Prima pagină > Apusul, Atitudine, Gînduri, Istorie, Ortodoxie > ACTUAL: Ce înseamnă „Biserici canonice” ?

ACTUAL: Ce înseamnă „Biserici canonice” ?

Notă: Prin „Ortodoxia Mondială” înţelegem lanţul oficial format din acele Biserici care sînt parte a Consiliului Mondial al Bisericilor – juridic, instituţional, duhovniceşte – sau sînt în comuniune liturgică cu aceste Biserici ecumeniste. „Mondiale” sau „oficiale” mai sînt numite şi pentru că sînt recunoscute şi susţinute activ de statele iudeo-masonice în care „activează”. Exemple de Biserici ce fac parte oficial din Consiliul Mondial al Bisericilor, de fapt, Trupul lui Antihrist (antiTrupul lui Hristos): Patriarhia Română (Daniel Ciobotea), Patriarhia Moscovei (Kiril Gundeaiev), Patriarhia Constantinopolului (Bartolomeu), Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Ierusalimului, Biserica Bulgară Oficială, Biserica Greacă Oficială, Muntele Athos (cu excepţia cîtorva mănăstiri care ţin credinţa şi canoanele neschimbate, motiv pentru care sînt prigonite de „Ortodoxia Mondială”), Biserica Sîrbă Oficială, Biserica Americană Oficială, Biserica Finlandei,  etc.

În ultimii ani, o nouă definiţie s-a strecurat în sînul “Ortodoxiei Mondiale”. Ortodoxia Oficială a început să recunoască Bisericile ortodoxe pe baza „canonicităţii” lor. Conform acestei nou acceptate definiţii, pentru a fi canonică o biserică trebuie să fie în comuniune deplină cu Constantinopolul. Constantinopolul a devenit criteriul “Ortodoxiei Mondiale”. De fapt, apar ocazional şi comunicate de presă care descriu Patriarhia Constantinopolului ca pe un fel de Papalitate Răsăriteană sau “lider al Ortodoxiei Mondiale”. Ultimul patriarh – Dimitrie – l-a descris pe patriarhul ecumenic ca fiind cel mai de frunte episcop al Ortodoxiei. Dacă o biserică rupe comuniunea cu el, ea încetează să mai fie “canonică”.

Să ne punem o întrebare simplă: Cum s-a schimbat înţelegerea termenului “canonic”? Conform învăţăturii Sfinţilor Părinţi, vrednicul cuvînt “canonic” s-a referit întotdeauna la urmarea plină de evlavie a Sfintelor Canoane ale Bisericii, și, în mod sigur, a acelor Canoane referitoare la convingerile și rînduielile sfintei Biserici Ortodoxe.

În orice caz, din pricina războaielor şi tulburărilor politice din secolul douăzeci, structura administrativă a Bisericii s-a dezorganizat, mai ales în Diasporă. Bisericile “mamă”, cu alte cuvinte, cele naţionale, au căutat să păstreze Ortodoxia prin păstrarea organizării sale canonice, adică organizarea descrisă de sfintele canoane pentru eparhii și sinoade. Din nefericire, în timpul acestei lupte organizatorice pentru realizarea ordinii exterioare, orice canoane referitoare la Credinţa Apostolică şi la învăţăturile Sfinților Părinţi şi ale Sinoadelor Ecumenice, adică la viaţa ei interioară, mistică, au fost în mod voit trecute cu vederea de către ierarhii care s-au considerat a fi arhitecţii acestei misiuni de asigurare a ordinii. Aceşti bărbaţi au fost mînaţi de duhul sincretist şi anti-dogmatic dominant atunci, un duh care continuă şi astăzi, un duh care controlează deja întreaga gîndire şi rînduială a „Ortodoxiei Mondiale”.

Mulţumiţi că s-au debarasat de viaţa mistică a Bisericii lui Hristos, aceşti ierarhi revizionişti din Diasporă şi de altundeva, au jertfit în grabă unitatea Bisericii în adevărul Apostolic în schimbul ideii moderniste, străine de îndrumarea Sfinţilor Părinţi, a unităţii omenirii. Acest grup înnoitor a impus o unire administrativă exterioară în scopul păstrării unităţii unui aparat cu aparenţă bisericească, despuiat acum de viaţa interioară a “credinţei ceea ce o dată s-a dat sfinţilor” (Iuda 3), dar avînd toate parohiile reunite sub un singur cartier general.

Drept exemplu despre cum a funcţionat în Diasporă această restructurare a Ortodoxiei, membrilor unui consiliu eparhial care-şi depuneau jurămîntul faţă de Arhiepiscopia Greacă din America li s-a cerut să fie ascultători faţă de canoanele şi tradiţiile Bisericii Ortodoxe. În general însă, aceste canoane şi tradiţii sînt văzute ca fiind nişte principii abstracte, care nu sînt definite sau lămurite de către preotul care administrează jurămîntul. Această făgaduinţă este de regulă interpretată ca însemnînd o supunere totală faţă de ierarhul ocîrmuitor.

Ierarhia inovatoare, în calitatea sa de pilon principal al procesului de modernizare, a avansat teoria nouă, străină de învăţătura Sfinților Părinți, conform căreia sfintele canoane sînt legi care urmează să fie interpretate de către ierarhul ocîrmuitor care, la rîndul său, hotărăște ce este și ce nu este “canonic” în cadrul acestui nou mod de gîndire. Acesta este modul prin care înţelegerea patristică, adevărat ortodoxă, a canoanelor a fost lăsată deoparte.

Un episcop de frunte din arhiepiscopia greacă ce preda lecţii la seminarul „Sfînta Cruce” din Boston şi-a împărtăşit cu studenţii săi gîndurile pe care le are despre Sfintele Canoane. A mărturisit că de-a lungul anilor a studiat cu atenţie canoanele şi a ajuns la o concluzie: că există un singur canon la care trebuie să se supună creştinii în biserică. A declarat cu cinism că singurele canoane care trebuie respectate sînt cele care se referă la autoritatea ieararhică şi supunerea faţă de episcop. Toate celelalte canoane pot fi ignorate.

O astfel de interpretare militaristă sau, mai bine zis, papistăşească, a canoanelor, le-a permis unor patriarhi, mitropoliţi, arhiepiscopi şi episcopi să acţioneze în întregime în afara înţelepciunii şi îndrumării Sfintei Predanii (Tradiţii). Un astfel de renovaţionism, după cum li s-a părut lor, le-a acordat permisiunea nelimitată de a nesocoti oricare dintre Canoane şi chiar toate Sfintele Canoane. Astfel, aceştia şi-au asumat rolul singurilor tîlcuitori autentici ai canoanelor. Această atitudine reduce toate canoanele la un singur principiu, simplu în aplicare: “supune-te episcopului tău”. Cu această bardă în mînă, ierarhia modernistă a purces grabnic la alinierea Bisericii la duhul acestui veac, şi nu la Duhul lui Hristos.

Un asemenea procedeu poate foarte uşor să ne aducă aminte de metoda actuală de luare a deciziilor în Curtea Supremă a SUA. Acum, Curtea Supremă poate să modifice deciziile sale anterioare, precum şi ale altor organisme legislative, în temeiul înţelegerii şi interpretării moderne a valorilor morale. De pildă, avortul poate să fi fost ceva rău la un moment dat şi ca atare condamnat de către Curtea Supremă, însă decizia Roe vs. Wade a precizat că există şi alte „sisteme de valori” care trebuie luate în considerare. Şi aceasta din motivul că, în mentalitatea modernă, moralitatea devine o valoare relativă şi nu este niciodată absolută. Mintea modernă îşi doreşte să trăiască într-o lume lipsită de absoluturi (dincolo de pretenţia sa [absolutistă] că nu există absoluturi), dincolo de nihilismul său. Mai mult decît atît, nu există nici o Autoritate Divină pe care să se fundamenteze hotărîrile. Dumnezeu a fost detronat, iar în locul Lui şade Curtea Supremă.

Astfel, interpretarea Sfintelor Canoane a devenit un răspuns selectiv controlat de către decorul contemporan „moral” şi necredincios. Ecumenismul, o formă a relativismului, se încadrează în acest tablou. Mulţimea canoanelor care interzic rugăciunile în comun cu neortodocşii nu se încadrează… Aceste canoane, după cum le merge vestea, sînt “demodate”, „învechite”. Nu există nici o ezitare în primirea ne-ortodocşilor la participarea, alături de clerul „Ortodoxiei Mondiale”, la înmormîntări, cununii, vecernii, la sfinţirea apei, şi chiar la sfintele Liturghii. Iar toate acestea s-au petrecut atît de des în ultimii patruzeci de ani încît au devenit o practică obişnuită. Mulţi ortodocşi (însă nu toţi) nu sînt deloc surprinşi sau tulburaţi atunci cînd au loc astfel de slujiri în comun. Foarte mulţi creştini ortodocşi din așa-numitele biserici “canonice” sînt încredinţaţi că unirea Bisericilor [ortodoxe cu cele eretice] s-a şi petrecut deja. Ritualurile romano-catolice şi cele ale „bisericilor” protestante sînt acum recunoscute de către aşa-zisele jurisdicții “canonice” ca fiind “pline de har”, în timp ce Sfintele Taine ale Creştinilor Ortodocşi tradiţionalişti sînt socotite a fi invalide. Ceea ce se nesocoteşte este tocmai faptul că Biserica a învăţat cu statornicie că nu există mîntuire în afara Bisericii, şi nici Sfinte Taine (Sfîntul Ciprian de Cartagina, 268).

Într-adevăr, este ştiut faptul că unii clerici din arhiepiscopia greacă (din SUA) au declarat că unirea bisericilor s-a şi petrecut deja. Atitudinea blazată a jurisdicţiei Antiohiei a permis musulmanilor să fie naşi de botez şi de cununie, iar preoţilor să slujească în procesiuni religioase împreună cu clerul romano-catolic. Biserica Ortodoxă din America (Orthodox Church of America – OCA) a permis unei mănăstiri care recunoaşte deschis pe sfinţii romano-catolici drept sfinţi ortodocşi, şi al cărei stareţ afirmă că nu există nici o diferenţă teologică între ortodoxie şi romano-catolicism, să rămînă nepedepsită şi necorectată de către ierarhia OCA. Clerul arhiepiscopiei greceşti a fost scandalizat de faptul că mănăstirea respectivă nu ţine Postul Mare şi îngăduie consumul cărnii în timpul acestuia. Ierarhii SCOBA (Conferinţa Permanentă a Episcopilor Ortodocşi Canonici din America) le-au interzis clericilor săi să-i boteze pe romano-catolici şi pe protestanţi din cauză că, potrivit acestor ierarhi, cei aflaţi în erezie au harul botezului!

Canoanele spun însă clar că botezul ereticilor nu este botez, ci blestem şi spurcăciune. Sfinţii Părinţi învaţă cu o singură gură că acel “un botez” la care se referă Crezul niceean reprezintă Taina săvîrşită de către un drept-slăvitor, un drept-credincios episcop ortodox. Dacă cineva recunoaşte botezurile ne-ortodoxe, de ce nu ar recunoaşte atunci şi celelalte taine ne-ortodoxe: mirungerea, împărtăşania etc? De fapt, numeroşi clerici din cadrul jurisdicţiilor “canonice” au şi făcut-o deja.

Ce anume face ca o biserică să fie cu adevărat canonică? Nu cumva este chiar credincioşia față de tot ceea ce a fost predanisit pretutindeni, în toate timpurile, şi de către toţi Părinţii Ortodocşi ai Bisericii (după cum mărturiseşte sfîntul Vincenţiu din Lerin, 445)? Dacă nu ne putem mărturisi credinţa şi nu o putem identifica cu cea a mărturisitorilor şi a sfinţilor Bisericii, atunci într-adevăr nu mai mărturisim adevărata credinţă ortodoxă, ci ne batjocorim de fapt străvechea noastră credinţă. Înainte de toate însă, să ne rugăm să nu fim ademeniţi de „sirenele ecumenismului” pe calea pierzării veşnice. Trebuie să fim legaţi de chivotul duhovnicesc al Bisericii şi să nu cădem în credinţa compromisă a celor care au lepădat Credința Ortodoxă, primind în schimb o nouă credință contrafăcută, care deja nu mai reprezintă credinţa mărturisită de către Sfinții Părinți, adică “credinţa ceea ce o dată s-a dat sfinţilor” (Iuda 3).

Şi încă ceva: nici un canon al Bisericii Ortodoxe nu învaţă undeva că cineva trebuie să fie în comuniune cu Constantinopolul (sau cu orice alt „scaun patriarhal din vechime”) pentru a fi canonic sau Ortodox.

Sursa: www.roacusa.org

~ + ~

Pentru o mai amplă înţelegere a ideilor exprimate în acest material, a se cerceta articolele:

Anunțuri
  1. razvan.m
    26 Aprilie 2010 la 19:26

    Hristos a inviat, fratilor de stil vechi!

    Pentru cei interesati, inclusiv pentru adminul acestui blog, Hristofor, un indemn:

    vizitati forumul:
    http://orthodox-traditional.forumers.ro/

    inregistrandu-va ca membri ai lui si contribuind la cresterea acestuia prin sugestii catre admin de a crearea de noi categorii si forumuri si crearea de catre voi insiva de noi topicuri, adaugand la acestea si la topicurile deja create de postari argumentate din Sfintele Scripturi, Sfintele Sinoade Ecumenice si Pan-Ortodoxe si Sfintii Parinti pe subiecte de actualitate duhovniceasca.

    Doamne ajuta pentru fiecare!

  2. Laurentiu
    7 Mai 2010 la 2:28

    Eu sunt Α si Ω spune Hristos foarte clar asa ca nu mai vorbiti sa nu adormiti…

    Grecia este tara ortodoxa si asa va ramane orice s-ar intampla.
    La sfarsit vor fi o turma si un pastor Amin Amin Amin!

  3. mihail
    9 Mai 2010 la 20:29

    DIFERITE MARTURII ALE NOILOR MARTIRI SI MARTURISITORI RUSI PRIVIND CHESTIUNEA DACA PATRIARHIA MOSCOVEI ESTE O BISERICA VALIDA AVAND TAINE VALIDE

    Iata o lista partiala a celor care au rupt comuninea cu Mitropolitul Serghie, a celor care nu au acceptat „Declaratia” acestuia din 16/29 iulie, in care declara ca interesele puterii sovietice sunt acelasi ca si interesele Bisericii lui Hristos. (si care au rupt comuniunea cu el). Ei sunt Noii ierarhi Martiri ai Bisericii Ruse:

    Sf Mitropolit Iosif Petrovykh
    Sf Mitropolit Agafanghel Yaroslavsky
    Sf Arhiepiscop Serafim Uglich
    Sf Mitropolit Petru Krutisk
    Sf Mitropolit Kyrill al Kazanului
    Sf Arhiepiscop Theodor Posdeev
    Sf Arhiepiscop Peter Zverev
    Sf Episcop Arsenie Zhadonovsky
    Sf Episcop Serafim Zvezkinsky
    Sf Arhiepiscop Varlaam Reshentsev
    Sf Epsicop Dimitrie Gdov
    Sf Episcop Alexei Urazonsky
    Sf Episcop Damaschin Glukhovsky
    Sf Episcop Ilarion Smolesnky
    Sf Episcop Pavel Kratirov
    Sf Episcop Pahomie
    Sf Episcop Veniamin Baikinsky
    Sf Episcop Iov Ufinsky
    Sf Arhiepiscop Andrei Ufinsky
    Sf Preot Anatolie Zhurakovsky
    Staretul Nectarei de la Optina

    Si multi, multi alti episcopi si preoti si mii de mireni, ale caror nume sunt cunoscute doar de Dumnezeu……Ei sunt cei care au fondat in Rusia BISERICA de CATACOMBE
    In continuare redam cateva din marturiiile Noilor Martiri si Martusiritori ai Rusiei privind existenta sau inexistenta Harului in tainele „serghianitilor”, Patriarhia Moscovei, si de asemeni despre situatia canonica a Mitropolitului Serghie si a Patriarhiei Moscovei, intemeiata de el.
    In august 1936, bolsevicii au raspandit falsa informatie ca Mitropolitul Petru de Krutisk a murit. Imedeiat Mitropolitul Serghie si-a asumat ilegal titlul Mitropolitului Petru si anume Mitropolit de Krutitska. Din acest moment s-a putut vedea o schimbare radicala in pozitia Mitropolitului Kyrill. Astfel, in martie 1937, scria: „Privind nedumeririle tale vis-a-vis de serghianism, eu pot sa spun ca aceeasi intrebare in aproape aceeasi forma mi-a fost adresata in Kazan cu 10 ani in urma, careia eu i-am raspuns afirmativ, intrucat consideram ca Mitropolitul Serghie a facut o greseala de care este constient si doreste sa se indrepte. Mai mult, printre simplii credinciosi sunt multi care n-au avut posibilitatea sa cerceteze ce s-a intamplat, si era imposibil sa ceri din partea lor o actiune decisiva de condamnare a evenimentelor. Insa de atunci multa apa a curs pe rau in jos. Asteparile privind pocainta si intoarcerea Mitropolitului Serghie au fost nefondate, iar timp a fost destul pt membrii ignoranti ai Bisericii sa investigheze si sa inteleaga ce s-a intamplat; si multi au cercetat si inteles ca Mitropolitul Serghie este IN AFARA BISERICII ORTODOXE pe care Sfantul Patriarh Tihon ne-a incredintat-o sa o pazim, si ca urmare nu poate fi nici o partasie intre ortodocsi si Serghie. Evenimentele recente au aratat clar natura renovationista a serghianismului. Noi nu putem stii daca acei credinciosi care raman in serghianism (Patriarhia Moscovei) vor fi mantuiti sau nu, pt ca mantuirea vesnica este lucrarea milei si a Harului Dumnezeiesc. Dar pt cei ce au vazut si simtit natura nedreapta a serghianismului este de neiertat orbirea voita prin care ei inchid ochii pt a nu vedea nedreptatea si cauta satisfacerea nevoilor spirituale atunci cand constiinta le spune ca acolo nu vor avea parte de asa ceva.
    Orice nu vine din credinta este pacat….eu sunt in comuniune frateasca cu Mitropolitul Iosif si ii sunt recunoscator caci cu binecuvantarea lui chiar din Dioceza de Petrograd s-a exprimat primul protest contra Mitropolitului Serghie…..”(„Noii Martiri ai Rusiei”, Monastery Press, 2000).
    Sf Episcop Dimitrie Gdov i-a numit pe sergianisti „aceia care au parasit credinta in Hristos”(Ap p.620).
    Dintr-o scrisoare a Preotului Vsevolod: „Ei (Iosefitii) declara ca Mitropolitul Serghie este fara Har si eretic; si pe toti care sunt impreuna cu el, fara Har; si cer intreruperea imediata a comuniunii in rugaciune cu el” (Ap, p.635).
    Sf Episcop Varlaam de Maikop a scris o scrisoare despre declaratia Mitropolitului Serghie, care a fost gasita in arhiva centrala a KGB-ului de catre o comisie parlamentara: „Primind de la bolsevici o viata linistita, si intarindu-se cu ajutorul lor, Mitropolitul Serghie si sinodul sau a realizat cu ateistii o uniune de mutuala solidaritate, dar neconforma cu Duhul Bisericii Ortodoxe, obligandu-se pe ei sa nu zica nici un cuvant contra autoritatilor (si chiar pedepsind pe cei ce fac astfel de discursuri), si pastrand tacerea chiar si cand este foarte vizibila persecutia crancena impotriva Sfintei Biserici de catre aliatii lor luptatori de Dumnezeu….Dar linistiti si tacuti inseamna nu doar de a pastra tacerea, nu doar a nu reprosa bolsevicilor restrictiile impuse Bisericii si anihilarea intregii lucrari a lui Hristos pe pamant, ci aproband si bucurandu-se pt succesele acestora in atacul destructiv, dus de acestia, impotriva lui Hristos, si chiar „rugandu-se” pentru bolsevici in bisericile lor in timpul sfintei liurghii. In acest fel s-a realizat unirea antihristului cu biserica celor ce viclenesc. Luptatorii contra lui Dumnezeu i-au oferit Mitropolitului Serghie un loc in staff-ul lor, pentru care Mitropolitul Serghie a oferit uratorilor de Dumnzeu un loc in Sfanta Sfintelor, introducand uraciunea pustiirii in sfintele lacase…”
    „Timpuri intunecate au venit asupra noastra, iar Sfanta Biserica si Credinta Ortodxa a fost pusa fata in fata cu intrebarea: Cum vom trai? Cum vom reconcilia relatiile noastre cu autoritatile cu porniri dracesti contra lui Hristos si a Lucrarilor Sale pe pamant? La baza actiunilor autoritatilor bolsevice sta dorinta COMPLETEI ANIHILARI A CRESTINISMULUI, NEGAREA LUI HRISTOS SI DISTRUGEREA TRUPULUI SAU, BISERICA, si eliberarea cetanenilor lor de „dragul religiei” – dupa cum numesc ei invatatura lui Hristos.
    Acestia nu mai sunt acei oameni care nu-L cunosteau pe Hristos si nu auzisera invatatura Lui. Nu, din contra, acestia sunt FII ILUMINATI AI VEACULUI ACESTUIA, care sunt foarte bine informati despre Invatatura Sa, care au analizat Evanghelia in amanunt, supunand-o unei critici fara mila si , in final, au respins-o ca fiind incompatibila cu dorintele lor si cu timpurile si, fiind sub influenta lui satan, L-au negat chiar pe Dumnezeu. Acestia sunt saducheii „care spun ca nu este nici o inviere, nici ingeri si nici Duh”. Si aceasta nu este tot. Fii acestui veac, in negarea a tot ce este supranatural, au ridicat stindardul persecutiei in mod deschis contra tuturor acelora care si-au pastrat credinta in Dumnezeu……”
    Bolsevicii au distrus bisericile, le-au transformat in depozite, teatre si cluburi, si in mod deliberat au batjocorit sfintele lucruri al crestinilor. Toate acestea sunt bine cunoscute tuturor […]. Mitropolitul Serghie si sinodul sau au vazut acestea……Dar mitropolitul Serghie nu mai are dreptul sa planga si sa-si exprime nemultumirea legat de toate acestea. El a declarat ferm si triumfator ca datoria lui de acum este sa se bucure de toate faptele bolsevicilor si de toate succesele lor.
    „Bisericile si manastirile sunt distruse, episcopii si preotii si maicile si calugarii sunt alungati, sfintele moaste si icoane sunt distruse, tanara generatie este complet corupta de atheism si materialism, invatarea legii lui Dumnezeu este interzisa. Si toate acestea au pustiit casa lui Dumnezeu si reprezinta BUCURIILE SI REALIZARILE BOLSEVICILOR. Si aceste bucurii si succese ale inamicilor lui Dumnezeu trebuie sa fie (impartite), impartasite si de intaiul-ierarh al Bisericii pe care ei o distrug.
    Doamne, cum am ajuns pana aici? Unde sunt Sfintii Ierarhi ai Rusiei, Philip. Iov si Ermoghen? Voi sfintilor ati vazut toate acestea facute de noua putere, dar n-ati pastrat tacerea in mod rusinos si ati fost niste trambite rasunatoare. Voi n-ati impartasit bucuriile inamicilor Bisericii noastre si a pamantului nostru, ci ati plans si v-ati intristat…..
    Comemorarea in biserica a autoritatilor luptatoare de (contra lui) Dumnezeu lezeaza sentimentele credinciosilor. Iar bolsevicii stiu bine asta si vor sa batjocoreasca cele sfinte si pe credinciosi, fortand evident pe Mitropolitul Serghie sa faca astfel, adica sa BATJOCOREASCA SFINTENIA SLUJBELOR BISERICESTI, (prin pomenirea autoritatilor bolsevice-n.tr)….Toti aceia care refuza sa se supuna oridinului sunt acuzati de activitate contra-revolutionara.
    V.Solov descria in „Cele trei conversatii” o biserica catedrala ecumenica (ecumenista-.tr) in care antihristul oferea tuturor ierarhilor protectia sa si privilegiile sale pt care ei trebuiau sa fie OBEDIENTI CERINTELOR SALE. Aproape toti reprezentantii clericilor au fost de acord sa primeasca aceste privilegii si sa-l recunoasca ca si cap al lor. Acesta este chiar pozitia renovationistilor din ziua de azi si a serghianistilor, bucurosi sa se roage pentru antihrist, pt a obtine beneficiile promise….”
    In timpul unei vizite, Sf Episcop Varlaam a spus Sf Arhiepiscop Demetrius: ca el „a fost cu mitropolitul Serghie si-l cunoaste….iar acum oricine nu-l va recunoaste si nu va accepta declaratia sa va fi un contra-revolutionar…..iar ei vor baga la inchisoara clericii si credinciosii.”
    Sf.Episcop Victor Votkinsky si Sf.Arhiepiscop Andrei Ufinsky ii numeau pe serghianisti (PM) in epistolele lor „cei ce au parasit pe Dumnezeu.”
    Sf Episcop Maxim Sepukhov: „Biserica Sovietica si Bisericile de Catacomba SUNT INCOMPATIBILE”. „Biserica de Catacomba (care reprezinta pustia mistica in care s-au refugiat credinciosii) i-a anathemizat pe serghianiti si pe cei ce sunt cu ei” Protopop M.Polsky „Noii Martiri ai Rusiei”, vol.II, p.30.

  1. 22 Iunie 2011 la 10:28

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: