Murirea (I)

Democraţia liberală nu reprezintă nicidecum prioritatea majorităţii asupra părerii minorităţii, după cum cred cei naivi. Acest sistem nu egalează nici măcar votul individului cu cel al majorităţii. Democraţia situează votul minorităţii, în cazul în care aceasta este purtătoare de viciu sau păcat, deasupra părerii majorităţii. Dacă 100 de milioane de oameni sînt împotriva pederastiei şi 1000 pro, decizia va fi în favoarea minorităţii.

Într-un mediu de toleranţă şi îngăduire, cultivate prin respect pentru gusturile altora, vor apărea magazine, cluburi şi resurse mass-media, care vor deservi această categorie denaturată. Şi nu-i poţi contrazice : dacă Dumnezeu nu există, toţi sunt liberi să facă ce vor. Acoperirea consecinţelor colosale cu o frunză de smochin se exprimă prin interdicţia de a cauza prejudicii cu efect imediat. După logica de percepţie materialistă a lumii, un gust sau o orientare netradiţională trebuie respectate. Doar nu ne pot face nici un rău.

Unora le place borşul, altora – insectele fripte. În sex se aplică aceeaşi regulă: unora le plac relaţiile tradiţionale, alţii le preferă pe cele netradiţionale. În curînd, însăşi cuvîntul „netradiţional” va disparea. De ce? Cine determină tradiţia? Deocamdată, aceasta este asumată de acea parte a societăţii care păstrează conştient rămăşiţele „directivelor” religioase. Dar cu trecerea timpului se vor naşte generaţii „libere” de aceste „arhaisme”.Multe fenomene, apreciate de comunităţile religioase ca fiind păcate de moarte, la materialişti au statut de distracţii inocente, întărite legislativ prin constituţie – „biblia ateilor”, pe care ei înşişi au scornit-o. Au fost legalizate relaţiile sexuale în afara căsătoriei, prostituţia a fost transformată într-un lucru social util, au situat pederastia la nivelul diversităţii iubirii. Urmează legalizarea pedofiliei, necrofiliei ş.a.m.d.

Este interesantă tehnologia de implantare a acestor infamii în societate. Cultivarea pederastiei pe sol tradiţional nu dă rădăcini. În schimb, printr-o luptă cu pederastia se poate foarte lesne introduce acest concept în cîmpul informaţional. Astăzi, discuţiilor despre droguri li se acordă mult timp. Mai demult, pentru majoritatea acest fenomen era foarte îndepărtat . S-ar părea că nu e despre noi, e despre alţii. Şi iată că… totul e atît de aproape, atît de uşor, atît de plăcut. Multora le-a apărut gîndul de a încerca doar după lectura cărţilor unde acţiunea gravitează în jurul subiectului despre droguri. Au apărut multe filme unde narcomania este aparent condamnată, se vorbeşte pe un ton negativ. Nenea-regizor zice: „E interzis, nu se admite!”, după care însuşi se întoarce şi, dînd din ochi conspirativ, spune : „Da’ poate încercăm ? Ai ceva ? „

Analogic a fost şi cu pederastia: omul nici nu s-a gîndit că s-ar fi putut ajunge la aşa ceva. Dintr-o dată apare afişul: „Stop violenţei infantile !”. Acestea sînt primele proiectile care sparg defensiva omului. S-ar părea că nu ai avea nimic de spus împotriva stopării violenţei, parcă totul e corect şi într-adevăr ar trebui interzisă. Însă într-un final aşa a pătruns conceptul de pederastie în câmpul informaţional. S-au început discuţii pe tema incestului (relaţia sexuală a părinţilor cu copiii). În continuare au răsărit din „ascunzişurile” lor apărătorii pedofiliei, care îndreptăţeau foarte convingător acest fenomen. Unii au început să obiecteze la nivel emoţional. Şi s-a început…

Al doilea pas: cînd conceptul va pătrunde în viaţa noastră, se va produce o îngustare a noţiunii, urmată de fragmentare, de încadrare a acesteia între mulţimea de norme, care la rîndul lor sînt divizate în alte milioane de rînduieli. Va trece puţin timp şi acei ideologi care susţin postmodernismul vor zice că pederastia, în principiu, nu există. Cîţi oameni, atâtea sexe. Această idee deja bate la uşă.

Cel mai important în desfrînarea societăţii este anularea sentimentului de ruşine. Ruşinea este întotdeauna  iraţională, este imposibil ca aceasta să fie explicată cu ajutorul logicii materialiste fără a apela la conceptele deduse din logica religiilor.

Nu este neapărat să înveţi copiii ce înseamnă perversitate, minciună, negarea valorilor familiei. E destul, de exemplu, să intentezi cazuri penale prin care să aperi drepturile copiilor, cum a fost şi cazul recent din SUA în care un băiat a cerut judecătorului să i se recunoască dreptul de a cumpăra un arici. Ce penibil… În realitate însă băiatul s-a răsculat nu pentru dreptul de a avea arici, dar împotriva mamei sale şi a cîştigat. Sau se pot afişa pe internet bannere cu înscripţia „Strict interzis sub 18 ani ! ” , dar în paralel să se discute despre dreptul omului la viaţă privată de la vîrsta de 14 ani. Sau sub pretextul luptei împotriva fenomenului adolescentelor gravide şi SIDA să se vorbească despre sex protejat. Din responsabilitatea rezolvării acestor „griji” se va vorbi intens despre libertate, despre interzicerea de a face vreun rău oamenilor ce te înconjoară, şi se va induce ideea despre posibilitatea şi în acelaşi timp despre normalitatea de a face orice îţi poate provoca plăcere. Sub egida libertăţii, băieţii şi fetele înşişi vor găsi izvorul plăcerilor şi motive de a da în judecată părinţii, în aşa mod ei vor începe să-şi ia de la viaţă tot.

Noi încă mai păstrăm rămăşiţe din atitudinea specifică comunităţii ortodoxe. De aceea respingem plăcerile care aparent nu au consecinţe negative de moment. De exemplu, necrofilia (contact sexual cu morţii) şi alte devieri, care din punct de vedere al materialismului sînt inofensive. Însă societatea încă nu este „pregătită” să accepte asemenea expresii a libertăţii.

• În Anglia a fost înregistrat un caz paradoxal. Comunitatea de necrofili s-a adresat autorităţilor cu rugămintea de a li se acorda cadavre proaspete, după „utilizarea” lor ei îşi asumă responsabilitatea să înmormînteze trupurile din contul său şi, în general, tot ce vor face ei va fi conform legii. Organele supreme au fost puse într-o situaţie dificilă. Din punctul de vedere al ateismului ştiinţific, propunerea este avantajoasă. Nimănui nu i se încalcă libertăţile, se aduce venit în bugetul statului, mai mult decît atît, unui grup separat de alegători i se oferă plăcere. Da, o plăcere stranie, dar gusturile nu se discută. Autorităţile au refuzat necrofilii, au făcut-o din motive formale. Apare însă întrebarea: conform cărei logici s-au condus ? Încercaţi să formulaţi un refuz clar din punctul de vedere al materialismului.

• Alt exemplu. În Germania, un om i-a propus altuia să îl mănînce. Partenerii au întocmit o declaraţie prin care unul îi transmitea celuilalt trupul său spre a fi mîncat. Au fost respectate formalităţile juridice, înţelegerea a fost întărită şi de un notar, totul a fost filmat, înregistrat în format audio şi video. Se poate închipui perfecţiunea juridică a documentului, luînd în considerare caracterul pedant al nemţilor. După încheierea contractului, cumpărătorul i-a tăiat vînzătorului organele genitale, totul conform regulilor chirurgiei, cu anestezie şi toate celelalte. După care organele au fost preparate şi mîncate de cei doi în cadrul unei cine prieteneşti. Mai departe vînzătorul s-a sinucis, pentru ca cumpărătorul să nu cadă sub incidenţa legilor penale. Prin urmare, cumpărătorul a constatat decesul conform tuturor normelor medicinei, l-a tăiat în bucăţele şi l-a pus în frigider. Totul a fost înregistrat cu o cameră video.

După ce cazul s-a răspîndit în public, autorităţile nemţeşti au fost puse într-o situaţie neplăcută. Nu există pedeapsă pentru consumul cărnii omeneşti, deci nu a fost încălcată nici o prevedere a legii penale. Dacă ar fi fost o înţelegere obişnuită, era posibilă tragerea la răspundere a contractanţilor. Dar întrucît contractul împuterniceşte o persoană liberă să îi acorde alteia dreptul de a-i consuma propriul trup, totul este în conformitate cu legea. Spre onoarea autorităţilor nemţeşti, acestea au găsit un motiv şi l-au pus după gratii pe cumpărătorul-canibal, pe 5 ani.

• În Ucraina, un grup de cetăţeni care primesc plăcere din mîncarea fecalelor umane, s-au adresat cu o cerere de a li se înregistra oficial organizaţia. În statutul organizaţiei se stipula cautărea şi unirea celor ce gândesc la fel ca ei. Se accentua: totul va fi conform legii. Ei erau de acord să plătească taxe şi impozite. Însă autorităţile ucrainene au refuzat, încălcînd astfel libertatea personalităţii.

• În Franţa, un grup de entuziaşti vroiau să facă publicitate comercială pentru vînzarea obiectelor de igienă feminină deja folosite. Autorităţile franceze, de asemenea, au refuzat. Ne întrebăm: De ce au făcut asta? Că doar aceşti „oameni inofensivi” plătesc bani şi nu muşcă pe nimeni. Unora le place mirosul parfumului, altora mirosul de frigărui şi mai sînt unii cărora le place să adulmece mirosuri neigienice. Cine îi poate judeca ?

Sînt multe asemenea exemple. Am evidenţiat exemplele cele mai relevante, pentru ca cititorul să se convingă: refuzurile sînt în contradicţie cu logica societăţii moderne. Acestea [refuzurile] sînt construite pe logica comunităţilor creştine. Logica creştină este în opoziţie cu logica materialistă. Conform materialismului, se acceptă orice, numai să nu cauzeze prejudicii de moment. În nici unul din exemplele prezentate mai sus nu apar consecinţe negative cu efect imediat. Cine dintre liberali ne poate spune: de ce deciziile au fost luate în detrimentul logicii „raţionale” ?

Sistemul democratic este îndreptat spre respectarea drepturilor tuturor, indiferent de gusturi. Este cert faptul că drepturile minorităţilor vor fi restabilite. Îndobitociţii nu vor mai fi etichetaţi ca fiind minoritate, vor fi etalaţi ca oameni normali, pentru că multora dintre ei le este ruşine să recunoască atracţiile lor tainice. În susţinerea acestei idei vor apărea lucrări ştiinţifice, care vor indica „naturaleţea” manifestării homosexualităţii la oameni şi multe altele. Oamenii normali vor fi prezentaţi ca o minoritate complexată, nişte inhibaţi arhaici.

Nu contează faptul că majoritatea sînt oameni normali şi refuză acceptarea acestor fenomene în viaţa lor. Dacă 10 americani trăiesc printre 100 de mii de amerindieni, minoritari nu vor fi americanii, ci amerindienii. La fel şi în sfera moralităţii – termenul „minoritate” va fi transferat de la anormali la normali. Apare întrebarea: Care va fi raportul real? La etapa primară va apărea iluzia că normalii sînt o minoritate. După trecerea timpului aceştia într-adevăr vor deveni minoritate.

În viitor va creşte o generaţie totalmente raţională, la care vor dispărea reflexele, aşa cum a dispărut percepţia negativă a pederastiei. Acum ei sînt prezenţi în orice stat democratic şi în administraţia oricărei confesiuni religioase, ceea ce stimulează efectul de susţinere în masele sociale. Aceasta prezintă un semn distinctiv şi în acelaşi timp o normalitate. Ei îi aduc pe ai săi, împreună integrându-se în structură. Cu o jumătate de veac în urmă era imposibil să îţi imaginezi oficializarea înregistrării unei căsătorii între lesbiene sau pederaşti. Acum este normalitate.

Dacă cineva va încerca să încalce drepturile minorităţilor sexuale,  se vor găsi pe loc apărători. Fiţi atenţi: ei nu se grăbesc să apere indivizii care primesc plăcere din consumul cărnii omeneşti, a fecalelor etc. Dar din punct de vedere formal nu este nici o diferenţă între aceştia şi homosexuali. Doar că apărătorii de drepturi încă nu s-au „maturizat”, lor le este ruşine să apere pe cei ce mănîncă fecale. La fel cum le era ruşine cu jumătate de secol în urmă să-i apere pe homosexuali. Dar pentru că ruşinea nu are vreun temei raţional, ea va dispărea. Şi atunci, chiar cel mai de nimic apărător de drepturi va vedea în refuzurile de mai sus semnele totalitarismului, încălcarea drepturilor şi încercare de a supune gusturile oamenilor sub anumite norme.

Refuzul de a înregistra amatorii consumului de fecale este discriminare pe principii de gusturi. Iubitorii unui anumit tip de plăcere sînt discriminaţi faţă de adepţii altor desfătări. De ce unora le este permis, iar altora li se interzice?

Pînă la moment, nimeni nu s-a afirmat ca apărător al drepturilor oamenilor ce îşi doresc legalizarea gusturilor sale netradiţionale. Aceasta atestă faptul că societatea încă nu a trecut de Rubicon. Ortodoxia a cedat la nivel vizibil, dar s-a consolidat temeinic în subconştiinţa celor mai înrăiţi atei. Oamenii nu sînt încă capabili să accepte denaturări revoluţionare, chiar dacă acestea corespund logicii materialiste.

(Va urma)

fragment din fundamentala carte în limba rusă „Proiectul Rusia – volumul 3”