Prima pagină > Apusul, Atitudine, Cuvînt Bun, Gînduri, Istorie, Ortodoxie > (IV) Un profet contemporan al apostaziei: „… Aici nu poate fi vorba despre adevărata Biserică”

(IV) Un profet contemporan al apostaziei: „… Aici nu poate fi vorba despre adevărata Biserică”

fragmentul precedent

Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut? (Matei 7, 22)

Al doilea nivel

La cel de-al doilea nivel de apostazie descris de arhiepiscopul Averchie, Bisericile Ortodoxe – ,,fiind în pas cu vremurile” – abandonează unele forme tradiţionale bisericeşti şi poziţii ecleziologice pe care le socotesc ,,învechite”, şi astfel se desprind şi ele de tradiţia care păstrează ,,savoarea” creştinismului primar. Acesta este unul dintre modurile prin care Ortodoxia devine o ,,pseudo-Ortodoxie” lumească. Esenţa Ortodoxiei nu poate fi transmisă când însuşi contextul primirii ei este aproape distrus.

Arhiepiscopul Averchie a explicat de ce Biserica Ortodoxă, precum a spus odată Sfântul Atanasie cel Mare, ,,nu trebuie să slujească vremurilor” (20).

,,Biserica nu se modelează niciodată după cele ale lumii. Într-adevăr nu, pentru că Domnul a spus ucenicilor Săi la Cina cea de taină: ,,Din lume nu sunteţi” (Ioan 15, 19). Noi trebuie să păzim aceste cuvinte dacă vrem să rămânem credincioşi adevăratului creştinism – adevăratei Biserici a lui Hristos, care dintodeauna a fost, este şi va fi mereu străină de această lume. Fiind aparte de ea, Biserica este în măsură să transmită neschimbate învăţăturile dumnezeieşti, deoarece această separare (înstrăinare) a păstrat-o pe ea neatinsă, adică asemenea dumnezeirii imuabile” (21).

Odată, pe la începutul anilor ’1960, un seminarist l-a auzit pe arhiepiscopul Averchie plimbându-se multă vreme în tinda mânăstirii. În cele din urmă, el s-a dus la ierarh şi l-a întrebat ce se întâmplase. Îngândurat, cinstitul arhipăstor i-a răspuns: ,,Frate, cuvântul ’Ortodoxie’ a ajuns lipsit de înţeles, fiindcă neortodoxia se ascunde în spatele măştii exterioare a Ortodoxiei. Aşadar, este necesar să inventăm o nouă expresie pentru ceea ce numim Ortodoxie, precum odinioară a fost nevoie să se găsească cuvântul ’ortodox’. Şi nu este aşa de uşor”.

Arhiepiscopul Averchie şi-a dat seama că, pentru vreun motiv oarecare, Bisericile Ortodoxe şi conducătorii bisericeşti nu au păstrat cu sfinţenie temelia nepământească a tradiţiei ortodoxe ca fiind transmisă din tată în fiu neîntrerupt de-a lungul veacurilor. Despre aceasta scria:

,,Acolo unde s-a rupt legătura duhovnicească moştenită a harului care vine de la Sfinţii Apostoli şi urmaşii lor, bărbaţii apostolici şi Sfinţii Părinţi, acolo unde s-au introdus diferite inovaţii în credinţă şi morală, cu scopul de a ’ţine pasul cu vremurile’, de ’a progresa’, de a nu se învechi şi a se adapta cerinţelor şi uzanţelor acestei lumi care zace în rău – aici nu poate fi vorba despre adevărata Biserică” (22).

Aceste ,,inovaţii” (23) sunt introduse uneori pentru a face viaţa ortodoxă mai puţin decât o luptă sau a o face să pară mai puţin ,,ciudată” în ochii lumii. Arhiepiscopul Averchie scria că însuşi conceptul de a face aceasta este heterodox, deoarece ,,credinţa ortodoxă învaţă cum să-ţi clădeşti viaţa potrivit cerinţelor desăvârşirii creştine, pe câtă vreme heterodoxia ia din creştinism doar acele lucruri care sunt, şi în măsura în care sunt, compatibile cu condiţiile vieţii culturale contemporane”. A coborî standardul ortodox al luptei ascetice înseamnă a refuza creştinilor un mijloc de auto-curăţire, a le refuza însăşi posibilitatea pocăinţei mântuitoare când nu reuşesc să atingă acest standard – în duh, dacă nu în literă. Înseamnă a slăbi adevărata temelie a Ortodoxiei, care, precum spunea arhiepiscopul Averchie, ,,este o credinţă ascetică, care cheamă la nevoinţă ascetică, în numele dezrădăcinării patimilor şi cultivării virtuţilor creştine” (24).

În alte cazuri, tradiţiile sunt analizate şi schimbate pentru a hrăni mândria ,,teologilor” contemporani care, separaţi de transmiterea directă, vie a tradiţiei, se străduiesc să găsească ,,noi căi ale teologiei ortodoxe” pentru a ,,stăpâni istoria” pe plan intelectual şi a ,,reintroduce” în practica ortodoxă un fel de purism artificial. Arhiepiscopul Averchie scria: ,,Ei vociferează despre cât este de esenţial a ’reînnoi Biserica Ortodoxă’, despre un gen de ’reforme în Ortodoxie’, care chipurile a devenit ’rigidă în obiceiurile sale’ şi ’muribundă’ (25) … Acest nou soi de ’ortodocşi’ nu sunt altceva decât ’scolaşti’ moderni” (26). Ei ,,teologhisesc” fără ,,sensibilitatea” cuvenită faţă de atmosfera bisericească tradiţională în care au crescut sfinţii. ,,Din roada lor îi veţi cunoaşte” (Matei 7, 20): Ortodoxia tradiţională, cu toate aşa-zisele ei ,,adăugiri culturale” şi ,,impurităţi”, a crescut sfinţi până şi în vremurile noastre; Ortodoxia ,,restabilită” sau ,,redescoperită”, cu toate pretenţiile ei de a fi mai curată şi mai bine informată, a produs în cel mai bun caz oameni deştepţi. Neputinţa duhovnicească a celei din urmă este consecinţa dorinţei ,,teologilor” ei de ,,a avea cunoştinţe mai aprofundate” decât deţinătorii vii de astăzi ai sfinţeniei ortodoxe.

De asemenea, ,,fiind în pas cu vremurile”, Bisericile pot pierde savoarea Ortodoxiei prin aceea că sunt prinse în mrejele duhului ,,mişcării ecumeniste” moderne care, precum am văzut, este o expresie a procesului de apostazie mondială. Astfel, arhiepiscopul Averchie afirma în diferite locuri:

,,Duhul distrugător al apostaziei a pătruns deja chiar în Biserica noastră Ortodoxă, ai cărei distinşi ierarhi vestesc făţiş apropierea unui soi de ’nouă eră’ şi propun cu cinism să se termine cu tot trecutul, în timp ce ei se adună pentru a crea un fel de ’Biserică’ cu totul ’nouă’, în strânsă legătură ’ecumenică’ şi conglăsuire cu toţi apostaţii de la adevărata credinţă şi Biserică (27) … De mult timp, noi am aflat că ei (clericii ortodocşi) aparţin acestei mişcări în scopul de ’a mărturisi celor de alte credinţe adevărul sfintei Ortodoxii’, dar este dificil pentru noi să credem că această afirmaţie este altceva decât ’praf aruncat în ochii noştri’. Frecventele lor declaraţii teologice din presa internaţională ne conduc la concluzia că ei nu sunt altceva decât nişte trădători ai sfântului Adevăr” (28).

Al treilea nivel

În sfârşit, cel de-al treilea nivel de apostazie cu privire la care ne-a avertizat arhiepiscopul Averchie este atins atunci când Bisericile Ortodoxe, chiar de păstrează toate tradiţiile a ceea ce ele numesc ,,Ortodoxie adevărată”, pierd savoarea nepreţuită a credinţei lor şi devin infectate cu un duh lumesc deghizat în spiritualitate. Aceasta se întâmplă din pricina: (1) pierderii dragostei creştineşti fundamentale, în a cărei absenţă toate tradiţiile devin mai degrabă osânditoare decât purtătoare de har, şi (2) întrebuinţării formelor şi cadrelor exterioare ale credinţei (care au menirea de a aduce aminte de cealaltă lume) în scopuri lumeşti. Prin intermediul acestor factori apare o altă formă de ,,pseudo-Ortodoxie”, de această dată mult mai subtilă, fiindcă poate fi înveşmântată în toate formele exterioare corecte. Câteva din simptomele sale, care pot fi întâlnite şi în ,,pseudo-Ortodoxia” nivelului al doilea de apostazie, vor fi descrise mai jos.

Politica de partid

Arhiepiscopul Averchie a văzut că, odată ce s-a pierdut savoarea Ortodoxiei şi Biserica ajunge să fie privită înainte de toate ca o organizaţie pământească, apartenenţa la Trupul mistic al lui Hristos este confundată cu apartenenţa la unul dintre partidele bisericeşti administrative. Vieţile oamenilor pot fi apoi distruse sub pretextul ,,curăţirii Bisericii”, dacă aceşti oameni nu par utili organizaţiei. Clerici, mireni şi monahi sunt aţâţaţi unul împotriva celuilalt şi făcuţi să nu aibă încredere unii în alţii, în scopul de a apăra interesele lumeşti ale respectivelor lor partide. O grupare bisericească se poate desprinde din alta şi poate căuta să-şi legitimeze poziţia cu nenumărate formule legale şi canonice. Diferite partide bisericeşti se pot uni pentru a forma ,,super-partide” pentru a se simţi mai legitime; ele pot vorbi despre unitatea lor exterioară de parcă aceasta ar constitui adevărata unitate duhovnicească a Bisericii, dar ele dezvăluie că această unitate este de fapt pur politică când resping sau utilizează polemica împotriva acelor grupuri ortodoxe care nu s-au alăturat organizaţiilor lor.

Cei cu ,,mentalitate de partid” pot pierde însăşi ideea de sfinţenie, preamărind personalităţi bisericeşti în primul rând fiindcă sunt ,,recunoscute” de partidul lor particular, sau sunt purtătorii lui de cuvânt cei mai de seamă. ,,Canonicitatea”, o armă însemnată în polemica de partid, ajunge să fie manipulată cu totul arbitrar şi devine confundată în mod eronat cu ,,recunoaşterea” unui partid de către alte partide. În consecinţă, cel care foloseşte cea mai eficientă propagandă pare să devină ,,canonic”.

Văzând că nu are nimic de-a face cu adevăratul creştinism, arhiepiscopul Averchie era dezgustat de acest domeniu a ceea ce el numea ,,politica de partid”.

Deşi politica de partid a atins, într-adevăr, o extremă în aceste vremuri de pe urmă, când ,,va răci dragostea multora” (Matei 24, 12), mentalitatea de partid nu este, bineînţeles, nouă: este o înclinaţie comună a laturii căzute, trupeşti a omenirii. Chiar Sfântul Apostol Pavel a avut de-a face cu ea când scria Bisericii din Corint: ,,Că fiecare din voi zice: eu sunt al lui Pavel; iar eu al lui Apollo; iar eu al lui Chifa; iar eu al lui Hristos. Au doar s-au împărţit Hristos ? Au Pavel s-a răstignit pentru voi ? Sau întru numele lui Pavel v-aţi botezat ? Căci când zice cineva: eu sunt al lui Pavel; şi altul: eu sunt al lui Apollo; au nu sunteţi trupeşti ?” (I Corinteni 1, 12-13; 3, 4).

Arhiepiscopul Averchie spunea că a transforma Biserica într-o unealtă a intrigilor politice înseamnă ,,a supune cele veşnice celor vremelnice, cele cereşti celor pământeşti, cele sfinte celor păcătoase” (29). În articolul său Râvna sfântă, el afirma în plus:

,,De asemenea, există o râvnă falsă, mincinoasă, dincolo de a cărei mască este ascunsă spuma patimilor omeneşti comune – cel mai adesea mândria, iubirea de stăpânire şi de slavă, şi interesele unei politici de partid, precum aceea care joacă rolul principal în luptele politice şi pentru care nu poate exista loc în viaţa duhovnicească, în viaţa publică a Bisericii. Din nefericire, ea este adesea întâlnită în timpurile noastre şi este un instigator de bază al oricărei dispute şi tulburări imaginabile în Biserică, ai cărei manageri şi agitatori se ascund de multe ori în spatele unui soi de aşa-zis idealism. În realitate, ei urmăresc doar scopurile personale, străduindu-se să fie pe placul nu al lui Dumnezeu, ci al propriei preocupări de sine, şi fiind râvnitori nu pentru slava lui Dumnezeu, ci pentru propria slavă şi pentru slava colegilor şi partizanilor partidei lor. Toate acestea, se înţelege de la sine, sunt profund străine de râvna sfântă autentică, potrivnice ei, şi sunt păcătoase şi criminale, fiindcă doar compromit sfânta noastră credinţă şi Biserică !” (30)

,,Biserica – sublinia arhiepiscopul Averchie în alt loc – ne-a fost dată pentru mântuirea sufletelor noastre şi pentru nimic altceva ! Nu o putem transforma într-o unealtă sau teren de joc al patimilor noastre şi de reglare a conturilor personale” (31).

În ce-l privea pe arhiepiscopul Averchie, politica de partid era plictisitoare, oricare ar fi fost partidul implicat. Cei dinlăuntrul lor erau cu greu vrednici să se jertfească, să renunţe la şansa de a avea soţie şi familie, aşa cum a făcut el când a devenit monah. În mod ironic, tocmai diferendele lui cu cei cu ,,mentalitate de partid” l-au făcut pe el să fie victima politicii lor. El a fost îndepărtat din funcţia de membru permanent al sinodului de episcopi, fiindcă nu a acceptat să fie călăuzit mai degrabă de o ,,linie de partid” decât de propria conştiinţă. Văzând că politica de partid a pătruns nu numai în alte grupuri, ci şi în jurul său, el a spus odată unuia din foştii lui seminarişti: ,,Nu rezultă din aceasta că harul Sfântului Duh părăseşte sinodul nostru ?”

Cu toate acestea, se poate pune întrebarea de ce arhiepiscopul Averchie a vorbit atât de deschis despre fenomenul ,,lipsit de inspiraţie” al politicii de partid. Nu ar fi fost mai bine doar să ne prefacem că toate celelalte grupuri ortodoxe nu există şi să ne limităm atenţia la cercul propriu ? Nu, pentru arhiepiscopul Averchie aceasta ar fi fost o eschivare de responsabilitatea sa de apostol al lui Hristos. Politica de partid otrăvea misiunea Ortodoxiei în Lumea Liberă, îndepărtându-i pe convertiţi şi făcându-i pe credincioşi să asculte mai degrabă şoaptele diavolului decât cuvintele Vieţii. Păstrarea tăcerii ar fi fost o crimă, căci dacă acest subiect nu ar fi fost abordat direct, cum altfel ar găsi căutătorii de cele duhovniceşti adevărata esenţă a Ortodoxiei, care este prin natura sa mai presus de politica de partid ? Cum ar cunoaşte ei realitatea vie a adevăratei Biserici care, precum spunea arhiepiscopul Averchie, este ,,uniunea duhovnicească strânsă a tuturor celor care cred cu adevărat în Hristos” ?

,,Singură râvna sfântă pentru Dumnezeu, pentru Hristos – scria arhiepiscopul – fără nici un amestec al oricărui fel de viclenie sau politică iscusită cu două înţelesuri, trebuie să ne călăuzească în toate faptele şi atitudinile” (32).

Catacombele Ortodoxiei

A se vedea şi primele 3 părţi ale seriei:

  1. “Dar ce va stabili dacă tu eşti sau nu în acea Biserică? ”
  2. “Această falsă ortodoxie se luptă ca o fiară să ia locul adevăratei Ortodoxii”
  3. „Cine trebuie să fie cu totul străin de adevăratul creştinism ca să nu înţeleagă toate acestea!”

Note:

20. Citatul întreg este: ,,Ştim că trebuie să slujim, nu vremurilor, ci lui Dumnezeu” (din epistola Sfântului Atanasie cel Mare către Dracontie).

21. ,,Adevărata Ortodoxie”, de arhiepiscop Averchie, Orthodox Christian Witness, Seattle, WA, 10/23 ianuarie 1983, p. 2-3.

22. Staţi neclintiţi în adevăr, p. 2.

23. De exemplu, reformele liturgice şi ale calendarului, schimbările în rânduielile de post, spovedania rară, băncile şi orgile în biserică, clericii fără barbă, tunderea şi cârmuirea monahilor de către preoţi căsătoriţi etc. Cu privire la astfel de inovaţii, părintele Serafim Rose spunea odată: ,,Adepţii rânduielii profane sunt ei înşişi naivi; ei acceptă pur şi simplu ceea ce le-a fost ’transmis’. Dar neînţelegând semnificaţia şi necunoscând izvoarele a ceea ce le-a fost transmis, sunt lesne înşelaţi, acceptând rânduieli – pe care Biserica le-a îngăduit doar din bunăvoinţa sau iconomia ei – ca şi cum acestea ar fi ce este mai bun în Ortodoxie, precum şi obiceiuri nepotrivite, de origine şi inspiraţie heterodoxă recentă, laolaltă cu tradiţiile ortodoxe curate şi pline de tâlc moştenite de la Sfinţii Părinţi”. A se vedea Paisie Velicikovski, Frăţia Sfântul Ghermano de Alaska, 1976, p. 14.

24. ,,Ar trebui să fie Biserica ’în pas cu vremurile’ ?”, de arhiepiscop Averchie, The Orthodox Word, nr. 16-17, p. 184 şi 186.

25. Viaţa şi scrierile arhiepiscopului Averchie, p. 25

26. ,,Adevărata Ortodoxie”, p. 5.

27. Staţi neclintiţi în adevăr, p. 7.

28. ,,Adevărata Ortodoxie”, p. 3.

29. Staţi neclintiţi în adevăr, p. 7.

30. ,,Râvna sfântă”, de arhiepiscop Averchie, The Orthodox Word, mai-iunie 1975, p. 130-131.

31. Drepţii strălucesc ca stelele, p. 51-52.

32. ,,Râvna sfântă”, p. 131.

Anunțuri
  1. vaska
    28 Ianuarie 2010 la 21:44

    Toata lumea ar trebui sa citeasca si sa creada ce spunea cuv.Averchie. Numai ca aceste lucruri nu intra in urechea crestinului apostaziat. Diavolul nu vrea.

  2. Pr Timotei
    15 Februarie 2010 la 2:59

    Sunt perfect deacord! Cica se pregateste”asa zisul al 8 lea sinod ecumenic ” care va fi o cadere din Har, asa ca deabea atunci vom reintra in catacombe! Acum inca lucrurile nu sunt delimitate!

  1. 26 Iunie 2010 la 13:55
  2. 22 Iunie 2011 la 11:26

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: