Prima pagină > Apusul, Atitudine, Gînduri, Ortodoxie > Să ne ferim de duhul apostaziei

Să ne ferim de duhul apostaziei

Întâlneşti deseori în viaţă oameni care, îngrijoraţi doar de bucata de pâine şi de confortul familiei, îşi topesc zilele în dulceaga rutină a bucuriei de a exista. Nu-şi ostenesc inima cu durerile altora, nu-şi pun întrebări dezmorţitoare, nu-şi frământă sufletul cu tainice zbateri: plutesc inert în toropeala traiului molcom şi fără probleme. Aceştia sunt creştinii zilelor noastre; oameni care au devenit creştini prin descendenţă, iar nu prin asumarea conştientă a ostenelilor sfinţitoare în viaţa personală şi socială. Oare generaţiile veacului nostru nu mai poartă într-însele germenii adevărului, nu-şi mai preţuiesc zestrea chemării la viaţa creştină ortodoxă, zestre scump apărată, pecetluită cu sânge de strămoşii noştri? S-a stins oare din firea neamului nostru scânteia sfintelor năzuinţe, izbucnirea mucenicească împotriva fărădelegii care ne sfărâmă puterile, cocoţată la tribuna dreptăţii? Oare ne-am uitat cu totul vocaţia sfinţeniei, puterile neşovăitoare în lupta cu păcatul? Oare am pierdut cu totul dorinţa unei alte ordini, alta decât cea impusă tuturor creştinilor ortodocşi din partea mai marilor lumii, cu sprijinul politicii vânzătorilor de neam şi ţară?

Unii oameni nedumeriţi se întreabă: „De fapt, care sunt primejdiile care ne pândesc, cum ne atacă, unde ţintesc, unde sfârşesc, etc. ?” Cea mai înspăimântătoare primejdie pentru toţi creştinii ortodocşi este apostazia. Astăzi există mai mult ca oricând o mentalitate şi o societate cu o uimitoare predispoziţie spre apostazie. Dar ce fel de apostazie? Este ea identică cu apostazia primelor secole creştine, aşa cum apare ea în Istoria Bisericii şi în Vieţile Sfinţilor? Şi da, şi nu. De ce? DA, pentru că te dezbină tot de Hristos, tot de Biserică, tot de mântuire, folosind parţial aceleaşi mijloace exact ca în vremea marilor apostaţi. NU, pentru că apostazia vremurilor noastre, pe lângă formele clasice, prezintă şi unele forme noi, „simpatice”, „binevoitoare”, „umaniste şi ocrotitoare”. Ea ne pândeşte hoţeşte din fiecare ungher al societăţii, din fiecare loc de muncă, din fiecare prieten şi vecin, chiar şi prin casnicii noştri (mamă, tată, frate, soră), pătrunde răbdătoare precum cariul în lemn în minţile noastre, în inimile noastre, în sufletele noastre.

Trebuie să ştim că cei mai feriţi de apostazie sunt creştinii ortodocşi care permanent, zilnic, îşi hrănesc sufletele prin neîmpăcarea cu apucăturile şi cu rânduielile acestei lumi, prin citirea neobosită a Sfintei Evanghelii, a Vieţilor Sfinţilor şi scrierilor Sfinţilor Părinţi, prin comunicare reală cu preotul duhovnic ortodox, care dau vigoare şi bărbăţie sufletului spre a se împotrivi prin înfrânare şi nevoinţă duhului apostaziei. Apostazia pătrunde în inimile noastre prin trup şi prin suflet, deci pe acestea se cuvine să le păzim. Această păzire creştinii ortodocşi o numesc înfrânare. Ne înfrânăm împotriva fiecărui păcat. Ne folosim de înfrânare împotriva tuturor păcatelor cu care ne ispiteşte societatea contemporană apostată. Hărţuiala creştinului ortodox al vremurilor de acum vine din toate direcţiile. Nu iartă pe nimeni. Absolut toţi suntem încercuiţi de păcatele lumii.

Trebuie să recunoaştem că omul zilelor noastre, nu face diferenţa dintre social şi moral. Fiindcă, dacă un om săvârşeşte un act imoral dar necondamnat constituţional şi social, el nu sesizează că a păcătuit ca om creştin ortodox în faţa lui Dumnezeu, că a călcat porunca lui Hristos, că este în lepădare faţă de Biserica Ortodoxă şi faţă de legile mântuirii; el nu-şi sesizează apostazia. Pentru acest om, dumnezeu este Statul, dumnezeu este Guvernul, dumnezeu este Constituţia, dumnezeu este poporul, societatea şi legile ei, adică lumea aceasta, iar Dumnezeu nu mai este Dumnezeu. Acest soi de om săvârşeşte păcatul, iar apoi îşi ia liniştit dejunul, pleacă liniştit la serviciu, se întoarce liniştit acasă, se bucură liniştit de familie fără mustrări lăuntrice şi frământări sufleteşti. Este tipul celui care, săvârşind păcatul, e vesel, mulţumit, bine dispus că şi-a făcut conştiincios „datoria”. Este cel care în faţa mustrărilor răspunde senin şi candid: „am avut ordin”, „nu mi-am făcut decât datoria”, „sunt nevinovat, şeful răspunde”, „eram în misiune” etc. Acest gen de oameni au fost uneltele ideale ale democraţiei, comunismului şi ale tuturor regimurilor totalitare, acest soi de oameni mişună printre noi şi astăzi şi tot ei vor fi călăii noştri de mâine. Toată nesiguranţa, toată ezitarea, toată frica, teama de dragul lumii sunt fiice ale apostaziei; sunt lepădări de adevăr, lepădări de dreptate, lepădări de curaj, lepădări de mucenicie, lepădări de dragoste pentru sufletul omului, lepădări de neam, lepădări de credinţă, lepădări de Dumnezeu, lepădări de mântuire, de rai, de veşnicie.

Părintele Paisie Aghioritul, observând toate aceste răni ale societăţii de astăzi, numea lumea contemporană „GENERAŢIA NEPĂSĂRII”, adăugând că „Nepăsarea faţă de Dumnezeu aduce nepăsarea faţă de toate celelalte”. Într-adevăr, în nepăsarea faţă de Dumnezeu stă tot dezastrul lumii noastre, toate eşecurile noastre, toată deznădejdea noastră, toată teama de viaţă şi de moarte.

Preluat de pe pagina electronică a ziarului ortodox din Republica Moldova „TOACA”

Anunțuri
  1. gil
    16 Iulie 2009 la 21:36

    fratilor ce tot il ridicati la fileu p ecumenistul paisieaghiortaitul?era securistul m telui Athos!ii ura d moarte p sfintii d la Athos,p ARSENIE COTEA<TEOFILACT..

  2. liviu
    21 Iulie 2009 la 13:15

    @gil
    Tie chiar nu ti-e rusine sa spui asemenea lucruri despre Parintele Paisie ?
    Cum poti spune asemenea nerozii? Ai citit macar ceva despre Parintele Paisie? Citeste „Marturii ale inchinatorilor” de N. Zurnazoglu si apoi vorbeste.
    Auzi, securist … fiecare vorbeste din prisosul inimii nu?
    Ai grija ca arunci cu noroi in cine nu trebuie.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: