Prima pagină > Atitudine, Istorie, Ortodoxie > Zguduitor: Mărturie personală despre mitropolitul Antonie (Bloom) de Suroj

Zguduitor: Mărturie personală despre mitropolitul Antonie (Bloom) de Suroj

Feriţi-vă de lupii în piei de oaie

Veşti primite de curând din Rusia şi Serbia vorbesc despre faptul că mitropolitul Patriarhiei Moscovei Antonie de Suroj (Bloom) este considerat sfânt şi ar putea fi canonizat, iar Calendarul Sf. Herman a inclus data morţii sale în ediţia din 2006, acreditându-l astfel ca sfânt. Toate acestea m-au determinat să-i cer soţiei mele, doamnei Olga Moss, să scrie o mărturie personală, întrucât a fost foarte apropiată câţiva ani de acest mitropolit,  în anii ’70. Unii ar putea obiecta că nu ar trebui să vorbim morţii de rău. Răspunsul nostru este: dacă, prin necunoaşterea adevărului despre cineva care a murit, cei în viaţă vor fi duşi în greşeală de suflet distrugătoare, prin închinarea la un pseudo-sfânt, a cărei învăţătură era eretică şi a cărei viaţă era necurată, atunci este mai bine ca adevărul să fie spus – mai bine poate chiar şi pentru el, oriunde s-ar afla acum.

Nădăjduim să fim iertaţi de cititori că pentru a pune în context aceste fapte, soţia mea a inclus câteva detalii biografice despre viaţa sa. (Vladimir Moss)

M-am născut în Batavia, Indonezia. Tatăl meu era olandez şi lucra la o bancă olandeză. Mama, născută Maria Arsenievna Morozova, era rusoaică albă din Moscova. Cam la fiecare şase luni trebuia să ne mutam în alt oraş. Toate şcolile la care am mers erau protestante. Când războiul a izbucnit, mama şi cu mine am fost închise de japonezi trei luni şi jumătate, 100 de zile mai exact, iar apoi într-un lagăr de concentrare aproape doi ani.După război am venit în Anglia cu primul meu soţ, un ofiţer englez ce lucra în Gurkhas, Java. Am intrat în anglicanism şi am botezat pe cei patru copii ai mei acolo. Uitându-mă la bisericile frumoase cu vitralii cu apostoli şi sfinţi şi ascultând crezul recitat, credeam că anglicanismul este credinţa apostolească. Însă cam pe la vârsta de 40 de ani, am simţit că ceva lipsea în biserici. Mă săturasem să ascult [atâtea] cuvântări despre sărăcia lumii a treia şi despre politică, dar niciodată despre subiecte duhovniceşti, precum îngerii, moartea, iadul etc sau despre o tălmăcire mai adâncă a Scripturii. Atunci am întâlnit pe cineva care ţinea de Patriarhia Moscovei, în Ennismore Gardens, la Londra. În acea duminică am mers acolo, iar când am intrat şi am auzit cântându-se „Iisus Hristos” am înţeles câtă foame aveam de a mă închina Mielului. Inima mea tânjea după hrana duhovnicească şi închinare.

Dintotdeauna, copil fiind, am crezut în Dumnezeiasca Taină a Trupului şi Sângelui lui Hristos. Mama, ca ortodoxă, obişnuia să mă ducă la liturghiile ortodoxe, în vreme ce tata, protestant, mă ducea în „biserica apostolică”. Când aveam vreo 9 ani, când tata era în permisie, iar noi stăteam cu rudele mamei la Paris, l-am întâlnit pe Vlădica Ioan Maximovici.

Încă de când eram copil, niciodată n-am fost oprită să primesc împărtăşania în Biserica Ortodoxă, deşi eram botezată în luteranism; acum am mers în Ennismore Gardens să mă împărtăşesc fără a mă spovedi înainte. Însă când pr. Mihail Fortunatto mi-a spus că trebuie să mă spovedesc mai întâi, am încuviinţat cu dragă inimă. Atunci mama a atras atenţia că ar trebui să fiu mai întâi primită în Biserica Ortodoxă, căci eram botezată în luteranism. Aşa că l-am sunat pe mitropolitul Antonie Bloom, care mi-a spus să vin la el acasă în Upper Addison Gardens, unde m-a miruns. Am rugat-o pe fiica mea cea mai mică, Sonia, să vină cu mine ca să-mi fie martoră.

Atunci mitropolitul Antonie m-a rugat să organizez întruniri duhovniceşti pe care le va conduce el. Aşa că am avut astfel de întruniri la şcoala mănăstirii Sfânta Tereza [?] din Effingham şi în ale locuri.

În 1970 am fost în Liban şi apoi la Ierusalim. După trei săptămâni în Beirut şi una la Ierusalim, m-am alăturat unui minunat grup ortodox din America ce ţinea de Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor (ROCOR). Ei m-au dus la Hebron, unde l-am întâlnit pe igumenul cu viaţă sfântă Ignatie. Ei i s-au plâns lui că ţineam de Patriarhia Moscovei. El s-a uitat la mine cercetându-mă atent şi a zâmbit: „Olga nu ştie, dar când va descoperi adevărul despre Patriarhia Moscovei, va lua atitudine şi va ieşi din Patriarhie.” Am rămas uluită! Ce era în neregulă cu Patriarhia Moscovei? Am cerut să mă spovedesc la părintele Ignatie şi deodată, pe neaşteptate, lacrimile au început să-mi curgă din ochi. Apoi s-au oprit la fel de brusc cum începuseră. M-am simţit ca şi cum aş fi fost curăţită de funingine ca un horn. Părintele Ignatie avea darul de a aduce oamenilor lacrimi de pocăinţă. M-am întors la locul meu mirată de cât de mult am putut păcătui.

Întorcându-mă în Anglia, am început să ascult cu atenţie predicile mitropolitului Antonie şi cuvântările lui de la întrunirile pe care le organizam. Am fost şocată când l-am auzit spunând unei fete anglicane care avea un logodnic ce nu accepta că Domnul S-a ridicat cu trupul la cer la Înălţare: „Sigur că nu! Ce ar fi spus Dumnezeu-Tatăl lui Hristos: „Ce-i cu această carne omenească stând lângă mine?” Ea a râs destinsă, gândind că nu este esenţial să crezi că Domnul S-a înălţat la Tatăl cu Trupul său omenesc! Eram în încurcătură şi neştiutoare, dar în inima mea ştiam motivul pentru care Hristos a murit pentru noi: pentru a aduce omenitatea Lui în sânul Sfintei Treimi. Am început să studiez cu râvnă Sfinţii Părinţi, pentru a învăţa cum să răspund ereticilor şi astfel să învăţ adevărul mult mai exact.

În altă împrejurare l-am luat pe mitropolitul Antonie cu maşina până la biserica Woodham din Woking, unde a vorbit despre Biserica Ortodoxă. Un vorbitor a întrebat: „Credeţi că Biserica Ortodoxă este Biserica adevărată?” El răspunse: „Pentru mine este, dar dacă eşti englez, cultura ta este să fii anglican.” Am fost foarte supărată şi  am avut un schimb de replici, când l-am condus cu maşina în Ennismore Gardens: „Fără îndoială că există numai o singură Biserică adevărată, care este Mireasa lui Hristos şi că  nu pot exista mii de biserici creştine cu credinţe diferite.” Nu mi-a răspuns, ci a schimbat subiectul, zicându-mi doar că trebuie să fim toleranţi cu „începătorii”. M-am speriat şi am gândit în sinea mea: Cum ar fi răspuns Apostolii şi Sfinţii la această întrebare?

Am remarcat de asemenea că mitropolitului Antonie nu-i plăcea niciodată să vorbească despre Biserică în calitatea ei de aleasă a lui Hristos.

La o întrunire, Vladimir [Moss], care tocmai intrase în scenă la Ennismore Gardens, i-a pus mitropolitului Antonie o întrebare despre Sfântul Duh. A dat un răspuns evaziv, iar Vladimir a rămas nedumerit. Cum eu fusesem în Liban şi vorbisem cu stareţul Ilie şi monahii lui despre Sfântul Duh, m-am dus la Vladimir şi i-am spus: „Dumnezeu Duhul Sfânt este o persoană distinctă – al treilea Ipostas al Sfintei Treimi.” Pentru Vladimir aceasta a venit ca o revelaţie. Am continuat: „Am descoperit că Părintele Antonie nu poate vorbi nici despre Duhul Sfânt, nici despre Biserică.”

Cineva l-a întrebat odată pe mitropolitul Antonie despre cele zece fecioare şi de ce cele cinci fecioare înţelepte nu au dat din untdelemnul lor celor nebune. El a râs şi a zis că în fond fapta celor cinci fecioare înţelepte a fost cam necreştinească. Am cercetat în tâlcuirile Sfântului Ioan Gură de Aur la acest pasaj şi am găsit că izvorul untdelemnului luat de cele cinci fecioare înţelepte este Sfântul Duh, şi că acest untdelemn este harul şi că cineva nu poate împărţi harul său cu altcineva. Ci poate numai să îi spună de unde să şi-l ia singur.

Odată, mama a venit în Anglia şi a vorbit foarte mult timp cu mitropolitul Antonie după liturghie. Părea foarte speriat de ea. Apoi ea mi-a spus: „El nu este ortodox!” şi l-a comparat în mod nefavorabil cu ierarhii şi preoţii Bisericii Ruse din Afara Graniţelor, pe care ea îi cunoscuse.

Altă dată el mi-a spus că în calitate de episcop el poate încălca sfintele canoane! Când i-am spus aceasta câţiva ani mai târziu mitropolitului Epifanie al Ciprului, acesta a râs şi a zis: „Tocmai noi, episcopii, trebuie să susţinem şi să păzim canoanele!”

Altă dată, unui membru al ROCOR care era sodomit vlădica Nicodim al Marii Britanii i-a spus că nu îi este îngăduit să primească Sfânta Împărtăşanie câtă vreme practică acel păcat. El s-a dus la protopopul din Ennismore Gardens, Michael Fortounatto, care şi-a pus braţul în jurul lui şi i-a zis că în Ennismore Gardens îi vor da Împărtăşania, fiindcă Patriarhia Moscovei este o Biserică a Dragostei…

Arhimandritul Varnava, care avea o mică mănăstire în Ţara Galilor, mi-a spus următoarea istorisire: el, Antonie Bloom şi o altă persoană au vieţuit într-un schit din Franţa la scurtă vreme după război. (Trebuie subliniat că mitropolitul Antonie Bloom era cetăţean francez, de formaţie chirurg, care lucrase pentru maquişi, o organizaţie clandestină comunistă din timpul războiului). Odată a venit la schit cineva de la Moscova şi a cerut să vorbească separat cu fiecare din cei trei monahi. Cei trei monahi s-au întâlnit după aceea pentru a-şi împărtăşi impresiile. Antonie Bloom a refuzat să dezvăluie conţinutul conversaţiei cu acel individ, însă arhimandritul Varnava şi celălalt monah au descoperit că li se făcuseră amândurora aceeaşi propunere, şi anume: dacă vor trece în Patriarhia Moscovei, vor deschide o parohie a Patriarhiei în Londra şi vor furniza date şi informaţii despre credincioşii parohiei, adunate de la spovedanie sau din bârfe, atunci şi Moscova va avea multă grijă de ei.

Arhimandritul Varnava şi celălalt monah au refuzat propunerea, însă la scurtă vreme mitropolitul Antonie şi mama lui şi-au făcut apariţia la Londra într-o casă cu o placă pe care scria „Patriarhia Moscovei” şi a început să dezbine parohia Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor (ROCOR), ducând pe mulţi în noua parohie a Patriarhiei Moscovei. După câţiva ani a fost avansat la rangul de episcop…

În Vinerea Mare a anului 1975, stăteam în afara catedralei din Ennismore Gardens aşteptând începerea Prohodului Domnului. Două femei au venit la mine pe rând şi au început să vorbească cu mine. Una dintre ele era franţuzoaică. Ea plângea şi zicea că mitropolitul Antonie a siluit-o. Nu mi-a venit să cred! Dar apoi cealaltă femeie, o englezoaică ce a lucrat pentru Church Times, a spus că şi ea a fost siluită de el. Amănuntele date de cele două femei care nu se cunoşteau între ele au fost aproape identice! M-am dus la protopopul Michael Fortounatto şi i-am spus ceea ce auzisem. El s-a uitat la mine arogant şi mi-a zis: „Da’ tu nu păcătuieşti?” Am rămas năucită…

După Paşti am mers la biserică din nou, în locul pentru spovedanie. Mitropolitul Antonie a ieşit şi i-am zis: „N-am venit să mă spovedesc, ci să vă întreb dacă este adevărat că aţi siluit-o pe Françoise şi pe [numele celeilalte femei]?” A zis: „Da! Dar să-ţi spun ceva. Ştiu că atunci când voi muri mă voi duce în iad. Dar nu din cauza păcatelor pe care le-am făcut împotriva femeilor – asta-i nimic! – ci din cauza păcatului pe care l-am făcut împotriva Bisericii.” I-am spus că şi Iuda putea fi mântuit dacă s-ar fi pocăit şi nu şi-ar fi pierdut nădejdea în mila lui Hristos. Dar mi-a răspuns: „Este prea târziu…”

Care ar fi putut fi acest păcat împotriva Bisericii? N-am îndrăznit să întreb. Totul se petrecea prea repede. Era ca un castel de cărţi năruindu-se…

Odată, Mitropolitul Antonie mi-a spus că mitropolitul Nicodim [Nicodim Rotov, „părintele „ecumenismului” patriarhist, „tatăl duhovnicesc” al actualului „patriarh” Kiril Gundeaiev; Nicodim a murit la picioarele papei Ioan Paul I] de Leningrad era un bun prieten al lui şi un minunat creştin şi că au mers împreună să reprezinte Patriarhia Moscovei la Consiliul Mondial al Bisericilor de la New Delhi din 1961. La acea vreme nu ştiam că mitropolitul Nicodim al Leningradului era „episcop” KGB şi nu scria nimic împotriva lui în presa engleză. Tatăl meu însă, mi-a trimis din Olanda un amplu articol din publicaţia De Telegraaf, ce afirma că mitropolitul Nicodim era general-maior KGB. Ne-am dus să vorbim cu redactorul pentru străinătate de la De Telegraaf şi ne-a spus că mitropolitul Nicodim fusese reperat încă din copilărie ca un bun material  pentru KGB. Şi ne-a mai spus: „Cel mai mare vrăjmaş al vostru este Antonie Bloom, întrucât este un arhiecumenist şi roade credinţa ortodoxă din interior.”

Fără îndoială că Antonie Bloom era ecumenist. I s-a dat chiar o decoraţie de către anglicani pentru activitatea lui ecumenistă, iar el o purta cu multe prilejuri.

Altădată, încă fiind în Patriarhia Moscovei, beam nişte ceai după liturghie. Mitropolitul Antonie a venit la mine şi mi-a zis: „Astăzi voi merge în ţara ta.” Vroia să spună Olanda, ţară în care trăiau părinţii mei. L-am întrebat: „De ce?” Mi-a răspuns: „Trebuie să-l văd pe episcopul Dionisie,  fiindcă a creat o criză în Biserică.” L-am întrebat, cu naivitatea de atunci: „De ce? Este mason?” Mi-a răspuns: Mai rău decât atât; trebuie să-l pun la punct.” La acea vreme avea ca şofer al maşinii lui o rusoaică din Cambridge, pe nume Irina, aşa că l-am întrebat: „Irina vă va duce la aeroport?” Mi-a răspuns: „Nu, voi lua un taxi.” L-am întrebat: „Când vă întoarceţi?” Mi-a zis: „Astăzi; mă duc doar în trecere, ca să mă văd cu el.”

Dar în acea zi, care era duminică, nu ştiam că mă voi duce şi eu în Olanda în curând. Tatăl meu mi-a telefonat şi m-a chemat să vin. Când am ajuns şi am stat cu părinţii în camera lor, tatăl meu a zis: „Ce îngrozitor, episcopul Dionisie a murit aşa deodată duminica trecută!” I-am spus că nu citisem nimic despre asta în presa engleză. Tatăl meu mi-a zis că episcopul Dionisie a cerut reporterilor de la toate ziarele olandeze să vină să-l vadă. Ceea ce s-a petrecut vineri. Şi a declarat că a părăsit Patriarhia Moscovei, fiindcă patriarhul Pimen a spus public minciuni la radio şi la televiziune, susţinând că nu există nici un fel de prigoană împotriva credincioşilor în Rusia şi alte minciuni. A doua zi, sâmbătă, ziarele au publicat declaraţia ca ştire principală. Pentru ca apoi, duminică, părintele Arsenie, monahul care locuia cu episcopul Dionisie şi care îl lăsase singur dimineaţa după liturghie, întorcându-se seara acasă, să-l găsească mort. Luni, ziarele au anunţat că episcopul Dionisie a murit de atac de cord. Am rămas şocată.

Am mers apoi cu părinţii să vizităm nişte prieteni, iar părintele Arsenie s-a întâmplat să fie acolo. El mi-a spus cu lacrimi în ochi că nimeni nu a vrut să-l îngroape pe episcopul lui; Patriarhia Moscovei a refuzat să o facă, iar ROCOR de asemenea, fiindcă cu toate că dorea să intre sub omoforul Bisericii Ruse din Afara Graniţelor, nu fusese încă primit oficial de ea. În schimb, a fost îngropat de consiliul local, cu Părintele Arsenie şi credincioşii din parohia lui stând împrejurul sicriului şi plângând. I-am spus monahului: „Ştiţi, desigur, că mitropolitul Antonie l-a vizitat duminică?” „Cum?!”, exclamă părintele Arsenie. I-am spus despre convorbirea pe care am avut-o şi cum el însuşi îmi spusese că se duce în vizită la episcopul Dionisie în acea zi, fiindcă trebuia pedepsit din cauza crizei pe care a creat-o in Biserică. Părintele Arsenie s-a schimbat la faţă şi a zis: „Mai bine dispar din scenă, acum că ştiu toate astea…”

Întorcându-mă în Anglia, după coşmarul tuturor acestor descoperiri despre mitropolitul Nicodim de Leningrad, femeile care afirmaseră că fuseseră siluite de mitropolitul Antonie Bloom şi mărturisirea acestuia că se va duce în iad pentru păcatele lui împotriva Bisericii, m-am sfătuit cu ceilalţi membri ai parohiei noastre şi la praznicul Adormirii Maicii Domnului am hotărât să părăsim Patriarhia Moscovei. Atunci am hotărât să mă duc să-i spun personal că voi pleca.

Mi-a acordat o întrevedere în casa lui din Upper Addison Gardens. Am stat faţă în faţă, amândoi lângă fereastră. Neştiind cum să încep, i-am cerut să se roage Duhului Sfânt să ne călăuzească. A părut surprins, dar a acceptat. Apoi am zis: „De ce m-ai minţit spunând că mitropolitul Nicodim este un creştin minunat? Potrivit ziarelor olandeze este general-maior KGB şi potrivit Kingston College este locotenent-colonel KGB. A fost crescut de mic copil să devină agent KGB.” Mitropolitul Antonie a devenit palid şi a privit îngrijorat: „Şi ce altceva mai ştii?” a întrebat. „Vreau să ştiu pentru cine lucrezi: pentru Hristos sau pentru antihrist? Proorocul Ilie a spus că nu poţi avea un picior în două tabere duşmane.” A sărit în sus: „Ce ai de gând să faci?” I-am spus: „Să te părăsesc, desigur, fiindcă nu eşti episcop.” N-a negat asta, ci a zis: „Unde te duci?” I-am spus: „Probabil în Biserica Rusă din Afara Graniţelor [ROCOR].” Atunci a izbucnit: „La acel grup schismatic?” Am spus: „Mai bine să fiu cu un grup schismatic dacă Dumnezeu este acolo, decât într-o organizaţie bisericească puternică, dar fără Dumnezeu.” „Dar parohia ce va face?” I-am răspuns: „Te vor părăsi, desigur!” „Vreau să veniţi cu toţii la mine acasă săptămâna viitoare după liturghia Înălţării Sfintei Cruci, ca să vorbiţi cu mine. Atunci vă voi arăta documente care dovedesc că greşiţi.” I-am răspuns: „Vom veni acasă la tine, dar nu la liturghie.” „Olga,” – a zis – „nu este nimic în neregulă cu Crucea lui Hristos.” „Nu este nimic în neregulă cu Crucea lui Hristos – am încuviinţat –  ci cu omul care o ţine în mâini.”

La praznicul Înălţării, câţiva membri ai parohiei, între care Vladimir şi cu mine, ne-am dus acasă la el. Vladimir a explicat motivele pentru care parohia a luat această hotărâre: serghianismul şi ecumenismul Patriarhiei Moscovei. I-am cerut apoi mitropolitului să ne arate documentele prin care vroia să ne demonstreze că greşim. A spus că nu le-a putut găsi atunci, fiindcă… erau în pod… I-am spus că avusese destul timp să le caute şi am început să plecăm din cameră, fără să-i cerem binecuvântare. Am fost ultima care a plecat. „Dumnezeu să fie cu tine” – mi-a spus, „Va fi” – i-am răspuns – „dacă voi rămâne credincioasă Lui.”

Parohia noastră a trecut sub omoforul Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor (ROCOR) în 1975, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului. În ianuarie 1977, l-am vizitat pe arhiepiscopul Vitalie în Montreal. Spre uimirea noastră, ne-a spus că mitropolitul Antonie Bloom, a cerut să fie primit de ROCOR [este posibil ca această „dorinţă” de trecere în ROCOR să fi fost o comandă dictată de KGB-ul moscovit, pentru infiltrarea şi distrugerea ulterioară din interior a Bisericii lui Hristos], la un an după ce l-am părăsit. Soborul Arhieresc s-a adunat pentru a discuta cererea lui şi s-a hotărât că poate fi primit în Biserică, dar nu ca episcop. Antonie Bloom n-a acceptat această condiţie şi a rămas în Patriarhia Moscovei. Cum ne spunea arhiepiscopul Vitalie, „cum am putea să-l primim ca episcop, când de atâta vreme colabora cu comuniştii?”

Woking, martie 4/17, 2006

Sursa: TradiţiaOrtodoxă

Informaţii adăugătoare despre Antonie Bloom:

  • A participat activ la mişcarea ecumenistă. Alături de mitr. Nicodim Rotov este unul din iniţiatorii intrării Patriarhiei Moscovei în Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB). Antonie Bloom – participant al discuţiilor teologice dintre delegaţiile Bisericilor Ortodoxe şi reprezentanţii Bisericii Anglicane (1958), membru al Comisiei Sfîntului Sinod al Patriarhiei Moscovei pentru problemele unităţii creştine, membru al Comitetului Central al CMB (1968-1975), participant al Asambleeii CMB din New-Delhi (1961) şi Uppsala (1968).
  • Încuviinţează avortul, contracepţia. Susţinător al „preoţiei femeilor”, a „binecuvîntat-o” pe feminista „ortodoxă” E. Behr-Siegel pentru propaganda „egalităţii” femeilor în Biserică.

A se vedea şi:

Anunțuri
  1. tutenes
    27 Iunie 2010 la 20:07

    Da frate asa e , uite lupul paznic la stana .
    Dar ce-i mai trage cu teologia iubirii ,probabil foarte inrudita cu aia a ecumenismului :

    Cate perversitate si fatarnicie … Scolala kgb nu gluma !
    Maine poimaine o sa fie canonizati asemenea specimene kgb-iste , si credinciosii se vor inchina la asemenea diavoli in sutana , amagiti de mesajullor dulceag , fara a vrea sa cerceteze mai indeaproape viata lor !

  2. Haralambie
    3 Iulie 2010 la 11:52

    Avva Hristofor, pui tu chezasie mantuirea ta pentru cele zise aici?

  3. 3 Iulie 2010 la 12:12

    #Haralambie, inainte parca erai „pr Haralambie”, te-au caterisit intre timp sau te-ai auto-caterisit ?!

    Mantuirea mea nu este moneda de schimb. Marturia Olgai Moss nu o pun la indoiala, intrucat o cunosc ca fiind o femeie evlavioasa si cautatoare sincera a mantuirii.
    Sa fie chezasia mea chiar asa solida pt tine ?

  4. Haralambie
    3 Iulie 2010 la 15:29

    si Pavel cand se numea Saul era cautator sincer al mantuirii. Sinceritatea nu e criteriul adevarului

  5. 3 Iulie 2010 la 17:04

    Sinceritatea in sine nu e un criteriu, dar ancorata in Ortodoxie e. Daca ceva anume din marturia Olgai iti trezeste indoiala – pot sa o contactezi direct. Dar inainte de asta te-as sfatui sa citesti si cartea-marturie: http://www.orthodoxchristianbooks.com/downloads/223_IN_THE_JAPANESE_CAMPS.pdf

  6. popescu
    12 August 2010 la 16:57

    Cuviosul Sofronie de la Essex a fost in comuniune cu mitropolitul Antonie.

  7. 13 August 2010 la 0:42

    Asa este, si aceasta este in devafoarea pr. Sofronie, un patriarhist infocat pe parcursul intregii vieti.

  8. popescu
    13 August 2010 la 13:53

    si a Sfantului Siluan, nu? eu cred ca e in defavoarea ta. ar trebui sa-ti dea de gandit.

  9. 14 August 2010 la 12:53

    Îmi dă de gîndit logica pe care o propui, mai ales că în scrierile pr. Sofronie se pot găsi destule evidenţe ale unei înşelări atît de proprii unor auto-declaraţi „stareţi” contemporani. Logica binară pe care o propui nu ţine, întrucît ucenicul poate devia uşor de la învăţăturile părintelui său duhovnicesc.

  10. popescu
    15 August 2010 la 0:26

    bine ca ai ajuns la masura teologica sa-l declari pe parintele Sofronie inselat. doar unul care n-a cunoscut dulceata rugaciunii inimii, un neovarlaamit, il poate osandi pe cuviosul Sofronie. oricum Sfantul Siluan e canonizat de noucalendaristi si de cei in comuniune cu ei, el insusi fiind in comuniune cu acestia. Iar dupa logica ta nici Sfantul Justin Popovici nu mai e sfant, doar era in comuniune cu noucalendaristii.

  11. 15 August 2010 la 14:04

    Vezi, în aprinderea ta nu reuşeşti să citeşti atent ce scriu. Am scris că: „… în scrierile pr. Sofronie se pot găsi destule evidenţe ale unei înşelări…”. Una e să numeşti pe cineva înşelat, alta este să arăţi că cineva se înşală în careva aspecte sau în totalitate. Şi aceasta nu o fac de la mine, ci raportîndu-mă la învăţăturile Sf. Părinţi. Ca să nu vorbesc în gol, iată un extras dintr-un material semnat de pr. Sofronie (este în lb. rusă, nu am timp să-l traduc, vezi cu google translate ca să prinzi sensul):

    Возрождение всего богатства Русской Церкви теперь в опасности из-за того, что многие совсем не понимают, как созидается жизнь Церкви, и действуют при отсутствии настоящего опыта божественной благодати. Прежде всего всем необходимо осознать, что действительно, по благому Промыслу Бога о Русской Церкви, в настоящее время руководство над нею вручено Святейшему Патриарху Алексию II… Пусть всякий храм, всякий монастырь, все, что похищено было, все возвращаемое ныне присоединяется к Русской Церкви, ведомой Патриархом Алексием, и объединяется вокруг него…

    Если примем за внимание мой возраст… я теперь де-факто являюсь старейшим из духовников Православной Церкви. В силу этого, ныне преодолевая свой стыд за себя самого, все-таки скажу о том, что должно было бы остаться только между Богом и мною. Более полувека, и на Афоне и на Западе, я молился с глубоким плачем о спасении Русской Церкви, как и теперь молюсь за всю Церковь Православную, где бы она ни была. Говорю об этом, чтобы слышащие слова мои были снисходительными в суждении обо мне. И еще последнее дерзание мое: скажу, что Дух Божий извещает меня об истинности слов моих относительно Русской Церкви и ее богоданного Патриарха.

    Умоляю вас всех, послушайте слово, которое дает мне Бог и за которое вся ответственность на мне, ибо только таким путем может быть спасена Русская Православная Церковь [-formulare clar serghianistă].”

    Ai auzit de A. Osipov, teolog contemporan din Rusia? Acesta a criticat dur cele scrise de pr. Sofronie în experienţele sale, precizînd că asemenea experienţe nu sînt ortodoxe.

    Vorbesc cu cineva care a cunoscut „dulceaţa rugăciunii inimii”, nu ? Să nu mă acuzi că te-am făcut înşelat.

    Referitor la Sf. Siluan, nu am studiat viaţa sa, mai ales că un studiu atent este cu atît mai greu de făcut cu cît cenzura oficială lucrează la maxim, deja de cîteva decenii.

    Referitor la Sf. Iustin Popovici, fiecare om are calea sa către Dumnezeu, are măsura sa şi acţionează în funcţie de conştientizarea situaţiei în care a rînduit Dumnezeu ca acesta să se afle. Iată un extras din viaţa Sf. Iustin, ascuns cu multă insistenţă de recruţii Bisericilor Oficiale apostate:

    In 1971, the then Patriarch of Serbia, German, as one of the Presidents of the „World Council of Churches (WCC),” co-signed the following „Message” of this ecumenical organization in Geneva:

    „And the powerful Breath of renewal will blow into the mighty arena of the Church, as well as into each of her communities; for these are not simple administrative units, but they all constitute a part of the one great Christian Church.” (1)

    This is a clear formulation of the ecclesiological heresy known as the Branch Theory: that the one and great Christian Church is comprised of its constituent Christian communities.

    The Church of Serbia entered the WCC in 1965 (2); thereafter, as Patriarch German began to participate actively in the ecumenical movement—in fact, immediately after his aforementioned declaration—, the ever-memorable dogmatist, Archimandrite Justin (Popovich), ceased to consider him an Orthodox Hierarch and ceased his canonical commemoration, as well as all ecclesiastical relations with him. (1)

    It is hence noteworthy that the Patriarch did not attend the funeral of Father Justin (†March 25, 1979)…. (3)

    Sursa: http://www.orthodoxinfo.com/ecumenism/ecum_marches.aspx

  12. GHIA
    31 August 2011 la 14:46

    Cat de usor pot sminti cateva vorbe atatia „oameni”.
    Cine are de castigat din aceasta „dezvaluire zguduitoare”?
    Sunteti careva potrivit sa aruncati asa rautati impotriva slujitorilor lui Dumnezeu?
    Cati din cei ce cred cele dezvaluite de aceasta doamna sotului ei,( sot care”ne poarta de grija!” ne informeze pe noi,cei ce am ajuns sa citim aceste „v o r b e „)cunoasteti viata si lucrarea acestui parinte si pe care ati si hotarat sa il criticati?
    Sa avem grija sa nu devenim noi insine instrumente de lucru al celui ce nu iubeste pe DUMNEZEU!

  13. BANU DANIELA
    21 August 2017 la 16:18

    Am citit cateva carti ale Mitropolitului Antonie de Suroj ; scrie minunat ! Denigratori de toate calitatile sunt si o sa fie cat lumea si pamantul..! Dumnezeu sa-i ierte !

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: