Prima pagină > Apusul, Atitudine, Gînduri, Istorie, Ortodoxie > Ce nu vor să înţeleagă nou-stiliştii cripto-ecumenişti (I)

Ce nu vor să înţeleagă nou-stiliştii cripto-ecumenişti (I)

Nou-stiliştii (următorii „stilului nou”) nu înţeleg sau, mai degrabă, se fac că nu înţeleg că „problema calendarului” nu se referă deloc la calendarul în sine, ci la „schimbarea” calendarului ca la o etapă stabilită din timp către înjugarea de facto a bisericilor ortodoxe la erezia ecumenistă. Ecumenismul este scopul, schimbarea calendarului – unul din paşii cruciali. Aceasta n-o spune „stilistul” X sau Y, ci însăşi cei care au lucrat intens la lepădarea calendarului Bisericii lui Hristos şi acceptarea calendarului ecumenist, lepădat de Biserică. Şi deci:

În anul 1902, Sfântul Sinod al Patriarhiei Constantinopolului, în frunte cu Î.P.S. Patriarh Ioachim al III-lea, trimitea o enciclică patriarhală şi sinodală ,,către prea sfinţiţii Patriarhi ai Alexandriei şi Ierusalimului şi către Sfintele Biserici-surori întru Hristos autocefale din Cipru, Rusia, Grecia, România, Serbia şi Muntenegru”. Prin această scrisoare, sinodul ,,considera oportun un schimb de opinii între înalţii prelaţi ortodocşi” asupra ,,anumitor probleme de natură religioasă şi de mare importanţă”, printre care se numărau ,,relaţiile prezente şi viitoare cu cele două mari turme ale creştinătăţii: Biserica Apuseană şi Biserica protestanţilor”, iar ca un preambul ,,problema unui calendar comun, despre care deja se vorbeşte şi se scrie de o vreme încoace”.

Prin urmare, Sinodul Constantinopolului dorea să pună în discuţie ,,mai ales, metodele propuse pentru reformarea calendarului iulian care a dominat în Biserica Ortodoxă timp de secole sau pentru acceptarea celui gregorian”. Înalţii demnitari ortodocşi luau ,,în considerare şi modificarea datei Sfintelor Paşti după o înţelegere prealabilă”, părerile lor fiind împărţite în această privinţă. Astfel, o parte din ierarhi considera că ,,Sfânta Tradiţie este singura potrivită în Biserică, fiindu-ne încredinţată de Sfinţii Părinţi, şi care a avut întotdeauna acordul Bisericii”. Alţii, susţinători ai reformei calendarului, recomandau Bisericii Ortodoxe alinierea la standardele ştiinţifice ale Bisericii Apusene în ceea ce priveşte precizia măsurării timpului.

Enciclica chema lumea ortodoxă să delibereze asupra acestei probleme: ,,întrucât această chestiune (cu toată aparenţa sa ştiinţifică) are o importanţă ecleziastică, ni se pare drept să facem schimb de informaţii relevante cu celelalte Biserici Ortodoxe pentru ca astfel să ajungem să gândim la fel [!] şi ca întreaga Biserică Ortodoxă să exprime o singură părere şi hotărâre. Pentru că, numai ei singure, Bisericii în totalitatea ei, îi aparţine judecata acestei probleme şi studiul (dacă este necesar) pentru a găsi o cale de a armoniza, atât cât este posibil, precizia ştiinţifică sperată cu dorinţa de păstrare a sfintelor canoane bisericeşti”.

Această scrisoare patriarhală este diferită de enciclicele anterioare, atât prin formă cât şi prin conţinut. De fapt, ambele enciclice ale Patriarhului Ioachim al III-lea al Constantinopolului (1879-1884, 1901-1912), care în general a respectat tradiţia, reprezintă primele documente oficiale ale Patriarhiei Ecumenice în care prind rădăcini ideile ecumenismului modern. Enciclica din 1902 este concepută, aparent, ca un răspuns la scrisorile irenice primite din partea Bisericilor Ortodoxe locale cu ocazia întronizării pentru a doua oară a Î.P.S. Ioachim al III-lea ca Patriarh al Constantinopolului. În plus, ea aduce la cunoştinţa celorlalte Biserici surori, dintre care sunt omise Patriarhia Antiohiei şi Biserica Bulgariei, doleanţa Constantinopolului în ce priveşte relaţiile Ortodoxiei cu Apusul. Aşadar, ea nu ia poziţie, ca de obicei, faţă de încălcarea unor canoane sau a dogmelor Bisericii şi nici nu clarifică încă o dată poziţia ortodoxă faţă de anumite probleme (acestea fiind scopurile unei enciclice), ci îndeamnă pentru prima oară în istoria Ortodoxiei la modificarea unor reguli interioare bisericeşti.

În anul 1920, Patriarhia Constantinopolului, condusă de către Locum Tenens al Tronului Patriarhal, Mitropolitul Dorotei de Brussa (1919-1921), trimite o enciclică intitulată ,,Către Bisericile lui Hristos de pretutindeni”, prin care propovăduieşte unirea tuturor Bisericilor [remarcă: în toată retorica ecumenistă a enciclicei respective şi a întregii logorei ecumeniste, prin termenul „Biserici” ereticii ecumenişti au în vedere „Biserica Catolică” şi „Bisericile” protestante şi neo-protestante, nu biserici ca lăcaşuri/parohii ortodoxe], pe care o condamna cu doar 25 de ani în urmă: ,,Propria noastră Biserică (…?) susţine că apropierea dintre diferitele Biserici creştine şi prietenia lor nu sunt excluse de diferenţele dogmatice care există între ele. Părerea noastră este că o asemenea apropiere este dorită şi necesară. Aceasta ar fi utilă pe multe căi pentru interesele reale ale fiecărei biserici particulare şi cele ale întregului trup creştin [este vorba despre Trupul lui Antihrist – toate ereziile la un loc cu „ortodoxia” ecumenistă] şi, de asemenea, pentru pregătirea şi înaintarea binecuvântatei uniri care se va realiza în viitor, potrivit cu voia Domnului. Considerăm, deci, că timpurile de azi sunt cele mai favorabile pentru a ridica această problemă şi a o studia împreună”.

Astfel, comunităţile heterodoxe sunt numite în enciclică ,,venerabilele [termen specific masonic] Biserici Creştine”, care ,,nu sunt nici străine nici îndepărtate, ci mai degrabă o familie şi apropiate întru Hristos”. Ele sunt, de asemenea, ,,co-moştenitoare, care formează un trup şi sunt părtaşe ale promisiunilor lui Dumnezeu întru Hristos”. Enciclica sugerează fondarea unei ,,societăţi a lui Hristos” care să faciliteze unirea tuturor Bisericilor: ,,În perspectiva unei înfiinţări pline de speranţă a Ligii Naţiunilor, îndrăznim să exprimăm mai jos, pe scurt, gândurile şi părerile noastre referitoare la modul în care înţelegem acest contact”. Patriarhia Constantinopolului crede ,,că următoarele două măsuri vor contribui puternic la apropierea” dintre Bisericile-Surori: ,,Mai întâi, considerăm ca necesară şi indispensabilă îndepărtarea şi renunţarea la neîncrederea şi otrava reciproce dintre diferite Biserici, care iau naştere din tendinţa unora dintre ele de a atrage şi a face prozelitism printre membrii altor Biserici”, iar ,,În al doilea rând, trebuie reaprinsă şi întărită o dragoste mai presus de orice [şi mai presus de Adevăr ?] între Biserici, astfel încât membrii acestora să nu se mai privească ca străini, ci ca rude făcând parte din familia lui Hristos”.

Enciclica detaliază metodele prin care cele două măsuri pot fi traduse în practică: ,,După părerea noastră, o asemenea prietenie şi amabilitate pot fi arătate şi demonstrate pe următoarele căi: a). Acceptarea unui calendar comun pentru sărbătorirea marilor praznice creştine în aceeaşi zi de către toate Bisericile, b). Schimbul de scrisori frăţeşti cu ocazia marilor praznice, după cum se obişnuieşte şi la alte ocazii de excepţie, c). Relaţii strânse între reprezentanţii tuturor Bisericilor de pretutindeni, d). Relaţii între şcolile teologice şi profesorii de teologie; schimb de experienţă teologică şi bisericească şi de alte lucrări publicate de fiecare Biserică, e). Schimbul de studenţi între seminariile diferitelor Biserici pentru o pregătire cât mai profundă a acestora, f). Convocarea de conferinţe pan-creştine care să studieze problemele de interes comun pentru toate Bisericile, g). Studiul imparţial şi profund al diferenţelor dogmatice în seminarii şi cărţi, h). Respectul reciproc pentru tradiţiile şi practicile diferitelor Biserici, i). Permisiunea de a folosi paraclisele şi cimitirele pentru slujbele şi înmormântările credincioşilor de orice confesiune, care decedează pe pământuri străine, j). Rezolvarea problemei căsătoriilor mixte între credincioşii de diferite confesiuni, k). Asistenţa reciprocă sinceră între Biserici pentru progresul religios, caritate, etc.”

Acest ultim document nu a anunţat numai începutul trădării Constantinopolului, şi unirea sa cu erezia ecumenistă, dar a fost şi necanonic. El a fost adresat de către numai una dintre Bisericile Ortodoxe locale către comunităţile heterodoxe eretice, referindu-se la ele ca ,,Bisericile Creştine din întreaga lume”. Enciclica vorbeşte pretenţios, în ceea ce priveşte problemele canonice şi dogmatice de o excepţională importanţă, în numele tuturor Bisericilor locale, ca şi pentru întreaga Biserică Ortodoxă. Prin urmare, ea a devenit primul atentat public al tronului Constantinopolului spre a uzurpa autoritatea Uneia, Sfinte Biserici Ortodoxe.

Cele două enciclice ale Patriarhatului Constantinopolului, prezentate pe scurt aici, au fost emise într-o perioadă istorică tulbure atât în viaţa Bisericii, cât şi în cea laică. Ele au reprezentat, în fapt, rampa de lansare a ortodoxiei spre ecumenismul modern, din acest moment ierarhii ortodocşi începând să colaboreze oficial cu conducătorii mişcării ecumenice [din acel moment, avem pînă astăzi 90 de ani de „colaborare” la nivel de rugăciune şi la nivel euharistic cu erezia ecumenistă, la nivel instituţional, oficial, sponsorizat, susţinut, în creştere vădită].

Tot ca un preludiu al Congresului „Pan-Ortodox” din Constantinopol din anul 1923, ce va ,,legifera” introducerea în uzul Bisericii Ortodoxe a unui nou calendar, va fi activitatea viitorului patriarh al Constantinopolului, Meletie Metaxakis, iniţiatorul reformei calendarului şi al liberalismului religios. În timpul domniei sale necanonice ca Arhiepiscop al Atenei (1918-1920), P.S. Meletie a ridicat problema schimbării calendarului Bisericii, în faţa Sinodului Bisericii Greciei. Cu această ocazie, el a propus înfiinţarea unei comisii care să studieze această chestiune. Biserica Greciei a aprobat sugestia sa, iar comisia a trimis Sinodului următorul text: ,,Credem că o schimbare a calendarului Bisericii este posibilă numai dacă nu sunt încălcate învăţăturile dogmatice şi canonice, şi dacă aceasta este acceptată de către toate Bisericile Ortodoxe autocefale – în primul rând [?] de Patriarhatul Constantinopolului, care ar trebui să ia iniţiativa în toate deciziile de această natură [?]”.

Încurajat de decizia comisiei, P.S. Meletie a sugerat Sinodului Greciei ideea că ,,guvernul ar fi liber să adopte calendarul gregorian drept calendar european şi, până când un nou calendar ştiinţific va fi stabilit, Biserica să continue a folosi calendarul iulian”. Sinodul grec a trimis opinia ,,sa” guvernului, împreună cu decizia comisiei referitoare la reforma calendarului. Meletie a pronunţat în timpul sesiunii Sinodului faimoasele cuvinte: ,,Considerăm imperativă reforma calendarului”.

După ridicarea sa meteorică şi necanonică la tronul Constantinopolului (1921-1923), Meletie Metaxakis a continuat să lupte pentru schimbarea calendarului. El a preluat ,,iniţiativa” recomandată de către comisia Sinodului Bisericii Greciei şi a emis o enciclică pe 3 februarie 1923, ,,Către binecuvântatele şi onorabilele Biserici ale Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului, Serbiei, Ciprului, Greciei şi României”, ridicând problema schimbării calendarului Bisericii. Epistola citează următoarele motivaţii pentru această reformă: ,,Problema calendarului există de multă vreme [?], dar în zilele noastre a căpătat o importanţă specială”, când ,,necesitatea utilizării unui calendar comun, universal, familiar, al Europei şi Americii, devine din ce în ce mai evidentă” şi ,,dificultatea utilizării a două calendare în viaţa socială este evidentă. Prin urmare, dorinţa de a găsi şi de a stabili un calendar comun pentru cercurile religioase şi sociale a crescut de toate părţile. Este necesar nu numai ca orice creştin ortodox să poată trăi armonios, atât ca cetăţean cât şi ca un creştin, dar, de asemenea, să poată propovădui prin fapte unitatea creştină universală [traducem din limbajul diplomatico-masonic în limbajul ortodox: introducerea unui calendar comun este dorită, necesară şi imperativă pentru „ca orice creştin-ortodox să poată propovădui prin fapte (adică prin prăznuirea sărbătorilor creştine în acelaşi timp cu toţi eretici „creştini) erezia ecumenistă”]. Suntem cu toţii chemaţi la această sarcină, în numele Domnului, pentru a sărbători împreună Naşterea şi Învierea Sa”.

În epistola sa, Meletie Metaxakis cheamă ,,reprezentanţii Sfintelor Biserici Ortodoxe să fie de acord cu formarea unei comisii care să conţină unul sau doi reprezentanţi din fiecare Biserică pentru a se întâlni la Constantinopol imediat după sărbătorirea Paştelui, pentru a realiza un studiu detaliat asupra problemei calendarului şi asupra altor probleme pan-ortodoxe posibil urgente, şi să indice măsurile pentru soluţionarea canonică a acestora”.

Epistola lui Meletie nu a primit un răspuns pozitiv din partea Patriarhatelor mai ,,vârstnice”, respectiv cele ale Alexandriei, Antiohiei şi Ierusalimului. Cu toate acestea, comisia menţionată anterior şi-a început studiul pe 10 mai 1923, sub conducerea nemijlocită a Patriarhului Meletie.

[Unii spun: „Da, dar noi nu am primit calendarul gregorian, noi am primit calendarul îndreptat, care este diferit…” În realitate însă, până în anul 2800 (şi cine ştie dacă până atunci nu va veni sfârşitul?), şi după anul 2900, cele două calendare – cel catolic şi cel al ortodocşilor de stil nou – coincid. Diferenţele sunt pur şi simplu nesemnificative. Altfel spus, propunerea patriarhiei ecumenice din 1920 a dat roadele dorite. (sursa)]

Sursa: Catacombele Ortodoxiei

(va urma)

~ + ~

Ca oricine vrea să înţeleagă – să înţeleagă, prezint în continuare textul integral al Enciclicii din 1920 care reprezintă, de fapt, formularea în termeni diplomatici, a noului crezul eretic ecumenist (acum, deja vechi). Termenii-cheie, care au au conotaţii ecumeniste sau sînt folosiţi pentru a manipula lingvistic cu sensurile dorite, sînt făcuţi cu bold:

Enciclica Patriarhiei Ecumenice, 1920 -„Către Bisericile lui Hristos de pretutindeni”

„…iubiţi-vă unul pe altul, din toată inima, cu toată stăruinţa”

1 Petru 1, 22

Biserica noastră susţine că apropierea dintre nenumăratele Biserici Creştine şi înfrăţirea dintre ele nu este exclusă de diferenţele doctrinare care există între ele. În opinia noastră o asemenea apropiere este chiar de dorit şi necesară. Aceasta este folositoare din multe puncte de vedere pentru interesul real al fiecărei Biserici în parte şi a întregului Trup creştin, şi de asemenea pentru pregătirea şi înaintarea spre acea unitate binecuvântată care va fi completată în viitor în acord cu voia Domnului. De aceea, considerăm că timpul prezent este cel mai favorabil pentru a duce mai departe această importantă problemă şi pentru a o studia împreună.

Chiar dacă în acest caz, din pricina vechilor prejudicii, practici şi pretenţii, dificultăţile care au primejduit adesea încercările de unire în trecut pot apare ori pot fi crescute iar, cu toate acestea, în viziunea noastră, din moment ce suntem preocupaţi în acest stadiu iniţial numai de contacte şi apropieri, aceste dificultăţi sunt de o importanţă minoră. Dacă există voinţă şi intenţie bună, ele nu pot şi nu ar trebui să creeze un obstacol de neînlăturat.

De aceea, considerând un asemenea obstacol ca neposibil şi neavenit, mai ales în viziunea plină de speranţă a „Ligii Naţiunilor”, riscăm să exprimăm mai jos, pe scurt, gândurile noastre şi părerea noastră privind modul în care înţelegem această apropiere şi contact şi cum considerăm ca aceasta să se realizeze; cu responsabilitate cerem şi invităm judecăţile şi opiniile celorlalte Biserici surori din Est şi a venerabilelor Biserici creştine din Vest şi de oriunde din lume.

Credem că următoarele două măsuri vor contribui într-o mare măsură la apropierea care este atât de mult de dorit şi care ar fi atât de folositoare, şi credem că ambele vor fi pline de succes şi vor aduce folos.

Mai întâi, considerăm ca necesară şi indispensabilă înlăturarea şi abolirea tuturor neînţelegerilor şi amărăciunilor reciproce dintre diferitele Biserici care apar din tendinţa unora dintre ele de a momi şi a converti la propria confesiune adepţii altor confesiuni. Aceasta pentru că nimeni nu poate ignora ceea ce, din nefericire şi azi se întâmplă în multe locuri, tulburând pacea internă a Bisericilor, mai ales în Est. Multe tulburări şi suferinţe sunt cauzate de alţi creştini stârnindu-se mare mânie şi duşmănie, cu rezultate atât de nesemnificative, prin această tendinţă a unora de a face prozeliţi şi a momi membrii altor confesiuni creştine.

După această esenţială „restabilire” a sincerităţii şi a încrederii între Biserici, considerăm, în al doilea rând că, mai presus de toate, dragostea ar trebui să înflăcăreze şi să întărească Bisericile, astfel încât ele ar trebui să nu se mai considere unele pe altele ca străine şi externe, ci ca înrudite şi ca fiind parte a aceleiaşi case a lui Hristos şi „împreună moştenitoare şi mădulare ale aceluiaşi trup şi împreună părtaşi ai făgăduinţei lui Dumnezeu în Hristos Iisus” (Efeseni 3, 6).

Pentru că, dacă diferitele Biserici sunt inspirate de dragoste şi o plasează înainte de orice altceva în judecata lor despre alte Biserici şi în relaţiile lor cu ele, în locul creşterii şi răspândirii disensiunilor existente, ele vor fi în stare să reducă şi să diminueze aceste disensiuni.

Prin arătarea unui drept interes frăţesc în ceea ce priveşte condiţia, bunăstarea şi stabilitatea celorlalte Biserici; prin disponibilitatea de a arăta interes faţă de ceea ce se întâmplă în acele Biserici şi de a dobândi o mai bună cunoaştere a lor şi prin bunăvoinţa prietenească de a oferi sprijin şi ajutor reciproc, multe lucruri bune vor fi câştigate pentru slava şi folosul tuturor şi a trupului creştin. După părerea noastră, o asemenea prietenie şi o dispoziţie primitoare a Bisericilor între ele, poate fi arătată şi demonstrată în particular în următoarele moduri:

a) prin acceptarea unui calendar uniform pentru celebrarea marilor sărbători creştine în acelaşi timp de către toate Bisericile;

b) prin schimbul de scrisori frăţeşti, cu ocazia marilor sărbători ale anului bisericesc, aşa cum se obişnuieşte şi cu alte ocazii excepţionale;

c) prin relaţii strânse de prietenie între reprezentanţii Bisericilor de oriunde ar fi ei;

d) Prin relaţii de prietenie între şcolile teologice şi profesorii de teologie; prin schimburile de păreri teologice şi eclesiastice şi a altor lucrări publicate în fiecare Biserică;

e) Prin schimbul de studenţi pentru o mai completă pregătire între seminariile diferitelor Biserici;

f) Prin convocarea conferinţelor pan-creştine pentru a examina întrebări de interes comun pentru toate bisericile;

g) Prin studiul istoric imparţial şi adâncit al diferenţelor doctrinare atât prin seminarii şi cărţi;

h) Prin respectul reciproc pentru obiceiurile şi practicile din diferite Biserici;

i) Prin permiterea folosirii reciproce în comun, a capelelor şi a cimitirelor pentru funeraliile şi înmormântările credincioşilor altor confesiuni care mor în pământ străin;

j) Prin deciderea chestiunii despre căsătoriile mixte între confesiuni;

k) În ultimul rând prin asistenţa mutuală din toată inima pentru biserici în străduinţa lor pentru propăşire religioasă, caritate etc.;

Un astfel de contact sincer şi apropiat între Biserici va fi din ce în ce mai folositor şi profitabil pentru întregul trup al Bisericii, căci nenumăratele pericole ameninţă nu numai o anume Biserică, ci pe toate. Aceste pericole atacă chiar temelia credinţei creştine şi esenţa vieţii şi societăţii creştine. Pentru că groaznicul război mondial care tocmai a luat sfârşit a adus la lumină multe simptome nesănătoase din viaţa popoarelor creştine şi a descoperit adesea marea lipsă de respect chiar şi pentru principiile elementare ale dreptăţii şi carităţii. Astfel aceasta înrăutăţeşte starea rănilor deja existente şi deschide altele noi şi de o mult mai materială natură, care cere atenţia şi grija tuturor Bisericilor. Alcoolismul, care creşte în fiecare zi; sporirea luxului inutil sub pretextul îmbunătăţirii vieţii şi a înveselirii ei; voluptatea şi plăcerea cu greu acoperite de cloaca libertăţii şi indecenţei din literatură, pictură, teatru şi din muzică, sub respectabilul nume al dezvoltării bunului gust şi a cultivării artei fine; zeificarea bogăţiei şi contestarea înaltelor idealuri; toate acestea şi altele asemenea, întrucât ameninţă însăşi esenţa societăţii creştin sunt de asemenea probleme actuale cerând şi într-adevăr necesitând studiul şi cooperarea comună de către Bisericile creştine.

În cele din urmă, este datoria Bisericilor care poartă numele sfânt al lui Hristos să nu mai uite şi să nu mai neglijeze niciodată noua şi marea poruncă a iubirii. Nici nu mai trebuie să continue să cadă cerşind milă în urma autorităţilor politice, care, aplicând cu adevărat spiritul Evangheliei şi al învăţăturii lui Hristos, deja au alcătuit sub fericite auspicii aşa numita Ligă a Naţiunilor, cu scopul de a apăra şi cultiva caritatea şi înţelegerea între popoare.

Pentru toate aceste motive, fiind noi înşine convinşi de necesitatea stabilirii unui contact şi a unei ligi (frăţii) între Biserici şi crezând că celelalte Biserici împărtăşesc convingerea noastră ca şi participanţi, cel puţin ca început, le cerem tuturor să ne trimită, ca răspuns, o decizie cu gândurile şi părerea lor în această problemă, astfel încât, după ce s-a ajuns la acordul şi rezoluţia comune, să putem purcede împreună la realizarea ei, şi astfel „grăind adevărul în iubire, să creştem întru toate pentru El, Care este capul – Hristos. Din El, tot trupul bine alcătuit şi bine-încheiat prin toate legăturile care şi dau tărie, îşi săvârşeşte creşterea, potrivit lucrării măsurate fiecăruia din mădulare, şi ne zideşte întru dragoste (Efeseni 4, 15-16).

Ianuarie, anul de graţie 1920

Patriarhia Constantinopolului

Sursa: Ecumenismul în România

Notă: Comentariile rău-intenţionate (nesincere sau provocatoare) vor fi citite doar de administratorul acestui blog.

MATERIALE DE REFERINŢĂ:

Anunțuri
  1. danutza
    12 Aprilie 2010 la 18:19

    iertare, dar eu nu inteleg: daca sunt pe calendarul nou sunt eretica? si toate tainele ortodoxiei sunt nule? aica trebuie sa ma botez din nou? si ce facem su sfintii pe stil nou si cu marii duhovnici? sunt amagiti de diavol? nu ne mantuim daca suntem pe nou? oare in asta consta mantuirea? m-am saturat, sincer, sa ne invrajbim, cand si asa ortodoxia este atat de criticata pt ca este conservatoare, adica tine traditia sinaodala. cred ca ar trebui sa lasam aceste dispute si sa incercam sa credem , sa respectam poruncile Mantuitorului si sa facem fapte bune ( credinta lucratoare) ca sa dobandim iertarea si mantuirea. cred ca astea sunt lucruri stiute doar de Dumnezeu, dar, daca nu ar fi fost de acord cu ele, trimitea lumina sfanta cu 2 saptamani in urma, cf vechiului calendar. mi-e greu sa cred ca par cleopa se chinuie in iad, cand s-a nevoit o viata intru Hristos. hai sa lasam judecata Domnului pe seama lui si sa ne vedem fiecare de mantuire.eu am citit taote articolele mentionate, dar mi s-a parut ca se refera la ereticii care au schimbat invatatura ortodoxa ( catolici, protestanti, sectanti, etc) si nu la ortodocsii pe stil nou. daca voi asa ne considerati..atunci chiar nu stiu ce sa mai cred. oricum, icoanele continua sa lacrimeze in bisericile pe stil nou, la fel si moastele, asa ca….

  2. 12 Aprilie 2010 la 19:32

    Nu eşti eretică din cauza calendarului, fiindcă erezia constă în modificarea dogmelor dumnezeieşti, iar calendarul nu este o dogmă. Dacă sînt lucrătoare Sfintele Taine sau nu, asta unul Dumnezeu ştie, din mila şi dragostea pe care o are pentru creaţia Sa; El însă a avut grijă ca noi să cunoaştem voia Lui, aşa încît ne-a vestit prin sfintele sinoade toate de cîte avem nevoie ca să ne ţinem de credinţa cea adevărată. Noi ştim că au fost date anatemei calendarul şi pascalia catolică de către mai multe sinoade pan-ortodoxe: 1583, 1593, 1848 ş.a. Aşa cum calendarul stilului nou coincide cu calendarul catolic, înseamnă că această anatemă este dată şi asupra celor ce urmează acest calendar. În afară de aceasta, în tîlcuirea canonului 7 apostolic se spune că ORICE modificare a calendarului duce la schismă faţă de Biserica Sobornicească.
    Ai perfectă dreptate în ceea ce ţine de credinţa lucrătoare, fiindcă credinţa fără fapte este moartă, dar această credinţă trebuie să fie curată, neîntinată, plinită de Adevărul Dumnezeiesc. Nicidecum urmarea calendarului vechi nu asigură mîntuirea cuiva, aşa cum nici viaţa trăită în cumsecădenie nu asigură locul din Rai dacă e lipsită de mărturisirea credinţei, sînt necesare ambele aspecte fundamentale ale vieţii creştineşti ca să putem nădăjdui la mîntuirea noastră – mărturisirea dreptei credinţe şi trăirea după învăţătura lui Hristos.
    Fii cu nădejde la Dumnezeu şi cu străduinţă în căutarea Adevărului şi atunci El te va ajuta cu siguranţă, Doamne ajută!

  3. victor
  4. victor
    14 Aprilie 2010 la 11:41

    Nu inteleg de ce disociati problema calendarului de cea a ereziei ecumenismului! Calendarul s-a adoptat pentru erezia ecumenismului – cititi Enciclica din 1920 a Patriarhiei de Constantinopol http://danionvasile.ro/blog/2009/05/20/apostazia-patriarhiei-ecumenice-%E2%80%93-enciclica-din-1920/ Noii calendaristi sunt nu doar schismatici ci si eretici fiindca ierarhii lor sunt ecumenisti, iar ecumenismul este o erezie. Ar mai fi de precizat ca in 1983 ROCOR a anatemizat ecumenismul, unde i-a anatemizat pe toti cei aflati in comuniune constienta cu ei.

  5. Andrei
    4 Iunie 2010 la 15:23

    Tot ce pot sa zic e FANATISM. Daca iti ramane ceasul cu 3 ore in urma, il lasam asa?
    Punct si de la capat, sunt atati sfinti in ultimul secol care au zis ca schimbarea calendarului nu e rea. Si in plus, a fost si inca este, ca fiecare biserica sa schimbe la timpul potrivit.

    Voi astia cu stilismul ce nu vreti sa intelegeti este ca reformarea calendarului s-a mai intamplat inca de cateva ori in ultimii 5000 de ani. Nu a fost fixat niciodata, a fost calculat de oameni, numai Dumnezeu are „calendarul” drept.

    Atatea discutii, certuri, invrajbire pentru nimica. Se stie ca Caesar a mai facut o reforma… Oameni de pe atunci ce faceau, ramaneau in urma?!? Adica daca ar trebui sa fim corecti, hai sa mergem la primul calendar, de 360 de zile, sa il urmam pe ala, ca doar ala era primu si corect!

    Voi nu observati orbirea care o aveti si rautatea in suflet care vi se pricinuieste din cauza faptului ca vreti doar voi sa aveti „dreptate” si sa tineti „adevarul”.

    INtrebare de logica:
    Sa zicem ca nu se schimba la noi calendarul.. sa zicem ca ramaneam dupa ala vechi.. (Asta inseamna ca dupa logica voastra, anii bisecti sunt diabolici, pentru ca si aia au fost adaugati mult mai tarziu + toate reformele).
    Azi am fii ramas cu 14 zile in urma fata de vest, ce faceam? Noi ziceam ca suntem pe 4 iunie si in vest ei erau pe 18???????????????

    Lasati domnilor fanatismul o data la o parte (chit ca scoateti carti si asa zise „dovezi” la suprafata) si acceptati odata. Daca biserica asa a decis?

    Din cauza a multor discutii pe internet, si a multor oameni care nu mai au dreptul discernamant, deja mi se face scarba si imi vine sa nici nu mai cumpar carti scrise de curand din cauza asta si nici sa mai intru pe siteuri „ortodoxe”.

    Totul e la suprafata, fiecare cu „credinta mea e mai buna” si „la noi e asa”.

    In loc sa fim in unitate, noi mereu ne batem unii pe altii.. Tipic, tipic… uneori imi vine sa zic ca ne meritam tot ce avem in Romania si tot ce s-a intamplat.

    Hai sa imi fac si eu Biserica proprie pentru ca na… au BAGAT BOXE PE ZIDURILE BISERICII SI E O EREZIE NEMAI INTALNITA! sau ca… au incalzire in biserica! Cum se poate asa ceva!:o

    Ganditi-va bine, toti aceia care scrieti lucruri de genu, ca din cauza voastra (da) ca continuati problemele ca un magar, de aia multi nu vor sa mai vina la biserica.. Pentru ca daca noi intre noi ne luptam? Cum sa putem sa ne mai rugam si sa mai facem ceva bun?

    Sunt sigur ca, si daca scriu cu vorba buna, si daca urlu, tot intru incapatanare veti ramane.

    Cu pace,
    Andrei.

  6. Victor
    16 Iulie 2012 la 14:30

    Calendarul este o ştiinţă teologică, filozofică şi astronomică ce se ocupa cu cunoaşterea şi aşezarea Pascaliei creştineşti pe toţi anii cât va fi lumea.
    Sfântului Ioan Damaschin i-a descoperit Dumnezeu prin darul Duhului Sfânt calculul şi aşezarea Pascaliei pe mână.
    La Soborul I de la Niceea din anul 325 Sf. Părinţi au aşezat posturile şi sărbătorile pe calendarul Iulian pentru că acela era cel mai corect la acea dată, adică corespundea cel mai bine cu rotaţia lunii şi a soarelui.
    Diferenţa de câteva minute şi secunde dintre anul calendaristic şi cel astronomic dispare datorită anului bisect. O zi în plus la 4 ani asigura legătură perfectă dintre cer şi pământ. De aceea nu este necesar ca la câteva sute de ani să se înainteze timpul cu 3-4 zile. Aceasta ar însemna ca la câteva mii de ani anotimpurile să nu mai corespundă cu realitatea.
    Calendarul bisericii nu face parte din dogma ortodoxă, dar nerespectarea lui conduce la greşeli în dogmă, care pun în pericol mântuirea.
    Acceptarea calendarului Grigorian pe motiv că cel Iulian este inexact din punct de vedere al unităţii de măsură a timpului, spre modernizare, nu a reprezentat nici un fel de interes pentru Biserică.
    Conceptele lumii materiale nu-şi găsesc locul în lumea duhovnicească.

  7. ciprian
    25 August 2012 la 21:22

    mai fratilor, sunt un crestin care apartin de mitropolia slatioara, am aflat de pe internet ca BOSVR este impartita in doua, lamuritima si pe mine cine stie mai bine despre asta. eu stiu ca de sf pasti cand vine lumina sfanta, data este fixata pe vechi, iordanul se intoarce de boboteaza pe vechi, norul care apare pe muntele tabor la schimbarea la fata tot pe vechi si doar la biserica ortodoxa pe vechi si mai stiu cand nu o sa se mai arate cele 3 minuni sfarsitul lumi este foarte aproape. dar cu dezbinarea BOSVR ma depaseste mare tulburare am avut cand am aflat. a mai aflat si de ”preotul” de pe vechi veniamin ilie tare-l mai huleste pe ips vlasie. veniamin ilie asta mi se pare un lup imbracat in piele de oaie, voi ce parere aveti cei care apartineti de mitropolia slatoara

  1. 14 Aprilie 2010 la 0:36
  2. 24 Mai 2010 la 0:20
  3. 2 Iunie 2010 la 13:53
  4. 3 Iulie 2010 la 13:06
  5. 3 Iulie 2010 la 13:09
  6. 24 Martie 2011 la 16:05

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: