Prima pagină > Apusul, Înştiinţări, Cuvînt Bun, Gînduri, Istorie, Ştiri > Polemică coerentă pe marginea unui articol despre calendare

Polemică coerentă pe marginea unui articol despre calendare

Socot că este de trebuinţă să atrag atenţia fraţilor ortodocşi (indiferent de calendarul pe care îl ţin) asupra polemicii coerente care se desfăşoară (nu foarte intens ca ritm, dar revelator ca mesaj) în jurul articolului „Trecerea la stilul nou înseamnă trădarea Ortodoxiei”, articol al cărui titlu se referă direct doar la cei care au trecut  (s-au lepădat) de la calendarul bisericesc la cel papistăşesc-lumesc (nu putem, invocînd atît de necesara dreaptă socoteală, să extindem mesajul articolului asupra celor care s-au născut în calendarul gregorian). Sînt demne de luat în seamă îndeosebi comentariile făcute la 7 iunie.

Doamne, ajută, la luminarea minţilor şi inimilor!

A se vedea şi:

Anunțuri
  1. cititor
    10 Iunie 2009 la 23:25

    „nu putem, invocînd atît de necesara dreaptă socoteală, să extindem mesajul articolului asupra celor care s-au născut în calendarul gregorian)”

    Da, dar daca acestia ajung la cunostinta adevarului despre Calendarul Parintilor si raman tot asa fara sa faca nimic, nu-i o scuza. Altfel ar fi determinism („daca Dumnezeu i-a nascut asa, n-au ce face”). Prin extensie s-ar putea argumenta tot la fel si in cazul papistasilor, hindusilor etc. („pai daca Dumnezeu i-a nascut asa, ce vina au ei?”)
    Spunea cineva intr-un comentariu pe blogul lui Danion Vasile ca orice nou-calendarist este ecumenist chiar si fara voia lui, fiindca prin faptul ca tine un calendar gresit, nebisericesc, face ascultare nu de Sfintii Parintii ai Bisericii, ci de masonii inovatori ecumenisti, ereziarhii minciuno-ierarhi care l-au introdus.

  2. 11 Iunie 2009 la 0:25

    Ai dreptate, dar, fii atent, mă refeream la „mesajul articolului” respectiv care zice că cei care s-au lepădat de calendarul Bisericii trecînd la calendarul iudeo-masonic sînt trădători ai Ortodoxiei. Nu pot să-i calific ca trădători pe cei care s-au născut în calendarul nou, din simplul motiv că ei nu au avut ce trăda. Treaba se schimbă însă fundamental dacă cel care este pe „nou” este sincer în credinţa sa şi, astfel, nu poate să nu afle adevărul lucrurilor – dar totuşi preferînd să-şi adoarmă glasul conştiinţei care strigă, invocînd tot soiul de motive strict lumeşti sau de falsă smerenie sau ascultare. Dar, dat fiind faptul că acum aproape toţi au posibilitatea să afle (dacă le pasă de mîntuire, de Sfinţii Părinţi şi de Predania acestora şi nu urmează politica pierzătoare a „struţului”) cum stau lucrurile în aşa-numită „problemă” a calendarului – îndurerat să fiu, dar nu ştiu ce îndreptăţire mai au să rămînă în părtăşie liturgic-euharistică (element care reprez. baza eclesiologiei ortodoxe) cu eresiarhii ucigători de Adevăr din Patriarhia lui Daniel.

    Mărgăritarele credinţei sînt prin preajmă, la loc umbrit. Trebuie doar să fii în stare (cu mila Domnului care vine odată cu exprimarea voinţei creştinului) să le deosebeşti de surogatele mîncate de rugina apostaziei, dar pudrate de marketingul „bisericesc” oficial.

  3. cititor
    11 Iunie 2009 la 8:42

    Multumesc pentru foarte corectele observatii. Cred ca este bine ca le-ai facut, fiindca am observat ca multi atunci cand citesc ceva, nu inteleg ceea ce citesc, interpretand/rastalmacind dupa propriile -sau abil infiltratele- lor idei preconcepute. Asa ca orice precizare/explicatie pentru definirea cat mai exacta a lucrurilor, este binevenita.

  4. moldovlah
    11 Iunie 2009 la 10:15

    Dinspre partea unui apartinator al Bisericii Ortodoxe nou-calendariste situatia se vede in felul urmator:

    – dupa cunostinta mea, in Romania exista deja doua Biserici Ortodoxe vechi-calendariste, dintre care doar una are continuitate apostolica, respectiv cea cu mai putini inchinatori si oarecum, trecuta sub tacere chiar si de catre cealalta Biserica Ortodoxa vechi-calendarista;
    – in iconomia dumnezeiasca, harul inca lucreaza prin preotii slujitori ai BOR, cu toate ca o mare parte a acestora tind sa se transforme intr-o „armata functionareasca” obedienta fata de ierarhia masonica si ecumenicizanta in proportie covirsitoare;
    – exista tendinte de divizare a celor trei Biserici Ortodoxe Romanesti sus-pomenite in grupuscule din ce in ce mai numeroase.

    In situatia data, ar fi nevoie nu de Adevar, ci de Dragoste, care este mult mai mare inaintea Domnului-Dumnezeului nostru.
    Se pare ca Adevarul pus inaintea Dragostei duce la sfisierea camasii lui Hristos in petice, care in final nu mai pot acoperi ranile si pacatele drept-credinciosilor.
    Eate drept ca in momentul in care una, ori mai multe dintre aceste Biserici Drept-maritoare ar apostazia prin aderarea declarata si asumata la erezia catolica/ecumenista, lacasurile de cult apartinatoare acesteia nu vor mai putea fi considerate locuri de inchinaciune, iar oficiantii acestora preoti pravoslavnici. Dar, in mod evident nu putem anticipa si formula proces de intentie.
    Daca Dumnezeu va permite ca aceasta cadere a ierarhiei sa se produca, este usor de presupus ca situatia va fi similara celei din Transilvania anilor 1700, cind 85% din ierarhia Bisericii Ortodoxe, trecuta la greco-catolicism nu a reusit sa urneasca din credinta poporul drept-maritor.
    Nimic nu poate garanta ca nu vor fi atrase in aceasta capcana si Bisericile Ortodoxe vechi-calendariste, din Romania, ori din afara.
    Pentru moment, alta solutie decit raminerea fiecaruia in barca in care l-a asezat Dumnezeu, eu, unul, nu vad sa existe.
    Vremurile care vin nu permit decit solutii pentru rezistenta, necum pentru solutionarea imediata a acestei situatii dureroase pe care o reclama atit apartinatorii Bisericii Ortodoxe nou-calendariste, cit si a celor vechi-calendariste.

    P.S. Pentru a evita orice neintelegere, vreau sa mentionez ca particip cu aceeasi bucurie si dragoste la slujbele tuturor celor trei Biserici Ortodoxe Romane la care fac referire mai sus.

  5. mircea m
    12 Iunie 2009 la 10:02

    Când ne vom deştepta şi vom vedea că BO Română, Bis. Moldovei şi Patriarhia Moscovei au apostat? Când vom recunoaşte că pseudo-ierarhii Bisericii oficiale sunt lupi năimiţi ce s-au îmbrăcat cu blana oilor pe care le-au jupuit şi le-au sacrificat lupilor? Deşteaptă-te Creştine!

  6. Bogdan
    12 Iunie 2009 la 23:13

    Doamne ajuta!
    Am avut si am aceasta problema a calendarului de ceva vreme. Problema la mine se rezuma in modul urmator.
    Cei de stil vechi sau „stilisti” sustin ca noii calendristi sunt in primul rand schismatici pentru ca au schimbat calendarul si eretici pentru ca odata cu schimbarea calendarului, timp de trei ani la rand au facut pastele dupa calendarul indreptat, si nu in aceeasi zi cu celelate Biserici Ortodoxe.
    Acum , daca noi suntem schismatici sau eretici ar insemna ca Dumnezeu nu asculta rugaciunile noastre de nici un fel si ruga noastra este in zadar. Din viata Sfantului Ioan Gura de Aur rezulta ca daca cineva este intr-o invatatura gresita fata de dogma Bisericii Ortodoxe, atunci Dumnezeu nu ii asculta rugaciunile. Cititi va rog acest fragment din viata Sfantului: „Era în Antiohia un cîrmuitor bogat înşelat cu eresul marcioniţilor – după numele lui Marcion ereticul -, care făcea mult rău celor binecredincioşi. Femeia aceluia, căzînd într-o boală cumplită, nici un doctor nu putea s-o vindece. Şi, din zi în zi, crescîndu-i durerea mai cumplit, a chemat ocîrmuitorul pe eretici în casa sa şi le-a zis să ajute femeii lui, rugîndu-se pentru sănătatea ei. Iar ei s-au rugat pentru dînsa neîncetat trei zile şi mai mult, dar nimic n-au folosit.

    După aceea a zis femeia către bărbatul său: “Aud de un preot cu numele Ioan, care vieţuieşte cu episcopul Flavian, că este ucenic al lui Hristos şi orice cere de la Dumnezeu îi dă lui. Deci rogu-te, du-mă la dînsul ca să se roage pentru tămăduirea mea, căci am auzit că multe semne face. Iar marcioniţii nu-mi ajută nimic şi din aceasta se vădeşte credinţa lor cea rea. Pentru că de ar fi fost dreaptă credinţa lor, le-ar fi ascultat Dumnezeu rugăciunea”.

    Ascultînd bărbatul cuvintele ei, a dus-o la biserica dreptcredincioşilor şi neîndrăznind s-o ducă pe ea înăuntru, pentru că era eretic, a aşezat-o înaintea bisericii şi a trimis la episcopul Flavian şi la preotul Ioan, spunîndu-le despre venirea sa şi despre pricina venirii, ca să se roage Domnului nostru Iisus Hristos pentru sănătatea femeii sale, care bolea cumplit.

    Ieşind la dînşii episcopul împreună cu Ioan au zis: “Dacă vă veţi lepăda de eresul vostru şi vă veţi apropia de Sfînta, Sobornicească şi Apostolească Biserică, veţi dobîndi mîntuire de la Hristos Domnul”. Iar el a făgăduit cu osîrdie a se lepăda. Şi a poruncit Sfîntul Ioan să aducă apă şi a rugat pe Flavian ca să facă semnul Crucii peste apa aceea. Făcîndu-se aceasta, a poruncit să o verse peste cea bolnavă, care îndată s-a făcut sănătoasă, ca şi cum n-ar fi fost bolnavă niciodată şi slăvea pe Dumnezeu.

    Văzînd eparhul minunea ce s-a făcut cu femeia sa, s-a apropiat împreună cu dînsa de Sfînta Biserică, lepădîndu-se de eresul lui Marcion şi s-a făcut bucurie mare pentru întoarcerea eparhului.”

    Prin urmare intrebarea care se ridica si care este esentiala pentru mantuirea noastra este urmatoarea: mai avem noi (BOR sti nou) Duhul Sfant. Se mai coboara Duhul Sfant la Sfanta noastra Liturghie?
    Asta putem verifica prin manifestarile Duhului Sfant in Biserica. Una si cea mai pricipala este Taina Euharistiei si a doua este lucrarea Duhului intru sfintirea oamenilor. Daca Taina Euharistiei este valabila, atunci si sfintirea oamenilor este posibila, ceea ce insemna ca Biserica Ortodoxa Romana de Stil Nou are Sfinti si dupa schimbarea calendarului.

    Daca da, atunci trebuie sa stabilim daca ramasitele omenesti de la Aiud sunt moaste sau nu. Si daca oameni pecum Parintele Ilarion Argatu mare exorcist de la Manastirea Cernica si Parintele Ilie Lacatusu sunt Sfinti sau nu.
    Daca da atunci Harul Duhului Sfant lucreaza in Biserica, daca nu atunci e cam trist.
    Eu propun ca sa cautam cat mai multe informatii despre aceste persoane si mai ales sa cautam defnitia Sfintelor Moaste si sa vedem da ea se aplica la persoanele mai sus numite.

    Multumesc pentru rabdarea cu care a-ti citit textul si-l rog pe Domnul Nostru si Mantuitorul Nostru Iisus Hristos sa lumineze sufletele noastre! Amin!

  7. Anca Stati
    14 Iunie 2009 la 17:21

    Intrebarea este foarte buna si multi avem nevoie de raspuns la aceasta. S-ar putea ca raspunsul sa fie simplu si clar, dar noi, care nu avem discernamant, sa nu-l putem gasi.Sunt sigura ca un Sfant prooroc Ilie sau Ioan Botezatorul nu ar avea atatea dileme cum avem noi. Totusi, nici nu putem cadea in agnosticism care in manifestarea lui extrema este defapt ateism. Avem istoria Bisericii, avem canoanele, avem vietile sfintilor. Problema e ca noi nu le cunoastem si ca nu ne convine ce spun ele. Si ce citim acum deja e trunchiat si cenzurat. Exista de exemplu in Biblie, un verset in care se spune catre preoti si farisei „Vai voua, calauze oarbe care dati pietre celor ce va cer paine”. Acest verset nu l-am mai gasit in versiunile noi ale Bibliei. Deranjeaza foarte mult pe cineva, pentru ca este foarte explicit.

    Sunt foarte multi cei ce pledeaza pentru faptul ce unitatea e importanta. Am crezut multi ani in acest fals argument. Unitatea nu o asiguram noi, ci Hristos. Daca am asigura-o noi, ar trebui sa ne punem etichete unul pe altul: ‘Asta e din Biserica’ si ‘ asta nu e din Biserica’ si ar trebui sa stim exact unde e Biserica. Dar noi stim prea bine intrebarea lui Averchie Tausev: ‘ de unde stii tu ca tu esti in Biserica cea adevarata?’. Si noi avem o lucrare si aceea este mai degraba pastrarea puritatii credintei. Cu alte cuvinte, trebuie sa mergem pe urmele Sfintilor Parinti, adica sa urmam pe cei ce deja fac parte din Biserica triumfatoare. Unul dintre aspectele acestui demers, foarte important, este defapt acela de a ne delimita fata de erezie, pentru ca erezia desparte de Dumnezeu. Si pentru ca Adevarul nu coexista cu minciuna. De aceea, Biserica intotdeauna, prin credinciosii ei adevarati, s-a ingradit fata de erezie si fata de eretici. Azi, in mod ciudat, ni se predica un mesaj de genul „uitati, aici e erezie; uitati, ierarhul e eretic, nu fiti de acord cu el, dar urmati-l de dragul unitatii” si chiar mai dubios ‘ierarhul eretic este administratorul harului lui Dumnezeu, el il da, el il retrage’. De parca Hristos e plecat in vacanta, si acum, prin exceptie, trebuie sa asiguram noi unitatea Bisericii prin a fi in comuniune cu ereticii. Mesajul de care am spus, e cel mai periculos pentru ca ce serviciu mai mare poti face dusmanilor Bisericii, celor ce lucreaza (acum dinlauntru) la distrugerea ei, decat sa convingi credinciosii, ca desi vad erezia, desi sunt in comuniune si fac ascultare de eretici, totusi harul lui Dumnezeu este inca cu ei? Nu ai neutralizat prin aceasta orice incercare de a sta in Adevar? Nu ai asigurat victorie deplina dusmanilor Bisericii? Nu cumva asta este marea apostazie? Nu cumva preotul care cunoaste ce mare erezie este ecumenismul, dar care inca este in comuniune si pomeneste pe ereticul Daniel la Liturghie, deja s-a lepadat? Imi pun cu groaza intrebarea asta. Eu, daca as fi in locul preotului, sa stiu ca episcopul e eretic, l-as pomeni la Liturghie numai dupa ce m-as fi lepadat de tot ce invata Biserica si Sfintii Parinti despre erezie. Este clar o lepadare. Mai bine stau cei ce nu stiu si se afla in comuniune cu ereticii din nestiinta.
    Pe langa argumentul fals de mai sus mai se vehiculeaza cateva, la fel de mincinoase si de periculoase, si asta chiar in mediile care pretind ca au dragoste de adevar si care denunta primii ce se intampla in BOR. Oare nu s-or fi intreband de ce anume sunt inca lasati in pace?
    Cel mai grav e ca, la o analiza mai apropiata, vezi ca am cazut si noi in ecleziologia papistaseasca, aceea care atribuie infailibilitatea ierarhilor, care indiferent ce sunt ei (ecumenisti, simoniaci, masoni, etc), ar avea, vezi Doamne, succesiune apostolica, si in ascultarea neconditionata fata de sinod, care am vazut cu totii cat de ortodox este (vezi cazul Corneanu, cazul Teodosie – se mai aude ceva?, si pozitia in ce priveste homosexualitatea si cipurile).
    Ce raspuns vom da cu totii cand Domnul ne va cere socoteala de felul cum L-am urmat si de puritatea credintei, cand noi am avut toate dovezile ca lucrurile stau cum stau? Ce dovezi vrem mai mult?

    Intentia mea nu e sa dau un raspuns, ci doar sa dau glas la intrebarile si framantarile mele proprii. Cine nu are framantari si doarme linistit, in situatia de fata, nu face decat sa doarma. Acela nu e un crestin si crede in mod fals ca are mantuirea garantata. Nu exclud, bineintele si eforturile proprii pe care trebuie sa le faca un om pentru mantuirea sa.
    Ce ma intristeaza e ca, desi aceste framantari sunt sincere, de cate ori incerc sa le comunic ‘fratilor’ din BOR, fie nu imi raspunde nimeni, fie sunt acuzata ca ii provoc si ca tin partea ‘stilistilor’.

    Sa ne ajute Dumnezeu sa gasim raspuns, caci numai El stie ce e in sufletul nostru, acela care simte ca ceva nu e in regula deloc aici si vrem sa-L aflam acolo unde e.

  8. Maria
    14 Iunie 2009 la 17:42

    Bogdan, si eu m-am aflat in aceeasi dilema despre care vorbesti si tu. Am ajuns la concluzia ca BOR a fost schismatica din 1924 nu si eretica, in felul acesta explicandu-se o oarecare lucrare in interiorul ei pe care n-am putea-o anula, desi probabil este infima fata de ce ar fi trebuit sa fie (lucrarea Duhului Sfant). Si eu m-amm intrebat inainte de a afla ca BOR este schismatica daca Sfintele Taine mai sunt Sfinte Taine si daca mai sunt pentru cat timp vor mai fi. Parerea mea este ca daca BOR nu este inca eretica va deveni cat de curand.
    In ceea ce-l priveste pe parintele Ilarion Argatu am certitudinea ca nu este un sfant autentic, iar in ceea ce-i priveste pe sfintii inchisorilor am avut intotdeauna rezerve desi probabil trebuie studiat fiecare caz in parte cu mare atentie. Daca exista sfinti in biserica de stil nou probabil ca exista destul de putini, in schimb in biserica pe stil vechi exista destul de multi. Din cat am cercetat eu despre biserica pe stil vechi am gasit o curatenie duhovniceasca despre care nu credeam ca mai exista cu atat mai mult in afara bisericii ortodoxe oficiale, desi ma tem ca gasit si unele semne ale faptului ca incepe sa se corupa si ea.

  9. 14 Iunie 2009 la 18:04

    Moldovlah, Adevarul si Dragostea sunt unul si acelasi lucru adica Dumnezeu. Oamenii prin ei insisi nu sunt capabili nici sa primeasca nici sa ofere dragoste. Singura Cale de a atinge dragostea este cea daruita oamenilor de Dumnezeu prin sacrificarea propriului Fiu si care consta in insusirea tuturor poruncilor lui Hristos.

  10. 14 Iunie 2009 la 19:03

    Hristoforus, din cate stiu eu BOM este in comuniune cu BOR. Asta nu inseamna oare ca sunt aproape pe acelasi plan indiferent de diferenta de calendar?

  11. 14 Iunie 2009 la 20:53

    Maria, asta si inseamna. Desi BOM este departe de a fi atat de cazuta in apostazie ca Patriarhia lui Daniel, stilul vechi tinut de BOM este conventional, duhul fiind unul modernist si a-canonic.

  12. 16 Iunie 2009 la 13:59

    BOM are „sanse reale” sa calce pe urmele BOR dupa numirea lui Kiril ca intii-statator al Bisericii Ortodoxe Ruse.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: