Prima pagină > Atitudine, Istorie, Ortodoxie > Cum a trăit Sfîntul Mucenic Hristofor ?

Cum a trăit Sfîntul Mucenic Hristofor ?

Astăzi, Biserica lui Hristos îl prăznuieşte pe Sfîntul Mucenic Hristofor, după calendarul ortodox.

Să luăm aminte la viaţa „intolerantă”, „habotnică” şi „mîndră” a acestui rob statornic şi hotărît al lui Hristos:

Luînd cu nedreptate împărăţia Romei, prearăul Dechie, la anul de la Hristos 108 şi, punînd ajutător la ocîrmuirea împărăţiei pe Valerian, îndată a pornit prigoană mare contra creştinilor, pe care istoricii o numără a opta. El a pornit această prigoană, cum zic unii din istorici, din pizma ce o avea asupra lui Filip, cel mai înainte de dînsul, care iubea pe creştini şi îi cinstea; unii zic că Filip s-ar fi făcut chiar creştin. Dechie, atît s-a îndrăcit cu luptarea contra lui Dumnezeu şi atît de aspru şi cumplit s-a ridicat asupra creştinilor, încît a scris cărţi şi porunci nelegiuite şi nedrepte către toţi ighemonii şi stăpînitorii cei de sub stăpînirea lui, care erau păgîni ca şi dînsul. El le-a poruncit ca, cu mare groază, să silească pe cei drepţi şi binecredincioşi robi ai lui Hristos, să jertfească idolilor şi să mănînce bucate din cele spurcate cu sîngele dobitoacelor jertfite; iar cîţi nu vor să se lepede de Hristos, mai întîi să-i pedepsească şi să-i bată cu felurite răni şi să le pună asupra lor nenumărate munci; iar după aceea, să-i omoare cu nemilostivire. Deci, toţi stăpînitorii şi ighemonii ţărilor şi cetăţilor se sîrguiau cu toată puterea să se arate bineplecaţi şi supuşi către împăratul, avînd păgînii multă îndrăzneală, iar cei credincioşi erau prigoniţi şi munciţi păgîneşte.

Într-acea vreme, un voievod al împăratului, făcînd război cu alte neamuri şi biruindu-le, a aflat într-acele neamuri un om din cei cu capul de cîine, care mănîncă oameni şi cărora noi le zicem căpcăuni; pe acela voievodul l-a luat rob. El era înţelept la minte din fire şi cu cunoştinţă bună, cugetînd dumnezeieştile cuvinte întru inima sa; şi, văzînd pe păgîni pedepsind totdeauna pe creştini cu multe feluri de munci, se mîhnea şi împreună pătimea durere, ca un milostiv ce era. Dar, fiindcă nu putea să vorbească şi să mustre pe păgîni ca un om, s-a dus de la dînşii la un loc deosebit, afară din cetate, şi, căzînd la pămînt, a făcut cu mintea rugăciunea aceasta: „Doamne, Atotţiitorule, auzi smerenia mea şi arată milostivirea Ta, spre mine nevrednicul robul Tău. Deschide buzele mele, şi dă-mi grai omenesc, ca să pot mustra pe tiranul”.

Astfel rugîndu-se el, îndată s-a aflat înaintea lui un om purtător de haine albe şi a zis către dînsul: „Reprovos – că astfel se numea el mai înainte -, s-a auzit rugăciunea ta! Scoală-te să iei darul de la Domnul”. Deci, sculîndu-se, s-a apropiat de buzele lui, omul acela purtător de haine albe şi, suflîndu-i în gură, îndată a vorbit fără de împiedicare; şi, mergînd îndată în cetate şi văzînd pe creştini muncindu-se de muncitori, l-a durut inima, ca şi cum însuşi ar fi pătimit munci, şi a zis către păgîni aceasta: „O, povăţuitori ai întunericului şi plini de fărădelegi, nu vă ajunge vouă că aţi vîndut sufletele voastre satanei? Ne siliţi şi pe noi, care ne temem de Dumnezeu Cel adevărat, să pierim împreună cu voi? Eu sînt creştin şi nu sufăr să mă închin zeilor celor deşerţi şi urîciunilor celor netrebnice”.

Sfîntul, zicînd acestea, un slujitor cu numele Vachies, care se întîmplase aproape de dînsul, l-a lovit peste gură; iar fericitul a zis cu blîndeţe: „Sînt legat de Mîntuitorul meu Iisus Hristos şi pentru aceasta nu-ţi fac ţie răsplătirea cuviincioasă; iar dacă m-aş mînia, nu poate să mă biruiască nici toată împărăţia voastră cea stricată şi răzvrătită”.

Deci, ducîndu-se Vachios în cetatea unde era împăratul, i-a vestit lui acestea, zicînd: „Sînt puţine zile de cînd, muncind voievodul pe creştini după dumnezeiasca ta poruncă, s-a arătat în mijlocul poporului un uriaş înfricoşat, tînăr cu vîrsta, iar capul şi căutătura sălbatică, dinţii lui ies afară din gură ca şi ai porcului, capul lui este de cîine şi, în scurt să zic, atît este de grozav, încît nu pot nicidecum, să-i povestesc chipul lui. El huleşte pe zei şi împărăţia ta şi pentru aceea l-am lovit pe el cu palma peste obraz; dar s-a lăudat, că nu se teme de toată împărăţia ta. Deci, pentru aceasta am venit să vestesc împărăţiei tale; nu cumva a auzit Dumnezeul creştinilor rugăciunile lor şi l-a trimis pe dînsul spre ajutorul lor?”

Împăratul, mîniindu-se, a zis către dînsul: „Oare ai diavol şi pentru aceasta ţi s-a arătat ţie într-acest chip?” Aşa a zis şi îndată a trimis două sute de ostaşi, zicînd: „Legaţi-l pe el şi astfel să mi-l aduceţi; iar dacă se va împotrivi vouă, tăiaţi-l în mii de bucăţi şi numai capul lui să mi-l aduceţi să-l văd, de este atît de înfricoşător precum spune ticălosul acesta”. Fericitul Reprovos s-a dus la biserica creştinilor şi, şezînd dinafară la poartă, a înfipt toiagul său în pămînt şi, plecîndu-şi capul, s-a rugat, zicînd: „Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule şi Atotputernice, Cela ce Te porţi pe Heruvimi şi eşti slăvit de Serafimi şi lăudat de toţi sfinţii Tăi, ascultă-mă astăzi pe mine nevrednicul şi porunceşte ca să înfrumuseţeze toiagul meu ca al Sfîntului Tău prooroc Aaron, ca să se arate şi spre mine bunătatea Ta cea multă şi să mă fac întru mărturisirea Ta mai sîrguitor, ca să Te preamăresc pe Tine, Tată şi pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, în veci. Amin.”

Astfel rugîndu-se îndată, o, minune, toiagul a odrăslit! Pentru aceea, văzînd un semn minunat ca acesta, s-a întărit mai bine şi iarăşi s-a rugat, mulţumind Domnului. Deci, ostaşii pe care îi trimisese Dechie să prindă pe sfîntul, au ajuns acolo într-acel ceas cînd el se ruga afară din biserică; şi, văzîndu-l de departe, s-au înfricoşat de chipul lui, neîndrăznind să se apropie de el. Iar unul din ei a îmbărbătat pe ceilalţi, zicînd: „Ce ne înfricoşăm de un om fără de arme?” Şi, ducîndu-se aproape de el, l-a întrebat, zicînd: „De unde eşti şi pentru ce plîngi fără de mîngîiere?” El a răspuns cu smerită grăire: „Plîng pentru oamenii cei fără de pricepere, care au lăsat pe adevăratul Dumnezeu şi se închină idolilor celor neînsufleţiţi”. Deci, după ce au auzit ostaşii că vorbeşte cu blîndeţe, au luat îndrăzneală şi au zis către dînsul: „Împăratul ne-a trimis să te aducem legat la el, pentru că nu te închini zeilor celor vechi; ci te închini unui oarecare Dumnezeu nou”.

Reprovos a zis către dînşii: „Dacă mă veţi lăsa dezlegat, voi merge de voia mea; iar a mă lua legat, nu puteţi, că stăpînul meu, Hristos, a dezlegat legăturile păcatelor mele şi m-a eliberat de tatăl vostru, satana”. Ei au zis către dînsul: “Dacă nu voieşti să mergi, du-te unde vrei; iar noi vom zice către împărat, că nu te-am aflat”. Sfîntul a zis către dînşii: „Ba nu! Vă rog numai pe voi să mă îngăduiţi cîtva timp, pînă voi lua Sfîntul Botez şi atunci vom merge împreună„. Iar ei au răspuns: „Cheltuiala noastră s-a sfîrşit, şi nu mai avem merinde, că te căutăm de multe zile”.

Deci, sfîntul le-a zis: „Aduceţi acea puţină hrană ce aveţi, ca să vedeţi puterea Dumnezeului meu”. Punînd ei înaintea lui bucatele ce le aveau, sfîntul a îngenuncheat şi s-a rugat, zicînd: „Doamne Dumnezeule, care ai binecuvîntat cele cinci pîini şi ai săturat popor nenumărat, auzi-mă pe mine, robul Tău, şi înmulţeşte pîinile acestea, ca să vadă şi aceştia minunile Tale şi să creadă că Tu singur eşti Dumnezeu adevărat, Care poţi toate!”

Rugîndu-se el, a venit îngerul Domnului şi a zis către dînsul: „Îndrăzneşte, pătimitorule al lui Hristos, Hristofore, că, Acela către care te-ai rugat, m-a trimis spre ajutorul tău, să-ţi îndeplinesc toate cererile tale”. Îngerul, binecuvîntînd pîinile, le-a înmulţit. Atunci sfîntul a zis către ostaşi: „Mîncaţi acum, fraţilor, cît voiţi, şi să cunoaşteţi din aceasta puterea Dumnezeului meu, care nu numai bunătăţile cele pămînteşti le dăruieşte celor ce cred în Dînsul, ci şi pe cele cereşti, fiindcă este puternic şi preabun”.

Deci, ostaşii, văzînd o minune ca aceasta, s-au înspăimîntat şi au strigat cu toţii: „Mare este Dumnezeul creştinilor, Care mîntuieşte pe robii Săi!” Apoi, închinîndu-se sfîntului, au zis: „Credem şi noi într-Unul adevăratul Dumnezeu, Căruia I te închini, că Acela este Atotputernic şi mulţumim ţie că te-ai arătat ca o făclie luminoasă nouă, celor întunecaţi, şi ne-ai scos pe noi din întunericul înşelăciunii, povăţuindu-ne către lumina adevărului. Deci, noi de acum sîntem cu tine şi porunceşte-ne nouă, ca să facem orice voieşti”.

Atunci sfîntul, veselindu-se, i-a învăţat din destul mîntuitoarea propovăduire a lui Dumnezeu, cît cuprinde Sfînta Evanghelie. După aceea a plecat cu dînşii în Antichia, la Sfîntul Vavila, arhiepiscopul, şi i-a povestit toată pricina. Arhiepiscopul, mulţumind lui Dumnezeu, i-a învăţat şi i-a botezat pe toţi, numind pe Reprovos, Hristofor, care a sfătuit după aceea pe ostaşi să meargă la împărat. Mergînd ei pe cale, îi întărea sfîntul, zicînd: „Fiilor şi fraţii mei iubiţi, acum cunoaşteţi pe Dumnezeu, în care am crescut. Deci, acum să răbdăm pentru dînsul răni şi bătăi şi să nu ne lepădăm de El, chiar de ne-ar face orice fel de supărări; noi, însă să stăm bărbăteşte, netemîndu-ne nicidecum de înfricoşările tiranilor, nici de muncile lor cele înfricoşătoare, pentru că ne va ajuta nouă Stăpînul nostru Hristos, în Care am crescut. Deci, lega-ţi-mă pe mine şi mă duceţi la Dechie, precum v-a poruncit vouă; iar dacă vă temeţi de munci, duceţi-vă unde vreţi, îngrijindu-vă de mîntuirea voastră”. Ei, auzind aceasta, au lăcrimat şi n-au voit să lege pe dascălul şi pe povăţuitorul lor către adevărata credinţă. Dar, de vreme ce el a voit şi a primit, ei l-au legat.

Ajungînd la palatul împărătesc şi, văzînd Dechie pe sfîntul, s-a înfricoşat atît de mult, încît puţin a lipsit de n-a căzut de pe scaun. Atunci a zis sfîntul către el: „O, preanenorocită şi stricată împărăţie, dacă te-ai temut de mine, robul lui Dumnezeu, slabule şi fricosule, apoi cum vei răbda mînia Lui în ceasul judecăţii, cînd te vor trage diavolii la divanul cel înfricoşat, ca să răspunzi pentru sufletele care le-ai pierdut?”

După ce tiranul cu anevoie şi-a venit în fire, a întrebat pe Hristofor, mărturisitorul lui Hristos, care-i este credinţa, neamul şi numele. Iar el a răspuns: „Sînt creştin şi mai înainte mă numeam Reprovos, iar acum, din Sfîntul Botez, mă numesc Hristofor. Neamul meu se arată din faţa mea şi mă nevoiesc pentru Hristos Domnul meu; deci nu mă plec poruncilor tale cele păgîneşti”. Dechie a zis către dînsul: „Rece şi rău nume ţi-a dat, care nu te foloseşte pe tine, ticălosule”. Iar sfîntul a zis către dînsul: „Rece este numirea voastră, nebunilor, că aţi lăsat pe Dumnezeul Cel adevărat şi vă închinaţi pietrelor”. Dechie iarăşi i-a zis: „Fie-ţi milă de trupul tău şi jertfeşte zeilor, ca să te învrednicească de multă cinste şi să te fac popă al lor, ca să nu pieri cu nedreptate”. La acestea sfîntul a răspuns: „Să nu fie să mă lepăd eu de adevăratul Dumnezeul meu, o, prea fărădelege tiran şi să mă închin idolilor celor deşerţi! Bunătăţile tale să le ai tu! Cei deşerţi de minte şi cei de o minte cu tine sînt nebuni. Mie nu-mi este milă de trupul meu, precum ai zis, ci de suflet, ca un înţelept. Deci, pentru dînsul slujesc şi mă închin Dumnezeului Celui fără de moarte; iar zeii tăi cei cu nume mincinos sînt diavoli şi vă amăgesc, ca să vă ia sufletele voastre şi să le ducă în pierzare; deci, să nu ai pentru mine nici o nădejde, că mă voi pleca voinţei tale celei fără de Dumnezeu; pentru aceea fă cu mine ce voieşti”.

Împăratul, mîniindu-se, a poruncit să-l spînzure de părul capului, legîndu-i o piatră de picioare, şi să-l împungă cu suliţele peste tot trupul. Sfîntul, pătimind acestea, răbda vitejeşte şi zicea către tiran: „Nu mă plec ţie, păgînule, nu mă închin zeilor tăi, nici nu bag în seamă muncile şi rănile tale, ca de nişte lucruri trecătoare, pentru dragostea Hristosului meu, Care îmi va răsplăti cu bunătăţile cele vrednice pentru aceste munci, pe care le rabd pentru Dînsul; iar pe tine, o, ticălosule, te aşteaptă focul cel veşnic, pe care îl vei moşteni împreună cu diavolii, cărora le slujeşti”. Atunci împăratul, mîniindu-se şi mai mult, a poruncit să-i ardă subţioarele cu făclii aprinse. Făcîndu-se acestea, l-a sfătuit pe Dechie oarecare din boieri, să-i vorbească cu cuvinte bune, doar îl va asculta şi-l vor avea în războaie ajutător. Deci, dezlegîndu-l, împăratul l-a rugat, zicîndu-i: „Mărturiseşte pe zei, bunule om, că voiesc să te am drumeţ la carul meu”. Zis-a sfîntul către dînsul: „Fă-te creştin şi mă vei avea drumeţ la carul tău şi vei împărăţi cu Hristos în veci”.

Văzînd împăratul că se osteneşte în deşert, a poruncit să aducă două femei desfrînate foarte frumoase, împodobite cu haine de mult preţ lucrate cu aur şi cu mărgăritare şi stropite cu miruri şi cu arome binemirositoare. Pe acelea le-a închis împreună cu sfîntul, într-o cameră împărătească şi vicleanul Dechie le-a făgăduit mulţi bani, dacă îl vor îndupleca pe el să se închine idolilor.

Îndată ce le-a închis, sfîntul a îngenuncheat şi s-a rugat, zicînd: „Vezi, Doamne, cum au întins cursă şi sminteli picioarelor mele; izbăveşte-mă de cei nedrepţi şi păzeşte-mă de aceste ispite. Aşa, Doamne, să nu mă părăseşti pe mine robul Tău, căci a Ta este slava în veci. Amin”.

Şi, sculîndu-se, a întrebat pe acele femei ce voiesc, iar ele, văzîndu-l, s-au înfricoşat şi şi-au întors faţa lor la perete. El, iarăşi le-a întrebat cu blîndeţe acelaşi lucru. Ele i-au răspuns: „Împăratul ne-a trimis pe noi să te sfătuim ca să-l asculţi şi să te închini idolilor, ca să nu te omoare cu moarte cumplită”. Sfîntul le-a zis: „Eu nu mă tem de această moarte vremelnică, ca să împărăţesc cu Hristosul meu în veci, în Care şi voi, dacă veţi crede, va fi ferice de voi, că veţi moşteni toată desfătarea bunătăţilor celor veşnice şi vă veţi bucura totdeauna în Rai împreună cu sfinţii”.

Femeile, auzind acestea, mai mult s-au înfricoşat şi s-au sfătuit între ele, zicînd: „Dacă vom crede în Dumnezeul acestuia, ne va omorî Dechie, iar dacă nu vom crede, ne va ucide acest om numaidecît. Deci, mai bine este să credem în Hristos, Care ne va da acum – dacă vom muri pentru El – viaţă veşnică şi nemuritoare”. Deci, au zis către el: „Credem în Hristos şi roagă-te Lui, să ne ierte păcatele noastre cele multe”.

După aceea sfîntul le-a întrebat dacă au ucis pe cineva sau de au făcut farmece sau de au vrăjit; iar ele au zis: „Nu! Ci mai ales pe mulţi osîndiţi la moarte şi pe mulţi robi cu plata desfrînării i-am răscumpărat, iar alt rău n-am făcut”. Deci, sfîntul, punîndu-şi mîinile cruciş pe capetele lor, s-a rugat astfel: „Doamne Iisuse Hristoase, ajută roabelor Tale, Achilina şi Calinica, şi fă-le pe ele oi ale turmei Tale, ca să se numere împreună cu sfinţii Tăi; iertîndu-le lor cîte au păcătuit în neştiinţă, căci a Ta este slava în veci. Amin”.

După rugăciune, sfîntul le-a învăţat articolele credinţei; iar ele se bucurau, slăvind pe adevăratul Dumnezeu în Care au crezut şi pe care L-au cunoscut. Iar a doua zi, le-au dus la Dechie şi le-au întrebat de au înduplecat pe sfîntul să se închine idolilor. Iar ele au răspuns: „Noi, mai ales am crezut în Hristos, Care este adevăratul Dumnezeu şi Mîntuitor al lumii”. Iar Dechie a zis: „Precum văd şi voi v-aţi fermecat”. Achilina i-a zis: „Unul este Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pămîntul şi mîntuieşte pe toţi cîţi cred în El; iar zeii tăi sînt nişte pietre nesimţitoare şi nu pot să vă ajute vouă, decît numai vă povăţuiesc la pierzare”.

Atunci Dechie, mîniindu-se, a poruncit s-o spînzure de părul capului şi să lege de picioarele ei două pietre mari de moară. Făcîndu-se aceasta, se rupeau măruntaiele ei de greutatea pietrelor şi pielea capului s-a dezlipit şi simţea o durere foarte mare şi cumplită, pentru care s-a întors către sfîntul şi i-a zis: „Te rog pe tine, robule al lui Dumnezeu, fă rugăciune pentru mine, căci simt multe dureri”. Sfîntul a înălţat mîinile la cer, zicînd: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte pe roaba Ta, să nu o laşi a se munci mai mult, ci ia în pace sufletul ei”. Muceniţa, zicînd acestea, şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu, în ziua întîi a lunii aprilie. După aceea, a zis tiranul către Calinica: „Vezi ce a pătimit aceasta, ca o nesupusă şi potrivnică? Deci, măcar tu, înţelepţeşte-te şi jertfeşte zeilor, ca să nu pătimeşti mai mult unele ca acestea”. Deci, înţeleapta şi buna Calinica, voind să batjocorească şi să amăgească pe tiran, i-a zis: „De vreme ce îmi porunceşti să mă închin zeilor, sînt nevoită să mă supun împărăţiei tale; deci, duceţi-mă la capişte, ca să-i cinstesc precum se cuvine, după cuvîntul tău împărătesc”.

Împăratul, socotind că aceasta le zicea cu dinadinsul, s-a bucurat necunoscătorul şi a poruncit să întindă haine albe de la palat pînă la capiştea idolilor şi, luînd pe purtătorii de suliţe, a dus pe sfînta, bucurîndu-se, stropind tot drumul cu miruri bine mirositoare şi de mare preţ. Iar cînd a ajuns sfînta la capişte, a întrebat pe nelegiuiţii popi: „Care zeu este mai mare?” Ei i-au arătat pe idolul Dia, pe care, apucîndu-l de mînă, a zis: „Dacă eşti zeu, grăieşte şi spune-mi ce voieşti să-ţi fac, căci eu am venit ca să-ţi slujesc”. Văzînd că nu-i răspunde, a strigat mai tare către idol: „Zeu al păgînilor, vorbeşte cu mine!” Însă el nu avea nici glas, nici auz.

Atunci ea a rîs şi a zis: „Vai, mie păcătoasa, zeii s-au mîniat asupra mea, căci i-am defăimat şi nu voiesc să vorbească cu mine, sau poate dorm şi nu aud”. Iar popii au zis: „Pocăieşte-te din tot sufletul şi te vor ierta”. Deci, mărturisitoarea şi-a scos brîul şi năframa sa şi cu acelea a legat pe idol; apoi, căutînd la cer, s-a rugat, zicînd: „Doamne Dumnezeule, Mîntuitorul sufletelor noastre, ajută-mi în ceasul acesta”. Şi a tras brîul cît a putut, surpînd pe idol; asemenea a tras şi pe idolul Ieracliei şi pe al lui Apolon şi au pierit aceşti trei idoli, zdrobindu-se. Apoi a surpat şi din ceilalţi, cîţi a putut, zicînd: „Fugiţi, zeii păgînilor, şi vă prăpădiţi”. Popii, văzînd acestea, au prins-o ca să nu zdrobească şi pe ceilalţi pe care îi batjocorea, zicînd: „Adunaţi oasele zeilor voştri şi puneţi sare şi untdelemn, ca să-i vindecaţi”. Deci, ducîndu-se la Dechie toţi popii împreună cu poporul, au pîrît pe mărturisitoarea credinţei creştine, zicînd: „Această îndrăcită a surpat zeii noştri şi a zdrobit pe cei mari şi mai trebuincioşi zei şi, de n-am fi apucat să o legăm, ca o neruşinată, i-ar fi surpat pe toţi”.

Iar împăratul a zis către ea cu mînie: „O, femeie rea, au nu mi-ai făgăduit mie ca să jertfeşti idolilor şi cum ai îndrăznit de i-ai zdrobit, necinstindu-i?” Iar ea a răspuns: „Eu n-am surpat pe zei, ci am sfărîmat numai nişte pietre, ca să zidiţi case, dacă aveţi trebuinţă; dar, de vreme ce îi numiţi zei, vai vouă, nebunilor, căci zeii voştri au fost biruiţi de o femeie şi n-au putut să se păzească. Deci, cum nădăjduiţi să luaţi vreun ajutor de la unii ca aceştia?”

Atunci tiranul, mîniindu-se foarte, a poruncit unui meşter în lemn, de a făcut îndată un lemn cu patru muchii, de care a spînzurat-o pe sfînta şi, înfigîndu-i ţepi lungi de la călcîie pînă la umeri, au legat de picioarele şi de mîinile ei două pietre grele. Făcîndu-i-se toate acestea, simţea dureri foarte tari şi cumplite şi suferea multe chinuri pătimitoare. Pentru aceea, căutînd către sfînt, a zis: „Rob al lui Dumnezeu, roagă-te Lui pentru mine, că m-am îngreuiat foarte”. Iar el, căutînd la cer, s-a rugat, zicînd: „Doamne Dumnezeul sfinţilor Tăi, primeşte şi pe roaba Ta aceasta, că Tu singur eşti milostiv şi iubitor de oameni în veci. Amin”.

Atunci roaba lui Dumnezeu şi cu adevărat buna biruitoare Calinica, a zis: „Doamne, în mîinile Tale îmi dau sufletul meu”. Zicînd acestea, şi-a dat sufletul, în două zile ale lunii lui aprilie.

Mîniindu-se Dechie, a ocărît pe sfîntul, zicînd: „Tu, mai ales, se cădea să piei, rău-numitule, faţă de cîine, chip străin şi ciudat, iar nu aceste femei preafrumoase, pe care tu, cu vrăjile tale, le-ai amăgit. Deci, ce zici acum? Vei jertfi zeilor, ori petreci tot în necurăţia ta de mai înainte?” Iar mărturisitorul lui Hristos a rîs, zicînd: „După cuviinţă şi cu dreptate te-a numit Dechie, ca cel ce eşti primitor şi legătură a lucrării tatălui tău, satana, care te are pe tine vas şi unealtă la toate voile lui. Ce voieşti? Şi ce mă ispiteşti în zadar, de-ţi pierzi vremea degeaba? Eu ţi-am zis de multe ori că nu mă închin dracilor celor necinstiţi. Şi aş fi vrut să te aduc pe tine la cunoştinţa adevărului, dar nu eşti vrednic, ca un orb ce eşti, să vezi soarele dreptăţii cel strălucit. Deci, îmbărbătează-te slujitor al diavolului şi munceşte cu nedreptate pe cei drepţi!”

Zicînd acestea, s-au văzut adunaţi la un loc cei două sute de ostaşi care crezuseră, luînd aminte la cele ce se lucra, şi a zis către ei: Veniţi, fiilor şi ascultaţi-mă pe mine, că vă voi învăţa frica Domnului. Ostaşii au lepădat armele şi hainele înaintea împăratului şi, căzînd, au sărutat pe sfînt, zicîndu-i: „Bucură-te, luminătorule, care ne-ai luminat şi ne-ai povăţuit pe noi la lumina cunoştinţei lui Hristos adevăratul Dumnezeu”.

Văzînd împăratul că toţi s-au închinat sfîntului, s-a înfricoşat, ca nu cumva să fi cugetat să-i ia împărăţia şi a zis către dînsul: „Tiran şi potrivnic te-ai făcut mie”. Iar sfîntul a zis către el: „Nu te teme, că tu singur vei moşteni focul cel veşnic şi toţi cei rătăciţi împreună cu tine”. Atunci ostaşii au zis către Dechie: „O, împărate, noi am crezut în Hristos şi am mîncat pîine cerească, cînd ne-ai trimis să-ţi aducem pe robul Lui; deci, nu ne vom lepăda de credinţa aceasta, de am pătimi de la tine oricît de multe munci”. Atunci Dechie a zis către ei: „Ce am greşit vouă, fiilor, de m-aţi lăsat pe mine? Vă lipsesc cai, haine sau bani? Veniţi, vă rog, luaţi îndoit cele ce aveţi de trebuinţă şi nu mă lăsaţi pe mine”.

Iar ei au răspuns: „Fie-ţi ţie bogăţiile, ca să te bucuri de ele, cînd diavolii cărora te închini te vor arunca în tartar; iar noi nu avem nevoie de bunătăţile tale, nici nu ne temem de muncile tale”. Mîniindu-se Dechie şi temîndu-se mai mult, ca să nu urmeze şi alţii acelora şi să creadă în Hristos, i-a hotărît la moarte. După ce le-a tăiat capetele afară din cetate, sfintele lor trupuri le-au aruncat într-un cuptor ars, ca să ardă după porunca lui, însă focul nu s-a atins de ele. Iar cei binecredincioşi au luat noaptea sfintele moaşte şi le-au îngropat în 7 zile ale lunii lui aprilie.

După aceasta, păgînul Dechie a închis iarăşi în temniţă pe mucenic şi după cîteva zile l-a adus la divan şi i-a zis: „Nebunule, dacă nu mă vei asculta pe mine ca să te închini zeilor, nu te voi suferi nici un ceas; ci te voi chinui cu nenumărate munci”. Iar sfîntul i-a zis: „Nu mă înfricoşează pe mine cuvintele tale, fiu al diavolului şi moştenitor al muncii celei veşnice, pentru că eu am în ajutor pe Dumnezeul meu şi nu mă tem de muncile tale”. Atunci a poruncit tiranul să facă o cămaşă de fier, s-o găurească în patru părţi şi, băgînd pe mucenic în ea, să-l ţintuiască.

Aducînd lemne multe le-a grămădit şi, turnînd peste ele douăzeci de vedre de untdelemn şi dîndu-le foc, a aruncat pe sfîntul deasupra lor. Văpaia s-a înălţat atît de sus, încît s-au cutremurat toţi cei ce stăteau împrejur; iar el stătea nevătămat, rugîndu-se cu mucenicie către Dumnezeu, ca şi cum ar fi fost într-un loc răcoros, aşa era de rece văpaia focului. Trecînd mult timp şi stingîndu-se focul, a ieşit sfîntul cu totul sănătos şi nevătămat, încît nu i-a ars nici măcar un fir de păr sau vreun petic din haină. Văzînd cei ce stăteau împrejur o minune înfricoşată ca aceasta, au crezut în Hristos ca la o mie de oameni, zicînd: „Mare este Dumnezeul creştinilor! Ajută-ne nouă, Împărate ceresc, că şi noi credem în Tine!” Şi, căzînd la picioarele mucenicului, ziceau: „Cu dreptate te-au numit pe tine Hristofor, că tot pe Hristos Îl porţi în inima ta, şi nu bagi în seamă nicidecum muncile tiranului”. Apoi, strigînd şi zicînd către împărat: „O, Dechie, ruşinează-te şi înfruntează-te, că a biruit Hristos!”

Auzind tiranul glasurile lor s-a înfricoşat şi, fugind, s-a dus la palat. Rămînînd sfîntul în tîrg fără de frică, învăţa pe cei ce crezuseră, ca să se îngrijească mai bine de credinţă. Atunci păgînii au îndemnat pe împărat să omoare pe sfînt, ca să nu-şi piardă împărăţia. Ei, a doua zi, aveau praznic mare şi, şezînd tiranul la judecată, a trimis o mulţime numeroasă de ostaşi ca să lege pe toţi cîţi au crezut, prin sfînt, în Hristos şi să le taie capetele. Iar Sfîntul Hristofor îi îmbărbăta întru mărturisirea sfintei credinţe şi îi învăţa să nu se teamă de moartea vremelnică, ca să vieţuiască veşnic în Rai. Ascultînd ei cuvintele lui, au stat cu bărbăţie şi s-au săvîrşit ca nişte miei fără de răutate, în nouă zile ale lunii lui aprilie. Iar răul şi păgînul Dechie născocea multe feluri de măiestrii, ca să omoare cu moarte cumplită pe mucenic. Deci, a poruncit să aducă o piatră mare, pe care abia o ridicau treizeci de bărbaţi şi au găurit-o, printr-o parte au legat un capăt de lanţ, iar cu celălalt capăt a legat grumazul sfîntului şi, legîndu-i mîinile şi picioarele, l-au aruncat într-un puţ adînc, socotind cum că îi este cu neputinţă, să mai iasă din acel loc întunecos. Dar, în zadar a cugetat, că îngerul Domnului s-a pogorît şi l-a scos viu şi nevătămat din acel puţ.

Văzînd Dechie această minune s-a îndrăcit de mînie, că n-a putut să omoare pe un om gol şi fără arme. Deci, l-a întrebat: „Pînă cînd vrăjile tale te păzesc neprins şi nevătămat de munci şi nu pot să te piardă atîtea chinuri cîte ţi-am dat pînă acum?” Iar sfîntul a răspuns: „Pînă la sfîrşitul vieţii vremelnice defaim scornirile tale, avînd pe Hristos al meu ajutător”. Atunci a poruncit, să facă o îmbrăcăminte de fier şi, arzînd-o în foc, să îmbrace pe sfîntul cu ea. Dar nici cît de puţin nu s-a apropiat de dînsul arderea îmbrăcămintei cele din fier, ci a rămas nevătămat. Deci, tiranul cel vătămat la minte şi preanelegiuit, zicea către sfînt cuvinte vătămătoare de suflet şi deşarte, îndemnîndu-l pe el, să se închine necuraţilor idoli. Iar mucenicul a răspuns cu pricepere şi a zis lui: „Ai auzit de multe ori că nu-mi voi schimba socoteala mea, ca să mă închin idolilor celor muţi, chiar de mi-ai aduce nenumărate munci. Deci, de ce te osteneşti, te munceşti şi te păgubeşti în zadar de atît timp? Eu mă închin lui Hristos şi Îi slujesc Lui de-a pururea şi totdeauna, ca unui Dumnezeu preavrednic şi preabun; iată, fă-mi mie cîte voieşti”.

Dechie, cunoscînd socoteala cea neschimbată a mucenicului, a dat asupra lui nedreapta hotărîre cea mai de pe urmă, zicînd astfel: „De vreme ce nebiruitul cu muncile şi netrebnicul Hristofor a defăimat nebuneşte poruncile mele, poruncesc să i se taie capul lui cel urîcios şi grozav”. Deci, luîndu-l pe el muncitorii, l-au dus la locul cel de pierzare şi îi urma lui mulţime nenumărată de popor păgînesc şi creştinesc.

Ajungînd acolo, a cerut de la muncitori puţină vreme; şi, stînd, a făcut o rugăciune în auzul tuturor, zicînd astfel: „Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule, mulţumesc Ţie, că întru toate mi-ai ajutat şi ai ruşinat pe vrăjmaşul meu, împreună cu slujitorii lui. Te rog şi acum să stai lîngă mine, preabunule Doamne, şi primeşte în pace sufletul meu, numărîndu-mă pe mine împreună cu cei mai de pe urmă ai Tăi şi dă şi prearăului Dechie vrednică plată a păgînătăţii lui, ca să se muncească de diavoli, cărora le slujeşte. După dreptate încă mă rog bunătăţii Tale, Împărate Atotputernice, ajută creştinilor acestora şi tuturor celorlalţi, care se află peste tot locul stăpînirii Tale şi îi izbăveşte pe dînşii de toate smintelile diavolului. Dă, Doamne, trupului meu darul ca să izgonească pe diavoli şi unde s-ar afla vreo părticică din moaştele mele, să nu vatăme locul acela nici foametea şi nici vreo grindină sau lucru de scîrbă să nu se întîmple acelui ce va avea la sine vreo parte cît de mică din moaştele mele. Iar pe cîţi săvîrşesc praznicul pătimirii mele şi citesc viaţa mea, păzeşte-i întregi şi nevătămaţi, ca să Te slăvească pe Tine, Doamne, Cel preabun, căci bine eşti cuvîntat în veci. Amin”.

Astfel rugîndu-se, s-a auzit glas din cer, zicîndu-i: „Toate cîte ai cerut de la Mine, le voi săvîrşi pe deplin, ca să nu te mîhnesc nicidecum. Încă şi aceasta îţi zic: Dacă cineva se va afla într-o nevoie oarecare şi Mă va chema pe Mine, pomenind numele tău, degrabă îi voi da ajutor. Deci, bucurîndu-te, vino să dobîn-deşti bunătăţile şi bucuria, care ţi-am gătit ţie!”

Acestea auzindu-le sfîntul, s-a bucurat şi a zis gealatului: „Împlineşte-ţi porunca”. Iar el, cu multă frică şi evlavie apropiindu-se, a tăiat cinstitul cap al mucenicului. După aceea însuşi gealatul s-a înjunghiat singur pe sine şi a murit, căzînd peste trupul mucenicului; şi s-a întîmplat aceasta în nouă zile al lunii mai.

Atunci, venind episcopul Ataliei, cu numele Petru şi, dînd ostaşilor mult argint, a cumpărat trupul mărturisitorului lui Hristos, şi l-a înfăşurat cu giulgiuri curate şi cu arome şi, luîndu-l, l-a dus în cetatea lui, care era aproape de un rîu şi pe care o îneca de multe ori cînd erau multe ploi, făcînd multă pagubă. Deci, episcopul a pus moaştele Sfîntului Hristofor în ţărmurile rîului şi din ceasul acela rîul n-a mai îndrăznit să vatăme cetatea, pînă în ziua de astăzi. Astfel preamăreşte Domnul, pe cei ce Îl preamăresc pe El.

După săvîrşirea sfîntului mucenic, s-a trimis urgie din cer de la Dumnezeu, cu dreaptă judecată asupra lui Dechie, ca să se împlinească cererea sfîntului, şi l-a lovit o boală cumplită. Văzînd ticălosul că i se topea trupul lui de boală, striga, zicînd: „Vai, mie ticălosul, pentru că am omorît fără dreptate pe Hristofor, robul lui Hristos; iar acum iau cumplita răsplătire”. Iar împărăteasa a răspuns lui: „Dar nu ţi-am zis eu atunci, ca să încetezi de a munci pe robii lui Hristos şi nu m-ai ascultat? Acum ce să mă fac; iată, rămîn văduvă, ticăloasa de mine?” Atunci Dechie a trimis pe nişte ostaşi, zicîndu-le: „Rogu-vă pe voi, alergaţi unde am omorît pe Hristofor, robul lui Hristos, şi căutaţi poate veţi afla vreo părticică din moaştele lui sau vreun petic din haina lui să-mi aduceţi; că atunci voi muri poate, dacă se va atinge de mine”. Iar ei, mergînd, au căutat cu de-amănuntul şi, neaflînd absolut nimic, au luat din ţărîna locului unde s-a vărsat sîngele lui şi, muind-o în apă, au adăpat pe Dechie. Astfel, şi-a dat la osîndă pîngăritul şi preanecuratul său suflet, ca pedeapsă pe care i-a dat-o Dumnezeu, pentru arvuna muncii celei fără de sfîrşit.

Astfel povesteşte sfîrşitul lui Dechie unul din scriitorii vieţii sfîntului. Iar Meletie Atineul, scriitorul istoriei bisericeşti, Ioan Zonara şi alţii, despre moartea lui Dechie, zic astfel: „Dechie, pornind prigoană contra celor ce cinsteau pe Hristos, neîmplinind nici doi ani deplini întru împărăţia romanilor, a pierit cu ruşine. Căci, prădînd Bosforul barbarii, adică sciţii, Dechie s-a luptat cu dînşii şi pe mulţi i-a ucis. Fiind ei strîmtoraţi şi făgăduindu-se că vor lăsa toată prada, dacă îi va lăsa liberi să se ducă, Dechie nu s-a înduplecat, ci a trimis pe Gal, unul din senatorii lui, contra barbarilor, poruncindu-i ca să nu-i lase să treacă. Gal, fiind vrăjmaşul lui Dechie, a sfătuit pe barbari să stea la război, acolo unde este o baltă adîncă. Şi astfel, barbarii, stînd la război şi spatele întorcîndu-şi apucîndu-se de fugă, Dechie s-a luat după ei; dar, el însuşi împreună cu fiul său şi cu mulţime de romani, au căzut în balta aceea mocirloasă şi acolo toţi au pierit, încît nici trupurile lor nu s-au aflat scufundate cu totul în noroiul bălţii; astfel răsplătindu-i Dumnezeu pentru socoteala lui cea de fiară şi pentru mînia şi urîciunea ce avea asupra creştinilor.

Deci, s-au pus amîndouă istoriile pentru sfîrşitul lui Dechie, ca să poată înţelege oricine, care este cea mai adevărată; şi, deşi se deosebesc povestirile, amîndouă adeveresc cum că tot pentru goana şi uciderea creştinilor, i s-a întîmplat un astfel de sfîrşit. De care, cu rugăciunile Sfîntului Marelui Mucenic Hristofor şi cu darul şi milostivirea Domnului nostru Iisus Hristos să ne izbăvim. Căruia I se cuvine toată slava, împreună şi Celui fără de început al Său Părinte şi Preasfîntului şi de viaţă făcătorului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sursa: paginiortodoxe.tripod.com

Anunțuri
  1. corina
    22 Mai 2011 la 8:56

    Dumnezeu sa-ti dea darul de al purta in inima ta.Sf Hristofor, al carui nume il porti sa te ocroteasca mereu!

  2. 22 Mai 2011 la 9:12

    Corina, bogdaproste pentru urare! Să ai o zi luminată de Adevăr şi Dragoste!

  3. gigel42
    23 Mai 2011 la 19:46

    eram foarte curios de unde vine numele acesta ;nu stiam ca exista un sfant cu numele acesta ;am mai invatat ceva ;multumesc ; Dumnezeu sa te lumineze in tot ce faci si sa-ti dea sanatate!

  4. Mos Ioan
    29 Mai 2011 la 17:50

    La Multi Ani, frate Hristofor!

    HRISTOS A ÏNVIAT!

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: