Prima pagină > Istorie, Ortodoxie > Sf. Grigorie Teologul și slujirea în „apartament”

Sf. Grigorie Teologul și slujirea în „apartament”

Григорий Богослов

Sf. Grigorie Teologul (de Nazians); Autor: Sf. Andrei Rubleov, anul 1408

În anul 378, episcop oficial al cetății Constantinopolului era un oarecare Demofil, de credință arian (dar cu reputație bună), în subordinea căruia se aflau toate bisericile orașului. După ce împăratul Valent a murit (pe 9 august 378), turma mică a ortodocșilor din Constantinopol, nerecunoscîndu-l drept episcop pe Demofil, l-au rugat pe Grigorie Teologul să le fie păstor. După lungi convingeri din partea cunoscuților (inclusiv, se presupune, din partea Sf. Vasile cel Mare, care a răposat pe 1 ianuarie 379), Sf. Ierarh Grigorie a acceptat rugămintea ortodocșilor și a sosit în capitală în 379. Întrucît toate lăcașurile bisericești erau sub stăpînirea, timp de deja 4 decenii, a Bisericii oficiale (eretice), inclusiv biserica „Sfînta Sofia”, sfîntul ierarh Grigorie a început să săvîrșească slujbele bisericești într-o cameră, amenajată ca biserică, dintr-o casă ce se afla în centrul orașului. Acea casă aparținea unui senator pe nume Avlavie (căsătorit cu verișoara de-a doua a ierarhului, Teodosia). Sfîntul a numit biserica – „Anastasia” (Învierea), în cinstea biruinței Ortodoxiei asupra arianismului și ca îndemn simbolic pentru „învierea” credinței adevărate în Constantinopolul cuprins de erezie.

Ereticii au încercat prin felurite metode să-l izgonească pe episcopul ortodox (dar „ilegal”) din capitală. Întîi l-au acuzat de „triteism” –  că chipurile în loc de Unul Dumnezeu, Grigorie ar introduce trei dumnezei. Apoi au început tentativele de lichidare fizică. Odată, în Sîmbăta Mare a anului 379, în timp ce Sf. Grigorie săvîrșea taina botezului, în biserică a dat buzna o grupare de arieni, inclusiv monahi din oraș, care au cerut izgonirea lui Grigorie și au aruncat în el cu pietre, după care, acuzîndu-l de o oarecare ucidere, l-au adus pentru anchetare conducătorilor capitalei care, deși aveau o atitudine rezervată față de ierarh, nu au susținut acuzațiile clevetitorilor, căci nevinovăția acestuia era evidentă.

Raportul de forțe ortodocși–arieni în capitala bizantină a început să se schimbe o dată cu întronarea, în ianuarie 379, a sfîntului împărat Teodosie I cel Mare, credincios Crezului niceean. Pe 24 noiembrie 380, Teodosie a sosit în Constantinopol și i-a cerut minciuno-episcopului Demofil să semneze mărturisirea de credință ortodoxă. Demofil a refuzat, fiind izgonit de împărat de la catedra episcopală. Astfel, începînd slujirea ortodoxă în „minoritate”, atît numerică, cît și „logistică”, (avînd o singură biserică, și aceea improvizată, „de casă”), credința ortodoxă – prin rîvna episcopului Grigorie și a turmei sale creștinești – a ajuns să fie propovăduită și întărită în majoritatea bisericilor din Constantinopol.

Prin rînduiala lui Dumnezeu, la Sinodul al II-lea a Toată Lumea (381), convocat de împăratul Teodosie, Sf. Grigorie Teologul a participat în calitate de arhiepiscop al Constantinopolului (și chiar în calitate de conducător al Sinodului, după moartea celui precedent – Sf. Meletie al Antiohiei), după ce tentativa de ucidere (organizată de arieni) a Sf. Grigorie eșuase.

***

Surse:

  • Карташёв А. В. Вселенские соборы. — Клин, 2004.
  • Or. 42 // PG. 36. Col. 489; см.: Janin. Églises et monastères. P. 22-25; Snee R. Gregory Nazianzen’s Anastasia… // DOP. 1998. Vol. 52. P. 157-186
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. 5 august 2019 la 14:33

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: