Prima pagină > Apusul, Atitudine, Ştiri > Operaţiunea ”Recensămîntul 2014”: stăpînii fermei vor să vadă exact cîte dobitoace au mai rămas în viaţă și de cîtă ”pîine” și de care ”circ” au acestea nevoie

Operaţiunea ”Recensămîntul 2014”: stăpînii fermei vor să vadă exact cîte dobitoace au mai rămas în viaţă și de cîtă ”pîine” și de care ”circ” au acestea nevoie

selective-culling-1

Cei care își zic ”guvernare” și ”stat” au început de două zile (de pe 12 mai) să-i numere pe cetățenii și necetățenii care se (mai) află în Moldova. Și nu doar să-i numere, ci să culeagă informații foarte detaliate despre aceștia, precum și despre locuințele lor. Sloganul acestei operațiuni este unul foarte ”inspirat”: ”Numără-te printre cei care contează!”.

Potrivit directorului Biroului Național de Statistică, Lucia Spoială, față de recensământul din 2004, cel din acest an va veni cu mai multe elemente noi, introduse la recomandarea experților europeni: „Moldova este prima țară din spațiul ex-sovietic care realizează un recensământ ca în UE”.

Dacă la recensămîntul din 2004 s-a folosit un singur chestionar pentru informații despre persoană, acum se folosesc tocmai patru, inclusiv chestionare despre locuințe. Recenzorii din partea statului vor umbla pe la toate casele pînă pe 25 mai. Conform reportajelor din mass-media, oamenii care s-au numărat printre primii intervievaţi la recensământul-2014 susţin că s-au simţit deranjaţi să le declare recenzorilor despre veniturile personale, condiţiile în care locuiesc, starea de sănătate şi multe altele.

Acest recensămînt se realizează conform unei legi speciale, numită legea cu privire la recensămîntul populaţiei şi al locuinţelor, adoptată de parlament în aprilie 2012. Ce aspecte relevante găsim în această lege?

Conform art. 1 al legii, unul din scopurile recensămîntului este ”armonizarea legislației naționale cu legislația comunitară”, adică, de facto, subordonarea și integrarea legilor țării noastre în sistemul legislativ al UE. Conform art. 6 alin. 4, ”organizarea şi efectuarea recensămîntului se realizează sub conducerea Comisiei Naţionale pentru Recensămîntul Populaţiei şi al Locuinţelor”. Membrii acestei comisii sînt aprobați de către… guvern. Este de menţionat că membrii aşa-numitului consiliu anti-discriminare (instituţie de stat care luptă pentru educarea toleranţei moldovenilor faţă de homosexualitate şi alte perversiuni antisociale) au fost aprobaţi nu de către guvern, ci de către parlament. Să însemneze oare aceasta că pentru regimul de guvernare sodomia este mai importantă decît statistica şi starea propriilor cetăţeni…?

Art. 12 este cel care ne interesează în mod deosebit întrucît în el se vorbește despre așa-numita obligativitate a participării la recensămîntul cu pricina: ”respondenţii sînt obligaţi să furnizeze, în mod gratuit, datele primare (personale), complete şi reale, specificate în chestionarele de recensămînt conform modului şi în termenele stabilite. […]

Orice lege are prevăzut expres în cadrul ei explicațiile exacte ale noțiunilor de bază cu care se operează în conținutul ei. Astfel, și legea respectivă încearcă să explice cîteva noțiuni, printre care și cea de ”recenzent”, însă trece sub tăcere explicația noțiunii fundamentale de ”respondent”, noţiune care ar putea avea mai multe interpretări: unii ar putea înțelege că toți oamenii aflați pe teritoriul RM ar avea din oficiu calitatea de ”respondent”, alții ar putea înțelege, pe bună dreptate, că această calitate și-o asumă doar acea persoană care acceptă voluntar şi conştient să participe la recensămîntul respectiv.

Mai mult, caracterul neobligatoriu al recensămîntului se relevă și prin faptul că legea recensămîntului nu prevede nici o sancțiune pentru refuzul de a participa la această a-tot-și-a-toate-numărare.

Pe lîngă acestea, chiar Biroul Național de Statistică recunoaște în mod oficial în cadrul unui răspuns oferit unui cetățean care a depus cerere de refuz de participare că: ”participarea la recensămînt se efectuează în mod benevol”. Iar ”benevol” înseamnă conform DEX-ului – facultativ, voluntar, nesilit. Cu toate acestea, Janeta Sava, șefa Direcției BNS din cadrul primăriei a afirmat recent, nici mai mult, nici mai puțin decît că ”vom bate la ușile oamenilor pînă ni se va deschide”.

O altă întrebare care poate apărea oricărui om care nu crede orbește în hiper-bunele intenții și scopurile inocente ale guvernării oligarhice ține de confidențialitatea și protecția datelor personale. Legea ne dă asigurări categorice, așteptîndu-ne să-i credem pe cuvînd pe legiuitori atunci cînd în art. 12 promit garanții de confidențialitate, iar în alin. 3 scriu că datele culese la recensămînt vor fi protejate de accesul ”neautorizat”, iarăşi însă omiţînd să definească acest termen-cheie și să concretizeze care sînt criteriile şi cine anume califică dacă un acces este ”autorizat” sau nu prea.

Nu este nevoie de multe cercetări pentru ca îngrijorarea de mai sus să se confirme definitiv. Este suficient să vedem pe pagina oficială a BNS răspunsurile pe care le dă această instituție la întrebările frecvente ce țin de recensămînt. Astfel, la întrebarea ”de ce să participăm la recensămînt?”, Biroul Național de Statistică (subordonat politic grupării lui Filat) răspunde: ”informațiile obținute la recensămînt sunt folosite în scopuri de planificare și elaborare de strategii. Dacă nu veți participa, statul nu va deține informația cu privire la situația reală despre populația și locuințele din Republica Moldova. Conducerea țării, partenerii de dezvoltare, instituțiile de cercetare, precum și sectorul privat au nevoie de informații exacte pentru planificare și strategii demografice, sociale economice eficiente. Doar prin participare la recensămînt necesitățile dvs. vor fi luate în considerare.” De prisos este să accentuăm că ”binevoitorii” și ”transparenții” reprezentanți ai statului nu precizează deloc cine este acest așa-numit ”sector privat” sau ”parteneri de dezvoltare”, sub aceste denumiri metaforice putînd să găsim o adunătură întreagă de organizații care mai de care mai secrete și nu prea binevoitoare, începînd de la ”Soros” sau ”GenderDoc” și terminînd cu serviciile de informații din orice țară ”parteneră”.

Că tot s-a făcut referire pînă acum la ”stat”, la ”conducerea țării” față de care trebuie să avem deschidere totală și în care trebuie să avem încredere ca față de mama și tata care ne vor binele cu orice preț, să nu uităm cine sînt astăzi cei care îşi zic stat: nici mai mult, nici mai puțin decît o bandă de oligarhi fără de neam, antisociali, anticreștini și prohomosexuali, care de ceva timp uzurpează de facto puterea, pierzîndu-și astfel și minima legitimitate juridico-politică pe care o avuseseră inițial.

Cine este gata să fie numărat și luat la zeci de întrebări de către aceștia, este liber (după lege parcă chiar ”obligat”) să o facă. Subsemnatul însă se va abține de la participarea la operațiunea cu motto-ul idiot ”Numără-te printre cei care contează!” și îi îndeamnă pe toți oamenii cugetători să analizeze de șapte ori și o dată să hotărască în aşa fel încît ulterior să nu regrete.

P.S. Încă un argument indirect că de acest recensămînt nu au nevoie atît oamenii simpli (statistica care moare zilnic), ci guvernarea ”noastră” (mai exact, stăpînii externi ai trepădușilor locali), este că mitropolia lui Filat (condusă formal de Vladimir Cantarean) i-a chemat pe pagina oficială pe toți creștinii să participe la respectivul recensămînt. Așa se întîmplă cînd turma prostită are în frunte în loc de păstor blînd un lup năimit în piele de oaie…

  1. Vigilante1989
    19 Septembrie 2014 la 14:31

    În cazul de față sunt de acord cu tine. Recensământul e cam… tiranic și contradictoriu. Tot ce urmăresc tipii de pe bul. St. cel Mare e cum să le facă pe plac mai bine maoistului Barroso http://en.wikipedia.org/wiki/Jos%C3%A9_Manuel_Barroso#Early_political_career & CO

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: