistemul politic nou instaurat. Se pare că cei care au ridicat mulţimile pe Piaţa Marii Adunări Naţionale legau renaşterea naţională exclusiv de scoaterea ţării şi a poporului de sub regimul totalitar comunist. Odată ce regimul sovietic era distrus, valorile naţionale nu aveau decît să înflorească. Libertatea părea atît de mare încît nu se prea vedeau pericole pentru identitatea naţională, pentru sufletul acestui popor.

Nu a fost să fie. În perioada de libertate, ceea ce înseamnă şi reprezintă valorile naţionale a degradat şi mai mult, ajungînd puţin deasupra fundului prăpastiei. Pervertirea morală totală şi falsele principii sociale s-au dovedit geometric mai distrugătoare decît coerciţia maşinăriei totalitar comuniste.

Falsele valori comuniste au fost înlocuite de falsele valori liberale. Valorile naţionale şi-au păstrat statutul de gunoi reciclabil, de astă dată pasibil pentru reciclare în funcţie de necesităţile sistemului politic de care avem parte.

Dintre cei care au luptat în 89-91 nimeni nu s-a prea ridicat să spună că sistemul, fundaţia în care trăim, este cea care nimiceşte valorile naţionale.

Au făcut-o din rea voinţă? Nu credem. Pur şi simplu au rămas legaţi de sistemul împotriva căruia au luptat. Dovadă în acest sens ne serveşte poziţia lor faţă de aflarea la conducerea ţării a comuniştilor lui Voronin, în care nu au întîrziat să identifice principalul pericol pentru identitatea naţională şi valori.

Or, dacă problema ar fi în comuniştii lui Voronin, de ce valorile naţionale şi identitatea naţională nu sînt nici pe departe la ele acasă nici în România?

De fapt, generaţia 88-91 nu vrea să accepte faptul că lumea s-a schimbat, că de mai mulţi ani, de vre-o douăzeci, trăim şi murim într-un sistem liberal, conform valorilor liberale – singurele „adevărate şi infailibile” – spre deosebire de cele naţionale, spre deosebire de ceea ce simţim.

Nicolae Dabija spunea zilele trecute: „Grigore Vieru a murit din cauza unui atac de cord, al treilea la număr. Primul a fost in 2007, în urma unui articol din ziarul «Flux», în care preşedintele Partidului Popular Creştin Democrat, Iurie Roşca, l-a învinuit ca ar fi vrut să-l asasineze. Al doilea, in 2008, din cauza unui articol apărut în «Moldova Suverana», unde era învinuit, printre altele, ca ar fi fost spion român şi acuzat de trădare a Republicii Moldova. Dacă nu erau aceste doua atacuri de cord, ar fi supravieţuit acum. A fost asasinat”.

Are dreptate Dabija. Ar fi doar să atragem atenţia că Vieru a fost „ucis” nu în lagăre staliniste sau în case de nebuni, ci într-un sistem absolut democratic, de un sistem democratic care garantează libertatea de expresie, libertatea cuvîntului (inclusiv şi în special a celui ucigător şi iresponsabil).

Nimeni nu poate nega faptul că Moldova e un stat democratic.

Cu toate acestea, Grigore Vieru nu poate fi decît un pseudomodel sau pseudosimbol pentru ceea ce avem astăzi. Timpul valorilor împărtăşite de domnia sa, din păcate,  a trecut. A trecut cu mai mulţi ani în urmă. În prezent, simbolurile „noastre” (şi valorile „noastre”) sînt sau trebuie să fie (sînt impuse nouă) – libertatea de orice valoare (întrunite sub titulatura de valori tradiţionale: neam, limbă, familie, credinţă, istorie etc.,) şi tot ce întruchipează această libertate: descreştinizarea, deznaţionalizarea şi destrăbălarea morală (cei 3D).

Aceşti 3D domină toate sferele vieţii: sociale educaţia, cultura, relaţiile sociale, instituţiile sociale, politica, etc.

Grigore Vieru este un simbol al renaşterii naţionale, al renaşterii naţionale care nu a mai avut loc…
preluat de pe site-ul ortodox „Moldova Noastră”
Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. 23 Ianuarie 2009 la 15:01

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: