Prima pagină > Atitudine, Istorie, Ortodoxie > Despre un episcop ce era să cadă în erezie

Despre un episcop ce era să cadă în erezie

Astăzi, Biserica lui Hristos îl cinstește pe Cuviosul Iosif scriitorul de cîntări și făcătorul de canoane, care a adormit întru Domnul în anul 883. O mare parte din viață sfîntul a trăit-o în vreme de stăpînire a ereziei iconoclaste, atît la nivel politic, cît și la nivel bisericesc – împăratul eretic Leon Armeanul i-a scos de pe scaunele arhierești pe episcopii ortodocși, prigonindu-i pentru dreapta credință, pe unii pînă la moarte, și înlocuindu-i cu minciuno-episcopi eretici care se pretindeau canonici și ortodocși).

În viața sfîntului se găsește următoarea mărturie, de mare folos și actualitate:

[…] Cu aceste cuvinte şi cu altele asemenea acestora, Cuviosul Iosif mîngîia şi întărea pe cei împreună cu dînsul legaţi, care, pentru cinstea icoanelor, erau închişi în temniţă. S-a întîmplat de era aruncat acolo cu dînşii un oarecare dreptcredincios episcop, care era prigonit de asemenea pentru cinstirea sfintelor icoane. Acela, neputînd suferi nevoile temniţei, se tulbura de gînduri ca un om şi, ca o corabie învăluindu-se foarte, era aproape de înecare. Pentru că acum începea a se învoi la erezia prigonirii icoanelor, ca să se slobozească din legăturile şi din primejdiile în care se afla.

Acea tulburare a lui înţelegînd-o Cuviosul Iosif, cîte cuvinte n-a grăit către dînsul, cîte lacrimi n-a vărsat, rugîndu-l şi sfătuindu-l, ca pentru icoana lui Hristos,ca şi pentru însuşi Hristos să nu se îndoiască a muri. Şi nu în deşert i-au fost aceluia cuvintele cele de Dumnezeu insuflate. Pentru că atît de mult s-a întărit prin el episcopul acela, încît şi în muncile cele cumplite nu s-a lepădat de buna sa credinţă, ci cu bărbăţie şi cu mărime de suflet a răbdat pînă la sfîrşit. Căci atunci cînd l-a scos la judecată şi a văzut pe muncitori şi uneltele cele de muncă, nu s-a înfricoşat cîtuşi de puţin, ci singur dezbrăcîndu-şi hainele de pe dînsul, se dădea de bună voie la bătăi, dorind de o mie de ori moartea, de ar fi cu putinţă să rabde pentru Hristos Dumnezeul Cel ce S-a întrupat, Care este închipuit prin zugrăvirea icoanelor. Deci, fiind spînzurat gol la munci şi cu săgeţi însăgetat, iar la sfîrşit fiind lovit cu o piatră mare în cap şi-a dat duhul său Domnului.

Fericitul Iosif, înştiinţîndu-se de mucenicescul sfîrşit al episcopului, s-a bucurat foarte mult de a lui neînduplecată bărbăţie şi mulţumea lui Hristos, Cel ce a întărit la o nevoinţă ca aceea pe alesul Său ostaş, care, deşi alunecase puţin, însă, bine îndreptîndu-se, a biruit pe vrăjmaş. Încă şi pe mulţi alţii, Sfîntul Iosif, de asemenea, i-a izbăvit din sufleteasca pierzare şi la Hristos înainte i-a trimis, învăţîndu-i neîncetat spre calea mîntuirii. Şi singur el de Dumnezeu se păzea de moarte, ca spre folosul celor mai mulţi, viaţa lui să se lungească.

Viața completă: http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-04-cv_iosif.html

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: