Prima pagină > Atitudine, Calendarul bisericesc, Istorie, Ortodoxie > Noua Martiră Ecaterina Routis (†1927), cea omorîtă de schismaticii nou-calendarişti

Noua Martiră Ecaterina Routis (†1927), cea omorîtă de schismaticii nou-calendarişti

Noi, cei din ziua de astăzi adeseori nu ştim, nu ne dăm seama sau poate nici nu ne închipuim cât de mulţi au fost cei care au suferit pentru păstrarea dreptei credinţe, după schimbarea calendarului Bisericii. Iată o istorie menită să ne aducă mai aproape de ce s-a întâmplat din 1924 încoace şi ce se va întâmpla, probabil, într-o bună zi, chiar cu noi.

Sfânta Nouă Muceniţă Ecaterina Routis s-a născut în anul 1900 într-un mic sat grecesc, Mandra, din Attica (Grecia), din părinţi săraci, dar credincioşi. Asemenea părinţilor ei, Ioan şi Maria Peppas, Ecaterina a fost un copil evlavios, gata să-şi ajute familia şi pe cei apropiaţi în orice fel. La vârsta de 22 de ani, Ecaterina Peppas s-a căsătorit cu Constantin Routis, din acelaşi sat. Mântuitorul Hristos le-a dăruit lor doi copii, Hristos şi Irina (n.tr.: Hristos este un prenume des întâlnit la greci).

Devotata familie Routis s-a alăturat rezistenţei ortodoxe, luând parte la toate slujbele şi manifestaţiile publice pentru apărarea dreptei credinţe, chiar atunci când acest lucru era primejdios – toate de dragul Tradiţiei Sfinţilor Părinţi.

Pe 7 noiembrie 1927 [la 3 ani de la schimbarea forţată a calendarului bisericesc, săvîrşită de „patriarhul” mason Meletie în 1924], în ajunul praznicului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, câteva femei evlavioase din Mandra, împreună cu Ecaterina cea curajoasă, au făcut curat în biserică şi au pregătit-o, astfel ca nimic să nu lipsească în praznicul ce urma să vină. De asemenea, ele au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a găsi un preot credincios calendarului Părinţilor, pentru că în acea vreme clericii de stil vechi, foarte puţini la număr, erau extrem de solicitaţi de către credincioşi. Ca urmare, credincioşii din Mandra l-au primit cu multă căldură pe părintele Hristofor Psallidas.
Vecernia a început în linişte şi pace. Dar la începutul utreniei, poliţia şi-a făcut apariţia, având intenţii rele, şi a încercuit biserica. Ce vroia cu atâta insistenţă poliţia? Ea doar îndeplinea ordinele arhiepiscopului schismatic al Atenei, Hrisostom Papadopoulis, şi anume de a aresta preotul şi de a împrăştia ,,gloata” credincioşilor.

Părinţii Ecaterinei Routis au adeverit faptul că după vecernie soţul ei a sugerat ca ei să plece acasă, pentru că se temea că va avea loc un incident. Dar era cu neputinţă pentru Ecaterina să stea acasă. Când sora Ecaterinei i-a spus ei despre primejdia crescândă cu care se confruntau credincioşii în biserică, asediaţi de poliţie, ea a plecat de acasă şi s-a grăbit să se afle printre ei. Ecaterina Routis a alergat pur şi simplu către mucenicia ei !

Pe-atunci, poliţiştii izbeau uşile bisericii cu paturile puştilor lor, încercând să le strice. Au spart ochiurile geamurilor, dar credincioşii continuau să se roage înăuntru. Aproape se crăpa de ziuă. Înăuntrul bisericii, cei mai mulţi dintre credincioşi primiseră sfânta împărtăşanie şi erau pe cale de a-l duce pe părintele Hristofor undeva în siguranţă, unde s-ar fi putut odihni, în casa unuia dintre cei din sat.

Oamenii tocmai primiseră toată puterea de care aveau nevoie, sfânta împărtăşanie, pentru a da piept cu poliţia care înconjurase pe dinafară biserica. Un zid viu de femei evlavioase s-a format în jurul preotului aflat în primejdie. Poliţia s-a năpustit asupra lor asemenea lupilor hrăpăreţi şi le-a cerut femeilor să-l lepede pe preot în mâinile lor.

,,Îl veţi aresta pe preotul nostru doar peste cadavrele noastre !”, a strigat una din acele femei curajoase. Al cui era acest glas care s-a ridicat cu aşa sfântă îndrăzneală? Nu era al alteia decât al tinerei mame a doi copii, Ecaterina Peppas Routis.

Poliţiştii, nereuşind să răzbată prin cordonul omenesc, au început să tragă cu puştile pentru a înspăimânta credincioşii. Câţiva credincioşi s-au depărtat, dar zidul uman a rămas intact în jurul preotului. Ei au fost luaţi prin surprindere de cruzimea poliţiştilor. Un glonte rătăcit a lovit-o în frunte pe vrednica de pomenire Angeliki Katsarellis. Pînă la sfîrşitul vieţii, Angeliki avea să arate cu mîndrie “Semnul Domnului” pe care îl purta în frunte, făcut în acea noapte de un glonte criminal al poliţiei.

Între timp, Ecaterina Routis nu s-a clintit, învinuind cu curaj presiunile celor de stil nou.

Dar atunci sfânta nouă muceniţă, mamă a doi copii mici, l-a văzut pe unul dintre poliţisti ridicând patul puştii pentru a-l lovi pe preot, părintele Hristofor Psallidas. Fără să ezite, Ecaterina Routis s-a pus între părintele Hristofor şi patul puştii, primind lovitura mortală în spatele capului. Ecaterina a căzut, colorând podeaua bisericii cu sângele muceniciei ei. Încă o dată, sfântul sânge al lui Hristos a fost vărsat, umplând pătimirile Lui în trupul sfintei noi muceniţe Ecaterina Peppas Routis, în timp ce Ecaterina şoptea: ,,Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu…”

Plângând, femeile evlavioase, îngrijorate, au luat trupul însângerat al Ecaterinei şi s-au grăbit să o ducă la Spitalul Buna Vestire din Atena. De asemenea, cucernica Angeliki a fost dusă la spital, de unde a plecat după câteva zile, recunoscătoare. Imobilizată pe patul ei de spital, Ecaterina a pătimit cumplit vreme de 7 zile. Neputând vorbi, ea a cerut, gesticulând, hârtie şi creion, pentru a scrie un bilet soţului ei, în care îi încredinţa spre creştere pe cei doi copii ai lor, unul de 4 ani, iar celălalt doar de câteva luni.

Pe 15 noiembrie 1927, după vechiul calendar pentru a cărui păstrare în tradiţia Bisericii Ecaterina şi-a vărsat sângele ei mucenicesc, în prima zi din postul Naşterii Domnului, Ecaterina Peppas Routis şi-a dat sufletul în mâinile Stăpânului ei, Hristos, care a încununat-o.

Înmormântarea Ecaterinei nu a fost una obişnuită, ci o procesiune de mii de credincioşi, dornici de asemenea de a rezista până la sânge, în faţa presiunilor celor de stil nou, pentru Tradiţia Sfinţilor Părinţi !

Sursa: CatacombeleOrtodoxiei

A se vedea şi:

Anunțuri
  1. Bogdan
    29 Martie 2011 la 10:37

    Am si eu o intrebare pentru tine.
    Sfintii din inchisorile comuniste care urmau calendarul de stil nou au sfintenie sau nu?
    Doamne ajuta-ne!

  2. 29 Martie 2011 la 11:10

    Bogdan,

    1. Sfinţii închisorilor au fost omorîţi, s-au jertfit anume pentru Hristos.
    2. În acea perioadă, apostazia şi hăul eclesiologic în care s-au afundat nou-calendariştii nu era atît de vizibil. Dintotdeauna, apostazia unor biserici locale s-a produs treptat, harul nu s-a retras automat la o anume dată din calendar.
    3. Spre deosebire de sfinţii închisorilor, nou-calendariştii de acum nu au nici o îndreptăţire întrucît acum nu trăim vremuri de prigoană asemenea perioadei iudeo-comuniste şi oricine doreşte cu adevărat poate afla care este realitatea. Adică tu nu te poţi apuca de cazul de excepţie al sfinţilor închisorilor şi să fluturi cu el ca argument pentru validitatea patriarhiei ecumeniste.

  3. Stanca
    30 Martie 2011 la 21:36

    În legătură cu ,,sfinții închisorilor” aș vrea să spun și eu câte ceva. Mai întâi vreau să precizez că sunt printre cei care au citit cu mare durere de inimă cărți despre ei, începând cu Ioan Ianolide ,,Întoarcerea la Hristos” și continuând cu cărțile despre Valeriu Gafencu, cu ,,Mărturisiri din mlaștina disperării”, etc și eram cât pe ce să cad în capcana acestei idei false: existența sfinților care s-au sfințit în biserica oficială. M-am trezit la timp, zic eu, pentru că mi-am dat seama de câteva lucruri şi anume:
    – aceste cărţi care au apărut despre ,,sfinţii închisorilor” (pun între ghilimele pentru că expresia nu îmi aparţine şi ea circulă, este luată ca atare şi asociată cu cine vrea cineva, nu ştiu cine, să fie asociată) prea vorbesc despre aceleaşi persoane, ca să nu dea naştere unor întrebări. Vorbesc inclusiv despre aceleaşi întâmplări, deşi se vor scrise din surse şi mărturii diferite, încât alcătuiesc o unitate şi o potrivire mai ceva ca cele patru Evanghelii. Mie mi-a dat de gândit acest aspect. Eu am o gândire ceva mai critică și această abundență de scrieri pe această temă, potrivirea dintre ele și asocierea forțată dintre ,,sfinţii închisorilor” şi legionari sau persoane care aparţineau exclusiv BOR îmi sună atât de dubios şi fals încât nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva este în spatele acestei lucrături o întreagă maşinărie specializată în înşelarea maselor. Şi apoi mă mai uit şi la cei câţiva rămaşi în viaţă şi deveniţi ,,mari duhovnici” care ar fi avut toate șansele să fie număraţi printre acești sfinți și nu prea văd la ei cine știe ce luptă adevărată. Văd că ei susţin mai degrabă lupta anticipuri prin mijloace politice şi sociale dar în acelaşi timp nu ridică glas pentru apărarea Bisericii şi a Tradiţiei, adică strecoară ţânțarul şi înghit cămila.
    – Până acum, dovezi despre sfinţenia ,,sfinţilor închisorilor” avem doar acea izvorâre de mir de la Iaşi. Dar poate cineva să îmi spună cu precizie că acele moaşte sunt ale cuiva anume? De unde şi până unde se impune ideea că dacă acele moaşte aparţinând unor persoane cu totul necunoscute sunt legate de sfinţenia persoanelor anume despre care se fac atâtea eforturi să credem că ei sunt sfinţii închisorilor. Izvorârea de mir petrecută la Iaşi, faţă de care am și niște reserve, care dacă s-a petrecut cu adevărat, are cu siguranţă legătură cu duhul în care au fost făcute acele conferinţe sau cum vreţi să le ziceţi, cu cele care s-au rostit /dezvăluit acolo, de vreme ce izvorârea s-a petrecut exact acolo şi în acele momente şi nu altundeva sau altcândva. La vremea respectivă închisorile erau pline şi de luptătorii pentru apărarea Tradiţiei Bisericii, pentru păstrarea calendarului bisericesc, adică de oameni care se aflau acolo nu pentru motive politice (precum aceşti ,,sfinţi ai închisorilor”, ci pentru motive legate de credinţa cea adevărată). Cum de nu scrie absolut nimeni despre ei şi toată acea mulţime de cărţi despre ,,sfinţii închisorilor” nu pomeneşte nici măcar un cuvinţel despre acei oameni? Se pare cã acești ,,sfinți” s-au tot întâlnit unul cu altul prin pușcăriile comuniste însă nu au văzut pe acolo nici un vechi calendarist. Este dubios şi îmi sună a cenzură, şi de aceea ridic încă un semn de întrebare cu privire la ce scrie în cărţile acelea. Dacă la noi nu s-a auzit nimic despre aceşti mărturisitori, iacătă că peste mări şi țări s-a auzit și poți găsi referiri la suferințele și mărturia adevăraţilor sfinţi şi a adevăraţilor ortodocşi la autori străini precum Vladimir Moss şi alţii. Cine caută află, cu condiţia să caute cu bună credinţă.
    – Dacă aceste cărți despre ,,sfinții închisorilor” ar fi atâta de incorecte politic și de neplăcute puterii din BOR de acum, de ce sunt vândute la pangare și au umplut țara în lung și în lat, având în spate o mașinărie puternică de marketing care le-a făcut cunoscute peste tot? Eu nu zic că nu sunt și adevăruri acolo, spun doar că sunt puternic cenzurate iar imaginea construită acolo este falsă prin omisiune cel puțin.
    – Ideea cea mai mincinoasă din acele cărți este cea care face o asociere nemijlocită între ,,sfinții închisorilor” și legionari. Legionarii nu au constituit o mișcare autentic ortodoxă, ci una care era plină de înșelări. Nu pun la îndoială bunele lor intenţii, aşa cum le înţelegeau ei şi multe intuiţii bune pe care le-au avut vis-à-vis de caracterul vremurilor. Mulți dintre ei nu erau însă ortodocși adevărați, Căpitanul se ruga la ,,sfinți” catolici, de exemplu. Câtă lume ştie că Radu Gyr era catolic, și cât de strâmbă era credința lor care făcea din naționalism ceva mai presus decât religia? Şi câtă lume știe că jandarmeria care la un moment dat era legionarizată s-a ocupat și cu prinderea vechilor calendariști care trebuiau bătuţi sau băgaţi în închisori? Este nevoie de puţină cercetare ca să vezi că şi sfintele canoane anatemizează grupările bazate pe jurăminte şi astfel de ,,frăţii” ş.a.m.d. Dacă vreun astfel de legionar s-a sfinţit în puşcărie nu ştiu, dar dacă s-a petrecut, ea a fost doar o urmare a revenirii lui în sine şi a lepădării de păcatele anterioare și a revenirii la credința cea dreaptă, nu ca urmare a ideologiei lui. Dar astfel de reveniri în sine fie nu au existat, fie sunt trecute sub tăcere dintr-un anumit motiv. În spatele acestei popularizări intense a ,,sfinților închisorilor” din rândul legionarilor stau niște interese foarte dubioase care doresc reînvierea unor sentimente naționaliste exacerbate și a unei astfel de mișcări sociale și politice, nefiind vorba despre ortodoxie aici. Chiar dacă foarte mulți dintre cei înșelați în acest fel vor fi fiind sinceri în sentimentele lor, asta nu ajută prea mult. Cu vremurile actuale nu mai putem sã ne luptăm având drept armă naționalismul fie el și creștin, ci doar cu armele și mijloacele ortodoxiei. Dumnezeu îngăduie sã fie atacate și vătămate națiunile, semn că frontul este mult mai aproape de sufletul nostru, aici se duce acum lupta.
    – Alt interes dubios este că se dorește ca în conștiința publică să se nască asocierea dintre legionarism (total compromis istoric și politic) și tradiționaliștii din BOR pentru ca ei să fie uniți sub un singur drapel și, la momentul potrivit, dacă lucrurile scapă de sub control în ce privește ,,tradiționalismul” ortodoxiei lor, să se poată aplica asupra lor represiunea cu ajutorul aparatului de stat si compromiterea publica cu ajutorul metodelor specifice. Tot astfel se induce ideea cea mai periculoasă în mintea ,,tradiționaliștilor” din biserica oficială, cum că există har sfinților în ea, că biserica oficială dă încă naștere la sfinți și că nu este total căzută în apostazie. Astfel, naivii aceștia sunt duși de nas să rămână în biserica oficială. Nu pot să nu mă înspăimânt la constatarea faptului că sunt lucrați cu multă finețe și cu isteţime diabolică.
    – Luând un caz concret, Valeriu Gafencu, despre a cărui sfinţenie este convinsă foarte multă lume, până acum nimeni nu a reuşit să demonstreze în vreun fel apartenenţa lui la BOR.
    – Să mai menţionez că BOR nu i-a canonizat şi poate că nu are de gând? Sau poate că are, la momentul potrivit, dacă va vrea să producă o aşa mare confuzie cum a fãcut-o Patriarhia Moscovei prin canonizarea țarului martir și a familiei sale, precum şi prin canonizarea sfinţilor (adevăraţi) din catacombe, omiţând faptul că aceştia din urmă se rupseseră de comuniunea cu ea şi tocmai de aceea se sfinţiseră. Astfel de omisiuni si confuzii s-au mai petrecut și în cazul lui Nicolae Velimirovici, a lui Iustin Popovici, a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul.
    Aşa că, deşi întrebarea este pusă peste tot cu un aer de superioritate şi cu pretenţia de întrebare încuietoare, ei bine, iată că nu e chiar aşa. Aş întreba mai degrabă pe cei ce susţin existenţa harului sfinţitor în BOR, pe ce altceva se bazează în afarã de această asociere forţată de idei conform căreia aceştia sunt sfinţi ai BOR?

  4. Petru
    31 Martie 2011 la 17:14

    Vai de ,,vechii calendaristi care sau rupt de BOR ca ,,vechiul lor calendar” nu-i va mantui niciodata….,,Calendarul Iulian a fost facut de un pagan iar cel Gregorian de un eretic”-sf.Paisie Aghioratul…aceea-si Marie cu alta palarie.

  5. Stanca
    31 Martie 2011 la 18:22

    Aceeasi inselare de care vorbeam, nu stiti decat una si buna, ca vechii calendaristi ,,se inchina la calendar” si asta o stiti de la niste ,,mari duhovnici” – viitori sfinti ai bisericii oficiale fabricati cu masinaria specializata in inselarea oamenilor.

  6. Bogdan
    1 Aprilie 2011 la 15:21

    La minunea de la Iasi am fost si eu prezent, in sensul ca ma venit dupa ce a aparut mir pe moaste si m-am inchinat. Doi ani la rand.
    Cauta te rog informatii despe Parintele Ilie Lacatusu. Are moaste intregi si e facator de minuni. Cunosc persoane care au fost cand l-au dezgropat pe parintele Ilarion Argatu, care pot da marturie ca dupa ce l-au dezgropat aerul din jur s-a umplut de buna mireasma.
    In legatura cu parintele Iustin Parvu, el nu a propus un model politic, ci a incercat niste strangeri de samnaturi pentru organizare de referendum. Cunosc pe cineva de pe vechi din Iasi, care zicea ca pe la voi nu s-a organizat nimic. Nu vreau sa acuz pe nimeni de nimic. Dar cred ca in Biserca de sstil nou Har Duhului Sfant este si lucreaza. Si am destule dovezi si suficiente pentru a ma incredinta de asta. Pe la voi nu stiu cum este. Treaba fiecaruia.
    Dumnezeu sa ne lumineze sa aflam adevarul! Amin!

  7. petru
    4 Aprilie 2011 la 21:05

    bogdane, sunt pe vechi. nu am auzit vreun preot sau ierarh de al nostru sa spuna ca nu este Har in BOR, aici numai Bunul Dumnezeu stie, e Harul Sau.
    Cert e insa ca abaterile din BOR sunt suficiente pentru a te ingradi de clerul sau: schimbarea calendarului si ecumenismul si altele care deriva din ele.
    ca sunt minuni si pe nou, asta e din marea mila si dragoste a Domnului.
    insa la Infricosata Judecata nu stiu ce rapuns vom da pentru acceptarea innoirilor care duc la schisma si erezie.
    sa fim cu luare aminte si sa luptam pentru pastrarea Sf Traditii si a Dreptei Credinte.

  8. Stanca
    5 Aprilie 2011 la 9:54

    Eu am auzit si preot si ierarh afirmand acest lucru, ca nu e har in biserica oficiala care e total cazuta in erezie si apostazie. Din cate mi s-a spus, se aplica inca iconomia cu privire la credinciosii bisericii oficiale din pricini care sunt legate de buna credinta si nestiinta lor in legatura cu caderile bisericii lor. E am plecat din biserica oficiala si acest gest nu se justifica decat atunci cand biserica din care pleci e cazuta din har. Biserica ortodoxa adevatata, cea care s-a rupt de cea oficiala, a facut-o si ea in baza aceleiasi credinte, caci altfel nu exista nici un motiv sa rupi comuniunea.
    Lui Bogdan i-as raspunde ca tuturor ni se pare ca in biserica noastra e har insa asta e o perceptie ce poate fi extrem de subiectiva. oricat de subiectivi suntem noi, si oricat de convinsi suntem noi de una sau de alta, Adevarul este unul singur si ca atare una dintre cele doua biserici se afla intr-o mare inselare. Si dincolo de perceptiile noastre subiective, cadererile si inselarile bisericii oficiale sunt obiective, nu sunt interpretabile. In fata lor nu poti decat fie sa pleci, daca iubesti adevarul, fie sa ramai si sa te faci surd de buna voie si orb de bunavoie, ca sa poti spune ca nu se stie daca e cazuta din har samd.
    Daca cercetam cu atentie fenomenul sfintilor inchisorilor, aici este o inselare pentru ca se face in mod cu totul fortat afirmatia ca ei apartin bisericii oficiale. In legatura cu cele cateva exemple date, despre Ilarion Argatu sunt foarte convinsa, si alaturi de minte o multime de oameni inclusiv din biserica oficiala, ca a fost un inselat si ca ,,sfintenia” lui e o mare minciuna. In legatura cu Ilie Lacatusu au nu am cercetat si nu spun nimic. Nici voi nu ati cercetat, dovada ca habar nu aveti ce l-a sfintit, in cazul in care asa stau lucrurile. Viata lui e un mister total si nimeni nu stie, spre deosebire de toti sfintii din calendar, de ce este el sfant, in cazul in care este. Haideti sa nu ne repezim, sa o luam usor, sa cercetam, si sa vorbim bazat pe fapte si nu pe presupuneri.

  9. petru
    9 Aprilie 2011 la 9:52

    nu vreau sa polemizez. e clar spre ce merg bisericile oficiale si avem obligatia de a ne ingradi de ele, conform Sf Canoane. insa consider ca nu ne putem pronunta asupra Harului care poate exista prin iconomie la anumiti clerici din motive numai de Dumnezeu stiute. pana la urma, e problema lor. noi daca putem sa i ajutam cu un sfat, cu o marturisire de credinta, cu exemplul nostru, asta putem face. pana la urma sa nu uitam ca Dumnezeu nu urmareste departarea ci apropierea oamenilor de Dreapta Credinta.
    si noi, cei care am venit de pe stilul nou, sa nu uitam cine am fost si de marea mila a Domnului si Maicii Sale.

  10. Ioan B
    15 Aprilie 2011 la 20:02

    Pentru ca sa va dati seama de cum s-au raportat legionarii la problema calendarului, cititi interviul luat de Ana Varlan parintelui Nifon Marinache.: http://www.traditia-ortodoxa.ro/interviu.htm Fragmentul exact aici:

    La închisoare la Jilava, pe vremea când nu fusese încă omorât Corneliu Codreanu (şase luni am stat acolo) m-a apucat Duminica tuturor Sfinţilor, după Pogorârea Sfântului Duh. Erau închişi acolo foarte mulţi legionari absolvenţi de teologie. Alţii fuseseră în momentul arestării studenţi în anii I, II, III la teologie…
    S-a găsit unul şi, referitor la viaţa sfinţilor părinţi, a ţinut o cuvântare aşa de frumoasă încât am fost toţi impresionaţi. După ce a terminat, am început să feresc aşa… uşor din calea mea pe cei care erau acolo şi am ajuns la persoana care a ţinut cuvântarea. Şi i-am spus: „Tare sunt mulţumit că s-a găsit cineva şi pe-aici ca să vorbească despre sfinţii părinţi şi despre Dumnezeu. Ai vorbit cum a vorbit Sfântul Ioan Gură de Aur şi… pe mine m-ai zidit până la cer…” „Dragă frate, mi-a răspuns acela, sunt mulţumit eu că s-a mai găsit câte cineva să asculte…” „Dar… mai lipseşte ceva, am adăugat eu”…Şi m-am dat pe faţă că sunt pe vechi…Când a auzit că sunt pe vechi, a rămas uimit o clipă, s-a uitat lung la mine, apoi a răspuns: „Ce să-ţi spun, noi suntem pe nou dar…n-am schimbat regula bisericii.” „Da, poate n-aţi schimbat dar…s-au schimbat de la sine multe în biserică, de la schimbarea calendarului…”
    A început apoi un scandal între legionari. O parte ţinea cu mine şi altă parte era împotriva mea. S-au făcut două cete. S-a găsit în cele din urmă un bătrân legionar, avocat dintre cei pregătiţi. El a spus: „Camarazi, de ce vă certaţi între voi? Lăsaţi-l pe mâna mea!”
    M-a luat din adunare avocatul acela şi m-a ţinut de vorbă de la masa de prânz până seara. Atât ce s-a discutat între noi despre sinoadele ecumenice, din vieţile sfinţilor părinţi şi din învăţăturile Mântuitorului, încât l-am convins că, dacă nu ţii credinţa curată, nu te mântuieşti. Aveam puţină pregătire dar a fost întemeiată.
    Mi-a cerut apoi adresa, să ne întălnim în libertate şi să discutăm mai mult…I-am răspuns: „Domnule, de la mine nu aveţi ce să aflaţi mai mult. Aţi luat destul acum…”
    S-a dus apoi la ceilalţi spunându-le: „Ei…eu am stat de vorbă cu băiatul…Care dintre voi are curajul ca mâine să stea de vorbă cu el? Pe mine m-a corectat în multe pe care le ştiam greşit…Dacă aveţi curajul, maine staţi la discuţie… Eu am terminat. M-a adus în starea asta ca să…zic ca el.” Asta se întâmpla în 1938…

  11. Ioan B
    15 Aprilie 2011 la 20:22

    Adevaratii sfinti mucenici, care s-au jertfit pentru apararea ortodoxiei dupa 1924- fragmente din „65 de ani de suferinta”

    „La înapoierea de la Buhalniţa, când convoiul de căruţe a fost oprit pe raza localităţii Dărmăneşti (azi cartier al municipiului Piatra Neamţ), individul venit pentru călugărie la biserica din Brusturi, l-a predat pe părintele Glicherie jandarmilor. Pentru a potoli mulţimea, jandarmii au tras cu armele în oameni. A fost împuşcat mortal un om din Şoimăreşti, iar alţii au fost împuşcaţi în picioare “.
    Maica Xenia, fiica preşedintelui comitetului parohial din Brusturi, a fost rănită la un picior de un
    glonte. A fost dusă la spital unde a fost operată fără anestezie”

    Credincioşii din satul Toporăşti, după sfinţirea locului, au făcut gard împrejur şi s-au apucat de construirea bisericii. Văzând sporul cu care avansa lucrarea, preoţii bisericii de stil nou şi-au dat seama că funcţionarea unei biserici pe stil vechi va atrage foarte mulţi credincioşi la calendarul iulian. Simţeau pericolul de a rămâne fără credincioşi, deoarece aceştia nu erau convinşi că schimbarea s-a făcut în interesul credinţei şi al credincioşilor. S-a cerut insistent interzicerea ridicării acestei biserici, cerându-se ajutorul jandarmilor. Ca urmare, au intervenit trupele de jandarmi, care au somat credincioşii, au încercat să intre în forţă, dar văzând că oamenii nu se supun, s-au retras mai la distanţă şi au tras în plin. Au fost omorâţi pe loc trei bărbaţi şi o femeie, iar alţii au fost răniţi grav.

    L-au arestat pe ieromonahul Pamvu Haisa, care a recunoscut printre jandarmi, deghizaţi sub uniforme, alţi preoţi de stil nou. L-a trecerea unui pârâu, jandarmii l-au aşezat pe ieromonah în chip de punte şi au trecut peste el. Apoi l-au întrebat dacă vrea să treacă pe stil nou, ca să fie imediat liber, însă părintele Pamvu a refuzat. Martori oculari au fost Vasile Urzică şi sora lui Anica, pe atunci copii, gemetele de durere ale preotului fiind o imagine cumplită care le-a rămas în memorie toată viaţa. Obiectele de cult şi podoabele bisericii au fost aruncate într-o căruţă împreună cu arestaţii, au fost duse la Parchetul din Tg. Neamţ, aruncate într-un grajd, iar arestaţii au fost aruncaţi într-un beci. Au fost reţinuţi 30 de zile, bătuţi şi batjocoriţi, după care au fost puşi în libertate. în timpul când jandarmii îi împiedicau să meargă la biserică, aceştia foloseau metode barbare, spărgându-le sticlele cu ulei pentru candele şi călcându-le lumânările în picioare. Când au pătruns în biserică, era în timpul utreniei şi au început să lovească cu patul armei pe toţi care îi găseau în cale. Când am vizitat biserica nouă, construită după 1989, am văzut la intrare o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos, pe care se mai pot observa şi azi urme de sânge uscat, ţâşnit din capul celor ce se aflau atunci în biserică. Vasile Urzică ne-a spus că astfel de icoane cu urme de sânge mai’ există, dar vor fi puse în biserică după terminarea construcţiilor.

    Ulterior parintele Pamvu avea sa fie arestat si martirizat prin ingropare de viu.

    Mcaelul de la Cucova: În ziua de 23 aprilie 1935, dimineaţa, au sosit jandarmii din Valea Seacă şi Sascut, împreună cu doi preoţi de stil nou şi un grup mare de civili din localitate, ca Sprijin. Credincioşii baricadaţi în interiorul mânăstirii au fost somaţi să deschidă porţile. întru-cât jandarmii s-au convins că nu pot face faţă, au cerut ajutor la eşalonul superior şi în jurul prânzului au sosit circa 200 de jandarmi înarmaţi de la Legiunea din Focşani, însoţiţi de un procuror. Au început din nou somaţiile şi focurile de avertisment. Pentru a forţa intrarea în interiorul mânăstirii, primarul din comună, Ioan Tâţu, a adus doi boi şi un lanţ, cu care a smuls o bucată de gard. Au pătruns jandarmii, iar credincioşii au ripostat. Jandarmii au tras în mulţime omorând primul om, în persoana lui Ioan Hanga din Cucova. Călugărul Eftimie Ioan, de loc din localitatea Balş, judeţul Iaşi, a fost rănit, maltratat, I-au băgat un par pe gură şi l-au aruncat într-o groapă din curtea mânăstirii, unde a murit. Chiar şi numai acest exemplu este de ajuns pentru a descrie barbaria măcelului. Dar au mai fost omorâţi 5 credincioşi şi alţii 28 au fost răniţi grav. Cei care au fost arestaţi, au fost transportaţi la sediul legiunii din Focşani, bătuţi groaznic şi în urma refuzului de a trece la stilul nou, au fost condamnaţi la 6 luni închisoare.

    Altele le veti gasi aici: http://www.scribd.com/doc/7118776/Bujor-Constant-In.

    Despre acestia stim cu adevarat ca au fost mucenici, (inclusiv din inchisori): „Sfintilor Mucenici ce cu viata ati aparat biserica de noii calendaristi, rugativa lui Dumnezeu pt. noi”

  12. Stanca
    26 Aprilie 2011 la 20:54

    Da, asa e. Si mai stim despre ei ca au fost prigoniti pe criterii religioase, nu politice. Una dintre ideile trecute usor cu vederea in cartile despre sfintii inchisorilor este aceea ca majoritatea au fost arestati din motive politice. Cel putin in cazul legionarilor si al celor care ii sprijineau sau simpatizau, motivul arestarii a fost de cele mai multe ori politic. Iar ortodoxia miscarii legionare este indoielnica.
    O alta exagerare care se face este aceea ca la noi in Romania s-a facut un experiment unic si ca noi am dat marturia ortodoxa cea mai puternica in perioada aceea. Daca te apuci si citesti si afli ce s-a petrecut la rusi in perioada bolsevica, iti dai seama ca acolo s-a dus lupta cea mai feroce iar noi am fost cumva niste victime colaterale.
    Nu vreau sa minimizez nenorocirile petrecute la noi dar imi pare ca si acum, cu aceste ,,dezvaluiri” nu se face altceva decat sa fie inlocuit adevarul cu o minciuna care are in spate un interes dubios. Este extrem de dubios cum se fac atatea ,,dezvaluiri” si se spun atatea ,,adevaruri” dar nu se spune nici un cuvintel despre prigoana impotriva ,,vechi-calendaristilor” adica a adevaratilor ortodocsi, despre caderile bisericii oficiale prin actele semnate in cadrul CMB si tot felul de actiuni apostate. Desi se scrie pe site-uri ai ortodoxiei oficiale destul de mult impotriva ecumenismului, ei defapt nu spun prea multe despre ce s-a facut in cadrul miscarii ecumenice si despre numeroasele acte si fapte de apostazie ale BOR iar lumea este informata cu foarte putin adica nici o idee nu au despre cat de departe s-a ajuns. Toate acestea sunt extrem de dubioase.

  13. petru
    27 Aprilie 2011 la 19:54

    la ce sa ne mai asteptam daca traim vremurile de pe urma?
    Sf Parinti de la inceput de veac spuneau ca ar fi vrut sa prinda ispitele de acum. peste tot este ispita, la servici, in oras, in Biserica, acasa, nimic nu a scapat. si asta in tari ortodoxe.
    ortodocsii primesc pacatele si lepadarea de credinta cu bratele deschise.
    ne am dezbinat.
    ecumenismul desfraneaza Biserica.
    slava Domnului, la noi, BOSVR e o Biserica puternica.
    sa ne rugam ptr ierarhi si preoti si unii ptr altii.
    daca vom face fapte, Dumnezeu nu ne va lasa.
    de noi depinde.

  14. Maria Cristina
    15 Mai 2011 la 14:53

    Miscarea legionara este o miscare politica care a folosit credinta pentru legitimare ceea ce nu poate fi decat o uraciune in fata lui Dumnezeu. La sfintii inchisorilor in afara de spiritul ecumenist foarte evident si probabil in stransa legatura cu el a existat o idee de capatai care s-a inradacinat in BOR si s-a perpetuat prin marii duhovnici: nesepararea de Biserica oficiala in ORICE conditii, conceptie anticrestineasca si pur antihristica. Roadele le vedem astazi in BOR: „Suntem noi mai presus de sfintii inchisorilor si de marii duhovnici care au patimit atata, sa ne separam de Biserica oficiala?”.
    Nu cred ca conceptul „sfintii inchisorilor” este opera BOR (doar se foloseste si ea cat se poate), ci opera disidentilor BOR urmasii marilor duhovnici care nu fac altceva decat sa „legitimeze” apostazia, ducand astfel mai departe „misiunea” inaintasilor lor.
    Probabil ca s-a petrecut intamplarea cu izvorarea… l-a Iasi, dar de ce ar fi orice izvorare (de ramasite, de icoane) automat o minune dumnezeiasca mai ales in vremurile de apostazie pe care le traim?

    Petru, este mare pacat sa apelam la mila lui Dumnezeu pentru a putea huzuri in voie, asa cum este situatia BOR acum. Cine il cauta pe Dumnezeu il gaseste negresit, iar BOR nu este in Dumnezeu, pentru ca asa a ales singura.

  15. petru
    20 Mai 2011 la 17:10

    vorbesc numai prostii..
    am mai zis eu sa ma las de comentat pe internet..
    nu stiu la ce ma ajuta.
    avem atatea de facut pentru Dumnezeu!
    iertati ma!
    Doamne ajuta!
    munca si rugaciune!

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: