Arhiva

Archive for the ‘Apusul’ Category

Cheful de pe 25 și prohodul lui Filat 

24 decembrie 2011 4 comentarii

articol scris acum un an

Ne apropiem de ziua prăznuirii Sfîntului Ierarh Spiridon al Trimitundei pe care Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe data de 12 decembrie după calendarul bisericesc, dată ce corespunde zilei de 25 decembrie după calendarul papistăşesc-mamonic. Cu toate acestea, o parte dintre cei care se declară creştini ortodocşi afirmă că în această zi sărbătoresc o sărbătoare pe care o numesc convențional “Crăciun”. În ritualul prăznuirii acestei sărbători intră shoppingul pe la mall-uri cu promoţii, împărţire de cadouri pe la cunoscuţi şi necunoscuţi, chef cu familia şi neamurile şi urarea încărcată de o adîncă profunzime metafizică – ”Crăciun fericit!”. Aceasta se referă la muritorul mediu. Pe cine însă nu l-a apucat (încă) criza – îşi permite să se distreze prin diferite localuri fierbinţi. O parte dintre cei care se distrează “creştineşte” pe 25 se arată indignaţi şi surprinşi că ortodocşii „fundamentalişti” desconsideră sărbătoarea lor. Ca argument pe masa dezbaterilor superficiale se aduce de către aceştia axioma cu care ne-a obişnuit deja ideologia apusă a demonocraţiei: ”Fiecare are dreptul să sărbătorească cînd vrea!” sau ceva de felul – “Trebuie să fim şi noi, în sfîrşit, în rînd cu lumea!”. Împăcaţi cu senzaţia că aceste argumente zdrobitoare în favoarea Crăciunului apus sînt mai mult decît suficiente pentru a pune capac “polemicii” cu ortodocşii „închistaţi” (de altfel, conform sondajelor, Moldova se pare a fi o ţară general „închistată”), 25-chefliii se retrag în vîltoarea cumpărăturilor ce însoţesc obligatoriu ritualul din ziua respectivă, lăsînd pe seama mass-media iluminate să continue „polemica” cu „înapoiatul” popor ortodox.

Statul care nu stă nici o clipă pe meditat mai profund la sensuri şi meta-sensuri decide că Biserica nu mai este capabilă să aibă grijă de creştinii păstoriţi de 2000 de ani şi hotărăşte să declare ziua Sfîntului Spiridon ca zi liberă pentru a cinsti “Crăciunul”, şi nu pe Sfîntul Ierarh (care, pesemne, a fost cinstit de 25-chefliii cu 13 zile înainte, în acelaşi fel european în care este cinstit şi „Crăciunul” lor). Predania Bisericii – aşa numesc creştinii ortodocși legislaţia Civilizaţiei Ortodoxe – este socotită a fi un fleac în treburi atît de importante cum sînt cele de “asigurare a drepturilor fiecărui cetăţean”, pentru care actualii guvernoizi şi-au “asumat anumite angajamente” în fața unor zeificați „parteneri externi”, pe care vom fi onoraţi să le aflăm pe parcursul guvernării nou instaurate prin careva “exerciţii democratice”. Astfel, vedem cum înţeleg noii cîrmaci ai titanicului moldovenesc principiul “separării Bisericii de stat”: Biserica nu este formată din popor, doar statul este format din popor, care mai înseamnă pe deasupra şi cetăţeni-alegători; deci Biserica rămîne separată cu Naşterea Mîntuitorului Ei, dar noi, aleşii electoratului cuvîntător, le dăm “pîine şi Crăciun” noilor moldoveni, gata de integrat într-un nou Soiuz care-şi zice, excitat, UE. Nu ne pasă că moldovenii se încred cel mai mult în Biserică, nu ne pasă că Naşterea Domnului este un eveniment strict bisericesc (deci, separat de stat) în care nu trebuie să ne băgăm coada sau că noi, guvernatorii Basarabiei Saudite, am apărut după un mileniu şi ceva din momentul în care toţi creştinii au început să prăznuiască Naşterea Mîntuitorului lor în ziua a şaptea a lunii ianuarie.

Făcuţi din acelaşi aluat din care a fost plămădit şi masonul Meletie Metaxakis (cel care se pretindea pe la începutul sec. XX patriarh a toată lumea) care a hotărît aruncarea la gunoi a calendarului Bisericesc şi primirea invenţiei catolice ca măsurariu corect pentru Trupul lui Hristos, elitele cu şorţuleţe de prin parlament şi guvern au purces, într-un ritm năucitor, la izibirea cu piciorul în ţepuşa care se cheamă Hristos, piatra din capul unghiului, de care n-au ţinut şi nu ţin seama ziditorii Babilonului. Dar să ne amintim cu ce cuvinte şi-a sfîrşit viaţa pomenitul Meletie, căzut la pat de boală: “Sufăr pentru că am scuipat Biserica!” Deşi Filat va dori să fie prohodit ca unul din cei 93,4% de creştini din această ţară, Biserica pe care deja a început s-o scuipe nu-i va putea îndeplini dorinţa, de nu se pocăieşte. Întrucît pe prigonitorii Ei Biserica îi dă anatemei, nu îi prohodeşte. Nu-i așa, mitropolite Vladimir?

Cît de departe e sfîrşitul lumii ? (video)

6 iunie 2011 2 comentarii

A se face abstracţie de coloana sonoră pe alocuri nepotrivită.

Rapper: „Mass-media este mîna dreaptă a clasei conducătoare” (video)

22 februarie 2011 Lasă un comentariu

Cine are timp să traducă acest interviu – rog să o facă.

Traducerea o puteţi posta aici la comentarii. Spor întru folos!

Prin ce anume e OCULT noul film „BLACK SWAN” ?

16 ianuarie 2011 Lasă un comentariu

Ecumenismul, un alt nume al lui Antihrist

13 decembrie 2010 Lasă un comentariu

de Florin Stuparu

Semnul vădit al apropiatei naşteri [nu ştim ce semnifică, după Florin Stuparu, „naşterea”; moment fizic sau „apariţie”, „manifestare publică”, întrucît naşterea celui în care se va să sălăşlui Satana – a lui Antihrist – se pare că s-a produs de mai mult timp, înşişi rabinii cei mai de seamă ai jidovilor făcund aluzii concrete în acest sens – nota „Popas Alternativ”] a Antihristului celui mare este politica ecumenistă a Ortodoxiei oficiale, ecumenism care a ajuns „dogmă” (adică adevăr neschimbător) împotriva sfintelor dogme lăsate de Însuşi Hristos-Dumnezeu în vremea vieţii Lui şi apoi de Sfîntul Duh-Dumnezeu, prin Sfinţii Apostoli  şi prin Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Să vedem ce spun despre acest rău pe care îl trăim nemijlocit cîţiva dintre Sfinţii Părinţi ai vremii noastre. De pildă, Cuviosul Iustin Popovici:

„Ecumenismul e numele de obşte pentru creştinismele mincinoase, pentru «Bisericile» mincinoase ale Europei Apusene. În el se află cu inima lor toate umanismele europene, cu papismul în frunte; iar toate aceste creştinisme mincinoase, toate aceste «Biserici» mincinoase, nu sînt nimic altceva decît erezie peste erezie. Citește mai mult…

CINE şi CE este Biserica? (I)

5 decembrie 2010 2 comentarii

fragment din cartea „Împotriva falsei uniri bisericeşti”

Agitaţia provocată de unirea bisericilor face să fie evidentă ignoranţa care există, atât în rândul simplilor credincioşi, cât şi în rândul teologilor, faţă de ceea ce este Biserica.

Ei înţeleg universalitatea  Bisericii  ca  fiind  o  coeziune  juridică,  o  interdependenţă reglementată de  un cod. Pentru ei, Biserica este o organizaţie care are legi si regulamente, precum  organizaţiile  naţiunilor.  Arhiereii,  asemenea  funcţionarilor  statului,  se  împart  în superiori si subalterni: patriarhi, arhiepiscopi,  mitropoliţi, episcopi. Pentru ei, o eparhie nu este ceva complet, ci o parte a unui întreg mai mare: biserica  autocefală sau patriarhia. Biserica autocefală simte însă şi ea nevoia de a se subordona. Când factorii externi (precum politica, istoria, geografia) împiedică acest lucru, în rândul bisericilor autocefale circulă un sentiment vag de unitate redusă sau chiar de separare. Citește mai mult…

„Vai de cei ce socotesc de glume anatemele” – din istoria căderii nou-calendariste

15 octombrie 2010 2 comentarii

În Joia Mare a anului 1926, 450 de monahi athoniţi sub conducerea Părintelui Arsenie Cotea (foto aici) au întemeiat ‘Liga Ziloţilor’, întru apărarea Ortodoxiei de inovaţia nou-calendaristă, începutul punerii în practică a ereziei ecumenismului de către forţele vrăjmaşe Ortodoxiei, infiltrate în Biserică la vârf.

Comunitatea Adevăraţilor Creştini Ortodocşi din Grecia s-a alăturat împreună-lucrând cu ziloţii aghioriţi conduşi de Părintele român Arsenie, în lupta lor de rezistenţă plăcută lui Dumnezeu împotriva încercărilor vrăjmaşe de îngenunchiere a Ortodoxiei. De atunci, lucrurile au mers din ce în ce mai rău: cancerul ereziei ecumenismului roade astăzi fără cruţare din trupul jurisdicţiilor ortodoxe oficiale ce se găsesc în comuniune cu apostata Patriarhie a Constantinopolului, iar puţini sunt cei ce-şi dau seama de adevărata gravitate a situaţiei, care, fără putinţă de tăgadă, pune în foarte mare pericol mântuirea atâtor mii de suflete!

~ + ~
Zice Domnul:
,,Ori unde va fi stârvul,
acolo se vor aduna şi vulturii”
(Matei 24, 28)
,,Cel ce înţelege să-nţeleagă … !”

§ 1.

După ce s-a arătat necanonicitatea şi neştiinţa calendarului gregorian, precum şi solemna lui osândire cu anatemele multor şedinţe soborniceşti şi cu dezaprobarea tuturor Sfinţilor Părinţi din Biserica Creştină Ortodoxă de Răsărit, fapt ce toţi aproape cei din patria lui voiesc a-l reforma şi:

După ce s-a demonstrat că făuritorii noului calendar n-au avut nici un motiv temeinic şi canonic ca să schimbe sfântul nostru calendar bisericesc ortodox, atât din punct de vedere economic – tendinţă jidănească –, nici ştiinţific, care se schimbă pe sezoane – cu atât mai mult bisericesc –, căci au zis că cad din Ortodoxie etc. Şi: Citește mai mult…

Cine este patristic

29 iulie 2010 Un comentariu

de Părintele Patric Ranson

Termenul de “patristic” este folosit pentru a desemna ceea ce face trimitere la Părinţii Bisericii, la vremea lor, la autoritatea sau chiar la duhul lor. Nimic mai de dorit ca această referinţă, pe marginea căreia un Părinte ca Iustin Popovici remarca în prefaţa lucrării sale, Filosofia ortodoxă a Adevărului: «Sfîntul Ioan Damaschinul a stabilit odată pentru totdeauna principiul călăuzitor pentru dogmatistul ortodox, atunci cînd a amintit de propria lui menire, în introducerea la sistemul său dogmatic, Expunerea pe scurt a credinţei ortodoxe: „Nu vreau să spun nimic de la mine însumi, vreau doar să arăt pe scurt ceea ce au spus înţelepţii lui Dumnezeu”» (Philosophie Orthodoxe de la Vérité (Filosofia Orthodoxă a Adevărului), Ed. l’Age d’Homme, Lausanne, 1992, p. 49).

Din păcate, referirile la Părinţii Bisericii nu implică întotdeauna aceeaşi smerenie faţă de vistieria credinţei, pe care Părinţii au redat-o în chipul cel mai potrivit, după prooroci şi Apostoli, sub călăuzirea Sfîntului Duh. Acest termen de “patristic”, adesea greşit întrebuinţat, sfîrşeşte prin a desemna o limitare – în timp şi spaţiu – şi o exterioritate care reduc învăţătura şi propovăduirea Apostolilor şi a Părinţilor la un corp de doctrine sau de texte pe care specialistul le analizează şi le disecă fără sfîrşit, pornind de la alte metode decît cele ale Părinţilor. Citește mai mult…

„Congresul pan-ortodox” din 1923 şi inventarea calendarului „nou iulian”

2 iunie 2010 23 comentarii

Fragment din lucrarea „O EXAMINARE ŞTIINŢIFICĂ A CALENDARULUI BISERICII ORTODOXE”, de Ieromonah Casian

Şi vă rog pre voi fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac împerecheri şi sminteli împotriva învăţăturii, care voi v-aţi învăţat;
şi vă feriţide ei. Că unii ca aceia (…) prin cuvinte bune şi prin cuvântare de bine, înşală inimile celor proşti
(Romani 16, 17-18)

După primul război mondial (1914-1918), când un duh al liberei cugetări a început să pătrundă în toate sferele vieţii, a apărut o scindare fatală în conglăsuirea ortodocşilor cu privire la respingerea calendarului gregorian. Ororile războiului au dat naştere unei dorinţe mondiale de creare de instituţii culturale, civile, politice şi religioase, care să fie capabile să menţină pacea lumii. Un sentiment febril de optimism umanist a cuprins lumea şi, în aceste condiţii, a înflorit filozofia politico-religioasă secretă a francmasoneriei, găsind oportunităţi vaste de a-şi exercita influenţa asupra întregii societăţi.

Pe neaşteptate, în viaţa Bisericii Ortodoxe s-a făcut auzit un strigăt pentru ,,sfărâmarea lanţurilor gândirii canonice învechite”. Mai înainte, ţările ortodxe respinseseră în mod constant folosirea calendarului gregorian chiar pentru uzul civil. Însă prefacerile sociale fără precedent ale primului război mondial au schimbat radical toate acestea. Citește mai mult…

Problema nou-calendarismului conservator sau despre „tradiţionalismul” cripto-ecumenist (+video)

24 mai 2010 14 comentarii

Discurs ţinut de Pr. Maxim (Maretta) la Conferinţa Interortodoxă „Ortodoxia şi Ecumenismul Modern”,

Universitatea Chicago, 5/18 martie, 2007.

Sfinţiilor voastre, Părinţi şi Fraţi, Doamnelor şi Domnilor,

Aş vrea sa vă vorbesc astăzi despre problema nou-calendarismului conservator. Cînd spun „nou-calendarişti conservatori”, mă refer la cei care consideră eronată, regretabilă sau chiar eretică, într-o oarecare măsură, introducerea calendarului gregorian şi participarea la mişcarea ecumenică, dar, cu toate acestea, rămîn în bisericile care ţin calendarul nou şi încurajează ecumenismul. Deşi nou-calendariştii conservatori consideră, pe bună dreptate, Ortodoxia drept unica şi singura Adevărată Biserică a lui Hristos şi păzesc dogmele şi rînduielile Ortodoxiei cu rîvnă admirabilă, ei sînt sub episcopi care neagă aceste dogme şi distrug evlavia tradiţională. Cu toate că această situaţie le este cu siguranţă incomodă, ei sînt nevoiţi să o justifice şi să invoce următorul argument:

  • Participarea episcopilor noştri la mişcarea ecumenică este greşită, însă aceasta este doar un abuz şi nu o erezie, iar dacă se consideră erezie, atunci doar la nivel personal, nu şi oficial.

Prin urmare, biserica ca un tot întreg nu este implicată în erezie şi ei pot, cu conştiinţa împăcată să rămînă în comuniune cu episcopii. Acest raţionament stă, în fond, la baza tuturor încercărilor riguroase de a justifica rămînerea în biserica nou-calendaristă sau ecumenistă şi nerevenirea la Biserica de stil vechi sau Biserica Ortodoxă tradiţională.

Argumentul în sine ridică întrebarea: Ce este de fapt un document oficial? În realitate, Sfinţii Părinţi nu au făcut niciodată o distincţie între erezia oficială şi cea neoficială. Istoria Bisericii atestă cazuri în care, dacă un episcop proclama o erezie predicînd în biserică, ascultătorii rupeau imediat comuniunea cu el, iar ceilalţi episcopi ai Bisericii făceau acelaşi lucru din momentul constatării veridicităţii acuzaţiilor, dîndu-i posibilitatea de a se lepăda de rătăcire. Un exemplu elocvent în acest sens ar fi cazul lui Nestorie. Cu toate acestea, voi accepta provocarea şi voi demonstra că biserica de stil nou a adoptat, incontestabil, învăţături eretice la nivelul cel mai oficial posibil: proclamarea publică de către Patriarh şi aprobarea de către Sinodul Bisericii. Citește mai mult…

ACTUAL: Ce înseamnă „Biserici canonice” ?

20 aprilie 2010 4 comentarii

Notă: Prin „Ortodoxia Mondială” înţelegem lanţul oficial format din acele Biserici care sînt parte a Consiliului Mondial al Bisericilor – juridic, instituţional, duhovniceşte – sau sînt în comuniune liturgică cu aceste Biserici ecumeniste. „Mondiale” sau „oficiale” mai sînt numite şi pentru că sînt recunoscute şi susţinute activ de statele iudeo-masonice în care „activează”. Exemple de Biserici ce fac parte oficial din Consiliul Mondial al Bisericilor, de fapt, Trupul lui Antihrist (antiTrupul lui Hristos): Patriarhia Română (Daniel Ciobotea), Patriarhia Moscovei (Kiril Gundeaiev), Patriarhia Constantinopolului (Bartolomeu), Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Ierusalimului, Biserica Bulgară Oficială, Biserica Greacă Oficială, Muntele Athos (cu excepţia cîtorva mănăstiri care ţin credinţa şi canoanele neschimbate, motiv pentru care sînt prigonite de „Ortodoxia Mondială”), Biserica Sîrbă Oficială, Biserica Americană Oficială, Biserica Finlandei,  etc.

În ultimii ani, o nouă definiţie s-a strecurat în sînul “Ortodoxiei Mondiale”. Ortodoxia Oficială a început să recunoască Bisericile ortodoxe pe baza „canonicităţii” lor. Conform acestei nou acceptate definiţii, pentru a fi canonică o biserică trebuie să fie în comuniune deplină cu Constantinopolul. Constantinopolul a devenit criteriul “Ortodoxiei Mondiale”. De fapt, apar ocazional şi comunicate de presă care descriu Patriarhia Constantinopolului ca pe un fel de Papalitate Răsăriteană sau “lider al Ortodoxiei Mondiale”. Ultimul patriarh – Dimitrie – l-a descris pe patriarhul ecumenic ca fiind cel mai de frunte episcop al Ortodoxiei. Dacă o biserică rupe comuniunea cu el, ea încetează să mai fie “canonică”.

Să ne punem o întrebare simplă: Cum s-a schimbat înţelegerea termenului “canonic”? Conform învăţăturii Sfinţilor Părinţi, vrednicul cuvînt “canonic” s-a referit întotdeauna la urmarea plină de evlavie a Sfintelor Canoane ale Bisericii, și, în mod sigur, a acelor Canoane referitoare la convingerile și rînduielile sfintei Biserici Ortodoxe. Citește mai mult…

Ce nu vor să înţeleagă nou-stiliştii cripto-ecumenişti (III)

17 aprilie 2010 5 comentarii

A se vedea prima partea doua parte;

Deciziile luate în sesiunile care au avut loc în 5 şi 6 iunie 1923 au privit următoarele aspecte: 1. Corectarea calendarului iulian şi stabilirea datei de sărbătorire a Paştelui ,,pe baza calculelor astronomice”; 2. Condiţiile în care Biserica ar putea lua parte la discuţiile privind un nou calendar, ,,care este mai precis, atât ştiinţific cât şi practic”; 3. Cununia diaconilor şi preoţilor după hirotonie; 4. A doua căsătorie a clericilor; 5. Alte aspecte precum cea mai mică vârstă posibilă pentru hirotonia la cele trei trepte ale preoţiei, ,,bunăstarea spirituală şi materială” a preoţilor, părul şi înfăţişarea exterioară a clerului (tunderea bărbii şi a părului, purtarea rasei), păstrarea voturilor monahale, impedimentele căsătoriei, sărbătorirea zilelor sfinţilor din timpul săptămânii în cea mai apropiată duminică, problema posturilor; 6. Sărbătorirea a 1600 de ani de la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325-1925) şi întrunirea Consiliului Pan-Ortodox; 7. Problema Consiliului ,,Bisericii Vii” care a avut loc în iunie 1923, la Moscova, la care Patriarhul Tikhon, atunci în închisoare, a fost caterisit.

Textul deciziei prin care ,,se corecta” calendarul iulian şi se schimba Pascalia iuliană se termină cu cuvintele: ,,Această reformă a calendarului iulian nu este o piedică pentru schimbări ulterioare, pe care alte Biserici Creştine ar dori să le introducă”. Acest concept a fost ulterior dezvoltat şi expus concret în a doua decizie unde se spunea literal: ,,Congresul Pan-Ortodox din Constantinopol … cere ca Patriarhatul Ecumenic să anunţe poporul, după un schimb de opinii cu celelalte Biserici Ortodoxe, că Ortodoxia Citește mai mult…

Ce nu vor să înţeleagă nou-stiliştii cripto-ecumenişti (II)

14 aprilie 2010 20 comentarii

"Patriarhul" mason Meletie Metaxakis împreună cu "arhiepiscopul" anglican Gordon Lang

"Patriarhul" mason Meletie Metaxakis împreună cu "arhiepiscopul" anglican Gordon Lang, 1930

A se vedea prima parte;

La sesiunile Congresului au luat parte nouă reprezentanţi: şase episcopi, un arhimandrit şi doi laici. Constantinopolul a fost reprezentat de Patriarhul Meletie al IV-lea ca preşedinte, Mitropolitul Callikos al Cizicului şi laicul V. Antoniadis, profesor la Institutul Teologic din Halki. Din Cipru a fost delegat Mitropolitul Vasilie al Niceei (mai târziu patriarh ecumenic între anii 1925-1929). Biserica Serbiei a avut doi reprezentanţi: Mitropolitul Gavriil al Muntenegrului şi Milutin Milankovitch, laic şi profesor de matematică şi mecanică la Universitatea din Belgrad. Biserica Greciei a fost reprezentată de Mitropolitul Iacov al Drachului, iar Biserica României de către arhimandritul Iuliu Scriban. Arhiepiscopul Alexandru (Nomolovsky) al Americii de Nord şi al Insulelor Aleutine, care la acel moment avea un statut canonic neclar (Sinodul Bisericii Ruse din Afara Granitelor – ROCOR – i-a adus acuzaţii canonice serioase, rezultatul acestora fiind transferul său la Exarhatul Evlogian, sub jurisdicţia Patriarhatului Ecumenic), a fost, de asemenea, prezent la lucrările congresului deşi nu a reprezentat practic nici una din Bisericile Ortodoxe.

La congres a luat parte şi Arhiepiscopul Anastasie (Gribanovsky) al Chişinăului şi Hotinului, membru al Sinodului Bisericii Ruse din Afara Granitelor, care era la acea vreme în Constantinopol. El a anunţat la prima sesiune din 10 mai 1923 că nu avea ,,instrucţiuni clare din partea ierarhilor ruşi de la Karlovtsy în ceea ce priveşte problema calendarului”, părăsind curând această întâlnire neobişnuită. Citește mai mult…

Ce nu vor să înţeleagă nou-stiliştii cripto-ecumenişti (I)

12 aprilie 2010 13 comentarii

Nou-stiliştii (următorii „stilului nou”) nu înţeleg sau, mai degrabă, se fac că nu înţeleg că „problema calendarului” nu se referă deloc la calendarul în sine, ci la „schimbarea” calendarului ca la o etapă stabilită din timp către înjugarea de facto a bisericilor ortodoxe la erezia ecumenistă. Ecumenismul este scopul, schimbarea calendarului – unul din paşii cruciali. Aceasta n-o spune „stilistul” X sau Y, ci însăşi cei care au lucrat intens la lepădarea calendarului Bisericii lui Hristos şi acceptarea calendarului ecumenist, lepădat de Biserică. Şi deci:

În anul 1902, Sfântul Sinod al Patriarhiei Constantinopolului, în frunte cu Î.P.S. Patriarh Ioachim al III-lea, trimitea o enciclică patriarhală şi sinodală ,,către prea sfinţiţii Patriarhi ai Alexandriei şi Ierusalimului şi către Sfintele Biserici-surori întru Hristos autocefale din Cipru, Rusia, Grecia, România, Serbia şi Muntenegru”. Prin această scrisoare, sinodul ,,considera oportun un schimb de opinii între înalţii prelaţi ortodocşi” asupra ,,anumitor probleme de natură religioasă şi de mare importanţă”, printre care se numărau ,,relaţiile prezente şi viitoare cu cele două mari turme ale creştinătăţii: Biserica Apuseană şi Biserica protestanţilor”, iar ca un preambul ,,problema unui calendar comun, despre care deja se vorbeşte şi se scrie de o vreme încoace”.

Prin urmare, Sinodul Constantinopolului dorea să pună în discuţie ,,mai ales, metodele propuse pentru reformarea calendarului iulian care a dominat în Biserica Ortodoxă timp de secole sau pentru acceptarea celui gregorian”. Înalţii demnitari ortodocşi luau ,,în considerare şi modificarea datei Sfintelor Paşti după o înţelegere prealabilă”, părerile lor fiind împărţite în această privinţă. Astfel, o parte din ierarhi considera că ,,Sfânta Tradiţie este singura potrivită în Biserică, fiindu-ne încredinţată de Sfinţii Părinţi, şi care a avut întotdeauna acordul Bisericii”. Alţii, susţinători ai reformei calendarului, recomandau Bisericii Ortodoxe alinierea la standardele ştiinţifice ale Bisericii Apusene în ceea ce priveşte precizia măsurării timpului. Citește mai mult…

Poate fi pomenit Corneanu-Drincec sau ce ne spune Sfînta Predanie despre pomenirea ierarhilor eretici ?

5 aprilie 2010 25 comentarii

Pseudo-patriarhul ecumenist Atenagora al Constantinopolului mânat de dracul masoneriei, aflat în afara corabiei Bisericii lui Hristos dimpreună cu fraţii lui întru erezie, Eutihie şi papa, luptându-o pe aceasta.

După cum se ştie, viermii cei neadormiţi ai patriarhiei şi-au simţit atacată starea căldicică de apostaţi din cauza adevărurilor rostite public în conferinţele din ultima lună ţinute de teologul ortodox Danion Vasile. Aceştia au făcut spume la gură mai ales după publicarea replicii scrise de Danion împotriva mărturiilor mincinoase scrise de un oarecare Viorel Nistor şi răspîndite prin internet şi e-mailuri cu o viteză uimitor de suspectă. Unde era acest Nistor cu acoliţii săi de duh cînd sinodul lui Daniel s-a lepădat de Predania Bisericii, aprobîndu-l pe Corneanu sau cînd Bartolomeu Anania i-a împărtăşit sincer pe 2 „preoţi” greco-catolici declaraţi? Sau cînd e sincer Roncea cel cu epoleţi: cînd îi laudă pe fraţii de peste Prut că protestează împotriva pederastizării ţări sau cînd îi acuză tot pe aceştia de „kgb-ismul” de care el însuşi suferă? Din prisosul inimii grăieşte gura. Apoi, sub pretextul „păcii şi smereniei” pascale, s-a aşternut o tăcere care spune mai multe decît încă un nou atac războinic împotriva Cuvîntului lui Hristos.

Părintele Iustin suferă la spital. Nimeni nu ştie cît mai are de trăit. Cred însă că Dumnezeu nu-l va lua din această viaţă pînă nu se vor limpezi apele tulburate conştient şi organizat. Limpezirea însă – atunci cînd se va săvîrşi în tihnă – nu o vor vedea decît cei care au înţeles pînă acum pe ce plan se poartă acest război rece (căldicel, mai degrabă), care soi de draci anume îi mînă pe prigonitorii nu ai lui Danion, ci ai Adevărului rostit de fratele nostru întru credinţa Sfinţilor Părinţi. Niciodată nu s-a folosit mai mult trucul jidovesc de discreditare a unui om: atacă sursa argumentului, nu argumentul însăşi. Cei mulţi şi înfierbîntaţi însă nu au timp să vadă diferenţa, să mai cugete la întregul tablou care se pictează nu de ieri-de azi, ci de cînd răstignitorii Adevărului s-au îndreptăţit astfel: „ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul” (Ioan 11:50). Logic, nu? Doar că acest om este Omul: Hristos-Dumnezeu.

Să remarcăm: chiar dacă s-ar admite prin absurd că afirmaţiile rostite de Danion ar fi neortodoxe, neconforme cu Sfînta Predanie a Bisericii (a se vedea însă în acest sens materialul de mai jos, precum şi alte materile care vor apare aici), felul şi duhul în care au lucrat şi lucrează viermii neadormiţi (chiar şi cu bărbi şi sutane, plini de „smerenie” şi „dreaptă socoteală”) şi sprijinitorii acestora împotriva celor care Îl pun pe Hristos mai presus de oameni arată cine le este stăpînul, care este acelaşi cu tatăl puilor de vipere care au stat în faţa Mîntuitorului, L-au cunoscut, dar nu L-au primit.

~ + ~

Este patriarhatul de Constantinopol centrul Ortodoxiei ?

de părintele Patric Ranson

(Părintele Patric, împreună cu fiica sa Fotini, au fost ucişi în drumul lor spre aeroportul din Atena pe data de 25/12 decembrie 1992. Părintele Patric este francez şi a slujit în Paris, în jurisdicţia unui Sinod al Bisericii Ortodoxe Tradiţionaliste din Grecia)

Pentru a răspunde la această întrebare, unul dintre prietenii noştri ne-a sfătuit să începem prin a deschide Vieţile Sfinţilor. Dacă Patriarhia de Constantinopol este criteriul Ortodoxiei, ar trebui să existe numeroase mărturii în acest sens în enciclopedia vie a Tradiţiei şi a Credinţei Ortodoxe, adică Sinaxarele.

Am găsit, dimpotrivă, în aceste Sinaxare, mărturia potrivit căreia criteriul adevărului revelat este credinţa ortodoxă, corectitudinea ei, şi nu apartenenţa la o biserică sau alta, fie ea rusă, greacă, sârbă sau franceză, fie ea din Constantinopol sau din Moscova.

Să luăm exemple din teritoriul canonic al Patriarhiei de Constantinopol, din Noua Romă, sau chiar din Muntele Athos, care este considerat de către şefii actuali ai Fanarului ca aparţinând teritoriului acestei Patriarhii.

Nestorie a fost şi el patriarh al Constantinopolului şi  – când începea să-şi predice erezia – credincioşii şi preoţii se despărţeau de el şi refuzau să-i pomenească numele la Liturghie. Avem mărturia în viaţa Sfântului Ipatie din Rufinian, care este pomenit pe 17 iunie: „Când Nestorie venea din Antiohia pentru a primi titlul de patriarh al vestitului Oraş Imperial al Constantinopolului, aflându-se în suita lui Dionisie, care devenise Guvernatorul provinciei Orientum [1], Sfântul Ipatie are o vedenie în clipa în care Nestorie se apropie de cetate. El vede, în sfânta biserică din capitală, pe mireni punându-l pe Nestorie pe tron [2]; un glas se auzi îndată: „În trei ani şi jumătate, această neghină va fi smulsă”. Atunci Sfântul Ipatie începu să spună câtorva oameni, mai ales fraţilor din mănăstirea sa: „Acest om care tocmai soseşte îmi aduce multă nelinişte, fiii mei, căci am văzut că se va abate de la credinţă; dar nu va păstori decât trei ani şi jumătate”. Din întâmplare, Nestorie a aflat ce spunea Ipatie despre el şi de aceea, când a trecut prin apropierea mănăstirii sfântului, el a refuzat să intre ca să-l întâlnească, chiar dacă a fost până acolo peste tot şi chiar dacă a trecut, în vizita sa prin capitală, pe la toate mănăstirile şi la toţi egumenii şi ierarhii Bisericii. Cum a intrat în oraş şi a luat în stăpânire tronul patriarhal, a trimis la Sfântul Ipatie pe nişte clerici cu mesajul: „Mergeţi şi ziceţi acestui visător găunos: Voi domni douăzeci de ani în cetate şi ce vor fi atunci visele tale?” Sfântul Ipatie le răspunse: „Spuneţi patriarhului că dacă vedenia pe care am avut-o se împlineşte, aceasta este o descoperire dumnezeiască; dacă nu, este un vis, o închipuire pe care am avut-o ca orice om.” Citește mai mult…

(IV) Un profet contemporan al apostaziei: „… Aici nu poate fi vorba despre adevărata Biserică”

28 ianuarie 2010 4 comentarii

fragmentul precedent

Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut? (Matei 7, 22)

Al doilea nivel

La cel de-al doilea nivel de apostazie descris de arhiepiscopul Averchie, Bisericile Ortodoxe – ,,fiind în pas cu vremurile” – abandonează unele forme tradiţionale bisericeşti şi poziţii ecleziologice pe care le socotesc ,,învechite”, şi astfel se desprind şi ele de tradiţia care păstrează ,,savoarea” creştinismului primar. Acesta este unul dintre modurile prin care Ortodoxia devine o ,,pseudo-Ortodoxie” lumească. Esenţa Ortodoxiei nu poate fi transmisă când însuşi contextul primirii ei este aproape distrus.

Arhiepiscopul Averchie a explicat de ce Biserica Ortodoxă, precum a spus odată Sfântul Atanasie cel Mare, ,,nu trebuie să slujească vremurilor” (20).

,,Biserica nu se modelează niciodată după cele ale lumii. Într-adevăr nu, pentru că Domnul a spus ucenicilor Săi la Cina cea de taină: ,,Din lume nu sunteţi” (Ioan 15, 19). Noi trebuie să păzim aceste cuvinte dacă vrem să rămânem credincioşi adevăratului creştinism – adevăratei Biserici a lui Hristos, care dintodeauna a fost, este şi va fi mereu străină de această lume. Citește mai mult…

ERETICII sînt satisfăcuţi de alegerea lui IRINEU al Serbiei

26 ianuarie 2010 Un comentariu

preluare de pe mdn.md

Papa Romei Benedict al XVI-lea l-a felicitat pe noul patriarh al Serbiei Irineu cu alegerea sa şi şi-a exprimat speranţa pentru o întîlnire în curînd la Belgrad.

Pontificul şi cardinalul Walter Casper, preşedintele Consiliului papal pentru contribuţii la unitatea creştină, şi-au exprimat speranţa pentru adîncirea colaborării dintre Bisericile Romano-Catolică şi Ortodoxă sîrbă. „Să Vă dăruiască Domnul multe daruri duhovniceşti, înţelepciune, putere şi dreaptă judecată ca să puteţi sluji Bisericii lui Hristos cu aceeaşi dragoste ca şi a Lui”, – se spune în mesajul papal în care se exprimă satisfacţia pentru alegerea noului cap al Bisericii Ortodoxe Sîrbe. Benedict al XVI-lea a mai ţinut să dorească noului patriarh „putere interioară capabilă să consolideze unitatea şi creşterea Bisericii Ortodoxe Sîrbe, precum şi să edifice relaţii fraterne Citește mai mult…

Jidovistică: Omorurile rituale (1)

22 ianuarie 2010 14 comentarii

fragmentul precedent

Pentru a arăta că omorurile rituale se comit în realitate şi nu sunt numai efectele imaginaţiei nebune a creştinilor, – după cum susţin jidanii – vom raporta mai multe cazuri, atât de demonstrative, încât conving chiar şi spiritul cel mai necredincios. De altfel, jidovii procedează în această privinţă ca unii criminali care tăgăduiesc evidenţa, chiar când sunt prinşi asupra faptului.

De la 1071 până la 1670, istoria înregistrează vreo cincizeci de cazuri de omoruri rituale, atestate de istorici demni de toată încrederea. De altfel, pentru aceste crime, ovreii au fost de multe ori maltrataţi şi chiar masacraţi. Un mare număr dintre aceste cazuri se găsesc povestite în cartea lui RUPPEKT[131] , din care extragem exemplul următor:

Spovedirea unui ovrei, numit Emanuel fiul unui medic din Genova, convertit la creştinism, în 1456. Citește mai mult…

Jidovistică: Talmudul (IV)

21 ianuarie 2010 2 comentarii

fragmentul precedent

III – Legea iubirii

Caritatea – este iubirea de Dumnezeu revărsată asupra oamenilor şi care formează diadema sublimă a moralei creştine, – aceasta este necunoscută de Talmud. Ovreii, ei înşişi, o mărturisesc.

  • „Omul caritabil nu există pentru cei din Iuda. Nu poate fi vorba de caritate în Israel”[121]

Într-adevăr, Talmudul, care exaltă sentimentele de simpatie naţională, către jidovi, – predică, din contra, o ură sălbatică împotriva celor ce nu sunt jidovi şi mai ales în contra creştinilor?[122] Astfel, el interzice ovreilor să aibă milă de un goi, sau să-i scape viaţa.

  • Este oprit să ai milă de un idolatru[123]. Când îl vezi pierind sau înecându-se într-un fluviu, sau când este aproape să moară, nu trebuie să-l scapi”[124].
Etichete:,

„Eurovision”-ul şi demnitatea naţională

16 ianuarie 2010 3 comentarii

Pentru mine, „Eurovison” nu înseamnă nimic sau, mai bine zis, înseamnă un semn al vremurilor din urmă. Cînd au loc profanări de cele sfinte (nu am de gînd să dau exemple întrucît cei care sînt fani „Eurovison” pot lesne să-şi dea seama, iar pe cei care nu urmăresc show-ul respectiv îi respect prea mult ca să-i spurc cu gunoaie de asemenea nivel) şi promovări de patimi, pederastisme („Eurovison”-ul este cel mai aşteptat eveniment al anului de către tot felul de homosexuali şi homosexualişti – apropo, Rîbak (tipul cu vioara) e unul din ei, a spus-o în repetate rînduri) şi satanisme (şi cînd scena pe care cîntă „cei mai buni” este cu 2 coarne). Ceea ce vreau însă să arăt prin acest mini-articol este cît de plini de patriotism şi demnitate naţională sînt indivizii care participă la acest eveniment şi cît de mult se înşeală naivii care cred că valorile naţionale ar avea vreo valoare pentru participanţi. Celor care vor replica Citește mai mult…