Prima pagină > Ortodoxie > Mărturia unei tinere despre un atac drăcesc, despre puterea rugăciunii și a Crucii

Mărturia unei tinere despre un atac drăcesc, despre puterea rugăciunii și a Crucii

Marturia respectiva am primit-o de la sursa, prin intermediar. Confirm veridicitatea.

Aș vrea să descriu, în continuare, una din nopțile cele mai neplăcute din viața mea care m-a făcut să trăiesc emoții foarte puternice și să trec printr-o frică îngrozitoare.

Era o zi de miercuri, o zi obișnuită. După ce am venit de la ore, am luat masa, am făcut o baie, ceva lecții și am mai stat în internet. Se făcuse deja în jur de ora două și am hotarît sa plec la culcare. Cred că era deja aproape de trei, în momentul în care parcă forțată de cineva m-am trezit din somn. Prima senzație a fost că visasem ceva urît și încă nu-mi revenisem. Am deschis ochii, mi-am recunoscut pereții și camera, însă cînd am vrut să mă mișc parcă eram blocata. Era pentru prima dată în viață cînd mi se întîmpla așa ceva.

Mi se părea că încă visez și, de data asta, cu o putere și mai mare am încercat să mă mișc, dar nu-mi puteam mișca nici buzele, nici ochii, nici mîinile, de parcă eram legată tot corpul. Am început deja să intru în panică, în special pentru că era foarte întuneric în cameră, nu ca de obicei. Încă de mică am crescut cu istorii despre forțele rele care apar prin somn și fac diferite acțiuni stranii, dar niciodată nu m-am ciocnit cu un astfel de moment; ce-i drept, mai avusesem în copilărie unele cazuri, dar fuseseră deja uitate.

Mi-am dat seama că ceva nu e curat la mijloc.

Am început să spun rugăciunea Tatăl Nostru în gînd. După ce am rostit primele cuvinte, am simțit o presiune enormă asupra mea. Începuse să-mi vîjîie urechile și în cap parcă mi se învîrtea tot. După cîteva secunde de chin, am reușit să-mi mișc degetele de la picioare și am reușit din răsputeri să le mișc în formă de cruce, căci restul corpului era țintuit la pat, nici vîrful degetelor de la mîini nu le puteam mișca. Însă și de data aceasta parcă acel cineva care mă domina s-a mîniat și am început să simt forța lui asupra mea și mai mult. Mă sufoca, practic nu puteam respira deloc, depuneam mare efort pentru a o face. Simteam de parcă mă apuca de gît și vroia sa mă stranguleze. Și totul era atît de real, doar că nu se putea vedea cel care face aceasta.

Totul a durat în jur de 3 minute. În timp ce mă chinuiam cu mine însumi, încercînd să rostesc rugăciunea și să fac semnul crucii cu degetele de la picioare, într-o clipă am devenit așa de liberă și ușoară, ca niciodată. Am început să mă mișc, în urechi nu mai auzeam nici un sunet și capul îmi devenise limpede. Mai departe a fost o noapte ca ziua, parcă îl simțeam peste tot și după asta, timp de cîteva zile mă temeam să mă aflu singură în casă.

De atunci a trecut o lună și ceva. Frica a dispărut total.

D.L.

  1. Un cititor
    8 August 2014 la 2:40

    http://en.wikipedia.org/wiki/Sleep_paralysis
    Ceea ce a descris persoana respectiva sunt exact simptomele paraliziei in somn. Desi nu contest existenta diavolului, fiind si eu la randul meu crestin ortodox, nu trebuie sa asociem orice conditie medicala cu actiunile diavolului. Daca alergi prin ploaie si faci pneumonie asta nu inseamna ca te-a pedepsit Dumnezeu ori ti-a facut rau diavolul.Tu ti-ai facut singur rau, prin intermediul liberului arbitru oferit oamenilor de catre Dumnezeu. La fel si in cazul de fata. Daca veti citi articolul wikipedia postat de mine si daca veti mai cauta si pe internet, veti observa ca totul indica aproape la perfectie fenomenul „sleep paralysis”, care poate fi insotit de halucinatii auditive si vizuale de natura infricosatoare. Iar unul dintre factorii care duc la aparitia acestei conditii temporare, sunt oboseala, iar persoana respectiva a admis ca s-a culcat in jurul orei 2, care, banuiesc eu, nu poate fi decat 2 dimineata.

  2. 22 Septembrie 2014 la 1:02

    #Un cititor,

    interesant cum s-a risipit atacul respectiv in momentul in care tanara a reusit sa-si faca semnul crucii.
    Uneori, atacurile dracesti care au cauze exclusiv duhovnicesti s-ar putea manifesta prin anumite boli concrete.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: