Prima pagină > Atitudine, Cuvînt Bun, Ortodoxie > Cum și de ce să-L mărturisim pe Dumnezeu

Cum și de ce să-L mărturisim pe Dumnezeu

 

Predica Sf. Ignatie Brianceaninov la Duminica Tuturor Sfinților

 

Deci, tot cela ce Mă va mărturisi pre Mine înaintea oamenilor, și Eu îl voi mărturisi pre el înaintea Tatălui Meu, Carele este în ceruri. Iar cela ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de dînsul înaintea Tatălui Meu, Carele este în ceruri (Mt. 10, 32-33).

 

Asta a grăit Domnul ucenicilor Săi, care stăteau atunci înaintea feţei Lui; asta a zis Atoatevăzătorul Domn, Carele priveşte viitorul îndepărtat ca pe cele de faţă – le-a zis tuturor ucenicilor Săi, fără deosebire de vreme și de loc; asta ne-a zis Domnul şi nouă, celor ce stăm aici, în biserica Lui, care ne-am înscris în numărul ucenicilor Lui prin Sfîntul Botez. Fulgerul aleargă cu repeziciune de la un capăt la celălalt al cerului: şi hotărîrea Domnului ne-a ajuns după optsprezece veacuri [Sf. Ignatie a viețuit în sec. 19], vestită nouă astăzi prin Evanghelie în toată puterea şi limpezimea sa. Ucenici ai Domnului nu sînt cei care doar se numesc creştini, după numele Lui, nici cei care doar au luat asupra lor făgăduinţele slujirii Lui. Ucenici sînt cei ce Îl mărturisesc în chip lucrător ca Domn al lor, care îl mărturisesc în chip lucrător ca Stăpîn cu drepturi depline asupra lor și ca Împărat Veşnic, urmînd învăţăturii Lui ca învăţăturii Domnului lor, împlinind poruncile Lui ca pe poruncile Domnului lor. Mărturisirea trebuie săvîrşită cu mintea, cu inima, prin cuvînt, prin faptă, întreaga viaţă. Ruşinea, sfiala, șovăiala sînt de neîngăduit în mărturisire.

Mărturisirea cere lepădare de sine hotărîtă. Ea trebuie să fie solemnă. Ea trebuie să fie împlinită ca în faţa întregii lumi, înaintea sfinţilor îngeri și înaintea îngerilor căzuţi, înaintea ochilor pămîntului şi ai cerului. Priveală ne-am făcut și lumii şi îngerilor şi oamenilor (I Cor. 4, 9), spune despre sine şi despre ceilalţi sfinţi apostoli Sfîntul Apostol Pavel. Apostolii nu s-au ruşinat şi nu le-a fost frică să Îl mărturisească pe Dumnezeu-Omul, Cel omorît cu moarte de ocară, Cel osîndit de judecata bisericească şi lumească, nu s-au ruşinat şi nu le-a fost frică să Îl mărturisească înaintea judecăţii bisericeşti şi lumeşti, înaintea puternicilor şi înţelepţilor pămîntului, înaintea tiranilor şi a chinuitorilor, înaintea chinurilor şi caznelor, înaintea morţii silnice. Acelaşi fel de mărturisire au adus prinos Domnului sfinţii mucenici, care au adăpat toată întinderea pământului cu sîngele lor, care au făcut să răsune tot pămîntul de sfînta mărturisire a adevăratei cunoştinţe de Dumnezeu şi cinstiri a lui Dumnezeu. L-au mărturisit pe Domnul, prin nevăzută mucenicie şi statornică lepădare de sine credinţă, de-a lungul intregii vieţi, cuvioşii monahi: ei au slujit drept legătură a pămîntului cu cerul, a îngerilor cu oamenii, fiind ai cerului în vremea petrecerii lor pe pămînt, intrând încă din vremea petrecerii lor pe pămînt în împărtăşire cu îngerii şi în cetele lor. L-au mărturisit pe Domnul prin dispreţuirea şi prin călcarea principiilor lumeşti acei bineplăcuţi ai lui Dumnezeu care s-au nevoit în mijlocul lumii, despre care pe drept am putea lega cuvintele Evangheliei:  Ei în lume sînt, dar din lume nu sînt (In. 17, 11, 16).

Mărturisirea Domnului, însoţită de hotărîta şi deplina lepădare de lume şi de sine, a fost semnul tuturor sfinţilor.  Cine mărturiseşte pe Domnul, în vremea pribegiei sale pămînteşti, cu mărturisirea pe care a poruncit-o Domnul, cine dovedeşte prin viaţa sa că Îl mărturiseşte neabătut drept Domn şi Dumnezeu al său, despre acela mărturiseşte Domnul că este ucenic al Său, apropiat al Său — ÎI mărturiseşte nu doar în faţa lumii întregi, ci şi în faţa lui Dumnezeu-Tatăl. Mărturisirea omului către Dumnezeu-Fiul înaintea lui Dumnezeu-Tatăl este aducerea acelui om în cea mai strînsă unire cu Dumnezeu (In. 14, 20). Mărturisirea de Dumnezeu rînduită, lui Dumnezeu plăcută, a lui Dumnezeu de către om este semnul alegerii acelui om de către Dumnezeu. Cuprinderea în rîndul celor aleşi este rodul bunei îndreptări a voii omeneşti.

Mărturisirea slăbănoagă, cu două înţelesuri, nu e primită, e lepădată ca netrebuincioasă, ca nevrednică de Dumnezeu. Nu este de ajuns mărturisirea în adâncul sufletului: este neapărată nevoie de mărturisirea cu gura şi cu cuvîntul. Nu este de ajuns mărturisirea cu cuvîntul: este neapărată nevoie de mărturisirea cu faptele şi cu viaţa.

Că cine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele întru acest neam preacurvar şi păcatos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el cînd va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii ingeri (Mc. 8, 38).

Trebuie nu numai să-L mărturisim pe Domnul, nu doar să recunoaştem Dumnezeirea și stăpînirea Lui – trebuie să mărturisim învăţătura Lui, trebuie să mărturisim poruncile Lui. Împlinirea lor împotriva obiceiurilor îmbrăţişate îndeobşte în societatea omenească este mărturisirea Domnului și a cuvintelor Lui înaintea oamenilor.

Societatea omenească este numită ,,păcătoasă și preacurvară”, fiindcă ea, în cea mai mare parte, s-a aplecat către viaţa păcătoasă, a vîndut și a schimbat dragostea către Dumnezeu cu dragostea către păcat. Obiceiurile care domnesc în lume ce au însemnătatea unei legi mai presus de toate legile, sînt potrivnice, vrăjmaşe vieţuirii bineplăcute lui Dumnezeu. Vieţuirea bineplăcută lui Dumnezeu este obiect de ură şi de batjocuri pentru lumea trufaşă. Pentru a scăpa de ura lumii, de prigoanele și de săgeţile ei, inima slabă, neîntărită în credinţă, se pleacă spre a face pe placul oamenilor, trădează învăţătura Domnului, iese din numărul celor aleşi. Domnul îi intăreşte pe ucenicii Săi în credincioşia faţă de El şi faţă de învăţătura Lui, întăreşte printr-un cuvînt înfricoşător, printr-o hotărîre înfricoşătoare, rostită la bună vreme.

Atîrnarea de societatea omenească este mai slabă decît atîrnarea de familie. Mai lesne e să scapi de supunerea faţă de cerinţele societăţii decît să scapi de supunerea faţă de cerinţele familiei. Cerinţelor familiei le vine în ajutor legea firească, şi cînd cerinţele acestea împreună-glăsuiesc cu legea lui Dumnezeu, le ajută însăşi legea lui Dumnezeu. Slujitorul lui Hristos este adeseori aruncat în nedumerire de cerinţele care se bat cap în cap, neştiind a cărei împlinire trebuie socotită drept bineplăcută lui Dumnezeu. Domnul, Carele a prevăzut nedumerirea aceasta, o dezleagă în chip cît se poate de mulţumitor. El a împlinit înţelesul cuvintelor sus-arătate prin cele ce urmează:

Cel ce iubeşte pre tată sau pre mamă mai mult decît pre Mine, nu este Mie vrednic, și cel ce iubeşte pre fiu sau pre fiică mai mult decît pre Mine, nu este Mie vrednic (Mt. 10, 37).

„Cel care dă întîietate voii părinţilor sau a oricăror rudenii după trup în faţa voii Mele, cel care dă întîietate felului lor de a gîndi și cugetării lor în faţa învăţăturii Mele, cel care le face lor pe plac mai mult decît Mie, acela nu este vrednic de Mine”.

Greutăţile şi piedicile ce se ridică înaintea mărturisirii lui Hristos lucrînd asupra creştinului dinafară au puţină însemnătate faţă de greutăţile și de piedicile pe care el le află înlăuntrul său. Păcatul, trăind în minte, inimă, trup, este de-a dreptul potrivnic mărturisirii lui Hristos, mărturisirii prin împlinirea poruncilor Lui; păcatul lucrează cu îndărătnicie împotriva acestei împliniri. Însuşi binele firesc, vătămat fiind de către păcat, îngreunează mărturisirea, străduindu-se din răsputeri să bage în această mărturisire, să amestece cu ea mărturisirea valorilor firii căzute. Prin această amestecare se nimiceşte mărturisirea lui Hristos, pe seama firii căzute este pusă o cădere nedeplină, i se răpeşte însemnătatea lui Hristos, însemnătate care, fiind atotdesăvârşită, nu suferă amestecare și cere conștientizarea hotărîtoarei vătămări a firii de către cădere (Gal. 5, 4; 2, 16, 21).

A te feri de societatea omenească, de rude, e cu putinţă: dar unde poţi să fugi de tine însuţi? Unde să te ascunzi de firea ta? Cum să te izbăveşti de ea? Pentru a ne slobozi de firea căzută, Domnul porunceşte să răstignim această fire, adică să ne lepădăm de raţiunea ei și de voia ei, să pironim lucrările minţii şi imboldurile inimii de poruncile Evangheliei. Astfel, cei care sînt ai lui Hristos şi-au răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele (Gal. 5, 24). Ei au răstignit cugetarea trupească şi voia firii căzute, pe care se întemeiază şi se zidesc imboldurile păcătoase ale sufletului și ale trupului, viaţa păcătoasă. În acest chip, lumea a fost răstignită pentru Apostol, iar Apostolul pentru lume (Gal. 6, 14).

Sfîntul David se ruga lui Dumnezeu să îi dea putere ca să fie în stare de asemenea răstignire: „Pătrunde cu frica Ta cărnurile mele (Ps. 118, 120), altfel spus, cugetarea mea trupească şi voia mea, ca ele să rămînă în nelucrare”!  „Pune robului Tău cuvîntul Tău întru frica Ta (Ps. 118, 38), „ca să mă călăuzesc fără abatere în lucrarea mea cea văzută şi nevăzută numai după cuvîntul Tău”. Cine va omorî firea sa căzută cu sabia învăţăturii lui Hristos, care va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, a zis Domnul, acela îl va afla, acela îl va mîntui (Mt. 10, 39; Mc. 8, 35). Dimpotrivă: cine va face după socotinţele și după imboldurile firii căzute, socotindu-le (în chip greşit) drept bune, acela ce şi-a aflat sufletul său, îl va pierde.

Cela ce nu a luat crucea sa, care n-a pus asupra sa jugul poruncilor Mele și să vie după Mine întru lepădare de sine, ci va urma luişi, nu este Mie vrednic (Mt. 10, 38, 39).

Voind a lămuri în chipul cel mai îndestulător cu putinţă soarta aleşilor lui Dumnezeu în timp şi în veşnicie, Sfînta Biserică a rînduit astăzi să se citească, după înfricoşata, nepărtinitoarea, hotărîtoarea judecată ieşită din gura lui Dumnezeu, pe care am auzit-o, răspunsul Domnului la întrebarea Sfîntului Apostol Petru. Atunci răspunzînd Petru, a zis Lui: „Iată, noi am lăsat toate și am urmat Ție: oare ce va fi nouă?” (Mt. 19, 27). Domnul a fagăduit o cinstire deosebită celor doisprezece apostoli. Dumnezeu-Omul este singurul Împărat Veşnic al lui Israil, adică Împăratul tuturor creştinilor, al acestui Israil duhovnicesc, ce trebuie să se alcătuiască din toate popoarele pămîntului și să sălăşluiască pămîntul fagăduinţei — cerul: apostolii Dumnezeu-Omului, prin mijlocirea căruia au fost supuse Dumnezeu-Omului toate popoarele, au devenit în chip firesc căpetenii și judecători ai acestui nou Israil, acestui popor veşnic, ceresc. După ce le-a arătat apostolilor însemnătatea lor în starea celei de-a doua naşteri (Mt. 19, 28) omenesti, Domnul a  adăugat:

Şi tot cel ce a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau feciori, sau holde (Mt. 19, 29) pentru Mine și pentru Evanghelie (Mc. 10, 29), însutit va lua în vremea aceasta, întru prigonire, și în veacul cel viitor viaţă veşnică (Mc. 10, 30; cf. Mt. 19, 29).

Prigonire este numită viaţa pămîntească. Ea e surghiun, fiindcă oamenii au fost aruncaţi pe pămînt și supuşi pribegiei pătimitoare pe el pentru călcarea poruncii dumnezeieşti. Ea este loc și vreme de surghiun pentru următorii lui Hristos, fiindcă în ea domneşte stăpînitorul acestei lumi, în ea precumpăneşte stăpînirea păcatului, vrăjmaşă următorilor lui Hristos, care îi prigoneşte fără încetare cu prigoană necontenită, înverşunată. Ei sînt supuşi chinuirii în fel şi chip de către păcat atît înlăuntrul lor, cît și în afară: cu răutate încrîncenată și viclenie de necrezut lucrează împotriva lor duhurile căzute, ce însetează de pierzarea lor; lucrează împotriva lor cu pornire cei mai mulţi dintre oameni, care s-au înrobit de bună voie duhurilor căzute şi care le slujesc drept unealtă oarbă, nefericită; lucrează împotriva lor propriile patimi şi împătimiri.

Tocmai în acest surghiun vremelnic vor primi următorii lui Hristos însutit faţă de ceea ce au părăsit pentru Hristos şi pentru învăţătura Lui. Ei vor primi în chip simţit harul Atotsfîntului Duh. Faţă de mîngîierea pe care o aduce harul dumnezeiesc, nimicnicie sînt toate bucuriile, toate plăcerile acestei lumi; faţă de bogăţia duhovnicească, faţă de slava duhovnicească, nimicnicie sînt toate bogăţiile lumii, toată slava ei; desfatările păcătoase şi trupeşti sînt în ochii sfinţilor lui Dumnezeu spurcăciuni scîrboase, pline de amărăciune ucigătoare; starea celor slăviţi si bogaţi ai acestei lumi este asemenea mormînturilor văruite, care pe dinafară strălucesc, însă pe dinlăuntru sînt pline de stricăciune si de putoare — însuşiri nedespărţite de orice hoit. Pe bună dreptate „hoit” trebuie numit sufletul lovit de moartea veşnică, care e despărţirea de Hristos. Toate bunătăţile și intîietăţile pămînteşti îl părăsesc pe om, rămîn pe pămînt atunci cînd omul, potrivit legii cu neputinţă de ocolit si neînduplecate a morţii, va părăsi pămîntul, se va muta în veşnicie fără putinţă de întoarcere.

Harul dumnezeiesc urmează altă rînduială: el însoţeşte pe tărîmul de dincolo de mormînt pe cel ce l-a agonisit aici. Îndată ce omul aruncă de pe sine, ca pe nişte obezi, trupul, [atunci] harul, ca şi cum ar fi fost strîmtorat pînă atunci de trup, se desfăşoară larg și cu măreţie. El slujeşte drept chezăşie şi mărturie pentru alesul lui Dumnezeu. Cînd acesta se înfăţişează la judecată, ce îl aşteaptă pe fiecare om după moartea sa, arătînd mărturia sa și zălogul său, atunci, potrivit lor, ca urmare logică a lor, i se dau în cer bogăţii, frumuseţi, plăceri duhovniceşti, veşnice, negrăite şi fără margini. În veacul cel viitor el va moşteni viaţa veşnică, a zis Domnul — viaţă atît de îmbelşugată şi de aleasă încît omul trupesc, care în judecățile despre cele necunoscute lui se întemeiază pe concepţiile sale despre cele pe care le cunoaşte, nu poate să-şi alcătuiască despre ea nici o concepţie prin mijlocirea propriei cugetări. Fie ca şi nouă să ni se dăruiască, pentru mărturisirea neabătută a Domnului, a moşteni această viaţă, care este gătită pentru noi toţi de către necuprinsa, nemărginita milă a Domnului, Celui ce ne-a răscumpărat pe noi prin Sine. Amin”.

Sursa: Sfîntul Ignatie Briancianinov, Predici, Ed. Sophia, București, 2008

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: