Prima pagină > Apusul, Atitudine, Gînduri, Ortodoxie > Despre gîndirea profund anticreştină a „creştinilor” ecumenişti

Despre gîndirea profund anticreştină a „creştinilor” ecumenişti

Continuarea acestui fragment

Aşa-zişii creştini joacă un rol important în încercarea lumii de a obţine pacea. Cu sloganul „Creştini, uniţi-vă!”, ei au pornit în căutarea bazarului unde are să se vândă adevărul. Odinioară, creştinii aveau credinţă şi erau gata să moară pentru credinţa lor. În ziua de azi, zelul lor pentru adevăr s-a domolit. Au început să-l considere ca fiind ceva secundar. Li se par lipsite de importanţă şi nedemne de a fi menţionate diferenţele dintre biserici, pentru care altă­dată martirii se sacrificau cu ardoare, Părinţii erau exilaţi, iar credincioşii prigoniţi şi mutilaţi pe capete.

Majoritatea dintre ei sunt sentimentali incorigibili, care cred că religia lui Hristos este un sistem etic privind relaţiile umane. Alţii urmăresc scopuri politice şi interese ascunse. Ei zidesc laolaltă cetatea Antihristului. Caută armonia, fiind indiferenţi faţă de adevăr; caută o reconciliere externă, ignorând disensiunile interne; caută litera, fiind indiferenţi faţă de duh.

Cum e cu putinţă ca ei să spere că ceea ce nu s-a înfăptuit în primele secole ale schismei se va înfăptui acum, când diferenţele în dogmă şi mentalitate, o dată cu trecerea secolelor, din simple fisuri, au devenit prăpăstii?!

Simplul fapt că ei vorbesc despre unirea bisericilor arată că gândirea lor este profund anticreştină. Ei recunosc prin aceasta că Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, pe care o mărturisim în Simbolul credinţei noastre (Crezul), ar fi încetat să existe; că a fost dezbinată în multe biserici care nu mai sunt catolice [universale], adică nu mai cuprind întregul adevăr şi har, precum bisericile ortodoxe locale, ci deţin o parte mai mare sau mai mică de adevăr şi har. Prin urmare, ei cred că adevărul nu mai există pe pământ şi că venirea lui Hristos a fost până la urmă zadarnică. Căci adevărul confundându-se cu minciuna, este cu neputinţă ca adevărul pentru care a venit Hristos să stea mărturie pentru a fi redescoperit. Aşadar, devine imposibilă redescoperirea lui Hristos, Care El însuşi este Adevărul.

Dar atunci de ce a spus Hristos că are să fie cu noi până la sfârşitul lumii? „Şi am să fiu cu voi toate zilele, până la sfârşitul veacului”. De ce a spus că Sfântul Duh îi va îndruma pe ucenici către deplinătatea adevărului şi că Biserica va izbândi asupra porţilor iadului?

Dacă Biserica a fost dezbinată – şi dacă e nevoie de unire, înseamnă că a fost dezbinată -, atunci tot ceea ce a făgăduit Hristos s-a dovedit a fi numai minciună! Însă Dumnezeu să ne ferească de o asemenea blasfemie! Biserica există şi va exista până la sfârşitul lumii, nedezbinată şi invulnerabilă, potrivit făgăduinţei Domnului. Toţi cei care vorbesc despre „unirea bisericilor” neagă pur şi simplu pe Hristos şi Biserica Sa.

Când un patriarh ortodox acceptă participarea Bisericii Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericilor ca fiind una în rândul multor „biserici”, ce altceva face decât să recunoască în mod public, precum protestanţii, existenţa mai multor biserici, şi prin aceasta dezbinarea Bisericii Una, Sfinte, Soborniceşti şi Apostoleşti? Ce altceva face decât să-L renege pe Hristos?

Dar, în strădaniile lor profane, aceşti oameni prezintă textele liturgice ale Bisericii şi pe Hristos însuşi ca fiind aliaţii lor. Într-adevăr, Hristos s-a rugat ca ucenicii Săi „să poată fi unul”, şi Biserica se roagă în timpul fiecărei Liturghii „pentru unirea tuturor [hyper tes ton panton henoseos]”. Aceste cuvinte nu vor însă să spună că Biserica se roagă ca într-o zi creştinii să se unească făcând compromisuri reciproce în convingerile lor. Nu se referă la urmărirea unor acorduri compromiţătoare, prin care să se unească elemente denumite în mod diferit. Nu au nici o legătură cu protocoalele făcute în vederea unei alianţe, unui acord sau unei convenţii, precum cele care se semnează după multe negocieri între naţiuni diferite. Nu, aceste cuvinte nu vor să spună nicidecum aşa ceva! Biserica nu se roagă lui Dumnezeu pentru unirea unor elemente opuse, ci pentru ca toţi oamenii să devină UNUL. Cu alte cuvinte, pentru ca ei toţi să accepte cu căinţă adevărul, să se închine cu umilinţă dinaintea Bisericii şi să se numere printre membrii ei. Pentru ca ei să îşi dea seama de greşeala în care au trăit şi să se îndrepte degrabă spre lumină şi adevăr, şi anume spre Biserică. Acesta este lucrul pentru care se roagă Biserica. Pentru acest lucru anume ne rugăm în Liturghia Sfântului Vasile cel Mare: „Îndreaptă-i [o, Doamne] pe cei aflaţi în greşeală şi uneşte-i cu Biserica Ta Sobornicească şi Apostolească”. Doar această rugăciune şi dorinţă izvorăşte din dragostea adevărată, căci ea caută tămăduirea celor bolnavi şi nu amăgirea lor.

Alexandru KALOMIROS (extras din cartea „Împotriva falsei uniri bisericeşti”)

Pentru o înţelegere mai amplă a chestiunii eresului ecumenist:

După terminarea publicării mai multor fragmente din cartea teologului Alexandru KALOMIROS, de o extremă importanţă pentru înţelegerea ortodoxă a vremurilor pe care le trăim, voi pune la dispoziţia fiecăruia cartea în format electronic. Doamne, ajută, la lupta cea bună!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: