Prima pagină > Apusul, Atitudine, Calendarul bisericesc, Istorie, Ortodoxie > Calendarul bisericesc – o abordare ortodoxă (1)

Calendarul bisericesc – o abordare ortodoxă (1)

Publicăm, pe capitole, cartea „Problema Calendarului” (The Calendar Question) care a fost scrisă de părintele Vasile Sakkas în 1973. Această carte este de folos creștinilor care sînt sincer interesați să se lămurească din perspectivă ortodoxă în privința controversei stil nou – stil vechi, care este mai mult decît o simplă controversă; este o problemă ce ține de mîntuire, de rai și iad.


/ acest blog nu ține în vreo formă de Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România /

 

Capitolul I

Însemnătatea dogmatică a calendarului bisericesc

Calendarul ,,nu este dogmă” – susţin adversarii noştri, lăsînd astfel să se înţeleagă că oricine poate să facă cu el ce doreşte. Este chestiunea calendarului o problemă cu adevărat dogmatică? Fireşte, aceasta depinde de perspectiva din care examinezi problema. Barba şi rasa mea nu constituie cu siguranţă o dogmă, pentru că existenţa lor nu creşte sau micşorează numărul Persoanelor Sfintei Treimi. Cu toate acestea, dacă desconsider însemnele preoţiei mele cu care m-a onorat Biserica lui Hristos – pe care ea le socoteşte mai preţioase decît purpura împărătească – nu voi jigni astfel Biserica însăşi? Chiar dacă rasa şi barba mea nu constituie prin ele însele o dogmă, dacă le lepăd fără nici un motiv, nu necinstesc Biserica care m-a cinstit pe mine şi care este temelia tuturor dogmelor? Prin urmare, cum este cu putinţă să izolez dogmele de restul vieţii şi trăirii Sfintei, Soborniceştii Biserici Ortodoxe a lui Hristos?

Din această pricină, Sinesie, mitropolitul Cassandriei, vorbind despre Biserica de stat a Greciei (adică, de stil nou), spune pe drept: ,,Biserica Greacă Autocefală este independentă. Pentru noi, însuşi gîndul abolirii celibatului înaltului cler şi modificării veşmintelor clericale este foarte prematur. Astăzi, aceste două chestiuni au devenit aproape dogme şi nu pot fi îndepărtate. În consecinţă, nu poate avea loc nici un fel de discuţie oficială sau neoficială despre această problemă” („Ecclesiasticos Agon”).

Astfel, dogmele nu sînt în mod evident independente de detaliile vieţii şi acţiunilor cotidiene ale Sfintei Biserici. Este aproape imposibil a face o distincţie între principal şi secundar în materie de credinţă. Toate aceste lucruri poartă pecetea sfinţitoare a Sfîntului Duh în asemenea măsură încît nu ne putem atinge nici de cea mai mică problemă de Predanie, fără să defăimăm direct sau indirect cerinţele dogmatice ale Bisericii.

Noi spunem aceasta de asemenea moderniştilor care încep să facă o distincţie clară între sfintele canoane care sînt dogmatice şi cele care sînt administrative, ca şi cum administrarea şi disciplina Bisericii nu au dogmele drept temelie a lor. Interpretând astfel dogmele cu totul independent de viaţa Bisericii, aceşti oameni distrug caracterul ei teandric şi îl degradează într-un idealism moralizator. […]

Nu şi-au bătut joc iconoclaştii de ortodocşi pentru că socoteau că icoanele, adică scîndurile şi culorile, sînt dogme de credinţă? Cu toate acestea, care dintre ortodocşii de astăzi poate tăgădui semnificaţia dogmatică a icoanelor? În ce priveşte această chestiune, părintele Pavel, un călugăr de la Sfîntul Mormînt, a observat cît se poate de just că o scîndură, înainte de a avea înfăţişarea Mântuitorului pictată pe ea, este doar o bucată de lemn oarecare pe care o putem arde sau distruge. Însă din momentul în care zugrăvim icoana lui Hristos, Împăratul tuturor, pe ea, acest lemn devine sfinţit şi un izvor de sfinţenie pentru noi, chiar dacă lemnul ar fi de calitate inferioară. În acelaşi chip, calendarul solar, în măsura în care este un calendar al zilelor şi lunilor nu este în sine cu nimic de preţ. Dar din momentul în care Sfînta Biserică şi-a pus pecetea pe el şi şi-a organizat viaţa pe acest fundament, chiar dacă a devenit eronat din punct de vedere astronomic[1], rămîne cu toate acestea sfînt! Calendarul nu mai este iulian, ci bisericesc, exact aşa cum scîndura nu mai este o simplă bucată de lemn, ci o icoană.

Dacă am adopta modul de gîndire al raţionaliştilor, am putea spune multe lucruri. Este o dogmă a se cînta imnul ,,Lumină lină” la începutul vecerniei, sau este o dogmă a face semnul crucii pe care, precum remarcă Sfîntul Vasile, nu-l hotărăşte nici un canon? Vai de noi, dacă toate lucrurile despre care am putea spune că ,,nu sînt dogmă” ar fi respinse ipso facto, fără motiv, de vreun sinod local, după obiceiul anglicanilor! Iată deci, de ce este cu neputinţă pentru noi să tăgăduim semnificaţia dogmatică a calendarului praznical; şi ne vom explicita în continuare.

Legătura dintre inovaţia calendarului şi erezia ecumenismului

În 1920, Patriarhia Ecumenică a publicat o enciclică în care a recunoscut adunările creştinilor apuseni drept ,,împreună moştenitori ai harului lui Hristos” şi a proclamat deschis ecumenismul panaceu pentru toate ereziile. A adoptat schimbarea calendarului ca o primă măsură pentru progresul ecumenismului (acesta era calendarul care fusese deja anatematisit de 3 ori de 3 sinoade mari ale patriarhilor răsăriteni). Această enciclică, semnată de locţiitorul tronului patriarhal (locum tenens), Mitropolitul Dorotei de Brussa şi de alţi 11 mitropoliţi, glăsuieşte în parte astfel:

,,După această restabilire esenţială a sincerităţii şi încrederii dintre Biserici, credem, în al doilea rînd, că mai înainte de orice trebuie reaprinsă şi întărită dragostea dintre Biserici, astfel ca ele să nu se mai socotească una pe cealaltă ca fiind străine, ci rudenii şi parte a familiei lui Hristos şi ’împreună moştenitori şi împreună un trup şi împreună părtaşi făgăduinţei lui întru Hristos prin Evanghelie’ (Efeseni 3, 6).

Căci dacă diferitele Biserici sînt animate de dragoste şi pun aceasta mai presus de orice altceva în opiniile lor despre alţii şi în relaţiile cu ei, în loc de a spori şi extinde neînţelegerile existente, ele vor putea să le micşoreze. Prin generarea unui interes frăţesc corect faţă de situaţia, bunăstarea şi stabilitatea celorlalte Biserici; prin bunăvoinţa de a fi interesat de ceea ce se întîmplă în aceste Biserici şi de a dobîndi o mai bună cunoaştere a lor, şi prin solicitudinea de a oferi ajutor, multe lucruri bune se vor săvîrşi spre slava şi folosul atît ale celor implicate, cît şi ale întregului trup creştin. În opinia noastră, o asemenea prietenie şi dispoziţie binevoitoare una faţă de cealaltă poate fi arătată şi dovedită îndeosebi în următoarele moduri:

a) Prin acceptarea unui calendar uniform pentru prăznuirea marilor sărbători creştine în acelaşi timp de către toate Bisericile,

b) Prin schimbul de epistole frăţeşti cu ocazia marilor praznice de peste an precum este obiceiul, şi la alte ocazii excepţionale,

c) Prin relaţii strânse între reprezentanţii tuturor Bisericilor oriunde s-ar afla,

d) Prin relaţii între şcolile teologice şi profesorii de teologie, prin schimbul de publicaţii teologice şi ecleziastice şi alte lucrări editate de fiecare Biserică,

e) Prin schimbul de studenţi între seminariile diferitelor Biserici, pentru o pregătire suplimentară,

f) Prin convocarea de conferinţe pan-creştine pentru a examina problemele de interes comun pentru toate Bisericile,

g) Prin studiul istoric imparţial şi mai profund al diferenţelor dogmatice atât prin seminarii, cât şi în cărţi,

h) Prin respect reciproc pentru obiceiurile şi rânduielile diferitelor Biserici,

i) Prin îngăduirea reciprocă a utilizării capelelor şi cimitirelor pentru înmormântarea credincioşilor de alte confesiuni, decedaţi în ţări străine,

j) Prin rezolvarea problemei căsătoriilor mixte, între confesiuni.

k) prin ajutorul reciproc oferit din toată inima Bisericilor în strădaniile lor de progres religios, caritate ş.a.m.d..”

(Din al doilea volum al lucrării profesorului Ioan Karmiris, Monumentele dogmatice şi simbolice ale Bisericii Ortodoxe Soborniceşti, Graz, Austria, 1968, p. 958-959).

Desigur, este imposibil să analizăm aici toate blasfemiile şi apostazia partidei Fanarului, dar înţelegem că ne aflăm în prezenţa unui plan care a fost pregătit cu mult timp înainte.

Prin urmare, pentru modernişti, schimbarea calendarului praznical nu a avut drept mobil nici o preocupare pentru utilizarea exactităţii ştiinţifice, nici presiuni venite din afară, nici vreo dispoziţie – cauzată de slăbiciune – pentru adoptarea noului calendar de dragul uşurinţei, nici măcar nu constituie un act nechibzuit. Este mult mai rău decît atît: ea depune mărturie pentru corupţia dogmatică şi pierderea conştiinţei ecleziastice ortodoxe, pentru indiferenţa cumplită şi înclinaţia de a imita apostazia Apusului.

Dacă, în lupta împotriva ecumenismului, rămînem indiferenţi faţă de schimbarea calendarului praznical – schimbare care a fost adoptată exact pentru promovarea ecumenismului – refuzăm să recunoaştem relaţia dintre cauză şi efect şi combatem răul în forma sa finală, dar nu la rădăcina sa. Fără a merge mai departe, documentul mai sus amintit este suficient pentru a arăta că problema calendarului este de natură dogmatică şi că noul calendar trebuie condamnat fără milă, întocmai cum a făcut deja Sfînta Biserică acum patru veacuri, întrezărind natura sa periculoasă şi, în consecinţă, anatematisindu-l în trei împrejurări. În orice caz, aceasta nu este singura dovadă a caracterului dogmatic care i-a fost atribuit chestiunii schimbării calendarului praznical.

Legătura dintre calendarul nou şi modernism

Urmînd exemplul a ceea ce a fost numit în Rusia ,,Biserica Vie”, patriarhul Meletie Metaxakis (cunoscut tuturor ca fiind mason) a convocat un fel de adunare pe care a numit-o ,,pan-ortodoxă”, la care au prezidat 5 episcopi. În decursul celor 10 sesiuni care s-au desfăşurat între 10 mai – 8 iunie 1923, au fost făcute următoarele propuneri:

  1. Schimbarea calendarului praznical astfel încît să coincidă cu calendarul secular al Apusului;
  2. Cununia preoţilor după hirotonia lor;
  3. Renunţarea la rasa clericală, barbă şi părul lung;
  4. Noi condiţii legate de vîrstă pentru hirotonirea diaconilor, preoţilor şi episcopilor;
  5. Noi hotare de vîrstă pentru cei care intră în monahism;
  6. Micşorarea sau desfiinţarea posturilor şi slujbelor dumnezeieşti;
  7. Reducerea restricţiilor în ce priveşte căsătoria între rudenii şi mai puţine restricţii pentru divorţ etc.

Aşadar, vedem că aceasta nu este doar o chestiune legată de calendar sau de cele ,,13 zile”, ci mai degrabă, vedem că s-au făurit planuri cu multe decenii în urmă pentru distrugerea așezămîntului dumnezeiesc al Bisericii, ca să spunem aşa, printr-o explozie dinlăuntru! Prin urmare, dacă am fi acceptat schimbarea calendarului în 1924, care a fost impusă în mod dictatorial după tipul unei lovituri de stat (independent de faptul dacă Biserica poate schimba calendarul sau nu – un aspect pe care-l vom examina mai departe), am fi deschis drumul înaintea unui potop de modernism, şi atunci, ce ar fi rămas din sfînta noastră Ortodoxie?

Ne amintim cu emoţie de învăţătura lui Fotie Kontoglou de fericită amintire, care obişnuia să spună următoarele: ,,Iubesc o fată, însă nu-mi place mersul ei; vocea ei mă irită; nasul ei e prea mare; aş fi vrut ca ochii ei să aibă altă culoare, şi ar fi fost de preferat să aibă părul castaniu. Tot astfel se întîmplă în probleme duhovniceşti: iubesc Ortodoxia, dar nu-mi plac candelele în care arde ulei; găsesc că rasa şi bărbile sînt desuete; Biserica ar trebui să-şi adapteze posturile la condiţiile vremurilor de astăzi şi calendarul ei ar trebui de asemenea schimbat etc etc etc”. În primul caz, ca şi în al doilea, nu iubim realitatea. Căutăm mai degrabă să adaptăm realitatea la cerinţele imaginaţiei noastre, care este de fapt singurul lucru pe care-l iubim.

Aşa să fie! Dacă Biserica doreşte să schimbe calendarul în sobornicitatea ei, atunci lăsaţi-o să schimbe calendarul, dacă ea consideră aceasta folositor şi dacă acţionează potrivit Tradiţiei ei şi Sinoadelor Bisericii de odinioară. De ce nu ne-am supune unei astfel de hotărîri? Sîntem noi mai mari decât Biserica care, potrivit Sfîntului Ioan Gură de Aur, este ,,mai mare decît cerurile”? Sau vom fi ,,ultra-ortodocşi” şi ,,superiori Sinoadelor”?

Totuşi, ce legătură există între sobornicitatea Bisericii, pe de o parte, şi revolta din 1924 sau viitorul ,,Sinod Ecumenic al VIII-lea”, pe de altă parte? Cum vom considera viitorul ,,Sinod” ca ,,pan-ortodox” şi ca o voce autentică a Bisericii atunci cînd:

  1. a) Patriarhii şi episcopii de astăzi nu sînt ortodocşi [majoritatea dintre episcopi, nu toți – nota Popas Alternativ], ci au fost mînjiţi de erezie, pierzîndu-şi astfel darul de a fi episcopi ortodocşi şi păstori legitimi ai turmelor lor;
  2. b) Nu numai că ei nu sînt ortodocşi, nici măcar ortodocşi ,,liberali”, ci adesea ei sînt instrumente ale puterilor întunericului şi agenţi ai duşmanilor auto-proclamaţi ai creştinismului;
  3. c) Ei nu se întrunesc pentru a combate o nouă erezie sau vreun pericol care ameninţă Biserica ci, dimpotrivă, pentru a propovădui şi reitera toate ereziile şi, prin principiul aggiornamento[2], să ,,revizuiască”, să ,,reformeze”, să ,,scurteze” şi să ,,adauge” lucruri la învăţăturile fundamentale ale sfintei, neprihănitei şi neschimbătoarei credinţe;
  4. d) Ei recunosc cu neruşinare nu numai că ,,Sinodul” lor nu va subscrie la cele hotărîte de Sinoadele Ecumenice şi Locale anterioare, ci dimpotrivă, va ,,revizui” deciziile Sinoadelor de odinioară, deoarece acestea din urmă s-au perimat.

Se înţelege de la sine că un astfel de sinod este un ,,sinod tâlhăresc” prin însăşi natura sa, şi că orice hotărîre cu privire la calendarul praznical nu va avea nici o însemnătate pentru adevăraţii creştini ortodocşi care păşesc pe calea cea dreaptă şi strîmtă, ,,urmînd Sfinţilor Părinţi”. De aceea, este potrivit că, în cartea sa Călăii Ortodoxiei, stareţa Mânăstirii Înălţarea Domnului din Kopani aminteşte cuvintele Sfîntului Atanasie cel Mare: ,,Canoanele şi rânduielile Bisericii nu ne-au fost date de curînd, ci mai degrabă, ele ne-au fost transmise cum se cuvine de către Părinţi. Nici nu a început credinţa în timpurile noastre, ba mai exact, ne-a fost transmisă nouă de Domnul prin ucenicii Săi” (vol. XXV, p. 22). Dositei, binecuvîntatul patriarh al Ierusalimului, ne-a lăsat moştenire următoarea afirmaţie: ,,Nu primim o credinţă nouă, ci credem doar în ceea ce ne-au învăţat Părinţii noştri” (Dodecabiblus, p. 978). Unul dintre marii învăţători ai poporului grec, Atanasie de Paros, spune: ,,Adevărata învăţătură este aceea care nu se deosebeşte cu nimic de ceea ce au spus Sfinţii Părinţi”.

,,Părinţii au vorbit şi noi spunem asemenea”, nu doar pentru că au vorbit Părinţii iar noi repetăm în mod pasiv, ci având împreună cu ei un duh comun, o credinţă şi o nădejde comună, percepem şi înţelegem aceleaşi lucruri la fel ca ei, şi mărturisim în mod conştient aceleaşi lucruri ca şi ei, fără să-i contrazicem sau să-i respingem în nici o privinţă.

Calendarul şi unitatea Bisericii. Observaţii generale

Noi am primit predania ca în timpul Liturghiei să ne rugăm după cum urmează: ,,Şi ne dă nouă cu o gură şi o inimă a slăvi şi a cînta preacinstit şi de mare cuviinţă numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”. Biserica Ortodoxă Sobornicească a lui Iisus Hristos slăveşte sfîntul ei Cap pe pămînt cu o singură gură. Se întîmplă uneori – pentru a da un exemplu – ca un preot să slujească dumnezeiasca Liturghie şi nimeni să nu se împărtăşească cu Sfintele Taine (deşi aceasta este un abuz şi o împrejurare nefirească). Cu toate acestea, preotul va rosti: ,,Drepţi primind dumnezeieştile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cereştile şi de viaţă făcătoarele, înfricoşatele lui Hristos Taine, cu vrednicie să mulţumim Domnului”. Este aceasta o chestiune de ,,rutină” sau ,,ritualism”? Într-un astfel de caz, ar putea preotul să omită cuvintele ,,Drepţi primind”, de vreme ce nimeni din parohia sa nu s-a împărtăşit? Răspunsul este nu!

Dumnezeiescul Apostol Pavel ne-a învăţat că nimic nu poate despărţi pe credincios de dragostea lui Hristos care îl strînge la piept, nici înălţimea, nici adîncul, nici cele de acum, nici cele viitoare, nici moartea, nici viaţa (Romani 8, 38-39). Prin urmare, distanţele geografice nu pot despărţi pe credincioşi unii de alţii, un preot ortodox canonic nu slujeşte doar în numele parohiei sale, nici ,,ca o parte izolată a unui întreg mai mare”, precum subliniază în mod just dr. Alexandru Kalomiros. Dumnezeiasca liturghie nu este o chestiune particulară, nici doar o activitate parohială locală, ci o chestiune a Bisericii Soborniceşti. Preotul slujeşte în numele Bisericii Soborniceşti şi sfinţeşte pe credincioşi cu tot harul şi puterea sfinţitoare a Bisericii Soborniceşti. Din acest motiv, cînd spune ,,Drepţi primind” (chiar dacă în biserică este doar paracliserul), el nu se adresează nici celor ce sînt prezenţi, nici doar enoriaşilor săi, ci tuturor credincioşilor Bisericii Soborniceşti. Aşadar, el nu slujeşte local, ci cu o singură gură, împreună cu întreaga Biserică.

Tot din acest motiv, noi spunem rugăciunile pentru catehumeni şi apoi îi lăsăm să plece, chiar dacă într-o anumită parohie se întâmplă să nu fie nici un catehumen […]. Exact aşa cum soarele întreg este reflectat în fiecare ciob de oglindă, tot aşa fiecare parohie este icoana sobornicităţii Bisericii. Dar aşa cum unitatea Bisericii Soborniceşti nu este distrusă de înălţime sau adînc (adică, de distanţe), potrivit cuvintelor apostolului, nu este distrusă nici de viaţă sau de moarte. Prin urmare, moartea biologică nu ne desparte de sfinţi, nici de fraţii noştri adormiţi întru Domnul. Cînd spunem în Crez: ,,Cred în Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească Biserică”, noi ne gîndim concomitent la Biserica triumfătoare şi la Biserica luptătoare, deoarece sau de viem sau de murim, ai Domnului sîntem (Romani 14, 8). Din acest motiv, Biserica triumfătoare şi Biserica luptătoare coliturghisesc ,,cu o gură”: ,,Fă împreună cu intrarea noastră să fie intrarea sfinţilor îngeri, care slujesc împreună cu noi” şi într-alt loc: ,,Încă aducem Ţie această slujbă cuvîntătoare şi fără de sânge … pentru tot sufletul care s-a săvîrşit întru buna credinţă”. Şi iarăşi într-alt loc: ,,Pe Preasfînta, Curata, prea binecuvîntata, slăvita Stăpîna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria cu toţi sfinţii pomenindu-o; pe noi înşine şi unul pe altul …”.

Aşadar, noi slujim împreună cu puterile cereşti. Adversarii noştri spun cu insolenţă şi ironie: ,,Au ei calendare în rai, cu mici pagini detaşabile ca să-şi poată aminti sărbătorile?” Dacă vor să fie atît de neruşinaţi şi să vorbească cu un duh atît de răutăcios, le vom pune şi noi o întrebare în schimb: ,,Unde se termină pămîntul şi începe cerul? Unde este ‘în cer’ şi unde ‘dedesubt’ ?”

Noi nu sîntem raţionalişti, dar am primit de la Sfînta Biserică că atunci cînd spunem că Hristos este ‘în cer’ aceasta nu înseamnă că El nu este ‘dedesubt’ – precum cei din Apus, care se înşeală hirotonind un vicar al Lui, ca şi cum Mîntuitorul ar fi absent de pe pămînt! Noi am primit învăţătura: ,,El este cu totul pe pămînt fără a fi absent în nici un fel din cer” (din Liturghia Sfîntului Vasilie cel Mare), ,,Cela ce sus şezi împreună cu Tatăl şi aici împreună cu noi nevăzut petreci” (din Liturghia Sfîntului Ioan Gură de Aur). În măsura în care Hristos uneşte cele de sus cu cele de jos, Biserica spune că ,,cei de sus slujesc împreună cu cei de jos, iar cei de jos cîntă laude împreună cu cei de sus”,,Bucură-te, că cele cereşti se bucură cu cele pămînteşti; Bucură-te, că cele pămînteşti împreună dănţuiesc cu cele cereşti” (din acatistul Bunei Vestiri a Maicii Domnului). Închinarea Bisericii Soborniceşti este una în acelaşi timp cerească şi pămîntească.

a) Separarea liturgică şi lipsa de unitate

Cînd Biserica Ortodoxă văzută şi nevăzută cîntă: ,,Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte”, ortodocşii de stil nou cîntă: ,,Astăzi Hristos a venit la Iordan să Se boteze. Astăzi Ioan s-a atins de creştetul Stăpânului” (la Laude, Şi acum…). În ziua Botezului Domnului, Sfînta Biserică Ortodoxă a lui Iisus Hristos cîntă: ,,Astăzi ne-a sosit nouă tuturor vreme de praznic şi ceata sfinţilor cu noi se adună. Şi îngerii cu oamenii împreună prăznuiesc. (…) Astăzi, adunarea cea sfinţită şi mult vestită a ortodocşilor se bucură. Astăzi, Stăpînul la botez merge” (la Sfinţirea cea mare a apei, rugăciunea a doua).

Textele sfinte depun mărturie în mod categoric pentru slujirea comună a Bisericii Soborniceşti a lui Hristos, văzută şi nevăzută, luptătoare şi biruitoare, pămîntească şi cerească. Cu toate acestea, în mijlocul unei astfel de prăznuiri soborniceşti, ortodocşii de stil nou se găsesc să cînte troparul: ,,Bucură-te, Egiptule, care ai odrăslit pe fericitul între fericiţi, Macarie”. Cum am sărit de la Iordan în Egipt, de la Botezul Domnului la pomenirea Sfîntului Macarie? Această cacofonie nu poate fi numită Biserică, ci mai degrabă confuzie, un turn Babel. Cum ne putem aştepta ca Domnul să ne dea ,,o inimă” cînd noi nu cîntăm cu ,,o gură”? Dar pentru a pune problema mai precis, Biserica a practicat această unitate aproape 20 veacuri şi acum noi, cei deştepţi, am venit să o distrugem.

Susţinătorii calendarului papal exclamă cu încăpăţînare: ,,De vreme ce data Paştelui nu a fost schimbată, unitatea ortodocşilor nu a fost distrusă”. Noi le răspundem: ,,Fraţilor, vă rugăm fierbinte, veniţi-vă în fireDe ce – întrebăm noi – unitatea liturgică este păstrată atîta vreme cît sărbătorim Paştele împreună, în timp ce – din punctul vostru de vedere – nu este ruptă cînd noi prăznuim separat Naşterea, Botezul şi Schimbarea la Faţă a Mântuitorului? Nu este acelaşi Mîntuitor şi Stăpîn al tuturor? Sărbătorim un Hristos la Paşti şi Altul la Naştere? Cel care a înviat nu este Acelaşi cu Cel ce S-a născut în peşteră şi este culcat în iesle pentru mîntuirea noastră?” Aceasta nu este totul. Ortodocşii ,,conservatori” care au acceptat inovaţia calendarului apusean strigă şi ţipă ,,ruşine” acum că patriarhul Athenagora şi alaiul său vor să schimbe data Paştelui. De ce Meletie Metaxakis şi Hrisostom Papadopoulos au putut schimba în mod samavolnic data sărbătorilor cu dată fixă şi patriarhul Athenagora să nu poată schimba Triodul şi Penticostarul pe acelaşi principiu? Vai, Athenagora este consecvent; cei care sînt inconsecvenţi sînt ortodocşii de stil nou ,,conservatori”. 

b) Separarea şi lipsa de unitate în sărbători

După cum se ştie, după Duminica Sfintei Cincizecimi, noi sărbătorim Duminica tuturor sfinţilor. În decursul zilelor acestei săptămîni nu sînt îngăduite nici postul, nici metaniile pentru bucuria Bisericii la pogorîrea Sfîntului Duh. Dat fiind că vreme de o săptămînă întreagă – Săptămîna Luminată – prăznuim Învierea din morţi a Mîntuitorului, Sfînta Biserică a rînduit să sărbătorim Cincizecimea tot vreme de o săptămînă întreagă, propovăduind astfel tuturor că Sfîntul Duh este de o cinste cu celelalte Persoane ale Sfintei Treimi.

După cum se ştie de asemenea, potrivit Sfîntului Gheorghe de Pisidia: ,,Prea cinstita zi a prăznuirii Învierii cea de viaţă dătătoare a Domnului nostru Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu, variază între 22 martie şi 25 aprilie. Nu se sărbătoreşte nici pe 21 martie, nici înainte de această dată, nici pe 26 aprilie, nici după această dată”. După cum cade data prăznuirii sale, Paştele este numit ,,timpuriu” sau ,,tîrziu”. Dacă Paştele este ,,timpuriu”, data Duminicii Tuturor Sfinţilor este depărtată de cea a praznicului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie). Dacă, pe de altă parte, Paştele este ,,tîrziu”, Duminica tuturor sfinţilor este mai apropiată de praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Perioada dintre Duminica Tuturor Sfinţilor şi praznicul Sfinţilor Apostoli este perioada postului Sfinţilor Apostoli.

Acum, dacă Paştele cade pe 25 aprilie, Duminica Tuturor Sfinţilor cade pe 20 iunie; în consecinţă, postul Sfinţilor Apostoli durează 8 zile (acesta este cazul, de exemplu, pentru Paştele anului 1983). Dar dacă, pe de altă parte, Paştele cade pe 22 martie, Duminica Tuturor Sfinţilor cade pe 17 mai şi durata postului Sfinţilor Apostoli este de 42 zile. Prin urmare, acest post variază între 8 şi 42 zile în lungime. În 1725, Patriarhul Ieremia al III-lea al Constantinopolului a fost detronat pentru că a vrut să stabilizeze durata acestui post la 12 zile. În 1783, Patriarhul Calinic al Constantinopolului a îndurat acelaşi lucru pentru că a dorit să stabilizeze această perioadă la 7 zile.

Dar ce se întîmplă cu ortodocşii de stil nou? Cînd Paştele cade pe 25 aprilie, calendarul lor arată 8 mai (deja Predania este încălcată, dar să continuăm). Prin urmare, Duminica Tuturor Sfinţilor cade pe 3 iulie, adică la 4 zile după praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, care, în schimb, cade în miercurea Cincizecimii! Drept rezultat, postul Sfinţilor Apostoli este desfiinţat. Însă, deoarece acest post este o predanie foarte veche a Bisericii, în anul 1929 – pentru a da un exemplu de confuzie care decurge de aici – ortodocşii de stil nou au inventat un post … în timpul săptămînii Cincizecimii (cînd nu este îngăduit defel postul, din acelaşi motiv pentru care nu este îngăduit în timpul săptămînii de după Paşti)! După cum observă în mod corect părintele Eugene Tombros: ,,Sărbătorirea simultană, uniformă şi unificată a praznicelor de către creştini a fost distrusă”. În realitate, canonul 56 al celui de-al VI-lea Sinod Ecumenic hotărăşte: ,,Deci s-a socotit şi aceasta, ca Biserica lui Dumnezeu cea întru toată lumea, o orînduială urmînd, postul să-l săvîrşească”.

Ortodocşii de stil nou au adoptat şi alte rînduieli. În momentul în care Biserica Sobornicească a lui Hristos se află în mijlocul postului Naşterii Mîntuitorului nostru, ei sărbătoresc deja praznicul însuşi. Astfel, unii postesc şi fac roade de pocăinţă, în timp ce alţii sărbătoresc şi se veselesc. De aceea, ne întrebăm dacă dumnezeiescul apostol ar fi de acord cu aceasta cînd el ne porunceşte să fiţi întemeiaţi într-un gînd şi într-o înţelegere (I Corinteni 1, 10). Dar de ce ar trebui să recurgem la Sfînta Scriptură cînd bunul simţ este suficient pentru a ne da un răspuns potrivit cu această stare de lucruri: este rezonabil şi normal ca atunci cînd Biserica este în mijlocul postului şi pregătirii pentru praznic, ortodocşii de stil nou să se lepede de viaţa şi ritmul Bisericii pentru a sărbători împreună cu luteranii şi calvinii?

Cînd S-a pogorît Sfîntul Duh asupra apostolilor? Cînd erau toţi apostolii împreună adunaţi la un loc (Faptele Apostolilor 2, 1). Nu spune ,,jumătate din apostoli au sosit astăzi şi cealaltă jumătate peste 13 zile”! Vedem de asemenea în Vechiul Testament ce spune Dumnezeu despre sărbătorile poruncite: Veţi ţine sărbătoare Domnului întru toate neamurile voastre (Ieşirea 12, 14). Toate neamurile şi nu fiecare om cînd sau după cum îi place. Era calendarul evreilor mai exact din punct de vedere ştiinţific decât aşa-numitul calendar ,,iulian”?

c) Despre unitatea Bisericii

În acest punct, dorim să cităm cîteva cuvinte ale Sfinţilor Părinţi despre unitatea Bisericii, folosind lucrarea importantă a teologului Stavros Karamitsos-Gambroulias drept sursă:

Sfîntul Irineu al Lyonului,,După cum am mai spus, Biserica, cu toate că este răspîndită prin toată lumea, ca şi cum ar sălăşlui într-o singură casă, a primit această kerygma (propovăduirea, mărturisirea sau proclamarea credinţei) şi această credinţă, şi o păzeşte cu grijă şi crede acestor lucruri, ca şi cum ar avea un suflet şi o inimă; şi cu un glas, ea propovăduieşte, învaţă şi transmite acestea ca şi cum ar avea un singur trup”.

Sfîntul Ignatie Teoforul,,O rugăciune, o cerere, un cuget, o nădejde în dragoste şi bucurie neprihănită care este Iisus Hristos, despre care nu există nimic mai bun; voi toţi grabnic adunaţi-vă ca şi cum aţi fi într-un singur templu al lui Dumnezeu, la un singur altar”.

Sfîntul Iustin Filozoful şi Mucenicul: ,,Chiar dacă numărul mădularelor este mare, trup se numeşte şi este unul; tot aşa este cu adunarea Bisericii, pentru că deşi oamenii sînt mulţi ca număr, toţi sînt numiţi şi chemaţi cu un singur nume, de parcă ar fi unul. Ei sunt ca unii ce au un suflet, o adunare şi o Biserică”.

Vom încheia acest capitol intitulat Însemnătatea dogmatică a calendarului bisericesc citîndu-l pe Patriarhul Fotie al Alexandriei care, în documentul său cu nr. 226 din 20 aprilie 1924, pune următoarea întrebare cu privire la schimbarea calendarului praznical: „Cum a putut fi luată în considerare (schimbarea) separat de chestiunile dogmatice şi canonice pe care le implică?”

Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al sfintelor voastre rugăciuni, voi începe capitolul al doilea.

(va urma)

[1] N.tr.: Deşi nu este eronat din punct de vedere astronomic, a se vedea lucrarea ieromonahului Cassian, O examinare ştiinţifică a calendarului Bisericii Ortodoxe.

[2] N.tr.: Din limba italiană, de la aggiornare, ‘a aduce la zi’. Aggiornamento este un termen consacrat care descrie procesul de modernizare a Bisericii Catolice.

Sursa: catacombeleortodoxiei.ro


Alte materiale de folos la temă:

 

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: