Murirea (epilog)

continuarea primei părţi

Lumea reală este formată dintotdeauna de cea virtuală. La început apare ideea, gîndul sau dorinţa – toate acestea sînt produse virtuale. Apoi acestea sînt transpuse în realitate. Odată cu apariţia tehnologiilor informaţionale s-a făcut posibilă crearea unui nou tip de spaţiu virtual, fapt care a dus la creşterea considerabilă a dependenţei lumii reale de cea virtuală.

În lumea virtuală poţi face orice, chiar şi să tai capul cuiva. Pentru dauna adusă unei fiinţe virtuale nu va purta nimeni răspundere. Astăzi, băieţeii (şi nenii adulţi) se distrează cu jocurile „action”, ucigînd oameni virtuali. S-ar părea: ce e rău aici, e doar un joc… Băieţii se jucau mereu de-a războiul şi nimănui nu-i trecea prin cap să vadă ceva rău în aceasta.

Totul e însă foarte simplu – înainte, formatul jocului nu se apropia de realitate. Uciderea din joc şi uciderea din realitate se deosebeau enorm. Însă odată cu progresul tehnologiei calculatoarelor, realitatea şi virtualitatea se vor apropia foarte mult. Conştiinţa omului ajuns în spaţiul cibernetic se va schimba. Mizeria virtuală curge în lumea reală. Astăzi, această mizerie ucide oameni, dar nimeni nu observă relaţia cauză-efect.Problema nu este doar în degradarea etico-morală. După firea lor, oamenii vor ajunge mai răi decît maniacii. Maniacul, cel puţin, îşi apreciază corect acţiunile, nu-şi face iluzii asupra actului pe care îl săvîrşeşte. Putem admite în acest caz şi existenţa clipelor de pocăinţă. În cazul „noilor maniaci” nu vor apărea regrete în legătură cu faptele săvîrşite, după cum lipsesc acestea şi la ucigaşii virtuali. Ei omoară, sîngele curge, măruntaiele ies afară, dar pentru sentimentul de pocăinţă loc nu se găseşte. Pentru că pentru ei Dumnezeu nu există.

Ce-i de făcut dacă cineva primeşte plăcere din durere ? O persoană liberă de „arhaismele” comunităţii tradiţionale nu vede în aceasta nimic vrednic de condamnare. Îţi va declara: aşa e făcută lumea – viaţa unui om depinde de moartea altuia…

Un materialist autentic, eliberat de „arhaisme”, se consideră pe sine a fi un mamifer cu raţiune. Îi este străină noţiunea de suflet şi conştiinţă. Pe cei ce-l înconjoară el îi consideră, la fel, animale: unele mai puternice, altele mai slabe. Dacă un animal mai puternic vînează pe unul mai slab – ce e nefiresc aici? Doar nimeni nu se indignează atunci cînd o pisică sătulă chinuie un şoarece. Ea nu vrea să mănînce, ea doar se distrează. Prin ce este mai prejos omul decît pisica? Şi dacă am ajuns aici, atunci apare o libertate infinită pentru cea mai sălbatică fantezie.

Pisica se joacă cu şoarecele. Fără îndoială, cuiva îi va veni dorinţa să se joace în realitate. Cînd procesul legalizării se va fi trecut, apare necesitatea de a mări gradul. În cazul unora, aceasta se va vedea prin dorinţa de a experimenta senzaţii reale. Pentru început, omul doar va dori să privească la o suferinţă reală.

Următorul pas: practica desinestătătoare pe oamenii vii. Cine e mai sărac – iese singur la vînătoare. Cine e mai bogat – cumpără „marfă vie”. Conform informaţilor serviciilor speciale, „marfa” înseamnă în majoritatea cazurilor copii. Vînzătorii şi cumpărătorii nu numesc copiii – copii. Spre exemplu, din înregistrarea audio a unei asemenea discuţii, doi bărbaţi negociază vînzarea unei fetiţe mexicane de 8 ani, pe care o numesc „animal mic”. Cumpărătorul precizează ce se poate face cu ea şi unde se poate ascunde cadavrul după. Din raţiuni etice, nu vom aduce detalii ale acestui dialog.

Vînatul după băieţi şi fete există în orice ţară din lume. Piaţa satisface cererea de chinuire, considerîndu-i pe oameni drept marfă. Acest fenomen nu poate fi comparat nici pe departe cu sclavia. În robie, stăpînul cumpăra sclavul cu bani grei şi se comporta cu el nu mai rău decît cu o caretă sau o vacă. Aici însă omul este din start văzut ca obiect de chinuire.

Statistica copiilor dispăruţi într-un singur an îl va cutremura pe oricine. Cîţi dintre aceştia au murit întîmplător şi cîţi dintre ei au fost chinuiţi în studiouri porno – putem doar să ghicim. Cazul penal se intentează doar atunci cînd se găsesc oseminte omeneşti. Însă dacă totul se face perfect, oseminte nu sînt, – nici crima nu există.

Chemarea de a lua de la viaţă tot, bazată din teoria ateismului ştiinţific și realizată în condiţiile progresului tehnic, încă nu şi-a dat roadele principale. Descrierile de mai sus – este doar începutul şi nu reprezintă pericolul cel mai grav. Pericolul cel mai mare nu-l reprezintă maniacii care se înmulţesc în societatea consumistă ca viermii în carnea împuţită. Pericolul principal îl reprezintă Elita care oferă baza ideologică pentru aceasta. Se naşte o nouă societate, conturul căreia acum este greu de imaginat şi din cauză că e straşnic.

fragment din fundamentala carte în limba rusă “Proiectul Rusia – volumul 3”